Epaminonda's Blog.....: FILATELIE / ISTORIE / NUMISMATICĂ: CONTINUITATE SAU SCHIMBARE? TRECEREA DE LA CUZA LA CAROL I REFLECTATĂ ÎN FILATELIE ȘI NUMISMATICĂ

Venirea principelui german Karl von Hohenzollern-Sigmaringen în România, în anul 1866, a prilejuit o sumedenie de schimbări în viața tânărului stat sud-est european. Țara a fost dăruită cu o nouă constituție, s-au organizat noi alegeri parlamentare, iar guvernul a demisionat pentru a-i da ocazia noului domnitor să-și aleagă singur cabinetul. Totodată, o serie de proiecte care se găseau în amorțire sau în lentă punere în practică aveau să fie finalizate la scurtă vreme după venirea lui Carol I. La data de 22 aprilie/4 mai 1867, domnitorul României promulga Legea sistemului monetar național care instituia leul ca monedă națională, împărțit în 100 de bani, urmând îndeaproape modelul francului francez. În februarie 1868, ajungeau în țară și primele monede de bronz, denominate în bani, care fuseseră bătute în Marea Britanie, la fabricile Heaton și Watton & Co. din Birmingham. Domnia lui Carol I marchează apariția unor transformări importante în toate domeniile vieţii sociale şi culturale a ţării. Pe acestă linie se înscriu lucrările la construcția palatului Academiei, începute încă din 1857, care au fost urgentate, clădirea putând fi inaugurată în ziua de 14/26 octombrie 1869, în prezența cuplului princiar și a membrilor guvernului. De asemenea, putem menţiona şi concesiunea feroviară Barkley-Staniforth din 1865, temporar anulată, care a fost reînnoită în aprilie 1867 de Carol I. Lucrările au decurs mai apoi în ritm susținut, pentru ca pe 19/31 octombrie 1869 domnitorul să poată inaugura deja prima cale ferată din țară, cea dintre București Filaret și Giurgiu, cu o lungime de 70 de kilometri. Ar mai putea fi invocate și alte exemple de reușite ale începutului de domnie. Totuși, o schimbare semnificativă cu impact simbolic imediat în epocă a fost transpunerea în filatelie a schimbării de regim. Într-o țară care nu avea încă monede proprii de circulație, principala formă de vehiculare a efigiei domnitorului rămânea totuși marca poștală.

În anul 1865, Poșta lansase în circulație o serie de trei timbre cu valori de 2 parale (portocaliu), 5 parale (albastru) și 20 de parale (roșu) purtând efigia domnitorului Alexandru Ioan I într-un câmp oval și puțin înainte altele cu valori de 2, 5 și 25 franco.

Primele timbre purtând chipul lui Carol I, emise în 1866-1867, au fost tot trei, având aceleași valori ca și cele anterioare. Toate au fost litografiate cu cerneală neagră, dar pe trei tipuri de hârtie: galbenă, albastră și albă/roz. Păstrarea paralelor ca monedă de calcul pentru valorile nominale reprezintă o formă de continuitate pragmatică și se explică prin faptul că în 1866 leul nu fusese adoptat încă drept monedă națională, iar mai apoi, pe parcursul anului 1867, deși prevăzute de lege, monedele noului sistem monetar nu puteau fi încă întâlnite în circulație. Privind în paralel iconografia celor două serii, merită să analizăm câteva elemente distinctive. Este lesne să observăm modelele la care aderaseră cei doi domnitori. Cuza împrumutase în anul 1864 moda barbișonului și a mustății de la împăratul Napoleon al III-lea, căci, după lovitura din data de 2/15 mai, acesta adoptase și spiritul autoritar al regimului din Franța. Carol, pe de altă parte, ne apare purtând favoriți, asemenea multor ofițeri și dinaști germani. Avea să renunțe la această modă abia în 1869. Dincolo de aceste detalii estetice, care și-au avut importanța lor, se cuvine să mai remarcăm și că efigia lui Carol a fost orientată în direcție opusă, spre stânga. O asemenea răsucire simbolică avea cel mai probabil menirea de a sublinia o schimbare de regim politic, nu doar un simplu transfer de putere de la un monarh la altul. Timbrele apăruseră numai de 26 de ani, așadar nu exista o tradiție lungă din care să fie preluate modele. Numismatica, însă, putea fi o sursă de inspirație pe acest tărâm simbolic. Revenind la iconografia filatelică românească, se cuvine să adăugăm că, odată statornicită astfel, orientarea efigiei filatelice a lui Carol I nu a mai fost schimbată niciodată până la sfârșitul domniei sale, în 1914. Cu atât mai interesant este faptul că și toate emisiunile filatelice purtând efigia regelui Ferdinand I, începând cu seria „Moscova” (1917) și încheind cu seria „În al 50-lea an de Independență” (1927), prezintă aceeași orientare spre stânga. Situația se menține în timpul scurtei domnii de minorat a regelui Mihai I (1927-1930). Începând cu regele Carol al II-lea însă, orientarea încetează să mai fie fixă. În unele serii este spre stânga, în altele spre dreapta, iar în câteva cazuri sunt prezente ambele chiar la nivelul aceleiași serii. Situația este aceeași în timpul celei de-a doua domnii a regelui Mihai I (1940-1947).

Iconografia numismatică a parcurs o evoluție similară. Singura piesă care a purtat efigia domnitorului Alexandru Ioan I a fost o probă monetară în bronz a piesei de 5 sutimi. Realizată în anul 1864, aceasta ni-l înfățișează pe monarh cu barbișon și mustață, după moda instituită de Napoleon al III-lea, cu bustul orientat spre dreapta.

Prima monedă bătută cu efigia noului domnitor – piesa de aur de 20 de lei din 1868 – prezintă pe avers portretul lui Carol I cu favoriți, orientarea fiind, la fel ca în filatelie, tot spre stânga. Ca și în cazul timbrelor, toate monedele ulterioare destinate circulației, emise în timpul acestuia, au purtat efigia domnească, mai apoi regală, orientată tot spre stânga până în anul 1914. Singurele piese pe care a apărut portretul regelui Ferdinand I au fost patru monede postume de aur antedatate 1922, dar bătute în Marea Britanie abia în 1928-1929. Două dintre acestea prezintă bustul regelui încununat de lauri (20 și 100 de lei), iar celelalte două îl înfățișează pe monarh în veșmintele de încoronare și purtând pe cap Coroana de Oțel a României (25 și 50 de lei). Ele prezintă efigia orientată spre stânga, asemenea pieselor de 5 și 20 de lei din anul 1930, care poartă bustul regelui Mihai I copil. Abia în timpul domniei lui Carol al II-lea putem întâlni prima piesă cu orientare spre dreapta. Această piesă de 100 de lei din 1932 a rămas totuși singulară la scara celor 10 ani de domnie, toate celelalte având orientare spre stânga. În șirul emisiunilor monetare, convenția de orientare a efigiei a fost încălcată sistematic până la cea de a doua domnie a Regelui Mihai I (1940-1947) când, din 15 tipuri de monede de circulație, 10 au purtat efigia întoarsă spre dreapta. Revenind la imaginea de ansamblu, putem căpăta o nouă înțelegere a anului 1866. Este un lucru deja știut că acest an nu a adus un simplu transfer de putere de la un domn la altul, ci mai ales o schimbare de regim politic, de la autoritarismul ultimilor ani ai lui Alexandru Ioan I (1864-1866) la democrația restaurată în timpul lui Carol I. Chiar aceasta a și fost în epocă narațiunea prezentată de făptuitorii actului de la 11/23 februarie. Și nu avem motive serioase să nu-i credem. Această metamorfoză politică a avut consecințe interesante iconografice atât în filatelia, cât și în numismatica tânărului stat. În această lumină, schimbarea orientării efigiei ne apare ca o opțiune politică. Ea trebuia să sublinieze o dată în plus cezura produsă. Faptul că trecerea de la Carol I la Ferdinand I, iar mai apoi de la Ferdinand I la prima domnie a lui Mihai I, s-a făcut fără a schimba orientarea efigiei pare să indice că însemnătatea acesteia ca indicator al continuității de regim a mai fost resimțită. Dar, după cum am văzut, începând cu anii 1930 orientarea efigiei și-a pierdut această însemnătate simbolică, ea fiind folosită ambivalent în timpul ultimelor două domnii regale.

xxx

"O SITUAȚIE FINANCIARĂ" -

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

O EPIGRAMĂ PROPRIE

UN CAREU DE DEFINIȚII

REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL CLUJ

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Insigna turistică - Cluj (Ansamblul monumental Matei Corvin)

Ansamblul monumental Matei Corvin, alcătuit din cinci statui reprezentându-i pe regele Matei Corvin (ecvestru) și pe cei patru generali ai săi, a fost dezvelită în anul 1902 în Piața Mare a orașului Cluj. Macheta lucrării, operă a artiștilor Janos Fadrusz și Lajos Pakey, a obținut în anul 1900 marele premiu al Expoziției Universale de la Paris. Monumentul clujean, având statut de monument istoric a devenit de-a lungul timpului unul din semnele distinctive ale orașului.Ideea înălțării la Cluj a unei statui a lui Matei Corvin datează încă din anul 1882, an în care Consiliul Legislativ Orășenesc Cluj a stabilit executarea unui monument în cinstea marelui fiu al orașului. Macheta lui Janos Fadrusz a fost aprobată în unanimitate de autoritățile locale în anul 1884. Arhitectul Lajos Pakey a realizat proiectul soclului statuii, reprezentând un bastion al zidului cetății Clujului. Statuia ecvestră a lui Matia Corvin se remarcă prin poziționarea tuturor celor patru copite ale calului pe sol, ceea ce, conform tradiției, înseamnă că personajul aflat pe cal a murit de moarte naturală, și nu în luptă. Monumentul a fost finanțat prin subscripții publice. Costurile mari ale realizării monumentului au întârziat inaugurarea, astfel că festivitățile au avut loc abia în data de 12 octombrie 1902. Statuile din bronz ale lui Matei Corvin și ale celor patru comandanți au fost aduse cu trenul de la Budapesta și transportate pe șinele unei vechi linii de tramvai cu cai până în centrul Clujului, unde au fost amplasate pe soclul din piatră. Pentru a rămâne în memoria Clujului, Janoș Fadrusz a dat chipul său uneia dintre personalitățile din bronz care-l străjuiesc pe regele Matia, anume generalului Ștefan Bathory.În anul 1919 au existat demersuri pentru înlăturarea sau mutarea monumentului, considerat ca un relict al naționalismului maghiar. Istoricul Nicolae Iorga a găsit soluția salvării monumentului, prin evidențierea originii române a regelui Matia pe o plăcuță trilingvă amplasată pe latura nordică a postamentului. În anul 1940 inscripția respectivă a fost îndepărtată. În anul 1992 primarul Gheorghe Funar a dispus amplasarea citatului din Nicolae Iorga pe soclul statuii, pe latura sudică, la fațadă. Cu ocazia restaurării monumentului în anul 2010 plăcuța cu citatul respectiv a fost mai întâi înlăturată complet, apoi așezată pe postament în data de 23 mai 2011. Ansamblul monumental Matei Corvin a fost restaurat între anii 2010-2011, acțiune finanțată de ministerele culturii din România și Ungaria. Conducătorul artistic al restaurării a fost maestrul Tibor Koloszi. Statuia ecvestră a monumentului este evocată, ca simbol al orașului și al eroismului, în romanul foarte scurt al lui Gib I.Mihăescu - Femeia de ciocolată, publicat în 1933. Monumentul este compus dintr-o statuie ecvestră a regelui Matei Corvin, în fața căreia sunt plasate următoarele 4 statui (de la stânga spre dreapta):

Blasius Magyar, bătrânul conducător al trupelor de mercenari, faimoasa „Armată Neagră”
Paul Chinezu, comitele de Timiș
Ștefan Szapolyai, viceregele Ungariei
Ștefan Bathory, voievodul Transilvaniei.

Pe soclu s-a aflat inițial inscripția maghiară Mátyás Király (Regele Matia, între 1902-1918), înlocuită apoi cu Matei Corvinul (1918-1940), Mátyás Király (1940-1944), Mathias Rex (după 1944 până în prezent).

Ecotrail Ultramaraton Cluj - 1 Decembrie 2018

Produsul de mai sus este o medalie specială realizară de compania privată orădeană Medals Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și/sau câștigătorilor participanți la competiția de atletism Eco Trail Ultramaraton din municipiul Cluj Napoca.

Set 3 medalii - Ecotrail Ultramaraton Cluj 50, 25 și 7 kilometri

EcoTrail Ultramarathon Cluj Napoca este un eveniment de alergare de anduranță contra cost care presupune o pregătire specifica anterioară. În cadrul competiției au loc următoarele curse:

Ultra 50 kilometri TEAMS: - Concurs pe echipe formate din minim 2, maxim 6 participanti cu un capitan desemnat. Echipele pot fi exclusiv masculine, exclusiv feminine si mixte (1+1, 2+1, 3+2 sau 3+3). Distanta maxima intre membrii grupului nu poate fi mai mare de 10 membri, timpii inregistrati la punctele intermediare nu poate fi mai mare de 30 secunde intre primul si ultimul membru. Se vor acorda premii în produse de la parteneri, trofee / diplome echipelor clasate pe locurile 1-3.
HALF 25 kilometri - Categorii de varsta (18-39, 40-49, 50+)
MARTY Cross 15 kilometri - Categorii de varsta (J<18, 18-39, 40-49, 50+)
Mini EcoTrail 7 kilometri – Open

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Ultramaratonul este orice cursă mai lungă decât cea tradițională de maraton (care are o lungime de 42,195 km). Aceste curse testează anduranța, rezistența mentală și condiția fizică a participanților care parcurg distanțe lungi, adesea pe teren dificil (trasee, munți, deșerturi etc.) în condiții meteorologice variabile. Ultramaratoanele necesită antrenament și pregătire specifică datorită naturii lor extreme și solicitante. Există două tipuri de curse de ultramaraton: cele care acoperă o distanță specificată, și curse care au loc în timp (cu câștigătorul acoperind cea mai mare distanță în timp). Cele mai frecvente distanțe sunt de 50 și de 100 de kilometri, de 50 de mile (80,4672 km) și de 100 de mile (160,9344 km), deși multe curse au și alte distanțe. Rezultatul de la cursa de 100 de kilometri este recunoscut ca record mondial oficial de către Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism (IAAF), organul de conducere mondial din atletism.

C.F.R. Dej 1881 - 1981

Căile Ferate Române (C.F.R.) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Compania națională CFR se compune din opt Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restrucutrarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov. Sus am postat logo-ul C.F.R. precum și o modernă și puternică locomotivă realizată de către economia românească.

Dej (în germană - Desch, în maghiară – Dés sau Deés) este un municipiu din județul Cluj care include și satele: Ocna Dejului, Peștera, Pintic și Șomcuțu Mic, situat la confluența râurilor Someșul Mare și Someșul Mic, la 57 km depărtare NE de Cluj. Dejul a fost reședința comitatului solnocul Inferior, iar din 1878 a comitatului Solnoc-Dăbâca. Din 1920 până în 1950 orașul a fost capitala județului capitala județului Someș și apoi a raionului Dej. În urma reformei administrative din 1968, orașul Dej a devenit municipiu în cadrul județului Cluj, pierzându-și astfel importanța de centru administrativ. În zona orașului au fost descoperite fragmente ceramice neolitice în pădurea Bungăr, pe dealul Sfântu Petru și pe dealul Cichegy din Viile Dejului. Despre o așezare cu adevărat stabilă și bine organizată se poate vorbi la începutul epocii fierului, când se cristalizează civilizația dacică. Descoperirile din epoca romană atestă existența unei așezări romane pe vatra actuală a municipiului Dej, din păcate numele antic al așezării nu se cunoaște. Au fost descoperite resturile drumului roman și ale podului de peste Someș care făcea legătura între castrele de pe graniță. Altă descoperire importantă din epoca romană o constituie conducta de aducțiune a apei care se îndreapta spre zona centrală a orașului; la Pintic a fost descoperită o villa rustica, iar pe dealul Cabdic (Rompaș) s-au găsit întâmplător un altar votiv roman și o monedă romană de aramă. Tot aici se observă urme ale exploatării sării de către romani. În satul Peștera (de lângă Dej) s-au descoperit morminte romane. La Cetan a fost identificat un drum roman și ceramică romană. Teritoriul actual al orașului și exploatările de sare de aici au făcut parte din voievodatul lui Menumorut. Granița dintre voievodatele lui Gelu și Menumorut era Valea Fizeșului, care se varsă în Someșul Mic. După anul 905 a început cucerirea maghiară a acestor formațiuni politice româno-slave. Pentru impulsionarea vieții economice, regalitatea maghiară a încurajat colonizarea sașilor în Transilvania. În drumul lor spre Sibiu, o parte dintre acești hospites-oaspeți s-au oprit și aici și au întemeiat orașul Dej. Aceștia s-au așezat aici în jurul anilor 1141-1143, iar în scurt timp așezarea a căpătat un caracter urban. Prima mențiune documentară care atestă existența orașului datează din anul 1214, când a apărut cu numele de Dees. În secolele XVI-XVII, orașul Dej a fost prins în conflictele politico-militare dintre marile familii nobiliare pentru tronul Principatului Transilvaniei, dar și între conflictul dintre Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman pentru stăpânirea Transilvaniei. Cel mai dramatic eveniment s-a produs după asasinarea domnitorului Mihai Viteazul, între anii 1601-1603, când orașul a fost trecut prin foc și sabie de generalul Basta. În acest context se formează o elită politică și culturală românească, care prin activitățile culturale desfășurate în satele din județ, au angrenat marea masă a românilor în mișcarea politică națională și de afirmare a conștiinței naționale. În contextul Primului Război Mondial, orașul Dej a devenit un puternic centru unionist prin personalitățile sale. Perioada interbelică a însemnat dezvoltarea orașului pe toate planurile: edilitar, administrativ-politic, economic și cultural. Această dezvoltare și evoluție a fost oprită de cel de-al doilea război mondial. După Dictatul de la Viena, Dejul și județul Someș au făcut parte din teritoriile cedate Ungariei. În 8 septembrie 1940 autoritățile ungare horthiste au instaurat în Dej un regim dur de dictatură militară. Mulți români au avut de suferit, alții au fost expulzați în România sau nevoiți să se refugieze. Spre sfârșitul războiului, în primăvara anului 1944, autoritățile ungare au declanșat Holocaustul evreilor din Dej și din județul Someș, fiind închiși 7.800 de evrei în ghetoul din Pădurea Bungăr și apoi trimiși la Auschwitz-Birkenau. Au reușit să supraviețuiască lagărelor morții puțin peste 800 de suflete. La recensământul din anul 2021 orașul număra 31475 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 33497 locuitori) dintre care: români – 80,01%, maghiari – 8,01% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a municipiului clujean Dej astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 68,94%, reformați – 7,37%, penticostali – 55,38%, greco catolici- 2,27%, romano catolici- 1,71% și restul – nedeclarată sau alte religii. Principalele obiective de vizitat în acest oraș sunt:

Biserica reformată calvină – monument de arhitectură gotică, construită 1456 – 1526, cu un turn înalt de 70 metri
Casa Teodor Mihaly (monument istoric)
Muzeul Municipal Dej, situat în centrul orașului, str.1 Mai, nr. 3.
Biserica reformată - stil gotic, construită în anii 1453 – 1536, cu un turn înalt de 72 m.
Biserica și mănăstirea franciscană Sf Anton de Padova, stil baroc, anul 1716
Biserica Ortodoxă „Sf. Gheorghe”, ridicată în 1776
Biserica protopopială greco-catolică (nerestituită), consacrată în anul 1895 cu hramul "Adormirea Preacuratei".
Palatul justiției, construit la sfârșitul secolului XIX.
Clădirea fostei Primării.
Statuia „Lupa Capitolina”, simbolul latinității poporului român. A fost realizată de sculptorul V. Pruna și dezvelită în 17 septembrie 2004, cu ocazia celei de-a 100 Adunări Generale a Astrei.
Obeliscul (Monumentul) Eroilor.
Casa memorială Alexandru Vaida Voievod.

Prima atestare a Dejului ca port de ape interioare datează din anul 1200, când de aici plecau plute pe Someș încărcate cu sare de la Ocna Dejului. Așa-numitul "drum al sării" a fost însă abandonat odată cu extinderea liniilor ferate, iar Dejul și-a pierdut acest statut, până în 1991. Dejul a fost declarat de Autoritatea Navală Română port de agrement în anul 1991 și ține de Autoritatea Navală Teritorială de la Drobeta Turnu-Severin. Cu cinci Autorități Navale Teritoriale în subordine, la Galați, Constanța, Giurgiu, Tulcea și Drobeta Turnu-Severin Autoritatea Navală Română mai are, pe lângă Căpitănia din Dej, încă trei Oficii cu același profil pe ape interioare: la Timișoara, Bicaz și Snagov.

Banca ardeleană și Casa de păstrare S.A.R. Cluj - 1864

Produsul de mai sus este o insignă document ce omagiază existența “Băncii “Ardeleana” și Casei de păstrare S.A.R.” din municipiul Cluj Napoca, denumire în limba maghiară – Erdelyi bank es takarekpenzstar R.T., denumire în limba germană – Siebenburghische bank und Sparkassa A.G. - și a fost realizată în anul 1894. Această bancă a fost una dintre cele mai cunoscute bănci și poate cea mai veche din provincia Transilvania, aflată sub dominația austro-ungară.

Ea își avea sediul central în orașul cluj, Piața Unirii, la nr.32, după cum se poate vedea și de pe un afiș reclamă din ziarele timpului.

Deasupra am postat și o acțiune de 500 lei emisă de către această bancă.

Insigna - Fotbal club Arieșul - Turda

Fotbal club Arieșul Turda, denumire actuală - Sticla Arieșul Turda este un club de fotbal din Turda, care joacă în Liga IV – Cluj. Culorile clubului sunt alb și roșu, iar porecla echipei este vulturii roșii. Intre 1907-1934 echipele turdene de fotbal jucau pe terenuri improvizate. In anul 1934 s-a dat în funcție primul stadion cu tribună al orașului, amplasat pe malul drept al râului Arieș, în aval de podul mare peste Arieș, pe locul unde s-a construit apoi întreprinderea "Electroceramica". Stadionul a fost demolat în anul 1975, deodată cu inaugurarea unui nou stadion în cartierul Poiana. De-a lungul vremii echipa s-a mai numit:

Muncitorul Turda 1907 – 1950
Flamura Roșie Turda 1950 - 1958
Arieșul Turda – 1958 – 1975; 1999 – 2012; 2013 - 2015
Sticla Arieșul Turda – 1975 – 1999; 2016 - prezent
F.C.M. Turda – 2012 - 2013

Sezonul 1960-1961 este cunoscut ca unul de referință în istoria Arieșului Turda. Echipa antrenată de Ștefan Wetzer a ocupat locul 6 în seria a III-a a Diviziei B, iar în Cupa Românie a trecut pe rând de Corvinul Hunedoara (2-0), Penicilina Iași (7-1), Știința Timișoara (2-1) și UTA (3-0). Finala jucată împotriva Rapidului la 12 noiembrie 1961pe stadionul Republicii a câștigat-o cu 2-1. Fotbaliștii care au jucat în acea finală sub culorile Arieșului au fost: Vasile Suciu (portar), Eugen Pantea, Ioachim Zăhan (fundași), Alexandru Vădan, Eugen Luparu, Ion Onacă (mijlocași), Vasile Mărgineanu, Vasile Pârvu, Dionisie Ursu, Gheorghe Băluțiu

și Liviu Husar (înaintași). Golurile acestui meci memorabil au fost marcate de Nicolae Văcaru în min.24 (pentru Rapid București) și de Gheorghe Băluțiu în min. 50 (penalty) respectiv în min. 51 (pentru Arieșul Turda). Arbitru: Nicolae Mihăilescu (București). Arieșul Turda și-a continuat drumul în Divizia B până în 1964 când a început o serie de retrogradări și promovări succesive încheiate în anul 2012 când s-a retras din cauze financiare. Actuala garnitură s-a reînființat în 2 iunie 2016 reînscriindu-se în Liga IV.

Turda (în latină Potaissa, în germană Thorenburg, în maghiară Torda) este un municipiu din județul Cluj, Transilvania, România, cu o populație de 43472 locuitori (la 20 octombrie 2011). Orașul se situează la circa 30 km sud-est de municipiul Cluj-Napoca, pe valea râului Arieș. Turda a fost fondată ca o așezare dacică sub numele probabil de Turdava. A fost cucerită de romani și redenumită Potaissa. Pe aceste locuri s-ar fi descoperit mai multe vestigii paleocreștine. În Evul Mediu s-au ținut în total la Turda 127 Diete ale Transilvaniei (adunări ale stărilor). În anul 1568 Ioan al II-lea Sigismund Zapolya, principe al Transilvaniei, a emis aici Edictul de la Turda, primul decret de libertate religioasă din istoria modernă a Europei. Turda a fost în timpul Regatului Ungariei reședința comitatului Turda, iar din anul 1876 reședința comitatului Turda-Arieș. Între anii 1925 - 1950 a fost reședința județului Turda. Redau mai jos câteva repere calendaristice în devenirea acestei străvechi localități:

108 - Localitatea Potaissa apare menționată pe miliarul de la Aiton ca reședință a Legiunii V – Macedonica
193 – Potaissa devine "municipium" apoi "colonia";
271 - Retragerea administrației romane în timpul lui Aurelian
Datorită prezenței sării, Potaissa cunoaște o dezvoltare și după abandonarea Daciei de către romani, fiind descoperite numeroase urme ale unui cartier mesteșugăresc pe Dealul Zânelor.
Secolele IX-X - Ardealul era divizat teritorial în 3 formațiuni statale, numite voievodatele lui Gelu, Glad și Menumorut, Turda aparținând voievodatului lui Gelu
Secolele X-XII - Are loc procesul de colonizare treptată a Transilvaniei
Voievodatul Gelu este cucerit de unguri în jurul anului 900.
1075 - Prima atestare documentară a localității Turda: minele de sare de la Castrum Turda sunt donate de regele Ungariei călugărilor benedictini
1279 - Turda devine unul din cele 7 comitate transilvane
1437 - Populația nemulțumită din zona Turzii participă la răscoala de la Bobâlna
1514 - Albert in fruntea unui grup de lucrători de la Salinele Turda participă la războiul țărănesc condus de Gh. Doja.
1613 – 1629 - Turda cunoaște o mare dezvoltare prin măsurile luate de Gabriel Bethlen
1782 - S-a înființat prima școală în limba română
1784 - Lucrătorii de la salină participă la Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan
1848 - Turda devine centrul reacțiunii nobiliare, lupta fiind condusă de Avram Iancu
1917 - Se introduce gazul metan; populația ajunge la 17.000 de locuitori.
1918 - Turda devine reședința județului Turda

La recensământul din anul 2021 orașul număra 43319 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 47744 locuitori) dintre care: români – 72,46%, maghiari – 5,92%, romi – 4,03% și restul – necunoscută sau altă etnei. Componența confesională actuală a municipiului clujean Turda astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 66,3%, reformați – 3,94%, penticostali – 3,3%, greco catolici – 1,93%, unitarieni – 1,42%, martori ai lui Iehova – 1,42%, romano catolici – 1,25% și restul – nedeclarată sau altă religie. Economia locală a Turzii este bazată pe industrie în următoarele domenii: materiale de construcții, industrie chimică, industrie metalurgică, porțelan tehnic, sticlă, piese pentru autovehicule și industrie ușoară. În oraș pot fi admirate numeroase biserici aparținând diverselor culte existente aici. În Turda și împrejurimi există numeroase obiective istorico-culturale interesante, cum ar fi:

Castrul roman Potaissa - zona Cetate
Miliarul de la Aiton - Piața 1 Decembrie 1918
Lapidariul - zona Centru
Palatul princiar (Muzeul de Istorie) - zona Centru
Biserica reformată calvină – Turda veche - zona Centru
Biserica reformată calvină - Turda nouă
Biserica romano catolică Turda - zona Centru
Catedrala ortodoxă - zona Centru
Teatrul municipal - zona Centru
Judecătoria - zona Centru
Primăria - zona Centru
Salina Turda - zona Turda Nouă-Durgău
Lacurile Durgău - cu ștrand modern amenajat
Băile Sărate
Grădina zoologică - zona Băi Sărate

Câteva dintre personalitățile care s-au născut sau au trăit vremelnic aici sunt:

Ion Rațiu (1917 - 2000) membru marcat al PNTCD
Ioan Rațiu (1828 - 1902) președintele PNR, memorandist
Ovidiu Iuliu Moldovan (1942 - 2005) actor
Paul Surugiu – Fuego (n 1976) interpret muzică ușoară
Aurel Dragoș Munteanu – scriitor și diplomat

C.S.I.S. (Clubul Sportiv Industria Sârmei) Câmpia Turzii

Industria Sârmei Câmpia Turzii, denumire actuală - C.S.M. (Clubul Sportiv Municipal) Câmpia Turzii este un club de fotbal din orașul Câmpia Turzii. Cele mai bune performanțe ale echipei au fost participările în prima ligă (divizie) din sezoanele 1952, 1954 și finala Cupei României din 1956, pierzând cu 2-0 în fața echipei Progresul Oradea. Culorile clubului sunt galben albastru iar jucătorii echipei sunt adeseori numiți sârmari datorită fotbaliștilor care în trecut erau angajați ai fabricii din Câmpia Turzii. Echipa a evoluat în toate cele trei divizii ale țării, doar în divizia A în sezoanele 1950 – 1951, 1953 – 1954. De-a lungul vremii echipa s-a mai numit:

Industria Sârmei Câmpia Turzii (1921 - 1950); (1957 - 2008) și (2013 - 2017)
Metalul Câmpia Turzii (1950 - 1956)
Energia Câmpia Turzii (1956 - 1957)
Mechel Câmpia Turzii (2008 – 2009)
Seso Câmpia Turzii (2009 - 2013)
C.S.M. Câmpia Turzii (2017 - 2021)

Câmpia Turzii (în maghiară: Aranyosgyéres, în germană: Jerischmarkt sau Gieresch) este un municipiu din județul Cluj, situat la o depărtare de 40 kilometri de Cluj Napoca. În vechime localitate s-a mai numit:

Ghiriș-Sâncrai 1219
Ghiriș-Arieș 1292
Terra Gerusteleke (Pamântul lui Gerus) - sec.XIV
Poss(essio) Gerusteleke - sec.XV-XVI
Terra Geres, Poss(essio) Gyerys, Gyeres; sec.XVII-XVIII
Gheres, Girisch, Aranyos Gyéres; sec.XIX
Gyirischu, Ghirișiu de Arieș, Ghiriș, Aranyosgyerés – 1904
Ghiriș-Arieș - după 1 decembrie 1918
Villa Sancti Regis , Villa de Sancto Rege, Villa Zenthkiraly – secolele 15 – 16
Gyéres-Szent-Király – 1661
Szent-Király – după 1830
Sâncraj(u), Ghiriș-Sân-Craiu, Sâncraiu - după 1 decembrie 1918

Cele mai vechi dovezi ale prezenței omului pe aceste meleaguri datează din neoliticul timpuriu (6500-3000 Î.Hr.). Aceste urme constau din obiecte de piatră cioplită, descoperite pe malul stâng al Arieșului, între Valea Sărată și CERCON Arieșul S.A. (fosta "Industria de Lut S.A."). Localitatea Câmpia Turzii s-a înființat prin Decretul regal nr.2456 din 25 septembrie 1925 și a constat în unificarea localităților Ghiriș-Arieș și Ghiriș-Sâncrai. La recensământul din anul 2011 localitatea avea 22223 de locuitori dintre care; români – 80,93%, maghiari – 6,65%, romi – 5,06% și restul – altă etnie sau necunoscută. Din punct de vedere al confesiunilor structura populației se prezintă astfel; ortodocși – 75,75%, reformați – 5,98%, penticostali – 3,99%, martorii lui Iehova – 2,35%, greco catolici – 1,51% și restul – altă religie sau nedeclarată. Cele mai vechi dovezi ale prezenței omului pe aceste meleaguri datează din Neoliticiul timpuriu (6500-3000 î.C.). Aceste urme constau din obiecte de piatră cioplită, descoperite pe malul stâng al Arieșului, între Valea Sărată și CERCON Arieșul S.A. (fosta "Industria de Lut S.A."). Din anul 1925, prin Decretul regal nr. 2456 din 25 septembrie s-a impus ca denumire a localității - Câmpia-Turzii. Obiecte de vizitat in acest oraș sunt:

Prima școală românească (str. Avram Iancu, nr. 8, azi e Muzeul "Prima Scoala Românească-1879
Tumulii din punctul „Izvorul Fizeș”
Tumulii din punctul „Izvorul Elecfalva”
Necropola din secolul al VII-lea de pe fosta proprietate "Betegh"
Casa de cultură Ionel Floașiu
Conacul Paget
Conacul Szentkeresteszy-Bethlen
Conacul Betegh
Bisericile: ortodoxă, reformată-calvină și greco-catolice

Dintre personalitățile carte s-au născut sau a trăit vremelnic pe aici enumăr:

Virginia Ruzici – tenismenă (n.1955)
Paul Ciuci - solist vocal, chitarist și compozitor, membru al formației (n.1956)
Cozmin Gușă - politician (n.1970)
Andra – cântăreață (n.1976)

Cluj Napoca (până în 1974 Cluj; în germană Klausenburg, în maghiară Kolozsvár, în dialectul săsesc Kleusenburch, în latină Claudiopolis) este un municipiu reședință de județ și cel mai mare oraș al judeţului Cluj, ce numără aproximativ 310000 locuitori. În trecut a fost reședința comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescu Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval de aici. Toponimul Clus are semnificația de „închis” în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți» sau din clusa «stăvilar, baraj»). Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de către geograful grec Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei,din anii 107 - 108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Ceaușescu, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, "pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări - mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri. Sus am postat stemele orașului, de-a lungul vremurilor, și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură clujene, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.

Gara

Hotel New York

Căminul studenților (Mensa Academica)

Catedrala ortodoxă

Turnul Bethlen

Hotel Central

Teatrul maghiar

Teatrul național

Sinagoga

Palatul Banffy

Județul Cluj este un județ situat în partea central-vestică a României, în centrul provinciei istorice Transilvania, întins pe 6674 kilometri pătrați și numărând aproximativ 692000 de locuitori. Capitala județului se află în orașul Cluj - Napoca. Ca subdiviziuni administrativ-teritoriale județul se compune din 5 municipii - Cluj Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Gherla, 1 oraș - Huedin și 74 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului și mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Cluj, din vremuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat în acest județ și câteva trimiteri poștale ilustrate.