FARMECUL CARTOFILIEI – JUDEȚUL OLT: MĂNĂSTIREA BRÂNCOVENI, AEROGARA, FOIȘORUL DE FOC, LICEUL DE BĂIEȚI ȘI MONUMENTUL EROILOR DIN MUNICIPIUL CARACAL

Mănăstirea Brâncoveni este situată la 20 kilometri sud-vest de Slatina, la sud de Piatra Olt, în zona şoselei Slatina-Caracal, şi la 6 kilometri de halta Pârşcoveni, de pe linia ferată Piatra Olt-Caracal. 

Începuturile vieţii monahale de la Brâncoveni se pierd în veacurile îndepărtate ale istoriei, mânăstirea fiind refăcută în 1494 de către boierii Craioveşti. Cel mai vechi document de atestare păstrat este un act de danie din 1583, hrisovul din 1508 de care face amintire marele savant Nicolae Iorga nemaifiind găsit. În 1570 jupâniţa Calea, străbunica domnitorului Matei Basarab, construieşte pe locul actualului paraclis o bisericuţă de lemn. În urma vindecării cu apa izvorului din incinta mânăstirii, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu − bunicul Sfântului Constantin Brâncoveanu − refac mânăstirea între anii 1634-1640, construind chiliile, turnul clopotniţă, casele şi beciurile domneşti, pictează ctitoria strămoşilor săi şi ridică ziduri de apărare, dând aşezământului un aspect de fortăreaţă. Biserica mică, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost ridicată în anul 1700 şi a devenit ulterior bolniţă a mânăstirii. Aici s-au săvârşit slujbele religioase pentru monahii bolnavi şi răniţii de război adăpostiţi în vremuri grele pentru ţară. Pictura acesteia, o frescă în stil bizantin de o valoare inestimabilă, aflată în prezent în plin proces de restaurare, a fost realizată de meşterii Şcolii de la Hurezi, conduşi de artistul grec Constantinos. De Brâncoveni, însă, s-a legat într-un mod cu totul special şi domnitorul Constantin Brâncoveanu, care şi-a petrecut vremea copilăriei şi a adolescenţei aici, în atmosfera specifică de rugăciune şi viaţă duhovnicească. În 1674, murind la Constantinopol Barbu, fratele său, acela a fost înmormântat aici. În 1688, doamna Stanca Brâncoveanu, mama domnitorului, reînhumează în pronaosul bisericii osemintele soţului său Papa (ucis la Bucureşti în anul 1655) şi ale lui Preda Brâncoveanu. După 44 de ani de văduvie curată, doamna Stanca adoarme întru Domnul la 66 de ani, aflându-şi şi ea odihna lângă Papa şi Preda Brâncoveanu, sub o frumoasă lespede de piatră cu stema familiei Cantacuzinilor − vulturul bicefal. În amintirea celor dragi ai săi care odihnesc aici, Sfântul Constantin Brâncoveanu hotăreşte restaurarea mânăstirii. Fiii săi mai mari, Constantin şi Ştefan, au pus piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia acesteia a durat numai două luni, la 15 august 1699 fiind târnosită, deşi pictarea ei s-a încheiat abia în anul 1704. După moartea mucenicească a domnitorului şi a fiilor săi, mânăstirea a fost supusă la grele încercări, fiind în mai multe rânduri ocupată de trupe străine şi prădată în timpul războaielor austro-turce şi ruso-turce. În anii 1721-1727 a fost tranformată în cazarmă austriacă, doamna Marica Brâncoveanu intervenind pe lângă împăratul habsburgic pentru eliberarea ei. Avariată grav în urma cutremurului din 1837, biserica mare a fost parţial reclădită în anul 1842, sub stăreţia lui Teodosie din Trapezunt. După secularizarea averilor mânăstireşti din 1864 obştea se diminuează, în 1872 rămânând doar 4 vieţuitori. În 1876 a trecut la Domnul ultimul stareţ al mânăstirii, preotul Radu Şapcă din Celei, membru al Guvernului provizoriu de la Izlaz din 1848. Iniţial, acesta a fost înmormântat în partea de nord a bisericii, dar mai târziu osemintele i-au fost mutate în pridvor, unde i s-a ridicat şi o cruce mare de piatră. Către sfârşitul secolului al XIX-lea însă, viaţa de obşte în această mănăstire s-a stins, pentru a fi reluată abia în anul 1952, din păcate nu pentru mulţi ani. Tot atunci a fost adusă şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, îmbrăcată ulterior în argint. Fericitul întru adormire Patriarh Iustinian s-a interesat îndeaproape de restaurarea mânăstirii, acordându-i un bogat sprijin material. Nemilosul decret 410 din 1959, însă, a avut repercusiuni şi asupra vieţii călugăreşti de aici, maicile fiind silite să părăsească mânăstirea, care apoi s-a transformat în azil. Tot atunci izvorul tămăduitor a fost mutat din faţa bisericii în afara incintei, aşa cum se vede până astăzi. În anul 1975, Direcţia Monumentelor Istorice a început lucrările de refacere a caselor domneşti. Sfântul lăcaş s-a redeschis însă abia în anul 1985, ca mânăstire de maici, cu sprijinul Preasfinţitului Episcop Gherasim al Râmnicului, al Preasfinţitului Episcop Calinic al Argeşului şi al doamnei Elena Bărbulescu − sora preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Tot atunci, s-au executat ample lucrări de restaurare a chiliilor, a turnului clopotniţă, a caselor domneşti şi a bisericii mari. Sub îndrumarea d-lui prof. Traian Zorzoliu, în fostele case domneşti s-a amenajat muzeul mânăstirii, iar în lapidariumul aflat în fostele beciuri domneşti au fost aduse diverse piese provenite de la unele biserici şi mânăstiri demolate în Bucureşti de către regimul comunist.

