Epaminonda's Blog.....: NEVIGHES (VELBERT)

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de arhitectură

din localitatea germană NEVIGHES, în prezent parte a localității

VELBERT, din landul RENANIA DE NORD WESTFALIA,

câteva vederi generale, aeriene și trimiteri poștale ilustrate,

precum și două medalii și un jeton locale.

Biserica SF.MARIA - Nevighes

Biserica veche - Nevighes

Biserica și mănăstirea franciscană - Nevighes

Reședința primarului

Spitalul - Velbert

Fântâna din centru - Velbert

Catedrala - Velbert

Gara - Velbert

Turnul de apă - Velbert

Biserica lui Hristos - Velbert

Palatul HARDENBERG

Viaductul - Velbert

Arhitectură locală modernă

Vedere aeriană - Velbert

Trimiteri poștale - Velbert

Medalie locală - Nevighes

Medalie vânătoare - Velbert

Jeton - Velbert

***

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

NAPOLEON BONAPARTE (1769 - 1821)

militar și om politic francez,

rege și împărat al Franței în perioada
anilor 1804 - 1814 și 1815

În politică prostia nu este un handicap.
Cine știe să lingușească, știe și să calomnieze .
În politică, un conducător este un negustor de speranțe.

_____________xxx_____________

CÂTEVA INSIGNE ȘI

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insignă - Direcția de protecție și siguranță militară

10 ani * 1990 - 25 aprilie - 2000

Directia Generala de Informatii a Apararii (DGIA) este o structura departamentala de informatii, aflata in subordinea MApN, dar catalogata cu valoarea unui serviciu secret. Ca structura, DGIA este compusa din Directia Siguranta Militara sau Contrainformatiile militare si Directia Informatii Militare. Directia Siguranta Militara (DSM) este specializata in activitati de contrainformatii pentru identificarea si contracararea amenintarilor generate de spionaj, sabotaj, subversiune, terorism si crima organizata, precum si in activitati de securitate militara, care vizeaza fortele militare nationale si NATO. Directia Informatii Militare (DIM) opereaza atasatii militari ai statului roman, acreditati pe langa misiunile diplomatice ale Romaniei. Acestia sunt singurii “spioni oficiali” ai oricarei ambasade.

Insignă - Elev de frunte

Insignele militare...de frunte de pe timpul Republicii Populare Române au precedat sistemul de insigne militare generale "militar de frunte" și cele specifice "specialist de clasă" pentru toate specialitățile militare, clasificate pe trei clase; clasa I, II și III, care se mențin și în prezent în armata română.

Insignă - E.G.R. - Expozant 1906

(Expoziția generală română)

Anul jubiliar 1906 a avut o însemnătate aparte în istoria românilor: se împlineau, 40 ani de domnie a lui Carol I şi 25 ani de la proclamarea Regatului României dar şi 1800 ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian. Comemorarea celor patru decenii de domniei ai regelui a fost ilustrată de numeroase manifestări ce au avut ca trăsătură comună participarea reprezentativă a românilor din Regat şi din celelalte provincii româneşti, din afara hotarelor, capitala căpătând atributul de centru al românismului. Pentru a marca un astfel de eveniment s-a luat hotărârea organizării unei expoziţii naţionale în Bucureşti. Au fost luate în calcul mai multe locaţii precum Cotroceni sau şoseaua Kiseleff, însă decizia a fost luată pornind de la idee mai veche, din 1894, de transformare a câmpiei mlăştinoase a Filaretului – numit Câmpul Libertăţii în 1848 – într-un parc naţional care să găzduiască expoziţia aniversară. La 3 mai 1905 Adunarea Deputaţilor şi la 5 mai 1905 Senatul au votat proiectul de lege ce autoriza Guvernul să organizeze în Bucureşti o „Expoziţiune Naţională – expoziţie la care sub anumite condiţiuni şi din anumite considerente au fost invitate să participe şi unele naţiuni străine”. Comisarul General al Expoziţiei a fost numit Dr. Constantin I.Istrati, membru al Academiei, profesor la Universitatea din Bucureşti, senator şi fost ministru. Lucrările au demarat la 15 mai 1905, iar fundaţiile pentru Palatul Artelor la 16 august 1905. Intârziată de ploi torenţiale, inaugurarea Expoziţiei s-a făcut marţi, 6 iunie 1906, la orele 10, de către regele Carol I, alături de care se afla regina Elisabeta, principele Ferdinand şi principesa Maria. 100 de trambiţaşi au sunat primirea, iar tunurile de la bateria Calafat au tras 21 lovituri. Inaugurarea solemnă a avut loc Arenele Romane unde regele a fost întâmpinat de membrii Guvernului, preşedinţii Camerelor, primarul capitalei, delegaţi ai Comisiei Europene a Dunării, iar ca invitaţi de onoare se aflau şi membrii corpului diplomatic, oaspeţi străini, excepţie făcând ambasadorul Turciei, Kiazim Bey, absent ca urmare a prezentării în Expoziţie a bateriei Calafat din Războiul de Independenţă şi a diferitelor trofee capturate cu această ocazie. Efortul organizării în 11 luni al expoziţiei a fost arătat în discursul de inaugurare rostit de ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, Ion Lahovari: „am tăiat dealuri, am secat bălţi, am umplut o vale, am săpat un lac mare şi în mai puţin de un an am scos la lumină parcul şi grădina expoziţiei. Suprafaţa totală a expoziţiei: 41 ha, pământ mutat 575000 m.c construcţii definitive şi provizorii 35000 m.p. plantaţii de copaci mari 4000, brazi şi copaci mici 90000”. Poarta de la intrarea în parc era în formă de arc de triumf, iar pe aceasta stătea scris: „credinţă, prevedere, muncă, economie, ştiinţă, pricepere, voinţă, cultură”, iar sub formă de arc „Expoziţiunea Generală: 106; 1866 – 1906 Domnie Glorioasă”. Numeroasele pavilioane, circa 165, erau destinate a prezenta evoluţia României, în plan economic, politic, militar şi cultural în perioada 1866 – 1906. Au fost construite pavilioane ce reprezentau Primaria, Camera de Comerţ, Palatul de Industrie, Lucrărilor Publice, Pavilionul de Agricultură, Industria Casnică, Minele, Carierele şi Domeniile, Pavilionul Poştei ş.a., arhitectura clădirilor fiind inspirată din diferite monumente arhitecturale reprezentative ale culturii şi istoriei românilor. Astfel, Pavilionul Regal a avut ca model mănăstirea Cozia, iar Pavilionul Penitenciarelor un castru roman ce amintea de latinitatea românilor. Biserica Cuţitul de Argint a fost construită ca o copie a bisericii ieşene Sf. Nicolae, ctitorită de Ştefan cel Mare la 1491. A fost reconstituită mănăstirea Hurezu din Vâlcea şi Cula (casa-fortăreaţă construită de către boieri pentru a se apăra de atacurile turcilor şi tătărilor), copiată după cula familiei Greceanu din acelaşi judeţ. Centrul expoziţiei îl reprezenta Palatul Artelor, numit şi „Muzeul Trecutului Nostru” şi devenit Muzeul Militar. In spatele Palatului Artelor a fost reconstituită Casa de la Poradim, în care a locuit Carol I în timpul războiului din 1877 – 1878, despre care Ion Lahovari spunea: „din căsuţa din gard şi lut a ieşit edificiul măreţ al României de sine stătătoare şi al Regatului Român”. Din motive politice au fost atribuite pavilioane unor ţări străine precum Italia, Elveţia, Franţa, Germania, dar şi Comisiei Europene a Dunării, care găzduia o hartă în relief a Dunării ce prezentă lucrările executate la gurile Dunării în 50 ani de existenţă a Comisiei. Pavilionul Austriei era asezat în faţa celui al Ungariei şi „încorpora” ca o anexă Pavilionul Bucovinei (construit în forma bisericii din Rădăuţi), urmând pavilioanele românilor din Transilvania şi Ungaria, din Basarabia, Macedonia şi Banat. De asemenea a fost construit un lac, insule, o cascadă, o peşteră şi diferite statui şi ansabluri statuare, un cinematograf, o grădină zoologică, tobogan etc. Au existat totodată şi pavilioane ale unor intreprinderi private româneşti şi străine. Trebuie remarcate Turnul lui Vlad Ţepes, un turn de apă, construit după modelul castelului de la Cheia Argeşului. A fost reconstituită şi o moschee cu altarul îndreptat spre Mecca (mutată astăzi în zona Pieptănari). Viceprimarul Romei, şeful delegaţiei Primăriei Romane, a dăruit oraşului Bucureşti o copie a Lupoaicei Capitoline, ce a fost amplasată în Palatul Artelor şi care ulterior a avut diferite locaţii (astăzi ea se află în Piaţa Romană). Printre oaspeţii sosiţi la inaugurare a fost şi o delegaţie a consiliului comunal al Vienei condusă de primarul Carol Lueger, care a declarat: „Am venit în România spre a cunoaşte acest popor pentru care nutresc de mulţi ani cele mai mari simpatii. Vă mulţumesc pentru această primire prietenească, care mă onorează foarte mult şi de la care nu m-am aşteptat. Trăiască poporul român!” Ca simplii vizitatori sau ca participanţi la acţiunile culturale, au venit români atât din Regat cât şi din afara graniţelor, din Bucovina, Transilvania, Banat, dar şi românii macedoneni. Singurii care nu au putut participa au fost românii basarabeni, ei neprimind aprobarea puterii ţariste. In Pavilionul Transilvaniei au fost prezentate, printre altele, tablouri istorice prezentând marea adunare de la Blaj din 1848, fruntaşii Memorandumului, un grafic cu situaţia demografică preponderent românescă, acestea fiind şi motivele pentru care oficialităţile ungare s-au opus până în ultimul moment la participarea românilor din Transilvania la expoziţie. „Veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu o fanatică iubire la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor cu mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la Budapesta şi poate a multora din Viena, care n-aveau ce face când un suveran aliat îşi organiza serbarea cuvenită şi astfel, simulau că nu văd nimic” scria Nicolae Iorga. La 23 noiembrie a fost închisă oficial prima mare expoziţie naţională dar de nivel internaţional, ce se înscria în şirul expoziţiilor universale din acea perioadă (Paris, Liege etc). Cheltuielile se ridicau la 6600000 lei, veniturile la 1500000 lei la care se adăugau 3000000 lei parcul, dar şi o mişcare comercială foarte vie ce s-a resimţit în sporul resurselor indirecte. Bucureştii anului 1906 „deveniseră, în adevăr, capitala poporului românesc” scria Nicolae Iorga. Sus am postat o vedere cu pavilionul central al expoziției.

Dispensarul policlinic Buzău

25 ani * 1974 - 1999 * XXV

Această medalie este confecționată din tombac,

are diametrul de 60 de milimetri și

este realizată de către gravorul C. Ciobănescu

Centrul militar de sănătate Buzău (Policlinica militară) a fost înfiinţat în anul 1974 şi este situat pe bulevardul Unirii, la numărul 138. Clădirea veche, din stânga fotografiei aplicate, este Biblioteca judeţeană "Vasile Voiculescu", iar cea din dreapta, mai nouă, este Comenduirea Garnizoanei Buzău. Printre cele două clădiri se distinge o poartă de acces care conduce spre Dispensarul policlinic militar Buzău, situat în spatele Bibliotecii jedeţene.

Municipiul Buzău este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Având 115494 locuitori la recensământul din anul 2011, este al optsprezecelea oraş ca populaţie din România. Orașul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieșirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată. Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 E.N, a fost un important târg și sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activitățile economice principale din oraș în epoca medievală au fost comerțul și agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele XVII - XVIII, economia Buzăului a căpătat și o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învățământ. În această perioadă a fost construit și Palatul Comunal, clădirea emblematică a orașului, a fost amenajat Parcul Crâng, principala zonă verde și, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, orașul s-a extins mult, triplându-și populația, și au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcționează și astăzi. Istoria scrisă a orașului începe odată cu cea a Ţării Româneşti, statutul său de târg și punct de vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice din culturile Gumelniţa și Monteoru arată prezența omului în regiune înaintea erei creștine. Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema orașului, ca simbol al renașterii. Sus am postat stema veche, comunistă şi actuală, precum şi o poză recentă sediului Primăriei Buzău - Palatul Comunal.

Centenar Ion Iancu 1902 - 2002

Fundația Dr.Constantin Teodorescu Bârlad

Universitatea de medicină și farmacie "Gr.T.Popa" Iași

Această medalie este confecționată din tombac patinat,

are diametrul de 60 de milimetri și este realizată de către

gravorul Mihai Fetița, de la Monetăria Statului.

Ion Iancu (născut 9 noiembrie 1902 Liești, Galați și decedat 17 mai 1992 Iași) a fost un medic român. Prof. Dr. Doc. Ion Iancu a reorganizat Catedra de anatomie din Iași şi a scris peste 300 de lucrari ce ramân ca piese de referinta cele referitoare la structura peretelui posterior al trunchiului, a coloanei vertebrale, teaca psoasului. În semn de recunoștință Institutul de Anatomie Iași îi poartă numele. A fost membru a numeroase societăţi ştiinţifice româneşti şi străine: Uniunea Medicală Balcanică, Societatea Română de Chirurgie, Societatea Franceză de Urologie. S-a stins din viaţă la 17 mai 1992. Prof. Dr. Doc. Ion Iancu a creat o valoroasa şcoala de anatomie.

Universtatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" - Iaşi, fondată in anul 1879, este unul din cele mai vechi așezăminte de învățământ superior din România. Sediul principal al Universităţii se află în Palatul Calimachi, datat 1793. Sus am postat logo-ul sediul central al Universtății de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa" - Iaşi, .

Municipiul Iași este reședința județului Iași și principalul centru urban din nord-estul României. Orașul Iași a fost capitala Moldovei în perioada 1564 - 1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite între 1859 - 1862 și capitala României între 1916 - 1918. Conform datelor recensământului din anul 2011 municipiul Iași număra 263410 locuitori și era astfel al patrulea oraș ca mărime din România. Orașul Iași este un centrul cultural, economic și academic al Moldovei. Peste 60000 de studenți trec pragul universităților din oraș. Aici a fost fondată și funcționează prima universitate din România, Universitatea Al. I. Cuza, astăzi una dintre cele mai prestigioase instituții academice din țară, precum și alte patru universități publice și șapte particulare. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial emis în 1408 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Totuși, deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în anul 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată. Sus am postat stemele interbelică, comunistă, iar dedesubt pozele câtorva clădiri inconfundabile pentru arhitectura orașului Iași.

_______________ooOoo_____________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII