Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a independenței naționale statul african Namibia a emis o bancnotă comemorativă pe aversul căreia sunt redate busturile personalităților care au fost președinți ai statului, astfel:

Samuel Shafiishuna Daniel Nujoma este un revoluționar namibian, activist anti-apartheid și politician care s-a născut la data de 12 mai 1929. A fost primul președinte al statului african Namibia timp de trei mandate consecutive în perioada anilor 1990 – 2005. A jucat un rol important ca lider al mișcării de eliberare națională în campaniile pentru independența politică a Namibiei față de guvernarea sud-africană. El a înființat Armata Populară de Eliberare din Namibia în anul 1962 și a lansat un lung război de guerilă împotriva guvernului apartheidului din Africa de Sud din august 1966 și până în anul 1989.

Hifikepunye Lucas Pohamba este un politician namibian care s-a născut în data de 18 august 1936 și care a fost al doilea președinte al statului african Namibia între anii 2005 – 2015. Înainte de președinție, Pohamba a ocupat funcții ministeriale diferite, începând cu independența Namibiei în 1990. A fost ministrul afacerilor interne din 1990 până în 1995, ministrul pescuitului din 1995 până în 1997, ministrul fără portofoliu din 1997 până în 2000 și ministrul terenurilor.

Hage Gottfried Geingob este un om politic namibian care s-a născut la data de 3 august 1941 și președinte în exercițiu al statului african Namibia începând cu dat de 21 martie 2015. Înainte de a fi președinte a mai fost ministru al comerțului și industriei și de 2 ori prim ministru 1990 – 2002 și 2012 – 2015.

2. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie care prezintă pe câștigătorii Premiului Nobel.

Deasupra se prezintă biletul de loterie din data de 28 ianuarie 1997 care omagiază personalitatea lui Halldór Kiljan Laxness.

Halldór Kiljan Laxness, nume real la naștere Halldór Guðjónsson, a fost un scriitor islandez care s-a născut la data de 23 aprilie 1902 și a decedat la data de 8 februarie 1998. De-a lungul carierei sale Laxness a scris poezii, articole pentru ziare, piese de teatru, cărţi de călătorii, povestiri și romane. Este singurul islandez care a câştigat Premiu Nobel pentru literatură în anul 1955, cu motivația “...pentru via sa forță etică ce a reînnoit marea artă narativă a Islandei”. Trei mari cicluri cuprind operele sale cele mai de seamă: Salka Valka (1931 - 1932), în care preocupările sociale sunt evidenţiate în urmărirea evoluţiei unei tinere muncitoare; Oameni independenți (1934 -1935), care transpune literar lupta eroică a ţărănimii islandeze; în sfârşit, ciclul care-i va aduce gloria, apărut între anii 1937 şi 1940, tetralogia Saga despre poetul Olafur Karason Lyosvikijur, reflectare destul de transparentă a epocii hitleriste. Prin toate aceste romane, Halldór Laxness se impune ca un scriitor situat pe poziţii democratice, progresiste, ceea ce-i atrage critici violente din partea cercurilor reacţionare internaţionale. Între 1940 şi 1945 apare trilogia cuprinzând Clopotul din Islanda, care îl consacră definitiv şi este considerată capodopera sa. Membru în Consiliul Mondial al Păcii, laureat al Premiului Internațional pentru Pace, scriitorul umanist, patriot şi democrat îşi va vedea încununată cariera literară prin decernarea, în 1955, a Premiului Nobel pentru Literatură.

3. Banca Standard Chartered din statul sud asiatic Hong Kong procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație căutând să realizeze bancnote cu un design mai frumos și cu mai multe elemente de securitate împotriva contrafacerii.

Aici se prezintă bancnota veche (anul 2018) și bancnota nouă (2019) de 100 de dolari Hong Kong.

Dacă pe reversul bancnotei noi este redat port național din Hong Kong pe avers este redată silueta Băncii Standard Chartered din Hong Kong.

Banca Standard Chartered (Hong Kong) Limited este o bancă licențiată din Hong Kong și totodată filială a băncii engleze Standard Chartered. Banca Standard Chartered este una dintre cele trei bănci comerciale autorizate de Autoritatea monetară națională să emită bancnote pentru statul Hong Kong, celelalte două fiind: Banca Chinei (Hong Kong) și Hong Kong și Shanghai Banking Corporation. Prima sucursală a băncii s-a inaugurat în data de 19 iulie 1859, de către Bank Chartered of India, Australia și China. Din anul 1862 și până în prezent banca emite dolari Hong Kong. Sediul central al băncii este un bloc zgârie-nori situat în centrul orașului Hong Kong pe strada Des Voeux Roa și aparține Grupului Hang Lung.

4. Banca națională a statului african Gambia procedează la înlocuirea bancnotelor aflate în circulație căutând să realizeze bancnote cu un design mai frumos și cu mai multe elemente de securitate împotriva contrafacerii.

Aici se prezintă bancnota veche (2015) și bancnota nouă (2019) de 50 dalasis.

Pe reversul ambelor bancnote este reprezentat un deosebit monument al naturi și anume Cercurile de pietre de la Wassu, iar pe aversul bancnotei vechi este redat bustul lui Yahya Abdul-Aziz Jemus Junkung Jammeh.

Cercurile de pietre de la Wassu-Gambia fac parte din rezervația naturală Senegambia, întinsă pe 30000 de hectare, la granița dintre Gambia (localitatea Wassu) și Senegal (localitatea Sine-Saloum). Potrivit UNESCO, cercurile de piatră din rezervația Senegambia sunt „cea mai mare concentrare de cercuri de piatră văzute oriunde în lume”, înșiruite de-a lungul râului Gambia. Cercetătorii nu știu precis când au fost construite aceste pietre, dar în general este acceptată ideea că ele parvin din secolele al III-lea Î.E.N.. În rezervație sunt aproximativ 29000 de pietre, 17000 de monumente și 2000 de situri individuale. Monumentele sunt urmarea unor blocuri inițial verticale sau stâlpi (unii s-au prăbușit), cu suprafețe netede. Monolitii sunt dispuși în cercuri simple, cercuri duble, izolați în picioare în afară de cercurilor (de obicei spre est) în rânduri sau individual. Constituția monumentelor din piatră arată dovezi ale unei societăți prospere și organizate, bazată pe cantitatea de muncă necesară pentru construirea unor astfel de structuri. Pietrele au fost extrase din cariere și apoi prelucrați la lungimi de aproximativ 2 metri și greutăți în jur de șapte tone.

Yahya Abdul-Aziz Jemus Junkung Jammeh este un politician gambian și fost militar care s-a născut la data de 25 mai 1965. În perioada 1994 – 2017 a fost un lider al statului african Gambia, servind ca președinte al Consiliului de conducere provizoriu al forțelor armate și apoi ca al doilea președinte al statului între anii 1996 – 2017.

5. Nu se știe precis dacă piesele medalistice prezentate aici sunt jetoane sau monede. Cert este că se numesc Spintriae, sunt de formă aproximativ rotundă aidoma majorității jetoanelor sau monedelor lumii și prezintă pe una din fețe o scenă sexuală între un bărbat și o femeie și pe fața cealaltă un număr roman înconjurat de o coroană înfrunzită (posibil valoarea piesei).

Se cunosc mai multe variante notate cu numere de la I la XVI. Există și piese marcate cu numere mai mari de XVI dar acestea sunt mai rare. Inițial piesele au fost executate dintr-un aliaj de aramă și bronz. Se crede că sunt piese provenind din Imperiul roman, secolul I - E.N. Pe vremea aceea imaginile cu tentă sexuală nu constituiau o problemă specială. În Imperiul Roman, dar și Grecia Antica, moda corpurilor goale (neîmbrăcate) era omniprezentă. O serie de artefacte conservate și artistice arată dovezi ale acesteia - sculpturi, ceramică și, de asemenea, monede. Astăzi nu se știe exact în ce scop s-au executat aceste piese.

Unii experți susțin că funcția principală a acestora a fost de a primi accesul în bordeluri și de a primi serviciul descris pe jeton. Se crede că înfățișarea serviciului urma să depășească bariera lingvistică dintre popoarele Imperiului Roman; de exemplu, un marinar sirian care tocmai a sosit la Roma fără să știe un cuvânt în latină ar ști exact ce să se aștepte pe baza ilustrației. Unii spun că erau jetoane speciale pentru jocuri similare cu cărțile erotice contemporane sau cu jetoane numerice utilizate în unele jocuri de masă. Aceste piese sunt foarte căutate de colecționari și aproape că era firesc ca piața să fie inundată în prezent de multe falsuri și chiar destul de scumpe.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL VASLUI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - Spitalul municipal de adulți Bârlad

MDCCCXXXVIII - MCMLXXXVIII (1838 - 1988)

150 de ani de la înființare

Secția numismatică Bârlad a Societății Numismatice Române a marcat împlinirea a 150 de ani de la înființarea Spitalului municipal din localitate prin baterea a patru insigne executate la Monetăria națională a statului, fiecare într-un tiraj de 100 de bucăţi. Pe două dintre insigne (una ovală și una dreptunghiulară) s-a prezentat clădirea veche a spitalului iar pe celelalte două (una ovală și una dreptunghiulară) s-a prezentat clădirea nouă a spitalului. Insigna prezentată aici are dimensiunile 50 x 30 milimetri și prezintă în centru clădirea nouă a spitalului sub care apar anii aniversari în cifre romane: ,,MCDCCCXXXVIII – MCMLXXXVIII” (1838 - 1988) iar liniar pe latura inferioară a formatului textul: ,,150 DE ANI DE LA ÎNFIINŢARE”. Deasupra clădirii pe latura superioară a formatului este scris liniar textul ,,SPITALUL MUNICIPAL DE ADULŢI BÂRLAD”.

Spitalul Municipal de Urgenta „Elena Beldiman”, este situat în Str. Republicii nr. 300. El functionează din anul 1881, când a fost dat în funcțiune sub denumirea de ” Spitalul Bârlad și Elena Beldiman „. Acest edificiu a fost construit cu fonduri realizate din subscripție publică pe de o parte și contribuția statului pe de altă parte. Sub această denumire a funcționat până în anul l948. De la această dată funcționează sub denumirea de Spitalul de Adulți Bârlad până în anul 1973, data când s-a făcut ultima reorganizare a unităților sanitare. Denumirea de Spital Municipal i se atribuie din anul 1973. Din data de 05.12.2007, conform Ordinului Ministerului Sănătății Publice nr. 2109 / 2007, spitalul a primit denumirea „Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad”.

Festivalul umorului Constantin Tănase - Vaslui 2004

Medalia - Doctor Umoris Causa

Dupa 1968 micuțul oraș Vaslui, de 20000 de suflete a ajuns reședinta uni județ de 400000 de locuitori. În anii ce au urmat toate eforturile materiale şi financiare ale întregului judeţ au fost dirijate spre dezvoltarea oraşului-capitală de judeţ, ceea ce nu a fost neaparat rău, dar aceasta a implicat neglijarea aproape totală a celorlalte oraşe ale judeţului, dat fiind că posibilităţile regimului erau destul de limitate, mai ales la început de drum. Pe plan cultural situaţia era la fel ca cea demografică- Vasluiul ca oraş nu avea tradiţia şi nici calitatea fenomenului cultural al celorlalte oraşe „rivale” – Bârlad şi Huşi. Pentru a se echilibra această situaţie s-a venit cu iniţiative şi forme de manifestări culturale ale oraşului Vaslui care să-l reprezinte pe plan naţional. Una din acestea a fost şi Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, dat fiind că în perioada interbelică a activat şi a fost foarte apreciat şi bine primit actorul de origine vasluiană Constantin Tănase. Acestă acţiune cu realizarea ei bienală a început în 1970 şi a continuat timp de 40 de ani în 21 de ediţii, dezvoltându-se ca realizare şi denumire de la Festivalul Umorului „Constantin Tănase” la Festivalul Naţional al Umorului „Constantin Tănase” şi chiar la Festivalul Internaţional al Umorului „Constantin Tănase”. Mai mult el a fost organizat o perioadă împreună cu Salonul de Caricaturi „Constantin Tănase”. Toate acestea sunt totuşi fapte meritorii, care au necesitat eforturi locale însemnate şi realizări deosebite. Pentru a pormova această acţiune culturală s-a simţit rapid nevoia de materiale auxliare din care nu au lipsit nici insignele sau medaliile, diplomele, pliantele şi altele. În domeniul insignografiei au fost realizate aproape pentru fiecare ediţie câte o insignă mică cu diametrul de 19 mm care reprezintă o faţă umană cu ochi, nas şi gură în formă de semilună care sugerează râsul-veselia. Pe această imagine a gurii este de exemplu inscripţia „1976 - Vaslui” pe la început ca mai apoi din 1980 încoace să apară prescurtarea „’80-Vaslui”. Această insignă este emailată în câmp cu diferite culori: verde, violet, roşu, sau nuanţe de galben, iar elementele feţei sunt redate totdeuna în negru probabil pentru a se distinge inscripţia aurie. Materialul este în genere tombac cu excepţia anilor 1988, 1990, 1992, 1994, 1996 când au fost realizate din aluminiu. Tirajul încă necunoscut însumează câteva sute de exemplare dată fiind destinaţia ei spre a fi oferită participanţilor şi unei părţi din publicul spectator.

Festivalul internațional de umor "Constantin Tănase" este un festival internațional de teatru de comedie, caricatură și umor, ce se desfășoară începând cu anul 1970 la Vaslui. În luna octombrie, oameni de cultură, creatori în cele mai diverse domenii purtând pecetea participării la sublinierea optimismului și bunei dispoziții caracteristice românului, colective teatrale, competitori întru perfecționarea mijloacelor artistice pentru transpunerea grafică, literară, fotografică, scenică a umorului, cu totii sunt oaspeţii Vasluiului, care se mândreşte cu numele de capitala umorului românesc. Festivalul cuprinde: secțiune de interpretare; literatură satirico-umoristică; salon internațional de caricatură cu două secțiuni (grafică satirică și portrete șarjă); salon de artă fotografică umoristică; teatru umoristic și film de comedie. Sus am postat afişul ediţiei din anul 2012 a festivalului de umor vasluian.

Constantin Tănase (născut la data de 5 iulie 1880 în Vaslui şi decedat la data de 29 august 1945 în București) a fost un actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Insigna - 110 ani de la proclamarea independenței de stat a României

Expoziția numismatică Bârlad 9 mai 1987

Secţia din Bârlad a Societăţii Numismatice Române s-a înfiinţat în anul 1985, după 10-12 ani de activitate numismatică neorganizată, desfăşurată în Bârlad de un grup destul de restrâns de colecţionari. Încă de la începuturile activităţii organizate s-au aniversat diferite evenimente naţionale şi locale prin realizarea de piese numismatice cum ar fi: baterea de medalii şi realizarea de insigne. Astfel că în anul 1987 Secţia Bârlad a S.N.R. a organizat o expoziţie numismatică republicană cuprinzând cinci săli de expoziţie în localul Muzeului ,,Vasile Pârvan” din localitate. Această expoziţie a fost întregită şi de baterea unei medalii şi realizarea a cinci insigne. Insigna de mai sus este confecționată din tombac, într-un tiraj de 150 de exemplare, are forma rotundă și diametrul de 22 milimetri. Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatelor Unite în războiul ruso-turc din 1877 – 1888 . În urma acestui război, România a obținut independența față de Imperiul Otoman. La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafață de 121000 kilometri pătrați cu o populație de circa 5 milioane de oameni. Dezvoltarea economico-socială ca și aspirațiile naționale ale României erau grav afectate de statutul de stat vasal al Imperiului Otoman. În timpul domniei lui Cuza, statul român trecuse printr-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suzerană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene. După abdicarea lui Cuza, prin variate forme politice si diplomatice, s-a desfășurat prin intermediul românilor din străinătate o ampla activitate propagandistica pentru influențarea opiniei publice internaționale și crearea unui curent favorabil intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare națională din Balcani. Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate față de conflictele sudul Dunării și a depus eforturi diplomatice pentru recunoașterea independenței țării pe cale pașnică. Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia și nu fac parte din Imperiul Otoman. În aceeași notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului național iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea și drepturile statale. Iminența declanșării unui nou război între ruși și otomani a determinat guvernul român să negocieze cu reprezentanții Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul național în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne au semnat la București la 4 aprilie 1877 convenția prin care românii acordau „liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României. Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanent, teritorială și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125000 de oameni, din care efectivele armatei operative a fost de 66000 de soldați, 12300 de cai și 190 de tunuri. Pe data de 9 / 21 mai 1877 Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. A doua zi, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență (Franța) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit), opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român. Marele cartier general român a hotărât pe 11 iulie să răspundă cererilor rușilor și să faciliteze concentrarea de trupe țariste la Plevna prin trimiterea unei brigăzi de infanterie și a alteia de cavalerie la Nicopol. Pe 16 iunie primele unități române au traversat Dunărea și controlul orașului Nicopol a fost preluat în întregime de către români. Marele duce Nicolae a hotărât să atace cu toate forțele Plevna. Atacurile rușilor au fost respinse cu pierderi foarte mari de apărarea foarte hotărâtă a turcilor. Într-o telegramă cifrată, marele duce Nicolae s-a adresat principelui Carol I cerându-i ajutorul: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunarea cu armata după cum dorești. Între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele”. Principele Carol I a acceptat propunerea marelui duce Nicolae să devină comandantul suprem al trupelor ruse și române de la Plevna. În seara zilei de 19 iulie, noi unități române au traversat Dunărea, iar artileria de pe malul stâng al fluviului și-a intensificat bombardamentele.

Insigna - 110 ani de la proclamarea independenței de stat a României

Expoziția numismatică Bârlad 9 mai 1987

Insigna ,,Santinela” de formă dreptunghiulară prezintă imaginea din pictura cu acelaşi nume al lui Nicolae Grigorescu şi are ca text pe trei laturi: ,,110 ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI”. Pe latura de jos este textul: ,,EXPOZIŢIA NUMISMATICĂ BÎRLAD 9-15 MAI 1987”. Insigna a fost realizată pe foaie de aluminiu prin heliografie într-un tiraj de 150 buc.

Pe frontul Războiului de Independență, alături de soldații români care au contribuit decisiv la cucerirea redutelor Grivița, Rahova, Smârdan și Vidin s-au aflat și câțiva pictori: Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary, Sava Henția și George Demetrescu Mirea. Primind acordul Principelui Carol, artiștii fuseseră chemați în această misiune de doctorul Carol Davila. Datorită lor ne-au rămas peste timp schițe, desene, tablouri și fotografii surprinse în timpul luptelor, artiștii fiind de fapt niște reporteri de război la acea vreme. În monografia dedicată lui Grigorescu, Alexandru Vlahuță scria: ”Grigorescu a trecut cu soldații Dunărea. A trăit cu ei ostenelile, suferințele și primejdiile războiului. A pândit cu ei în șanturi, sub șuierul gloanțelor, s-a amestecat cu ei în iureșul de la Grivița. La Smârdan, la Opanez, la Plevna a văzut ce lucru de nimic e viața unui om în război și ce fiară a fost dormind sub înfățișarea aceea blândă a frumosului păstor ce făcea podoaba peisajelor lui. El era acolo în ceasurile acelea de scrâșnire, un glas al istoriei, un trimis care avea sa vadă într-o clipită, și pentru toți, ceea ce nu se poate vedea decât o singură dată, în toată întunecata nemărginire a timpului, să vadă profund, cu ochi pe care moartea nu-i închide, și să spună veacurilor viitoare ce-a văzut. În tablourile lui de campanie nu-s mișcări de manevre, nici grupări convenționale de modele care pozează. Nimic aranjat, nimic teatral. Sincer ca însuși faptul pe care-l privește, el te face să vezi, ca la lumina unui fulger, în grozăvenia unei clipe, toată zguduitoare tragedie a războiului. Dar așa de strașnic îți luminează clipa aceea, și așa din adânc îți răscolește sufletul cu ceea ce-ți arată că ai dintr-o dată întreaga priveliște a celor ce au fost și a celor ce au să fie. Ostașii lui Grigorescu se bat, ucid și mor în câmpul cel mai adevărat și mai serios al vitejiei și al morții. Bunătatea și mila acestui suflet de artist au strigat de groază și de durere în fiecare trăsătură de creion. Ceva din inima lui rănită se simte în fiecare lovitură de pensulă”. Între lucrările lui Nicolae Grigorescu inspirate din Războiul de Independență amintesc: Atacul de la Smârdan, Spionul, Trasnport de provizii, Artileriști în marș, Gornistul, Dorobanțul, Santinela, Roșiorul, și Convoi de prizonieri, multe dintre ele putând fi admirate la Muzeul de Artă al României.

Placheta - 110 ani de la Proclamarea independenței de stat a României

Expoziția numismatică Bârlad 9 mai 1987

Insigna ,,Atacul” de formă dreptunghiulară, pe foaie de aluminiu realizată prin heliografiere, reprezintă în câmpul central cunoscutul tablou al lui Nicolae Grigorescu ,,Atacul de la Smârdan” . Ca text are pe trei laturi înscrisul: ,,110 ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI DE STAT A ROMÂNIEI”. Pe latura de jos este textul: ,,EXPOZIŢIA NUMISMATICĂ BÎRLAD 9-15 MAI 1987”.

Atacul de la Smârdan este o pictură de mari dimensiuni, realizată de pictorul român Nicolae Grigorescu în perioada 1878-1885. Lucrarea a fost comandată de Primăria București în anul 1878, contractul de execuție prevăzând realizarea sa într-un termen de trei ani de zile. Termenul a fost cu mult depășit, Grigorescu terminând pictura în anul 1885. Prin prezența continuă și substanțială în spațiul public, tabloul a intrat definitiv în conștiința publicului, ca una din reprezentările emblematice a efortului militar al tinerei armate române pentru câștigarea independenței naționale. Nicolae Grigorescu a luat parte, ca reporter, la Războiul de Independență, observând și înregistrând în sute de desene, adevărate stenograme, desfășurarea luptelor și a vieții zilnice de pe front. În acest fel, pictorul a realizat o documentare amplă, care i-a permis ulterior să realizeze unele din cele mai izbutite picturi istorice din arta plastică românească, în special cele consacrate scenelor de înalt dramatism și eroism, la care au luat parte soldații români. Tabloul redă o scenă din asaltul executat de trupele Regimentului VI - Linie – Tecuci asupra satului Smârdan la 12/24 ianuarie 1878, ca parte a operației de cucerire a Vidinului. Pentru executarea comenzii de la primărie, artistul a folosit documentarea realizată pe front, făcând numeroase crochiuri și schițe în creion, cărbune, laviu sau ulei. Din cele cunoscute până în prezent, în perioada în care a lucrat la această lucrare, Nicolae Grigorescu a creat cel puțin trei tablouri finalizate ale Atacului de la Smârdan. Tabloul de la Muzeul Național de Istorie este considerat de critica de artă ca fiind cel mai bine realizat, fapt pentru care fost clasat în Patrimoniul cultural nașional al României, secțiunea Tezaur. Mai există încă trei tablouri finalizate, considerate a fi studii premergătoare înfăptuirii capodoperei finale. Toate sunt de mari dimensiuni. Unul se află la Muzeul Național de Artă al României, unul la Muzeul de Artă Craiova și unul într-o colecție privată la Ploiești. Tabloul este impresionant prin senzația de mișcare pe care o redă în raport cu monumentalitatea și dimensiunile lui. Imaginea înfățișată este de un puternic dramatism, ea având în primul plan două leșuri în mărime naturală: un turc care zace pe spate în zăpadă cu mâinile întinse, simbolizând renunțarea, și în dreapta lui un român căzut cu mâinile încleștate pe pușcă. Pe lângă aceștia trec în fugă infanteriștii români cu baioneta la armă, într-o avântată poziție de atac. Atitudinea soldatului din prim-plan este reluată la fiecare soldat român, fapt care amplifică motivul inițial ca într-o simfonie, sporind astfel efectul eroic de ansamblu. Capelele căzute în zăpadă, flacăra exploziilor, cenușiul mantalelor, sumbrul cer hibernal și roșul fesurilor, întregesc atmosfera pâcloasă și plumburie a câmpului din zorii dimineții de 12 ianuarie 1878.

Vaslui este un municipiu situat în estul României, reședința județului Vaslui din regiunea istorică Moldova, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Orașul are o populație de aproximativ 70000 de locuitori. Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în amintirea trecerii lor în Dacia Orientală, ocazie cu care i-au dat numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul (o descriere lui Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 Î.E.N.). Deasupra am postat stema municipiului Vaslui, iar dedesubt pozele câtorva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură din acest oraș din vremuri diferite. Precizez că în perioada comunistă reședința județului a fost orașul Bârlad, asta și deoarece aici s-a născut liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Berăria Mănăstireanu

Banca Berea - Muzeul eparhial

Episcopia

Gara

Primăria

Prefectura

Sala sporturilor

Stadionul municipal

Autogara

Casa Mâdârjac (Restaurant Casa Albă)

Biserica domnească

Casa de cultură Constantin Tănase

Curtea domnească

Hotelul Racova

Bust - Nicolae Milescu Spătaru

Administrația financiară

Gimnaziul Kogălniceanu

Cazarma infanteriei

Gara

Palatul Mavrocordat

Strada Ștefan cel Mare

Județul Vaslui este situat în partea de est a țării, provincia istorică Moldova, întinzându-se pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad. Județul face parte din regiunea Nord - Est, în care sunt incluse și județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Județul Vaslui mai face parte și din Euroregiunea Siret-Prut-Nistru din anul 2002. Județul se întinde pe o suprafață de 5318 km.p., numără aproximativ 455000 de locuitori și are capitala în orașul cu același nume. Ca subunități administrative județul este compus din; 3 municipii - Vaslui, Bârlad, Huși, 2 orașe - Negrești, Murgeni și 81 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vaslui, iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din perioade diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.