Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 1 iulie 2011 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria seria “Evenimente istorice” care marchează trecerea a 20 de ani de la înființarea Băncii Naționale a Republicii Moldova.Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2011”; în partea de jos - inscripţia „100 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – sigla Băncii Naționale a Moldovei (BNM); pe cerc - cu majuscule este gravată inscripția “BANCA NAȚIONALĂ A MOLDOVEI”, în partea de jos inscripția „20 ANI“.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele; valoarea nominală: 100 lei; data emiterii – 1 iulie 2011, seria - “Evenimente istorice”, calitate: proof; metal: argint; puritate: 99,9 %; greutate: 31,1 grame; forma: rotundă; diametru: 37 milimetri; margine: zimţată și tiraj: 500 exemplare.

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a fost înfiinţată prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova la 4 iunie 1991, cu desemnarea guvernatorului - Leonid Talmaci. Obiectivul fundamental al Băncii Naţionale a Moldovei este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

BNM are următoarele atribuţii de bază:

stabilirea şi implementarea politicii monetare şi valutare în stat;
activitatea de bancher şi agent fiscal al statului;
licenţierea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare;
supravegherea sistemului de plăţi în Republica Moldova şi facilitarea funcţionării eficiente a sistemului de plăţi interbancare;
emisiunea monedei naţionale;
stabilirea, prin consultări cu Guvernul, a regimului cursului de schimb al monedei naţionale;
păstrarea şi gestionarea rezervelor valutare ale statului;
întocmirea balanţei de plăţi a statului;
reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova s.a.

2. În data de 1 iulie 2011 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria seria “Evenimente istorice” care marchează trecerea a 20 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2011”; în partea de jos - inscripţia „100 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”.Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – drapelul de stat al Republicii Moldova și inscripția „20 DE ANI DE LA PROCLAMAREA INDEPENDENȚEI REPUBLICII MOLDOVA“ și în partea stângă – imaginea unui bărbat purtând pe umeri un copil.

Republica Moldova este un stat situat în sud-estul Europei, care are doar doi vecini; România la vest şi Ucraina din celelalte părţi. Acest stat şi-a declarat independenţa faţă de Uniunea Sovietică la data de 27 august 1991. Ca formă de guvernământ statul este o republică parlamentară cu capitala la Chişinău. Republica Moldova are o populaţie de aproximativ 4 milioane de locuitori, inclusiv regiunea transnistreană, şi se întinde pe o suprafaţă de 33843,5 kilometri pătraţi.

3. În data de 1 iulie 2011 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă în seria seria “Evenimente istorice” care marchează trecerea a 550 de ani de la prima atestare documentară a orașului Chișinău. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus - anul emisiunii „2011”; în partea de jos - inscripţia „100 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule, gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Pe reversul monedei se prezintă; în plan central – imaginea colinei Măzărachi și în partea de sus – cu majuscule, este gravată inscripția „CHIȘINĂU 575 ANI“.

Prima menţiune documentară a Chişinăului este într-un document din 17 iulie 1436, prin care Ilie Voievod şi Ştefan voievod, domnii Ţării Moldovei, dau şi întăresc logofătului Vancea, „pentru dreapta şi credincioasa lui slujbă”, mai multe sate de pe Răut, Ichel şi Bîc: „[...] şi lîngă Bîc, de cealaltă parte, pe valea ce cade împotriva Cheşenăului lui Acbaş, la fîntîna unde este seliştea tătărască, împotriva păduricii.” În timpul primei domnii a lui Duca vodă în Moldova (1665 - 1666) orașul Chişinău era deja târg. Probabil că trecerea din rândul satelor în rândul târgurilor avusese loc în timpul domniei lui Istrate Dabija (1661 - 1665).

Pe la anul 1800 el aparţinea mănăstirii Galata, din Iaşi.Pe vremea lui Dimitrie Cantemir, Chişinăul era tîrguşor. În Descrierea Moldovei se precizează că în ţinutul Lăpuşnei se găsea „... Chişinăul, un tîrguşor de mai mică însemnătate, aşezat pe rîul Bîcul.” După răpirea Moldovei din stînga Prutului de către ruşi la 1812, aceştia au ales Chişinăul - plasat strategic în centrul Basarabiei - drept capitală a regiunii ocupate. De atunci oraşul s-a dezvoltat foarte mult. În prezent Chişinăul este cel mai mare oraş din întreaga Moldovă, şi al doilea oraş românesc după Bucureşti. În ceea ce priveşte numele oraşului, originea cuvîntului nu este pe deplin lămurită. Există mai multe ipoteze; ar putea veni de la cuvântul kesena, care în limba cumanilor ar însemna cimitir (de remarcat că mazar înseamnă mormânt în limba tătară!), sau de la cuvintele tătărăşti keşen şi aul, care ar însemna schit respectiv sat. Istoricul Constantin Giurescu scrie în Istoria românilo: „Numele aşezării e numele care se dă de popor unei căderi de apă şi se explică, în cazul nostru, printr-o cădere a Bâcului în acest loc.”

Biserica Măzărache, denumiri alternative Măzărachi sau Măzăraki, a fost construită în anul 1752 de negustorul şi boierul ieşean Vasile Măzărachi sau Măzărache, nu departe de râul Bîc, pe malul drept al acestuia. Este un important monument istoric - cea mai veche clădire de piatră a oraşului păstrată până în prezent.

xxx

DOUĂ EPIGRAME PROPRII

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Biblioteca Academiei Române - 150 de ani
Numismatică, hărți, stampe, manuscrise, muzică

Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române, Monetăria națională a statului a lansat în circuitul medalistic mondial o medalie, în două variante de compoziție metalică, prin care dorește sa aducă un mic omagiu acestei instituții naționale de mare prestigiu care adăpostește și valorifică științific patrimoniul cultural național. Cu o activitate neîntreruptă de 150 de ani, Biblioteca Academiei Române – cea mai veche și valoroasă bibliotecă a României – a evoluat spre o bibliotecă de tip patrimonial-enciclopedic, cu o structură specială, unică în sud-estul Europei. Cea mai mare și mai bogată bibliotecă națională are un dublu rol: de a păstra vie memoria neamului românesc, prin păstrarea și conservarea patrimoniului cultural național, pe de o parte, și de a oferi materialul documentar necesar pentru cercetarea ştiinţifică, îndeosebi pentru cercetarea desfăşurată în institutele Academiei Române, pe de altă parte. Caracteristicile tehnice ale produsului medalistic sunt;

Material – argint, puritate – 92,5%, formă – rotundă, diametru – 70 milimetri, greutate – 250 grame, finisaj – patinată, tiraj – 25 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 955 lei.
Material – cupru, formă – rotundă, diametru – 70 milimetri, finisaj – patinată, tiraj – 75 exemplare și preț unitar de achiziție cu TVA inclus – 220 lei.

Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la data de 1 aprilie 1866 sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la data de 1 august 1867 Societatea Academică Română,iar în anul 1879 Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Academia se compune din membri titulari, membri corespondenți și membri de onoare, cu toții aleși pe viață. Calitatea de membru poate fi acordată și post-mortem. Academia este o instituție finanțată, în principal, de la bugetul de stat și care funcționează autonom. Surse secundare de finanțare pot fi activitățile proprii sau exploatarea propriului patrimoniu, precum și donațiile. Are 3 filiale, la Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. În subordinea sa se află circa 60 de instituții prestigioase și centre de cercetare din România.

