Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Podul SNP, în limba slovacă - Most Slovenského národného povstania, în traducere Podul Revoltei Naționale Slovace, prescurtat Most SNP și denumit Podul Nou, este un pod rutier peste Dunăre în Bratislava (capitala Slovaciei).

El este cel mai lung pod suspendat pe cabluri (hobane) din lume care are un singur stâlp (sau turn) înalt de 84,6 metri, cu doi piloni printre care trece calea rutieră, și care susține întreaga structură. Podul are o deschidere principală în lungime de 303 metri, o lungime totală de 430,8 metri, lățimea de 21 metri și o greutate estimată de 7537 tone. Construcția sa, din oțel și beton armat, este suspendată de cabluri de oțel prinse pe malul Petržalka de cei doi piloni. O atracție deosebită este structura în formă de farfurie zburătoare de la partea superioară a turnului, la înălțimea de 84,6 metri, unde se află un restaurant care este denumit din anul 2005 UFO (anterior Bystrica). Restaurantul, la care se ajunge urcând cu un ascensor situat în pilonul de est, oferă o panoramă cuprinzătoare asupra Bratislavei. Pilonul de vest găzduiește o scară de urgență cu 430 de trepte. Podul are patru benzi pentru trafic auto la nivelul superior și benzi pentru biciclete și pietoni la nivelul inferior, constând din două benzi carosabile de aproximativ 2,50 metri lățime, câte unul pentru fiecare parte a podului. Podul a fost construit între 1967 și 1972 în cadrul unui proiect gestionat de A. Tesár, J. Lacko și I. Slameň. El a fost inaugurat oficial în data 26 august 1972, ca al doilea pod peste Dunăre din Bratislava.

O porțiune importantă a orașului vechi, de mai jos de Castelul Bratislava, care includea aproape întreg cartierul evreiesc, a fost demolată pentru a crea drumul care duce înspre pod. Pe de altă parte, podul a îmbunătățit accesul între cartierul Petrzalka și restul orașului. În timpul construcției au fost descoperite porțiuni din zidurile orașului istoric.

2. Monumentul Buzludzha, cunoscut și sub numele Casa Monument a Partidului Comunist Bulgar, a fost construită pe vârful Buzludzha din centrul Bulgariei de către guvernul comunist bulgar și inaugurat în data de 23 august 1981, în prezența liderului comunist Teodor Jivkov.

Monumentul comemorează evenimentele din anul 1891, când un grup de socialiști conduși de Dimitar Blagoev s-au adunat în secret în zonă pentru a forma o mișcare socialistă organizată care a condus la fondarea Partidului Social Democrat Bulgar, un precursor al Partidului Comunist Bulgar. Construcția monumentului a început la data 23 ianuarie 1974 sub conducerea arhitectului Georgi Stoilov, fost primar al Sofiei și cofondator al Uniunii Arhitecților din Bulgaria. Pentru început vârful muntelui a fost nivelat prin detonare cu trotil, cota vărfului scâzând de la 1441 metri la 1432 metri. În acest proces au fost dislocați și relocați 15000 metri cubi de rocă. S-a apreciat că realizarea monumentului a costat 14.186.000 de leva bulgărești, echivalentul a 35 milioane dolari USD în prezent. Monumentul exemplifică arhitectura futuristă comună multor clădiri comuniste construite de stat. Întreținerea monumentului a încetat odată cu căderea comunismului (anul 1989), clădirea rămânând închisă publicului datorită structurii de rezistență ce a slăbit în timp. Guvernul bulgar a lansat un proiect de conservare a monumentului cu scopul final de a crea un centru de studiu al istoriei bulgare. În interiorul clădirii, mozaicurile care comemorează istoria Partidului Comunist Bulgar acoperă aproximativ 937 de metri pătrați; 35 de tone de sticlă de cobalt au fost utilizate la fabricarea lor. O cincime din mozaicuri au fost deja distruse din cauza vârstei, a deteriorării meteorologice și a vandalismului. Mozaicurile de pe inelul exterior al monumentului au fost construite cu pietre naturale adunate din râurile din Bulgaria; aceste mozaicuri au dispărut în mare parte din cauza uzurii naturale. Mozaicul principal al plafonului clădirii prezintă ciocanul și secera comunistă, înconjurate de un citat al Manifestului Comunist, „Proletarii tuturor țărilor, uniți-vă!”

La Buzludzha se poate ajunge pe două drumuri laterale de la Pasul Shipka, fie pe un drum de 16 km de la Kazanlak în sud, fie un drum de 12 km de la Gabrovo pe partea de nord a muntelui. Astăzi monumentul este în curs de renovare.

3. Biserica Wotruba din Viena, cunoscută și sub numele Biserica Preasfintei Treimi, este situată pe Strada Sankt Georgenberg, la intersecția cu străzile Rysergasse și Georgsgasse, districtul 23, al capitalei austriece, 8 kilometri depărtare de renumit palat vienez Schonbrunn.

Este un monument neconvențional, de arhitectură religioasă, construit între august 1974 și octombrie 1976 pe baza unui proiect aparținând arhitectului Fritz Wotruba, inspirat de o vizită la Catedrala Notre-Dame din orașul francez Chartres. Wotruba a murit înainte de finalizarea bisericii, dar monumentul a fost finalizat de către colaboratorul său Fritz G. Mayr. Clădirea este formată din 152 de blocuri de beton aranjate asimetric, cu o dimensiune cuprinsă între 0,84 metri cubi și 64 metri cubi, cântărind de la 1,8 la 141 tone. Cel mai înalt bloc măsoară 13,1 metri. Biserica are următoarele dimensiuni de gabarit: lungime – 30 metri, lățime – 22 metri și înălțime – 15,5 metri, iar designul acestei a întâmpinat o oarecare rezistență din partea localnicilor la început. În timpul celui de-al treilea reich, pe locul unde s-a ridicat această biserică exista o cazarmă germană a Wehrmacht-ului. Biserica Wotruba e surprinzătoare. Este o structură dură din blocuri de beton puse laolaltă ca un joc Lego greșit. Biserica este o construcție brutalistă a capitalei austriece. Brutalismul este un stil arhitectural ce a înflorit între anii 1951 și 1975, iar numele său provine din cuvântul franțuzesc pentru brut, neprelucrat, care iată e la fel și în română. Le Corbusier îl numea béton brut. Stilul se manifestă prin clădiri masive, de tip fortificație, cu beton la vedere. Este foarte grosolan, nu caută să fie confortabil sau plăcut la vedere, și poate fi văzut ca o reacție la arhitectura ușoară și optimistă din anii 1930 și 1940.

Biserica arată mai degrabă ca o sculptură decât ca o clădire. Biserica este impresionantă și din interior, brutalismul continuând și aici. Pe unul din pereți există o sculptură metalică dură reprezentându-l pe Iisus pe cruce. Biserica lasă impresia că nu e terminată, dar așa arată stilul brutalist. Spre deosebire de bisericile obișnuite aceasta nu are niciun turn și nici un stâlp. A fost sfințită în anul 1976 și servește ca centru religios pentru comunitatea locală. Biserica are și un subsol unde sunt camere de întruniri, o arhivă, o sacristie şi o cameră pentru ministranţi.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN CATREN PENTRU

NEPOATA MEA SARA-MARIA

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Consiliul regional Crișana (box)

U.C.F.S.(Uniunea de cultură fizică și sport)

U.C.F.S (Uniunea de cultură fizică și sport) s-a constituit în anul 1962, ca structură subordonată Ministerului Tineretului și Sportului. Ea a înglobat toate asociațiile A.V.S.A.P. existente până la acea vreme în țară. A.V.S.A.P. (Asociația voluntară pentru sprijinirea apărării patriei) s-a constituit prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale nr.415 din 30 noiembrie 1952, fiind subordonată direct Consiliului de Miniștri. Activitatea acestor asociații era mascată de acțiuni cu caracter sportiv devenind astfel și mai accesibilă maselor de tineri. AVSAP a fost condusă de Comitetul central organizatoric și Comitetele organizatorice de la nivele diferite: regiune, raion, oraș, comună, sat, întreprindere, GAS, GAC, SMT, etc. Organizațiile de bază erau conduse de ofițeri ai MFA, activiști salarizați și voluntari, pregătiți în școlile Comitetului organizatoric central. La împlinirea vârstei de 16 ani tânărul semna o adeziune, precizând activitatea dorită și plătea o taxă simbolică de 1 leu pe an. Devenind membru primeai un carnet albastru și o insignă. Tineretul AVSAP s-a pregătit premilitar în ramuri tehnice legate de aviație, marină, transmisiuni, construcții drumuri și poduri, activități care ulterior pentru mulți au devenit meserii practicate toată viața.

Regiunea Crișana a fost o diviziune administrativ-teritorială situată în zona de nord-vest a Republicii Populare Române, înființată în anul 1960 (când a fost desființată regiunea Oradea) și care a existat până în anul 1968, atunci când regiunile au fost desființate. Reședința regiunii a fost la Oradea, iar teritoriul său cuprindea o suprafață puțin mai mare decât cea a actualului județ Bihor. Regiunea Crișana se învecina: la est cu regiunea Cluj, la sud cu regiunile Banat și Hunedoara, la vest cu Republica Populară Ungară, iar la nord cu regiunea Baia Mare. Regiunea Crișana cuprindea următoarele raioane: Aleșd, Beiuș, Criș, Gurahonț, Ineu, Lunca Vașcăului (Dr. Petru Groza), Marghita, Oradea, Salonta, Săcuieni și Șimleu.

Boxul (sau pugilismul) este un sport străvechi, în care doi concurenți, cu greutăți similare, luptă cu ajutorul pumnilor, pe durata a mai multor reprize. Victoria este obținută in urma punctelor date pentru lovituri de catre juriu, sau atunci când adversarul este doborât la pâmânt și nu reușește să se ridice înainte ca arbitrul să termine de numărat până la 10, (Knockout sau KO) sau când adversarul este prea rănit pentru a continua (Technical Knockout sau TKO). Următoarele lovituri sunt nepermise; lovirea sub centură, ținerea, împiedicarea, lovirea cu piciorul sau genunchiul, lovirea cu capul, umărul, antebrațul, cotul, strangularea adversarului și apăsarea cu brațul sau cotul a feței adversarului, apăsarea capului adversarului înapoi peste corzi, lovirea cu mănușa deschisă, cu partea interioară a mănușii, cu încheietura sau latul mâinii, loviturile pe spatele adversarului și în special orice lovitură pe ceafă sau pe spatele capului sau în zona rinichilor. În cazul în care adversarul este doborât (la podea), arbitrul va începe imediat să numere secundele. Boxerul care nu respectă instrucțiunile arbitrului sau acționează împotriva regulamentului de box, boxează într-o manieră nesportivă sau comite faulturi, poate fi la discreția arbitrului, atenționat, avertizat sau descalificat. Dacă un arbitru intenționează să avertizeze un boxer, va opri meciul și va explica încălcarea. Arbitrul va arăta apoi spre boxer și spre fiecare din cei cinci judecători. Un arbitru care a acordat un avertisment pentru un anumit fault, de exemplu pentru ținere, nu mai poate da o atenționare pentru același tip de greșeală. O a treia atenționare pentru același tip de fault va duce în mod obligatoriu la acordarea unui avertisment. Numai trei avertismente pot fi date aceluiași boxer într-un meci. Cel de-al treilea avertisment aduce automat descalificarea. În fiecare repriză, un judecător va acorda puncte fiecărui boxer, în funcție de numărul de lovituri obținute de fiecare. Pentru ca o lovitură să aibă valoare de punctaj, ea trebuie să ajungă, fără a fi blocată sau apărată, direct cu partea articulațiilor degetelor din mănușa închisă, de la oricare mână, pe oricare parte frontală sau laterală a capului sau trupului deasupra centurii. Valoarea loviturilor punctate într-un meci va fi stabilită la sfârșitul acelui meci și va fi trecută în contul boxerului care a avut un rezultat mai bun în funcție de gradul de superioritate. Acordarea punctelor se va face pe baza următorului principiu: un punct pentru fiecare lovitură corectă. Punctele sunt înregistrate când cel puțin 3 (trei) din cei 5 (cinci) judecători înregistrează simultan o lovitură care după părerea lor a ajuns corect pe „suprafața țintă”. Nu se vor acorda puncte în plus pentru doborârea adversarului. Mai jos îţi prezint câteva repere calendaristice ale începutului practicării sportului box în România; 1909 – La Câmpina are loc prima aparitie a sportului cu manusi din tara noastra. Bucurestiul nu avea sa ramana mult in urma Campinei. In toamna aceluiasi an, in frumoasa gradina Cismigiu, doi boxeri straini – francezul Martuin si irlandezul O’Hara – uimeau bucurestenii cu luptele lor bine regizate; 1919 – Virgil Salvan este primul boxer roman care a participat la o competitie internationala. El a participat la intrecerile pugilistice din cadrul jocurilor interaliate care au avut loc pe Stadionul Parshing din Paris; 1921 – ia fiinta la Bucuresti primele sectii de box, ele numindu-se “Boxing Club”, care il avea antrenor pe francezul Rene Delcourt, si “Tirul”; 27 septembrie 1924 – in sala F.S.S.R. din strada Clemanceau nr.6 din Bucuresti are loc prima reuniune de box din tara noastra care a fost organizata si condusa dupa cerintele regulamentului. S-au disputat atunci 6 meciuri a 6 reprize fiecare.

Insigna - Fotbal club Bihor Oradea
Fondat în 1902

F.C. (Fotbal club) Bihor a fost un club de fotbal din Oradea, fondat în anul 1958 și desființat în anul 2016. FC Bihor era urmașul unui club mult mai titrat, C.A.O. (Club atletic) Oradea, înființat în anul 1910, aceasta fiind una dintre puținele echipe din lume care a câștigat campionatul în două țări diferite, atât în România cât și în Ungaria. Performanțele cele mai importante ale clubului FC Bihor sunt ocuparea locului 7 la finele sezoanelor 1963 – 1964 și 1983 – 194, respectiv accederea în semifinalele Cupei Românie în sezoanele 1963 – 1964 și 1975 – 1976. Culorile tradiționale ale clubului orădean au fost roșu și albastru. FC Bihor s-a înființat în anul 1958 sub numele Crișul. A activat în campionatul regional până în anul 1960 când, a fuzionat cu echipa fabricii de încălțăminte

Solidaritatea și a promovat în Divizia B. În sezonul 1961 – 1962 echipa își schimbă numele în A.S.A. Crișul și termină campionatul pe locul 12. Anul următor ocupă locul 1 și promovează în Divizia A. După trei ani în prima divizie retrogradează, iar în 1968 revine în primul eșalon. Joacă doi ani în prima divizie, apoi retrogradează, dar revine în liga supremă în sezonul următor. În 1972 orădenii se întorc în Divizia B și își schimbă numele în FC Bihor. În sezonul 1974 – 1975 promovează din nou în A menținându-se acolo timp de cinci ani. Au urmat o serie de alte retrogradări în Diviziile B chiar și C dar de fiecare dată a renăscut revenind în primul eșalon. În turul sezonului 1989 - 1990, FC Bihor (antrenor Robert Cosmoc) a avut un parcurs bun, încheind prima parte a campionatului pe un onorant loc 5, după Dinamo, Steaua, U Craiova și Victoria București, având speranțe la o participare în Cupa UEFA, dar a terminat pe locul 10 după un retur foarte slab. În sezonul următor, echipa bihoreană a retrogradat din nou în Divizia B. Decăderea clubului a continuat, majoritatea jucătorilor de valoare fiind vânduți în anii care au urmat. Fără susținere financiară și fără jucători de valoare, dezastrul s-a produs în ediția 1995/1996 când FC Bihor a retrogradat pentru prima dată în Divizia C, eșalonul trei al fotbalului românesc. În sezonul 2000/2001 clubul a fost preluat de omul de afaceri bihorean Marius Vizer, care a demarat un proiect menit să readucă în trei ani fotbalul bihorean în elită. În primul sezon cu Vizer patron, FC Bihor a terminat pe locul 4, după un retur extraordinar reușit de echipa pregătită atunci de Ioan Andone. În 2001/2002 echipa a prins ultima poziție a podiumului, după UTA și FC Baia Mare, iar în 2002/2003 a mai făcut un pas înainte, fiind pe poziția a doua, după Unirea Alba Iulia. În aceste condiții, FC Oradea (denumirea de atunci), echipa antrenată atunci de Ionuț Popa și prezidată de Ioan Lucian, a avut dreptul să susțină barajul pentru promovarea în Divizia A împotriva echipei Oțelul Galați. După o primă manșă pierdută, scor 1-2, la Galați, orădenii și-au luat revanșa pe un Stadion Municipal cu 20.000 de suporteri în tribune, învingând Oțelul cu 3-1, prin „golul de aur” reușit de Bogdan Vrăjitoarea în prelungirile partidei. Aventura clubului bihorean în Divizia A a fost însă de scurtă durată. După un tur ezitant, presărat cu rezultate extraordinare, precum acel 1-1 din prima etapă de la Oradea cu Rapid (campioana en-titre la acea vreme), dar și înfrângeri neașteptate (FC Brașov – FC Bihor din ultima etapă a turului), unul dintre artizanii promovării, antrenorul Ionuț Popa a fost demis. A fost începutul sfârșitului pentru gruparea roș-albastră. Clubul orădean se afla de mai mult timp în insolvență, având datorii către stat, furnizori și foști jucători neobținând licențierea pentru sezonul următor. Situația echipei s-a analizat la Federația română de fotbal dar și la Tribunalul sportiv internațional. Clubului orădean i s-a permis totuși să evolueze în Divizia B, nerecunoscându-i-se promovarea. Deznodământul a fost că în anul 2016 vechiul și îndrăgitul club orădean de fotbal s-a desființat. Echipa a jucat meciurile de acasă pe Stadionul Municipal (Iuliu Bodola), de 22500 locuri pe băncuțe, construit în anul 1924.

Stadionul a avut întotdeauna un farmec aparte, fiind un stadion de tip britanic - doar pentru fotbal, fără pistă de atletism. Tribunele ajungeau foarte aproape de gazon, lucru care a creat o presiune foarte mare asupra adversarilor, suporterii orădeni fiind cunoscuți pentru ardoarea cu care își încurajau echipa în joc. În anii '60 a existat și o nocturnă funcțională, care nu a fost folosită datorită restricțiilor la energie electrică ale vremii, și o pistă de atletism. Unul din cele mai importante meciuri disputate pe acest stadion a fost amicalul dintre România și Israel

(0-0) în 1984, meci la care au asistat 30000 de spectatori.

Prodavicola Salonta - 1956

Prodavicola din municipiul Salonta, denumire actuală Avicola Salonta a fost și este un vechi combinat de creștere a păsărilor din județul Bihor, ce asigura și asigură necesarul în carne și ouă de pasăre pentru locuitorii orașului cât și pentru localitățile învecinate.

Salonta, în limba maghiară – Nagyszalonta sau Szalonta, în limba germană – Großsalontha, este un municipiu din județul Bihor, situat în sud-vestul județulu, lângă frontiera cu Ungaria. Municipiul Salonta este situat în partea de vest a României, în sud-vestul județului Bihor, la 39 km de Municipiul Oradea pe drumul E 671 și la 14 km de punctul de trecere a frontierei spre Ungaria Salonta - Micherechi (Méhkerék - pe ungurește). Municipiul se întinde în Câmpia Salontei, străbătut de pârâul Culișer. Condițiile naturale specifice zonei de câmpie au favorizat existența așezărilor omenești din cele mai vechi timpuri. Prima atestare documentară a localității Salonta datează din anul 1332 când, într-un act papal, așezarea este numită "socerdas de Ville Zalantha". Ulterior, numele localității a suferit mai multe modificări pentru ca, în anul 1587, să se ajungă la forma "Szalonta". Etimologic, denumirea este probabil înrudită cu cea a altor localități românești (cu denumiri de origine slavă) precum Slatina, Zlatna sau Slănic, a căror semnificație în limba română este "Sărata." În anul 1598 turcii distrug Cetatea Culișer cât și vatra veche a localității Salontei. Cetatea nu va mai fi refăcută dar, după o scurtă perioadă, Salonta se reface. Acest fapt se datorează întoarcerii unei părți din populația refugiată. În plus, din ordinul principelui Ardealului, Bocskai István, trei sute de oșteni liberi ce aveau ca sarcină apărarea ținuturilor de margine împotriva turcilor se așază aici. În aceeași perioadă se ridică turnul de pază din centrul așezării, cunoscut azi ca "Turnul Ciunt". El servea ca post de observare. Oștenii Salontei au primit importante suprafețe de pământ și se bucurau de privilegii care mai târziu au fost sporite prin acordarea titlurilor nobiliare. Deoarece orașul se afla la extremitatea principatului Transilvaniei și în vecinătatea teritoriilor stăpânite de turci, în Târgul Salontei se întâlneau negustorii veniți din Transilvania cu cei din zona de ocupație otomană. Schimbul intens de mărfuri determina dezvoltarea rapidă a așezării și apariția micii industrii: argăsitul pieilor, opincăritul, cizmăritul, blănăritul, țesătoria, fierăritul. Bunurile produse satisfac necesitățile locale și se desfac și în târgurile estice și sudice din Tinca, Beiuș, Ineu, Chișineu Criș și în târgurile din zona de ocupație otomană, la Gyula si Orosháza. Dezvoltarea industriei orașului se accentuează după 1948 prin înființarea unor noi unități economice. Salonta devine astfel un oraș cu o economie industrial-agrară în continuă dezvoltare. Industria alimentară, industria textilelor, a confecțiilor, a pielăriei, a blănăriei și a încălțămintei precum și prelucrarea lemnului sunt ramuri industriale cu vechi tradiții în zonă. În prezent, 65% din producția totală a orașului o constituie industria alimentară. Alături de acestea a apărut și s-a dezvoltat industria constructoare de mașini. La recensământul din anul 2011 municipiul număra 17735 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 18074 locuitori), dintre care: români – 37,06%, maghiari – 55,64%, romi – 2,31% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului bihorean Salonta astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 34,27%, romano catolici – 7,21%, reformați – 47,64%, baptiști – 3,15% și restul – nedeclarată sau altă religie. În timpurile comuniste, Salonta era renumită datorită numeroaselor fabrici, cum ar fi: Fabrica de mezeluri Salonta, Metalul Salonta, Mobila Salonta, Abatorul, etc. Actualmente, multe dintre ele sunt în pragul falimentului - sau chiar au falimentat. În prezent cea mai renumită fabrică, cunoscută la nivel național, este „Principal SA” în cadrul căreia se fabrică Salamul de Sibiu și încă 11 sortimente de salamuri uscate. În a doua jumătate a anilor 2000 începe dezvoltarea unor ramuri industriale noi pentru orașul Salonta: construcții de mașini (prin compania americana Arvin-Meritor, devenita ulterior Inteva), injecție de mase plastice. La capitolul "Recorduri mondiale" orașul se poate mândri cu cel mai mare recipient (având volumul de 5400 litri până la revărsare) în care s-a preparat cel mai mare volum de gulaș (bograci) din lume. Acum, recipientul este expus la un motel la 3 kilometri de oraș, în comuna Mădăraș, înspre Oradea. Simbolul municipiului Salonta este Turnul Ciunt, care este parte a cetății de odinioară. Construcția a fost restaurată și găzduiește primul muzeu literar din România, Muzeul Memorial Arany Janos. De asemenea, în cartierul Avram Iancu, la 28 octombrie 2007 s-a inaugurat Muzeul Țăranului Român, o casă țărănească din zona Buduresei care sugerează rădăcinile locuitorilor acelui cartier. Lângă turn se află Palatul "Arany" care adăpostește Biblioteca orășenească "Teodor Neș" și o galerie de artă. Călătorul aflat în Salonta se poate opri în casele ce au aparținut poeților Arany János, Sinka István și Zilahy Lajos, poate depune o floare la statuile acestora sau a revoluționarului pașoptist Kossuth Lajos. Tot aici se află și cel mai mare parc al orașului, împânzit cu multe statui, bănci și arteziene ornamentale.

N.T.K. 30 km - 1934 (ciclism)

N.T.K. (Nagyváradi Torna Klub) am fost un puternic și cunoscut club sportiv club orădean unde se practica printre altele și ciclismul.

Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna - Primăria Oradea

Stema municipiului Oradea a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 685 din anul 1998 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 390 din 15 octombrie 1998. Stema se compune dintr-un scut tăiat; în partea superioară, pe câmp albastru, se află o cruce latină, ținută de un arhanghel înaripat, de argint aureolat, de aur, plasat în dreapta, și de un leu de aur, rampant, încoronat și limbat, cu coada bifurcată, plasat în stânga. În partea inferioară, pe câmp roșu, se află o cetate de aur cu cinci bastioane. În interiorul cetății se află o carte deschisă, naturală. Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, formată din șapte turnuri crenelate. Semnificația elementelor însumate:

arhanghelul de argint și crucea latină simbolizează rolul bisericii ortodoxe în evoluția spiritualității locuitorilor urbei;
leul încoronat simbolizează lupta de apărare dusă de voievozi de-a lungul vremii;
construcția simbolizează Cetatea Oradea;
cartea face aluzie la cultură; în secolul trecut a funcționat aici Academia de Drept, iar actualmente există o serie de instituții de cultură, precum Universitatea.

Oradea, mai demult Oradea Mare, în limba maghiară Nagyvárad, în limba germană Großwardein, în limba latină Magnovaradinum, în limba slovacă Vel'ký Varadín, în limba turcă Varat, în limba italiană Gran Varadino, este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea precum și câteva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale.

Universitatea

Baroul avocaților

Societatea comercială UAMT - SA

Teatrul de Stat

Primăria

Gara

Ștrandul municipal

Palatul Episcopiei greco catolice

Biserica reformată

Palatul Episcopiei unite

Școala de cadeți

Bazilica și Palatul episcopal romano catolic

Biserica evanghelică

Cazinoul ofiterilor - Școala specială de jandarmi

Palatul Justiției

Hotelul Metropol (Vulturul Negru)

Hotelul Panonia și Teatrul

Banca națională a României - filiala Bihor

Prefectura

Sinagoga izraelită

Liceul Mihai Eminescu

Podul îngust de peste Criș

Trimiteri poștale

Județul Bihor este situate în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat harta și stemele actuală și comunistă ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de arhitectură bihorene, din vremuri diferite, dar și câteva frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.