Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Casa brutalistă islandeză este un proiect arhitectonic al Companiei LYX Architects.

De la înființare această companie a devenit un pionier în domeniul arhitecturii, realizând proiecte incredibile și diversificate pornind de la design-uri de mansardă, trecând prin stiluri islamice, îmbinând cu design-urile moderne, realizând un tot artistic incredibil de frumos și funcțional. Astăzi, acest nou concept se încadrează în conceptul de Brutalism creat de marele inginer Le Corbusier în anul 1952. Noul proiect este conceput în Islanda sub formă de containere cu pereții flectați în care părțile laterale ale containerului sunt înlocuite cu sticlă care garantează o vedere la 360 de grade asupra plajei de la etajele sale inferioare. Proiectul total se intinde pe 750 de metri patrati pe 2 etaje, la etajul inferior fiind livingul, sufrageria, bucataria si baia, cea mai semnificativa caracteristica a designului este terasa de unde se poate admira o priveliste asupra intregului peisaj ce inconjoara casă, savurând o ceașcă de cafea dimineața.

La al doilea sau al treilea nivel se află dormitorul matrimonial care are acces direct la piscina senzațională care în zilele toride de vară devine o opțiune excelentă pentru a te bucura de această casă frumoasă. Toate acestea sunt posibile datorită folosirii structurilor de oțel în grinzi, profilelor tubulare pătrate care susțin și susțin blocurile de beton armat cu o structură din tije de oțel, finisate în materie primă care conferă casei acest aspect aparte. S-au folosit oteluri galvanizate care rezista la conditiile meteorologice din zona cu climă aspră islandeză.
2. Biserica Hallgrímskirkja este cel mai important punct de reper din Reykjavik, capitala statului Islanda, fiind situată din centrul orașului (Bulevardul Skólavörðuholti, nr. 121).

Deoarece poate fi văzut de aproape oriunde în Reykjavik, este un reper de orientare ușoară într-o plimbare prin capitala islandeză. Este o biserică parohială aparținând cultului luteran, fiind cea mai mare din țară, interiorul său având 1676 metri pătrați. Monumentul național este la fel de uimitor în interior, așa cum este și în exterior. A fost construit ca un tribut adus poetului islandez, Hallgrimur Petursson Pétursson (1614–1674), autor al Imnurilor Patimilor. A fost nevoie de 41 de ani pentru a construi biserica: construcția a început în 1945 și s-a încheiat în 1986, dar turnul de referință a fost finalizat cu mult înainte ca întreaga biserică să fie terminată. Cripta de sub cor a fost sfințită în 1948, turnul și aripile au fost finalizate în 1974, iar naosul a fost sfințit în 1986. La momentul construcției, clădirea a fost criticată ca fiind prea de modă veche și ca un amestec de diferite stiluri arhitecturale. Inițial, biserica a fost cu o înălțime mai mică, dar liderii Bisericii luterane a Islandei au comandat o turlă mai înaltă, astfel încât să eclipseze Landakotskirkja (Biserica lui Landekot), care era catedrala Bisericii Catolice din Islanda. Proiectul bisericii aparține arhitectului islandez de stat Guðjón Samúelsson și a fost comandat în 1937. Se spune că el a proiectat această biserică încât să semene cu stâncile capcane, munții și ghețarii din peisajul Islandei, în special formațiunile sale colonare de bazalt (precum cele de la Svartifoss). Din punct de vedere arhitectural, Hallgrímskirkja este alcătuită din trei părți: turnul cu aripile laterale distinct curbate care găzduiește facilități de serviciu, o navă în arhitectură tradițională și un sanctuar la celălalt capăt al naosului, a cărui formă cilindrică a fost descrisă ca evocând căștile de război vikinge. Inconfundabilă prin turla și aripile laterale curbate distinctive, a fost descrisă ca fiind un simbol important pentru identitatea națională a Islandei de la finalizarea sa în anii 1980.

Biserica găzduiește o orgă mare confecționată de meșterul german Johannes Klais din Bonn și a fost inaugurată în decembrie 1992. Orga are actiune electronică; tuburile fiind îndepărtate de cele patru manuale și pedală. Ea are 102 de grade, 72 opriri cu 5275 de țevi și este înaltă de 15 metri. Se zice că această orgă este gigantică cântărind 25 de tone, ea scoțând 25 tonuri lungi și 28 tonuri scurte. Cu ajutorul unui jeton cumpărat de la un magazin de cadouri, învecinat, se poate lua un lift care urcă până la cota 74,5 metri, de unde se poate admira imaginea măreață și multicoloră a capitalei islandeze. La intrarea în naos se află statuia lui Isus primind Duhul Sfânt, după botezarea în râul Iordan, statuie ce a fost donată de către Einar Jonsson în anul 1948.În fața bisericii tronează statuia exploratorului Leif Erikson (c.970 – c.1020), opera lui Alexander Stirling Calder, ridicată anterioar construcției acesteia. Statuia a fost un cadou din partea Statelor Unite ale Amerciii, în onoarea Festivalului Althing Millennial din 1930, care comemora aniversarea a 1000 de ani de la convocarea parlamentului Islandei, la Pingvellir în anul 930 d.Hr.
3. Viaductul (podul) Millau este situat pe teritoriul comunelor Millau şi Creissels, în departamentul Aveyron, Franța. Înainte de construirea podului, traficul de pe autostradă cobora pe fundul văii râului Tarn, urmând drumul național 9, în apropiere de Millau.

Acest lucru producea aglomerație la începutul și sfârșitul vacanței de vară. Podul traversează valea Tarn desupra celui mai jos punct al acesteia, unind două dealuri de calcar, Causse du Larzac și Causse Rouge, dealuri plasate în parcul natural regional Grands Causses. Autostrada A75 este una dintre cele mai importante căi de comunicație care unesc sudul și nordul Franței. Construcția sa a început în anul 1975 şi s-a terminat în 2004 odată cu terminarea viaductului. Primele studii pentru construirea podului au început în 1998. Viaductul este declarat lucrare de utilitate publică pe 10 ianuarie 1995. Alegerea soluției hobanate (piloni şi ancore de oţel) propuse de consorțiul constructor este făcută pe 9 iulie 1996. A fost deci nevoie de nu mai puțin de opt ani pentru a defini traseul și a alege soluția. Încă cinci ani au fost necesari pentru alegerea constructorului. Piatra de temelie a fost pusă pe 14 octombrie 2001 și viaductul a fost pus în serviciu pe 17 decembrie 2004. Viaductul este un pod hobanat cu o lungime de 2460 m. Traversează râul Tarn la aproape 270 metri altitudine. Tablierul, cu o lătime de 32 m, conține o autostradă cu 2 bezi și o bandă de urgență pe fiecare sens de mers. Podul este susținut de șapte picioare prelungite prin piloni de 87 m înălțime, de care sunt agățate cele 11 perechi de hobane (cabluri ancoră). Raza de curbură a podului este de 20 km, ceea ce permite vehiculelor o traiectorie mai precisă decât în linie dreaptă.

Arhitectul Norman Foster şi compania sa au proiectat şi construit viaductul susţinut de şapte stâlpi, dispuşi la intervale de 342 m. Pentru construirea sa s-au folosit 36000 tone de oţel şi 206000 tone de beton. Cel mai înalt stâlp şi cel mai înalt pilon ating 245 m, respectiv 343 m (mai înalt cu 16 metri decât turnul Eiffel şi doar cu 38 de metri mai scund decât clădirea Empire State Building). Lucrarea este garantată pentru 120 de ani. Fiecare pilon al podului susţine 11 cabluri aflate în linie cu axul viaductului. Acestea susţin o platformă trapezoidală (înclinată la 3 grade de la S la N) unde sunt amplasate cele două culoare protejate de bariere contra vântului. Valoarea totală a construcţiei a fost de aproximativ 320 milioane de euro, la timpul executării lucrării.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx__________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE DIN JUDEȚUL ARAD

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

A.M.T.E. - locul 1 - 8000 metri - 1923

(Aradi Munkas es Testedzo Egyes)

(Asociația generală a muncitorilor din Arad)

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Se pare că AMTE este o prescurtae de la Aradi Munkas es Testedzo Egyes ceea ce în traducere aproximativă ar putea însemna Asociația generală a muncitorilor din Arad. Studiind netul am aflat că în data de 1 iulie 1870 la Arad s-a înființat “Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad”, una dintre primele asociaţii de luptă a proletariatului din acest oraş, clădirea de pe strada Gheorghe Barițiu, nr.37, azi într-o stare avansată de degradare, dar încă frumoasă, ce poate fi încă admirată. Asociaţia Generală a Muncitorilor din Arad a fost printre primele organizaţii de masă a proletariatului socialist din România, care şi-a bazat programul politic pe ideile marxiste. Pe fațada clădirii din Piața Catedralei, pe o placă de marmură albă, astăzi stau scrise următoarele cuvinte: “În această clădire s-a constituit la 1 iulie 1870 “Asociația Muncitorilor din Arad”, afiliată la Internaționala I-a condusă de către fondatorii socialismului științific K. Marx și Fr. Engles”. Sub egida acestei asociații se organizau diferite activități sportive.

Insigna sportivă - Gloria Arad

Din 1932, odată cu apariția campionatului divizionar, Gloria Arad evoluează în Divizia A până la întreruperea campionatului din cauza celui de-al doilea război mondial, cu o singură excepție, în 1939 - 1940 a jucat în Divizia B. Din 1934, echipa s-a numit doar Gloria, despărțindu-se de căile ferate. După război, Gloria joacă în Divizia B, în anul 1949 schimbându-și numele în ICA Arad. În 1969, echipa revine la numele Gloria și în 1971 promovează în divizia C, dar nu reușește să mai facă saltul spre fruntea fotbalului românesc. Culorile de joc ale echipei sunt albastru - acasă și galben – în deplasare.

CS Gloria CTP Arad este un club de fotbal din Arad, România, care evoluiază în Liga a IIII-a. Gloria Arad a luat ființă în 1913, pentru ca în 1922 să fuzioneze cu proaspăt-înființata echipă CFR Arad și să ia denumirea Gloria CFR. În sezonul 1922 – 1923 câștigă campionatul regional și ajunge în premieră în turneul final național al Diviziei A, unde însă este eliminată în sferturile de finală de Chinezul Timișoara. În sezonul 1929 – 1930 reușește prima mare performanță a clubului, promovarea în finala națională, sub conducerea antrenorului Virgil Economu. Pierde însă ultimul act în fața echipei Juventus București. Sus am postat logo-ul clubului de fotbal Gloria Arad.

Insigna sportivă - Rapid Arad

Rapid Arad a fost un club de fotbal al orașului cu o istorie foarte frământată. Acest club a purtat mai multe nume printre care cel mai cunoscut a fost Vagonul Arad. Clubul sportiv Vagonul Arad a fost fondat în anul 1911 și în scurt timp echipa de fotbal a devenit una dintre cele mai bune din Arad. Ea a fost afiliată la compania de cale ferată Astra și în anul 2006 s-a desființat. De-a lungul vremii clubul a purtat mai multe denumiri: AMEFA (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică Arad), UVA - AMEFA (1948), Metalul Arad (1955), Energia Arad (1957), AMEFA (1959), Vagonul Arad (1962), Unirea Arad (1973), Rapid Arad (1974), CSM Rapid Arad (1985), Vagonul Arad (1986), CSM Vagonul Arad (1987), Astra Arad(1991), FC Arad (1994), FC Arad Telecom (1996), Telecom Arad (1997) și Romtelecom Arad (2005). În anul 1911 clubul s-a format când AMEF (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică) a fuzionat cu Clubul Sportiv Al Fabricii De Vagoane păstrând prima denumire până în 1948. După primul război mondial s-a calificat pentru campionatul național de 3 ori, dar nu a trecut niciodată de semifinale. Între anii 1932-1940 echipa a jucat în Divizia A, cea mai bună performanță obținută a fost locul secund în sezonul în sezonul 1935 – 1936. În 1940 AMEF a fost dizolvată de regimul legionar, dar după al doilea razboi mondial a evoluat două sezoane (1946-1948) în Divizia B. În 1948 s-a unit cu Astra Arad, noua echipă s-a numit UVA - AMEFA, și a jucat un sezon în Divizia C, după care a jucat în campionatul regional până în anul 1955 . Sub denumirea Metalul, joacă pentru un an în Divizia B (1955-1956) și unul în Divizia C (1956-1957). Cu un nou nume Energia, evoluează un sezon în Liga a II-a (1957-1958). În 1958 clubul revine la numele tradițional AMEF Arad, și joacă în Divizia B până în 1962. În perioada 1962 – 1989 clubul are un nou nume, Vagonul, după sponsorul principal Întreprinderea de Vagoane Arad. Evoluează în Divizia B în sezonul 1962-1963, în Divizia C în sezonul 1963-1964, și înapoi în divizia secundă până în 1968, când clubul promovează în Divizia A. În același an ajunge în semifinalele Cupei României După un sezon retrogradează în al doilea eșalon, apoi în al treilea. Echipa putea ajunge în campionatul regional, dar a fost salvată de fuziunea cu CFR Arad. Noua echipă s-a numit Unirea și apoi Rapid și a jucat în Liga a II-a până în anul 1977. Din anul 1977 și până în anul desfințării (2006), echipa pendulează sub diverse denumiri între ligile a II-a și a III-a. Desființarea echipei s-a produs în anul 2006 odată cu retrogradarea în liga a IV-a.

Medalie masonică de asiduitate

Loja Ossetartas Arad kel... 5888

Produsul medalistic de mai sus este o medalie masonică de asiduitate realizată la comanda Lojei Osszetartas din municipiul Arad în anul 1888. Medalia este confecționată din metal argintat, are forma rotundă, cu diametrul de 37 milimetri și se află în inventarul Muzeului de Istorie Națională a României. Într-un cerc, este înscrisă în partea de sus legendă semicirculară: ”OSZETARTAS”, dedesubt sunt reprezentate 2 ramuri de acaccia, având marcat între ele anul masonic 5888 (1888). Central sunt dispuse unelte, echer și compas, peste care se află o Alianță (două mâini împreunate, dând noroc). Dedesubpt este reprezentată o panglică cu legenda: “ARAD KEL...”, sub care se află simbolul de lojă (trei puncte egal distanțate, unul sus și două jos). Loja “Concordia/Osszetartas” s-a constituit în anul 1888 sub obediența Marii Loji simbolice din Ungaria, din patru frați ai lojei “Szecheny”, patru frați al lojei “Fraternitas”, un frate din loja maghiară “Felvidek”. Noua lojă formată a preluat activitățile celorlalte două loji arădene existente, fiind admisă obediența Marii Loji Simbolice din Ungaria. Noua lojă își desfășura lucrările în limbile maghiară și română, în Rit Ioanit. Loja și-a ridicat propriul Templu cu însemne masonice vizibile, pe terenul cumpărat de la Școala de Arte și Meserii. Clădirea există și astăzi fiind încorporată Grupului Școlar al Întreprinderii de Vagoane Arad. Loja s-a preocupat cu prioritate de problemele sociale ale copiilor, tinerilor, bătrânilor, bolnavilor, construind și sprijinind bănește orfelinate, spitale, case de bătrâni și cantine ale săracilor. Era a doua lojă ca număr de membri (116) după loja “Unio” din Cluj (1914). În anul 1930 a inaugurat primul muzeu masonic din România, iar în anul 1937, împreună cu lojile “România Mare” și “Horea” a anunțat printr-un comunicat încetarea activității, la solicitarea Centralei din București.Există și alte simboluri masonice care apar frecvent pe bijuterii, medalii și decorații masonice ca de exemplu:

Compasul – dedicat tuturor masonilor, semnificând Spiritul
Echerul – dedicat doar Marelui Maestru, semnificând Materia, Spațiul, Echilibrul, fără el masonii nu pot șlefui “piatra brută”
Steaua în cinci colțuri (pentaclul) – semnifică Lumina, Inteligența. Știința
Ramurile de accacia – semnifică Reînnoirea, Metamorfoza, Inocența
Litera G – se referea inițial la Geometrie - știința sacră transmisă, azi cu ample și misterioase încărcături ezoterice.

Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran". Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

RT Tennis Turnier 1939 Duhasz - Arad

Piesa de mai sus este o medalie de concurs realizată în anul 1939 și conferită participanților la Turneul de tenis de câmp ce s-a desfășurat în orașul Arad. Medalia este confecționată din bronz, are forma rotundă fiind opera gravorului Dukasz din orașul Arad. Pe aversul medaliei, în interiorul unui cerc periferic liniar continuu, este reprezentată zeița victoriei având în mâna stângă întinsă o ramură laur și mâna dreaptă sprijinindu-se pe un scut pe care s-a inscripționat locul ocupat în concurs. În partea dreaptă este aplicată o inscripție pe 4 rânduri orizonatale: “RT / Tennis / Turnier / 1939”, iar jos dreapta periferic circular este vizibilă inscripția: “DUHASZ - ARAD” (numele gravorului medaliei). Pe revers, în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentată o sportivă încercând să retunze o minge la fileu. Pe fundal se distinge o clădire și liziera unui păduri.

Tenisul de câmp modern a apărut inițial în Anglia, la sfârșitul secolului al XIX-lea ca si “tenis de camp”. Dupa crearea sa, tenisul s-a raspandit mai intai in clasa superioara a lumii engleze, apoi, incet-incet, in intreaga lume. Tenisul este acum un sport olimpic si este practicat de toate clasele sociale, indiferent de bani si de varsta, inclusiv de persoanele aflate in scaun cu rotile. In mod remarcabil regulile sale de bază au ramas neschimbate din anul 1890. In 1874, maiorul Walter Wingfield a achizitionat drepturile de brevet pentru echipamente si reguli de joc. In acelasi an, primele instante judecatoresti de tenis au aparut in Statele Unite. Jocul s-a raspandit curand in diferite parti ale lumii cum ar fi Rusia, Canada, China si India. Terenurile de crochet au servit ca terenuri de tenis in acea perioada. Primul teren de tenis a fost conceput de Wingfield si a fost in forma de clepsidra. Acest a fost mai scurt decat terenul modern pe care il avem astazi. Cel mai vechi turneu de tenis a a vut loc în anul 1877 la Wimbledon-Anglia, câștigat de Spencer Gore.

Insigna - Aniversarea de 80 de ani de fotbal muncitoresc

C.S.M. Vagonul Arad (Clubul sportiv muncitoresc)

1909 - 1989 Arad

Uzina de vagoane Arad, denumire alternativă - Astra Vagoane Arad este cel mai mare producător de vagoane de marfă și boghiuri din Europa. Precursoare a firmei Astra Vagoane a fost Fabrica de Mașini, Vagoane și Turnătorie de Fier a societății pe acțiuni „Johann Weitzer” din Arad, înființată în anul 1891, prima fabrică de locomotive cu abur. Între anii 1896 și 1922, la Arad, s-au construit 125 de locomotive, din care astăzi nu se mai păstrează nici un exemplar, toate fiind casate în perioada interbelică. Din anul 1920, fabrica s-a profilat numai pe construcția de vagoane, în 1921 preluând bunurile producătorului de automobile „Marta” din Arad, noua companie primind numele de Uzina de Vagoane Astra Arad. Ulterior, cea mai mare uzină din Arad și, în același timp, cel mai important producător de material rulant din țară, a purtat mai multe nume, după 1989 ea revenind la vechea denumire. În anul 1989 Astra Arad avea peste 16000 de salariați.

Vagonul Arad a fost o echipă de fotbal din Arad afiliată la compania de cale ferată Astra. S-a desființat în anul 2006. Alte denumiri ale achipei au fost: AMEFA (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică Arad), UVA - AMEFA (1948), Metalul Arad (1955), Energia Arad (1957), AMEFA (1959), Vagonul Arad (1962), Unirea Arad (1973), Rapid Arad (1974), CSM Rapid Arad (1985), CSM Vagonul Arad (1987), Astra Arad(1991), FC Arad (1994), FC Arad Telecom (1996), Telecom Arad (1997) și Romtelecom Arad (2005). Clubul a fost format în anul 1911 când AMEF (Asociația Muncitorilor pentru Educație Fizică) a fuzionat cu Clubul Sportiv Al Fabricii De Vagoane păstrând prima denumire până în 1948. Între anii 1932 - 1940 echipa a jucat în Divizia A. Cea mai bună performanță obținută a fost locul secund în sezonul 1935 – 1936.

Municipiul Arad este reședința și cel mai mare oraș al judeţului Arad, situat pe cursul inferior al râului Mureş, în vestul României. El numără aproximativ 150000 de locuitori. Municipiul Arad constituie pentru vestul României un punct important în ceea ce privește industria, și este de asemenea un nod important în transporturile feroviare, rutiere, având și aeroport. Istoria Aradului este una îndelungată care începe cu primele așezări umane pe actuala vatră a orașului, în nordul râului Mureș și mai apoi cu apariția primei cetăți de pământ situată la Vladimirescu, în jurul secolului al X-lea. Prima atestare documentară a zonei Aradului ne parvine din anul 1028. Sus am postat drapelul şi stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Arad și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite.

Stadionul vechi UTA

Casa Barabaș

Casa Hirschmann

Palatul administrației finanicare

Fostul sediu al Miliției (azi Direcția Muncii)

Spitalul municipal

Palatul Neumann

Gara

Colegiul Național Moise Nicoară

Căminul muncitoresc

Clădirea atelierului de pictură pe porțelan al lui

Hajek Antal, situat pe strada Mețianu (Forray)

Cafeneaua Central

Camera de comerț și industrie

Cazarma honvezilor

Bulevardul Elisabeta (azi Decebal)

Biserica Cetate

Biserica ortodoxă română

Casa agricolă de păstrare Cenădana

Județul Arad este situat în vestul României și cuprinde teritorii din Crișana și din Banat. Județul se întinde de o parte și de alta a râurilor Mureș și Crișul Alb. Se învecinează cu județul Bihor la nord și nord-est, cu județul Alba la est, cu județul Hunedoara la sud-est, cu județul Timiș la sud și cu statul Ungaria, la vest. Suprafața pe care se întinde este de 7754 kilometri pătrați. Din punct de vedere al organizării administrative cuprinde; 1 municipiu – Arad, 10 orașe; Pecica, Sântana, Vladimirescu, Lipova, Ineu, Chișinău-Cris, Nădlac, Pâncota, Curtici și Sebiș, 68 de comune și 270 de sate. Sus am postat drapelul și stema județului și mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite, dar și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.