Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE - NAVE ALE MARINEI REGALE ROMÂNE 1

Istoria Marinei Române este legată de evoluția noastră, ca popor, în acest spațiu geografic, de construcția noastră ca națiune și stat. Dunărea și Marea Neagră au constituit, încă din Antichitate, avantaje de apărare naturală, apoi Evul Mediu a fost perioada în care s-a pus în discuție, dincolo de rolul defensiv al acestor ape, cel de avantaj pentru comerț. În perioada Modernă, vorbim despre dezvoltarea navigației pe Dunăre – în 1860, în contextul Unirii Principatelor Române, a fost creată Comisia Europeană a Dunării, ceea ce a dus la formarea Flotilei Române, care cunoaște o evoluție sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. După obținerea Independenței, România a început să-și dezvolte mai intens marina militară. Dezvoltarea acestui domeniu a fost potențată de necesitățile strategice ale Primului Război Mondial, astfel că în perioada interbelică se înregistrează o modernizare semnificativă a flotei, cu achiziționarea de nave moderne și dezvoltarea infrastructurii portuare. Marina Română și-a demonstrat rolul esențial în asigurarea securității în regiunea Mării Negre, una dintre zonele sensibile și complicate din perspectiva tensiunilor geopolitice existente. După ce la 3 octombrie 1912 a intrat în vigoare Regulamentul de aplicare a Legii de organizare a Marinei Militare din 1898, s-a trecut la reorganizare acestei arme în tentativa de a o aduce la nivelul flotelor de război din Europa. S-au făcut primii pași în constituirea unei Flotile de război, dar și a unui Comandament al acesteia care să satisfacă necesitățile de apărare pe mare ale României. Inexistența unor șantiere navale în țară, precum și politica Marilor Puteri de a nu permite României să-și organizeze o forță navală la Dunăre au îngreunat procesul de constituire și dezvoltare a Marinei Militare. Achiziționarea unor nave militare fluviale cu deplasament mic și cu putere de foc redusă mențineau România ca țară fără mare importanță navală în zonă, dar acest lucru a permis totuși formarea unor structuri specifice precum și instruirea unor viitori ofițeri de marină. În anul 1919 România a început un amplu program de dezvolate atât a marinei civile cât și a celei militare, astfel că în 1913 România a comandat de realizare două distrugătoare la șantierul naval italian Pattison din orașul Napoli. Prezint mai jos navele ale regatului România, redate pe cărți poștale.

***

Crucișătorul Elisabeta a fost nava amiral a Flotei Militare Române între anii 1888 – 1918, ea purtând numele primei regine a României – Elisabeta, soția regelui Carol I.

Cu acest crucișător Grigore Antipa a participat timp de nouă luni, în anul 1893, la o expediție științifică internațională în jurul Mării Negre. Nava a fost pusă la dispoziția lui Antipa de către regele Carol I al României. Crucișătorul Elisabeta a fost construit în anul 1888 la Șantierul Naval „Armstrong, Mitchell & Co. Ltd” din Newcastle Upon Tyne, Anglia și a intrat în serviciul Marinei Militare Române la data de 5 noiembrie 1888. Nava, construită din oțel, avea lungimea totală de 73,150 metri, un pescaj mediu de 3,683 metri pentru un deplasament de 1330 de tone, grosimea blindajului variind între 88 mm și 25,4 mm.

Propulsia era realizată de două elice cu trei aripi și un pas de 2,971 metri mișcate de două mașini de 4.700 CP. Nava avea trei catarge cu vergi pentru vele a căror suprafață totală era de 513 metri pătrați. Armamentul navei era compus din:

4 tunuri Krupp de 150 mm așezate în semiturele;
4 tunuri Nordenfeld de 57 mm cu tragere rapidă;
2 tunuri revolvere Hotchkiss de 37 mm;
2 mitraliere Nordenfeld;
4 tuburi lanstorpile.

Ca urmare a refuzului autoritătilor turce de a permite trecerea navei înarmate prin Bosfor, s-a luat hotărârea de a aduce nava neînarmată, iar tunurile au fost aduse pe Dunăre și montate pe navă în Arsenalul de la Galați.

