Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de arhitectură
din localitatea portugheză ALCACER DO SAL, districtul SETUBAL,
precum și câteva vederi generale.
Biserica SF.MARIA din castel
Gara
Arhitectură modernă
Vederi generale
***
PĂRERILE UNOR
CRONICARI ȘI ISTORICI
DESPRE ȘTEFAN CEL MARE
- Grigore Ureche – cronicar moldovean – Fost-au acest Ștefan vodă om nu mare de stat, mânios și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorât-a fără județ. Aminterea era un om întreg la fire, neleneșu și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gândeai acolo îl aflai. La lucruri la războaie meșter: unde era nevoie însuși se vâra, ca văzându-l ai săi să nu îndărăpteze și pentru aceia rar războiul de a nu biruia și unde-l biruiau alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor...
- Nicolae Bălcescu – revoluționar și scriitor român - Ei (moldovenii) nu avură îndată trebuință decât de un căpitan mare ca să se facă vestiți și să fie eroi ai creștinătății. Acest căpitan nu întârzie a se ivi și fu Ștefan cel Mare.
- S.N.Palauzov – istoric rus – Ștefan a fost din rândul puținilor eroi din secolele XV –XVI care și-au consacrat întreaga lor viață pentru a întreține în sânul popoarelor creștine ...focul sfânt al dragostei pentru patrie și independență.
____________xxx___________
O INSIGNĂ,
CÂTEVA MEDALII ȘI
PLACHETE ROMÂNEȘTI
Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei
de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul
"Le Havre - Franţa".
INSIGNA
este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din
materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie
sau bască şi care indică, prin imagini
reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o
organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani si apartenenţa
la un club, de identificare localitate,
de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie
politică, civică, religioasă, de identificare asociaţii, de nivel de pregătire-calificare,
de participant la
manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.
Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii
române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de
obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi
se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn
de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din
categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele
comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint,
bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind
preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi
(medaille) şi spanioli (edala).
Insignă - Crosul 7 Noiembrie
La 25 octombrie 1917 (stil vechi) - 7 noiembrie 1917 (stil nou) are loc Marea
Revoluţie Socialistă din octombrie în Rusia, care inaugurează în istoria lumii
epoca trecerii de la capitalism la socialism. Revoluţia a fost numită din
octombrie deoarece în Rusia ţaristă de pînă în 1917, conform calendarul vechi
bisericesc, data era de 25 octombrie. Conform noului calendar introdus de
sovietici în Rusia la 1917 data revoluţiei s-a modificat pe 7 noiembrie.
Liceul "Aurel Vlaicu" - Orăștie
75 de ani * 1919 - 1994
Din anul 1919 Liceul Aurel Vlaicu din Orăștie este noul nume al fostului Colegiu
reformat al Liceului Calvin din Orăştie, unde și-a luat bacalaureatul și
viitorul pionier al aviației române Aurel Vlaicu, în anul 1902. În perioada
1977 – 1990 s-a numit Liceul Industrial „Aurel Vlaicu”, cu profil mecanic -
Construcţii de Maşini, în perioada 1990 – 2000 s-a numit Liceul Teoretic
„Aurel Vlaicu”cu profil real şi uman, iar din anul 2000 Colegiul Naţional
„Aurel Vlaicu”, cu profil real şi uman.
Aurel Vlaicu (născut la data de 19 noiembrei 1882 în localitatea Binţinţi,
lângă Orăştie, judeţul Hunedoara şi decedat la data de 13 septembrie 1913 în
localitatea Băneşti, lângă Câmpina) a fost un inginer român, inventator şi
pionier al aviaţiei române şi mondiale. În cinstea lui, comuna Binţinţi se
numeşte astăzi Aurel Vlaicu. A terminat Colegiul Reformat al Liceului Calvin
din Orăştie, care din 1919 încoace a fost numit „Liceul Aurel Vlaicu”,
luându-şi bacalaureatul la Sibiu în 1902. Şi-a continuat studiile inginereşti
la Universitatea din Budapesta şi la Ludwig Maximilians Universitat din
Munchen, Germania, obţinând
diploma de inginer în 1907. După aceea a lucrat ca inginer la uzinele Opel din Russelsheim. În 1908 se întoarce la
Binţinţi unde construieşte un planor cu care efectuează un număr de zboruri în
1909. În toamna lui 1909 se mută în Bucureşti şi începe construcţia primului
său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei. Avionul zboară fără modificări
(lucru unic pentru începuturile aviaţiei mondiale) în iunie 1910. În anul 1911
construieşte un al doilea avion, Vlaicu II, cu care în 1912 a câştigat cinci
premii memorabile (1 premiu I si 4 premii II) la mitingul aerian de la Aspern, Austria. La 13 septembrie 1913, în
timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi, cu avionul său Vlaicu II,
s-a prăbuşit în apropiere de Câmpina, se pare din cauza unui atac de cord.
Orăștie, mai demult Oroșteiu,
( în germană Broos sau Brosz, în maghiară Szászváros -
în traducere Orașul sașilor şi în latină Saxopolis)
este un municipiu situat în judeţul Hunedoara, România. Orăştia are o
populaţie de aproximativ 22000 de locuitori. Sus am postat stemele interbelică
şi actuală ale Orăştiei şi o fotografie cu Primăria Orăștie.
Luna Târgu Mureșului - 1936
Expoziția de vânătoare - Premiul II
Târgu Mureș, mai demult Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul
Mureșului (în maghiară Marosvasarhely, Székelyvásárhely,
Vásárhely, Újszékelyvásár, Újvásár, în germană Neumarkt, Neumarkt
am Mieresch, în latină Novum Forum Siculorum) este
reședința și cel mai mare municipiu din județul Mureș, situat în centrul
regiunii istorice Transilvania, România, pe ambele maluri ale cursului superior
al râului Mureș. Orașul numără aproximativ 150000 de locuitori. Săpăturile
efectuate de către arheologul Istvan Kovacs au confirmat faptul că
teritoriul de azi al orașului Târgu Mureș a fost locuit încă din
preistorie. Au fost descoperite o serie de locuințe preistorice, resturi
de oase, vase de lut, obiecte de cremene și de bronz, mici statuete de pământ
datate ca fiind din 2000 î.Hr. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme
umane din epoca pietrei lustruite, a celei de bronz și din epoca a fierului;
s-au descoperit și vestigii aparținând culturii Criș, cea mai veche cultură
neolitică din România. Primele izvoare scrise privitoare la secui datează
din anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind
avangarda cavaleriei ungare. Ca popor asociat maghiarilor, secuii au fost
colonizați în sistemul de prisăci medievale de-a lungul graniței. Secuii se
aflau în serviciul militar al regilor Ungariei. Astfel, prima mențiune a lor,
din anul 1116 îi descrie ca participanți la bătălia de la Olsava, sub
comanda regelui ungar Ștefan II. Sus am postat stemele interbelică,
comunistă și actuală ale municipiului Târgu Mureș și o poză cu Universitatea de medicină și farmacie din Târgu Mureș.
Plachetă - O.S.P. (Organizația sportului popular)
Crosul popular de schi
În decembrie 1912 se infiinteaza Federatia Societatilor Sportive din
Romania (FSSR), reunind Uniunea Societatilor Romane de Sporturi Atletice,
Asociatia cluburilor de fotbal, Federatia societatilor de sporturi de iarna
precum si alte asociatii si cluburi sportive individuale ce existau la acea
vreme. In 1915 se recunoaste personalitatea juridică a FSSR, aceasta
transformandu-se apoi in UFSR, (Uniunea Federatiilor Sportive din Romania). In
anul 1933 existau 11 federatii sportive. În anul 1929 apare Legea educatiei
fizice si se înfiinţează Oficiul National de Educatie Fizica (ONEF) ca
institutie de stat. In 1940 UFSR structura de drept privat este desfiintata,
patrimoniul si activitatea fiind preluate de OSR (Organizarea sportului
românesc), institutie de stat subordonata initial presidentiei consiliului de
ministri si apoi subsecretariatului de stat al educatiei extrascolare. OSR este
desfiintată prin lege în 1944 si se reînfiinteaza UFSR, persoana juridica de
drept privat care va functiona pe lângă Ministerul Culturii. UFSR a fost
desfiintată în 1946, înfiinţându-se apoi
OSP (Organizatia sportului popular), institutie de stat care se va
restructura şi ea in 1948, federatiile sportive devenind sectii ale directiei
tehnice in 1949. CC al PMR desfiinteaza OSP si creeaza CCFS (Comitetul de
cultura fizica si sport). Iată o parte a framântărilor organizatorice ale
sportului românesc. Să ne mai întrebăm de ce întârzie să apară rezultate mari
și în sportul românesc?
Plachetă - 1835 - 1935
(Centenarul corpului pompierilor militari români)
Sărbătoritu-sa astăzi, 13 septembrie
1935,
100 de ani de la înființarea pompierilor militari
în prezența M.S. Regele
Carol II, a familiei regale…
Gh.Tătărăscu – prim ministru, General de corp
Ad.I.Pangelescu – ministrul apărării naționale,
Ion Inculeț – ministru de
interne, Alex. Donescu –
primar general al municipiului București, Osvald
Racoviță –
primarul muncipiului Iași, Colonel Gh.Pohrib –
comandantul
pompierilor militar, Maior Pante Popescu –
comandantul companiei de pompieri
București.
Despre stingerea organizată a
incendiilor pe teritoriul de astăzi al României există dovezi încă din timpul
Daciei romane, însă instituţia pompierilor este atestată la mijlocul secolului
al XVIII-lea prin „steagurile de foc” din Bucureşti şi Iaşi, organizări bazate
pe solidaritatea comunităţii în faţa primejdiei focului. Condiţiile concrete de
la începutul veacului următor au determinat apariţia, la Bucureşti şi Iaşi, în
1845 şi, respectiv, în 1835, a primelor unităţi de pompieri militari, încadrate
în armata permanentă, soldaţii urmând instrucţia de infanterie în paralel cu
cea pompieristică. Istoria începuturilor a consemnat participarea
efectivelor de pompieri din Bucureşti la stingerea „Focului cel mare” din data
de 23 martie 1847, sinistru care a distrus atunci peste 1800 de case şi
prăvălii, precum şi la Bătălia din Dealul Spirii, care a avut loc la data de 13
septembrie 1848, moment de seama al revoluţiei democratice din acel an. În
memoria celor aproape o sută de ostaşi pompieri care au căzut în luptă, în
Bucureşti a fost înălţat „Monumentul Pompierilor”. Ulterior, după modelul
primelor două unităţi, în principalele oraşe ale României, s-au înfiinţat
servicii de pompieri profesionişti cu accentuat caracter militar, subordonate
primăriilor. În anul 1874 s-au pus bazele Corpului Pompierilor Militari care cuprindea
15 unităţi care aveau în dotare şi baterii de artilerie. La războiul din 1877 –
1878, pompierii - artilerişti au participat cu forţa a şase baterii în
compunerea armatei române, atât pentru apărarea teritoriului, cât şi la luptele
din sudul Dunării, în Bulgaria de astăzi, împotriva armatei
otomane. Contactele europene, mai ales cu Regimentul de pompieri din
Paris, aderarea la primul organism internaţional de profil, constituit în anul
1900, „Comitetul Tehnic Internaţional al Focului”, la care România este membru
fondator, au impus începerea reorganizării pompierilor români, proces întrerupt
de primul război mondial. Separarea de artilerie s-a produs la 2 august 1929,
prin înfiinţarea Comandamentului Pompierilor, care făcea parte din structurile
armatei române, iar, sub aspect administrativ, depindea de Ministerul de
Interne. Această organizare a fost legiferată în anul 1936 când, pentru prima
oară, se defineau misiunile pompierilor militari: „prevenirea şi combaterea
sinistrelor pe tot cuprinsul tării”. Tot din acea perioadă datează şi
investirea acestora cu atribuţii concrete în domeniul protecţiei civile, cel
de-al doilea război găsindu-i organizaţi, până la nivelul subunităţilor, ca
formaţiuni militare de pompieri - apărare pasivă. Anii postbelici au
conservat forma de organizare tradiţional militară a instituţiei pompierilor,
procesul de modernizare cuprinzând, deopotrivă, planul conceptual şi cel
material, la nivelul realităţilor tehnico – economice.
_____________ooOoo____________
PERSONALITĂȚI POLITICE
PE BANCNOTELE LUMII
500 coroane 1996 - Estonia
Carl Robert Jakobson a fost un scriitor, profesor și om politic estonian, care a trăit în perioada anilor 1841 - 1882.
Două vignete de pe bancnote Sardinia
Detaliu vignetă de pe un certificat american
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 06.06.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu