Epaminonda's Blog.....: BIELLA

Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumnte de cultură

și arhitectură din localitatea italiană BIELLA, provincia

BIELLA, regiunea PIEMONT, din vremuri diferite, vechi

trimiteri poștale ilustrate, insigne, jeton, medalie, monedă locale.

Baptisteriu

Parohia San Giovanni

Capela de pe muntele sacru Oropa

Mănăstirea "Muntele sacru Oropa"

Catedrala

Funicularul

Vederi generale

Set 2 insigne locale

Medalie locală

Monedă locală

Jeton local

xxx

UN DUEL EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O MEDALIE, O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Emanuil Gojdu 21.02.1802 - 03.02.1870 Oradea

Omagiul orădenilor la bicentenarul nașterii 1802 - 2002

Emanuil Gojdu (Emanoil) a fost un avocat de succes și patriot ardelean de origine aromână, care s-a născut la data de 9 februarie 1802 la Oradea și a decedat la data de 3 februarie 1870 la Pesta, în Ungaria. El a fost un luptător neobosit pentru drepturile românilor din Transilvania și Ungaria.Casa în care s-a născut mai poate fi văzută și astăzi în Oradea, lângă Bisercia cu Lună.

Studiile preuniversitare le-a făcut la liceul romano-catolic al călugărilor premonstratensi din Oradea (în prezent Colegiul Național Mihai Eminescu. Studiile universitare le-a făcut la Academia de Drept din Oradea (1820-1821), la Academia de Drept din Pojon (Bratislava 1821-1822), iar mai apoi la Budapesta (1822-1824). În anul 1824 s-a stabilit la Budapesta ca avocat și politician. Emanuil Gojdu era mândru de originea sa de român ortodox. Casa lui din Budapesta a fost cunoscută ca fiind o casă românească, în care obișnuia să țină întruniri cu deputații români. Cu aceștia și sub președinția lui, s-a discutat și un proiect de lege "pentru egala îndreptățire a naționalităților". "Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta, ca încă și după moarte să erump de sub gliile mormîntului, spre a putea fi pururea în sînul Națiunii". Prin testamentul făcut la Budapesta în data de 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu și-a lăsat averea "acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține la confesiunea orientală ortodoxă", pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților. În acest sens a fost constituită o fundație. Acestă fundație a funcționat între anii 1870 – 1917, acordând foarte multe burse studenților români, dintre care se remarcă: Traian Vuia, Octvaian Goga, Constantin Daicoviciu, Victor Babeș și alții. După anul 1945 Fundația Gojdu a fost naționalizată de regimul comunist din Ungaria. Una dintre puținele clădiri care au rămas statului român este aceea a Colegiului Național Emanoil Gojdu din Oradea. În 2005 primul ministru român – Tăriceanu - și ministrul român de externe – Răzvan Ungureanu - au semnat cu guvernul maghiar un acord care prevedea înființarea - conform legislației ungare - a unei fundații publice româno-ungare „Gojdu”. Aceasta ar fi urmat să fie susținută anual financiar de cele două guverne - având ca bază patrimoniul lăsat moștenire de Emanoil Gojdu. Scopurile fundației - constituite pe principiile cooperării - ar fi fost selectarea de bursieri români sau maghiari, sprijinirea funcționării muzeului și a bibliotecii „Emanoil Gojdu”, precum și susținerea de manifestări expoziționale, conferințe și programe științifice. Proiectul acestei cooperări culturale a căzut nefiind agreat de către Parlament și nici de Președinția României.

Clădirea Primăriei Oradea este emblema arhitectonică a municpiului de pe Crișul Repede. În urmă cu un secol ochiul ager al pompierului de serviciu, supraveghea orașul de incendii sau alte pericole ce puteau să apară. Turnul cu ceas, o mândrețe de construcție, înaltă de 50 de metri a pierit în flăcări împreună cu acoperișul Primăriei în anul 1944 în luptele de eliberare a orașului. Ulterior, acoperișul și turnul și-au recăpătat strălucirea de odinioară prin restaurare. Compoziţia arthitecturală se concentrează în jurul a trei curţi interioare, clădirea desfășurându-se pe o suprafaţă de 5508 metri pătrați. Faţada principală şi cea dinspre Criş sunt cele mai spectaculoase ca şi traseu vizual, clădirea şi apa punându-se reciproc în valoare. Rimanóczy Kalman jr. a fost un arhitect cu o viziune complexă. A practicat o arhitectură de reprezentare exprimată stilistic printr-un eclectism cu dominantă neoclasică. Primăria primeşte un aer impozant datorită rezalitului central, ce concentrează efectele decorative cu cel mai mare impact vizual. Cele trei registre au ca şi elemente cheie trei ferestre monumentale încheiate pe traseu semicircular asemeni unor simbolice arcuri de triumf, ferestre ce marchează marea Sală de şedinţe, în fapt Sala de Onoare. Monumentalitatea acestor ferestre este subliniată de coloane angajate cu capitel compozit. Efectul de eleganţă monumentală este amplificat de coloanele duble ce flanchează rezalitul central. Un important efect spaţial îl constituie amplificarea rezalitului la nivelul parterului printr-un pasaj carosabil, elegant şi funcţional deopotrivă. Nivelul al treilea atinge maximum de efect plastic prin prezenţa celor patru figuri alegorice şi a grupului statuar ce încununează maiestuos întrega compoziţie arhitecturală. Urcarea treptelor Turnului Primăriei este o veritabilă probă sportivă dar care și recompensează ochiul privitorului: episoade triste și victorioase cu soldați români, luptând sau odihnindu-se, imagini cu Oradea secolului al XIX-lea , din perioada interbelică și bine înțeles din timpul comunismului. La etajul trei al turnului se poate admira mecanismul ceasului și stemele orașului din perioada imperiului Austro-Ungar și până în prezent. Orologiul turnului cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu" şi a fost construit la începutul secolului XX, în anul 1904 de către un lăcătuş ceasornicar pe nume Mezey Dezső. În prezent ceasul din Turnul Primăriei este îngrijit de Nagy Csaba Sándor. Datorită lui, modul de funcţionare a ceasului s-a schimbat din 1992. Dacă până în 1992 inerţia greutăţii acţiona ceasul şi pendulul, acum pendulul este acţionat electronic, ducând mişcările prin axe şi roţi dinţate până la arătătoarele cadranelor. Orologiul este alcătuit din patru părţi - cadrane, situate în partea superioară pe fiecare latură a obiectivului. Cadranul din faţă, cel care priveşte spre Criş, a fost confecţionat din sticlă groasă, numită sticlă de lapte şi era iluminat din spate. După război, în 1944, cadranul din faţă a fost schimbat, sticla fiind înlocuită cu tablă, la fel s-a procedat şi pentru celelalte cadrane. Orologiul a supravieţuit celor două războaie mondiale, iar acoperişul şi zidul turnului au supravieţuit celor două incendii, primul în 1917, iar la doilea în 1944. Cadranul ceasului păstrează şi azi urme de gloanţe din timpul războiului din 1944. La ultimul etaj al turnului sunt montate niște plăcuțe pe care sunt inscripționate distanțe și săgeți către capitale din Europa și de pe toate continentele – de la câțiva kilometri până la 15000 de kilometri.

Placheta - (Palatul Primăriei Oradea)

Palatul Primăriei din Oradea este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului Oradea, care determină totodată silueta caracteristică a zonei centrale, fiind situat în Piața Unirii, la nr.1 și dominând spaţiul urban din vecinătatea râului Crişul Repede. Pe acest amplasament a existat până în 1901 o clădire cu o istorie complexă: primul palat episcopal baroc al oraşului, ridicat de episcopul Csáky Miklós în jurul anului 1742. După anul 1776 edificiul cu o faţadă relativ modestă, cu un singur nivel şi dispus în jurul unei curţi interioare, a găzduit gimnaziul superior catolic, apoi între anii 1780-1874 academia orădeană, între anii 1874-1896 Arhigimnaziul de stat, în sfârşit în mod provizoriu şi palatul justiţiei. În anul 1895 au demarat pregătirile în Consiliul Local în ideea de a face loc unui nou edificiu iar în 1896 a fost organizat un concurs de arhitectură pentru Noua primărie a urbei. Premiul întâi al concursului a fost câştigat în egală măsură de arhitectul Rimanóczy Kálmán jr. şi de alţi doi concurenţi, primului fiind încredinţată sarcina de a realiza o sinteză a celor trei proiecte. După elaborarea acesteia lucrările de execuţie au fost licitate şi câştigate de acelaşi arhitect în calitate de antreprenor general. Executantul acestui măreț proiect a fost Sztarill Ferenc. Lucrările de construcţie au început pe 26 februarie 1902 şi au fost terminate în octombrie 1903, fiind efectuate aproape exclusiv de firme locale. Şedinţa solemnă de inaugurare a clădirii a avut loc pe 10 ianuarie 1904, pe când șa conducerea orașului se afla Rimler Karoly, primarul cu cea mai lungă perioadă aflat în funcție din istoria orașului. Clădirea a fost construită în stil eclectic, cu faţadele ce întrunesc o serie de elemente preponderent neorenascentiste. Faţadele ansamblului se dezvoltă de-alungul a două străzi şi a pieţei centrale, compoziţional fiind dominate de rezalitul cu acoperiş în mansardă şi de turnul de pe latura dinspre Criş. Aripile clădirii se structurează în jurul a două curţi, simetria planimetrică a jumătăţii dinspre piaţă fiind dezechilibrată de dezvoltarea aripii nordice, care se frânge într-un unghi obtuz, urmărind parcelarea veche, până la casa parohială romano-catolică. Clădirea are un regim de înălţime S+P+2, cu excepţia rezalitului, care găzduieşte sala festivă ce se dezvoltă pe înălţimea a două etaje, iar deasupra ei se află spaţiul podului, luminat de ferestre. Dominarea sălii festive în configuraţia spaţială interioară se proiectează şi pe faţada principală, acolo unde deasupra celor trei arcade semicirculare ce delimitează un vestibul deschis, cele trei ferestre mari ocupă aproape toată suprafaţa dintre coloanele angajate, ce susţin antablamentul. Parterul clădirii este prevăzut cu bosaje, ce accentuează orizontalitatea, iar în antiteză, elementele de ritmare ale celor două etaje, pilaştri cu capiteluri corintice susţin verticalitatea. Registrul de mijloc cu ferestrele mari ale sălii festive este flancat de două rezalite mai mici, delimitate de perechi de coloane cu capiteluri ionice şi cu câte un balcon la nivelul etajului întâi. Ferestrele parterului sunt simple, dreptunghiulare, fiind marcate la partea superioară de desenul bosajelor, ce sugerează pseudoarce de descărcare. Ferestrele etajului întâi sunt încoronate de sprâncene arcuite şi cornişe drepte, în timp ce la etajul secund întâlnim ferestre simple sau duble, cu terminaţii semicirculare. Rezalitul faţadei principale este încoronat cu un atic complex, format dintr-o balustradă, elemente de tip edicula şi sculpturi alegorice: o acvilă flancată de personaje simbolizând comerţul şi industria, iar în rândul inferior alegoriile ştiinţei, artei, justiţiei şi agriculturii. Turnul, înalt de 50 metri a servit o vreme ca punct de observaţie a incendiilor. Din holul principal accesul la etajul întâi se face în axul clădirii, printr-o scară monumentală cu trei rampe. Pictura murală a casei scării a fost realizată de Ferenc Udvardy. Sala festivă are pereţii bogat decoraţi cu pilaştri, lesene, frize şi elemente tectonice cu caracter renascentist, fiind prevăzută şi cu un balcon în consolă arcuită, ce se dezvoltă pe latura vestică. În mijlocul bolţii se ridică o cupolă eliptică, şi ea bogat decorată. Sala a fost folosită nu doar pentru şedinţele Consiliului Local ci a găzduit şi numeroase festivităţi.

Insigna turistică - Vadul Crișului

Vadu Crișului, în limba maghiară Rév este o comună din județul Bihor care include și satele: Birtin, Tomnatic și Topa de Criș. Comuna Vadu Crișului este situată în partea de nord-vest a României, în estul județului Bihor, la o distanță de 50 kilometri de Oradea și 100 kilometri de Cluj, pe drumul european E60. La recensământul din anul 2011 comuna număra 4009 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 68,67%, maghiari – 18,73%, romi – 9,2% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a populației comunei se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 65,22%, reformați – 16,38%, baptiști – 7,58%, penticostali – 4,96%, greco catolici – 1,59% și restul – nedeclarată sau altp religie. Enumăr mai jos câteva din atracțiile turistice ale acestei comune: Biserica de zid „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Vadu Crișului, construită în anul 1790, Monumentul comemorativ al celor morți cu ocazia construirii căii ferate Oradea - Cluj, construit în anul 1870, amplasat în curtea bisericii ortodoxe din satul Topa de Criș, Turnul de la „Portus Crisy” („Vama sării” sau „Casa zmăului”) din satul Vadu Crișului, construit în secolul al XIII-lea, Defileul Crișului Repede (rezervație naturală) și Peștera Zichy (monument al naturii).

Peștera de la Vadu Crișului, nume alternativ Peștera Zichy este una din cele mai cunoscute și studiate peșteri din România. Ea este situată în defileul Șuncuiuș - Vadu Crișului, la o depărtare de 50 metri de albia râului Crișu Repede și a fost descoperită la data de 10 noiembrie 1903, de către Czaran Gyula și colaboratorii săi Karl Handt și Veress Istvan, are lungimea de 1510 metri și este dispusă la altitudinea de 305 metri. Descoperirea s-a făcut prin dinamitarea versantului ca urmare a unor bănuieli că deasupra cascadei Vadu Crișului ce poate fi văzută de pe calea ferată s-ar afla o peșteră de mari dimensiuni. Contele Odon Zichy pe a carui proprietate se află peștera a dispus amenajarea sa cu podețe și scări de lemn astfel încât în 1905 a fost deschisă spre vizitare fiind considerată la aceea vreme cea mai frumoasa peșteră din Europa.

Prin peșteră curge o apă care la 40 metri de intrare formează o cascadă de aproximativ 6 metri. Stalactite și stalagmite pot fi observate pe toată lungimea peșterii, unele formațiuni au denumirea de Mormântul lui Mahomed, Vulturul Alb, Adam și Eva, Barba lui Mahomed chiar și Albă ca Zăpada și cei Șapte Pitici. Peștera nu poate fi vizitată în totalitate, o parte fiind rezervată cercetărilor speologice. Peștera adapostește cea mai bogată faună cavernicolă din România. Aici sunt specii de melci, viermi, insecte si crustacee. Peștera fiind atât de mare și cu galerii multe este bine populată de liliacul cu botul in formă de potcoavă. Originea apei este Izvorul Bătrânului care dupa un traseu scurt se pierde în pachetul de calcare. În anul 1905 a fost deschisǎ pentru vizitare, fiind consideratǎ la acea vreme cea mai frumoasǎ peșterǎ din Europa. Din 1955 este declaratǎ monument al naturii.

Insigna 54

(Centrul 54 Comunicații Rețele Militare Naționale de Comunicații)

Centrul 54 Comunicații R.M.N.C. este o unitate militară de transmisiuni, a Armatei Române, dislocate în municipiul Oradea, județul Bihor. Unitatea a fost înființată în data de 1 octombrie 1952 sub numele Batalionul 377 Transmisiuni conform Ordinului ministrului forţelor armate nr. 0159806/52 prin transformarea Companiei 377 Transmisiuni din Divizia 95 Infanterie. La data de 23 februarie 1959 unitatea primește numele Batalionul 54 Transmisiuni din structura Diviziei 95 Infanterie. Prin ordinului şefului Statului Major General nr. G.2/0008 din 03.08.2000, Batalionul 54 Transmisiuni a trecut din subordinea Statului Major al Forţelor Terestre, în subordinea Comandamentului Transmisiunilor, iar în data de 1 iulie 2002 unitatea este denumită Centrul 54 Transmisiuni de Sprijin, conform Ordinului Statului Major General nr. S/B.5/2168/2002. Din data de 1 ianurie 2007 unitatea poartă nume actual - Centrul 54 Comunicaţii R.M.N.C. (Rețele militare naționale de comunicații).

Insigna - Olimpia Oradea

Olimpia Oradea se pare că a fost un club de rugby. Alte informații despre clubul Olimpia Oradea nu s-au găsit. Rugby, scris și rugbi este un sport cu mingea, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit „sportul cu balonul oval”. Cele două variante principale sunt rugby în 15 sau rugby în 8 jucători.Rugby se joacă pe un teren dreptunghiular având dimensiunile de 144×70 metri maximum, de cele mai multe ori acoperit cu gazon. „Butul” (poarta), sub formă de H, este constituit din doi stâlpi paraleli de 3,4 metri în înălțime, la o distanță de 5,6 metri, cu o bară transversală aflată la 3 metri de sol. Un meci durează 80 de minute, în două reprize de 40 de minute și o pauză de 15 minute. Obiectivul jocului este de a câștiga puncte prin: purtarea și culcarea mingii în terenul de țintă advers (eseu); trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse; eseu: 5 puncte; transformarea eseului: 2 puncte drop-gol (lovitură de picior căzută): 3 puncte; lovitura de pedeapsă: 3 puncte. Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau și înainte, dacă este lovită cu piciorul. Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulți jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii și îl blochează la pământ.

Prima atestare documentară a practicării oficiale a sportului rugby în România este menţionată de către Dumitru Manoileanu (fost jucător, antrenor, teoretician al jocului) la 8 septembrie 1913. Cum şi alte izvoare au menţionata data propusă de Manoileanu, dată recunoscută şi de Federaţia Română de Rugby, considerăm ca 8/21 septembrie 1913 este data naşterii oficiale a sportului cu balonul oval în România. La acea dată s–a întâmplat primul meci în care Tennis Clubul Român a jucat cu Sporting Club. Cum, întâlnirea s–a terminat cu un scor egal (3–3), cele două echipe s–au întâlnit din nou, în 13 octombrie. De data aceasta Tennis Clubul Român a învins cu scorul de 6 –0, din 2 încercări. Punctajul acelor vremuri acorda 4 puncte pentru un drop–gol şi 3 puncte pentru o încercare sau transformarea unei lovituri de pedeapsă. Transformarea unei încercări era 2 puncte. Meciurile s–au desfăşurat pe un teren aflat pe Şoseaua Bonaparte (astazi Iancu de Hunedoara).

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite.

Bustul regelui Ferdinand

Cazinoul ofițerilor - Școala specială de jandarmi

Casa Poynar

Catedrala și Palatul episcopal

Cazarma

Direcția financiară

Facultatea de medicină

Gimnaziul

Camera de Comerț

Hotelul Rimanoczy

Hotelul Transilvania

Statuia Reginei Maria

Monumentul Maria din Piața Szecheny

Palatul Apolo

Palatul Bibornok

Palatul de justiție

Palatul Episcopiei

Palatul Vulturul Negru

Parcul Carol

Piața Regina Maria

Piața Sf. Laszlo

Piața și Monumentul Szecheny

Pod peste Criș

Poșta

Școala

Sinagoga

Monumentul Szacsvay Imre

Monumentul Sfântului Laszlo

Teatrul

Teatrul și Hotelul

Zarda

Județul Bihor este situat în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar mai jos câteva fotografii reprezentând monumente de cultură și arhitectură din județul Bihor, din vremuri diferite dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.