Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE DANEZE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos omagiază descoperirea științifică a lui Niels Bohr din anul 1913. Pe aversul acestei monede, ca de fapt a tuturor monedelor prezentate aici, este redat chipul în profil a lui Margrethe II cu înscrisul MARGRETHE II – DANMARKS DRONNING (regina Danemarcei) și anul emiterii monedei - 2013.

Margrethe II, numele complet: Margrethe Alexandrine Pórhildur Ingrid, este regina Danemarcei, capul bisercii din Danemarca și comandantul suprem al Apărării daneze, care s-a născut la data de 16 aprilie 1940. Este căsătorită cu Henri de Laborde de Monpezat, cu care are doi fii: prinții Frederik și Ioachim. Este al doilea monarh danez în ceea ce privește lungimea domniei, ea conducând regatul danez începând cu anul 1972.

Pe reversul monedei se prezintă un model atomic (niște orbite pe care se învârte un atom în jurul unui nucleu) și înscrisurile: numele omului de știință - NIELS BOHR, numele descoperirii (teoria atomică) – ATOMTEORI, anul descoperii științifice – 1913 și valoarea – 500 COROANE. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – descoperiri științifice daneze, data emiterii – 7.10.2013, valoarea – 500 coroane, compoziția – aliaj de argint, forma – rotundă, diametrul – 38 milimetri, greutatea – 31,1 grame și calitatea – proof. În anul 1913, Niels Bohr a publicat trei lucrări privind structura atomilor și a moleculelor în revista științifică periodică Philosophical. În aceste lucrări, Niels Bohr a prezentat teoria sa atomică, pentru care mai târziu a devenit faimos. Niels Bohr și-a bazat teoria pe ipoteza că electronii călătoresc în orbite clar definite și că eliberează sau absorb radiațiile electromagnetice când sar de pe o orbită pe alta.

Niels Henrik David Bohr (1885 - 1962) a fost un fizician danez de origine evreiască, care a avut contribuții esențiale la înțelegerea structurii atomice și a mecanicii cuantice. Niels Bohr a fost profesor de fizică și directorul Institutului de Fizică Teoretică din Copenhaga. Este autorul modelului atomic care îi poartă numele. A adaptat teoria cuantică la studiul structurii atomice și s-a preocupat de cercetări de fizică nucleară. Pentru contribuțiile sale fundamentale, Bohr a fost distins cu Premiul Nobel pentru fizică în anul 1922. Interesant de ştiut este faptul că şi fiul său, Aage Niels Bohr, a primit premiul Nobel în anul 1975, iar fratele său, Harald Bohr, a fost un cunoscut matematician.

2. Moneda de mai jos omagiază descoperirea științifică a lui Hans Christian Ørsted din anul 1820. Pe aversul acestei monede, ca de fapt a tuturor monedelor prezentate aici, este redat chipul în profil a lui Margrethe II cu înscrisul MARGRETHE II – DANMARKS DRONNING (regina Danemarcei) și anul emiterii monedei - 2013.

Pe reversul monedei se prezintă cadranul unei busole și înscrisurile: numele omului de știință – HANS CRISTIAN ORSTED, numele descoperirii (electromagnetism) – ELEKROMAGNETISME, anul descoperii științifice – 1820 și valoarea – 500 COROANE. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – descoperiri științifice daneze, data emiterii – 7.11.2013, valoarea – 500 coroane, compoziția – aliaj de argint, forma – rotundă, diametrul – 38 milimetri, greutatea – 31,1 grame și calitatea – proof. Ca fizician și chimist, Hans Christian Ørsted a devenit faimos pentru descoperirea electromagnetismului. În timpul unei conferințe de la Universitatea din Copenhaga, în anul 1820, el a făcut un experiment în care a trecut un cablu electric, alimentat la rețea, pe deasupra unei busole, provocând uimire în cadrul asistenței când s-a constatat că acul busolei a deviat vizibil. Așa s-a descoperit un nou capitol al fizicii, denumit – electromagnetism.

Hans Christian Ørsted a fost un fizician și chimist danez, născut la data de 14 august 1777 și decedat la data de 9 martie 1851, care a influențat filosofia post-kantiană și progresul științei în secolul al XIX-lea. Este cunoscut pentru descoperirea relației dintre electricitate și magnetism, cunoscută ca electromagnetism.

3. Moneda de mai jos omagiază descoperirea științifică a lui Ole (Christensen) Rømer din anul 1675. Pe aversul acestei monede, ca de fapt a tuturor monedelor prezentate aici, este redat chipul în profil a lui Margrethe II cu înscrisul MARGRETHE II – DANMARKS DRONNING (regina Danemarcei) și anul emiterii monedei - 2013.

Pe reversul monedei se prezintă soarele și două corpuri cerești ce se mișcă pe traiectorii proprii în jurul său și înscrisurile: numele omului de știință – OLE ROMER, numele descoperirii (viteza luminii) – LYSETS HASTIGHED, anul descoperii științifice – 1675 și valoarea – 500 COROANE. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – descoperiri științifice daneze, data emiterii – 7.10.2013, valoarea – 500 coroane, compoziția – aliaj de argint, forma – rotundă, diametrul – 38 milimetri, greutatea – 31,1 grame și calitatea – proof. În anul 1675, în timpul unei șederi în Franța, Ole Rømer a fost primul om de știință care a dovedit că lumina nu este propagată instantaneu, ci cu o viteză exacta, ceea ce s-a demonstrat mai târziu.

Ole (Christensen) Rømer a fost un astronom danez, care s-a născut la data de 25 septembrie 1644 și a decedat la data de 19 septembrie 1710. S-a făcut cunoscut prin măsurarea cantitativă pentru prima dată a vitezei luminii.

4. Moneda de mai jos omagiază descoperirea științifică a lui Tycho Brahe din anul 1572. Pe aversul acestei monede, ca de fapt a tuturor monedelor prezentate aici, este redat chipul în profil a lui Margrethe II cu înscrisul MARGRETHE II – DANMARKS DRONNING (regina Danemarcei) și anul emiterii monedei - 2013.

Pe reversul monedei se prezintă câteva corpuri cerești și înscrisurile: numele omului de știință – TYCHO BRAHE, numele descoperirii (steaua Nova) – STELLA NOVA, anul descoperii științifice – 1572 și valoarea – 500 COROANE. Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – descoperiri științifice daneze, data emiterii – 7.10.2013, valoarea – 500 coroane, compoziția – aliaj de argint, forma – rotundă, diametrul – 38 milimetri, greutatea – 31,1 grame și calitatea – proof. La vârsta de 12 ani, Tycho Brahe s-a înscris la Universitatea din Copenhaga pentru a studia dreptul. Fascinat de eclipsa solară din anul 1560 a început să studieze și astronomia. La vârsta de 26 de ani (anul 1572) el a descoperit o nouă stea în constelația Cassiopeia. Prin măsurători foarte precise el a demonstrat că steaua era mai departe de pământ decât de lună și de aceea trebuia să fie o stea fixă. Descoperirile lui Tycho Brahe erau contrar credinței dominante că tărâmul ceresc era neschimbat. În 1573 a scris o carte despre descoperirea stelei, Stella Nova (latină pentru "noua stea"). Descoperirea sa s-a dovedit a fi o senzație astronomică, iar Tycho Brahe a câștigat recunoașterea internațională pentru descoperirea sa, steaua descoperită fiind botezată Stella Nova (în latină - noua stea).

Tycho Brahe a fost un astronom și matematician danez, care s-a născut la data de 14 decembrie 1546 și a decedat la data de 24 octombrie 1601. El a adus contribuții importante în observarea și măsurarea exactă a mișcării planetelor precum și la catalogarea a peste 800 de stele. Datele adunate de el au depășit în exactitate toate măsurătorile astronomice anterioare inventării telescopului, la începutul secolului al XVII-lea.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Profesor doctor Alexandru Slătinenau

Omagiu profesorului dr.Al.Slătinenau

prietenii colaboratorii și elevii

Alexandru Slătineanu a fost un medic bacteriolog român, care s-a născut la data de 5 ianuarie 1873 la București și a decedat la data de 27 noiembrie 1939 la Iași. A fost profesor de bacteriologie la Universitatea din Iași, rector al Universității Mihăilene din Iași și membru al fostei Academii de medicină. Este cunoscut prin lucrările sale de epidemiologie și bacteriologie asupra poliomielitei, febrei tifoide și serovaccinației. Medicul Alexandru Slătineanu a fost fiul lui Alexandru Slătineanu, agronom cu studii la Paris, organizator al învățământului agronomic în Țara Românească. A fost căsătorit cu Irina Metaxa cu care a avut un copil - Barbu Slătineanu (1895-1959), ofițer de carieră, scriitor și avizat colecționar de artă. Colecția lui Barbu Slătineanu, inițiată de tatăl său și care cuprindea artă populară românească, pictură și grafică româneasca și europeană a fost confiscată după instaurarea regimului comunist în România și a devenit Colecția de artă comparată Alexandra și Barbu Slătineanu din cadrul Muzeului Național de Artă al României. Alexandru Slătineanu a urmat studiile gimnaziale și liceale la Institutul Schweitz-Thierrin și la Liceul Sf. Sava din București, obținând bacalaureatul în anul 1891. Începând din 1892 urmează studiile universitare la Facultatea de Medicină din Paris, devenind doctor în medicină al acestei facultăți în anul 1901 cu teza Septicémie expérimentale par le cocco-bacille de Pfeiffer. Essais d’immunisation (Septicemia experimentală cu cocobacilul lui Pfeiffer. Încercări de imunizare). În paralel a studiat științele naturale la Sorbona obținând licența. S-a specializat în bacteriologie la Institutul Pasteur din Paris, alături de Ion Cantacuzino, lucrând în laboratorul lui Ilia Mecinikov. Reîntors în țară a ocupat, începând cu anul 1902, postul de șef de lucrări la Catedra de Medicină experimentală a Facultății de Medicină din București. În anul 1903 ocupă prin concurs postul de medic secundar al Spitalelor din Bucuresti devenind ulterior, în 1907, medic șef al Sanatorului de tuberculoși Filaret. Ulterior se transferă la Iași unde este numit profesor titular la Catedra de Bacteriologie a Universității din Iași în 1912. A ocupat funcții în Ministerul Sănătății Publice fiind secretar general între anii 1931 – 1933, pe perioada cât Ion Cantacuzino a fost ministru, și director al Serviciului Sanitar. Alexandru Slătineanu a fost medic militar în rezervă, serviciul militar efectuîndu-l în anul 1902 la Spitalul Militar din București. A participat la al doilea Război Balcanic, participând la combaterea epidemiei de holeră și la primul război mondial, conducând acțiuni de combatere a epidemiilor și fiind avansat până la gradul de colonel în rezervă. Alexandru Slătineanu a fost membru fondator (1905) al Revistei Științelor Medicale, publicație în care a publicat numeroase studii. Pe lângă activitatea științifică și organizatorică, a publicat cronici medicale, universitare și sociale în revistele ieșene Viața Românească și Însemnări ieșene. Pentru activitatea de combatere a bolilor transmisibile desfășurată în campaniile din 1913 și 1914 – 1918 a fost distins cu următoarele ordine române și franceze: Virtutea militară, Ordinul Coroana României cu spade în grad de comandor, Ordinul Regina Maria în grad de ofițer și Legiunea de onoare în grad de cavaler.

Insigna - Academia Națională de Informații

Academia Națională de Informații, denumire oficială completă Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, abreviat A.N.I.M.V., este unitatea de învățământ superior militar a Serviciului Român de Informații, ce are sediul central în București, pe Șoseaua Odăii, la numerele 20-22. Instituția are ca obiectiv formarea ofițerilor de informații, atât pentru Serviciul Român de Informații, cât și pentru celelalte instituții cu atribuții în domeniul siguranței naționale: MApN (DGIA), MAI (DGIPI, DOS) și MJ (ANP). Constituirea, organizarea și funcționarea Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a avut la bază necesitatea adaptării învățământului universitar românesc de informații la cerințele începutului de mileniu, în acord cu transformările înregistrate în societate pe plan național și european și, deopotrivă, cu nevoile de pregătire a personalului Serviciului Român de Informații pentru îndeplinirea misiunilor specifice asigurării securității naționale și colective. Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul" este compusă din următoarele facultăți:

Facultatea de Informații - a cărei misiune constă în formarea, specializarea și perfecționarea studenților și cursanților pentru a exercita după absolvire atribuții de ofițeri de informații operativi.
Facultatea de Studii de Intelligence - oferă specializări în domeniul analizei de intelligence pentru formarea ofițerilor de informații analiști în domeniul securității naționale și a ordinii publice, cât și pentru alte domenii de activitate.

Tradiția învățământului superior în cadrul Serviciului Român de Informații datează din anul 1991, când a luat ființă Facultatea de Psihosociologie, în cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza, iar un an mai târziu s-a decis constituirea Institutului Superior de Informații, ca instituție de învățământ superior militar de lungă durată, entitate instituțională de sine stătătoare, în subordinea Serviciului Român de Informații. Pentru a răspunde într-o mai mare măsură cerinței privind pregătirea ofițerilor de informații, Institutul Superior de Informații a fost reorganizat și intitulat Institutul Național de Informații, care ulterior a devenit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. În prezent, ANIMV este o comunitate universitară distinctă, care funcționează pe baza prevederilor Constituției României, cadrului legislativ în vigoare, ordinelor directorului Serviciului Român de Informații, precum și ordinelor ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu un buget format din resursele alocate de stat și cele provenite din alte surse, în condițiile legii.Universitatea noastră se adresează și altor categorii de public prin programele pe care le organizează. Printre acestea se numără programele de studii universitare de master de cercetare, studii universitare de doctorat și studii postuniversitare, create pentru membrii comunităţii de informații și securitate naţională din România și pentru toate persoanele interesate de înțelegerea superioară a domeniului securității. Nu în ultimul rând, Academia asigură programe de formare continuă pentru angajaţii Serviciului, în diverse arii și domenii profesionale.

Apărarea civilă - România

Apărarea civilă, denumiri alternative Apărarea pasivă, sau Apărarea locală antiaeriană (A.L.A.), denumire actuală Protecția Civilă a fost și este un ansamblu de măsuri și acțiuni luate în scopul asigurării desfășurării normale a activităților economice și a acțiunilor de luptă în timp de război și pentru protecția cetățenilor și a bunurilor materiale de orice natură împotriva efectelor armelor de nimicire în masă, armelor obișnuite și dezastrelor naturale.

Misiunile Apărării civile au fost și încă sunt:

a) prevenirea cetățenilor despre pericolul atacurilor din aer, prin înștiințare și alarmare;

b) protecția cetățenilor împotriva efectelor armelor de nimicire în masă și ale armelor obișnuite, prin mijloace individuale, adăpostire, dispersare și evacuare;

c) protecția bunurilor materiale de orice natură, prin dispersare, evacuare, mascarea obiectivelor importante, camuflarea luminilor și alte măsuri tehnice și organizatorice care să asigure funcționarea neîntreruptă a economiei naționale în timp de război;

d) pregătirea unităților militare și a formațiilor civile de apărare locală antiaeriană, precum și a cetățenilor;

c) limitarea și lichidarea urmărilor atacurilor din aer, participarea la restabilirea capacității de producție a societăților comerciale.

f) participarea la acțiunile de localizare și înlăturare a urmărilor provocate de calamități naturale și catastrofe.

În ziarul “Adevărul” din 16 august 1916 s-a publicat Ordonanța Prefectului Capitalei prin care s-a transmis populației civile modul cum trebuie să se comporte în timpul alarmei aeriene, pe timpul atacului din aer şi după aceasta. La 20 ianuarie 1924 avea să ia fiinţă Şcoala Apărării Contra Gazelor, instituţie ce-şi propunea să răspândească în armată, în primul rând, şi apoi la populaţia civilă, toate cunoştinţele în legătură cu domeniul gazelor de luptă, pentru ca la 1 ianuarie 1925 să ia fiinţă în mod oficial, Serviciul Apărării Contra Gazelor din Armata Română. La 28 februarie 1930, prin Înaltul Decret Regal nr. 468 se aprobă Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, considerat actul de naştere al Protecţiei Civile. Regulamentul este de inspiraţie franceză şi a fost pus în aplicare începând cu 23 martie 1933, când a fost publicat în M.O. nr. 69/23.03.1933. Conform acestuia, atribuţiile legate de apărarea pasivă revin autorităţilor centrale, locale şi teritoriale; măsurile de siguranţă, preventive şi de salvare se constituie într-un document unic denumit PLANUL APĂRĂRII PASIVE.

Legea nr. 56/03.04.1936 privind organizarea pompierilor stabilea: „Prevenirea şi combaterea sinistrelor precum şi executarea măsurilor impuse pompierilor prin Regulamentul Apărării Contra Atacurilor Aeriene sunt încredinţate pe tot cuprinsul ţării Corpului Pompierilor Militari”. În cadrul Comandamentului Pompierilor este înfiinţată Scoala de Gaze proprie pentru instruirea tuturor cadrelor active şi de rezervă (ofiţeri şi subofiţeri de pompieri). În perioada interbelică şi pe timpul celui de-al doilea război mondial, pompierii militari au păstrat în compunerea lor unităţi şi subunităţi de apărare pasivă, la nivelul Capitalei fiind organizat, în 1940, un Batalion de Pompieri de Apărare Pasivă, cu patru companii; o puternică organizare de pompieri şi apărare pasivă a existat şi pe Valea Prahovei, care se va transforma în regiment după 3 august 1943. Alte documente legislative privind Apărarea locală antiaeriană în țara noastră sunt Decretul nr.127/1958 și Legea nr.14 din data de 28 decembrie 1972. Odată cu schimbarea de regim din Decembrie 1989 cadrul legal privind Apărarea locală antiaeriană suferă importante modificări. Denumirea de Protecție civilă apare pentru prima dată în Legea Apărării Naţionale, nr. 45 din 01.07.1994. Orientarea Protecţiei Civile spre misiuni specifice la dezastre va deveni evidentă abia după anul 1990. În octombrie 1996 se aprobă Legea nr. 106 a Protecţiei Civile, care a fost abrogată şi înlocuită de o nouă lege a structurii, nr. 481/2004, ce integrează Protecţia Civilă în Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Din decembrie 2004, structurile şi misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, având ca obiectiv principal profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative a celor două componente de bază - pompieri şi protecţia civilă - pentru a fi în măsură să ofere o mai bună securitate şi siguranţă cetăţenilor şi comunităţilor din care fac parte.

