Epaminonda's Blog.....: FABRICI ȘI SORTIMENTE ROMÂNEȘTI DE BERE

Berea în România este cea mai populară băutură alcoolică, fiind produsă pe teritoriul țării cel puțin din secolul al XIV-lea. În anul 2020, în România erau 68 de berării active, iar consumul de bere pe cap de locuitor era de 86 de litri pe an. Cele mai mari companii producătoare de bere din România sunt Ursus Breweries, deținută de Asahi Group Holdings Ltd – cu trei fabrici de bere (Brașov, Buzău, Timișoara), și Heineken România (denumită anterior Brau Union România), care deține patru fabrici de bere în Constanța, Craiova, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș. Alte companii importante sunt Bergenbier, deținută de Molson Coors, care are locații la Blaj și Ploiești și Tuborg România (denumită oficial United Romanian Breweries), parte a Grupului Carlsberg, care are o fabrică de bere în Pantelimon. Alte companii naționale sunt European Drinks, care deține o fabrică de bere în Sudrigiu, Romaqua Group, care deține o fabrică de bere în apropiere de Alba Iulia, Albrau, cu sediul în Onești, care produce propriile mărci de bere, precum și mărci pentru lanțurile de supermarketuri sau hipermarketuri din țară, și Martens (fosta fabrică de bere Robbere) Galași, deținută de Bierbrouwerij Martens din Belgia din 1998, care produce, de asemenea, atât mărci de bere dedicate, cât și mărci proprii. Alte două companii mai mici care operează preponderent regional sunt Bermas, cu sediul în Suceava și Imex, cu sediul în Satu Mare.

În această serie de articole voi prezenta câteva fabrici românești și sortimente de bere produse la noi în țară.

Cea mai cunoscută fabrică de bere din județul Bacău a fost Întreprinderea de bere Bacău, denumiri ulterioare: Fabrica de bere Bacău, Întreprinderea de bere spirt și drojdie Mărginemi și SC Bere Lichior – Mărgineni SA.

Berea Margineni, cunoscută pentru tradiția și calitatea superioară, a revenit pe rafturile magazinelor, însă cu o poveste cu totul neobișnuită.

Fabrica originală din Bacău, care a fost unul dintre cei mai importanți producători de bere din România și care exista încă din 1895, nu mai este în funcțiune.

În schimb, berea Margineni este acum produsă la o fabrică din județul Vrancea, numită „Bauturi Margineni SRL” în comuna Golești.

Pe ambalajul berii Margineni, eticheta indică clar faptul că fabrica a fost fondată în 1895, deși SRL-ul vrancean a fost înregistrat abia în 2021 și are ca obiect de activitate producerea de sucuri și alte băuturi imbuteliate.

Fabrica Margineni a fost infiintata in 1895, când a functionat aici o fabrica de spirt. In 1966 a fost data în functiune Fabrica de bere. La un moment dat, functionau aici cinci fabrici, cu 1.200 de salariati.

Fabrica originală din Bacău a fost construită în anii ’60 pe locul unei distilerii care exista încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceasta a utilizat tehnologie germană și a produs una dintre cele mai bune beri din România.

În anii ’90, societatea Bere Lichior Mărgineni a fost privatizată și preluată de Altun Maya Istanbul din Turcia, care ulterior a devenit Nicoren LLC, în toamna anului 1998, când a fost vândut un pachet de 51% din acțiuni.

În perioada 1999-2001, au fost acumulate datorii de peste 600 de miliarde de lei vechi către creditori, inclusiv către bugetul de stat.

Afacerea a fost afectată de scandaluri și probleme juridice, inclusiv un caz de prostituție implicând unul dintre afaceriștii turci. În cele din urmă, fabrica și-a încheiat activitatea, punând punct unei lungi tradiții în producția de bere din Bacău.

În anul 1867 doi etnici germani Carol și Frantz Haintz au înființat o fabrică de bere în sudul orașului Bacău, pe un teren cumpărat de la N. Drăgoianu. În zilele noastre acest teren corespunde Parcului Cancicov, zona de la intrarea principală până la restaurant și până la clădirea administrativă a Spitalului Județean. În anul 1877 fabrica avea doi lucrători și producea circa 1370 vedre de bere. Berea însă nu prea le plăcea localnicilor în schimb făceau drojdie bună pentru plămădit cozonaci. În anul 1890 fabrica este cumpărată de elvețianul Felix Grivel, locuitor al comunei Răcăciuni, o modernizează obținând o bere foarte apreciată de consumatori. În vara anului 1895 băcăuanii au fost invitați să deguste berea “Grivel”, în berăria amenajată în spațiul din vecinătatea imediată a fabricii, și care avea să intre în conștiința localnicilor ca “Grădina Grivel” sau “Berăria Grivel”. Berăria era dotată cu mese de brad mici și mari, scaune de lemn cu fier la picioare, scaune de lemn fără rezemătoare, bănci de lemn cu fier la picioare etc. În scurt timp grădina devine un loc de promenadă foarte frecventat de băcăuanii dornici de distracție. În fiecare seară aici cânta o orchestră și soliști de muzică de pahar. În anul 1908 în grădina se țineau reprezentații de “varieteu” de către artiștii Teatrului național din Iași. Fabrica de bere Grivel a devenit în scurt timp un simbol al micii industrii băcăuane iar berea Grivel a devenit brand al orașului. Imaginea fabricii a fost imortalizată chiar și pe o carte poștală.

Azi cea mai mare fabrică băcăuană de bere este în municipiul Onești și se numește Albrau Prod. Fabrica a fost înființată în anul 1992 sub numele SC Bere Onești SAîn cadrul CAROM (fostul Combinat petrochimic din Onești) de către directorul general al combinatului, Valentin Anastasiu. Marca utilizată a fost Berea Seron. În anul 2000 societatea a fost redenumită Albrau SA, moment în care s- introdus marca Coroana.

Prin majorarea capitalului social Vasile Ciobanu a obținut controlul Albrau ce avea un teren de 26000 metri pătrați. Proprietarul Albrau a intrat în conducerea fabricilor de bere din Suceava și Iași, preluând-o integral pe a doua ulterior.

Fabricile au funcționat sub denumirea de National Bere Holding. Albrau a început în a doua jumătate a anului 2006 construcția actualei fabrici de bere în locul fostei unități de producție a firmei care a fost demolată pe măsură ce noile utilaje au fost puse în funcțiune, din apropierea societății CAROM.

Fabrica de bere Albrau a avut în 2007 o cifră de afaceri de peste 13,6 milioane de euro.

În 2008 producția de bere Zimbru Iași a încetat în urma unei tranzacții imobiliare, aceasta fiind mutată la Onești cu cele două mărci, Coroana și Zimbru, în aceiași perioadă având loc și alte investiții la noua fabrică.

În anul 2017 Albrau Prod era printre puținii producători independenți de bere din România, la concurență cu marile companii multinaționale: SABMiller, Heineken și Star Bev.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL ALBA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Liceul Mihai Viteazu - Alba Iulia (ceramică)

Unitatea politică ce se realizase la 1 Decembrie 1918, deschidea drumul către o unitate culturală, care începea cu unitatea învăţământului. Din documentele care se păstrează, rezultă ca generalul de corp de armată Arthur Văitoianu, prin raportul său din 17 august 1919, solicita înfiinţarea a trei licee militare în localitățile: Timișoara, Sibiu, Chișinău. Era o datorie de onoare pe care o avea ţara pentru instruirea şi educarea tineretului din Banat, Transilvania şi Basarabia, la nivelul învăţământului din vechile provincii ale României. Prin Înaltul Decret Regal nr. 3613 din 23 septembrie 1919, dat la Castelul Peleș de Regele Ferdinand I, se aproba înființarea liceelor militare din Târgu-Mureș şi Chișinău, începând cu anul 1919. Propunerea mr. Nădejde a influențat schimbul între Sibiu şi Târgu-Mureș ca locație pentru unul dintre cele trei licee propuse regelui spre aprobare. Principalele repere calendaristice din existența acesti instituții de învățământ militar sunt:

23 septembrie 1919, prin Înaltul Decret Regal nr. 3613, dat la Castelul Peleș de Regele Ferdinand I, se aprobă înființarea liceelor militare din Târgu-Mureș şi Chișinău, începând cu anul 1919
30 martie 1920, instituţia a primit denumirea Liceul Militar “Mihai Viteazul”
1 septembrie 1940, în urma Dictatului de la Viena liceul este strămutat temporar în garnizoana Timişoara
8 august 1947, după 7 ani de activitate în Timişoara, din motive politice, liceul îşi încetează activitatea împreunã cu celelalte licee militare din ţarã
1 iunie 1975, liceul şi-a reluat activitatea în garnizoana Alba Iulia sub denumirea de Liceul Militar “Mihai Viteazul”
15 septembrie 1977, a fost inaugurat actualul sediu
15 iunie 1978, prima promoţie Alba Iulia
1 noiembrie 1999, prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M131/1999, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinţare şi ca o recunoaştere, din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a contribuţiei de marcă adusă la formarea tinerei generaţii, instituţia a primit denumirea de Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul”
8 mai 2006, Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” a obţinut certificatul de “Şcoală Europeană”
10 aprilie 2014, prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3281/10.04.2014, Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” a obţinut, titlul de “Colegiu Național ”, schimbându-și denumirea în Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul”
Prin efortul tuturor, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” a dobândit valoroase tradiții şi rezultate deosebite care l-au consacrat printre cele mai bune instituții de învățământ militar din România.

Mihai Viteazul, primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti, a trăit între 1558 şi 1601. Domnitorul a avut un caracter dârz şi şi-a folosit de toate mijloacele, inclusiv de cuceririle amoroase, pentru a-şi duce la îndeplinire năzuinţele. Mihai Viteazul a rămas în istorie ca primul domnitor care a reuşit să unească cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românescă. Pentru a-şi realiza scopurile, Mihai Viteazul s-a folosit de oricine, chiar şi de ibovnicele sale. Istoricii sunt de părere că s-a căsătorit cu Doamna Stanca pentru a reuşi să acceadă la putere.

Nu se cunoaşte cu exactitate locul naşterii. Mihai Viteazul s-a născut, după unele surse, în Oraşul de Floci sau Târgul de Floci (n.r. - denumire care vine de la târgul de lână care funcţiona aici) situat la vărsarea Ialomiţei în Dunăre, localitate azi dispărută. Alte documente, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Rîmnicului, atestă că Mihai Viteazul s-ar fi născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stîngă a Oltului, judeţul Vâlcea.
Mihai Viteazul a crescut fără tată. Potrivit unor istorici, Mihai Viteazu este fiul nelegitim al lui Pătraşcu cel Bun, domnitor al Ţării Româneşti. Argumentul principal împotriva acestei variante este acela că Mihai Viteazu s-a născut în anul 1558, la un an după moartea lui Pătraşcu cel Bun. Astfel, este greu de crezut că acesta a avut relaţii extraconjugale în anul morţii sale, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli.
Mama lui Mihai Viteazul, de viţă nobilă sau comerciantă de rachiu. Există două versiuni care circulă cu privire la mama lui Mihai Viteazul, Teodora Cantacuzino. Potrivit celor mai mulţi istorici, ea este de neam grecesc şi se trage din vechea familie bizantină a Cantacuzinilor, fiind soră cu Iane Epirotul, care a ajuns ban al Olteniei şi reprezentantul domnului Munteniei la Constantinopol, o persoană foarte influentă. „Un personaj extraordinar, Mihail Cantacuzino, poreclit Şaitanoglu sau Şeitanoglu, adică, în turceşte, „fiul Satanei”. Se zice că mama lui Mihai Viteazul ar fi fost sora lui Şeitanoglu. În orice caz, e aproape sigur acum, după documente recent descoperite, că a fost o Cantacuzină venită să facă mare negoţ în Ţara Românească, iar cu banii şi insistenţele rudelor ei pe lângă marele vizir a fost ales Mihai Viteazul domnitor“, notează istoricul Neagu Djuvara în lucrarea „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“. Conform altor surse, Teodora era vânzătoare de rachiu, originară din Târgul de Floci, iar tatăl lui Mihai era grec. Cert este că s-a călugărit spre sfârşitul domniei fiului ei, luând numele monahal de Teofana, şi a murit în anul 1605 sau 1606, fiind înmormântată în biserica mănăstirii Cozia.
Ce caracter avea Mihai Viteazul. Domnitorul era un om dintr-o bucată şi foarte hotărât în toate deciziile pe care le lua. De asemenea, se folosea de toate mijloacele pentru a-şi duce la îndeplinire scopurile, de multe ori parafând alianţe cu parteneri pe care nu-i agrea.
Mihai Viteazul a fost comerciant de vite. La început, domnitorul a făcut comerţ cu vite şi, apoi, cu giuvaieruri. A cunoscut, astfel, lumea comerţului şi a avut multe de învăţat. A deprins limbile greacă şi turcă, dar a intrat în contact cu marea boierime munteană. Ajunsese să deţină o avere imensă. Cumpărase din 44 de sate, în timp ce un boier obişnuit avea 8-9 sate.
S-a căsătorit din interes cu Doamna Stanca? Mihai Viteazu s-a căsătorit la vârsta de 27 de ani cu doamna Stanca, descendenta unei mari familii de boieri. Ea era nepoata banului Dobromir al Craiovei şi a logofătului Gheorghe din Corbi. Provenea din puternicul neam al boierilor din Izvorani, zona Muscelului sau, conform altor surse, dintr-o familie înruditã cu fraţii Buzeşti. Căsătoria cu Doamna Stanca i-a deschis tânărului Mihai drumul spre putere. Astfel, unii istorici contemporani au suspectat o căsătorie din interes.
Domnitorul şi Doamna Stanca au avut doi copii, Florica şi Nicolae, cel care avea să ocupe, o perioadă, cât marele voievod era în Ardeal, tronul Ţării Româneşti. Florica avea un farmec special, care a ajuns să-l copleşească chiar şi împăratul Rudolf al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. Cei doi ajunseseră chiar în pragul căsătoriei. Numai intervenţia energică a mamei acestuia, Maria de Spania, a oprit căsătoria dintre cei doi.
Marula, fiica nelegitimă. Mihai Viteazul a mai avut o fiica, Marula, care s-a născut în anul 1599, dintr-o relaţie a domnitorului cu o ţiitoare cunoscută drept „Tudora din Târgşor“. Mihai nu îşi ascundea relaţiile extraconjugale şi chiar se afişa cu amantele. Astfel, nu a făcut nici un secret din naşterea fiicei sale nelegitime. Domnitorul şi-a vizitat iubita şi fiica în vârstă de doar un an şi i-a oferit un hrisov prin care-i lăsa moştenire, după moartea mamei sale mai multe sate.
Povestea de iubire cu fiicele dregătorului muntean Ivan Norocea. Relaţia dintre Mihai Viteazul şi soţia, Doamna Stanca, se degradează, astfel că domnitorul îşi îndreaptă afecţiunea în altă direcţie. Surorile Zamfira şi Velica, fiicele lui Ivan Norocea, i-au atras atenţai lui Mihai Viteazul atunci când a ajuns la Alba Iulia. Acestea deveniseră sfătuitoarele apropiate ale domnitorului şi apăreau mereu în preajma lor. Dacă despre, Zamfira istoricii susţin că nu există informaţii certe cu privire la o legătură amoroasă cu Mihai Viteazul, în privinţa Valicăi lucrurile sunt certe. Domnitorul se afişa cu aceasta, iar femeia nutrea speranţa că va deveni Doamnă.
Apropierea de soţia lui Sigismund Bathory. Mihai Viteazul apare într-o pictură realizată la Praga de Frans Franken alături de Maria Christierna, Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Unii istorici sugerează că între cei doi a avut loc o poveste amoroasă. A divorţat de acesta, iar succesorul la tronul Transilvaniei, Andrei Báthory, vărul lui Sigismund, îi face avansuri din ce în ce mai agresive. Astfel, Maria Christierna se refugiază la curtea regală de la Pragă. Aceasta i-ar fi pus o vorbă bună lui Mihahai la regele Rudolf, pentru a-l spijini să lupte împotriva lui Andrei Báthory.

SURSA – NET Adevărul.ro Târgu Jiu

Întreprinderea de piele și marochinărie

Căprioara - Sebeș - România - fondat 1843

În municipiul Sebeş, afacerile imobiliare, pe fondul exploziei industriale, sunt în plină expansiune şi ele au cuprins şi terenurile ori clădirile care au fost, pe vremea industriei socialiste, mari şi cunoscute întreprinderi, unele cu tradiţie, cu renume naţional ori chiar mondial. Aşa a fost şi Fabrica „Căprioara” (denumire purtată în anii 60 – 80), ulterior „Capris”, cea mai mare întreprindere de îmbrăcăminte din piele şi articole de marochinărie (confecţii haine femei şi bărbaţi, poşete de damă, serviete, geamantane, genţi de voiaj, mănuşi, curele, mingi de fotbal etc), din ţară. Astăzi, clădirea în care a funcţionat această remarcabilă şi tradiţională fabrică este pe cale să devină o locaţie rezidenţială, un mare bloc de locuinţe, de apartamente cu 2 şi 3 camere, cu toate anexele necesare, inclusiv garaje şi locuri de parcare. Aici a funcţionat primul atelier de tăbăcărie din Transilvania, care producea, la început, piei tăbăcite pentru cizme şi ghete şi mai ales pentru opinci, încălţămintea principală a românilor de atunci. În anul 1396, în Sebeş existau şase branşe diferite pentru prelucrarea pieilor: ale tăbăcarilor, pielarilor, cizmarilor, cojocarilor, blănarilor şi curelarilor. Începând cu anul 1820 tăbăcăria de aici, proprietatea unui sas şi a fiului său, Iohann Gloser, iar din 1843, alături de acesta, tăbăcăria Karl Dahinten, se dezvoltă şi modernizează, pentru ca în anii primului război mondial, când cererea de încălţăminte a crescut, să devină o afacere cu 70 de lucrători. Aici, la Sebeş, s-au produs primele ghete de sport „Maraton” şi tot aici a fost lansată o minge nouă de fotbal, în deschiderea unui meci al echipei „Şurianu” Sebeş, când Vasile Pala, proprietarul fabricii între 1945 – 1948, a lansat, dintr-un aeroplan, direct pe terenul de fotbal, prima şi noua minge de fotbal, din piele maronie, groasă, în care se introducea un balon din cauciuc natural care se umfla cu o pompă. În acei ani, mingile de fotbal erau produse pentru întreaga ţară, numai la Sebeş. Dar fabrica din Sebeş a cunoscut perioada sa de glorie până în anul 1989, când avea relaţii comerciale cu URSS, SUA, Franţa, Anglia, Canada, Suedia, Danemarca, Spania, unde îşi exporta produsele. În urma globalizării de astăzi, când confecţiile de îmbrăcăminte de piele, pieile artificiale şi alte materiale moderne au început să domine lumea, ca şi datorită unor „investitori strategici” care au pus-o pe butuci, fabrica „Căprioara”, alias „Capris”, a fost cât pe aici să devină o ruină.
Aşa că, dacă meşteşugul confecţiilor din piele nu a mai putut fi salvat, este totuşi de remarcat că măcar impunătoarea clădire a fost achiziţionată şi transformată, reabilitată, astfel că nu a ajuns o ruină industrială, ca alte fabrici şi uzine celebre din judeţ.

Metalurgistul Cugir

Clubul Sportv Metalurgistul Cugir, cunoscut sub numele de Metalurgistul Cugir, sau pe scurt Metalurgistul, poreclit Trupa de sub palca sau Trupa de sub Dealul Drăgana, este un club de fotbal profesionist din orașul Cugir, care evoluează în prezent în Liga a IIII-a. Echipa a fost fondată în anul 1939 cu ajutorul conducerii Uzinelor de Armament Cugir sub denumirea de Asociația Sportivă Metalurgistul Cugir (ASM Cugir). În decursul istoriei, echipa evoluează timp de 20 de ani consecutivi în Liga a 2-a, fiind una dintre cele mai longevive echipe care au evoluat în eșalonul secund. În anul 2003, din motive financiare, echipa este desființatǎ. Astfel, în anul 2008, ia naștere CSO Cugir, un club sportiv polivalent cu scopul de a readuce dorința de a face sport în orașul Cugir, având secțiile de fotbal, șah și tenis de câmp. În același an, se pun bazele echipei de seniori care pornește din Liga a V-a. Echipa joacă pe stadionul CSO Cugir, denumit Arena Cugir, recent modernizat, ce are o capacitate de 4000 de persoane. În sezoanele 2000 – 2003 echipa a avut evoluții apreciate în Divizia B , Seria II a campionatului național. În sezonul 1994 – 1995, pe când era în Divizia C, echipa a ajuns până în optimile Cupei Românei.

Medalie calendar - anul 1808 semestrul II

Această medalie provine din colecția medicului oftalmolog Friedrich Mauksch din localitatea Sebeș, județul Alba, care în anul 1938 a donat-o Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Colecția este tot mai cunoscută în literatura românească de specialitate prin piesele publicate până în prezent. Printre acestea se numără și renumitele Medalii calendar, bătute la Alba Iulia la începutul secolului al XIX-lea. Eu vă prezint aici Medalia calendar din anul 1808 care este opera lui Carl Wurschbauer, confecționată din argint, are forma rotundă cu diametrul de aproximativ 52 milimetri și cântărește 29,2 grame. Pe avers, în interiorul unui cerc liniar continuu, în centru este redat un cartuș dreptunghiular în care sunt figurate două personaje masculine care prezintă panoul cu inscripția: ”1808” și o ramură de măslin, încadrate de soare și lună. De la cartușul central sunt dispuse în cruce cartușe dreptunghiulare în care sunt înscrise zilele de sărbătoare din lunile ianuarie – iunie (probabil cele catolice) și zilele cu lună plină. Deasupra crucii sunt aplicate inscripțiile: “KALENDER” și “Carl Wurschbauer Fecit” (autor Car Wurschbauwer). Periferic circular, între brațele crucii, este aplicată o inscripție pe patru rânduri, greu citibilă și traductibilă. Pe revers și tot în interiorul unei cerc liniar continuu este redat la dimensiune maximă alt cartuș ce conține alte cartușe în care sunt înscrise zilele de sărbătoare din lunile iulie – decembrie, probabil catolice și zilele cu lună plină. În cele patru spații din exteriorul cartușului mare, sunt redate scene alegorice, în cel din dreapta, de-a lungul laturii apare marcajul CARLSBURG (Alba Iulia). Medalia nu este o compoziție originală a lui Carl Wurschbauer, ele sunt reproduceri fidele după piesele lui Anton Guillemard, gravor al Monetăriei din Praga, de la care a obținut acord de reproducere în data de 18 februarie 1807. Această medalie avea rol de calendar de buzunar și era foarte căutată în secolul al XIX-lea. Se cunosc puține exemplare deoarece majoritatea au fost topite și rebătute pentru alți ani.

Alba Iulia City Race - 21 septembrie 2019

Produsul medalistic de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la competiția de alergare Cursa orașului Alba Iulia din data de 21 septembrie 2019. Aflată la ediția a V-a, competiția a avut din acest an an cinci curse, una dintre ele fiind dedicată special copiilor. Peste 700 de alergători au participat la: Semimaraton, Crosul 10 km, Crosul Popular 5 km, Family Run și Kids Race. Peisajul spectaculos, traseele minunate și orașul primitor nu sunt singurele beneficii pe care alergătorii le-au avut la Alba Iulia City Race, eveniment oferit de Primăria Municipiului Alba Iulia. Pe lângă kitul generos pentru toți participanții, primii dintre au fost recompensați și cu premii în bani, bugetul total de premiere ajungând la 20.000 de lei.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF.Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Alba Iulia - Centenarul Marii Uniri

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România. Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.

Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama: deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare, egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională, înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic, desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti, reforma agrară radicală precum și aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate. Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

Cetatea Alba Carolina este o fortăreață cu bastioane de tip Vauban
construită la începutul secolului al XVIII-lea în orașul medieval Alba Iulia, pe Dealul Citadelei, având rol strategic de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva eforturilor militare ale Imperiului Otoman și de consolidare a puterii habsburgice pe plan local, astăzi având statut de monument istoric. Anterior epocii în care a fost construită, în același loc s-au mai aflat alte 2 fortificații precedente:

Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (106 e.n.)
Cetatea Medievală Bălgrad (secolele XVI-XVII).

Edificarea acesteim mari fortărețe a debutat după ce în 1699 prin Tratatul de la Karlovitz, respectiv după 1718 prin cel de la Passarovitz, otomanii au renunțat la pretențiile asupra Transilvaniei, Banatului de Timișoara și a Banatului de Craiova (Oltenia austriacă). Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe

Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franța pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincii cucerite. Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a orașului și cetății medievale. Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713-1715 prin dărâmarea vechiului oraș medieval, acesta trebuind să fie mutat în partea de est a cetății (actualul oraș de jos). Proiectul, din punct de vedere tehnic, îi aparținearhitectului italian Giovano Morando. Ca zidari și pietrari au lucrat muncitori și meșteri italieni, iar pentru sculptură la porțile cetății și bastioane a fost adusă echipă vieneză, condusă de sculptorul Johann Konig. Zidurile - ușor oblice - s-au ridicat din cărămidă și piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Planul cetății a fost trasat în jurul axelor reprezentate de cele 6 porți (3 spre est și restul spre vest), din care cea principală se află în partea de est. Porțile vestice făceau – la origine – legătura cu terenul de instrucție al armatei. Artera principală de circulație în interiorul cetății este între porțile IIl-IV-V-VI. Statuile și reliefurile care împodobesc aceste porți, au ca sursă de inspirație fapte ale eroilor antici sau războaiele austro-turce, încadrându-se curentului baroc.

Alba Iulia, mai demult Bălgrad, este un municipiu situat pe malul râului Mureş și reşedinţa judeţului Alba din România. Între anii 1541 şi 1711 oraşul a fost, cu unele întreruperi, reşedinţa şi astfel capitala politică a Transilvaniei. Pentru o scurtă perioadă de timp, începând cu recunoaşterea principelui Sigismund Bathory drept suveran al Moldovei şi al Ţării Romîneşti – 1595 - a fost şi capitală a acestor state, proiectul politic find continuat de Mihia Viteazu. La Alba Iulia a avut loc Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei şi a Banatului cu Regatul României. În anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria, moment care a consfinţit importanţa istorică a oraşului şi rolul de capitală istorică. Numeroase izvoare atestă, înainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existența pe acest teritoriu și în împrejurimile lui imediate, a unor așezări preistorice datând din mileniul al V-lea ÎEN, în partea de nord a orașului s-a descoperit o importantă așezare neolitică (5000-1900 Î.E.N.), care a fost locuită de triburi de păstori și agricultori. Înainte de cucerireea romană în apropierea marelui oraș exista localitatea dacică Apulon, important centru fortificat menţionat pe hărţile vremii. După cucerirea Daciei de către Traian, oraşul s-a numit Apulum, iar fortificaţia dacică preexistentă a fost extinsă prin efortul soldaţilor Legiunii a XIII-a Gemina staţionate aici. Ruinele zidului roman şi ale porţii sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în „Traseul celor trei fortificaţii” din cartierul Cetate. După retragerea administraţiei romane sub Aurelian, în anul 271 viaţa urbană s-a stins treptat. În evul mediu oraşul apare din nou atestat în anul 1199, de această dată sub numele de Alba Iulia (Cetatea Albă a lui Gyula), centru al administraţiei Regatului Ungariei din Transilvania, colonizat cu saşi şi devenit reşedinţă a Episcopiei Catolice a Transilvaniei, iar mai apoi drept capitală a Principatului Transilvaniei. Denumirea latină a oraşului a fost tradusă în documentele medievale redactate în limba slavonă drept Bălgrad (Cetatea Albă). Mihai Viteazu şi-a făcut intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy, stabilind aici prima capitală vremelnică a tuturor romanilor. Sus am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Alba Iulia, pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, din vremuri diferite, ale orașului.

Poarta 1 a cetății

Poarta 2 a cetății

Poarta 4 a cetății

Palatul Apor (Universitatea)

Banca Națională și Poșta

Catedrala romano catolică

Gara

Prefectura

Turla Catedralei Arhiepiscopale (a Unirii)

Primăria

Muzeul Unirii

Alba este un județ al României situat în provincia Transilvania. Reședința acestui județ este municipiul Alba Iulia. Județul are o suprafață de 6242 kilometri pătrați și o populație de aproximativ 383000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul se compune din; 4 municipii - Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, 7 orașe - Abrud, Baia de Arieș, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Teiuș, Zlatna și 67 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din județul Alba, alte locuri de vizitat pe aceste meleaguri.