Înfiinţată în data de 6 august 1867, la un an dupĂ fondarea Societaţii Academice Române, Biblioteca Academiei Române a avut de la început misiunea de a aduna şi conserva în colecţiile sale fondul naţional de manuscrise şi tipărituri, ilustrând istoria şi cultura românească, precum şi istoria şi civilizaţia universală. Bibliotecă naţională, colecţiile sale au o structură enciclopedică, începând cu cele mai vechi texte în limba română sau în limbile de cancelarie şi cult care au circulat în interioriul spaţiului românesc, până la ultimele publicaţii de orice tip şi pe orice suport. Biblioteca Academiei Române este ctitoria mai multor generaţii de cărturari care, prin donaţii şi o intensă politică de achiziţii, au contribuit la propăşirea ei. Beneficiară a Depozitului Legal din 1885, are în atribuţiile sale publicarea bibliografiei retrospective a cărţii şi periodicelor româneşti, precum şi a unor bibliografii speciale, cum ar fi Bibliografia Mihai Eminescu sau Bibliografia Războiului de Independenţă, servind documentarea şi cercetarea asupra ştiinţei şi culturii române. Fondurile sale se cifrează la peste 14 milioane de unităţi, dintre care 3600000 monografii şi 5300000 publicaţii seriale. Colecţiile speciale, aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, îi asigură acesteia un loc de frunte printre instituţiile de acest fel din România. Dintre ele, colecţia de manuscrise este cea mai bogată din ţară, iar colecţiile Cabinetului de Stampe, cele ale Cabinetului de Numismatică, ale Cabinetului de Muzică şi ale Cabinetului de Hărţi sunt adevărate puncte de referinţă în domeniu. Biblioteca Academiei efectuează schimburi de publicaţii cu alte academii, instituţii ştiinţifice, de învăţământ superior şi biblioteci din străinatate şi coordonează activitatea schimbului de publicaţii a altor unităţi ale Academiei Române, fiind în acelaşi timp nucleul unei vaste reţele formată din bibliotecile filialelor Academiei Române şi ale institutelor de cercetare ale acesteia. De asemenea, Biblioteca Academiei Române este biblioteca depozitară a publicaţiilor ONU. Pentru menţinerea la zi a colecţiilor sale şi pentru a răspunde necesităţilor unei biblioteci moderne, Biblioteca Academiei Române şi-a axat politica de achiziţii a publicaţiilor străine nu numai pe achiziţii directe ci, în primul rând, pe schimbul internaţional. În acelaşi timp, legatele şi donaţiile unor mari personalităţi au constituit o importantă sursă de îmbogăţire a fondurilor bibliotecii.

Aviația utilitară - România

Aviația utilitară

S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A.a fost înfiinţată în anul 1964 ca întreprindere de stat, în subordinea Ministerului Transporturilor. Anterior, Aviaţia Utilitară a funcţionat ca detaşament al Companiei TAROM, având în componenţă un sector AVIASAN, care utilizează elicoptere şi avioane uşoare pentru transportat bolnavi, nou-născuţi cu probleme deosebite, sânge sau subproduse sanguine, organe, ţesuturi sau pacienţi în vederea transplantului, personal specializat medical, aparatură medicală sau medicamente. În decursul anilor, Aviaţia Utilitară a executat misiuni de zbor pe întreg teritoriul României prestând, pe lângă serviciile de ambulanţă aeriană amintite, servicii de transport marfă şi pasageri, tratamente aviochimice, misiuni de aerofotogrametrie, reclamă aeriană şi filmări, zboruri de cautare-salvare, stingere de incendii, ajungând la sfârşitul anilor ’80, la 60-65.000 ore de zbor anual. După 1990, ca urmare a Legii Privatizării, întreprinderea a trecut în administrarea Fondului Proprietăţii de Stat, care a decis în 1998 divizarea societăţii în 5 părţi. În urma divizării, S.C. Aviaţia utilitară Bucureşti S.A., executând toată gama de prestări servicii, întreţinere tehnică şi reparaţii, pe care o executa vechea societate, cuprinde şi aerobazele teritoriale Piteşti şi Braşov.

Insigna - Avram Iancu 1824 - 1872

Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând: "Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Insigna - Batalionul 68 Transmisiuni 1873 - 1998

Unitatea militară 02102 - Ziua armei Transmisiuni

În întreaga lume a internetului nu am găsit niciun fel de informații concrete despre Batalionul 68 Transmisiuni (indicativ numeric - Unitatea militară nr. 02102) din Armata României.

Transmisiunile sunt un ansamblu de acțiuni și mijloace tehnice prin care se asigură transmiterea de informații și date între structuri militare pe timp de pace și conflict militar. Transmiterea informațiilor și datelor se face pe diverse canale (telefonie, radio, releu, telegrafie, internet, televiziune, etc), în clar sau codificat. Încă încă din anul 1855 s-a înfiintat o scoală absolvită de primii 7 telegrafisti iar în primăvara anului 1873 au fost trimisi pentru documentare în Franta, Belgia si Austria ofiteri români, pe probleme referitoare la instruirea militarilor, la organizarea si functionarea primelor subunităti de telegrafisti. În acelasi an, pe 14 iulie, prin Înaltul Decret nr.1303 s-a hotărât ca în organica batalionului de geniu din armata noastră, în cadrul primei companii de minări să fie înfiintată si o sectie de telegrafisti militari, acesta fiind actul de nastere al transmisiunilor Armatei României.