Biserica mare a mânăstirii, construită în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, cu pridvorul deschis, susţinut de opt coloane din piatră. Are o turlă pe naos (cea care a fost pe pronaos s-a dărâmat la cutremurul din 1837). Uşile masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compoziţie minuţios compartimentată şi un modelaj bogat şi de mare rafinament, au fost sculptate de meşterul italian Giorgio Pesena Levin. Ancadramentele de la uşi şi ferestre alcătuiesc o adevărată dantelărie în piatră, închipuind frunze, flori şi ghirlande armonios echilibrate. Pisania are un registru ornamental sublim, cu motive vegetale. Pereţii exteriori, văruiţi în alb, sunt încinşi cu un brâu median, iar în partea superioară, aproape de streaşină, sunt înconjuraţi de trei rânduri de cărămizi aşezate pe muchie (dinţi de ferăstrău), încastrate în zid. Astăzi mânăstirea are 36 de maici şi surori.
Documentele vremii menționează că în 1933, Subsecretarul de Stat al Aerului şi Directorul Aviaţiei Civile trimit o circulară la Prefecturile din ţară prin care reamintesc prefecţilor “importanţa ce o prezintă terenurile intermediare de ajutor pentru siguranţa navigaţiei aeriene cât şi necesitatea creerei de aeroporturi în toate capitalele de judeţ”, Caracalul fiind pe atunci capitala județului Romanați, urma  să fie trimis urgent un delegat al Aviaţiei Civile în teritoriu pentru rezervarea şi afectarea imediată a unui teren propice scopului. 

Aerogară (DEX: totalitatea clădirilor unui aeroport care adăpostesc serviciile administrative și tehnice necesare asigurării traficului aerian de pasageri și de mărfuri) s-a construit și la Caracal, monografia urbei menționând existența acesteia: „În domeniul construcţiilor, s-a ridicat aerogara în anul 1937, lucrare în valoare de 127000 lei din fondurile judeţului, executate pe cale de regie prinservicii, având ca proiectant pe arhitectul D. Boruzescu”. Aceeași mențiune însoțită de fotografia clădirii o găsim și într-un document al comunității evreiești din Caracal: „Tot în această perioadă, 1935-1937, este realizată canalizarea şi alimentarea cu apă a oraşului, după un proiect întocmit de inginerul Edgar Rusu şi aerogara, în anul 1937, având ca proiectant pe arhitectul D. Boruzescu”. O altă mențiune specifică faptul că Aerogara a fost folosită pentru transporturile de marfă şi mai puţin pentru călători. După cum rezultă din cele două piese mixate clădirea aerogării Caracal se păstraeză încă deși serios modificată. Istoricul Ion Bădoi menționează într-o documentare despre Stația Aeriană Roșiorii de Vede și Caracal ca făcând parte din traseul liniilor aeriene ale L.A.R.E.S., (Liniile Aeriene Române Exploatate cu Statul), fiind inclus pe ruta „Bucureşti-Alexandria-Turnu Măgurele-Roşiori de Vede-Caracal-Craiova”, având legătură cu ruta „Bucureşti-Galaţi-Ismail-Cetatea Albă-Chişinău”, cu un orar precis. Dovada este prezentată sub forma unui afiș cu orarul de zbor și tarifele. Avioanele opreau și în Caracal pe linia București- Alexandria-Târgu Măgurele- Roșiorii de Vede- Caracal- Craiova, „zilnic, în afară de duminică”, potrivit unui „orariu” al Serviciului L.A.R.E.S. Sosea de la Craiova la 8.25 și pleca spre Roșiorii de Vede la 8.35, iar seara sosea la 18.10 și pleca la 18.20. Tarifele erau stabilite precizându-se distanța în kilometri și prețul la care se adăuga asigurarea și comisionul de 4%. Astfel, un bilet luat de la Caracal pentru ruta București- Alexandria era de 580 de lei, unul Alexandria- Tg Măgurele 440 de lei, Măgurele- Roșiorii de Vede 440 lei, Roșiorii de Vede - Caracal 200 lei și Caracal - Craiova 190 lei. La Caracal zilnic aterizau și decolau avioanele Douglas-D.C.3 și Savoia Marchetti-8 ca și curse aeriene de marfă și călători. Nu se știe cât timp a funcționat această aerogară, mențiunile despre prima companie naţională de transport aerian LARES, înființată în 1930 de statul român arătând că aceasta a funcționat până în 1937, după cel de-al doilea război mondial fiind desfiinţată de noul regim comunist, iar în locul ei fiind înfiinţată Societatea de Transporturi Aeriene Româno-Sovietice, ce poate fi considerată precursoare a companiei aeriene naţionale TAROM. Revista „România aeriană” publică în numărul din aprilie 1942, chiar pe copertă, o hartă a reţelei aeriene LARES (cu toate traseele interne şi externe) pe care Caracalul nu mai este reprezentat. Aerogara a fost doar începutul aviației în zonă. Societatea de Transporturi Aeriene Româno-Sovietice înființează lângă Caracal în 1952 una dintre cele mai mari unitati de aviatie militara din Romania- Unitatea Militară 01871 Deveselu, construită cu suport sovietic, iar în 1958 la Deveselu au fost aduse 12 avioane supersonice MIG-19P, constituindu-se prima escadrilă de avioane de vânătoare supersonice din țară. Aici erau pregătiți piloții militari și militarii parașutiști, cu țelul de a apăra URSS și țările-satelit de potențiale atacuri ale SUA și NATO, pentru ca mai târziu Baza de la Deveselu să ne apere de eventuale atacuri ale rușilor.
Foișorul de foc este o veche clădire din municipiul Caracal, județul Olt, mărturie al unui anumit stadiu de civilizație al societății, având statut de monument de arhitectură. 

Este un turn înalt, circular, cu o platformă de supraveghere, a fost construit în anul 1901, pe locul curții domnești a lui Mihai Viteazul, lângă Comandamentul de incendiu al orașului, care se afla sub coordonarea primăriei. 

De acolo, de pe platformă, străjerul privea orașul și dădea alarma, atunci când observa un posibil incendiu. Serviciul de stins focul a funcţionat până în anul 1936, când toate unităţile de pompieri au fost militarizate. 

Actualmente, clădirea Foișorul de foc nu mai este folosită, iar clădirea Comandamentul de incendiu nu mai există, în locul său existând Sala Polivalentă şi Liceul Teoretic Mihai Viteazul.
Liceul de băieți, denumire actuală Colegiul național “Ioniță Asan” din munucipiul Caracal, județul Olt, este o instituție de învățământ fondată în anul 1888 prin semnătura Ministrului Instrucțiunii Publice, marele om de cultură Titu Maiorescu, sub numele Gimnaziul clasic de Băieți din Caracal, prima școală de învățământ secundar din județul Romanați. 

Ca date cardinale în istoria liceului, un fel de CV al acestuia, se impun memoriei noastre: - anul înființării sale, 1888, mai întâi ca gimnaziu, având ca director pe Constantin Locusteanu, autorul primului Dicționar Geografic al județului Romanați, veritabilă monografie a acestor meleaguri; - anul 1889, când a luat ființă Biblioteca al cărei nume a devenit, în 1902, „N. B. Locusteanu”, în urma unei donații extrem de valoroase a acestuia; - anul 1891, când gimnaziul primește spre folosință un interesant și frumos local, cu o arhitectură inedită, devenit apoi Liceul nr. 2 de fete și, mai apoi, Școala Generală nr. 5; - anul 1891, când gimnaziului i se dă numele de „Ioniță Asan”, prin Înalt Decret Regal semnat de Carol I, document găsit în arhivele vremii, în Biblioteca Academiei Române, de către neobositul profesor Florian Petrescu; - anul 1919, când gimnaziul se transformă în liceu (director, Mihail Dimonie); - anul 1928, când se dă în folosință actualul local al liceului (director, D. C. Eftimescu)- anul 1936, când liceul este înzestrat cu o frumoasă sală de teatru (director, Nae Ionescu); - anul 1944, când se pun bazele Societății culturale „Haralamb G. Lecca” (director, Crăciun Pătru); - anul 1947, anul înființării Pinacotecii „Marius Bunescu” (director, Crăciun Pătru). Urmează, apoi, o suită de transformări cu care am fost contemporani, mai mult sau mai puțin inspirate și benefice, la care, ca toate celelalte licee, se supune și liceul „Ioniță Asan”. În istoria de aproape 150 de ani acest liceu a dat societății mari oameni de știință, cultură și artă, un merit deosebit revenind prestigiosului colectiv de cadre care au slujit de la catedra acestui liceu. Astăzi liceul are 47 de clase, 84 cadre didactice și aproximativ 1230 elevi, el fiind situat situat pe bulevardul Nicolae Titulescu, la nr. 39. 

Numele pe care îl poartă cu demnitate acest liceul este numele primului rege al Imperiului Româno – Bulgar. cu teritorii de o parte și de alta a Dunării (Ioniță Asan ce a domnit glorios între anii 1197 - 1205). Se știe că în anii 1185-1186, romanii din Balcani, organizati in vlahii, s-au rãsculat impotriva impãratului bizantin sub stãpanirea cãruia se aflau, deoarece acesta, a pus noi dãri care Ioveau in primul rand pe stãpanii turmelor de oi si ai cirezilor de vite, care erau romani. Acestia au trimis, in semn de protest, la Constantinopol, pe Petru si Asan pentru a-i cere impãratului sã renunte la pretentiile sale greu de satisfãcut. Isac al Il-lea Anghelos, impãrat bizantin, nici mãcar n-a vrut sã-i asculte, iar unul dintre ei, Asan, a fost chiar pãlmuit pentru darzenia cu care a apãrat drepturile neamului sãu. Intorsi acasã, ei au indemnat poporul sã se ridice impotriva acestor abuzuri, luand conducerea rãs­coalei, intr-un rnoment greu pentru Imperiu, cand acesta era atacat si de normanzi (1185). La inceput, rãsculatii sunt infranti, dar au cerut ajutor de la romanii si cumanii din stanga Dunãrii cãrora li s-au alãturat si bulgarii. Astfel, bizantinii sunt infranti prilej cu care a luat nastere o nouã stãpanire numitã imparãtia romano-bulgarã, cu capitala la Tarnovo.
Monumentul Eroilor din municipiul Caracal, județul Olt, este opera sculptorului Ioan Schmidt și este situat în Piața Victoriei din centrul orașului.

A fost ridicat în memoria eroilor din zona Romanați care s-au jertfit pentru țară în primul război mondial. Monumentul a fost terminat la sfârșitul anului 1926 și inaugurat în ziua de Înălțarea Domnului - 2 iulie - Ziua Eroilor din anul 1927. Este format din trei grupuri statuare din bronz, așezate pe un soclu din piatră adusă dintr-o carieră din Munţii Apuseni. Grupul principal este reprezentat de un soldat în poziție de atac, ținând arma cu ambele mâini și având lângă el o Victorie, o femeie care ține în mâna dreaptă coroana de lauri și în mâna stângă drapelul României. La piciorul stâng al femeii este sculptat un fragment dintr-o roată de tun, trofeu de război, simbol al zdrobirii inamicului. De o parte și de alta a soclului central, pe socluri mai joase, se află două grupuri statuare care redau diferite faze ale luptei. În partea stângă a Victoriei se află doi ostași în poziție de luptă, mânuind o mitralieră, iar în grupul din partea dreaptă a soldatului se află trei ostași trăgând cu arma și aruncând cu grenada spre inamic. Placa din faţa monumentului purta următoarea inscripţie: „S-a ridicat acest monument în al XI-lea an de glorioasă domnie a M.S. Regelui Ferdinand I, anul mântuirii 1925, pentru a preamări de-a pururi avântul eroilor romanaţeni, cari prin jertfa supremă au contribuit la desrobirea fraţilor ardeleni, bucovineni şi basarabeni, înfăptuind visul de veacuri al întregirii hotarelor României Mari. / 1916-18-19.“ După cel de-al doilea război mondial, când regimul s-a schimbat, această placă a fost înlocuită cu o alta pe care scrie: „S-a ridicat acest monument în anul 1925, pentru a aminti de-a pururi avântul eroilor romanaţeni, care au contribuit prin jertfa lor supremă la dezrobirea fraţilor ardeleni de sub jugul monarhiei austro-ungare, pusă în slujba imperialismului german cotropitor, înfăptuind visul de veacuri al întregirii hotarelor României“. Pe trei plăci de bronz sunt înscrise numele ofiţerilor romanaţeni „eroi morţi pe câmpul de luptă, pentru patrie, în timpul războiului 1916-1918“.

xxx 

"FRUMUSEȚE DE  DIPLOMAȚIE" - 

O CARICATURĂ DE

MARGARETA CHITCATII

UN CAREU DE DEFINIȚII REZOLVAT

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

O EPIGRAMĂ PROPRIE 

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.  

 

Carol I - Rege al României

Răsplată muncii pentru biserică

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre  Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

• A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră).
• Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
• În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.
• La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
• În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
• În anul 1867  Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
• La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
• În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
• La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
• La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
• În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
• La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
• Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
• La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
• La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
• În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
• La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
• Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
• În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
• La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
• La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
• În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
• La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
• În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
• La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
• În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
• La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
• În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
• La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
• În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
• La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
• În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
• La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti.        
• În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
• În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).    
• La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand.

B.N.S. (Blocul Național Sindical) Aniversare 20 ani 

Blocul Național Sindical este o mare confederație sindicală cu reprezentare în toate județele, compus din 30 de federații membre din toate domeniile de activitate, însumând 635 de sindicate și având sediul central în București, Strada Turturelelor, nr. 11A, clădirea C, etaj 3, sector 3. Blocul Național Sindical este reprezentat în cadru comisiilor și subcomisiilor de Dialog Social la nivel central, respectiv din cadrul ministerelor de un număr de 59 de reprezentanți titulari și supleanți. Prin filialele județene Blocul Național Sindical are reprezentanți desemnați în cadrul bi și tripartie însumând un număr de 393 de reprezentanți.

Blocul Național Sindical este reprezentat în Plenul Consiliului Economic și Social de 4 reprezentanți , iar în cadrul comisiilor din Consiliul Economic și Social de 7 reprezentanți. Obiectivul central al BNS este îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale lucrărilor și apărarea drepturilor și libertăților membrilor săi. Alte obiective ale BNS sunt:

• Apărarea şi promovarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor înscrise în Constituţia României, Convenţii internaţionale, pacte şi tratate la care România este parte, precum şi în legislaţia internă.
• Susţinerea, la toate nivelurile, a drepturilor şi intereselor membrilor săi – prin reprezentarea acestora în fața instanțelor de judecată, parlament, ministere, alte insituții și societăți publice sau private, negocierea colectivă, reprezentare în dialogul social bi și tripartit la toate nivelurile.
• Apărarea libertăţii de acţiune şi de opinie a organizaţiilor membre –prin desfășurarea de actiuni sindicale (mitinguri, pichetări, greve sau orice alte acțiuni conform legii).
• Urmărirea asigurării protecţiei sociale pentru membrii de sindicat –prin reprezentarea în organismele de specialitate ale statului.
• Formularea şi susţinerea de proiecte de acte normative sau modificări ale legislaţiei existente, referitoare la oricare dintre drepturile şi/sau interesele legitime ale oricăruia dintre membrii săi.
• Organizarea şi susţinerea unor acţiuni cu caracter profesional, economic, social, cultural şi sportiv – prin furnizarea de servicii pentru stimularea ocupării forței de munca respectiv prin servicii de informare și consiliere a lucrătorilor, servicii de mediere a muncii pe piața internă, desfășurarea de activități și programe de formare profesională și formare profesională continuă și alte acțiuni care au ca scop ocuparea forței de muncă.
• Promovarea şi susţinerea principiilor economiei sociale de piaţă şi ale statului de drept – prin încurajarea și dezvoltarea spiritului antreprenorial, a întreprinderilor sociale și a altor activități similare.
• Colaborarea cu alte organizaţii sindicale din ţară şi din străinătate.
• Promovarea şi îmbunătăţirea activităţii sindicale.

Insigna - A.S.

  

Produsul medalistic de mai sus este o insignă care suscită mare interes din partea colecționarilor. Deși reprezentarea grafică este clară înscrisul A S pune multe semne de întrebare. Nu se știe exact ce ar putea însemna. Sunt păreri care susțin că ar putea însemna: Asociație sportivă, Asociație studențească sau Asociație științifică. Eu personal sunt tentat să cred că piesa a fost realizată de o asociație studențească sau științifică din domeniu infrastructurii de căi ferate.
Căile Ferate Române (CFR) este compania națională de transport feroviar a României. CFR administrează infrastructura, transportul de călători și marfă pe calea ferată din țară. Rețeaua este integrată semnificativ cu alte rețele feroviare europene, oferind servicii paneuropene de transport de pasageri și marfă. CFR, ca instituție, a fost fondată în anul 1880, după ce prima cale ferată pe teritoriul actual al României a fost deschisă în anul 1854. Prima cale ferată din lume s-a inaugurat în data de 15 septembrie 1850 în Anglia, între oraşele Liverpoool şi Manchester. Pe actualul teritoriu românesc prima linie a fost deschisă pe data de 20 august 1854 și făcea legătura între Oraviţa şi Baziaş.Linia, având o lungime de 62,5 km, a fost folosită inițial doar pentru transportul cărbunelui. De la 12 ianuarie 1855 linia a fost administrată de Căile Ferate Austriece, Banatul fiind în acel timp parte a imperiului austriac. După diverse îmbunătățiri tehnice la linie în următoarele luni, relația Oravița - Baziaș a fost deschisă pentru traficul de pasageri la data de 1 noiembrie 1856. Pe data de 1 septembrie 1865, compania engleză John Trevor-Barkley a început construcția liniei ferate Bucureşti - Giurgiu, date în folosinţă în dat de 26 august 1869. În septembrie 1866 Parlamentul României a aprobat construcția unei linii ferate de 915 km, de la Vârciorova (malul Dunării - judeţul Mehedinţi de astăzi) până în oraşul moldovenesc Roman, trecând prin Piteşti, Bucureşti, Buzău, Brăila, Galaţi, şi Tecuci. Costul construcției era la acel timp de 270000 de franci de aur pe kilometru și construcția a fost încredințată consorțiului german Strousberg. Linia a fost deschisă în mai multe faze - prima parte, Piteşti - Roman a fost deschisă la 13 septembrie 1872, iar partea Varciorova - Pitești pe 9 mai 1878. Compania națională CFR se compune din opt  Sucursale Regionale de Cale Ferată, cu sedii în București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța. În cadrul programului de restrucutrarea a Companiei naționale CFR se are în vedere o organizare nouă, pe patru regionale, prin desființarea regionalelor CFR Galați, Constanța, Craiova și Brașov.  Sus am postat logo-ul C.F.R. precum și o modernă și puternică locomotivă realizată de către economia românească.

  

Campion interregional - canotaj

Istoria canotajului romanesc a inceput in secolul XIX, in anul 1864 cand un grup de tineri studenti din Timisoara, intorsi din strainatate de la studii au infiintat pentru placerea lor, "Societatea de luntrisoare". In anul 1925 se infiinteaza la Arad, Comisia de Sporturi Nautice din Romania. Aceasta depune, in anul 1927, cererea de afiliere la Federatia Internationala de Canotaj. Congresul din 19 august 1927 aproba afilierea Federatiei Societatilor Sportive din Romania ca membru extraordinar al FISA. Prima participare romaneasca la o competitie oficiala internationala este semnalata in anul 1932 la Campionatul European de la Belgrad, ca apoi in 1933 la Campionatul European de la Budapesta, Romania a fost prezenta prima data la Jocurile Olimpice de la Helsinki 1952. Sus am postat logo-ul Federaţiei române de canotaj.  

 

Caiacul este o ambarcațiune de sport pentru o persoană sau mai multe,ascuțită la ambele capete, cu suprafața de alunecare netedă sau în clinuri. Sportivii stau pe fund în ambarcațiune, pe care o propulsează cu una sau două padele (vâsle).

 

Canoea este o ambarcațiune sportivă ușoară, fără cârmă, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor. În canoe pot fi unul sau mai mulți sportivi stând în genunchi. Disciplina sportivă care cumulează cele două sporturi se numește caiac-canoe.

Angajatul lunii

Produsul de mai sus este o insignă recent realizată pentru a fi conferită personalului navigant și nenavigant din compania română de stat TAROM. Se încearcă astfel încurajarea personalului de a-și îndeplini la parametrii cei mai înalți sarcinile de serviciu.

S.C.Transporturile Aeriene Române S.A. (TAROM) este principala companie aeriană românească cu o îndelungată tradiție în domeniu. TAROM își are originile în anul 1920. Acela a fost anul în care s-a creat Compania Franco-Română Pentru Navigație Aeriană. În 1926 şi-a schimbat numele liniei în Compania Internațională De Navigație Aeriană, iar în 1930 Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat. Pe 8 august 1945, s-a înființat compania aeriană Transporturile Aeriene Româno -Sovietice. Compania era în subordinea atât a guvernului român, cât și a celui sovietic. Din data de 18 septembrie 1954 compania poartă numele actual - TAROM. Sus am postat logo-ul Companiei TAROM.

Insigna - CIMA

Cu referire la insigna de mai sus nu am găsit referiri concrete în lumea internetului dar pot presupune că prescurtarea CIMA ar putea însemna Centrala Industriei de Mașini Agricole, o structură organizatorică din vremea comunismului care îngloba toate întreprinderile constructoare de mașini și utilaje agricole, poate chiar tractoare din țară. Se pare că această structură era implicată și în comerțul exterior cu astfel de mașini și utilaje. 

Deasupra prezint o insignă cu înscrisurile CIMA și IMAGREX, această ultimă denumire semnificând chiar obiectul firmei – import, export de mașini agricole. 

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

Titlu cumulativ 10 acțiuni la purtător
în valoare nominală de 5000 lei 1924
Societatea anonimă pe acțiuni în participație cu statul
RECONSTRUCȚIA - București

Două detalii vignetă de pe felicitări germane 

con_dorul@yahoo.com

MOUSAIOS - 05.02.2025