Prima stație de radiotelegrafie a Marinei Române a fost instalată la bordul crucișătorului Elisabeta, asigurând comunicații pe o rază de 100 km. Primul căpitan al navei a fost colonelul Ioan Murgescu, apoi din 1889 până în 1898 căpitan a fost Vasile Urseanu. Nava, a cărui echipaj în epoca respectivă era format din 14 oﬁțeri și 23 grade inferioare, a făcut parte din flotila internațională în primului război mondial și a asigurat protecția Consulatului și Legației României de la Istanbul. În primul război mondial crucișătorul Elisabeta a fost bazat în portul Sulina asigurând apărarea antiaeriană și împiedicând pătrunderea navelor inamice pe Dunăre (respingând, printre altele, atacul crucișătorului german SMS Breslau). Nava a fost scoasă din serviciu în anul 1920 însă tunurile sale au continuat a fi folosite până în 1949, formând o baterie de coastă la Agigea. În cei 30 de ani de activitate, crucișătorul Elisabeta a fost nava amiral a Marinei Române și a reprezentat România la diferite manifestări internaționale (serbările columbiene de la Genova – 1892 și inaugurarea Canalului Kile – 1895.

Practica la bordul crucișătorului se făcea în două etape:

în prima etapă (15 mai – 16 iulie) – exerciții pe uscat și ieșiri săptămânale cu nava de 72 de ore de-a lungul litoralului
etapa a doua (16 iulie – 15 septembrie) – marșuri navale pe distanțe mari

Nava asigura condiții optime de pregătire în diversele specializări marinărești: navigație, manevre, artilerie, torpile, mașini, fochiști, mecanici, electricieni, etc
La data de 12 august 1882 al sosit în țară la Galați, Bricul Mircea 1 (pentru că mai târziu s-a construit al doilea, cel care există și astăzi).

Vechiu bric s-a construit în perioada anilor 1881 – 1882 la Șantierul naval Thames Ironworks – Blackwall, Londra, Anglia. Câteva din caracteristicile tehnice ale navei au fost:

tip navă – bric/navă instrucție
port origine – Galați
proprietar – Marina română
corp – din lemn cu coastele din fier
tonaj registru brut – 232 TRB
lungime – 36 metri
lățime – 7,60 metri
pescaj – 3,6 metri
echipaj – 8 ofițeri, 6 maiștri, 2 piloți și 100 marinari (elevi ai Școlii de marină)
propulsie – mașină cu aburi
puterea mașinii – 160 CO
viteza – între 8 și 15 noduri
alte mijloace de propulsie – 14 vele cu suprafața totală de 490 metri pătrați
armament – 2 tunuri Krupp de calibru 80 milimetri, înlocuite ulterior cu 2 tunuri Nordenfeld calibru 57 milimetri cu tragere rapidă, 2 tunuri revolver Hotchkiss calibru 57 milimetri și 2 mitraliere calibru 11,43 milimetri Nordenfeld cu câte 10 țevi

Bricul Mircea 1 a fost prima navă școală cu vele tip bric a Marinei Române. Nava a fost comandată în baza aprobării notei din 22 august 1881 de către Ministrul de Război, pentru încheierea unui contract de construcții nave militare cu șantierul englez. La sfârșitul anului 1882 bricul a fost botezat de Ion Ghica, ambasadorul României la Londra. Primul comandant al navei a fost colonelul Nicolae Dumitrescu Maica.

Câteva date tehnice ale navei “Împăratul Traian” sunt:

pasager maritim cu o singură elice
armator – SMR (Serviciul Maritim Român)
port de încărcare – Constanța
act de naționalitate română – nr. 747 / 21 decembrie 1906
matricola – nr. 165 / 21 decembrie 1906 – căpitănia Portului Constanța
capacitate maximă de încărcare - 808 TDW
tonaj registru brut – 3300 TRB
tonaj registru net – 1143 TRN
deplasament maxim – 4515 tone
deplasament navă goală – 3415 tone
pescaj maxim – 5,45 metri
lungime – 108,26 metri
lățime – 12,77 metri
înălțime borduri – 6,47 metri
sistem propulsie – două mașini alternative cu triplă expansiune
puterea mașinii – 7032 CP
combustibil – păcură
viteză – 18,5 noduri
stație radio – Telefunken 2 kw, lungime undă 600 / 800 / 900
echipaj – 75 persoane, clasa I – 35 cabine cu 103 paturi, clasa a II-a – 10 cabine cu 36 paturi
data construcției – 1906
șantier constructor – Chantiers et Ateliers de la Loire, Saint-Nazaire, Franța
sosit în țară – 15 septembrie 1906

În vara anului 1910 vaporul „Împăratul Traian“ a fost atacat violent de un grup de indivizi în portul grecesc Pireu.

Despre acest eveniment ziarul „L’Independance Roumain“, a consemnat detalii interesante. Vaporul „Împăratul Traian“ venea de la Alexandria și avea la bord un dezertor din armata română, de origine grec.

Ajungand la Pireu mai mulţi indivizi au năvălit la bord, chipurile pentru a prelua doi dezertori de greci, supuşi otomani, pentru a-i preda autorităţilor din Constantinopol. Pe cand aceşti indivizi parlamentau cu comandantul vasului, unii dintre ei, au dat un semnal și atunci o mare mulţime de derbedei năvăliră asupra vaporului.

In mijlocul învălmăşelii dezertorul a fost luat pe sus şi purtat in triumf spre uscat. Cu această ocazie a fost arestat și comandantul vasului – comandorul Periețeanu. Actele de vandalism au durat trei ore şi jumătate sub ochii şi cu ajutorul unui detaşament al marinei militare greceşti. Cu mare greutate liniştea a fost restabilită de cătră un procuror cu mai mulţi agenţi de poliţie. Pagubele pricinuite de bandiţi mobilierului vaporului s-au ridicat la mai mult de 20000 coroane și o mare mare a bagajelor călătorilor s-au furat.

Nava de pasageri „Împăratul Traian“ a naufragiat în anul 1927 pe stânci, la 12 mile de Capul Tuzla, în dreptul satului Tatlageac. Vasul era construit în 1906 la şantierele din Franţa.

Presa anilor 1930 a scris despre fenomenele ciudate care se petreceau în Marea Neagră. „Din Constanţa ne parvine o ştire care, fără îndoială, va provoca o enormă senzaţie în toate cercurile de ştiinţă din lume. Este vorba de un fenomen curios, constatat de navigatori, care explică întrucâtva cauza ultimelor eşuări de vase. Numeroşi căpitani de vapoare au depus rapoarte la Căpitănia Portului, prin care semnalează că pe Marea Neagră, în drum spre Constanţa, pe litoralul românesc, între Şabla şi Tuzla, busola nu mai funcţionează normal”.

Regele Carol I a fost prima navă modernă a României. Câteva dintre caracteristicile tehnice ale navei sunt:

încărcătură maximă - 650 tdw
deplasament maxim – 3600 tone
lungime - 106,70 metri
lățime - 12,80 metri
viteza - 13,3 noduri
data construcției – 1897 - 1898
șantierul constructor - „The Fairfield Gevon”, Glasgow, Angliae
echipaj - 75 membri;
pasageri: cls. I – 75; cls. II – 42; cls. III – 204.

Nava a ajuns în țară ăn data de 28 iunie 1898, intrând în compunerea flotei Serviciului Maritim Român. Nava Regele Carol I a fost botezată la Constanța în prezența regelui Carol I. Nava transporta regulat pasageri pe rutele maritime Constanța-Istanbul și Constanța-Pireu.

Nava a fost o reușită deplină atât din punct de vedere al liniei construcției, svelteței și eleganței formelor, cât și din punct de vedere al performanțelor sale deosebite, viteza maximă de 18 Nd., pe care o atingea, era accesibilă la începutul secolului al XX-lea numai navelor de război foarte rapide și cu tonaj relativ redus, iar rezistența la uzură a mașinilor sale era foarte mare. În anul 1899, cazanele vaporului au fost modificate pentru a arde păcură în loc de cărbuni, iar în 1905 a fost instalat un post TFF.

După intrarea României în primul război mondial nava a fost pusă la dispoziția marinei imperiale ruse din Marea Neagră. Până la începutul primului război mondial Regele Carol I a deservit linia Constanța-Constantinopol-Dardanele-Smirna-Pireu-Alexandria. În octombrie 1916 la Sevastopol, nava a fost transformată în crucișător auxiliar prin montarea a patru tunuri de calibru 101 milimetri, a două tunuri antiaeriene calibru 63 milimetri, două proiectoare și instalație pentru transportarea și exploatarea a două hidroavioane. În martie 1917 a intrat în componența diviziei de crucișătoare rusești, care a bombardat coasta Anatolie și a păzit Bosforul. După declanșarea revoluției ruse, nava Regele Carol I a fost capturată și sechestrată la Batumi în numele Comisariatului Transcaucazian, în cele din urmă reușind să evadeze cu concursul ofițerilor ruși de la bord și să ajungă la Sulina 31 martie 1918.

Primul care a pășit pe punte a fost comandorul Eugeniu Botez (Jean Bart),

căpitanul portului Sulina. Guvernul român a fost de acord cu cererea rușilor de retrocedare a tunurilor și instalațiilor ce fuseseră montate în 1916. După încheierea primului război mondial, SMR Regele Carol I a reluat rutele de pasageri Constanța-Varna-Istanbul-Salonic. În 1941, necesitatea României de protejare a litoralului cu baraje de mine și numărul redus de puitoare de mine aflate în dotarea Marinei Române a dus la rechiziționarea navei și transformarea sa în puitor de mine, puntea principală permițând această operație. Au fost montate două tunuri de 120 mm, 4 tunuri antiaeriene de 37 mm, instalații de lansat mine antisubmarin, instalații de lansat și aruncat grenade antisubmarine și două nave antiparavan antimine.

Capacitatea de încărcare era de aproximativ 200 de mine. În perioada 16-19 iunie 1941, nava Regele Carol I a executat un baraj de mine în largul litoralului românesc, între Capul Midia și Tuzla. Aceste baraje și-au arătat eficiența pe 26 iunie 1941, provocând scufundarea distrugătorului sovietic Moscova și avarierea crucișătorului Vorosilov.

După alte misiuni de succes, în data de 10 octombrie 1941, orele 11:50, după ce părăsise portul Varna cu o nouă încărcătură de mine, nava a lovit o mină la 2 mile marine distanță de Farul Galata Burnu, după care s-a scufundat în 13 minute. Un subofițer și 20 de marinari și-au pierdut viața, restul echipajului fiind recuperat. Epava navei regele Carol I se află la adâncimea de 23 m, la sud de Varna, aproape de localitatea Byala, având coordonatele aproximative 44° 10’ N /28° 00’ E.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI RETRIBUITE

UN DIALOG EPIGRAMATIC

_____________xxx_____________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Constantin Prezan - Mareșal al României - 14 iunie 1930

Constantin Prezan a fost unul dintre mareșalii Românie, erou al Primului Război Mondial, care s-a născut la data de 27 ianuarie 1861 în satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, județul Ilfov și a decedat la data de 27 august 1943 în satul Schintea, județul Vaslui. Ofițerul Prezan este provenit din arma geniu și a studiat la școli militare de prestigiu din România și Franța. El a parcurs toată ierarhia militară după cum urmează:

sublocotenent – 1880
locotenent – 1883
căpitan – 1887
maior – 1893
locotenent colonel – 1895
colonel – 1901
general de brigadă – 1907
general de divizie – 1914
general de corp de armată – 1916
mareșal (în rezervă) – 1930

A îndeplinit următoarele funcții:

1896 - comandant de sector la „Cetatea București”
1896-1901 - ofițer în Statul Major Regal
1901-1904 - comandant al Regimentului 25 Infanterie
1904-1907 - comandant al Brigăzii 13 Infanterie
1910-1911 - comandant al Diviziei 10 Infanterie
1911-1914 - comandant al Diviziei 7 Infanterie
1914 - comandant al Corpului 3 Armată
1915-1916 - comandant al Corpului 4 Armată
15 august - 9 noiembrie 1916 - comandant al Armatei de Nord
9 noiembrie-decembrie 1916 – comandant Grup de Armate
decembrie 1916 - aprilie 1918 – șef al Marelui Cartier General
noiembrie 1918 - aprilie 1920 – șef al Marelui Cartier General

A participat direct la următoarele conflicte militare:

al doilea război balcanic (1913)
primul război mondial (1916 - 1918)
operația de apărare a Marii Uniri (1918 - 1920)

A primit numeroase distincții după cum urmează:

Ordinul Mihai Viteazul – 14 octombrie 1916
Ordinul Mihai Viteazul – 21 iulie 1917
Ordinul Mihai Viteazul – 5 februarie 1920
Ordinul național Steaua României (1896)
Ordinul Sfânta Ana (1896)
Ordinul Sfântu Gheorghe, clasa a IV-A
Legiunea de Onoare în grad de Mare Ofițer
Ordinul Takovskog krsta
Ordinul Sfântu Alexandru
Ordinul Vulturul Alb

A fost membru de onoare al Academiei Române și Academie de Științe din România.Constantin Prezan a evitat să se implice activ în viața politică, deși a avut o serie de demnități politice, mai mult onorifice. La vârsta de 82 de ani a încetat din viață înhumat în curtea reședinței sale de la Schintea. A fost înmormântat cu funeralii naționale, fiind condus pe ultimul drum de înalte oficialități ale statului român, în frunte cu regele Mihai I și „conducătorul statului”, mareșalul Ion Antonescu, fostul său colaborator. În cuvântul de rămas-bun, acesta a ținut să arate că mareșalul Constantin Prezan, fostul șef al Marelui Cartier General al Armatei Române victorioase în Primul Război Mondial, „este un simbol de muncă, de patriotism, de credință neclintită și de sacrificiu”.

Domnul înfrățirii Bogdan al III-lea

Bogdan al III-lea cel Orb a fost domnitor al Moldovei între 2 iulie 1504 și 20 aprilie 1517, care s-a născut la data de 9 martie 1479 la Huși și a decedat la data de 20 aprilei 1517 tot la Huși. Este fiul lui Ștefan cel Mare și al doamnei Maria Voichița, fiind asociat la domnie încă din 1497, la moartea tatălui său avea circa 25 de ani. S-a căsătorit de trei ori, mai întâi cu Anastasia (d. 1512), apoi cu Stana (d. 1518) și în cele din urmă cu Ruxandra, fiica principelui Țării Românești Mihnea cel Rău. A avut copii doar din relații ilegitime. Trei dintre fiii săi au fost, de asemenea, principi ai Moldovei: Ștefăniță Vodă (a domnit din 1517 până în 1527), Alexandru Cornea (a domnit din 1540 până în 1541) și Alexandru Lăpușneanu. În momentul în care a luat domnia, a și avut motive de luptă cu polonezii: cerând mâna Elisabetei, sora regelui Poloniei, căruia îi dăruise și două cetăți, și fiind refuzat de două ori, Bogdan pustiește Polonia. În cele din urmă se convine asupra căsătoriei cu unele promisiuni favorabile in ceea ce privește catolicismul în Moldova (1506). Curând după aceea, regele Poloniei moare, iar succesorul acestuia nu mai aprobă căsătoria, ceea ce provoacă o serie de devastări reciproce, până la 4 octombrie 1509, când Bogdan al III-lea este învins lângă Hotin și se face pace la 17 ianuarie 1510, Bogdan renunțând la căsătorie în schimbul unor avantaje politico-economice. Tot în 1510, tătarii năvălesc in Moldova, pradă cumplit țara și iau cu ei 74 de mii de robi. În noiembrie 1510 Bogdan al III-lea preîntâmpină o nouă năvălire tătărească. Marele pericol reprezentat de tătari devine devastator în 1511 când aceștia ocupă țara. Polonezii, de frică, îi trimit ajutor și Bogdan îi lovește pe năvălitori în mai 1512. În 1514 logofătul Tăutu este trimis la Poartă să închine de bunăvoie Moldova, în condiții cvasi-identice cu cele ale Munteniei: autonomie sub toate aspectele, recunoașterea suzeranității otomane și plata unui peșcheș anual. În acest fel, Bogdan scapă de pericolul tătăresc și de alți dușmani, care astfel, deveneau dușmanii Porții. Datele privitoare la sluțenia lui Bogdan al III-lea provin de la cronicarii poloni, niciun document intern nu consemnează așa ceva. Lui Bogdan al III-lea i s-a atribuit cea mai cunoscută poreclă a sa - de Orbu - datorită lui Grigore Ureche, abia în secolul al XVII-lea. Acesta, în letopisețul său, îl numește Bogdan Vodă cel Orb și Grozav (în sensul de groaznic la înfățișare sau grozav, extraordinar în timpul luptelor). Teoria legată de sluțenia lui Bogdan al III-lea este anulată și de imaginile sale de pe frescele din bisericile Sfântul Ilie din Suceava și Sfântul Nicolae din Dorohoi, de la Mănăstirile Dobrovăț și Putna.

Stema României, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în sesiunea din 10 septembrie 1992, constă într-un vultur sau o acvilă pe un scut, având aripile deschise; în cioc ține o cruce, pe cap coroana de oțel a României, iar în gheare o sabie și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice:

1. Stema Țării Românești, cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună crai nou. Prima versiune este atestată pe un document din 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.

2. Stema Olteniei. În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturul Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi, în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).

3. Stema Moldovei în varianta de pe stema României, capului de bour îi este asociată, pe lângă luna crai-nou și roza, o stea în locul soarelui atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I.

4. Stema Transilvaniei, scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de numele german al Transilvaniei, Sibenburger („Șapte cetăți”), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.

5. Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe data de 23 iunie 1921a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului, iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.

6. Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos. Simbolul a fost introdus pe stemă în 1872, și reprezenta inițial „Ținuturile Mării”, întrucât la acea dată România nu deținea și nu revendica Dobrogea, având însă ieșire la Marea Neagră prin fâșia Cahul-Bolgrad-Ismail. După 1878, când România a schimbat acest teritoriu cu Dobrogea de Nord, însemnul heraldic se referă la aceasta din urmă.

La baza stemei actuale stă stema României interbelice, care a fost proiectată în anul 1921 de heraldistul clujean Jozsef Sebestyen la cererea regelui Ferdinand al României. Stemei actuale îi lipsește, față de stema interbelică, scutul mic, argintiu-negru din interior (simbolul heraldic al Casei de Hohenzollern). Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decorației “Trecerea Dunării”. Un proiect de lege, care pune Coroana de Oțel, simbolul suveranității (independenței) României, pe capul acvilei din stemă (unde nu a fost niciodată), a fost adoptat de camerele Parlamentului în prima jumătate a lui 2016. Legea a fost promulgată la 11 iulie 2016 de către președintele Klaus Iohannis. Deși proiectul a fost bine primit de public, ca un prim pas spre îndelung-așteptata recuperare a simbolurilor heraldice românești normale, care au semnificație istorică, el a primit și critici pentru că nu reașează Coroana de Oțel în locul ei firesc, deasupra scutului albastru: în Stema Regală, Coroana de Oțel timbra scutul mare, având o dimensiune generoasă, iar acvila romană purta pe cap o coroană de aur mică (numită „coroană regală de aur” în Legea din 1921), de forma celei din decorația “Trecerea Dunării”.

Asociația de luptă antidrog - AMA

Asociația de luptă antidrog (A.M.A.) a fost infiintata in anul 2009, fiind o organizatie neguvernamentala obtinand certificat de inscriere a persoanei juridice la judecatoria sectorului 6 cu nr.88 din 21.08.2009. Scopul Asociatiei il reprezinta desfasurarea de programe sau proiecte in domeniul prevenirii traficului si consumului de droguri, in domeniul tratamentului, recuperarii si reinsertiei sociale a dependentilor de droguri ,alcool, tutun, precum si alte dependente, in domeniul prevenirii virusului HIV/SIDA, al traficului cu fiinte umane, al terorismului, crimei organizate, coruptiei si apararii drepturilor omului si domeniul cooperarii internationale, de interes general si/sau comunitar,in tara sau strainatate, in nume propriu sau in parteneriat cu persoane fizice sau fundatii, in vederea realizarii de programe antidrog, antiterorism, trafic de fiinte umane, crima organizata si anticoruptie de catre acestea din urma.

Prima insignă de pionier

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”. Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist. Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației). În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia."Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”. Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie. Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea)

Arko Sport Univerity Xtreme Sanda

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită partipanților la cursurile școlii bucureștene - Arko Sport University.Arko Sport University este o școală contra cost de kickboxing care pregătește tineri în diverse stiluri de arte marțiale, după cum urmează:

Kickboxing – antrenament full body de kickbox: blocaje, lovituri de brațe și picioare, sparing – nu impune limite de vârstă – săli de antrenament Sectoarele 2 și 3
Muay Thau – stil mai dur incluzând și clinciuri, lovituri de genunchi, coate – sala de antrenament Arko – Unirii
K1 – stil de kickboxing și arte marțiale pentru categoria grea
MMA / Jiu Jitsu brazilian – arte marțiale mixte combinând stiluri de luptă în picioare și de pe sol. Nu se permit lovituri ci doar proiectări și tehnici articulare.
Wushu kung-fu – pentru copii (mișcări de bază: poziții, lovituri, balansuri, salturi, aruncări – bazate pe categorii de stiluri artistice tradiționale chinezești).
autoapărare – forță, agilitate, putere, viteză, echilibru și rezistență pentru a face față unui atacator.

Jeton - Țap 6 - sticlă

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus este un jeton simplu folosit în bodegi, baruri, restaurante, crișme ca mijloc de garanție pentru țapul sau sticla din care oamenii beau bere. Când aceștia dădeau comanda pentru un țap (sticlă cu bere), achitau suplimentar niște bănuți care reprezentau contravaloarea țapului (sticlei). În momentul returnării țapului sau sticlei de bere clientul reprimea bănuții pe care i-a dat suplimentar. Astfel se manifesta mai multă grijă pentru țapii și sticlele berăriei, acestea nemaifiind sparte, furate su lăsate pe oriunde de către clienți

____________ooOoo____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE