Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE ARHITECTURII ITALIENE

Il Gesù (în limba italiană - Chiesa del Sacro Nome di Gesù) este o mare biserică romano-catolică din Roma (Piața Gesu) ce are hramul în data de 3 ianuarie.

Edificiul a servit de-a lungul timpului drept model pentru numeroase biserici construite în stil baroc în toată Europa Centrală. În această biserică este înmormântat Ignațiu de Loyola, principalul fondator și primul superior general al Societății lui Isus (Ordin Iezuit). În biserica „Il Gesù” are loc zilnic la orele 17:30 un spectacol neobișnuit de ton si lumină la altarul sub care este înmormântat acesta. Statuia argintată a lui Ignațiu de Loyola este acoperită de un tablou glisant, executat de Andreea Pozo în secolul al XVII-lea, care la orele 17:30 glisează lent în jos, dezvelind statuia. Tabloul glisant prezintă în partea de sus scena în care Isus îi predă lui Ignațiu un steag cu emblema iezuită IHS, iar jos în dreapta personificarea celor patru continente cunoscute la acea vreme. Edificiul este prima biserica a Ordinului Iezuitilor (ordin religios crestin) si a fost construita intre anii 1554-1584. Primele planuri ale bisericii au fost solicitate de catre Ignatiu de Loyola si concepute de Nanni di Baccio Biggio (arhitect florentin). In anul 1554, planul este reprelucrat de catre Michelangelo si apoi proiectul in ansamblu al bisericii a fost realizat de arhitectul italian Geacomo Barozzi da Vignola, iar partea exterioara din fata este opera arhitectului Geacomo della Porta (din anul 1584). Biserica II Gesu a fost sfintita in anul 1584. Biserica nu are pronaos, se intra direct in corpul bisericii – o camera mare si alungita, in care altarul este cel care capteaza toata atentia credinciosilor. Lateral se afla amvonul (unde se citeste predica). Naosul este acoperit cu o bolta. Deasupra usii se afla o cupola octagonala. In Biserica II Gesu, bolta naosului are o frumoasa fresca, care da iluzia de inaltime si perspectiva, numita ,,Triomfo del Nome di Gesu” (,,Triumful Numelui lui Isus”) si care este pictata de catre Giovan Battista Gaulli.

In jurul altarului se afla patru grupuri de sculpturi precum:

,,Triumful Credintei peste Idolatrie” (realizata intre 1695-1699 de Jean Baptiste Theodon),
,,Aprobarea Societatii lui Isus” (de Angelo de Rossi),
,,Canonizarea Sf.Ignatiu” (de Bernardino Cametti)
,,Religia Trumfa peste Erezie” (de Pierre Le Gros).

Altarul este opera lui Andrea Pozzo (realizata intre 1695-1700), sub el aflându-se mormântul Sf. Ignatiu. In Biserica II Gesu, pe partea dreapta si stanga a altarului Sf. Ignaiu se afla mai multe capele:

Capela Pasiunii, cu fresce infatisand scene precum: ,,Sarutul lui Iuda”, ,,Isus in Ghesimani”; si sase panze pe pilastri: ,,Hristos si coloana lui Hristos inaintea gardienilor”, ,,Hristos inaintea lui Irod”, ,,Rastignirea” si altele.
Capela Ingerilor – fresca de pe plafon reprezinta o scena in care Fecioara este incoronata si Ingerii se inchina Sfintei Treimi (realizata de catre Federico Zuccari).
Capela lui San Francesco Borgia - altarul este inconjurat de fresce ale lui Gagliardi. Plafonul are fresca ,,Rusaliile”.
Capela Sacra Famiglia – dedicată familiei – este opera lui Circignani. Bolta are o fresca ce prezinta o scena a celebrarii ceresti cu privire la Nasterea lui Hristos. Pe partile laterale sunt alte fresce cu: ,,David”, ,,Zaharia”, ,,Isaia”, ,,Baruch”, ,,Buna Vestire a pastorilor”, ,,Masacrul Inocentilor”, ,,Isus la Templu”, ,,Adorarea de catre Magi”. Sunt si patru statui alegorice: ,,Prudenta”, ,,Cumpatarea”, ,,Justitia” si ,,Forta”.
Capela Sfintei Treimi – cu trei fresce: ,,Botezul lui Hristos”, ,,Schimbarea la Fata” și ,,Avraam cu trei ingeri” – opera lui Durante Alberti.
Capela Sfântul Francisc Xavier – opera artiștilor Petro da Cortova si Fontana Carlos.
Capela Madonna Strada – proiectată și decorată de Giuseppe Valeriani
Arhitectura Biserica II Gesu a permis introducerea unui nou stil – numit stilul iezuit.

Arena din Verona este un amfiteatru roman situat în Piața Bra din Verona, Italia, construit în secolul I, în perioada care a marcat sfârșitul Imperiului lui Augustus și începutul celui al lui Claudius.

Se află în uz chiar și în prezent și este renumit pe plan internațional pentru spectacolele de operă organizate aici. Ea este una dintre cele mai bine conservate structuri antice de acest fel. Arena putea adăposti în antichitate aproape 30000 de persoane, dar în zilele noastre, din motive de securitate, capacitatea maximă a arenei este redusă la 15000 de spectatori. Clădirea a fost construită în anul 30 AD pe un loc care se afla pe atunci dincolo de zidurile orașului. Aici aveau loc ludi (spectacole și jocuri) atât de faimoase încât veneau să asiste spectatori din multe alte locuri, unele chiar îndepărtate. Fațada rotundă a clădirii a fost compusă inițial din calcar alb și roz de la Valpolicella, dar după marele cutremur din 1117, care a distrus aproape complet inelul exterior al structurii, cu excepția așa-numitei „ala“ (aripi), piatra a fost scoasă pentru a fi refolosită la alte clădiri. Primele încercări de recuperare a vechilor funcții ale amfiteatrului ca arenă de spectacole au început în epoca Renașterii. Aici au fost montate începând din anii 1850 unele spectacole de operă, din cauza acusticii deosebite a clădirii. Spectacolele de operă au început să fie reprezentate periodic aici începând din 1913, grație inițiativei și zelului tenorului de operă italian Giovanni Zenatello și al impresarului Ottone Rovato. Prima reprezentație montată în secolul al XX-lea pe această arenă a fost Aida de Giuseppe Verdi, pentru a marca centenarul nașterii sale. În perioada contemporană, cel puțin patru spectacole de operă (uneori chiar și șase) sunt montate aici în fiecare an, în perioada cuprinsă între lunile iunie și august. Spectatorii moderni sunt informați că bilete de intrare pentru a sta pe treptele de piatră ale arenei sunt mult mai ieftine decât biletele care oferă acces la scaunele tapițate disponibile la nivelul solului. În jurul arenei sunt plasate lumânări care sunt aprinse după apusul soarelui. În fiecare an, peste 500.000 de oameni vizionează spectacole populare de operă montate pe această arenă capabilă odinioară să adăpostească 20.000 de spectatori la fiecare spectacol. Spectacolele de operă de la Arena din Verona nu au folosit microfoane sau difuzoare până în anul 2011 când s-a instalat un sistem electronic de amplificare sonoră. În perioada recentă, arena a găzduit numeroase concerte ale unor interpreți și formații pop sau rock internaționale, printre care: Laura Pausini, Pink Floyd, Simple Minds, Duran Duran, Deep Purple, Rod Stewart, Sting, Leonard Cohen, Paul Mc Cartney, Whitney Houston și alții. În 1981, 1984 și 2010 amfiteatrul a găzduit festivitățile de prezentare și de premiere ale Turului Italiei, în prezența a mii de spectatori care au venit să vizioneze înmânarea premiilor. Această arenă este unul dintre cele mai mari amfiteatre din Italia; forma sa eliptică produce o acustică perfectă din orice punct de vedere și îi permite să găzduiască un număr mare de spectatori.

Cel mai solemn monument din Verona romană, cu diverse ordine de etaje de scaune și, în centru, o zonă sau arenă pentru spectacole de gladiatori, lupte cu fiarele sălbatice și alte evenimente de natură populară, a fost construit cu blocuri bine pătrate de marmură.
Castel del Monte ( pe românește - Castelul Muntelui) este un castel din secolul al XIII-lea situat pe un deal în localitatea Andria, provincia Barletta-Andria-Trani, regiunea Apulia din sud-estul Italiei.

Edificiul a fost construită în anii 1240 de regele Frederic al II – lea, care moștenise pământurile de la mama sa, Constanța de Sicilia. În secolul al XVIII-lea, marmura interioară a castelului și mobilierul existent au fost îndepărtate. Castelul nu are nici nici pod mobil, așa că unii au considerat că nu a fost niciodată conceput ca o fortăreață defensivă. Cu toate acestea, lucrările arheologice au sugerat că inițial castelul a avut un zid de apărare. Castelul este renumit pentru planul său octogonal îndrăzneț și detalii clasice ale arhitecturii. În 1996, Castel del Monte a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO, care l-a descris drept „o capodopera unică a arhitecturii militare medievale”. Castelul este descris de Enciclopedia italiană drept „cel mai fascinant castel construit de Frederic al II-lea”, el fiind reprezentat și pe versiunea italiană a monedei de un cent euro. Castelul este situat pe un deal mic, aproape de Mănăstirea Santa Maria del Monte, la o altitudine de 540 de metri. Un document datând din 1240, consemnează ordinul lui Frederic al II-lea dat guvernatorului Capitanata de a termina unele lucrări la castel. Dar castelul nu a fost niciodată terminat, el fiind folosit, bănuiesc unii autori, ca și cabană de vânătoare, dar sigur se știe că mai târziu a fost transformat în închisoare, apoi refugiul pe timpul unei ciume, pentru ca ulterior să cadă în paragină. Inițial castelul avea pereți și coloane de marmură, dar toate au fost dezbrăcate de vandali și refolosite în construcțiile din apropiere. Castelul este o prismă octogonală cu câte un turn octogonal la fiecare colț și are două etaje, deși se crede că mai demult au fost trei. Ambele etaje au opt camere, iar o curte cu opt laturi ocupă centrul castelului. Fiecare dintre camerele principale are tavane boltite. Trei dintre turnurile de colț conțin scări. Castelul are două intrări, o intrare de serviciu discretă și o intrare principală ornamentată. Planul octogonal este neobișnuit în designul castelului. Istoricii au dezbătut scopul clădirii și s-a sugerat că a fost concepută ca și cabană de vânătoare. O altă teorie este că octogonul este un simbol intermediar între un pătrat (reprezentând pământul) și un cerc (reprezentând cerul). Zidul principal are 25 m înălțime iar cele opt turnuri au fiecare 26 m. Laturile octogonului principal au o lungime de 16,5 m, iar cele ale turnurilor octogonale fiecare 3,1 m.

Castelul are un diametru de 56 m iar intrarea principală este orientată spre est. După ce a fost abandonat pentru o perioadă considerabilă de timp, castelul a fost cumpărat în 1876 pentru suma de 25.000 de lire de către statul italian, care a început procesul de restaurare în 1928.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

A.S.R. (Alteța Sa Regală)

Principesa Maria a României - mângâietoarea bolnavilor

de holeră în urma campaniei din Bulgaria 1913

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prințesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României.Viitoarea regină Maria

a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,
eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,
care rămâne pentru noi o mare taină.
Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,
aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,
chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )
Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Insigna - Nava școală Mircea

Nava școală Mircea a fost construita in perioada anilor 1938-1939 la Santierul Naval "Blohm und Woss" din Hamburg, Germania. Nava scoala MIRCEA este un velier clasa A tip bark , cu trei arbori, inalta de 44 de metri, cu 23 de vele ce insumeaza o suprafata velica totala de 1850 metri pătrași. Numele navei provine de la vestitul voievod MIRCEA cel BATRAN ce a carmuit Tara Romanesca intre anii 1386 si 1418, sub a carui domnie navigatia autohtona si comertul efectuat pe mare au cunoscut o mare dezvoltare, vasele romanesti navigand, inca de pe atunci, nu numai in Marea Neagra, ci si in Marea Egee si Marea Mediterana, fapt care i-a adus numele de "Domn pana la Marea cea mare". Nava are in prova, sub bompres, un galion, reprezentndu-l pe domnitor imbracat cu bluza albastra, mantie rosie si purtand pe cap coroana, simbol al domniei.La 27 aprilie 1939 a avut loc ceremonia ridicarii pavilionului national, iar pe data de 1 mai 1939, nava MIRCEA a intrat in serviciul Marinei Militare. MIRCEA a intrat in portul Constanta pe data de 17 mai 1939, fiind salutat de oficialitati, de tinerii elevi ai Scolii Navale, de navele aflate in port, intre care si vechiul bric adus de la Galati pentru a preda stafeta pregatirii marinaresti noii nave. La 3 iulie 1939, MIRCEA pleaca in primul sau mars de instructie in Marea Mediterana unde face escale in porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger si Alexandria. Declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial avea sa insemne, pentru nava-scoala MIRCEA, inceputul unei lungi perioade, de peste 25 de ani, in care nu a mai executat marsuri de practica de lunga durata si de reprezentare a Marinei Militare si a Romaniei in afara Marii Negre.Conducerea Marinei Militare a decis, pentru siguranta, ca MIRCEA sa fie dus, la 19 februarie 1941, la Braila, pe bratul Arapu. Aici a stationat pana in vara anului 1944, continuand insa sa fie utilizat ca nava-scoala. La inceputul lunii septembrie 1944, nava-scoala MIRCEA si alte nave romanesti au fost preluate de sovietici sub forma de captura si incadrate in flota proprie din Marea Neagra. In urma repetatelor interventii ale autoritatilor romane, oficialitatile sovietice au decis ca nava-scoala sa fie retrocedata Romaniei. Astfel, doi ani mai tarziu, la 27 mai 1946, s-a desfasurat in portul Constanta festivitatea de preluare a navei-scoala MIRCEA de la echipajul sovietic si reincadrarea ei in Marina Romana. Intre anii 1946 si 1947, nava a beneficiat de unele lucrari de reparatii, cu preponderenta la arborada. Marsurile de instructie s-au reluat in anul 1947, prin voiaje scurte in Marea Neagra. MIRCEA executa marsuri de instructie de-a lungul litoralului romanesc al Marii Negre, pana in anul 1959, cand s-a pus problema reducerii fortelor armate si, implicit, a unui numar de nave. MIRCEA a fost inclus in categoria celor ce trebuiau dezafectate. La interventia unor cadre responsabile din Marina Militara, nava este salvata, prin incadrare intr-o alta unitate, si transformata in nava-baza a Divizionului 129 Nave Auxiliare din Mangalia. In anul 1963, in urma unor reglementari favorabile dintre guvernul roman si cel american, pe adresa conducerii statului a venit o invitatie pentru MIRCEA din partea Presedintelui Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy, de a vizita porturi americane si de a participa la o serie de festivitati. Invitatia, desi nu a fost onorata, a atras totusi atentia Primului Secretar al Partidului Comunist Roman, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un an mai tarziu, in 1964, Comandantul Marinei Militare, Viceamiralul Martes Grigore, a avut o idee salutara si a ordonat ca MIRCEA sa fie incadrat in dispozitivul navelor militare participante la festivitatile ocazionate de Ziua Marinei Romane. Cu aceasta ocazie, s-a hotarat ca MIRCEA sa fie reparat si modernizat, pentru a-si relua locul sau unic de nava-scoala si de reprezentare.Incepand cu 24 august 1966, MIRCEA
este supus unor ample lucrari de reparatii, dotare si modernizari chiar la șantierul unde a fost construit. În urma reparațiilor nava și-a schimbat fața:

Ea dispunea de spatii adecvate pentru croitorie, cizmarie si frizerie si, nu in ultimul rand, de biblioteca si laborator foto.
Mobilierul si dotarile atat la nivelul cazarmilor echipaj, cat si la partea de subduneta a fost complet refacut, nava avand careuri pentru maistri militari, aspiranti, cabine pentru ofiteri si oficialitati, precum si doua apartamente de protocol.
La pupa navei, sub duneta, s-a reamenajat, in conditii deosebite, salonul navei, unde au avut loc pe parcursul timpului nenumarate activitati protocolare, la bord fiind prezenti sefi de state si personalitati de marca ale vietii politice si reprezentanti militari de cel mai inalt rang.
Infirmeria navei era, de asemenea, foarte bine echipata, dispunand de toate facilitatile pentru a se asigura inclusiv interventia chirurgicala sau stomatologica, nava dispunand de doua paturi antiruliu, in salonul adiacent infirmeriei.
La partea de masina, cea mai importanta modificare a constituit-o inlocuirea motorului principal cu unul de generatie noua, acesta permitandu-i navei si in prezent o manevrabilitate buna si o viteza de circa 10 Nd.
Au fost montate patru grupuri diesel-generator de puteri diferite cu tablou automat de conectare in bare, caldarina automatizata pentru apa calda la bord si pentru incalzire, instalatie de desalinizare a apei de mare, instalatie de aer conditionat pentru salonul navei, apartamentele de protocol si cabina comandantului, hidrofoare automatizate de apa dulce si apa sarata, pompe de asieta si santina performante.

Primul mars de receptie are loc la 20 septembrie 1966 in Marea Nordului, iar la 6 octombrie a fost semnat actul de receptie. La 10 octombrie 1966, sub comanda comandorului Alexandru Hirjan, MIRCEA porneste spre tara, ajungand in portul Constanta pe data de 7 noiembrie 1966. Incepand cu anul 1967, nava-scoala MIRCEA executa marsuri internationale de scurta si lunga durata pana in anul 1976, cand devine prima nava a Marinei Militare ce executa traversada Oceanului Atlantic pentru a reprezenta Romania la cel mai important eveniment pe care poporul si statul american se pregateau sa-l sarbatoreasca la 4 iulie 1976, Bicentenarul Independentei. Intre anii 1977 si 1994, nava-scoala MIRCEA executa marsuri in Marea Neagra si Marea Mediterana, conform planurilor de instruire practica a studentilor, dar si de reprezentare. In toata aceasta perioada, nava a fost foarte bine intretinuta de un echipaj de exceptie care, prin competenta si devotament, a purtat pavilionul romanesc pe marile si oceanele lumii. Timpul isi pune insa amprenta si nava are nevoie de reparatii capitale, motiv pentru care intre 31 iulie si 6 august 1994, MIRCEA executa ultimul mars de instructie in Marea Neagra, inainte de intrarea in santier. Astfel, la 4 octombrie 1994, MIRCEA

a pornit spre Santierul Naval Braila pentru modernizare. La 26 aprilie 2002, incepand cu ora 09.00, in Santierul Naval din Braila a avut loc festivitatea prilejuita de plecarea navei-scoala MIRCEA in probele de receptie. Incepand cu acelasi an, nava-scoala MIRCEA reia marsurile de instructie si de reprezentare atat in Marea Neagra, cat si in Marea Mediterana si Oceanul Atlantic.La bordul navei s-au pregatit marinari destoinici, profesionisti pe drumul fara pulbere, infruntand capriciile marii. Echipajul si cadetii, ce s-au instruit pe MIRCEA, au privit de fiecare data cu emotie si mandrie steagul scump al patriei fluturand in inalturi.Nimeni nu se indoieste ca MIRCEA este un real ambasador al Fortelor Navale si al poporului român în lume. MIRCEA nu este doar o scoala a cunostintelor marinaresti, ci si un bastion al calirii caracterelor, al increderii si solidaritatii celor ce l-au servit de-a lungul celor 70 de ani.

Crucea Roșie Română 1876 - 2011 - 135 ani

La data de 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila.

Primul preşedinte al Crucii Rosii Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897. La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte. Sus am postat logo-ul Crucii Roşii Române. Intre anii 1888 si 1892, societatea si-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregatirea surorilor de caritate. In 1891, s-a infiintat scoala permanenta pentru infirmiere, iar un an mai tarziu s-a infiintat un spital scoala cu 10 paturi. Profitand de o perioada de pace, Crucea Rosie Romana a continuat sa se organizeze si sa se pregateasca, atat din punct de vedere material, cat si din punctul de vedere al personalului, pentru a putea fi in masura sa actioneze cat mai eficient in cazuri de necesitate. In 1913, in timpul celui de-al doilea razboi balcanic, personalul Spitalului Mobil al Crucii Rosii Romane a acordat asistenta militarilor bolnavi de holera pe teritoriul statului bulgar. Odata cu reintoarcerea trupelor in tara, holera asiatica s-a intins si in Romania, afectand un numar mare de oameni din judetele Romanati, Dolj si Teleorman. Crucea Rosie a fost si de aceasta data solicitata de autoritati si a intervenit cu corturi de mare capacitate, materiale sanitare si cu echipe medicale, reusind sa ingrijeasca si sa salveze mii de bolnavi. In scrisoarea de multumire adresata presedintelui Crucii Rosii Romane de atunci, Alexandru Marghiloman, dr. Laugier, medicul sef al judetului Dolj, scria: ”Cu multumire constat ca au stins complect epidemia de holera in cel mai scurt timp posibil, dand totdeodata ingrijiri constiincioase si pricepute bolnavilor”. Crucea Rosie avea in acea perioada echipe medicale mobile, dar si un laborator de bacteriologie, unde au fost efectuate peste 7000 de analize medicale, ”interesand populatia a 44 de comune contaminate cu holera”.Prin Statulul Crucii Rosii, adoptat in 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societatii. De aceea, in 1906, au pus bazele “Societatii de Cruce Rosie a doamnelor din Romania”, prima presedinta aleasa fiind Irina Campineanu. Societatea activa in paralel cu cea infiintata in 1876 si se ocupa cu strangerea de fonduri pentru ajutorarea in caz de razboi si calamitati, pregatea personal voluntar, coopta doamne devotate din aproape toate orasele tarii. In 1915, Adunarea Generala a Societatii Nationale de Cruce Rosie a aprobat fuziunea celor doua entitati. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al carei patronaj se afla Crucea Rosie la acea vreme, a adresat romanilor urmatorul mesaj: „Crucea Rosie, nadejdea tuturor in timp de pace, ca si in razboi, nu trebuie sa piara. Cu totii, de la mic la mare sa o sprijinim cu evlavie, cu insufletire, cu nesfarsita dragoste”. Misiunea principală a Crucii Roșii din România este asistarea persoanelor vulnerabile in situatii de dezastre si de criza. Prin programele si activitatile sale in beneficiul societatii, contribuie la prevenirea si alinarea suferintei sub toate formele, protejeaza sanatatea si viata, promoveaza respectul fata de demnitatea umana, fara nicio discriminare bazata pe nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta sociala sau politica. În activitatea societăților de Cruce Roșie (Semilună Roșie) există șapte principii fundamentate: umanitate; impartialitate; neutralitate; independenta; voluntariat; unitate și universalitate. Principiile Fundamentale au fost adoptate in mod oficial in anul 1965, la Viena, in cadrul celei de a 20-a Conferinte Internationale a Crucii Rosii. De atunci, ele sunt citite in deschiderea tuturor reuniunilor oficiale ale Crucii Rosii si Semilunii Rosii. In cadrul Miscarii, Comitetul International al Crucii Rosii are rolul de a promova si de a urmari respectarea Principiilor Fundamentale de catre toate componentele Miscarii. Cele sapte principii alcatuiesc un intreg indivizibil. Desi partile depind una de cealalta, fiecare dintre ele are propriul sau rol. Ele pot fi privite ca o piramida care ar fi distrusa daca una din partile sale s-ar prabusi sau ar fi inlaturata.

Insigna - Justiție militară

Despre justiţia militară ca instituţie distinctă, primele atestări sunt cuprinse în pravilele ostăşeşti din anul 1772, acestea fiind primele „legi militare” şi sunt de origine bizantină. În anul 1832 prin „Regulamentul Organic” au fost adoptate dispoziţii privind justiţia militară, care avea competenţa de a soluţiona infracţiuni comise de militarii de toate gradele şi de funcţionarii armatei. După anul 1852 s-a adoptat „Condica Penală Ostăşească” care cuprindea 475 de articole şi prevedea că toate instanţele erau compuse din ofiţeri, iar în anul 1873 a fost adoptat „Codul Justiţiei Militare” aplicat până în 1937, când a fost adoptat un nou cod al justiţiei militare creându-se sistemul cu consiliile de disciplină, tribunalele militare, curţile militare de casaţie şi justiţie şi curţile marţiale. Aceste din urmă curţi funcţionau numai pe timp de război. După cel de-al doilea război mondial organizarea instanţelor şi procuraturilor militare a fost reglementată prin Legea nr. 7/1952. În anul 1993 s-a realizat o nouă reglementare pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, respectiv Legea nr. 54/1993, care se completa cu dispoziţiile Legii nr. 92/1992 privind organizarea judiciară. Nici această din urmă reglementare nu a fost compatibilă cu exigenţele unei societăţi democratice, fapt pentru care a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, astfel că instanţele şi parchetele militare au fost integrate în sistemul judiciar unitar reglementat prin Legea nr. 304/2022. În prezent actele normative care stau la baza funcţionării instanţelor militare sunt:

Constituţia României - art.125 alin.(1), conform căruia „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”;
Legea nr.304/2022 - Capitolul 1, art.2 alin.(2) lit.e) potrivit căreia: „Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: ... instanţe militare” şi Capitolul 3 - Instanţele militare;
Hotărârea nr. 554/26 aprilie 2006 a Guvernului României referitoare la numărul maxim de posturi pentru instanţele militare;

S-au instituit proceduri noi care exclud posibilitatea de a deveni magistrat militar fără a activa în această calitate mai întâi la instanţe şi parchete civile, a aspectului că activitatea de înfăptuire a actului de justiţie se desfăşoară în temeiul aceloraşi texte de lege (penale, procedural-penale, civile, procedural-civile etc.), a împrejurărilor că sistemul militar nu trebuie să aibă influenţă asupra judecătorilor militari, atribuţiile acestui sistem fiind limitate prin legi numai la ceea ce priveşte latura materială - pentru plata salariilor, a pazei instanţei, a avansărilor în gradele militare următoare, prin Legea nr. 247/2005 s-a reuşit normalizarea situaţiei în sensul de a nu mai exista o lege separată pentru instanţele şi parchetele militare, cea nouă consfinţind existenţa justiţiei militare ca parte integrantă a justiţiei române.

Conform art.39 din Codul de procedură penală, Curtea Militară de Apel judecă în primă instanță infracţiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 şi 438-445, săvârşite de militari;

art. 394. Trădarea
art. 395. Trădarea prin transmiterea de informaţii secrete de stat
art. 396. Trădarea prin ajutarea inamicului.
art. 397. Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
art. 399. Acţiunile ostile contra statului
art. 400. Spionajul
art. 401. Atentatul care pune în pericol securitatea naţională
art. 402. Atentatul contra unei colectivităţi
art. 403. Actele de diversiune
art. 404. Comunicarea de informaţii false
art. 405. Propaganda pentru război
art. 406. Compromiterea unor interese de stat
art. 407. Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională
art. 408. Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională
art. 409. Constituirea de structuri informative ilegale
art. 410. Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale
art. 411. Cauze de reducere a pedepsei
art. 412. Sancţionarea tentativei
art. 438. Genocidul
art. 439. Infracţiuni contra umanităţii
art. 440. Infracţiuni de război contra persoanelor
art. 441. Infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi
art. 442. Infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor
art. 443. Utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă
art. 444. Utilizarea de mijloace interzise în operaţiunile de luptă
art. 445. Sancţionarea tentativei.

b) infracţiunile privind securitatea naţională a României, prevăzute în legi speciale, săvârşite de militari;
c) infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi de procurorii militari de la parchetele militare care funcţionează pe lângă aceste instanţe;
d) infracţiunile săvârşite de generali, mareşali şi amirali;
e) cererile de strămutare, în cazurile prevăzute de lege:

judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de tribunalele militare.
soluţionează conflictele de competenţă ivite între tribunalele militare din circumscripţia sa.
soluţionarea contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele militare din circumscripţia sa prevăzute de lege.
soluţionează şi alte cauze anume prevăzute de lege.

Circumscripţia Curţii Militare de Apel este structurată pe patru Tribunale Militare (București, Cluj, Timișoara și Iași):

Jeton - Mitică Dimitriu Hușanu - 50

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus este un jeton foarte obosit (șters) care permite a se distinge cu greu pe o față înscrisul circular - Mitică Dimitrie Husanu - și în miloc monograma persoanei, iar pe cealaltă – 50 B (probabil - bani). Nu se știe nimic despre acest jeton, cine și unde a lucrat acest om, și nici despre modul de folosire al jetonului. Se poate presupune că omul avea o cantină (bodegă, restaurant, cârciumă) unde servea clientela cu produse de mâncat și/sau băut . Se poate presupune că atunci când clientela comanda ceva, pe lângă valoarea produselor, mai dădea 50 bani primind în schimb un astfel de jeton. După consumație, dacă doreau să își recupereze leul ei predau toată vesela folosită și jetonul, primindu-și înapoi bănuții. Astfel clientela manifesta mai multă grijă pentru vesela primită. Se înțelege că jetonul era așadar un fel de mijloc de garanție.

Mărturie botez - Tatiana Zoe I. Michescu

Botezată de Zoe I. Enescu - 29 iunie 1923

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

xxx

___________ooOoo___________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