Epaminonda's Blog.....: MEMORIA CĂRȚII POȘTALE - PALATUL BĂNCII AUSTRO UNGARE, ABATORUL ȘI TEMPLUL IZRAELIT ORTODOX DIN CLUJ NAPOCA

Palatul băncii Austro-Ungare (fost institut de cercetare și proiectare, sediu a altor bănci românești, azi corp clădire aparținând Universității Tehnice - Cluj) fost construit în 1904, fiind situată în centru orațului, pe strada Memorandumului, foarte apropae de Primărie.

Edificiul este construit în stil eclectic, în interior cu elemente de art-nouveau, dar şi o ciudată combinaţie de vechi şi nou.

Clădirea s-a construit de la bun început cu destinația de bancă. După marea unire de la 1918, clădirea a rămas tot bancă, însă românească, cu diferite denumiri. Aici și-a avut sediul cunoscuta bancă clujeană Dacia Falix, în perioada anilor ’90. În anul 2007 clădirea a fost cumpărată de Ministerul Educației pentru 2,3 milioane de euro. Acest minister a investit importante sume pentru renovarea clădiri. S-a refăcut totul la interior dar și la exterior. S-au înlocuit ferestrele cu profile din lemn stratificat, pentru a nu fi afectată fațada, s-a introdus aer condiționat prin tavane, inclusiv wireless în toată clădirea.

Abatorul din municipiul Cluj Napoca a fost unitatea de sacrificare a animalelor și procesare a cărnii pentru consumul curent a cetățenilor municipiului și județului Cluj. Era o clădire impunătoare, veritabil monument arhitectonic situat la una din periferiile orașului.

Astăzi nu se știe dacă această clădire mai este sau nu în picioare, și ce destinație ar putea să mai aibe. Urmărind presa și netul aflu că astăzi întreg județul Cluj are doar două abatoare autorizate, unul în localitatea Iara, lângă Cluj, și altul în localitatea Mihai Viteazu. Eu am postat aici clădirea abatorului de la Iara. Vă las să apreciați singuri cele două clădiri, maiestuozitatea și arhitectonica lor. Cu regret apreciez că astăzi nu se mai construiește ca altă dată.

Cu referire la Templul izraelit ortodox din Cluj, domnul Dobriban Arpad Mihaly din orașul Dumbrăveni, județul Sibiu mi-a scris; “Edificiul din poză este situat pe Strada Paris din Cluj, a fost un centru cultural evreiesc, construit în anul 1851. Astăzi clădirea adăpostește mai multe firme, un fel de complex en gros cu diverse materiale la vânzare”. Îi mulțumesc și pe această cale!

Alte informații de pe net precizează că edificiul se numește Sinagoga “Poale Tzedek” (Lucrătorii Dreptății) a meșteșugarilor, a fost construit între anii 1922 – 1924 și este situat pe strada Barițiu la nr.16. Între anii 1974 și 1997 clădirea a fost folosită ca depozit de materiale. În anul 1997 a fost amenajată „Casa Tranzit”, un centru cultural cu spații pentru spectacole, expoziții, conferințe etc. Elementele decorative specifice unui templu evreiesc se conservă încă pe frontonul clădirii, redat în poza recentă pe partea opusă celei redate de cartea poștală. Eu nu sunt din Cluj și nu știu ce să cred.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII ȘI
INSIGNE DIN JUDEȚUL BUZĂU

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ferdinand I Întregitorul

12 VIII 1865 - 20 VI 1927 Buzău 1918 - 2018

Alexandru Marghiloman

27 I 1854 - 10 V 1925 Buzău 1918 - 2018

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.

Alexandru Marghiloman este primul buzoian care a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (Prim-ministru, 5 martie – 24 octombrie 1918) în același timp și ministru de interne. A urmat cursurile Colegiului “Sfântul Sava” din București, pe care l-a absolvit în anul 1870. A fost student și doctorand la Paris (1870 - 1878), reușind să își ia licența în drept și apoi doctoratul în drept și științe politicie la Sorbona (1878). Între anii 1879 – 1883 a profesat în magistratură ca procuror, de unde a demisionat și s-a înscris în barou, devenind avocat al statului, iar pentru a se lansa în politică , în 1884 a demisionat și din avocatură. Deputat în anul 1884, a ocupat în Partidul Conservator funcții importante, iar între anii 1914 – 1925 a fost chiar Președintele Partidului Conservator din România, după ce la data de 27 ianuarie 1902. de ziua sa, a înființat Filiala Buzău a Partudului Conservator la vila sa – vila Albators. Pentru perioade mai lungi sau mai scurte a ocupat diferite funcții în guvern precum: ministru justiției, ministru lucrărilor publice, ministru agriculturii, industriei, comerțului și domeniilor, ministru afacerilor străine, ministru de interne și ministru de finanțe. Într-o perioadă foarte grea pentru țară a fost numit Președinte al Consiliului de Miniștri. Într-o vreme când mai bine de jumătate de țară, era ocupată de Puterile Centrale, iar Casa Regală și Armata se retrăsese în Moldova, el a fost pus în situația de a semna armistițiul și tratatul de pace cu Germania. E important de precizat că prin semnarea acestor documente ostilitățile militare au încetat, iar armata română a avut răgazul de a se reface și de a riposta cu succes pe frontul din sudul Moldovei. În această grea situaţie, Alexandru Marghiloman a dovedit dragoste de ţară, tact desăvârşit şi presimţind izbânda franco-engleză, o abilitate, recunoscută ulterior şi de germani. Pentru semnarea acestor documente a primit puternice critici din partea opoziției dar e important de reținut că acele documente nu au valoare juridică deoarece nu au fost semnate de către șeful statului, regele Ferdinand I. Ca prim-ministru, Marghiloman a mers la Chișinău, de unde a primit Declarația Sfatului Țării de Unire a Basarabiei cu România din data de 27 martie 1918. Datorită lui Marghiloman, Buzăul a devenit un centru important al creșterii cailor de rasă și al întrecerilor hipice din România, construind aici un hipodrom de 42 de hectare. Herghelia s-a numit Albatros, după numele calului preferat, nume preluat și de vila sa, situată într-un parc de 45 pogoane (actualul parc Marghiloman). Caii săi au câștigat 27 de derbyuri. A fost căsătorit cu prințesa Eliza Știrbey, dar nu a avut copii. Mai jos admiri vila Albatros, casa în care a locuit omul politic Alexandru Marghiloman. Din anul 1903 Marghiloman a fost vicepreședintele Jokey-Clubului din România, președinția onorifică fiind deținută de regele Ferdinand. Iată cum l-au caracterizat contemporanii: “O inteligenţă scânteietoare, spiritual, ironic, stăpân desăvârşit pe mijloacele lui, toate aceste însuşiri i-au dat putinţa să joace un rol de prim ordin în partidul conservator şi în politica românească. Avea un farmec deosebit în vorbă, pronunţând anumite expresii cu un uşor accent străin, creând o atmosferă de comuniune sufletească între el şi auditorul care îl asculta”. Odată Regina Maria a scris: “O zi petrecută la Vila Marghiloman era o zi plăcută și Marghiloman ne făcea să uităm în totul că era ministru”. Aici musafirii erau serviți cu o cafea specială “Cafeaua Marghiloman”, ce se pregătea la nisip dar nu cu apă ci cu cognac sau rom. Mai jos admiri statuia omului politic Alexandru Marghiloman, dezvelită în data de 27 martie 2018, dezvelită la Buzău, cu ocazia aniversării centenarului unirii Basarabiei cu România. Testamentul său se încheie astfel: “Am greșit poate mai mult decât socotesc, dar gândul mi-a fost întotdeauna curat și mi-am iubit țara”. Iată părerile unora despre omul politic – Alexandru Marghiloman:

Jertfa mare, patriotică, ce a adus-o A.Marghiloman, primind guvernarea sub ocupație nemțească îl onorează și îl înalță în panteonul marilor bărbați ai istoriei românești. – Al.Vaida-Voevod.
Omul și-a servit patria și tronul sub doi regi, cu credința unui câine, omul care prin sine însuși s-a ridicat la cea mai înaltă culme a valorilor patriotice, a sfârșit prin a primi în inima care a bătut acolo unde era România, săgeta epitetului de trădător. – Publicația“Acțiunea Buzăului” – 25 octombrie 1936
Marghiloman a avut patriotismul să accepte, din inițiativa primului ministru Ionel Brătianu, cu care obișnuia să aibe tainice întâlniri săptămânale, spinoasa sarcină a discuțiilor cu miniștrii Germaniei și Austro-Ungariei la București, pentru a juca, la caz de mare restriște, cartea înțelegerii cu Puterile Centrale. – Dan Amadeo Lăzărescu în revista “Magazin istoric” nr. 2 din 1997
A fost criticat, uneori cu înverșunare, pentru faptul că a format guvernul din 1918 care a semnat tratatul de la București. Trebuie să recunoaștem acum, din perspectivă istorică și privind lucrurile cu obiectivitate, că Marghiloman a acceptat atunci un rol de sacrificiu. – C.C.Giurescu - Memorii
Alexandru Marghiloman a fost tragica victimă a unor grozave împrejurări, (...) o podoabă a vieții nostre politice – Nicolae Iorga.

