Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În anul 1947 Banca Națională a României a lansat în circulația curentă moneda de mai jos. Pe aversul monedei sunt reprezentate trei spice de grâu și aplicată inscripția „5 LEI” – valoarea nominală a monedei. Pe reversul monedei este reprezentată efigia regelui Mihai, privind spre dreapta, circular pe marginea monedei înscrisul “MIHAI I REGELE ROMÂNILOR * 1947 *. Sub gât este aplicată inscripția “H.IONESCU” – numele gravorului.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea – 5 lei, anul emiterii – 1947, forma – rotundă, diametrul – 23 milimetri, greutatea – 1,5 grame, compoziție – aluminiu, margine – netedă, gravor – Haralamb Ionescu și tiraj aproximativ – 52 400 000 exemplare.

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. A incetat din viata, in ziua de 5 decembrie 2017, la resedinta privata din Elvetia. Din iunie 1930, dupa plecarea Reginei-mama in exil, Regele Mihai a ramas in grija tatalui Sau. A urmat cursurile unei scoli organizate de acesta la palat, alaturi de copii reprezentand toate colturile tarii si toate categoriile sociale. A devenit din ce in ce mai inchis in sine si mai ganditor.

Singurele saptamani fericite erau cele petrecute la Florenta, la mama sa. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana. Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan. La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I. In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni. Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947. Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie. Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei. In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu. Din biroul sau de la Versoix si, incepand cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. Majestatea Sa a incurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piata, pastrarea culturii nationale, respectarea adevarului istoric, respectarea si garantarea proprietatii private, consolidarea statului de drept si a democratiei in tara noastra. Regele Mihai si Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, in Elvetia. De marile sarbatori crestine si, in functie de angajamentele Lor publice, Majestatile Lor au ales sa fie alaturi de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta.

2. În data de 12 aprilie 2010 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Aversul monedei prezintă, de sus în jos, stema României, suprapusă parţial peste valoarea nominală – 500 LEI; o carte deschisă, aşezată pe o cunună de lauri, pe paginile căreia se găsesc: portretul din 1869 al lui Mihai Eminescu – stânga şi câteva semnături ale poetului – dreapta; stema şi ansamblul carte-lauri sunt plasate peste un cerc dublu; la exterior, în partea inferioară, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”.Reversul monedei prezintă, în centru, casa memorială de la Ipoteşti, în care a copilărit Eminescu şi portretul din 1885 al acestuia, înconjurate de un cerc dublu corespunzător celui de pe avers; la exterior, inscripţiile în arc de cerc: „MIHAI EMINESCU” – sus, „160 ANI DE LA NASTEREA POETULUI” – jos, „1850” – la stânga şi „2010” – la dreapta.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominală: 500 lei; data emiterii: 12 aprilie 2010; formă: rotundă; diametrul: 35 milimetri; compoziție: aur; puritate: 999‰; greutate: 31,103 grame, margine: netedă; calitate: proof; tiraj: 500 exemplare și preț unitar de vânzare fărăr TVA: 4980 lei.

Mihai Eminescu (nume real Mihail Eminovici) (născut 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti, judeţul Botoşani şi decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literature română. Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902. Eminescu a fost internat în data de 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu – Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Prin tot ce a scris Eminescu este contemporanul vremurilor actuale. Deasupra am aplicat o fotografie a lui Mihai Eminescu la 1870 și dedesubt câteva luări de poziție ale gazetarului de excepție care a fost el;

Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei.
Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o compensa prin nimic, ciocoi boierești și fudui, mult mai înfumurați decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale țării - despre clasa politică a României.
Părerea mea individuală e că politica ce se face azi în România, și dintr-o parte și din alta, e o politică necoaptă.
Vom avea de-acum înainte dominația banului internațional, impusă de străini. Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână în mănâ cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință clădirea măreață a civilizației creștine.
Statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text franţuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l înţelege.
Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine şi, cu fatalismul raselor nefericite, duce greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă.
Temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc care produce ceva, care, punând mâna pe o bucată de piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită de cum o avea, care face din marmură statui, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri.
Condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic este curată muncă zadarnică.
De când e lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceşte sus, iar economiceşte jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică este mama celei politice.
Lucrul la care aspiră toţi este de a se folosi numai de avantajele civilizaţiei străine, nu însă de a introduce în ţară condiţiile de cultură sub care asemenea rezultate să se producă de la sine.
Cine zice progres nu-l poate admite decât cu legile lui naturale, cu continuitatea lui treptată. A îmbătrâni în mod artificial pe un copil, a răsădi plante fără rădăcină pentru a avea grădina gata în două ceasuri, nu e progres, ci devastare… Adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta; o vie legătură între prezent şi viitor, nu însă o serie de sărituri fără orânduială.

3. În data de 15 septembrie 2017 Banca Naţională a României a lansat în circuitul economic internațional o monedă comemorativă (10 LEI) și una de colecționare (50 BANI) cu tema 100 de ani de când Ecaterina Teodoroiu a devenit prima femeie ofiţer combatant din Armata Română.

Aversul monedelor redau un detaliu al medaliei „Virtutea Militară” de război, decoraţie care i-a fost acordată eroinei Ecaterina Teodoroiu, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 Lei (50 Bani)” și anul de emisiune „2017”. Reversul comun al monedelor prezintă portretul Ecaterinei Teodoroiu şi inscripţia în arc de cerc „ECATERINA TEODOROIU”.

Moneda comemorativă de 10 lei are următoarele caracteristici tehnice: metalul – argint, puritatea – 99,9%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 31,103 grame, valoarea – 10 lei, calitatea – proof, cantul – zimțat, tirajul – 200 exemplare și prețul unitar de vânzare fără TVA – 355 lei.

Moneda de colecționare de 50 bani are următoarele caracteristici tehnice: metalul – aliaj alamă (Cu – 80%, Zn – 15% și Ni – 5%), forma – rotundă, diametrul – 23,75 milimetri, greutatea – 6,1 grame, valoarea – 50 bani, caitatea – proof, cantul – inscripționat cu ,,ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte , tirajul – 5000 exemplare și prețul unitar de vânzare fără TVA – 9,5 lei.

Eroina de la Jiu, Jeanne d’Arc a României, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu a căzut, răpusă de două gloanțe în piept, pe 22 august 1917, în bătălia de la Varnița și Muncelu. Este prima femeie-ofițer din armata română, care și-a sacrificat viata pe câmpul de luptă. Avea 23 de ani și se numea, după registrul satului în care s-a născut, la 17 ianuarie 1894, Vădeni (azi cartier al orașului Targu Jiu): Cătăina Toderoiu. Încă din primele momente ale intrării României în război a plecat din satul său, împreuna cu fratele ei, Nicolae, pentru a se pune "la dispoziția țării", a țării care avea nevoie de sufletul ei si de capacitatea ei de a se implica. A fost, pentru început, infirmieră la Spitalul din Târgu Jiu – care deservea armata română făcând parte din ceea ce se numea "cohorta de cercetași «Domnul Tudor»", compusă exclusiv din voluntari. La 15 august 1916, ziua în care România a intrat în război, cercetașii fuseseră asimilați ca serviciu auxiliar al armatei. Câteva săptămâni mai tarziu, la auzul morții fratelui său, Nicolae, în timpul unui asalt, Cătălina cere să se înroleze ca soldat, în locul lui. I s-a refuzat de mai multe ori cererea până când, înduplecați de stăruințele, curajul și devotamentul ei, comandanții superiori cedează și o trimit pe front, să lupte cu arma în mână. Este prima femeie din armatat română care a luptat nemijlocit, ca militar înrolat, în linia întâi. Asemuim adeseori efortul și patriotismul ei cu cel al înaintașei sale, franțuzoaica Jeanne d’Arc. Ca și Jeanne, Cătălina – Ecaterina, cum i s-a spus mai târziu, căci numele de botez era prea "fragil" și avea nevoie să fie botezată cu numele unei martire – a căzut și ea prizonieră la dușman. După ce a parcurs alături de camarazii ei traseul frontului, de la Târgu Jiu la Dănești, Brătuia, Florești, Rășina, Peșteana și Tunși, ea este prinsă de nemți și dusă în lagărul de la Târgu Cărbunești. Aici însă curajul ei avea să iasă din nou la iveală. Pândește momentul potrivit, ucide santinela de pază și evadează. Este reprimită cu urale de soldați, care începuseră să vadă în ea nu o copilă, ci o femeie-bărbat, bărbătoasă, puternică, gata, la o adică, să le fie și lor sprijin. Către sfârșitul anului 1916, Cătălina (Ecaterina) Toderoiu (Teodoroiu) este rănită de un obuz la piciorul stâng. Se vindecă (prea greu, parcă, pentru nevoia ei de a-și sluji patria), iar la începutul anului următor revine pe front. Este momentul când însuși Regele Ferdinand îi conferă două prețioase (și râvnite) distincții ostășești: Ordinul "Virtutea cercetășească de război, în aur" și Ordinul "Virtutea Militară de război, clasa a II-a". Din simplu soldat, cum se înrolase în august 1916, un an mai târziu o vom regăsi pe front, în fruntea plutonului pe care îl comanda, ca ofițer. Armata română pregătea o mișcare amplă, pe linia Varnița-Muncelu, pentru a opri ofensiva armatei germano-austro-ungare. Plutonul Cătălinei se afla și el acolo, la datorie. Era 22 august 1917 când, conducându-și, îmbărbătându-și oamenii, "domnișoara sublocotenent" se avânta în bătaia gloanțelor. "Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!", le striga ea necontenit. Iar bărbații aceia care ținuseră în mână, cu numai doi ani înainte, coase, topoare și seceri, bărbații aceia care de un an întreg luptaseră pe toate fronturile la rând, luptând pentru patria lor, ascultau de îndemnurile ofițerului cu trup de codană și inimă de viteaz. Două goanțe dușmane au lovit-o în piept. În plin! Ecaterina Teodoroiu se prăbușea secerată. Dar cu ultimele ei puteri a ridicat brațul, arătandu-le direcția, și le-a strigat îndemnul de luptă: "Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine! Înainte! Răzbunați-mă!". Au fost ultimele cuvinte ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu. Plutonul ei a răzbunat-o. În acea zi, bătălia a fost căștigată de armata română. Ființa aceea plapândă, care murise eroic, a fost înmormântată pe câmpul de luptă. Plutonul ei a plecat mai departe, spre altă bătălie care se cerea câștigată. Târziu, mult mai târziu, trupul ei a fost mutat într-un sanctuar al eroilor.

Un monument dedicat "eroinei de la Jiu" a fost ridicat de catre Milița Petrașcu și amplasat în mijlocul orașului Târgu Jiu. E un sarcofag – mai degrabă un cenotaf – cu un basorelief care reprezintă povestea ei eroică (vezi poza de deasupra).

Deasupra este postată o poză cu statuia Ecaterinei Teodoroiu din orașul Slatina.

Medalia “Virtutea Militară” a fost bătută de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, ea fiind destinată militarilor. Această medalie nu au fost instituită legal și deci nici nu au putut fi conferită oficial. Venit dintr-o țară cu puternice tradiții în domeniul decorațiilor, Carol I al României, deși constrâns prin firmanul de numire să nu instituie nici un fel de distincții, prin tratative diplomatice, a reușit să-l convingă pe Marele Vizir să accepte ca domnitorul să poată institui decorații minore. Ca urmare, în anul 1872, prin decretul nr. 987 s-a instituit Medalia "Virtutea Militară", aceasta fiind o reluare a distincției create de Cuza. Distincția avea două clase (clasa a I-a, de aur, și clasa a II-a de argint), clasa a I-a se acorda militarilor de profesie iar clasa a II-a sergenților reangajați, pentru 12 ani de serviciu. Prin Legea nr. 459 din 9 iulie 2002 s-a reînființat Ordinul și Medalia Virtutea Militară, desigur cu vizibile diferențieri grafice. Pe una din fețele vechii medalii Virtutea Militară este reprezentat chipul regelui Carol I al României, părintele oficial al medaliei.

Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Aurel Vlaicu - In memoriam 1912 - 13 septembrie 2013

Cinstire înaintașilor aviatori - Asociația aviatorilor brașoveni

Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrie 1882 în localitatea Binţinţi, lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”, luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902. Şi-a continuat studiile inginereşti la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din Munchen, Germania, obţinând diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În anul 1908 se întoarce la Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în 1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei.

Avionul zboară fără modificări (lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911 construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II, s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.

Insigna - Asociația aviatorilor brașoveni

20 iulie - ziua aviației române - 2003

Glorie eroilor aviatori

Asociația aviatorilor brașoveni s-a înființat în data de 16 februarie 1987. Brașovul a fost considerat leagănul aviației române, mai ales că în cadrul ICA Ghimbav (Intreprinderea de construcții aeronautice), s-a construit renumitul avion de vânătoare IAR-80, numeroase planoare și elicopterele Alouette III (IAR-316B) și Puma 330-H (IAR - 330). Din asociație fac parte aviatori, elicopteriști, planoriști dar și maiștri mecani din Brașov și alte orașe ale țării. Asociația are sediul în orașul Brașov, strada Dinicu Golescu, la numărul 2. Principalele obiective asumate ale asociației sunt: acțiuni de propagandă în rândurile tineretului prin organizarea de conferințe și simpozioane, studii și cercetări de istorie a aviației naționale și mondiale, acordarea de sprijin moral și material aviatorilor și familiilor acestora, aflați în nevoi, întâlniri cu veterani aviatori români și străini, etc. Sus am postat logo-ul acestei asociații. Cu ocazia jubileului de 25 de ani al asociație s-au bătut și distribuit trei modele de insigne. Insigna postată aici este confecționată din tombac, este rotundă și are un diametru de 30 milimetri, Câmpul central al insignei este dominat de un vultur cu aripile deschise, văzut din față, care ține în gheare stema municipiului Brașov. Pe marginea insignei este o bandă marginită de două cercuri galbene, împărțită în trei segmente de 120 de grade și vopsite în culorile naționale, roșu, galben și albastru. Pe această bandă este aplicată inscripția ASOCIAȚIA AVIATORILOR BRAȘOVENI, fiecare cuvând fiind scris cu amjuscule albe pe câte unul din cele trei sectoare diferit colorate. Sus am postat logo-ul asociației.

Insigna de schalaraffie - Willekub - Corona

Schlaraffia este o uniune socială, fondată la Praga în anul 1859, care propăvăduia prietenie masculină, umorul și arta în limitele formei tradiționale, cu excluderea totală a politicii. Devizele uniunii au fost: In arte volputas (în latină) și In der Kunst liegt Veergnugen (în germană) ceea ce în românește ar putea însemna aproximativ – Arta este plăcere. Simbolurile uniunii sunt: UHU – bufnița vultur, ce simbolizează înțelepciunea virtutea și umorul; LULU (ludum ludate- tradus Joacă jocul!), care este salutul membrilor folosit ca aprobare sau laudă și ULUL – strigăt de respingere și de reproș. În lumea Schlaraffia se foloșește limba convențională Schlaraffenlatein. Redarea anilor se făcea prin reducere cu 300 pentru a da activității un iz medieval – de vechime. Unitățile locale (localități propriu zise) purtau denumirea de REYCH și erau numerotate în ordinea înființării:

Nr.100 – Timișoara – TEMESIA (1889 – 1939)

Nr.170 – Sibiu – VILLA HERMANNI (1909 - 1939)

Nr.220 – Cluj – CALUDIOPOLIS (1921 - 1941)

Nr.254 – Bistrița – NOSSEN (1925 - 1941)

Nr.259 – București – VILLA BUCURIANA (1926 - 1936)

Nr.290 – Brașov – CORONA (1930 - 1939)

30 de ani de la evenimentele din Brașov 1987 - 2017

Luptă pentru viitor - 15 noiembrie 1987

Monetăria Statului dedică produsul medalistic – comemorativ „30 de ani de la evenimentele din 15 noiembrie 1987, Brasov” muncitorilor răzvrătiţi, anchetați, condamnaţi şi deportaţi pentru cutezanța lor. Datorită suferințelor și umilințelor îndurate de ei, noi îi numim Eroi și avem datoria morală de a nu uita aceste fapte istorice. Produsul medalisitic are următoarele caracteristici tehnice: material - aliaj argint, titlu - 925‰, formă – rotundă, diametru – 37 milimetri, greutate - 22 grame, calitate - proof, tiraj – 100 bucăți și preț unitar de vânzare cu TVA inclus – 195 lei.

Revolta din 15 Noiembrie 1987 a muncitorilor din cadrul Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roşu” Braşov a fost primul si cel mai important protest stradal din anii regimului comunist. Tot pentru prima dată, revendicările au fost, mai ales, politice şi s-a strigat „Jos comunismul!” şi „Jos Ceauşescu!”. Curajul muncitorilor braşoveni de a protesta împotriva Puterii este demn de a fi luat în seamă pentru că a reprezentat, doi ani mai târziu, un exemplu de urmat şi pentru alţi români. Momentul 15 Noiembrie 1987 a fost, citându-l pe Virgil Ierunca, „prologul Revoluţiei Române din Decembrie 1989.” Revolta anticomunista de la Brasov, din 15 Noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anuntat prabusirea iminenta a comunismului in Romania. Revolta s-a declansat la intreprinderea de Autocamioane Brasov, printr-o greva inceputa in noaptea de 14 noiembrie, la schimbul III, si continuata a doua zi dimineata cu un mars pana in centrul orasului, in fata Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman. Refuzul autoritatilor comuniste de a dialoga cu demonstrantii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de catre multimea adunata. Portretul dictatorului Ceausescu a fost doborat de pe frontispiciul cladirii si incendiat. A urmat interventia brutala a trupelor speciale de Securitate, arestarile, torturile etc. Dupa ce initial se anuntase pedeapsa capitala pentru muncitorii arestati, sub presiunea opiniei publice mondiale comunistii au revenit asupra hotararii lor, deportand, in urma unui proces inscenat, un numar de 61 de muncitori si schimband locurile de munca ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate si anchetate in sediile Militiei si Securitatii din Brasov si Bucuresti. Dupa evenimentele din decembrie 1989, majoritatea celor deportati s-au intors in Brasov.

Insigna - Castelul Muzeu Bran - Bran România

Castelul Bran, situat intre Muntii Bucegi si Piatra Craiului, la 30 de km de Brasov, este singurul punct turistic care atrage sute de mii de turisti datorita unei legende, Legenda Contelui Dracula, deşi izvoarele spun ca Ţepeş ar fi trecut o singură dată pe aici, în drum spre Braşov. Initial Castelul Bran (in limba slava «brana» inseamna «poarta») a fost o fortareata cunoscuta sub numele de Dietrichstein, construita de Ordinul Cavalerilor Teutoni in anul 1212, care a fost cucerita de sasi spre sfarsitul secolului al XIII-lea. Prima atestare documentara este din 1377 cand brasovenii au primit, din partea lui Ludovic I d’Anjou, dreptul de a ridica cetatea pe locul fostei fortarete. Apoi, intre 1419-1424 a intrat in posesia lui Sigismund. La sfarsitul secolului al XV-lea a fost subordonata comitetului secuilor si sub domnia lui Iancu de Hunedoara a trecut sub conducerea voievodatului Transilvaniei. La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a Romaniei Mari, in semn de recunostinta din partea orasului Brasov pentru contributia la Unirea cea mare de la 1918. Imediat dupa aceasta, timp de 7 ani, Castelul a intrat intr-o perioada de restaurare, sub conducerea arhitectului Curtii Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o resedinta de vara. Tot in aceasta perioada a fost construita si Casa de ceai. In timpul acestor lucrari, Castelul a fost dotat cu apa curenta de la o fantana sapata in stanca, adanca de 57 de metri si iluminat de la o uzina electrica cu turbina. De la aceasta uzina au fost apoi electrificate, in 1932, satele Bran, Simon si Moeciu. Apoi, in 1938, Regina Maria a lasat Castelul Bran drept mostenire Principesei Ileana, care l-a stapanit pana in 1948. Dupa abdicarea Regelui Mihai si expulzarea Casei Regale, Castelul a intrat in proprietatea statului, fiind abandonat si devastat. Abia in 1956 a fost amenajat ca muzeu de istorie si arta medievala. In 1987, castelul a intrat in restaurare, lucrare terminata in linii mari in 1993. In 2006 Castelul a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg, urmasul Principesei Ileana. In iarna lui 2007 noul proprietar l-a scos la vanzare. Deoarece Consiliul Judetean Brasov s-a arata dispus sa rascumpere Castelul, avocatii care se ocupau de tranzactie au cerut pretul de 60 milioane de euro. Dupa o ancheta efectuata de o comisie parlamentara concluzia a fost ca retrocedarea Castelui Bran catre Dominic de Habsburg nu s-a facut cu respectarea tuturor prevederilor legale. In final, Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg de la 1 iunie 2009, cand avocatii Casei de Habsburg si conducerea muzeului au semnat procesele verbale de predare-primire a castelului. Nepot al Reginei Maria si fiu al Principesei Ileana, Dominic de Habsburg a dobandit Castelul Bran la aproape sase decenii dupa ce familia sa a fost fortata de regimul comunist sa paraseasca tara, pe cand el avea doar zece ani. Dupa ce Ministerul Culturii si Cultelor a retras majoritatea obiectelor din Castelul Bran, acestea au fost inlocuite cu obiecte si mobilier care au apartinut familiei de Habsburg, printre cele mai pretioase fiind Coroana, sceptrul si un pumnal de argint care au apartinut Regelui Ferdinand, o fotografie-portret a Principesei Ileana cu semnatura acesteia,un acoperamant al patului Reginei Maria, cateva piese de mobilier, dar si o carte de oaspeti care a apartinut Reginei Maria acesta fiindu-i daruita, în 1920, de comunitatea brasovenilor si în care se pastreaza impresiile tuturor personalitatilor din tara si strainatate ce au trecut pragul castelului de-a lungul a aproape trei decenii.

Potrivit unui reprezentant al aministratiei Castelului Bran, in castel va fi amenajata si o sala de proiectii cu imagini ale Arhivei Nationale de Film despre istoria familiei regale si a castelului, o camera a costumelor familiilor regale, precum si o sufragerie. In plus, in Turnul Rotund al castelului va fi amenajat un apartament de lux,pentru cei care vor sa stea sa petreaca o noapte in Castelul Bran. De asemenea, proprietarii castelului intentioneaza sa restaureze Casa de Ceai a Reginei Maria, aflata in incinta domeniului Bran, care sa fie apoi deschisa publicului. Intr-una dintre camerele castelului, a fost amenajata si o camera “Bram Stoker”, unde este prezentata legenda lui Vlad Ţepeş(cunoscut si ca Vlad Dracul), precum si a mitului lui Dracula. In curtea Castelului este amenajat un muzeu al satului ce prezinta viata taranilor din zona, munca si traditiile din zona Rucar-Bran. In perioada sarbatorii Halloween, Castelul Bran este destinatia preferata a turistilor americani si englezi. O noua atractie turistica oferita de noii proprietari este un numar de 10410 sticle de Merlot de Dealu Mare din 2007 botezat ad-hoc „Chateau Bran”, la 45 de lei sticla, si 1377 de sticle de Cabernet Sauvignon din acelasi an si aceeasi podgorie, la 160 de lei sticla „înnobilata” cu mentiunea „Reserve de l’Archiduc” si semnatura „Dominic”. „Ambele sortimente vor fi comercializate doar la Castelul Bran, sub denumirea «Chateau Bran. Revista americana Forbes a plasat Castelul Bran pe pozitia a doua in randul celor mai scumpe proprietati din lume, cu o valoare estimata la 140 milioane dolari.

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură brașovene, din vremuri diferite.

Biserica Sfântul Nicolae

Biserica romano-catolică

Biserica săsească din deal

Biserica Neagră

Banca națională săsească

Cercul militar vechi

Cetățuia

Turnul alb

Vedere

Fabrica de celuloză

Gara veche

Gimnaziul Honterus

Hotelul Coroana

Hotelul Carpați

Monumentul Milenium

Poșta

Primă școală românească

Școala Honterus

Școala de Arte și Meserii

Sinagoga

Teatrul de stat (dramatic)

Turnul Alb

Turnurile Zeidner

Universitatea "Transilvania"

Vila Schuller

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 kilometri pătrați, numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.