Epaminonda's Blog.....: august 2024

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din ORSOY, cartier al localității germane

RHEINBERG, districtul WESSEL, landul RENANIA DE

NORD WESTFALIA, din vremuri diferite, și câteva trimiteri

poștale ilustrate.

Biserica protestantă

Biserica catolică Sfântul Nicolae

Hotel restaurant

Poarta orașului

Piața

Poșta

Primăria veche

Sinagoga

Promenada

Zidul vechiului oraș

Spitalul evanghelic

Strada Kuh

Strada Rinului

Turnul orașului

Trimiteri poștale

Arhitectură locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATI

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

George Gh. Bibescu - Jocurile olimpice de vară 2024

În data de 15 iulie 2024, Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic mondial un set de monetărie cu tema Jocurile Olimpice de Vară din 2024. Setul conține monedele românești aflate în circulație, cu valoare nominală de: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani și o medalie din argint, toate realizate în condiții de calitate proof like. Aversul prezintă torța olimpică, un grup de alergători olimpici antici în fundal și inscripția „JOCURILE OLIMPICE DE VARA 2024” în arc de cerc iar reversul redă portretul și numele lui George Gh. Bibescu, primul român membru al Comitetului Internațional Olimpic. Caracteristicile tehnice ale medaliei sunt următoarele:
·       Data emiterii – 15 iulie 2024
·       Emitent – Monetăria Statului la comanda BNR (Banca Națională a României)
·       Tema – Jocurile Olimpice de Vară din anul 2024
·       Metal compoziție – argint
·       Titlul – 80 %
·       Forma - rotundă
·       Diametrul – 28 milimetri
·       Greutatea – 15,5 grame
·       Calitatea – proof / like
·       Cant – neted
·       Tiraj – 5000 seturi
·       Preț unitar de achiziție, fără TVA, – 400 lei

Ediția a XXX-a Jocurilor Olimpice de Vară a avut loc la Paris, în Franța, în perioada 26 iulie – 11 august 2024. În cadrul jocurilor s-au disputat 329 probe sportive din cadrul a 32 de sporturi. Pentru prima oară la jocurile olimpice a fost introdusă proba de break dance. Sportivii din Rusia și Belarus au fost acceptați doar sub un steag neutru din cauza invaziei Rusiei în Ucraina.

România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris pe locul 23 cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu). Argintul a fost obținut de canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș la dublu vâsle, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame,, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la categoria 49 kg. Bronzul a fost cucerit de David Popovici la înot 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS. În clasamentul pe medalii pe primele 3 locuri s-au clasat:

SUA – 40 aur, 44 argint și 42 bronz = total 126
China – 40 aur, 27 argint și 24 bronz = total 91
Japonia - 20 aur, 12 argint și 13 bronz = total 45

Cu câțiva ani înainte de apariția Comitetului Olimpic Român, în 1883, s-a înfiinţat în Bucureşti „Societatea Olimpică Română”, iar în 1894 se inaugura prima arenă de sport din ţară, „Velodromul Român”, lângă Arcul de Triumf, din Bucureşti. În această conjunctură, România a fost interesată să participe activ în cadrul Mişcării Olimpice. În acea perioadă prințul George Gh. Bibescu l-a cunoscut la Paris pe Baronul Pierre de Coubertin și a fost fascinat de ideile revoluționare ale acestuia. Militar de carieră, decorat cu legiunea de Onoare în Grad de Mare Ofițer, George Gh.Bibescu, fiul fostului domnitor al Țării Românești, Gheorghe Bibescu, era unul dintre cei mai cunoscuți români de la Paris.Membru al Academiei de Științe Morale și Politice din capitala Franței, acesta a devenit în anul 1899 primul român membru al Comitetului Internațional Olimpic. A fost cel de-al 23-lea membru CIO, astfel încât România devenea a 16-a națiune olimpică a lumii. George Gh.Bibescu a făcut parte din Comitetul Internațional Olimpic (CIO) până în 1901. Pentru noi, 110 de ani de istorie înseamnă 309 medalii, respectul lumii olimpice și moștenirea unei națiuni. Team Romania e mândrie și onoare națională!

George Gh. Bibescu a fost un ofițer și prinț român, fiul domnitorului Gheorge Bibescu din Țara Românească, care s-a născut la data de 14 martie 1834 la București și a decedat la data de 1 mai 1902 la Constantinopol. A urmat liceul în Franța după care a fost înscris la Școala militară de la Saint Cyr și a devenit ofițer în armata franceză. A participat la campania franceză din Mexic, la Cumbres, bătălia de la Pueblo și șarja de la Teocaltice. Pentru activitatea sa militară, Georges Bibescu a fost decorai cu Legiunea de onoare, întâi cu gradul de cavaler, apoi cu cel de ofițer. Între anii 1899 - 1901 a fost membru al Comitetului Olimpic Internațional. A fost și Comisarul General al Pavilionului României în cadrul Expoziției Universale de la Paris, în 1889. Este înmormântat la castelul Mogoșoaia.

Set 3 insigne - Colecția ing. Rebedea Miron

Ing. Miron Rebedea s-a născut în 12 noiembrie 1932 în comuna Voiteşti-Bălăneşti, din judeţul Gorj. Până în anul 1943 a făcut 4 clase primare în comuna natală, după care a continuat şcoala la Petroşani, la Şcoala generală „I.G.Duca”. Apoi a intrat la Liceul teoretic-mixt Petroşani, pe care l-a absolvit în anul 1952. În acest an a reuşit la Institutul de Mine din Petroşani, Facultatea de Mine, secţia topografie, pe care o absolvă în 1957 iunie, la Bucureşti. Din anul 1957 a venit la Combinatul Minier Valea Jiului unde, a fost repartizat la mina Lonea, direct pe funcţia de topograf de sector unde a stat până în anul 1970. În anul 1970 este transferat la I.M.Livezeni ca inginer şef producţie-investiţii, unde lucrează până în anul 1975. Din 1975 a fost numit ca şef sector deschideri-pregătiri-investiţii la Lupeni. Datorită rezultatelor bune pe care le obţine la I.M.Lupeni, este readus în 1978 ca inginer şef producţie la I.M.Livezeni desfăşurându-şi activitatea până în 1979, după care este numit în cadrul C.M.V.J. şef serviciu protecţia muncii, apoi şef serviciu producţie, pentru ca la data de 31 martie 1989 să iasă la pensie. Inginerul Rebedea a fost martor ocular al evenimentelor fierbinți din Valea Jiului (1977 – mișcarea revendicativă a minerilor).

Le priveste cu mândrie si din când în când mai aranjeaza câte una pe panoul special. Au diferite marimi, sunt colorate, reprezinta diverse domenii; de mai bine de douazeci de ani, insignele sunt pasiunea vietii lui. Istoria placerii sale de a colectiona aceste obiecte îti este povestita de hunedorean cu zâmbetul pe buze, în mijlocul panourilor pline de insigne, care sunt expuse la Târgul Colectionarilor. Desi este bolnav de microbul colectionarii, Miron Rebedea vrea sa împarta si cu altii, la fel de suferinzi, obiectele pasiunii sale. Însa generozitatea priveste doar insignele pe care, de-a lungul timpului, barbatul le-a adunat în mai multe exemplare. Sport, vânatoare, medicina, Cruce Rosie, aviatie sau social-politic, acestea sunt doar câteva teme pe care petrosaneanul Miron Rebedea le-a adunat, sub forma de insigne, în colectia sa. Privindu-le asezate pe o tesatura fina ca si catifeaua, acestea îti iau ochii cu stralucirea si culorile lor. Asta se întâmpla doar în cazul unui necunoscator, care nu are idee despre valoarea sau istoria acestor insigne. Ceilalti, colectionari mai mult sau mai putin înraiti, sunt atrasi de forma, vechimea si mai ales de dorinta de a fi ale lor. Miron Rebedea ma trezeste si pe mine, membra a clubului de necunoscatori, din contemplarea pieselor din colectia sa. Doar jumatate din ele se afla asezate pe masa. Cele care, aduse de noroc si atrase de mirosul banului, au ajuns pe panourile barbatului, în mai multe exemplare. Pe acestea batrânul le tranzactioneaza la târg, cu alti colectionari, le da la schimb sau le vinde la preturi de nimic, însa numai „celor care stiu ce cumpara, nu speculantilor”. Celelalte, unice pentru Miron Rebedea, sunt pastrate la loc sigur, fiind scoase din ascunzatoare doar pentru a fi aratate, admirate si dorite de altii sau pentru a fi lustruite regulat. Îmi iau ochii de la insignele stralucitoare, pentru a ma uita la… alta insigna. Miron Rebedea îmi pune cu mândrie, în palma, o piesa. Albastra. „Colectia inginerului Miron Rebedea” scrie pe ea si îi înteleg mândria. „Uite, sa îti explic ce-i cu toate aceste obiecte, care apar pe insigna. Cele doua ciocane simbolizeaza mina, pentru ca eu acolo am lucrat, teodolitul semnifica meseria pe care am avut-o, cea de inginer topograf, cele doua albine, o alta pasiune a mea, apicultura, iar Poarta Sarutului si Coloana Infinitului, originile mele de oltean”. Nascut în satul Voitesti, judesul Gorj, Miron Rebedea se mândreste cu faptul ca este originar din aceeasi localitate cu marele geolog Ion Popescu Voitesti, „cel care a lasat în urma documente importante despre minele de carbune din Oltenia si despre sondele de petrol”. Spre deosebire de alti colectionari, care au mostenit genetic aceasta pasiune, sau le-a fost cultivata înca din copilarie, petrosaneanul Miron Rebedea a fost îmbolnavit la maturitate de acest microb. „În 1982, pe când lucram ca inginer la mina, aveam mai multi subalterni care colectionau insigne. De multe ori, s-a întâmplat sa ma roage sa le dau liber sau sa îi las sa plece mai repede acasa, pentru ca se grabeau la expozitii sau la târguri din astea de colectionari. Le-am înteles pasiunea si nu i-am refuzat niciodata. Drept multumire, cred, dupa câtva timp, m-am trezit ca mi-au facut un panou plin cu insigne social-politice, mai bine zis de partid. Atunci, a început totul”, povesteste Miron Rebedea. Panoul primit cuprindea, la fel ca majoritatea panourilor speciale, de colectionar, aproximativ 150 de insigne. La început, spune batrânul, nu prea a înteles el cum sta treaba cu aceste obiecte, ce valoare financiara sau istorica au, însa, ajutat si molipsit de la colegii sai de munca, si-a dat seama, în final, ca nu mai are scapare si ca micutele piese din metal auriu îi vor sta alaturi toata viata, îi vor cere atât dragoste, cât mai ales bani. Dupa câtiva ani de colectionare împatimita, timp în care facea economii „la sânge” din salariul sau pentru a putea sa-si completeze colectia, Miron Rebedea a ajuns presedinte al sectiei de la Petrosani a Societatii de Numismatica din Bucuresti, sectie care a fost înfiintata în anul 1972. Odata aparuta aceasta sectie, colectionarul petrosanean a gasit numeroase ocazii de a-si expune colectia de insigne, iar pozitia de presedinte i-a permis sa se implice si sa dea o noua directie activitatii acestei institutii. „Am participat tot timpul la expozitii si de fiecare data am plecat acasa cu câte un premiu. Am un dulap plin de cupe, de la expozitii. Nu am ocupat doar locuri pe podium, ci am luat si mentiuni. În plus, mi-am îmbogatit colectia, pentru ca, la fiecare expozitie era scoasa câte o insigna, dupa o anumita tema. În total au fost vreo 26 de teme, de la sport, vânatoare, medicina, pâna la aviatie sau minerit”, afirma colectionarul. Ochii îi stralucesc sub palarie, zâmbeste, iar eu am, din nou, o problema cu colectia expusa pe masa de la târg. Ghicindu-mi parca gândurile, un coleg de breasla al lui Miron Rebedea se apropie si uita de el în fata insignelor. Este interesat în special de piesele din gama „drumetilor veterani”. Vreau explicatii, iar batrânul colectionar, mirat putin, dar întelegator, stie lectia „pe de rost”. Aceste insigne au fost scoase de Clubul Montan, din care face parte si Miron Rebedea. Aici, sunt adunati câteva zeci de batrâni (de aici numele de veteran), mari amatori de drumetii pe munte. „În fiecare an, acest club organizeaza o expeditie, ca sa spun asa, într-o anumita zona montana, iar cu acest prilej este scoasa si câte o insigna. Pe fiecare dintre ele este reprezentata floarea specifica acelei zone. Pâna acum, au fost scoase mai multe variante, pe care le am în colectia mea. Unele sunt în dubluri, de aia le vedeti aici, pe panou, la târg”, spune zâmbind batrânul colectionar. Zece mii, douazeci de mii? Miron Rebedea se scarpina în cap, misca din nas si pare putin încurcat. Oare câte piese are în colectie? Nu se da batut si, pentru ca tine neaparat sa-mi raspunda la întrebare, începe sa socoteasca, în minte, insignele, în functie de numarul panourilor pe care le are acasa. Peste doua sute. Iar având în vedere ca pe fiecare panou sunt „împlântate” cel putin o suta de insigne, calculul e simplu, cu toate ca rezultatul va fi unul aproximativ. „Pai, sa spunem ca am circa 15.000 de insigne. Nu sunt multe. Altii au dublu sau chiar triplu. Am un stup în cap, asa cum spune sotia mea, nu o goanga, ca altii. Stie ea ce stie”. Toate insignele îi sunt la fel de dragi, însa are o strângere de inima când îsi priveste colectia de piese inspirate din apicultura. Are doua panouri cu astfel de insigne, iar preferinta lui pentru ele este justificata si de faptul ca, în tara, nu mai sunt exemplare ca ale lui. Multi colectionari i-au oferit o avere pentru a pune mâna pe ele, însa ce-i în inima nu se poate vinde. Iar inima lui Miron Rebedea e ca un hard disk, cu o mare capacitate de stocare. În ea încap, pe lânga dragostea pentru familie, meserie si colectia de insigne, înca câtiva megabytes de pasiune pentru mai mult de o suta de medalii, tot atâtea decoratii si sapte stupi, plini cu albine harnice. Aceasta pasiune a crescut de-a lungul timpului Miron Rebedea pare coplesit de ea. Însa nu vrea sa renunte la ea, ba chiar o cultiva în continuare, hranind-o din venitul sau de pensionar. Pentru ca insignele, medaliile si decoratiile sunt amintiri de care nu se poate desparti, fara sa renunte la o parte din viata sa. (Sursa NET - Oana Bimbirica - gazeta hunedoareană Replica)

Coloana infinită, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele: Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m; Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos; "Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17: Un semielement de bază, cu înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare; Un semielement la vârf cu înălţimea de 90 cm. Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Nașională Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

Amplasată pe aleea de la intrarea in parcul orașului, Poarta sărutului este daltuita din piatra poroasa, extrasa din carierele aflate in imprejurimi. Este alcatuita din coloane groase, paralelipipedice, care sprijina o arhitrava cu dimensiuni mai mari decat ale coloanelor, avand latimea de 6,45 m, inaltimea de 5,13 m si grosimea de 1,69 m. Pe fetele fiecarei coloane se regaseste simbolul sarutului, doua jumatati ale unui cerc, atat de caracteristic operei lui Brâncusi. Arhitrava are de asemenea incrustat acest simbol, ca un fel de filigran. In plus, tot in filigran se afla incrustatii ce aduc cu un fel acoperis al portii, ca si cand poarta ar fi acoperita cu sindrila. Bolta portii are un ornament liniar delicat: este o continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, intalnim continuarea unor forme ovale identice, de parca ar fi conturul fetei si al umerilor. Poarta sărutului arata ca un arc de triumf, simbolizand triumful vietii asupra mortii.

Medalionul trezorierului mason

Produsul medalistic de mai sus aparține masoneriei române și el reprezintă Medalionul trezorierului mason. El se prezintă sub forma a două chei încrucișate și trei frunze de accacia. Acesta se prinde la o panglică de mătase albastră prin intermediul unui inel. Este confecționat din bronz aurit, are dimensiunile de 73 x 73 milimetri, putând fi admirat și astăzi în colecțiile Muzeului Național Brukenthal din municipiul Sibiu.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata,

Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta. Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Carpathia 2019

Produsul de mai sus este o medalie special realizată de către firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a recompensa participanții la acțiunea Carpathia. Fundația Conservation Carpathia a fost fondată în anul 2009 de către 12 filantropi și conservaționiști cu scopul de a opri tăierile ilegale de pădure, precum și pentru a conserva o suprafață mare a pădurilor din Carpați, sub forma unei zone complet protejate, pentru generațiile viitoare. Acest lucru se face prin cumpărarea terenurilor și cesionarea drepturilor de vânătoare, pentru protecția completă a tuturor elementelor naturale, din bani privați și publici. Viziunea asociației este crearea unui ecosistem rezilient, în care biodiversitatea și oamenii sunt în permanentă dezvoltare. Proiectul include situl Natura 2000 Munții Făgăraș, Parcul Național Piatra Craiului și Munții Leaota, formând un total de peste 250.000 ha. Misiunea Fundației Conservation Carpathia este de a crea cel mai mare parc național acoperit de păduri sălbatice din Europa în Munții Făgăraș, un ecosistem complet și auto suficient, care să aducă beneficii naturii și oamenilor, atenuând în același timp efectele schimbărilor climatice. Sediul central al asociației este situat în municipiul Brașov, pe Calea Feldioarei, la nr. 27.

1 Mai 1958

În anul 1889 Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, data de 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymerket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți. În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8. În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”.

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și SUA, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum P.S.M. și P.R.M.. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în anul 1890. În perioada comunistă, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După defilare cu mic, cu mare, muncitorii din toate sectoarele de producție se îndreptau cu avânt, de la primele ore ale dimineții, spre locul de desfășurare a serbărilor câmpenești organizate în lungul și-n latul țării. Își întindeau păturile pe iarbă, mâncau mititei, beau bere și ascultau rapsozii veniți să le răsplătească efortul de peste an. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În ultimii ani Poșta Română nu a mai emis nici o marcă poștală cu ocazia zilei de 1 Mai și nici nu există speranțe să mai scoată. Astăzi doar amintirile țin loc de parade festive în sufletul oamenilor. Locurile de muncă au început să dispară, muncitorii fericiți s-au împuținat, mulți dintre ei lucrând “afară”. În Romania, sărbătoarea de 1 Mai continuă, dar fără obiectul muncii.

Toți în unu

Aici se prezintă o insignă recentă realizată după un vechi proiect propus de domnitorul Principatelor Unite - Alexandru Ioan Cuza în anul 1863. Desele schimbări în înfățișarea stemei precum și lipsa culorilor din reprezentările stabilite oficial au dus la ineficiența încercărilor de uniformizare. Drept urmare, Alexandru Ioan Cuza a luat inițiativa de a elabora o nouă stemă, cu caracter definitiv. De data aceasta au fost consultați și specialiști francezi. Drept urmare, în octombrie 1863 a fost alcătuit un nou proiect de stemă, primul care respecta întru totul cerințele științei heraldicii. Noua stemă cuprinde un scut sfertuit, având în cartierele unu și patru, pe fond albastru, acvila cruciată, încoronată și purtând în gheare semnele puterii (sceptrul în stânga și sabia în dreapta), iar în cartierele doi și trei, pe fond roșu, capul de bour cu stea între coarne. Peste cartiere un scut mic, tripartit în brâuri roșu, aur și albastru (stema familiei Cuza). Scutul mare este timbrat de o coroană închisă și e sprijinit de doi delfini afrontați. În spatele său se află două insigne legionare romane încrucișate. Sub scut se regăsește o panglică albastră desfășurată, pe care e trecută deviza „TOȚI ÎN UNU”. Toate aceste elemente sunt plasate sub un pavilion de purpură, cu ciucuri și franjuri, căptușit cu hermină și prins într-o coroană închisă. Nici această stemă nu s-a adoptat în mod oficial.

___________ooOoo____________

BON PENTRU

ÎNZESTRAREA ARMATEI - 5 ANI