Insigna - Mareșal Alexandru Averescu 1859 - 1994 BUZĂU

Alexandru Averescu (născut la data de 9 martie 1859 în satul Babele, astăzi în Ucraina şi decedat la data 3 octombrie 1938 în Bucureşti) a fost general de armată român și comandantul Armatei Române în timpul Primului război mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acel război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate (fiind și ministru interimar al afacerilor externe în perioada ianuarie-martie 1918). Averescu a fost membru de onoare al Academiei române, decorat cu Ordinul Mihai Viteazu şi avansat la gradul de mareşal. Alexandru Averescu a fost o figură atipică pentru viața politică a României interbelice. Cariera sa militară a avut o traiectorie constant ascendentă. În 1881 a absolvit cursurile Școlii militare de la Mănăstirea Dealu (Târgoviște) și a dobândit gradul de sublocotenent. A urmat apoi cursurile Școlii Superioare de Război din Torino, Italia, al cărei absolvent devine în 1886, an în care obține și brevetul de ofițer de stat major. După întoarcerea în țară are o remarcabilă carieră militară. În 1892 este profesor la Școala de ofițeri de cavalerie și comandant al escadronului de elevi. Devine căpitan în 1889 și maior în 1894. Între 1894 -1896 a fost comandant al Școlii Superioare de Război. Ca profesor la Școala Superioară de Război a elaborat numeroase cursuri de tactică, strategie, organizare-mobilizare, geometrie militară. A fost apoi atașat militar al României la Berlin (1896-1898) și șef al Marelui Cartier General (1911-1913). Devine locotenent-colonel în 1898 și se află pentru un an la comanda Regimentului 4 roșiori. Între 1899 și 1904 este în fruntea Secției Organizare-Mobilizare din Marele Stat Major. În anul 1906 este avansat la gradul de general de brigadă. La 13 martie 1907, Alexandru Averescu este numit în funcția de ministru de Război de proaspătul președinte al Consiliului de Miniștri, Dimitrie A. Sturdza. A participat la reprimarea mișcărilor țărănești din 1907 și la al doilea război balcanic. Primul război mondial i-a adus glorie. Generalul de divizie Alexandru Averescu a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918). S-a remarcat printr-un spirit ingenios și plin de inițiativă, care l-a dus la conflicte cu Marele Cartier General condus de generalul Prezan.

A inițiat cunoscuta manevră de la flămânda care s-a dovedit a fi o operațiune ratată, deoarece trupele trecute la sud de Dunăre au fost retrase fără a se fi confruntat cu inamicul; a condus Armata a II-a în bătăliile de la Mărăști și Oituz. Un episod interesant din timpul războiului, cu implicații politice: apăruse zvonul că Averescu ar vrea să-l răstoarne pe rege și să preia puterea, de aceea, jignit de neîncrederea suveranilor, generalul și-a dat demisia. Pentru activitatea din timpul Primului Război Mondial a primit drepturile, onorurile și avantajele materiale prevăzute de legea promulgată prin Decretul Regal nr. 1678/1927, iar pe 14 iunie 1930 i s-a conferit demnitatea onorifică de mareșal. Constantin Argetoianu îl considera pe Averescu o personalitate duplicitară, plină de calități dar urmărind idealuri mărunte. În „Memoriile” sale, controversatul politician îi face mareșalului un portret sugestiv și subiectiv: „Ființă complexă mai mult în aparență decât în realitate, Averescu n-a avut pe lume decât două patimi: femeile și galoanele. Nu femeia, ci femeile - nu ambiția marilor înfăptuiri, ci galoanele. Pentru satisfacerea acestor două patimi, în serviciul cărora punea o inteligență, o șiretenie și o forță de voință incontestabile, era în stare să sacrifice orice, până și convingerile pe care le avea și pentru a ajunge la ținta zilei să apuce orice cale. Drumuri piezișe, poteci ascunse, cotituri neașteptate, nimic nu-l oprea.Omul cel mai popular în țara sa din Europa n-a avut nici un moment gândul să clădească, n-a urmărit decât postul de prim-ministru! Toate planurile și programele pe care le debita erau numai paradă, după cum s-a văzut după ce a fost chemat la Guvern. Galoanele! Galoanele și nimic mai mult. Le pierduse în armată prin nedibăcie, și voia acum să le recâștige în politică, prin toate felurile de dibăcie! […] Averescu era în stare să primească puterea oricând, de la oricine și oricum.” O fi știut Argetoianu ce-o fi știut,dar dovezi în sprijinul celor spuse nu a prezentat. Să fi fost oare și ceva invidie? Din tranșee, generalul va intra în viața politică. Prin unele conjucturi favorabile va fi în mai multe rânduri prim-ministru, în anul 1918 a înființat și condus Liga Poporului ce doi mai târziu va deveni Paridul Poporului. Viața sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând, Alexandru Averescu a fost loial casei regale și s-a luptat să-și păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în fața declinului. A fost prețuit de către regele Ferdinand. Când regele se afla pe patul de moarte l-a chemat pe Averescu la el ca să-i vorbească: „Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă”.

Insigna - Poliția comunitară 61 BZ

Atributiile politiei locale (fostă comunitară) sunt diverse: de la asigurarea ordinii si linistii publice pana la verificarea comerciantilor sau amendarea soferilor care incalca anumite prevederi ale Codului rutier. Am inventariat astazi cele mai importante atributii ale politistilor locali, astfel incat sa stiti cand va poate ajuta politistul din zona in care locuiti, dar si sa puteti evita abuzurile din partea lor.

Conform Legii nr. 155/2010 care reglementeaza activitatea politiei locale, politistii locali au atributii in sase domenii: ordine si liniste publica, circulatie, disciplina in constructii si afisaj stradal, protectia mediului, activitate economica, evidenta populatiei, ordine si liniste publica. Politistul local mentine ordinea si linistea publica in zonele in care este arondat, inclusiv in in imediata apropiere a unitatilor de invatamant publice, a unitatilor sanitare publice, in parcarile auto, precum si in zonele comerciale si de agrement, in parcuri, piete, cimitire sau in alte asemenea locuri publice. Legea il obliga sa participe, alaturi de institutiile abilitate, la activitati de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de calamitati naturale ori catastrofe, precum si de limitare si inlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente. De asemenea, el trebuie sa identifice cersetorii, persoanele fara adapost sau copii lipsiti de supravegherea si ocrotirea parintilor si sa ii incredinteze serviciului public de asistenta sociala, care sa le rezolve situatia mai departe.

Gruparea aerofilatelică "Aurel Vlaicu"

Filiara AFR Buzău (Asociația filateliștilor români)

75 de ani de școală de aviație în România

Expoziția filatelică omagială - LXXV

75 ani de școală de aviație în România - Chitila 1911

Filatelia poate fi definită ca studiul şi colecţionarea produselor filatelice, în special a timbrelor. Dar filatelia înseamnă mai mult decât o simplă preocupare pentru frumos. Provocare, informaţie, prietenie şi amuzament sunt doar câteva din caracteristicile unuia dintre cele mai populare hobby-uri din lume, filatelia. De peste 150 de ani, colecţionarea timbrelor este una din preocupările familiilor regale, vedetelor de film, celebrităţilor din lumea sportului şi a altor persoane din viaţa publică. Filatelia este un hobby foarte personal, iar popularitatea sa este determinată de faptul că este flexibil faţă de necesităţile colecţionarului. Înainte de apariţia mărcii poştale, costurile livrării scrisorilor erau achitate de destinatar. Realizarea primelor mărci poştale a revoluţionat serviciile poştale deoarece funcţia de bază a timbrelor o reprezintă plata în avans a unui serviciu poştal. De-a lungul timpului, această funcţie s-a diversificat, dar se bazează pe acelaşi principiu.

Mărcile poştale îndeplinesc trei roluri principale: chitanţă cu o anumită valoare pentru o plată în avans a unui serviciu poştal, mijloc de celebrare şi promovare a patrimoniului naţional şi piesă de colecţie. Dar mai presus de orice, marca poştală este un veritabil ambasador al istoriei, culturii şi civilizaţiei umane, deoarece, forma şi funcţia sa îi conferă libertate de mişcare şi posibilitatea de a transmite informaţii în toate colţurile lumii. Timbrul capătă valoare în ochii privitorului fiind totodată o plăcere pentru ochi, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi un studiu al istoriei, culturii şi civilizaţiei întregii lumi, deoarece îţi poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. Primul timbru din lume a apărut în Marea Britanie şi s-a numit Penny Black.

Optsprezece ani mai târziu, la 15 iulie 1858 a apărut prima emisiune de mărci poştale româneşti intitulată Cap de bour. Emisiunea a fost tipărită în Moldova şi reproduce semnul heraldic de pe stema statului. Prima emisiune de mărci poştale din spaţiul românesc este formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. Colecţionarea mărcilor poştale a avut un puternic impact in ţara noastră. Acest hobby european a ajuns în spaţiul românesc în jurul anului 1865, în perioada de domnie a lui Alexandru Ioan Cuza. În acea perioadă, colecţionarii individuali sau comercianţii de tutun vindeau primele noastre mărci poştale: Cap de Bour, Principatele Unite sau Cuza. Nevoia de comunicare între colecţionarii de timbre a dus la organizarea lor în diverse societăţi şi cluburi filatelice, acestea având o activitate intensă, în special la începutul secolului al XX-lea. Astăzi, timbrul reprezintă, alături de drapel, imn, stemă şi monedă unul dintre simbolurile noastre naţionale.

În anul 1911 au funcţionat în Bucureşti două şcoli de pilotaj unde au fost brevetaţi primii piloţi militari: Slt. Ştefan Protopopescu, slt. Gh. Negrescu, slt. Mircea Zorileanu şi slt. Nicolae Capşa. Metodele de învăţare erau dintre cele mai moderne, având în vedere că primii piloţi români au învăţat să zboare pe avioanele de şcoală construite în atelierele de la Chitila. Avioanele erau de tip monoloc, elevii piloţi trebuind să zboare singuri, fără să fie îndrumaţi în aer de către instructori. La 1 aprilie 1912 a luat fiinţă prima şcoală militară de pilotaj, sub conducerea maiorului Ion Macri, fiind cea de-a doua şcoală de aviaţie din lume, după cea din Marea Britanie. Cea de-a doua, „Şcoala de Piloţi Militari şi Civili”, a fost înfiinţată la 1 august 1912, pe aerodromul Băneasa, de către Valentin Bibescu. Ambele şcoli militare au avut o activitate fructuoasă, reuşind să pregătească şi să breveteze circa 100 de piloţi militari, numai în perioada 1912 – 1918. În timpul primului război mondial, Şcoala militară de aviaţie a fost evacuată pentru scurt timp la Tecuci, apoi la Bârlad, Botoşani şi Odessa. În perioada interbelică, la Cotroceni a funcţionat Şcoala pregătitoare de ofiţeri naviganţi, la Tecuci a luat fiinţă Şcoala militară de pilotaj şi antrenament, iar în Buzău, Şcoala de perfecţionare pentru piloţi de război, având sarcina continuării pregătirii în zbor a absolvenţilor şcolilor de la Cotroceni şi Tecuci. Durata şcolii a fost de 2 ani, iar din anul şcolar 1930 – 1931 s-a mărit la 3 ani, în scopul asigurării unei pregătiri superioare, la nivelul tehnicii de aviaţie care se moderniza şi a exigenţelor întrebuinţării în luptă a acesteia. Zborul de instrucţie începea, într-o primă fază, pe avionul Morane-109 şi continua pe avioane de vânătoare de tipul Focker D-111, Spad-61 sau pe avioane de recunoaştere de tipul Potez-15. La Constanţa a funcţionat Şcoala de tir şi bombardament. În 1940 şcolile militare de aviaţie de la Tecuci şi Buzău au fost mutate pe aerodromul Ziliştea-Boboc, terenul de zbor aflându-se pe pământurile lui Alexandru Marghiloman, cedate în folosul aeronauticii şi aviatorilor decoraţi cu Ordinul „Virtutea Aeronautică”. Intrarea României în războiul de reîntregire naţională, la 22 iunie 1941, aduce aviatorilor de pe aerodromul Ziliştea onoarea de a intra primii în luptă, într-o misiune de bombardament asupra nordului şi sudului Chişinăului. După cel de-al II-lea război mondial, în conformitate cu condiţiile impuse de Comisia Aliată de Control, şcolile militare de aviaţie au fost desfiinţate. După 1948 învăţământul militar de aviaţie a început să se reorganizeze în garnizoanele Sibiu, Mediaş şi Tecuci.

În 1953 Şcoala militară de aviaţie nr. 1 de la Tecuci a primit numele de Şcoala de Ofiţeri de aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar în 1958 şi-a mutat sediul pe aerodromul Boboc, devenind Şcoala Superioară de ofiţeri, cu durată de 4 ani, unde se pregăteau atât piloţi militari cât şi piloţi pentru aviaţia civilă, personal navigant şi nenavigant. Revoluţia din decembrie 1989 a deschis instituţiei noi perspective. În 1991 Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Începând cu anul 1997, Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu” s-a transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie „Aurel Vlaicu”. Sarcinile de formare a viitoarelor cadre de aviaţie, din punct de vedere teoretic, au fost preluate de Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov. La 1 august 2003, ca urmare a procesului de transformare şi redimensionare din cadrul Forţelor Aeriene, Şcoala de Aplicaţie pentru Aviaţie îşi schimbă denumirea în Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene şi reuneşte cele trei categorii de arme specifice Forţelor Aeriene: aviaţie, artilerie antiaeriană şi rachete sol–aer şi radiolocaţie. În anul 2007 au fost finalizate două proiecte importante, constând în procesul de modernizare a infrastructurii pistei de decolare şi punerea în funcţiune a simulatorului de zbor al avionului I.A.R. – 99 ȘOIM. La 1 septembrie 2008 pentru eficientizarea procesului de instruire, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene s-a reorganizat, înfiinţându-se Centrul de Instruire pentru Forţele Aeriene, structură responsabilă de procesul de învăţare şi instrucţie în şcoală.

Insigna - Batalionul 47 Informatică și Comunicații 1932 - 2007

Batalionul 47 Comunicații și Informatică, denumire oficială și completă Batalionul 47 Comunicații și Informatică “General NICOLAE PETRESCU” este continuatorul tradițiilor de muncă și luptă ale Regimentului 47 Transmisiuni “General NICOLAE PETRESCU”, înfiinţat în anul anul 1932.

Unitatea este dislocată în garnizoana Buzău, în partea de sud a orașului, pe Calea Erolilor, magistrala rutieră de ieșire spre Ploiești, vis a vis de Cimitirul Eroilor din Buzău, în imediata vecinătate a Comandamentului Diviziei 2 Infanterie “GETICA”. Deasupra am postat steagul de identificare al unității.

Urmare a marilor progrese înregistrate în tehnologia comunicării informațiilor, vechile unități militare de transmisiuni sunt denumite în prezent unități de comunicații și informatică. Este unitatea unde chiar eu am lucrat 20 și ceva de ani zile și de unde am ieșit la pensie.

Municipiul Buzău (nume antic Mousaios) este reședința și cel mai mare oraș al județului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. La recensământul din anul 2002 orașul avea o populație de 134227 locutori. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată. Buzăul a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu, iar prima sa atestare documentară provine din anul 376 E.N. Sus am postat stemele vechi, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Buzău, iar dedesubt pozele câtorva reprezentative monumente de arhitectură și cultură buzoiene, din vremuri diferite.

Palatul Comunal (Primăria)

Biblioteca Județeană "Vasile Voiculescu"

Biserica Greci

Biserica Banu

Bulevardul I.C.Brătianu

Liceul "Bogdan Petriceicu Hașdeu"

Strada Cuza Vodă

Palatul Justiției

Vila Albatros

Administrația financiară

Bufetul din Crâng

Cercul Militar

Episcopia veche

Hotelul Coroana

Liceul de fete "Dr.C.Angelescu"

Piața Centrală

Piața Dacia

Podul peste râul Buzău

Școala Dionisie Episcopul

Școala primară mixtă nr.2 (azi școala.nr.1)

Seminarul Chesarie Episcopul

Spitalul județean vechi (Brătianu)

Calea Unirii

Muzeul de etnografie și artă populară

(Casa Vergu - Mănăilă)

Monumentul Omagiu (Călărețul inoxidabil)

Hotelul Pietroasa

Centrul de afaceri

Magazinul Winmarkt - Piața Dacia

Sala sporturilor - Romeo Iamandi

Seminarul teologic

Prefectura

Județul Buzău este situat în sud-estul României, la curbura Carpaților, fiind traversat de la NV spre SE de râul cu același nume de la care și-a luat numele. Județul se întinde pe o suprafață de 6103 kilometri pătrați, numără aproximativ 495000 de locuitori și are reședința în orașul cu același nume. Ca structură administrativă județul este compus din 2 municipii - Buzău și Râmnicu Sărat, 3 orașe - Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele și 82 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Buzău, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului Buzău, din vremuri diferite, dar și alte interesante locuri de vizitat în acest județ.