Prin Decretul 1303/14 iulie 1873 s-a înfiinţat prima subunitate de telegrafie din armata română – secţia de telegrafie din cadrul companiei de minari a batalionului de geniu (1 şef secţie, 15 manipulatori, şefi de ateliere şi 30 de lucrători telegrafişti.Această dată marchează ziua de naştere a trupelor de transmisiuni şi se sărbătoreşte în fiecare an ca "Ziua transmisioniştilor militari” Primul ofiţer telegrafist din armată a fost cpt. Grigore Giosan , comandantul companiei de minari; el este şi întemeietorul primei şcoli de telegrafie militară. În anul 1874, în înzestrarea secţiei de telegrafie au intrat primele trăsuri de specialitate , dotate cu aparate telegrafice morse, sârmă şi cablu pentru realizarea circuitelor telegrafice de campanie. La data de 28 mai 1874 se înfiinţează 4 secţii de telegrafie , câte una pentru fiecare companie de geniu compuse identic (un şef secţie, 2 sergenţi manipulatori şi şefi de ateliere, patru caporali manipulatori şi şefi de ateliere şi 26 lucrători telegrafişti). Cele 4 secţii de telegrafie au fost destinate pentru Diviziile 1,2,3 şi 4 concentrate în toamna anului 1876 în vederea pregătirii pentru un eventual război în Balcani. La data de 1 aprilie 1884 s-a înfiinţat Regimentul 1 Geniu (Înaltul Decret nr. 1070 din 27.03.1884) care avea în organică 4 batalioane de geniu, fiecare cu câte o companie de telegrafie şi C.F., fiecare companie dotată cu: 4 trăsuri de staţiune, 4 trăsuri de bobine cu sârmă, cablu, 2 trăsuri cu pari şi 2 furgoane model 1884. În anul 1884 s-a introdus în dotarea armatei telefonul , fiecare companie de telegrafie şi C.F. având în dotare câte 10 aparate telefonice Siemens. În anul 1887 s-a înfiinţat "Şcoala săpătorilor şi telegrafiştilor cavaleriei” în cadrul Regimentului 1 Geniu, sub conducerea cpt. C.N. Hîrjeu. În anul 1888 s-au introdus în armată porumbeii călători şi telegrafia optică cu aparate Mongin (de producţie franceză care foloseau oglinzile concave şi un bec electric pentru proiectorul de semnalizare şi codul Morse pentru transmiterea semnalelor). Subunităţile de telegrafie au fost folosite pentru realizarea liniilor telefonice şi telegrafice la fortificaţiile cetăţii Bucureşti, Capul de Pod de la Cernavodă şi liniile Focşani –Nămoloasa– Galaţi. Prin Decizia Ministerială nr. 134 din anul 1903 s-a creat "Reţeaua de corespondenţă prin porumbei călători” având la Bucureşti staţiunea centrală columbofilă şi staţiuni columbofile ( cu ştampilă proprie) în Bucureşti (Regimentul 1 Geniu), Râmnicu-Vâlcea (Regimentul nr. 2 Vâlcea), Craiova (Batalionul de Vânători), Slatina (Regimentul 3 Olt), Focşani (Regimentul 2 Geniu), Galaţi (Regimentul 11 Siret), Tecuci (Regimentul 24 Tecuci). În anul 1908 au intrat în dotarea armatei primele trei staţii radio TFF tip "Telefunken” cu scântei, model K.p.s. În anul 1925 s-au cumpărat din Franţa primele staţii radio cu tuburi electronice (de 1 şi 2 kW) şi 1 post gonio (tip "Levy”). În anul 1925 fabricile româneşti "Energia” de la Cluj şi Timişoara au început să producă telefoane şi centrale telefonice de campanie, după licenţă suedeză, model Ericsson;

Aniversarea Bazei de reparat tehnică militară a Armatei

25 ani 1973 - 1998 Armata României

Pentru menținerea armamentului și tehnicii militare în stare de operativitate periodic se planifică și execută reparații medii și capitale dar și modernizări (perfecționări). Dacă întreținerea și reparațiile curente au loc în cadul subunităților de luptă celelalte reparații și modernizări se desfășoară, după un plan dinainte stabilit, numai în unități militare specializate, unde există personal calificat, în așa zisele baze pentru repararea tehnicii și armamentului. Unele baze sunt centrale, subordonate direct conducerii Armatei (Ministerului Apărării Naționale) iar alte baze sunt subordonate marilor unități din compunere.

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII