VECHI CĂRȚI POȘTALE ROMÂNEȘTI ȘI STRĂINE CU PROBLEME REBUSUSTICE

La începutul acestui articol ne delectăm admirând câteva cărți poștale din jurul anului 1900 pe care sunt scrise (desenate) probleme rebusistice, ce se cer a fi rezolvate. Se atrage atenția că textele sunt redactate conform scrierii și vorbiri din acele vremuri.  

Descifrând problemele rebusistice veți descoperi și un pic de umor în redactarea lor.

Rezolvările îmi aparțin 100% dar nu am garanția că sunt cele nai reușite. Aștept și părerile tale, dragă cititorule!  

Se poate observa că modul de construire a problemei rebusistice diferă față de zilele noastre. Rebusiștii pasionați vor înțelege mai bine acest aspect. 

Cărțile poștale de mai sus sunt românești și realizate de Editura SAMTCA din Craiova.

Prin cartea poștală de deasupra am dorit să arăt că există și piese străine (în cazul acesta franceze, cam din aceiași vreme) care ne fac maeștri în probleme rebusistice dar și tainele limbii franceze.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ferdinand I - Rege al României

"Unirea" 25/III Basarabia, 15/XI Bucovina, 18/XI Transilvania 1918

Medalia de mai sus se constituie ca un omagiu adus Regelui României - Ferdinand I și a fost bătută în amintirea unirii tuturor provinciilor românești într-un singur stat. Medalia este confecționată din bronz argintat și este prevăzută cu toartă de prindere. Este rotundă cu diametrul de 24,5 milimetri fiind opera gravorului Tony Szirmai. În câmpul central al aversului medaliei este reprezentat bustul regelui, îndreptat senestra, înconjurat la periferia de inscripția circulară: ”FERDINAND I REGE AL ROMÂNIEI”. Pe revers este aplicată pe cinci rânduri legenda: “UNIREA / 25 III BASARABIA / 15 XI BUCOVINA / 18 XI TRANSILVANIA / 1918”.

 

Ferdinand I, Rege al României, Principe al Romaniei, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 24 august 1865 la Sigmaringen şi decedat 20 iulie 1927 la Sinaia) a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Din 1890 a fost membru de onoare al Academiei Române , iar între 1914 şi 1927 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii.  

Unirea Basarabiei cu România a avut loc la data de 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi) şi a fost în fapt reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită de Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Dezmembrarea Imperiului rus, în urma revoluţiei din februarie 1917 a însemnat momentul crucial în care popoarele imperiului au accelerat lupta pentru afirmarea identităţii naţionale şi pentru propria organizare în state naţionale proprii, pe baza principiului autodeterminării. Cetăţenii din principalele oraşe ale Rusiei, deci și basarabeni au început să se adune şi să se organizeze pentru a-şi decide destinele. Încă din aprilie 1917, reprezentanţi ai românilor basarabeni s-au întrunit pentru a vota o moţiune prin care se cerea autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei. Pentru realizarea acestui obiectiv un rol important l-au jucat românii din celelalte provincii, refugiaţi în Basarabia din calea trupelor germano-austro-ungare. Războiul care se ducea pe teritoriul României adusese la Chişinău valuri de refugiaţi din Vechiul Regat, din Transilvania, Bucovina, dar mai ales ardeleni din armata austro-ungară. Refugiaţii transilvăneni şi bucovineni, prizonieri sau refugiaţi din România, au dezvoltat în Basarabia o propagandă vie pentru cauza naţională şi pentru unirea românilor. Printre aceştia s-au numărat şi câţiva exponenţi ai elitei româneşti, precum Onisifor Ghibu, Octavian Goga sau Ion Nistor. S-au tipărit cărți în grafia latină s-a înființat Partidul Național Moldovenesc care a preluat această luptă nu ușoară. În august 1917 s-a înfiinţat un alt partid care avea să joace un rol important: Partidul Naţional Ţărănesc din Basarabia, care avea un program social-economic destinat ţărănimii. În vara anului 1917, Ucraina – republică independentă de Rusia a revendicat Basarabia, dar fără succes.În data de 2 noiembrie 1917 are loc la Chișinău Marele Congres al Ostaşilor Moldoveni unde au participat 989 delegaţi, ofiţeri români şi circa 200000 de ostaşi, în marea lor majoritate ţărani basarabeni veniţi de pe toate fronturile. Adunarea şi-a asumat rolul de adunare reprezentativă pentru întreaga Basarabie şi ca atare şi-a luat dreptul de a proclama autonomia politică şi administrativă a Basarabiei, în baza principiului autodeterminării şi a considerentelor de cultură, naţionalitate şi istorie proprie. Ca plan de acţiune imediată, Congresul a stabilit naţionalizarea armatelor basarabene şi, mai ales, convocarea unui Sfat al Ţării, o adunare care trebuia să fie aleasă şi reprezentativă. Într-o atmosferă de entuziasm naţional şi revoluţionar, în toamna anului 1917 s-au desfăşurat alegerile pentru reprezentanţii care urmau să formeze Sfatul Ţării. În total au fost aleşi 150 de deputaţi, din cele mai variate straturi sociale, curente politice, reprezentanţi de judeţe şi comune, ai clerului, cadre didactice, corporaţii prefesionale, instituţii, funcţionari, etc. Şi din punct de vedere al naţionalităţii reprezentanţilor, structura a reflectat complexitatea etnică a Basarabiei: 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 ruşi, 3 bulgari, 2 nemţi, 2 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. Sfatul Ţării şi-a început activitatea la 21 noiembrie/decembrie 1917. Adunarea l-a ales ca preşedinte, cu unanimitate de voturi, pe Ion Inculeț. Comisarul gubernial şi cei judeţeni, toţi purtătorii legali ai suveranităţii ruseşti, au jurat credinţă Sfatului, transferând astfel legal şi fără o intervenţie externă, suveranitatea rusă în mâna noului organ reprezentativ. Astfel Sfatul Ţării a preluat oficial conducerea Basarabiei. La 25 septembrie/8 octombrie 1917, Sfatul Ţării proclama autonomia Basarabiei. Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, a proclamat Republica Democratică Moldovenească. Noul stat continua să fie legat de Rusia ca stat federativ.Pentru că în Rusia puterea era preluată de bolşevici, basarabenii au fost nevoiţi să ia o decizie radicală şi, la 24 ianuarie 1918, la scurt timp după ce vecina Ucraina se rupea de Rusia, Republica Democratică Moldovenească şi-a declarat şi ea independenţa. Preşedintele republicii a fost ales Ion Inculeț, iar şeful guvernului doctorul Daniel Ciugureanu. Urmare a stării generale de anarhie din iarna anului 1917 se cere ajutorul armatei române. După mai multe apeluri primite cu prudenţă la Bucureşti, guvernul Brătianu a decis să trimită peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populaţiei, apărarea căilor de comunicaţie şi a depozitelor, cu menţiunea că armata română fusese chemată prin comandamentul militar rus. La trecerea Prutului, armata română a fost întâmpinată cu bucurie. O delegaţie a Sfatului Ţării în frunte cu Pelivan şi Inculeţ a venit în întâmpinarea diviziei a 11-a care se îndrepta spre Chişinău. În acelaşi timp, divizia 13 a trecut Prutul în sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atât mai mare cu cât elementele bulgare, lipovene, tătare, găgăuze, fuseseră incitate la dezordine de bolşevici şi pe care armata rusă le scăpase complet de sub control. Pacificarea regiunii a fost mai dificilă, dar până la 8 martie, în condiţii de iarnă grea, armata română a intrat în Cetatea Albă. Totodată, forţele bolşevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie. Puterea sovietică, ignorând principiul autodeterminării pe care aparent îl susţinuse până atunci, a considerat acţiunea drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relaţiile diplomatice cu România şi a confiscat tezaurul României aflat atunci la Moscova. În ianuarie 1918, atât România cât şi Republica Democrată Moldovenească se găseau într-o situaţie extrem de delicată. Guvernul român era presat de Puterile Centrale să negocieze o pace umilitoare, în timp ce Basarabia trebuia să facă faţă unei Ucraine expansioniste. Guvernul Averescu trebuia să facă faţă pretenţiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea graniţei pe Carpaţi, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice, etc. Pe cale diplomatică se reuşise menţinerea statului român. La 25 februarie/5 martie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistiţiul cu Puterile Centrale, odată cu acordul de satisfacere în masă (în semn de protest) a tuturor pretenţiilor Puterilor Centrale. În cursul lunii martie devenea tot mai evident că unirea Basarabiei cu România era singura soluţie pentru tânăra republică moldovenească. Curentul care cerea unirea devenise de nestăvilit. În după-amiaza zilei de 27 martie 1918 s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. După aceasta, reprezentanţii români s-au retras pentru a permite desfăşurarea nestingherită a lucrărilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. Acesta spunea: „Astăzi noi trebuie să hotărâm ceea ce va avea o importanţă hotărâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor noştri o răspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. După exprimarea părerilor din partea grupurilor politice şi a minoritarilor, care, cu excepţia polonezilor, au declarat că se vor abţine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri. În mijlocul aclamaţiilor sălii, decizia a fost adusă la cunoştiinţa primului ministru Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României şi al Regelui, a luat act de Declaraţie şi a primit Unirea. Era, după cum avea să spună Regele Ferdinand, „înfăptuirea unui vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor de dincolo şi de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primită cu entuziasm şi satisfacţie de românii de pretutindeni şi a stimulat lupta de eliberare a românilor aflaţi sub stăpânire străină. 

Bucovina – „Țara Fagilor” este numele dat Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de austrieci în 1775 după ce regiunea a devenit provincie a Imperiului Habsburgic. La data de 28 Noiembrie 1918, la Cernăuți s-a desfășurat – în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan – Congresul general al Bucovinei. Cu majoritate zdrobitoare de voturi, Congresul a votat „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Era al doilea mare moment al Marii Uniri, după ce Basarabia se unise cu Patria-Mamă. După Cernăuţi, toate privirile românilor se îndreptau către Alba Iulia, unde urma să aibă loc ultimul act din procesul de desăvârşire al României Mari.În Anul Centenarului, ne aducem aminte de cuvintele emoționante ale poetului bucovinean Vasile Posteucă: „Dacă ne luăm răgazul să poposim un pic pe pragul cernit al Ţării Fagilor, ziua de 28 Noiembrie 1918 este o carte deschisă a durerii şi măririi neamului nostru. Şi primele cuvinte ale acestei cărţi ne spun că fără Bucovina n-avem ţară. Bucovina, cu Putnele, Suceviţele, Voroneţurile şi Cosminele ei, este însăşi inima istoriei noastre. Căci Bucovina nu este graniţă, ci vatră, inima unui neam. Leagănul unei istorii. Şi vatra, inima, nu poate fi dată nimănui, niciodată. (…) Credem prea mult în viitorul de aur al neamului, ca să nu profeţim învierea bisericilor lui Ştefan cel Mare şi împlinirea din nou a geografiei româneşti. Avem nevoie de această integritate geografică pentru a ne de măsura în istorie, pentru a crea o cultură şi a dărui lumii, înnebunite de materie şi de dominaţie lumească, o spiritualitate nouă, în sens profund creştin şi omenesc (…). Să ne oprim o clipă în loc şi să ascultăm chemarea pământului cu mânăstiri şi fagi. Să răzvidim glasul criptei de la Putna la 28 Noiembrie”. Contextul european în care Bucovina se unește cu România este dominat de mari prefaceri. Puterile Centrale ies înfrânte din Primul Război Mondial și capitulează rând pe rând, spre sfârșitul anului 1918: Bulgaria în 29 septembrie, Turcia în 30 octombrie, Austro-Ungaria în 3 noiembrie. Austro-Ungaria intră într-un proces de dezintegrare, iar o serie de state, componente ale imperiului, își proclamă independența în a doua jumătate a anului 1918: Cehoslovacia în 28 octombrie, Ungaria în 2 noiembrie, Austria în 12 noiembrie, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 24 noiembrie. În 3 octombrie/16 octombrie împăratul Carol I lansează un manifest, Către popoarele mele credincioase, prin care anunța federalizarea imperiului Austro-Ungar. Această decizie era ultima încercare de a salva de la pierire un imperiu aflat în agonie. Profitând de slăbiciunea imperiului, Consiliul Național Ucrainean a convocat Adunarea Națională Constituantă, la Liov, în 19 octombrie 1918. Adunarea a proclamat independența teritoriului ucrainean din Austria-Ungaria, inclusiv nord-vestul Bucovinei. Reacția românilor din Bucovina a fost imediată. În 14 oct/27 oct 1918, Iancu Flondor și Sextil Pușcariu au organizat Adunarea Națională la Cernăuți la care au participat reprezentanți ai românilor, primari și foștii deputați ai dietei bucovinene. Adunarea a adoptat o moțiune prin care era proclamată unirea Bucovinei integrale cu celelalte provincii românești, într-un stat național independent. A fost înființat și un Consiliu Național, alcătuit din 50 de persoane, aflat sub președenția lui Iancu Flondor, care să se ocupe de înfăptuirea unirii. Câteva zile mai târziu, pe 3 noiembrie, ucrainienii bucovineni au organizat o adunare, ca răspuns celei românești, în care au proclamat alipirea unei mari părți din Bucovina noului stat ucrainean. În susținerea acestora, Rada de la Liov a mobilizat militari, care au luat poziții de apărare în pozițiile cheie ale Bucovinei. Luând act de acțiunile părții ucrainiene, Consiliul Național Român a cerut sprijin militar Guvernului României și a convocat, pentru 15/28 noi 1918, Congresul general al Bucovinei. La Congres au participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Dionisie Bejan a citit în plen o Moțiune care prezenta caracterul românesc al Bucovinei și cerea “unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul României”. Moțiunea a fost adoptata cu entuziasm, singurii care au votat împotriva unirii cu România fiind reprezentații ucrainieni. Congresul a stabilit ca o delegație, formată din Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor și Eudoxiu Hurmuzachi, să-i prezinte, la Iași, Regelui Ferdinand actul prin care Unirea Bucovinei cu România era pecetluită.  

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa. Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Insigna - A.G.V.P.S. 

(Asociația generală a vânătorilor și pescarilor sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate. Aceasta este organizată pe filiale județene. Sus am postat logo-ul AGVPS.   

Insignă - Gărzi patriotice - Comandant de batalion

Gărzile Patriotice au fost niște formațiuni paramilitare româneşti înființate 

în perioada regimului comunist, având scopul de a asigura o apărare suplimentară în cazul unui atac extern. Ideea formațiunilor Gărzilor Patriotice este de sorginte sovietică. Primele grupuri de muncitori comuniști înarmați datează din vara anului 1944. Dezvoltând nucleul muncitorilor care l-au preluat pe mareşalul Ion Antonescu, după arestarea sa din ziua de 23 august 1944. Partidul Comunist din România a decis înființarea, în septembrie 1944, a Gărzilor de Apărare Patriotică. Pregătirea și organizarea acestor formațiuni s-a făcut sub supra­ve­ghe­rea serviciilor de securitate sovietice NKGB, iar comanda lor i-a fost încredințată lui Emil Bodnăraş. De câte ori era necesar, Gărzile de Apărare Patrio­tică primeau sprijin logistic și de la Comandamentul Sovietic. Prin intermediul Gărzilor, comuniștii au preluat curând controlul asupra comitetelor de uzină alese în mod democratic din principalele fabrici din țară, obligându-i prin amenințări pe muncitori să aleagă conduceri noi, alcătuite din reprezentanți ai Frontului Naţional Democrat (F.N.D.). Noile comitete au acaparat apoi cantinele mun­citorești și întregul proces de raționalizare a hranei de după război, astfel încât o mare parte a industriei a ajuns în mâinile F.N.D. Gărzile de Apărare Patrio­tică erau utilizate de comuniști și ca grupuri de bătăuși care aveau rolul să împrăștie manifestările organizate de partidele democrate și să-i terorizeze pe membrii acestora. Marea manifestație organizată la Bucureşti, în 8 noiembrie 1945, de către sprijinitorii democraţiei, monarhiei şi ai regelui Mihai, a fost împrăștiată de către comuniști cu ajutorul camioanelor cu muncitori, printre care se aflau și membri ai gărzilor de apărare patriotică, înarmați cu bâte și alte obiecte contondente. Formațiunile au fost desființate abia după desăvârșirea procesului de sovietizare a României. Gărzile Patriotice moderne au fost fondate în 1968, după discursul de la București, din 21 august, prin care liderul comunist român Nicolae Ceaușescu a condamnat public înăbușirea Primăverii de la Praga, de către U.R.S.S. şi sateliţii săi. În 1989, în Gărzile Patriotice erau înrolați aproximativ 700000 de cetățeni, atât bărbați cât și femei. Ca structură, Gărzile Patriotice colaborau strâns cu Ministerul Apărării Naționale, dar erau subordonate direct P.C.R. şi U.T.C.. Bazându-se mai mult pe cetățenii obișnuiți decât pe militari profesioniști, Gărzile Patriotice serveau ca o potențială contrapondere și control față de puterea și influența forţelor armate regulate. Doar în timpul Revoluției din Decembrie 1989 a existat un moment când cuplul dictatorial ceaușist s-a îndoit de loialitatea subunităților de gărzi patriotice vâzând în acestea o posibilă mare forță revoluționară înarmată.  

Imre Thokoloy - comandantul răzvrătiților din Ungaria 

Medaliile de mai sus (argint și aur) s-au bătut în memoria principelui transilvănean Imre Thokoly – conte de Kesmark, om de stat maghiar și conducător al revoltei antihabsburgice a curuților. 

Imre Thokoloy - comandantul răzvrătiților din Ungaria 

A trăit în perioada anilor 1657 – 1705 și a condus Principatul Transilvania între anii 1678 – 1691. În câmpul central al aversului medaliilor este reprezentat chipul ușor înclinat spre dreapta al personajului, cu inscripția circulară pe circumferință: “EMERIC(us) TECKLY DUX PROTEST(antium) IN HUN(garia) ceea ce se traduce: “Emeric Thokoly comandantul răzvrătiților din Ungaria”. Pe revers se prezintă un armăsar legat de două coloane ce caută să se elibereze, călcându-și în picioare stăpânul și inscripția: ”SIC VIRTUS NESCIA FRAENI” ceea ce se traduce: ”Astfel virtutea nu tolerează zăbala”.   

22.XII.1989 - Eroilor Revoluției glorie eternă

România - Libertate

Societatea numismatică română 

Medalia de mai sus s-a emis la comanda Societății Numismatice Române și executată de Monetăria Statului. Ea este confecţionată din tombac aurit, este rotundă, cu diametrul de 60 milimetri și cîntărește 98 de grame. În planul central al aversului se află imaginea unui tânăr luptător ţinând în mâna dreaptă un drapel. În spatele său, în dreapta, se văd siluetele unor luptători, care, la rândul lor, poartă steagurile României cu stema decupată. În partea de sus a medaliei sunt înscrise, cu litere majuscule, cuvintele: ROMÂNIA LIBERTATE. În partea de jos, dreapta, în exergă, este scris cu litere majuscule: SOCIETATEA NUMISMATICĂ ROMÂNĂ. Pe reversul medaliei, în plan vertical, se află silueta zveltă a Coloanei Infinitului, care desparte medalia în două. În partea din stânga, sus, a medaliei se află înscrisă cifra 22; în partea din dreapta, sus, cu litere romane, cifra XII. În partea din stânga, jos, a medaliei este înscris, cu litere majuscule, următorul text: EROILOR REVOLUŢIEI GLORIE ETERNĂ În partea din dreapta, jos, a medaliei este înscris anul 1989. În exergă, în partea din dreapta, jos, este scris numele autorului medaliei: GH. ADOC. 

În 1989 majoritatea statelor din estul Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample procese reformatoare în Ungaria şi Polonia, printr-o ,,revoluţie de catifea” în Cehoslovacia, prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovituri de stat) în Bulgaria şi RDG sau printr-o revoluţie sângeroasă în România. Revoluţia română din decembrie 1989 a fost declanşată în vederea prăbuşirii regimului lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un regim socialist reformat, după model gorbaciovist. Dar iată o prezentare cronologică a evenimenteleor revoluției anticomuniste românești, fără partipiuri politice, găsită pe net, autor Stela Vasilița, la adresa: http://www.rador.ro/2014/12/12/revolutia-romana-din-decembrie-1989/.  Pe data de 14 decembrie 1989, la Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze. Pe data de 15 decembrie, la Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés. Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate. La Timişoara, încă din 16 decembrie dimineaţa, enoriaşii lui Laszlo Tökés revin în faţa locuinţei acestuia. Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc. Pastorul László Tökés este evacuat cu forţa din locuinţă pe data de 17 decembrie, ora 4.00. Dimineaţa sosesc la Timişoara grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri. Generalul Vasile Milea, ministrul apărării, ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc (ora 10:00) marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare. La ora 13:30 ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni. Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean al PCR. Protestatarii au aruncat pe fereastră şi au dat foc documentelor partidului, broşurilor de propagandă şi altor simboluri ale puterii comuniste. Este înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. La Bucureşti începe, la ora 16:30, şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR în vederea reprimării de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor de la Timişoara. La ora 16:38, soseşte la Timişoara Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. În jurul orelor 17:00, împotriva demonstranţilor sunt folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. Are loc o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene PCR, la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. Ceauşescu dă ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. La ora 18:00, generalul Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major şi prim-adjunct al ministrului apărării naţionale, preia conducerea forţelor aparţinând MapN. Începe să se tragă în mulţime. Sunt construite baricade. Acţiunile violente se extind: sunt atacate obiective militare de către persoane care practic n-au nici o legătură cu manifestaţiile. La ora 18:45 Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război. Pe 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii pe oamenii cheie ai conducerii de stat (generalul Marin Neagoe, seful Direcţiei a V-a de securitate şi gardă, generalul Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de interne şi generalul Iulian Vlad, şeful DSS) şi obţine de la ei promisiunea că va fi deschis focul asupra demonstranţilor. Ceauşescu pleacă apoi (ora 9:30) pentru o vizită oficială de prietenie de 3 zile în Republica Islamică Iran (îi lasă la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu). La Timişoara s-a decretat legea martială, care interzice populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, fluturând drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Alţi 500 de manifestanţi li se alătură, cântând “Deşteaptă-te române!”. S-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav. Generalul Mihai Chiţac a ordonat (la ora 18:30) folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei din Timişoara. În faţa Spitalului Judeţean, grupul numeros de cetăţeni care vrea să-şi recupereze morţii este împrăştiat cu grenade lacrimogene (ora 19:15). La morga Spitalului Judeţean, la ora 23:00, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe „Operaţiunea Trandafirul”, de sustragere a cadavrelor (43) şi transportarea lor la Crematoriul Cenuşa de la Bucureşti spre a fi incinerate. În 19 decembrie la Timişoara, marea majoritate a întreprinderilor din oraş îşi încetează activitatea. Muncitorii din întreprinderile “6 Martie”, “Elba”, “Solventul” şi “Azur” declanşează acţiuni de protest. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara porneşte sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”. Generalul Guşă ordonă trupelor să intre în cazărmi. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii. În data de 20 decembrie la Timişoara, 100000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Operei din Timişoara are loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR). În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere. Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente), la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal. Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române. După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta. Reîntors din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei). La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara. El aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş, care intră în vigoare de la ora 23:00. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara. În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii. În ziua de 21 decembrie, la Timişoara, la ora 9:00, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Român. La Bucureşti, în Piaţa Republicii, la ora 12:00 începe mitingul cerut de Ceauşescu cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a vorbi despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea şi independenţa ei. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. Transmisia radio-tv este întreruptă. Oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În jurul orei 17:00 mureau primii oameni în apropierea Sălii Dalles. În zona Hotelului Intercontinental se ridică o baricadă în faţa Restaurantului Dunărea (ora 22:00).  

Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei cu tancuri şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Soldaţii aveau ordin să tragă. În noaptea dintre 21 şi 22 decembrie, 49 de oameni au murit, 463 au fost răniţi, iar 1245 au fost arestaţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava. De asemenea, au loc manifestaţii la Arad, Sibiu şi Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Reşiţa, Făgăraş etc. Pe 22 decembrie dimineaţa, la primele ore, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului. Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat. Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi. Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe teritoriul României. În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central. În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30 cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor. Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore. La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un ”Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul document al Revoluţiei Române. La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi. În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal. Pe data de 23 decembrie dimineaţa, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi, îmbarcaţi în trei autobuze, să apere Aeroportul Internaţional Otopeni unde au fost omorâţi, acţiunea soldându-se cu 39 de morţi şi numeroşi răniţi. La Bucureşti, seara, şapte ofiţeri şi subofiţeri, între care şi col. Gheorghe Trosca, şeful statului-major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, sunt ucişi într-un schimb de focuri cu militarii care apărau sediul MApN. Membrii USLA fuseseră trimişi de generalul Nicolae Militaru, ministrul apărării, la sediul ministerului pentru a întări dispozitivul de apărare. Elicopterul care-i aducea în Bucureşti, în stare de arest, pe generalii Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al IGM şi Velicu Mihalea, adjunct al şefului IGM, este doborât. La Timişoara, sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceauşescu. Continuă atacurile asupra obiectivelor apărate de armată. În ziua de 24 decembrie la Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, la Universitate, Piaţa Victoriei sau Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.  

Consiliul Frontului Salvării Naţionale proclamă Victoria Revoluţiei şi anunţă încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării. Armata este declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00. Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. În dimineața zilei de 25 decembrie, la radio şi televiziune sunt transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte. Soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi le-a fost confiscată averea. Sentinţa a fost executată în jurul orei 14:50. La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate. Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial. La 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin. Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat? A fost un atac terorist provocat de agenturile străine? Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap? Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic? Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat? Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali? De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii? De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? 

COLOANA INFINITĂ, cunoscută în mod greșit și sub denumirea "Coloana infinitului" este opera sculptorului român Constantin Brâncuşi, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu , compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Inaugurată la 27 octombrie 1938, coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 15 moduli octaedrici suprapuşi, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiţi „mărgele” de către autorul lor. Sculptura este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Denumirea originală era „Coloana recunoştinţei fără sfârşit” şi a fost dedicată soldaţilor români din primul război mondial, căzuţi în 1916 în luptele de pe malul Jiului. Privitor la geneza coloanei între celelalte sculpturi brâncuşiene, există dovezi că proiectul este mult mai vechi. Se pare că încă din 1909 în atelierul lui Brâncuşi ar fi existat"trunchiuri şi bârne, coloane truncheate de lemn", iar prima versiune expusă a unei coloane, intitulată "Proiect arhitectural", datează din 1918. Ulterior, în 1933, în expoziţia sa personală de la New York, Brâncuşi expune proiectul său sub numele devenit celebru, Coloană fără sfârşit. Brâncuşi însuşi o denumea "un proiect de coloană care, mărită, ar putea sprijini bolta cerească". 

Coloana a fost turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroşani. Şeful proiectului a fost inginerul Ştefan Georgescu Gorjan, proiectul de executie şi calculele au fost făcute de inginerul Nicolae Hasnas , execuţia stâlpului central a fost coordonată de maistrul-şef Ion Romoşan iar execuţia modelului în lemn al mărgelelor a fost făcută de maistrul tâmplar Carol Flisec în colaborare directă cu Brâncuşi, care sosise de la Paris special pentru a supraveghea turnarea coloanei. Elementele componente ale coloanei sunt următoarele: 

Nucleul metalic din ţeavă pătrată cu latura de 42 cm, asamblat din trei tronsoane cu lungimea de 8,93 m, 10 m şi 9,4 m; Fundația din beton, care ajunge la adâncimea de 5 m, cu o formă de trunchi de piramidă, cu baza mare de 4,5 , orientată în jos; "Mărgelele" (cum le numea Brâncuşi) din fontă, "înşirate" pe nucleu, în număr de 17: Un semi element de bază, cu înălţimea de 136 cm; 15 moduli octaedrici, cu înălțimea de 180 cm fiecare; Un semi element la vârf cu înălţimea de 90 cm. Alămirea coloanei s-a făcut la faţa locului, aplicând prin pulverizare sârmă de alamă. Aceasta tehnologie a fost utilizată la vremea respectivă pentru prima dată în România şi a fost adusă special din Elveţia. Greutatea totală a Coloanei (nucleu + "mărgele") este de 29173 kg. Cea care a comandat lucrarea a fost Aretia Tătărescu (prin Societatea "Liga Națională Femeilor Gorjene"), care i-a acordat lui Brâncuşi deplină libertate de acţiune şi l-a ajutat să obţină sprijinul financiar necesar. În anii '50, guvernul român, sub influenţa sovieticilor a plănuit să demoleze coloana, considerând că sculptura lui Brâncuşi ar fi un exemplu de sculptură burgheză. Cu toate acestea, planul n-a fost pus niciodată pus în aplicare.

__________ooOoo__________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII

Politician socialist polonez Ludwik Warynski,

a trăit între anii 1856 -1889

Detaliu vignetă de pe o bancnotă lituaniană

Câteva vignete de pe bilete spaniole de loterie

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 17.01.2019

MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE 15

1.  Clădirea Mirador este un monument arhitectonic post modernist, situat în cartierul Sanchinarro, în nordul orașului Madrid, capitala Spaniei. 

Edificiu numără 156 apartamente și este realizat de compania olandeză de arhitectură olandeză MVRDV în colaborare cu arhitectul madrilen, Blanca Lleó. Clădirea este în fapt o îngemănare a nouă blocuri independente care lasă impresia găurii din acest complex arhitectonic. Privite din exterior aceste blocuri diferă datorită diferitelor tonuri și similitudini ale pietrelor, betonului și țiglei. Blocurile sunt zugrăvite la exterior în culori albe, gri și negre, cu încastrații de zone portocalii. Fiecare dintre aceste blocuri sunt realizate după proiecte proprii diferite, astfel încât întregul complex de clădiri oferă cel puțin 9 tipuri deosebite de apartamente. Clădirea Mirador are o înălțime 63,4 metri, cu 21 etaje de locuințe. 

Izbitoare este deschiderea (gaura) din centru clădirii, situată la 36,8 metri deasupra solului. În această deschidere este amenajată o grădină comună ce oferă o largă deschidere și vizibilitate. Ideea proiectului acestei clădiri a pornit de la un banal cvartal de clădiri situate pe sol și care împrejmuiau o grădină, dar realizat pe verticală, de astă dată. În interiorul clădirii percepția pe care o simți este a unor apartamente obișnuite unde se îmbină în mod diferit finisaje, fațade, etc. Multe alte îmbunătățiri ale complexului de clădiri s-au realizat de comunitatea proprietarilor, totul astăzi fiind împrejmuit de un gard recent, care îmbunătățește utilizarea și accesul la clădire. 

2.  Guangzhou Circle Mansion este un reper arhitectonic de necontestat situat în orașul chinezesc Guangzhou, provincia Canton, de forma unei roți sau a unei bobine cu ață. 

Clădirea a fost inaugurată în data de 16 decembrie 2013 și este sediul grupului chinez producător de mase plastice Hong Da Xing Ye, având în dotare 16 ascensoare. În anul 2014 CNN a încadrat această clădire printre cele 10 cele mai interesante clădiri din întreaga lume în 2014. Clădirea este opera arhitectului italian Joseph di Pasquale, are 33 de etaje pe o înălțime de 138 de metri, 2 la subsol și o suprafață totală utilă de 85000 de metri pătrați. Pe timpul realizării clădirii proiectul a fost bombardat cu nenumărate critici, deoarece se considera a fi ceva neobișnuit și străin de tradiționalul Guangzhou. Clădirea este situată pe malul râului Pearl, la granița sud-vestică a orașului Guangzhou, fiind o poartă a orașului pentru cei care vin din noul Sud al căii ferate de mare viteză. Este cea mai înaltă clădire circulară din lume și are caracteristica unică în lume de a avea un spațiu gol în centru, care este, de asemenea, perfect circular cu un diametru de 48 de metri. În intențiile designerului a existat dorința de a realiza o clădire simbolică care să se deosebească perceptiv de turnul vertical, căutând o posibilă sursă de inspirație în scrierea simbolurilor chinezești. Multe alte semnificații sunt legate de forma clădirii care inspiră o valoare iconică puternică între viitor și trecut: de la discurile de jad, până la tradiția numerologică a fengshui-uluiu. În special, discul dublu de jad (bidisk) este simbolul regal al vechii dinastii chineze care a domnit în acest domeniu acum 2000 de ani. 

Clădirea care se reflectă în apa râului formează exact același design: un dublu disc de jad. Această cifră corespunde, de asemenea, numărului 8 și simbolului infinitului, care pentru cultura chineză are o valoare puternică favorabilă, este suficient să amintim cum data și ora începutului Jocurilor Olimpice de la Beijing a fost, din acest motiv, stabilită la ora 8.08. 08/08/2008. 

3.  Sediul Companiei Siemens din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, este opera arhitectului Sheppard Robson, a fost dat în folosință în anul 2013, având o suprafață utilă totală de 22800 metri pătrați. Fațada clădirii este realizată plăci perforate de oțel și ecrane metalice de diamant. 

Edificiul se constituie ca un punct de referință pentru clădirile de birouri durabile din Orientul Mijlociu. Structura pare că plutește deasupra pieței înconjurătoare. Clădirea este cu adevărat optimizată pentru scopul său, oferind cea mai durabilă clădire posibilă pentru același cost pe metru pătrat. La realizare sediului Siemens din Orientul Mijlociu s-a combinat designului tradițional cu analiza parametrică pentru a oferi o formă eficientă și compactă, care utilizează mai puține materiale și reduce la minimum carbonul încorporat. Piața înconjurătoare a fost concepută ca o extindere terasată a domeniului public existent ce încurajează mișcarea pietonilor în oraș. Acest spațiu public comun este îmbunătățit și de o serie de "camere" externe, unități de vânzare cu amănuntul și două recepții de birou complet vitrate. Clădirea a fost concepută ca o cutie într-o cutie. Secțiunea interioară este o fațadă foarte izolată, etanșă, proiectată pentru a reduce conductivitatea termică; care înconjoară acest lucru este un sistem de umbrire exterior din aluminiu ușor, care minimizează câștigul solar, maximizând lumina zilei și vederile din clădire. 

Variația sub formă de sisteme de umbrire, caracterizată prin aripioare de aluminiu ușoare, creează un puternic stil arhitectural pentru clădire, fiecare fațadă fiind adaptată pentru a se potrivi orientării sale solare. Plăcile superioare ale clădirii au fost optimizate pentru eficiență, lumină naturală și flexibilitate, utilizând modelarea parametrică și atingând o eficiență de peste 90%. Plăcile de podea, punctate de nouă atriuri și servite de șase miezuri perimetrice, sunt complet lipsite de coloane. Un sistem structural inovator reduce materialul utilizat în construcții cu aproximativ 60% și oferă flexibilitate maximă pentru planificarea spațiului de birou. Aranjamentul permite ca fiecare dintre cele patru etaje de birouri să fie împărțite într-o combinație de dimensiuni diferite de spațiu. Inaugurarea clădirii a fost bine primită de presa și specialiștii din întreaga lume. La inaugurare realizatorul proiectului a spus: "Nu am abordat proiectul cu o estetică predeterminată; în schimb, am lucrat din interior pentru a investiga cel mai bun mod de a crea o soluție cu adevărat durabilă pentru clădire. Această abordare bazată pe proces a dus la o structură incredibil de eficientă din punct de vedere ecologic, care este, de asemenea, riguroasă din punct de vedere comercial"

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE 

 DIN JUDEȚUL VASLUI

Informaţii generale despre medalistică  şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul  "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Festivalul umorului Constantin Tănase - Vaslui 1992

Medalia Doctor Umoris Causa

După anul 1968 micuțul oraș Vaslui, de 20000 de suflete a ajuns reședinta uni județ de 400000 de locuitori. În anii ce au urmat toate eforturile materiale şi financiare ale întregului judeţ au fost dirijate spre dezvoltarea oraşului-capitală de judeţ, ceea ce nu a fost neaparat rău, dar aceasta a implicat neglijarea aproape totală a celorlalte oraşe ale judeţului, dat fiind că posibilităţile regimului erau destul de limitate, mai ales la început de drum. Pe plan cultural situaţia era la fel ca cea demografică- Vasluiul ca oraş nu avea tradiţia şi nici calitatea fenomenului cultural al celorlalte oraşe „rivale” – Bârlad şi Huşi. Pentru a se echilibra această situaţie s-a venit cu iniţiative şi forme de manifestări culturale ale oraşului Vaslui care să-l reprezinte pe plan naţional. Una din acestea a fost şi Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, dat fiind că în perioada interbelică a activat şi a fost foarte apreciat şi bine primit actorul de origine vasluiană Constantin Tănase. Acestă acţiune cu realizarea ei bienală a început în 1970 şi a continuat timp de 40 de ani în 21 de ediţii, dezvoltându-se ca realizare şi denumire de la Festivalul Umorului „Constantin Tănase” la Festivalul Naţional al Umorului „Constantin Tănase” şi chiar la Festivalul Internaţional al Umorului „Constantin Tănase”. Mai mult el a fost organizat o perioadă împreună cu Salonul de Caricaturi „Constantin Tănase”. Toate acestea sunt totuşi fapte meritorii, care au necesitat eforturi locale însemnate şi realizări deosebite. Pentru a promova această acţiune culturală s-a simţit rapid nevoia de materiale auxiliare din care nu au lipsit nici insignele sau medaliile, diplomele, pliantele şi altele. În domeniul insignografiei au fost realizate aproape pentru fiecare ediţie câte o insignă mică cu diametrul de 19 mm care reprezintă o faţă umană cu ochi, nas şi gură în formă de semilună care sugerează râsul-veselia, dar și medalii. 

Festivalul internațional de umor "Constantin Tănase" este un festival internațional de teatru de comedie, caricatură și umor, ce se desfășoară începând cu anul 1970 la Vaslui. În luna octombrie, oameni de cultură, creatori în cele mai diverse domenii purtând pecetea participării la sublinierea optimismului și bunei dispoziții caracteristice românului, colective teatrale, competitori întru perfecționarea mijloacelor artistice pentru transpunerea grafică, literară, fotografică, scenică a umorului, cu toții sunt oaspeţii Vasluiului, care se mândreşte cu numele de capitala umorului românesc. Festivalul cuprinde: secțiune de interpretare; literatură satirico-umoristică; salon internațional de caricatură cu două secțiuni (grafică satirică și portrete șarjă); salon de artă fotografică umoristică; teatru umoristic și film de comedie. Sus am postat afișul ediției din anul 2012 a festivalului de umor vasluian. 

Constantin Tănase (născut la data de 5 iulie 1880 în Vaslui şi decedat la data de 29 august 1945 în București) a fost un actor de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.   

A 10 aniversare a Societății meseriașilor și comercianților

"Valea Racovei" din Vaslui concomitent cu inaugurarea sediului nou 

Medalia de mai sus marchează a 10 aniversare a Societății meseriașilor și comercianților “Valea Racovei” din Vaslui, concomitent cu inaugurarea sediului său. Medalia este confecționată din bronz, are formă rotundă cu diametrul de 33 milimetri. În centrul câmpului aversului medaliei este reprezentat simbolul societății – echer, compas, caduceu, deasupra data înființării – 1 IUNIE 1897 și dedesubt data inaugurării sediului – 1 IUNIE 1907. Pe avers, periferic, pe marginea medaliei, între două cercuri continue, este aplicată inscripția: “A 10-A ANIVERSARE A FOND. SOCIETĂȚII VALEA RACOVEI DIN VASLUI”. În câmpul central al reversului sunt reprezentate două mâini care se strâng, înconjurate de o cunună de laur și stejar și apoi niște ornamente specifice. 

Insigna - Brigada 17 Artilerie Bârlad 1915 - 1998

Brigada 17 Artilerie Bârlad moşteneşte tradiţiile de luptă ale Regimentului 3 Artilerie grea, înfiinţat la 1 noiembrie 1916 prin Decretul regal nr. 2354 din data de 28.10.1915 şi dislocat în garnizoana Chitila. În perioada interbelică regimentul a fost dislocat în garnizoana Galaţi. În data de 29 august 1945 regimentul a fost demobilizat în garnizoana Roman, iar după exact un an redislocat în garnizoana Bacău. Din data de 4 noiembrie 1949 acest regiment a fost dislocat în garnizoana Bârlad, fosta cazarmă a regimentului 23 Artilerie. În urma restructurărilor armatei, prin desfiinţarea sau contopirea unor unităţi, în data de 25 ianuarie 1961, această unitate îşi dezvoltă ştatul de oragnizare devenind Brigada 17 Artilerie - Rupere. Din decembrie 1975 unitatea se numeşte simplu; Brigada 17 Artilerie. Cu ocazia împlnirii a 75 de ani de la înfiinţare, unităţii i se adaugă numele onorific "General Alexandru Tell". 

Insigna - Liceul Gheorghe Roșca Codreanu

Promoția 35 - 1969 - aprilie 2004

Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, ale cărui cursuri au fost inaugurate pe data de 20 octombrie 1846, este una dintre cele mai vechi instituții de învățământ preuniversitar din Moldova. La inițiativa și cu fondurile donate de frații Gheorghe și Neculai Roșca Codreanu, boieri filantropi moldoveni, au fost înființate în Bârlad liceul și școala secundară-profesională de fete. Inaugurarea actualei clădiri s-a făcut la 27 aprilie 1886, aceasta fiind în prezent monument istoric. În decursul timpului, instituția de învățământ a avut mai multe denumiri. Întâi s-a numit Gimnaziul „Codreanu” (1858), apoi Liceul „Codreanu” (1864). Liceul „Codreanu” era al patrulea liceu înființat în cele două țări românești, după cele din București, Iași și Craiova, în urma reformei învățământului, din 1864, inițiată de către Alexandru Ioan Cuza. La împlinirea unui secol de existență (1946) a devenit Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, apoi Liceul „Gh. Roșca Codreanu” și din nou Colegiul Național „Gh. Roșca Codreanu”, din 1996. În cei 156 de ani de activitate, vechiul liceu din Moldova a format numeroase personalități ale științei, culturii și literaturii române. La loc de cinste stă galeria celor 24 de academicieni, formați pe băncile liceului, dintre care amintesc doar pe: Dumitru Bagdasar, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu, Gheorghe Ivănescu, Vasile Pârvan, Alexandru Philippide, Ion Popescu- Zalatin, Ștefan Procopiu și Alexandru Vlahuță.  

Azi în Timișoara, mâine în toată țara! Armata e cu noi!

Timișoara, București, Sibiu, Brașov, Târgu-Mureș 

S.N.R. - Bârlad (Societatea numismatică română)

România - Timișoara - Libertate

Odioasa dictatură a căzut. Glorie patriei libere! Slavă poporului român!

Medalia de mai sus s-a bătut la comanda Societății Numismatice Române, Secția Bârlad, de către Monetăria Statului, ea fiind opera gravorului Maximilian Fetița. Medalia este confecționată din tombac patinat, are forma rotundă, diametrul de 60 milimetri și greutatea de 89 de grame. În câmpul central al aversului medaliei sus se află silueta clădirii Operei din Timişoara, deasupra căreia este scris cu litere majuscule: AZI ÎN TIMIŞOARA, MÎINE ÎN TOATĂ ŢARA; în partea de jos se află imaginea clădirii Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, sub care se află, aliniat stânga, scris cu litere majuscule, textul: ARMATA E CU NOI. Pe marginea medaliei circular sunt aplicate inscripțiile: “TIMIȘOARA . BUCUREȘTI . ARAD . SIBIU . BRAȘOV . CLUJ . TÂRGU MUREȘ” și “SNR BÂRLAD”. Pe reversul medaliei, în plan central, se află harta României, pe care sunt înscrise, cu litere majuscule, oraşele: TIMIŞOARA şi BUCUREŞTI. În partea de sus a hărţii este scris: ROMANIA. În partea centrală a hărţii este imaginea unei mâini cu degele în formă de “V”, sub care scrie cu litere mici si cursive Libertate. Pe marginea medaliei circular este aplicată inscripția: “ODIOASA DICTATURĂ A CĂZUT. GLORIE PATRIEI LIBERE. SLAVĂ POPORULUI EROU. 22 DECEMBRIE 1989”. 

Opera Națională Română Timișoara este o companie națională de operă, operetă și balet, instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor din România. Această instituție de cultură a fost înființată prin Decretul regal nr.254, din 30 martie 1946. Clădirea a fost începută în 1871, după planurile arhitecților vienezi Helmer și Fellner, și a fost terminată în 1875. Reprezentațiile inaugurale au avut loc la 22 septembrie 1875 (în limba maghiară) și la 25 septembrie 1875 (în limba germană). Două incendii au devastat de-a lungul timpului clădirea. Primul incendiu s-a produs în 1880, iar clădirea a fost restaurată până în 1882 în stilul original, „Renaissance”. Al doilea incendiu a avut loc în 1920 și în urma sa au rămas intacte doar aripile laterale, fațada trebuind să fie refăcută. Arhitectul Duiliu Marcu, care avea să construiască Palatul Victoria din București, a refăcut fațada și sala de spectacole în stilul neobizantin caracteristic acelui timp. În această clădire își desfășoară activitatea patru instituții de artă: Opera Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat și Teatrul Maghiar. 

La data de 3 mai 1891 Regele Carol I al României a adresat Președintelui consiliului de Miniștri prin care și-a manifestat "dorinţa de a înfiinţa un aşezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultăţile din ţară, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă". Viitorul lăcaş de cultură avea să fie atestat prin lege ca instituţie de stat, sub administraţia Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Concepţia edificiului a fost încredinţată arhitectului francez Paul Gottereau, autor al Palatului Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economii şi al vechiului Palat Regal. Lucrările, începute în 1891, vor fi finalizate în 1893. Următorii doi ani, până în 1895, aveau să fie consacraţi dotării şi amenajării. La data de 14 martie 1895 Regele Carol I a inaugurat Fundaţia Universitară Carol I, devenită mai târziu Biblioteca Centrală Universitară Carol I. Vreme de 50 de ani, Fundaţia Universitară avea să-şi asume misiunea de a contribui la formarea elitei intelectuale, îndeosebi prin acordarea de subvenţii, premii de încurajare, burse studenţilor cercetători merituoşi şi prin tipărirea unor lucrări valoroase, a tezelor de licenţă sau de doctorat. După 20 de ani, în 1911, sub coordonarea aceluiaşi arhitect începe extinderea vechiului local. Dat în folosinţă la 9 mai 1914, edificiul se va impune drept unul dintre remarcabilele repere edilitare ale Bucureştiului. Cu un amfiteatru de peste 500 locuri, cu 4 săli de lectură şi depozite, biblioteca va dobândi o organizare şi o dotare de nivel european, devenind un adevărat forum dedicat studiului şi cercetării. Prin nivelul elevat al activităţilor culturale desfăşurate, îndeosebi în perioada dintre cele două războaie mondiale, Aula Fundaţiei Universitare se va consacra drept un punct de referinţă în universul spiritual bucureştean. De-a lungul timpului, prestigiul Fundaţiei şi al viitoarei Biblioteci Centrale Universitare va fi consolidat şi de numele ilustre ale unor scriitori, profesori universitari, animatori culturali, care au funcţionat ca bibliotecari: G. Dem Teodorescu, Şt. O. Iosif, Al. Tzigara Samurcaş (director al bibliotecii între 1899 şi 1946), Mircea Florian, C. Rădulescu Motru, Ion Clopoţel, C. Vlădescu - Racoasa, Mircea Tomescu. Prin Decretul nr. 136 din data de 12 iulie 1948, Bibliotecii Fundaţiei Universitare i se atribuie statutul de Biblioteca Centrală a Universităţii „C.I. Parhon” din Bucureşti, prescurtat BCU. B.C.U. devine, astfel, centrul coordonator al reţelei de biblioteci de facultate a Universităţii din Bucureşti. Pentru crearea unui ansamblu coerent şi funcţional, perioada care va urma se va caracteriza prin eforturi intense de reorganizare a bibliotecilor din facultăţi, seminarii, laboratoare şi cămine. Din anul 1963, BCU devine centrul naţional de dotare cu publicaţii româneşti a lectoratelor de limbă, literatură şi civilizaţia poporului român prin străinătate. B.C.U. devine treptat cea mai complexă bibliotecă universitară din ţară. În timp ce colecţiile de documente ale bibliotecilor filiale urmau o dezvoltare dedicată studiului curent, specific facultăţii respective, pentru Unitatea Centrală, configuraţia fondului de publicaţii are o structură enciclopedică, asigurând o bază pluridisciplinară aprofundării studiilor universitare şi cercetării. Preocuparea specialiştilor instituţiei pentru o cât mai elevată orientare a utilizatorilor se concretizează în elaborarea unei largi game de instrumente de bibliografie, informare curentă şi retrospectivă. Flăcările revoluţiei din decembrie 1989 au transformat cărţile în cenuşă şi zidurile în ruine. Devastatorul incendiu a dus la dispariţia a peste 500000 volume (12000 volume de carte bibliofilă, 52 din biblioteca lui Eminescu), numeroase ex-librisuri, hărţi vechi şi aproape 3700 de manuscrise aparţinând unor mari personalităţi ale culturii române între care Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coşbuc, Blaga, M. Eliade. Sub egida UNESCO, în luna aprilie 1990, directorul general Federico Mayor face apel către toate guvernele, organizaţiile, instituţiile politice de a participa la reconstrucţia şi modernizarea bibliotecii. Datorită impresionantei solidarităţi umane întru spirit, în numai câţiva ani, cu excepţia documentelor unicat, prin schimburi şi donaţii, cea mai mare parte a fondului de publicaţii avea să fie reîntregită. S-au primit donaţii de peste 100000 de volume de la persoane şi instituţii din ţară şi peste 800000 de volume de peste hotare. Conferind noi temeiuri de continuitate tradiţiei, efortul reconstrucţiei are ca principală orientare proiectul de extindere şi modernizare a complexului arhitectonic, demers menit să asigure o ambiţioasă abordare a celui de-al doilea secol de existenţă. În proiectul de extindere, complexul arhitectonic B.C.U. se compune din trei corpuri, integrând alături de palatul Fundaţiei, clădirea fostei Bănci Dacia - România (distrusă în acelaşi incendiu din decembrie 1989) şi viitoarea construcţie a corpului Boema. Necesara extindere a localului are la bază o mai veche idee şi iniţiativă a istoricului Nicole Iorga, care, în anul 1931, în vederea aceluiaşi scop, sub tutela Ministerului Instrucţiunii Publice, a achiziţionat 1600 metri pătrați, lângă clădirile Fundaţiei Universitare. La data de 22 mai 2006 s-a dezvelit o placă de bronz dedicată noii denumiri a instituţiei şi o efigie a Regelui Carol I. Bustul lui Carol I este amplasat în firida din faţa Sălii Profesorilor. În incinta edificiului sunt organizate mai multe săli de lectură: Sala de lectură Europa (documentație europeană: legislație, standarde, regulamente, publicații comunitare, publicații ale instituțiilor și organizațiilor internaționale), Sala de lectură Minerva (bibliografii, biblioteconomie, știința informării, cataloage, dicționare, enciclopedii, ghiduri, repertorii), Sala de lectură G.Dem Teodorescu (publicații seriale), Sala de lectură Titu Maiorescu (arheologie, filosofie, istorie, politologie, psihologie, religie, sociologie, științe auxiliare ale istoriei), Sala de lectură Ștefan Octavian Iosif (artă, folclor, lingvistică, literatură), Sala de lectură Constantin Rădulescu-Motru (astronomie, chimie, economie, fizică, management, matematică) și Sala de lectură Simion Mehedinți (astronomie, biologie, botanică, geografie, geologie, medicină, tehnică, inginerie, zoologie).

În 1989 majoritatea statelor din estul Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample procese reformatoare în Ungaria şi Polonia, printr-o ,,revoluţie de catifea” în Cehoslovacia, prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovituri de stat) în Bulgaria şi RDG sau printr-o revoluţie sângeroasă în România. Revoluţia română din decembrie 1989 a fost declanşată în vederea prăbuşirii regimului lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un regim socialist reformat, după model gorbaciovist. Dar iată o prezentare cronologică a evenimenteleor revoluției anticomuniste românești, fără partipiuri politice, găsită pe net, autor Stela Vasilița, la adresa: http://www.rador.ro/2014/12/12/revolutia-romana-din-decembrie-1989/.  Pe data de 14 decembrie 1989, la Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze. Pe data de 15 decembrie, la Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés. Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate. La Timişoara, încă din 16 decembrie dimineaţa, enoriaşii lui Laszlo Tökés revin în faţa locuinţei acestuia. Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc. Pastorul László Tökés este evacuat cu forţa din locuinţă pe data de 17 decembrie, ora 4.00. Dimineaţa sosesc la Timişoara grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri. Generalul Vasile Milea, ministrul apărării, ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc (ora 10:00) marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare. La ora 13:30 ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni. Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean al PCR. Protestatarii au aruncat pe fereastră şi au dat foc documentelor partidului, broşurilor de propagandă şi altor simboluri ale puterii comuniste. Este înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. La Bucureşti începe, la ora 16:30, şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR în vederea reprimării de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor de la Timişoara. La ora 16:38, soseşte la Timişoara Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. În jurul orelor 17:00, împotriva demonstranţilor sunt folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. Are loc o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene PCR, la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. Ceauşescu dă ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. La ora 18:00, generalul Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major şi prim-adjunct al ministrului apărării naţionale, preia conducerea forţelor aparţinând MapN. Începe să se tragă în mulţime. Sunt construite baricade. Acţiunile violente se extind: sunt atacate obiective militare de către persoane care practic n-au nici o legătură cu manifestaţiile. La ora 18:45 Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război. Pe 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii pe oamenii cheie ai conducerii de stat (generalul Marin Neagoe, seful Direcţiei a V-a de securitate şi gardă, generalul Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de interne şi generalul Iulian Vlad, şeful DSS) şi obţine de la ei promisiunea că va fi deschis focul asupra demonstranţilor. Ceauşescu pleacă apoi (ora 9:30) pentru o vizită oficială de prietenie de 3 zile în Republica Islamică Iran (îi lasă la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu). La Timişoara s-a decretat legea martială, care interzice populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, fluturând drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Alţi 500 de manifestanţi li se alătură, cântând “Deşteaptă-te române!”. S-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav. Generalul Mihai Chiţac a ordonat (la ora 18:30) folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei din Timişoara. În faţa Spitalului Judeţean, grupul numeros de cetăţeni care vrea să-şi recupereze morţii este împrăştiat cu grenade lacrimogene (ora 19:15). La morga Spitalului Judeţean, la ora 23:00, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe „Operaţiunea Trandafirul”, de sustragere a cadavrelor (43) şi transportarea lor la Crematoriul Cenuşa de la Bucureşti spre a fi incinerate. În 19 decembrie la Timişoara, marea majoritate a întreprinderilor din oraş îşi încetează activitatea. Muncitorii din întreprinderile “6 Martie”, “Elba”, “Solventul” şi “Azur” declanşează acţiuni de protest. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara porneşte sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”. Generalul Guşă ordonă trupelor să intre în cazărmi. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii. În data de 20 decembrie la Timişoara, 100000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Operei din Timişoara are loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR). În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere. Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente), la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal. Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române. După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta. Reîntors din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei). La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara. El aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş, care intră în vigoare de la ora 23:00. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara. În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii. În ziua de 21 decembrie, la Timişoara, la ora 9:00, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Român. La Bucureşti, în Piaţa Republicii, la ora 12:00 începe mitingul cerut de Ceauşescu cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a vorbi despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea şi independenţa ei. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. Transmisia radio-tv este întreruptă. Oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În jurul orei 17:00 mureau primii oameni în apropierea Sălii Dalles. În zona Hotelului Intercontinental se ridică o baricadă în faţa Restaurantului Dunărea (ora 22:00).  

Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei cu tancuri şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Soldaţii aveau ordin să tragă. În noaptea dintre 21 şi 22 decembrie, 49 de oameni au murit, 463 au fost răniţi, iar 1245 au fost arestaţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava. De asemenea, au loc manifestaţii la Arad, Sibiu şi Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Reşiţa, Făgăraş etc. Pe 22 decembrie dimineaţa, la primele ore, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului. Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat. Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi. Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe teritoriul României. În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central. În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30 cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor. Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore. La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un ”Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul document al Revoluţiei Române. La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi. În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal. Pe data de 23 decembrie dimineaţa, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi, îmbarcaţi în trei autobuze, să apere Aeroportul Internaţional Otopeni unde au fost omorâţi, acţiunea soldându-se cu 39 de morţi şi numeroşi răniţi. La Bucureşti, seara, şapte ofiţeri şi subofiţeri, între care şi col. Gheorghe Trosca, şeful statului-major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, sunt ucişi într-un schimb de focuri cu militarii care apărau sediul MApN. Membrii USLA fuseseră trimişi de generalul Nicolae Militaru, ministrul apărării, la sediul ministerului pentru a întări dispozitivul de apărare. Elicopterul care-i aducea în Bucureşti, în stare de arest, pe generalii Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al IGM şi Velicu Mihalea, adjunct al şefului IGM, este doborât. La Timişoara, sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceauşescu. Continuă atacurile asupra obiectivelor apărate de armată. În ziua de 24 decembrie la Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, la Universitate, Piaţa Victoriei sau Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari. Consiliul Frontului Salvării Naţionale proclamă Victoria Revoluţiei şi anunţă încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării. Armata este declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00. Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. În dimineața zilei de 25 decembrie, la radio şi televiziune sunt transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte. Soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi le-a fost confiscată averea. Sentinţa a fost executată în jurul orei 14:50. La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate. Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial. La 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin. Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat? A fost un atac terorist provocat de agenturile străine? Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap? Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic? Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat? Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali? De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii? De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? etc 

Mâna cu degetele arătător şi mijlociu formând litera V, de la Victorie, este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Revoluţiei din decembrie 1989. Desigur, acest simbol nu a apărut pentru prima dată la noi. El este folosit în mai toate statele occidentale în diverse momente ale istoriei lor. Sunt celebre imaginile cu Winston Churchill făcând semnul V de la Victorie. Folosit pentru prima dată la Timişoara, simbolul a fost preluat şi de revoluţionarii din celelalte localităţi ale României. După Revoluţie, asociaţiile de revoluţionari au realizat insigne, de dimensiuni diferite, cu semnul Victorie! Ele au fost executate la Monetăria Statului. În majoritate, sunt din aluminiu cu email la rece. 

Vaslui este un municipiu situat în estul României, reședința județului Vaslui din regiunea istorică Moldova, aproape de frontiera cu Republica Moldova. Orașul are o populație de aproximativ 70000 de locuitori. Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în amintirea trecerii lor în Dacia Orientală, ocazie cu care i-au dat numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul (o descriere lui Macarie, în călătoria sa de la Alep la Moscova). La Vaslui s-a constituit de altfel, în secolul al XV-lea, prima școală de artă post-bizantină, care a interpretat datele iconografice bizantine în pictură, broderie, miniatură. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375, dar dovezile arheologice demonstrează continuitatea locuirii încă din paleoliticul superior (30.000-8.000 Î.E.N.). Deasupra am postat stema actuală a municipiului Vaslui, iar dedesubt câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură vasluiene din vremuri diferite. Precizez că în perioada comunistă reședința județului a fost orașul Bârlad, asta și deoarece aici s-a născut liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej.      

Gara

Primăria

Casa Mavrocordat

Cercul militar

Hotelul Racova

Muzeul Județean "Ștefan cel Mare" 

Prefectura

Strada Ștefan cel Mare

Palatul Administrativ și de justiție

Casa de Cultură "Constantin Tănase"

Județul Vaslui este situat în partea de est a țării, provincia istorică Moldova, întinzându-se pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad. Județul face parte din regiunea Nord - Est, în care sunt incluse și județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava. Județul Vaslui mai face parte și din Euro regiunea Siret-Prut-Nistru din anul 2002. Județul se întinde pe o suprafață de 5318 kilometri pătrați, numără aproximativ 455000 de locuitori și are capitala în orașul cu același nume. Ca subunități administrative județul este compus din; 3 municipii - Vaslui, Bârlad, Huși, 2 orașe - Negrești, Murgeni și 81 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Vaslui, iar jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ din vremuri diferite dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

  

Casa de cultură - Bârlad

Gara - Bârlad

Primăria - Bârlad

Vedere - Bârlad

Liceul Gheorghe Gheorghiu Dej - Bârlad

Piața Domnească - Bârlad

Piața Sfântul Ilie - Bârlad

Salutări din Fălciu

Fundația Beloescu - Grivița 

(Școala, Biserica și Statuia lui Alexandru Ioan Cuza)

Vedere - Huși

Banca Berea - Huși

Strada Ștefan cel Mare - Huși

Gara - localitatea Lascăr Catargi

Podul peste râul Horăița

Biserica - Puiești

Orfelinatul agricol "Ferdinand" Zorleni 

Salutări din Bârlad

________ooOoo_________

O ACȚIUNE

ROMÂNEASCĂ ÎN LIMBILE

MAGHIARĂ ȘI GERMANĂ

Acțiune 200 lei 15 mai 1907

Calea ferată locală Hunedoara - Ghelar  

Detaliu vignetă de pe o acțiune spaniolă

Două vignete de pe bilete spaniole de loterie

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 15.01.2019