Insigna - 1 Septembrie 1944 - 1945

Insigna 1 septembrie 1944 – 1945 pare a fi o insignă ce marchează trecerea unui an de la un anume eveniment. Având în vedere grafica insignei și faptul că inscripția este făcută în roșu mă duce la ideea că evenimentul respectiv a avut loc la data de 1 septembrie a anului 1944 (începutul instaurării comunismului în România). Tastând 1 septembrie 1944 în google îmi afișează Convenția de Armistițiu – 12 septembrie 1944. Și astfel gândul meu se îndreaptă spre ideea că insigna marchează un an de la semnarea acestui armistițiu de tristă amintire. Faptul că datele diferă aș putea crede că e vorba de exprimarea datei în stil vechi (1 septembrie) și stil nou (12 septembrie). Pe insignă e înscrisă data pe stil vechi iar în documentele ulterioare și pe net se vehiculează data de 12 septembrie. E important de precizat că România a adoptat oficial stilul nou, Calendarul Gregorian, pe baza Decretului publicat în Monitorul Oficial nr. 274 din 6 martie 1919, astfel că 1 aprilie, a devenit 14 aprilie 1919. De atunci încoace, calendarul nou merge înainte, pe când cel vechi rămâne în urmă cu 3 zile la fiecare 400 de ani. De aici apare diferența de 13 zile la care s-a ajuns între cele două calendare. În cazul nostru nu se remarcă diferența de 13 zile:Vă propun să o luăm ca pe o greșeală, fiind posibil ca insigna să fie emisă eronat, la presiunea regimului rusesc, care se instaura atunci în țara noastră.

Deci, în data de 12 septembrie 1944 la Moscova, a fost semnată Convenția de armistițiu dintre guvernul român și guvernele Națiunilor Unite, prin care se consfințea starea de fapt a ieșirii României din războiul împotriva Națiunilor Unite și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. Reprezentantii Guvernului si Inaltului Comandament Roman la Moscova au fost: Ministrul de Stat si Ministru de Justitie L. Patrascanu, Ministrul Subsecretar de Stat al Afacerilor Interne, Adjutantul Majestatii Sale Regelui Romaniei, General D. Damaceanu, Principele B. Stirbey si d-l G. Popp, avand depline puteri. Reprezentantul Inaltului Comandament Aliat (Sovietic) a fost Maresal al Uniunii Sovietice R. Ya. Malinowski, deplin imputernicit pentru aceasta de catre Guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit si Statelor Unite ale Americii.

Dupa lovitura de stat de la 23 august si pana la 12 septembrie 1944, in absența unui armistițiu semnat, trupele sovietice au tratat în continuare pe români drept inamici, un număr de 114000 - 160000 de soldați români fiind luați prizonieri de război de către sovietici fără luptă, ca urmare a ordinului de încetare a focului dat de rege. La articolul 16, Convenţia prevedea scoaterea din circulaţie a tuturor publicaţiilor fasciste şi legionare, pretext pentru regimul comunist de a scoate din circuitul public privat texte importante referitoare la unitatea statului român, la tradiţiile româneşti, ori la românii din alte ţări. Pe lista autorilor interzişi figurau mari nume ale culturii noastre nationale cum ar fi: Gheorghe Şincai, Nicoale Iorga, Mihai Eminescu, Mircea Eliade si chiar marele dramaturg

Insigna - Promoția a I-a (Școala militară de infanterie)

Școala Militară de Infanterie și Cavalerie s-a fondat în data de 19 iulie 1872, devenind unica instituție militară de învățământ pentru formarea ofițerilor având un caracter mixt, în sensul că pregătirea elevilor urma două direcții: pregătirea elevilor ca ofițeri în armele infanteriei și cavalerie, precum și pregătirea, într-o etapă ulterioară, a ofițerilor-elevi care urmau specializarea în alte arme (artilerie sau geniu). În programa acesteia, cursurile erau predate atât de profesori militari cât și civili.

Profesori militari predau disciplinele: fortificație, instrucția infanteriei, tactică, strategie și geografie militară, administrație și legislație, hipologie și instrucția cavaleriei. Profesorii civili predau: geometrie descriptivă, mecanică și lucrări grafice, topografie și științe aplicate, două limbi străine și gimnastică. Școala își avea sediul în București, pe Calea Griviței, la nr.24. Urmare a progresului tehnic specialitatea militară cavalerie a devenit desuetă și s-a desființat, aparând în schimb alte specailități militare (arme) cum ar fi: tancuri, auto, aviație etc.

Astăzi Infanteria reprezintă componenta principală a Forțelor Terestre și este destinată să desfășoare operații decisive, independent sau împreuna cu celelalte arme, în orice zonă și pe orice direcție, indiferent de condițiile de timp.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII