Epaminonda's Blog.....: BON SECOURS

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură, câteva vederi generale și trimiteri poștale

ilustrate din localitatea belgiană BON SECOURS, comuna

PERUWELZ, provincia HAINAUT, regiunea VALONIA,

precum și o insignă locală.

Drumul Leuze

Pensionul Bernadines

Stabilimentul de hidroterapie și hotelul Grand Logis

Strada Mare și Institutul Dr. Voet

Strada Mare

Hotelul Cornette

Drumul Conde

Castelul Ermitage

Biserica veche

Bazilica Notre Dame

Bazilica Notre Dame - interior

Trimitere poștală

Vedere generală

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL MEHEDINȚI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

1900 de ani de la Dacia la România

106 - 2006 * 1900 de ani de la încheierea războaielor

daco romane, moment decisiv în constituirea neamului românesc

Consiliul municipal Drobeta Turnu Severin

Consiliul județean Mehedinți

Împăratul Traian, nume complet, Marcus Ulpius Nerva Traianus (născut la data de 18 septembrie 53 în localitatea Italica Santiponce şi decedat la dat de 9 august 117 în localitatea Selinus Cilicia), împărat roman între anii 98 – 117, a fost al doilea dintre cei aşa-zişi cinci împăraţi buni ai Imperiului roman (Dinastia Antoninilor) şi unul dintre cei mai importanţi ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS • VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS • GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.

Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.

Stindardul de luptă al dacilor, costobocilor și tyrageților de pe actualul teritoriu al Moldovei, precum și a daco-tracilor moesi de la sud de Dunăre se numea Draco (Dracon). Acest stindard avea forma unui cap de lup cu gura deschisă, care se continua cu un corp de balaur, confecționat din material textil sau din piele care se umfla în bătaia vântului iscând un zgomot care imita urletul lupilor îngrozind dușmanul și alcătuia o flamură serpentiformă orizontală. Capul de lup, cu gura deschisă, făcut din bronz sau argint, era fixat de gât cu o prăjină. Printr-un ingenios sistem interior, sub acțiunea curenților de aer, stindardul dac producea un șuierat puternic, ce avea ca efect îmbărbătarea luptătorilor proprii și panicarea celor inamici. De asemenea, inducea o stare de nervozitate cailor inamicului, care nu erau obișnuiți cu acest sunet. Atestarea certă a acestui stindard în legătură cu dacii se află în peste 20 de imagini sculptate pe unele metope ale Columnei lui Traian.

Împăratul Septimius Severus

Ruinele Castrului Drobeta Turnu Severin

Lucius Septimius Severus Augustus (146 – 211 EN) a condus Imperiul Roman între anii 193 – 211 EN. Cu el a început accederea la putere a provincialilor având ascendență neromană din dinastia Severilor, al căror reprezentant este. Este singurul împărat roman născut în Africa, la Leptis Magna, pe coasta mediteraneană a Libiei (Tripolitania) într-o familie de cavaleri. A urmat studii juridice la Roma, a fost admis în Senat de către Marcus Aurelianus, având o strălucită carieră militar-administrativă. În timpul domniei sale, autoritatea imperială este întărită, atribuțiile senatului fiind drastic limitate.

Castrul roman Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicată în Dacia, între anii 103 – 105 de împăratul Traian, un castru roman de apărare și un important centru militar și politic, inițial fiind construit pentru a adăposti 500 de soldați care asigurau paza podului. Și astăzi se văd fundațiile (refăcute de Constantin cel Mare, pe o suprafață de două hectare, cu cele patru porți laterale, cu locuințe, cazărmi, depozite de arme, străzi și în centrul castrului clădirea pretorului (comandantului) unde a poposit însuși împăratul Traian în iarna anului 105.Așezarea Drobeta a fost ridicată la rang de municipiu în anul 121 121 de împăratul Hadrian și la rang de colonie în anul 193 de Septimiu Sever. Castrul roman Drobeta a avut de-a lungul întregii sale existențe cel puțin cinci faze consecutive de construcție și consolidare. Prima fază o constituie cea de construcție propriu-zisă care a început în anul 101 și a continuat până la începutul domniei împăratului Hadrian. Castrul avea o formă dreptunghiulară și era înconjurat de un zid, numit de incintă, ridicat în opus caementicium cu parament opus vittatum. Avea prevăzute patru porți: praetoria, decumana, principalis dextra și sinistra. Toate patru erau flancate de două turnuri interioare cu rezalit față de linia curtinei. Toate turnurile, cele intermediare precum și cele ridicate la colțurile castrului aveau același stil și mod de construcție. Zidul curtinei era dublat la interior și prezenta drum de strajă numit agger. Pe exteriorul zidului era săpat un șanț de protecție. A doua etapă, cea din epoca lui Hadrian, a fost caracterizată de existența la interiorul castrului a unor construcții realizate din zid. Acestea aveau diferite destinații ca: pretoriul (locuința ofițerilor), cazărmi, spital (valetudinarium) sau hambare (horrea). Este de remarcat că pretoriul și spitalul aveau tipicul hanurilor antice, cu încăperi celulare cu dispunere sub formă de careu care avea un spațiu central încadrat de porticuri. Castrul avea două străzi principale numite via praetoria și via principalis ce erau dublate de porticuri. Alte două străzi, via quitana și via sagularis, aveau prevăzute porticuri din lemn. Clădirile cazărmilor aveau forma de L și aveau camere destinate fiecărei subunități, latura lungă a clădirii fiind flancată de câte un portic din lemn. Hambarele, două la număr, erau dispuse simetric în latera. Curtea sacră era pavată cu cărămidă și era mărginită de oecus pe latura din fund. În centru exista un sacellum cu plan absidat spre interior, cu formă de patrulater spre exterior. A treia fază de construcție a fost datată ipotetic în anii de domnie a împăratului Gallienus. Atunci au fost închise trei porți: decumana și două principales, construindu-se pe locul lor câte un turn mare exterior cu o formă pătrată a planului. Atunci s-a refăcut poarta principală praetoria, ea fiind flancată cu două turnuri semicirculare exterioare. S-au dublat turnurile exterioare și cele de colț cu turnuri exterioare sub formă de sector de cerc și de patrulater. Șanțul exterior a fost umplut și s-au amenajat alte trei șanțuri mai largi și mult mai adânci dispuse paralel la o distanță adecvată față de turnurile exterioare. Principia a fost modificată după un plan bazilical și totul a fost reconceput în jurul unui coridor lat, cazărmile au fost împuținate și modificate. Cazărmile au căpătat formă dreptunghiulară și camerele de interior au fost regândite în două grupuri ce formau fiecare câte o locuință tipică pentru trupe de limitanei. În faza a patra de construcție s-au făcut reparații și s-a modificat zidul de incintă. S-au construit cazărmi din piatră și pământ cu o formă dreptunghiulară. Spațiile intermediare au fost reamenajate făcând loc unor ateliere gospodărești cum ar fi cuptoarele de olărit. Refacerea castrului din a cincea fază a lui de la sfârșitul secolului al V-lea, posibil în timpul domniei împăratului Anastasiu I, a prevăzut refacerea zidului de incintă. Vechiul agger a fost schimbat cu un drum de strajă executat din lemn pe niște stâlpi din zidărie. Atunci s-au construit în exteriorul castrului cazărmi dispuse în patru corpuri de clădiri care erau amplasate pe două străzi în formă de cruce ce mărgineau pe cele două axiale vechi. Fiecare grup de cazarmă avea un șir de camere celulare care aveau pe față câte un portic. În careurile formate s-au amplasat cuptoare de pâine, terme, ateliere de olărie și alte obiective necesare garnizoanei. Castrul roman de la Drobeta a fost probabil distrus de către avari la începutul secolului al VII-lea. Peste ruinele lui s-a construit în secolul al X-lea o așezare care era alcătuită din bordeie cu vetre deschise. Astăzi mai pot fi admirate următoarele componente ale castrului: termele, bazilica paleocreștină și cimitirul roman. Multe din obiectele descoperite aici fac parte astăzi din exponatele Muzeului Național de Istorie a României din București și ale Muzeului Porțile de Fier din Drobeta Turnu Severin.

Insigna - Porțile de Fier I * 1972 - 1922

Hidrocentrala Porțile de Fier I este cea mai mare hidrocentrală de pe fluviul Dunărea și are o putere instalată de 1080 MW. În aval există și hidrocentrala Porțile de Fier II, cu puterea instalată de 250 MW. Ambele hidrocentrale sunt exploatate în parteneriat cu partea sârbă, centralele

română și sârbă la Porțile de Fier I cumulând 2160 MW, iar cele de la Porțile de Fier II cumulând 500 MW. Centrala Porțile de Fier I este amplasată la 15 kilometri de orașul Drobeta Turnu Severin, iar centrala Porțile de Fier II la 60 kilometri în aval. Navigația pe Dunăre este asigurată prin ecluze realizate pe ambele maluri la ambele obiective, ele având împreună o capacitate de trafic de 52,4 milioane tone/an pentru ecluzarea pe câte un sens și 37,2 milioane tone/an pentru ecluzarea în ambele sensuri. Lacul de acumulare, cu un volum de peste 2200 milioane metri cubi se întinde de la baraj până la confluența cu râul Tisa. Lacul cuprinde în principal zona Defileului Dunării, cel mai mare defileu din Europa, cuprins între localitațile Baziaș și Orșova. Zona Porțile de Fier are un bogat potențial arheologic, istoric și turistic. Pentru protejarea habitatului său natural deosebit, regiunea defileului Dunării a fost inclusă in Parcul Național Porțile de Fier. Turbinele originale au fost construite de către LMZ Leningrad, dar ulterior construcția acestora a fost licențiată de UCM Rețița.

Cazane - România

România + România + România+

Cazanele sunt un sector din Defileul Dunării, la trecerea prin Munții Carpați, cu lungimea de 9 kilometri, în locul unde Dunărea își îngustează albia până la 230 metri, navigația devenind aici foarte greoaie. Adâncimea fluviului atinge aici și 75 de metri iar viteza de scurgere a apei depășește 5 metri/secundă.

În cadrul Cazanelor Dunării se cunosc două zone: Cazanele Mari – 4 kilometri lungime, între masivele Ciucarul Mare (pe teritoriul României) și Veliki Strbac (Serbia) și Cazanele Mici – 3 kilometri lungime între masivele Ciucarul Mic (România) și Mali Strbac (Serbia). Cazanele Dunării și masivele Ciucarul Mare și Ciucarul Mic fac parte din Parcul Național Porțile de Fier.

Chipul regelui dac Decebal este un basorelief înalt de 55 metri și lat de 25 metri, aflat pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, nu departe de Orșova. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Opera a fost promovată și finanțată de omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan și realizată între anii 1997 – 2004. Pentru curiozitatea cititorului redau câteva dimensiuni ale chipului: lungimea ochilor – 4,3 metri, lungimea nasului – 7 metri și grosimea nasului – 4 metri. Lucrarea a fost realizată de o echipă de 12 alpiniști sculptori și a costat peste 1 milion de dolari SUA, consumându-se peste o tonă de dinamită. Șeful echipei de lucrători a fost sculptorul român Florin Cotarcea. Ca urmare a trepidațiilor, dar și a stâncii care începea să se macine, nasul lui Decebal s-a fisurat și era în pericol să se desprindă și să cadă. S-a renunțat la acel bloc imens de piatră, o parte mare din nasul lui Decebal fiind dinamitat, pentru mai multă siguranță. Nasul regelui a fost remodelat și întărit cu armătură de fier și ciment. Sub capul lui Decebal a fost săpată în stâncă o inscripție în limba latină: „DECEBALUS REX - DRAGAN FECIT” ("Regele Decebal - făcută de Drăgan").

Insigna - Consiliul Județean pentru Educație Fizică și Sport

Enumăr mai jos câteva dintre atribuțiile Consiliului Județean pentru Educație Fizică și Sport (Legea nr. 29 din anul 1967):

stabilește planurile de perspectivă, orientarea și conținutul educației fizice și sportului, de masă și de performanță;
exercită îndrumarea de specialitate a activității de educație fizică și a sportului de masă;
răspunde de activitatea sportivă de performanță și de buna reprezentare a sportului românesc în competițiile interne și externe
urmărește respectarea normelor igienico-sanitare în activitatea sportivă, la bazele de antrenamente și competiții; face propuneri cu privire la specializarea și perfecționarea medicilor care lucrează în domeniul educației fizice și sportului;
desfășoară propaganda în domeniul educației fizice și sportului; răspunde de presa sportivă și de editarea publicațiilor de specialitate;
se preocupă de pregătirea și perfecționarea antrenorilor, instructorilor, arbitrilor și a altor cadre tehnice necesare activității de educație fizică și sport;

Drobeta-Turnu Severin (denumire până în anul 1972 - Turnu Severin) este un municipiu, port la Dunăre și reședința județului Mehedinți. Localitatea s-a dezvoltat în apropierea castrului roman Drobeta, devenind dintr-un punct strategic inițial un oraș de răscruce a drumurilor pe uscat și pe apă care duceau la nord și la sud de Dunăre. În timpul antichității romane, a devenit primul centru urban din regiune și al treilea din provincia Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În timpul împăratului roman Hadrian orașul a fost declarat municipiu (în anul 121), în momentul în care populația atinsese 14000 de locuitori. În timpul lui Septimiu Sever a fost ridicat la rangul de colonie (în anul 193), ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetățenii Romei. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întindea pe 60 de hectare și era locuită de aproximativ 40000 de locuitori. Castrul a fost distrus de barbari și reconstruit în mod reptat în timpul antichității târzii, încetându-și definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.Hr. În evul mediu a fost construită de regatul maghiar cetatea Severin, care a fost distrusă la 1526 de Imperiul Otoman. Pe 23 aprilie 1833 a fost întemeiat din nou Turnu Severin, domnul Alexandru Dimitri Ghica fiind Acela care a emis actul înființării orașului. Planul inițial al orașului a fost gândit de arhitectul Xavier Villacrosse, secundat de inginerul Moritz von Ott, prin grija domnitorului din acel moment, Barbu Știrbei. În anul 1841, capitala județului s-a mutat de la Cerneți la Turnu Severin. În prezent localitatea numără aproximativ 93000 de locuitori. Mai jos admiri pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din Drobeta Turnu Severin, din vremuri diferite.

Gara

Casele Aurel

Societatea comercială MEVA S.A.

Salutări

Baia comunală

Palatul Băncii Comerciale

Biserica Majorescă

Vila Evelyn și Palatul Tache Popescu

Casa tineretului

Castelul de apă

Colegiul național Traian

Hala Radu Negru

Fântâna călărașilor

Foișorul de foc

Hotelul Orient

Hotelul Frații Polichroni

Hotelul Panatazopulo

Monumentul eroilor

Spitalul vechi

Statuia împăratului Traian

Teatrul național

Palatul municipal

Șantierul naval Severnav

Județul Mehedinți este situat în sud-vestul României, regiunea Oltenia-Banat. Reședința județului este municipiul Drobeta -Turnu Severin. Există două posibile origini ale cuvântului Mehedinți: una latină, ce ar deriva din anticul "mediam", colonie romană de lângă localitatea "Mehadia" (Caraș-Severin) sau maghiară: "méhészkedés" - stupărit ("méhek" însemnând albină). Imaginea albinelor în heraldica ținutului regiunii Mehedințiului pare să confirme cea de-a doua origine etimologică. Conform istoricului Bogdan Petriceicu Hașdeu, în a sa Istorie Critică a Românilor, numele de Mehedinți vine de la Mehedinski, un termen slav desemnând teritoriul din jurul orașului Mehadia, oraș aflat pe teritoriul județului vecin Caraș Severin, la granița cu Mehedințiul. Ca subunități administrative județul are în compunere 2 municipii – Drobeta Turnu Severin și Orșova, 3 orașe – Strehaia, Vânju Mare și Baia de Aramă precum și 60 de comune. Sus am postat stema și harta județului. Mai jos admiri pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, trimiteri poștale ilustrate, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat din județul Mehedinți.