joi, 28 noiembrie 2019

CARTOFILIE - BISERICA ORTODOXĂ, IZVORUL BORVIZULUI, BAIA SAROȘ ȘI IZVORUL LAZĂR DIN BORSEC


1.  Biserica ortodoxă din localitatea Borsec, județul Harghita, este un lăcaș de cult ce a fost  destinată inițial cultului romano - catolic, fiind construită în stil romanic. 
Ea are lungimea de 20 metri, lățimea de 9 metri și înălțimea 8 metri (cu tot cu turlă). Biserica are două clopote: unul de 35 kilograme și celălalt de 120 kilograme. Edificiul a fost construit în în intregime din lemn, nefolosindu-se niciun cui de fier. Acoperișul este din tablă neagră ce a fost vopsită în verde. În interior sunt bănci dispuse pe lângă pereți. Inventarul bisericii din anul 1978 cuprindea 24 de icoane pe lemn, făcând parte din Patrimoniul Național, icoane primite de la biserica Parcu-Filipescu din București. Sfintele potire sunt simple, fără o valoare deosebită, iar cărțile de cult sunt noi. Biserica a fost declarata monument istoric în anul 1963. 
2.  Izvorul Borvizului este un izvor vechi cu renume din stațiunea harghiteană Borsec, cunoscut şi sub următoarele denumiri: Izvorul Boldizsár, Izvorul Madonna, Izvorul Horia sau Izvorul nr. 3, ce este situat lângă Bulevardul 7 Izvoare. 
Este un izvor de apă carbogazoasă, bicarbonată, mixtă ce conţine: calciu, magneziu și sodiu cu debitul de aproximativ 6600 litri pe zi și temperatura apei între 8,2 – 10 grade Celsius. Consumarea acestei ape este recomandată în cazul gastritei hiperacide, constipaţiilor uşoare, piatrei la rinichi şi ficat. Apa acestui izvor a început a fi îmbuteliată în perioada când Izvorul Principal s-a aflat în revizie, în anul 1837. Prima analiză chimică a apei acestui izvor a efectuat-o dr. Than Károly în anul 1889. Denumirea izvorului este preluat de la numele unui negustor sau al unui căutător de borviz, care a făcut prima umplere de aici. Conform dicționarului explicativ al limbii române, borvizul este un substantiv comun care are sensul de apă pentru vin, apă minerală  sau apă minerală feruginoasă (https://dexonline.ro/definitie/borvis ).
3.  Baia (izvorul) Saroș, denumire completă Baia O-Saroș, tradus Baia veche cu nămol, este un vechi și renumit bazin cu apă minerală încălzită din stațiunea harghiteană Borsec, situat pe strada Uzinei, la nr.1. 
Apa din bazin provine de la izvorul din vecinătate la temperatura de 17 grade, iar în bazinul cald apa este adusă la temperatura de 28 – 34 de grade. Băile în această apă minerală sunt indicate pentru afecțiuni: cardiovasculare, reumatismale, neuropsihice, metabolice, endocrine, ginecologice şi ateroscleroza sistematică; cât și pentru îmbunătățirea circulației sanguine periferice. Combinaţia de schi, baie caldă în apă minerală, saună, apă rece  și masaj este o propunere interesantă pentru amatorii de fitness, sport şi agrement. În anul 2012 baia s-a reconstruit exact după vechea arhitectură (secolul al XIX-lea). Construcţia este de o frumuseţe specială: construită din lemn și cu tavanul din sticlă. Curele recomandate pentru aici sunt de 10 zile.
4.  Izvorul Lázár din stațiunea balneoclimaterică harghiteană Borsec  are debit redus și este situat lângă Aleea 7 Izvoare din stațiune. Aici curge o apă bicarbonată calcică, magneziană, sodică, carbogazoasă, hipotonă, ușor sulfuroasă, ceea ce o recomandă în ameliorarea gastritelor hiperacide. 
Acest izvor mai este cunoscut și sub denumirile; Crișan sau Izvorul nr.6. Descoperirea Borsecului este atribuită contelui Bánffy Dénes, care, după legendă, în anul 1773 a vânat în pădurile apropiate, și a fost condus de câțiva ciobani locali la izvoarele apelor minerale ale depresiunii. Această presupunere s-a învechit, pentru că datorită altor resurse, Borsec este amintit prima oară într-un document din 1700, sub numele „câmpul Borsecului”. În același timp, reiese dintr-un document de judecată, din 1745, că în această perioadă au înființat la Borsec locuitorii Scaunului Gheorgheni mai multe case de băi și capele. Dincolo de cele amintite mai sus, mai sunt numeroase legende și descrieri reale între documentele de epocă, dar cel mai mare punct de cotitură al locului a însemnat apariția geologului din Viena, Zimmethausen Antal, în 1804. El a fost cel care, îndemnat de prietenul lui Günther Bálint (care s-a vindecat dintr-o boală considerată nevindecabilă, datorită apelor termale de aici), a hotărât să încheie un contract de închiriere pe 28 ani pe teritoriul total al izvoarelor depresiunii, cu comunele Lăzarea și Ditrău – proprietarii de atunci ai teritoriului. Scopul lor a fost să execute îmbutelierea apei minerale, și construirea, exploatarea unor băi, cu pornirea unei investiții extinse. În mod regretabil, acest om, care este considerat și astăzi fondatorul Borsecului, a fost dat în judecată de composesoratele comunelor proprietare, după câțiva ani de activitate. De fapt, aceste comune s-au aflat sub influența puternică a contelui Lázár Lajos, care văzând profitabilitatea afacerii, a încercat să ia în posesiune această resursă. Litigiul a durat 55 ani, dar moștenitorii lui Zimmethausen au câștigat în toate instanțele. Travertinul a fost descoperit în 1819, exploatarea căruia a ținut până în zilele noastre. Tot în această perioadă a început exploatarea pădurii, prelucrarea lemnului, proprietarii pădurilor au fost comunele mari Ditrău, Lăzarea, Remetea. Dar resursa cea mai de preţ a rămas apa minerală, cu efectele ei miraculoase în tratarea şi vindecarea multor boli, considerate pe atunci ca nevindecabile. Calităţile acestor ape au fost studiate de-a lungul secolelor de nenumăraţi medici şi specialişti ai vremurilor, începând cu secolul al XVI-lea, când medicul italian Bucella îi prescrie principelui Sigismund Bathory o cură „cu apa unui izvor din Borsec”. Urmează studiile şi conferinţele doctorului Krantz din Viena, care, pe la 1770, descrie calităţile acestor ape, iar în 1793, într-o revistă medicală ce apărea la Sibiu, doctorul Neustadler prezintă o expunere ştiinţifică despre apele din Borsec.  Se descoperă între timp efectele benefice ale acestor ape prin cură externă, respectiv efectuarea de băi în aceste ape, deşi ele ieşeau din pământ la temperatura de doar cca. 11 grade C. Astfel că, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, se construiesc primele băi, cunoscute sub denumirile de „Lobogó”, „Lázár”, „Sáros” etc. Tot în această perioadă se pune un accent deosebit pe infrastructură, astfel se construiesc multe vile, se amenajează străzile şi aleile, apare iluminatul public, ( iniţial cu seu de oaie ), se începe construirea drumului spre Topliţa peste masivul Creanga – ctitorul acestor lucrări fiind inginerul Baross Gábor. Oficializarea turismului balnear are loc în anul 1918, când ia fiinţă prima întreprindere balneară, a cărei sarcină primordială a constituit-o ştergerea urmelor Primului Război Mondial şi refacerea infrastructurii staţiunii. Cel mai mare revirement se constată în perioada interbelică – atunci se construiesc majoritatea vilelor, continuând acelaşi stil arhitectonic cu minunatele dantelării din lemn. O dovadă a recunoaşterii dezvoltării staţiunii este şi faptul că, în anul 1937, are loc aici Congresul Internaţional de Balneologie, cu reprezentare din foarte multe ţări cu tradiţii în acest domeniu. În 1921 băile au fost închiriate de Tischler Mór, care a executat numeroase investiții, între altele pentru descoperirea izvorului Principal, ceea ce a fost încununat de succes în 1926. Furtuna primului și celui de al doilea război mondial a trecut și prin Borsec, cauzând daune uriașe în băi, reparația cãrora a avut loc numai după naționalizarea din 1948. 
În 1949 a fost începută construirea pavilionului central, iar în 1953 au construit o stațiune de îmbuteliere nouă, modernă și au introdus în Borsec linia căii ferate înguste, care s-a întins atunci numai până la Capu Corbului, iar după aceea au construit viaductul, care traversează depresiunea. Datorită calității deosebite, apa minerală din Borsec, a fost un produs recunoscut și căutat în curțile aristocrate, și de aceea este valorificată de 400 de ani. În 1773, profesorul Krant Heinrich, din însărcinarea margrafului Austriei a analizat ce efecte terapeutice are apa minerală, subliniind calitățile deosebite ale izvoarelor Fıkút și Lobogó (au dispărut în 1926). În 1774, L. Wagner publică un studiu privind apele minerale din Borsec, în revista „Academische Dissertat”. În 1825, primul doctor al băii, dr. Schneit Dániel publică lucrarea „Izvoarele minerale ale Borsecului”. În 1863 J. Mayer, iar în 1873 dr. Neustadter au analizat efectele apelor minerale și au început construirea băii curative, iar în 1893 în jurnalul „Siebenburgische Quartalschrieft” sunt enumerate acele maladii, boli, care pot fi vindecate cu ape minerale. Apa din Fıkút (fostul Izvor Principal) a fost analizată prima dată în 1803 de un grup de doctori din Viena, în 1820 de Pataky Sámuel, iar după aceea cercetările sunt făcute la Universitatea din Viena. Acest șir este continuat de dr. Than Károly, cu măsurătorile sale din 1873, în 1890 dr. Hankó Vilmos analizează efectele chimice ale izvoarelor Fıkút și Republica, se adeveresc observațiile cercetătorului dr. Szilvássy János, care a cercetat cu mult înainte asemănările celor două izvoare. Analiza compoziției chimice începe în 1927, în laboratoarele universităților din București, Budapesta, Cluj. Chiar și ultimele analize chimice arată că componentele apelor minerale din Borsec sunt stabile. Înaintea apariției buteliei din sticlă apa minerală a fost transportată în butoaie de lemn, în căruțe la distanțe mari, până la curțile aristocrate din Viena și Budapesta. 
Despre îmbutelierea apei minerale, ca activitate industrială putem vorbi numai după 1804-1806, când Zimmethausen Antal a construit fabrica de sticlă necesară îmbutelierii, în Borsecul de Jos. Zimmethausen a încheiat contracte de comercializare cu firme rusești, italiene, grecești, turcești și moldovenești, și a transportat acolo apele, la început în vase de lut, iar de la 1806, când a început fabricarea manuală de sticlă, îmbuteliate în sticle. A adus specialiști din Silezia, Bavaria, Cehia, Polonia, dintre care mulți s-au stabilit în această regiune. Aceste oameni au fost strămoșii familiilor Fokt, Krammer, Schiller, Kamenitzky, Eigel astăzi existente. Îmbutelirea s-a desfășurat din primăvară până toamnă, ziua și noaptea, conform înregistrărilor lui Ötvös Ágoston, au îmbuteliat 5000 sticle pe zi, le-au pus între rogojini și au plecat în Europa cu căruțe trase de cai. În călătoriile (1844) sale, Vasile Alecsandri a ajuns și la Borsec, și povestește cu entuziasm despre calitatea, îmbutelierea și transportarea apelor. În 1855, o linie de îmbuteliere încălzită asigură îmbutelierea și în timpul iernii, producția crește, și căruțele sunt schimbate cu autovehicule. Aduc mașini de turnare de tip „Oelhaffer”, care au fost considerate cele mai bune, și capacitatea zilnică a ajuns la 20.000 de sticle. Apa minerală ajunge în curând în Egipt, în America, să nu mai amintim piețele europene. Calitatea apei minerale din Borsec a fost apreciată în numeroase expediții, a fost premiată: în 1873 la Viena, în 1878 la expoziția mondială din Paris, în 1882 la Berlin, la Trieste, în 1885 a fost premiată la Budapesta, și atunci a dat împăratul Ferenc József apei minerale numele „Regina Apelor Minerale”. 
Naționalizarea a adus toate implicațiile economiei socialiste, și atunci uzina a primit numele de „Apemin”. Datorită noilor mașini, îmbutelierea a înflorit, a fost construit viaductul, calea ferată cu linie îngustă a fost prelungită până la stația din Toplița, și de aici vagoanele CFR-ului au transportat mai departe apă minerală. În decembrie 1989 s-au produs spectaculoAse schimbări în viața fabricii, numele ei nou a devenit „Regina Apelor Minerale S.A.”. După privatizare, în 1998, noul proprietar al uzinei a devenit „Comchim S.A.” din București, s-a înființat „Romaqua Group S.A.”. Din unificarea de capital au rezultat investiții și modernizări, liniile de îmbuteliere cele mai moderne au început turnarea flacoanelor din material plastic, și chiar și îmbutelierea apei plate. În 2004 la Festivalul apelor din Berkeley Springs din SUA, calitatea apei minerale din Borsec a fost premiată cu medalie de aur. 

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

O PLACHETĂ, O MEDALIE
ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc. 

Conform  DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române),  PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi  se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).
Set 3 insigne de pionier
La sfârşitul celui de-al doilea război mondial ia naştere organizaţia 
„PIONIERII ROMÂNIEI”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadraţi în UAER – Uniunea Asociaţiilor de Elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o şedinţă festivă la care a participat toată conducerea de partid şi stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe-atunci Palatul Cultural Gh. Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949 - 1966 mişcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. CC al PCR a adoptat la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătăţirea activităţii Organizaţiei Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pioniereşti la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Naţional al organizaţiei). În luna noiembrie a aceluiaşi an, a avut loc prima conferinţă naţională a Organizaţiei Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităţilor şi detaşamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” şi „Regulamentul Consiliilor Organizaţiei Pionierilor din Republica Socialistă România. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia." Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului. În 1984, la aniversarea a 35 de ani de la crearea organizaţiei, aceasta avea 2695000 membri. 
Insigna pionierească - Forum '75
Organizaţia Pionierilor a fost o organizaţie comunistă a copiilor români de vârstă şcolară (8 - 14 ani). Era precedată de apartenenţa la organizaţia Şoimilor Patriei şi succedată de apartenenţa la Uniunea Tineretului Comunist. În oraşele mari s-au constituit case ale pionierilor. La Bucureşti Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949 - 1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul Naţional al Copiilor). Organizaţia Pionierilor acorda distincţii individuale şi colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaş în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” şi insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntaşă”, „Detaşament fruntaş” şi „Grupă fruntaşă”. Intrarea în cadrul organizaţiei se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, …(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizaţiei Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăţ bine, să fiu harnic şi disciplinat, să cinstesc cravata roşie cu tricolor.” Imnul (neoficial al) organizaţiei era „Am cravata mea, sînt pionier”.
I
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Flutura in vant, zalog si legamint,
Intaiul meu cuvint de pionier…
II
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Maine – brigadier si sef de santier,
Chiar daca azi sunt numai pionier…
III
Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mindresc cu ea, sunt pionier!
Cu tine nu ma joc si n-o s-o fac deloc,
Eu doar decit ma joc cu pionieri…
 
Deasupra poţi vedea ecuson, şnur, trese, cravată, centură, uniformă şi steaguri pioniereşti.   
Placheta - Iisus Hristos
Placheta de mai sus îl prezintă pe Iisus Hristos, are toartă, este confecționată din alamă și are dimensiunile 25 x 34 milimetri. Pe avers este reprezentat chipul Mântuitorului iar pe revers marcajul Institutului Biblic și de Misiune București (Editură – tipografie – de carte religioasă, aparținând Patriarhiei Române) 
Isus din Nazaret sau Iisus HristosChristos sau Cristos este fondatorul și figura centrală a creștinismului și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu, drept Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic și drept al doilea personaj al Trinității creștine. Isus a fost un predicator iudeu din Galileaa, ce s-a născut în anul 4 Î.E.N., la Bethleem, a trăit în timpul ocupației romane a Israelului, a fost botezat de către Ioan Botezătorul și a fost crucificat la Ierusalim în jurul anului 30 E.N., sub guvernarea lui Ponțiu Pilat. Cu numele Isa ibn Maryam (Isus fiul Mariei), Isus este considerat de Islam unul dintre principalii profeți ai lui Allah. Scrierea Iisus prin dublarea primei vocale, provine de la patriarhul Nikon, anul 1656, formă acceptată azi de majoritatea ortodocșilor români.În ortodoxie Dumnezeu este unul în ființă și întreit în persoane (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh). Acestă dogmă susține că Iisus ca ființă divină a existat în Tatăl, împreună cu Sfântul Duh, înainte de întrupare. Astfel se păstrează egalitatea între persoanele Sfintei Treimi. 
Set 3 insigne - F.R.H.P. (Categoria I, II și III) 
(Federația română de hochei și patinaj)

Federaţia română de hochei s-a înfiinţat în anul 1924. Pe parcursul timpului s-a despărţit în Federaţia română de hochei pe gheaţă şi Federaţia română de hochei pe iarbă, două foruri sportive naţionale tutelare distincte care se ocupă de organizarea şi dezvoltarea competiţiilor sportive specifice fiecărei federaţii.   
Hocheiul pe gheață este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și cu un puc. Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul al XVII-lea în Olanda,unde un grup de oameni, pe patine, se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate. O altă teorie sugerează faptul că hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă. Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de studenți ai unei universități din Montreal – Canada în anul 1870. Prima ligă profesionistă de hochei s-a înființat în anul 1903 în SUA, iar liga internatională s-a înființat cinci ani mai târziu la Paris. Primul meci public de hochei a avut loc la Montreal în anul 1875, iar primele campionate organizate se cunosc din Europa anului 1910. Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din anul 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers. Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă. 
Patinajul incepe sa fie practicat in tara noastra din a doua jumatate a secolului XIX-lea. La 17 februarie 1874 membrii "Asociatiei de patinaj" din Cluj au participat la primul concurs public. La 1 decembrie 1912, anul infiintarii "Federatiei Societatilor Sportive din Romania", a fost infiintata si o "Comisie a sporturilor de iarna". Anul 1922 marcheaza organizarea in Bucuresti a primului concurs a "Cercului atletic bucurestean", si infiintarea primei "Comsii de patinaj" care a fost de fapt prima Federatie. In anul1923 a fost organizat un "bal mascat pe gheata", patinajul fiin practicat in localitatile: Sibiu, Targu Mures, Cluj, Arad, Lupeni si Petrosani. In anul 1925, Clujul devine centrul de activitate al patinajului. In 1927 "Comisia sporturilor de iarna" se transforma in "Comisia pentru sporturile pe gheata", iar in 1931 in "Federatia sporturilor de iarna". Sus am postat logo-ul Federaţiei române de patinaj. 
Regina Maria 1914 - 1938
1867 Joe White side Boyle 1923 Canada - Yukon - România
Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prințesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginea Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913-1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă.  Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”    
TESTAMENTUL REGINEI MARIA 
Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, 
eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, 
care rămâne pentru noi o mare taină. 
Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, 
aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, 
chiar de dincolo de liniştea mormântului. 
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…  
Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. 
Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.  - MARIA, REGINA ROMÂNIEI  
Joseph Whiteside Boyle, cunoscut și ca Klondike Joe Boyle (1867 – 1923) a fost un aventurier, om de afaceri și ofițer de origine canadiană, participant la primul război mondial. A îndeplinit o serie de misiuni în Imperiul Rus și Regatul României, în cursul anilor 1917-1918, pentru care a fost decorat cu înalte distincții britanice, rusești și române. În epocă au circulat zvonuri despre o presupusă relație amoroasă cu Regina Maria a României, fără a exista probe în acest sens. În luna decembrie a anului 1917, solicită și obține de la guvernul bolșevic din Rusia, în numele guvernului român, să restituie fonduri de arhivă ale Ministerului Afacerilor Externe și rezervele de bilete de bancă ale Băncii Naționale a României, care fuseseră trimise împreună cu o parte din bijuteriile coroanei, la Moscova cu prilejul invaziei Bucureștiului în 1916. Trenul care transportă documente și ajutoare pentru România ajunge în gara Iași în ziua de Crăciun a anului 1917. În februarie 1918 a servit ca principal intermediar, în numele guvernului român, pentru realizarea încetării focului cu forțele revoluționare ale RUMCEROD (Comitetul Executiv Central al Sovietelor Frontului Român, Flotei Mării Negre și regiunii Odessa) în care scop duce tratative cu Cristian Racovski - reprezentat al RUMCEROD și al Consiliului Autonom de la Odesa. Boyle reușește să obțină toate semnăturile oficialilor români pentru ratificarea tratatului de pace negociat cu sovieticii și pleacă spre Odesa cu un avion militar francez, pus la dispoziția sa de generalul francez Berthelot. La Odesa, tratatul ratificat este publicat în ziarele locale și chiar afișat pe stradă. În perioada martie-aprilie 1918, a contribuit la eliberare a 92 de prizonieri români din Odesa, Feodosia și Sevastopol, schimbați la Sulina contra a 73 de militari ruși deținuți de către Armata Română. Mai târziu, o stradă din Galați va purta numele "Joe Boyle".După instaurarea comunismului a fost redenumită ca strada Reconstrucției. 
Insigna - Facultatea de farmacie - 25 ani - Promoția 1973
Conform DEX (Dicționarul explicativ al limbii române), prin farmacie se înțelege știința care se ocupă cu prepararea, păstrarea, controlul și distribuirea medicamentelor și nicidecum magazinul în care se vând medicamente, care poartă același nume.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
Principe și amiral spaniol
Juan de Asturia, a trăit între anii 1545- 1578

Detaliu vignetă de pe o acțiune românească

Câteva ornamente decorative periferice 
de pe acțiuni germane

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 28.11.2019

Un comentariu:

Unknown spunea...

Am o monedă cu regina Maria cu Josep white Side Boyle exact cum o aveti dumneavoastra în descriere . Vreau să vă intreb cât costă aceasta monedă? Mă puteți contacta pe facebook Petre Daniel Cluj Napoca Goteborg! Trebuie sa scrieti exact tot cu Cluj Napoca și Goteborg pentru ca sunt multi de Petre! Nu folosesc yahoo mail! Astept raspunsul dumneavoastră!