Epaminonda's Blog.....: BACHY

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea franceză BACHY,

regiunea HAUTE DE FRANCE, departamentul

NORD PAS DE CALLAIS, din vremuri diferite.

Biserica Sfântul Petru

Strada Principală

Moara de vânt a baronului

Gara

Monumenetul eroilor locali din primul război mondial

Cimitirul localității

Arhitectură locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE UMOR

____________xxx____________

CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Set 2 insigna - M.E. - Dor de Eminescu 2009

Aceste insigne au fost bătute pentru a marca trecerea a 120 de ani de la moartea poetului național al românilor- Mihai Eminescu. Ele sunt de formă octogonală și au diametrul de 3 centimetri, dar sunt prevăzute și de o baretă (1 x 3 centimetri) pe care sunt gravate inițialele numelui poetului – ME. Pe avers, central, s-a reprodus efigia poetului în semi-profil stânga cu textul gravat în semicerc: ,,DOR DE EMINESCU - 2009”. Se cunosc două variante de culori ale acestor insigne. Autorul acestor insigne este col. (r) Ioan Dogaru - fondatorul Grupării Colecţionarilor de Medalii şi Insigne ‚,Eminescu” de la Cercul Militar Naţional, din 30 ianuarie 2009.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Premiul - Floarea de colț

Premiul ,, Floarea de colţ” se acordă de către Secţia Numismatică Petroşani celor care contribuie în diverse moduri la dezvoltarea insignografiei româneşti.

Floarea de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor. Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț, denumire alternativă Floarea reginei este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci.

Insigna - A.R.L.U.S.

(Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică)

A.R.L.U.S. este prescurtarea de la Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, o asociaţie al cărei scop declarat era cunoaşterea reciprocă şi promovarea legăturilor de prietenie dintre România şi URSS. Iniţiativa de înfiinţare a acestei asociaţii a aparţinut unui grup de intelectuali "de stânga", care se aflau în vizită în casa profesorului Constantin I Parhon, în seara zilei de 20 octombrie 1944, devenită apoi "Ziua Prieteniei româno-sovietice". Din această asociaţie au făcut parte Traian Săvulescu, Dina Cocea şi multi alti intelectuali. Mihail Sadoveanu a fost chiar preşedinte iar Lascăr Catargiu, vicepresedinte al ARLUS. Deasupra am postat o fotografie cu sediul ARLUS din București, strada Batiște, nr.14, astăzi sediul ARCUB.

În pozele de deasupra îţi prezint un carnet de membru al ARLUS precum şi câteva timbre ale epocii care promovau Asociaţia ARLUS.

Jeton - 20 - F. Czell & Sohn

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. În fiecare jeton stă ascunsă o întreagă istorie a unei persoane, a unei familii , a unui monument ori clădire sau a unei unități economice care a influiențat destinele unor persoane sau comunități locale într-o anume perioadă de timp. Trebuie doar să descoperi ce se află în spatele acestor mici bucăți de metal și atunci cu siguranță vei rămâne fascinat de aceste autentice izvoare istorice.

Jetoanele pe care le prezint aici amintesc de concernul Friedrich Czell & Sohne, înființat la mijlocul secolului al XIX-lea, de unul dintre cei mai întreprinzători și mai bogați brașoveni, foarte cunoscut în epocă și datorită produselor sale alcoolice (bere, vin, lichior) apreciate de populație dar și pentru rolul jucat de familia acestuia în viața socială și economică a regiunii din jurul Brașovului și nu numai, timp de aproape 100 de ani. Firma Friedrich Czell & Sohne ajunsese să dețină la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea monopolul băuturilor alcoolice și în special al Berii în Țara Bârsei. Jetoanele au aversul identic. Într-un cerc perlat la exterior este aplicată inscripția circulară începînd din dreptul orei 7 și terminată în dreptul orei 5 – “F.CZELL & SOHNE”. În dreptul orei 6 este aplicată o stea cu șase raze. În centrul reversului perlat este aplicată valoarea nominală a jetonului. Până în prezent se cunosc 5 valori nominale: 2, 10, 20, 100 și 200, toate jetoanele fiind rotunde cu diametrul de 22 milimetri. Jetonul cu valoarea de 2 este confecționat din cupru, cel de 10 – din zinc și celelalte – din alamă.

În România berea a devenit populară pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În anul 1908 existau în vechiul regat 18 fabrici de bere care produceau aproximativ 180000 hectolitri de bere. Tot cam în acest timp în Transilvania funcționau 31 fabrici de bere. Istoria firmei Czell începe în Transilvania. Friedrich Thomas Czell, un comerciant sas brașovean, născut la data 19 septembrie 1816, ca fiu al unui producător de țesături de lână, a început să facă avere din comerțul cu vinuri, ulterior exportând produse textile aduse din Cehia. În anul 1855 ia ființă concernul “Friedrich Czell & Sohne” (Friedrich Czell și fii) care avea ca obiect de activitate exportul de lână în Anglia. Mai târziu fondatorul firmei s-a orientat spre producerea și comercializarea spirtului, în acest sens construind o fabrică în localitatea Cristian. Pentru a obține materia primă pentru distileria sa F. Czell a depus eforturi pentru introducerea culturii cartofului în zona Brașovului. Pe lângă spirt fabrica furniza și borhot pentru creșterea porcilor. Afacerea mergea bine astfel că afaceristul s-a extins înființând ferme de vite, o rafinărie de alcool și o fabrică de chibrituri. În anul 1874 cumpără și o mină de cărbuni necesară pentru producerea de combustibil necesar întreprinderilor sale. În anul 1889 Czell construiește Fabrica de zahăr de la Bod iar în anul 1892 achiziționează Fabrica de spirt Dârste și construiește tot aici o nouă fabrică de bere (capacitate de producție – 14000 hectolitri și 40 de angajați). Familia Czell a schimbat fața Brașovului, construind palate, vile și amenajând lacul Noua. Iarna tăiau blocuri de gheață depozitându-le în grote brașovene pentru păstrarea la rece a berii.

În anul 1905 frații Czell achiziționează Fabrica de bere Luther din București ducând o politică agresivă de acaparare a tuturor clienților bucureșteni. În anul 1908 concernul Czell deținea fabrici de bere la Brașov, Miercurea Ciuc, Timiușoara, Sighișoara, Cluj și București, fabrici de spirt la Cristian, Dârste și Sibiu, fabrici de postav precum și întinse suprafețe de vii. Pe bună dreptate frații Czell erau considerați stăpânii industriei românești de bere. La începuturi berea era livrată în butoaie de stejar cu capacități de 50, 100 și 200 de litri prin depozitul fabricii din Dârste sau cel de pe Strada Lungă. Pentru clienții îndepărtați livrarea se făcea pe calea ferata, la Dârste existând linie CF. Jetoanele cu valoarea 50, 100 sau 200 fac trimitere la capacitățile butoaielor de bere. Jetoanele erau folosite ca modalitate de evidență a numărului de butoaie livrate. Clienții plăteau o garanție diferențiată pentru butoaiele livrate. Butoaiele trebuiau returnate ulterior, goale și în bune condițiuni împreună cu jetoanele, în schimbul lor clienții își primeau înapoi garanția financiară. În privința jetoanelor cu valorile 2, 10 și 20 se pare că au avut rol similar dar se referă la volumul ambalajelor în care se livra lichiorul produs la Cristian.

La schimbarea regimului politic de la noi concernul mai deținea doar 2 fabrici de bere la Brașov și Timișoara și câteva terenuri agricole. A urmat naționalizarea prin care statul a luat tot, fabrica din Brașov denumindu-se astăzi Aurora, iar cea din Timișoara – Timișoreana (Extras dintr-un document semnat – Dorel Bălăiță).

Capac canalizare - Timișoara - cetatea

Trecem zilnic și cu nepăsare, călcând cu picioarele sau cu roțile vehiculelor ori autovehiculelor mari capace metalice, foarte adesea mai joase sau mai înalte decât nivelul covorului asfaltic, înjurând printre dinți că ne distrug suspensia mașinilor. Acestea sunt capace din fontă montate de către municipalități pentru acoperirea canalelor subterane de apă, canalizare sau telecomunicații. Pe multe dintre aceste capace este gravată stema orașului sau a municipiului și având în vedere că aceste capace sunt foarte durabile, ele având deci o vechime, prezintă interes pentru colecționarii numismați de medaliști din lume desigur nu pentru a le fura și colecționa ci măcar pentru a le fotografia. Mai sus admiri un astfel de capac montat de Primăria municipiului Timișoara pe care este redată forma generală a cetății de pe Bega.

Cetatea Timișoara, în limba latină Castrum Temesiensis sau Castrum Temesvariensis este o cetate istorică pe locul și în jurul căreia a fost construit actualul oraș Timișoara. Se presupune că a existat o cetate de pământ avară, dar primele mențiuni datează din secolul al XIII-lea. Carol Robert de Anjou a construit la începului secolului al XIV-lea prima cetate de piatră (cetatea angevină). Ioan de Hundeoara a refăcut cetatea distrusă în urma unui cutremur din anul 1443. În anul 1552 cetatea a fost cucerită de turci, care au stăpânit-o până în anul 1716, când a fost cucerită de habsburgi. Cetatea habsburgică a fost așa de puternică încât a fost asediată o singură dată, în anul 1849, în timpul Revoluției Maghiare din anul 1848, asediu la care a rezistat. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea progresele în domeniul artileriei au făcut ca zidurile să nu mai poată asigura apărarea orașelor. Zidurile și spațiul liber din jurul lor împiedicau dezvoltarea orașului, astfel că Timișoara a fost defortificată, zidurile fiind demolate și șanțurile umplute. În prezent din fortificațiile cetății habsburgice mai există Castelul Huniade, bastionul Therezia - important punct turistic, o cazemată din ravelinul porții Vienei, un rest din bastionul Eugeniu și o mică bucată din curtina dintre bastioanele Eugeniu și Elisabetha.

Insigna - A.S. (?!?)

Despre mica insignă postată deasupra lipsesc complet informațiile. Încerc să presupun că prescurtarea AS ar putea veni de la Asociația științifică sau Asociația studențească dar cel mai mult înclin să cred că este vorba despre o asociație studențească deoarece cunosc că există și alte asemenea care prezintă doar inscripția AS și un singur desen explicativ. Cu privire la această insignă presupun că ea a fost bătută de o asociație studențească din domeniul științelor juridice (dreptului), aici fiind reprezentată o balanță.

_____________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII