Epaminonda's Blog.....: VEZON

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitate belgiană VEZON, azi cartier al orașului

TOURNAI, provincia HAINAUT, regiunea VALONIA, din

vremuri diferite și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Biserica Sfântu Petru

Biserica din strada Tilleul

Monumentul funerar al eroului Robert Fontain

Piața

Cimitirul eroilor

Conventul

Monumentul eroilor local

Presbiteriul

Trimiteri poștale

xxx

BOBUL DE INTELIGENȚĂ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL BACĂU

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA easte un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Io Alexandru Voievod, Domn a toată Țara Moldovei 1402 - 1432

600 de la prima atestare documentară Bacău 1408 - 2008

Medalia de mai sus a fost emisă în cadrul manifestărilor ocazionate de marcarea a 600 de ani de la atestarea documentară a municipiului Bacău consemnată în documente ca fiind 6 octombrie 1468. Medalia a fost realizată de firma TECART în trei variante de metal compoziție (tombac – 1000 bucăți, tombac argintat – 100 bucăți și argint – 50 bucăți), este rotundă și are diametrul de 60 milimetri. Pe una din fețe este reprezentat chipul domnitorului Alexandru cel Bun, în timpul căruia s-a emis actul de atestare, iar pe cealaltă față – stema municipiului peste Biserica Precista.

Alexandru cel Bun a fost domnitorul Moldovei în perioada 23 aprilie 1400 – 1 ianuarie 1432. El este fiul cel mai mare al lui Roman I Mușat, voievod al Moldovei între anii 1391-1394, și al Anastasiei Mușat. a urmat la tronul Moldovei după Iuga (1399-1400) îndepărtat de la tron de către domnitorul muntean Mircea cel Bătrân. La început, Alexandru cel Bun a domnit împreună cu fratele său Bogdan, până în 1407, când a devenit singurul conducător. Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în anul 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) el a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Acest eveniment are o însemnătate deosebită în conștiința publică a poporului român, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Lunga sa domnie - de 32 de ani - a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagelo - a încheiat cu acesta o serie de tratate făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman. Alexandru cel Bun s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă. În calitate de vasal al lui Vladsilav II Iagelo i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grunwald și Mareinburg (anul 1410). În anul 1420 au avut loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. după moartea sa au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul. Tronul a revenit fiului său Iliaș I. Alexandru cel Bun a fost căsătorit de trei ori. Prima soție se numea Margareta, fiica palatinului Ștefan din Losontz. Ea a făcut Catedrala catolică din Baia, unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacșa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie. A treia soție a fost Ringala, (ortografiat și Ryngalla), sora lui Vytaudas (marele duce Vitold) și cumnata lui Vladsilav II Iagelo.

Biserica Precista este una dintre cele mai renumite biserici ale orașului Bacau, avand hramul Adormirea Maicii Domnului și fiind parte componenta a Complexului arhitectonic al Curtilor Domnesti din Bacau. Edificiul este monument istoric situat pe strada 9 Mai, la numărul 48. Biserica a fost construita in vremea Ștefan cel Mare, de fiul sau, Alexandru, fiind sfintita la 1 ianuarie 1491. Construita din piatra si caramida, in stilul specific epocii marelui Ștefan, biserica este foarte bine proportionala, svelta, de plan treflat cu turla, avand o lungime de 25,68 metri, latimea pronaosului de 8,12 metri si largimea, in dreptul absidelor, de 11,24 metri. Pronaosul bisericii este supralargit, de forma patrata, cu intrarea spre vest si doua ferestre spre sud si nord. Naosul are absidele laterale semi-circulare in interior si cu cate cinci laturi in exterior. Absida altarului, semi-circulara in interior si cu noua laturi in exterior, este flancata de nisele proscomidiei si diaconiconului. Pronaosul este boltit in calota sferica pe pandantivi si arcuri. Bolti moldovenesti cu arcade piezise se ridica deasupra naosului. Turla, cilindrica in interior, prezinta in exterior opt fete. Ea este asezata pe o prima baza, de sectiune patrata, din zidarie de piatra si o a doua stelata cu 12 varfuri, de caramida. Doi contraforti intaresc zidul in dreptul diaconiconului si proscomidei. Soclul bisericii este realizat din piatra bruta, cu un profil de piatra de talie. Clădirea este prevăzută de jur-împrejur cu doua randuri de ocnite cu arcuri si picioare de caramida. Și absidele au firide lungi, cu arcuri si picioare tot de caramida. Ctitorul bisericii, Alexandru Voievod, a avut grija de monument si a daruit cu proprietati si bunuri materiale lacasul sfant. Intre acestea mentionam un frumos Tetraevanghel, daruit la 23 aprilie 1491, a unui Panaghiar si a altor obiecte sfinte. La fel, este demn de relevat ca, tot din porunca domnitorului Alexandru, la anul 1494, s-a asezat in interiorul bisericii o piatra de mormant, atribuita unui fiu al voievodului, descoperita in anul 1911, de arhitectul Virgil Draghiceanu, decorata in stil gotic si aflata in prezent la Muzeul de Istorie din Bacau. Biserica Precista a rezistat timpului, prin unele transformari si reparatii intreprinse in secolul al XVII-lea, in vremea domnitorului Vasile Lupu. Din aceasta perioada provine o piatra de mormant de la 1636, apartinand domnitei Carstina, sotia panului Mihai Fotena Postelnic, unul din ctitorii bisericii. Vasile Lupu va darui Biserica Precista si satele Letea si Poporul Manastirii Sfinții Trei Ierarhi, din Iasi. Mai tarziu, Precista va fi inchinata sfintelor manastiri de la Muntele Athos. In secolul al XVII-lea prin osteneala credinciosilor si slujitorilor bisericii s-au realizat lucrari de intretinere a bisericii, s-a facut catapeteasma, ușile împărătești si cele diaconesti, s-au pictat icoanele in stilul renasterii. In secolul al XlX-lea, la anul 1854, se vor produce transformari in arhitectura monumentului, care vor denatura forma originala a bisericii, in acest scop, arhimandritul Nilos de la Manastirea Esfigmenu din Athos, a adaugat un pridvor, a construit o turla deasupra pronaosului, a pictat interiorul bisericii in tempera si a pardosit-o cu dale de piatra. Alte lucrari de reparatii s-au intreprins la biserica in anii 1871,1884 si 1890. La data de 1 iulie 1907, Biserica Precista din Bacau este declarata monument istoric.Pictura din interiorul bisericii efectuata pentru prima oara in anul 1854, refacuta de mai multe ori in secolul al XIX-lea, curatata in anul 1933 si restaurata in anul 1966 nu a mai rezistat timpului. In acest scop, intre anii 1986-1989, s-au efectuat lucrari de repictare a bisericii in tehnica fresco, de catre pictorii bucuresteni Vasile cel Mare (interiorul turlei bisericii) si Constantin Apostol (tot ansamblul interior al bisericii si in exterior, ocnitele monumentului).

Matrice sigilară - Primăria orașului Bacău 1884 - România

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc. Deasupra am postat imaginea în oglindă și impresiunea uneia din primele matrici sigilare realizate de Primăria orașului Bacău (anul 1864).

Festivalul internațional de muzică ușoară pentru copii

"Ti amo" - 1999 - Onești - România

Produsul de mai sus este o insignă relativ banală realizată pentru a conferită participanților la Festivalul internațional de muzică ușoară pentru copii “Ti amo” – te iubesc, desfășurat în municipiul Onești, în anul 1999. Concursul este structurat pe trei categorii de varsta: 6 – 8 ani, 9 – 11 ani, 12 – 14 ani. Se acorda premiile I, II, III, la fiecare categorie de varsta. Marele premiu, Trofeul international Apollo Music Onesti, se acorda celui mai bun concurent, indiferent de categoria de varsta. Câștigătorii sunt nominalizați de un juriu internațional.

Onești, în limba maghiară - Ónfalva sau Onyest, în trecut - Gheorghe Gheorghiu-Dej, este un municipiu din județul Bacău, care include și localitățile Borzești și Slobozia, fiind situat la confluența râurilor Trotuș, Cașin, Oituz și Tazlău. Orașul este traversat de drumul european E574 și de drumurile naționale DN11A și DN12A ce fac legătura cu Bucureștiul, cu nordul țării și cu Transilvania. În perioada 22 martie 1965 – 1990 orașul s-a numit Gheorghe Gheorghiu-Dej. Satul Onești a fost atestat documentar pentru prima dată în 14 decembrie 1458. Așezarea de pe Trotuș apare, așadar, consemnată într-un act de danie emis la 14 decembrie 1458 de cancelaria voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt din Suceava. Documentul se află expus la Muzeul de Istorie al Municipiului Onești alături de obiecte și arme datând din acea vreme, descoperite în zonă. Oneștiul este situat în Depresiunea Tazlău-Cașin, la o altitudine medie de 210 metri. La recensământul populației din anul 2011 municipiul număra 39172 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 51416 locuitori), dintre care: români – 90,28% și restil – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a municipiului Onești astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși - 79,87%, romano catolici – 9,45% și restul – nedeclarată sau altă religie. Deasupra cartierului Malu al orașului Onești, pe malul drept al râului Cașin, au fost descoperite resturi de cultură materială a unei așezări din perioada neoliticului. Printre resturi s-au regăsit fragmente de vase din pastă amestecată cu pleavă, bogat ornamentate cu motive pictate în spirală, care aparțin fazei B a culturii Cucuteni. În partea de vest a orașului, la punctul numit „Varnița”, situat pe terasa medie a Trotușului, au fost semnalate rămășițele unei așezări din epoca bronzului. Aceste resturi constau mai ales din ceramica specifică culturii Monteoru. Vasele sunt făcute dintr-o pastă cenușie amestecată cu cioburi pisate. Fragmentele de vase sunt în cea mai mare parte de culoare cenușie închisă. Motivele ornamentale constau din linii oblice sau orizontale, incizate pe corpul vasului; uneori inciziile sunt dispuse în benzi de două, trei linii formând ziz-zaguri, sau unghiuri așezate sub o linie, sau o bandă de linii orizontale ce marchează gâtul vasului. O altă grupă de ornamente o reprezintă benzile în relief, compuse din două, trei linii. Au fost scoase la iveală și câteva instrumente de os și cuțite de piatră încovoiate. În partea de nord-vest a cartierului Slobozia, se găsește o așezare din prima perioadă a epocii fierului. S-au descoperit o necropolă de incinerație, material ceramic, obiecte de metal (cuțite din fier, cu lama ușor curbată, sau cu lama mult curbată). În anul 1952, o echipă de geografi și urbaniști condusă de ing. Mihail Florescu, ministrul Industriei Chimice s-a deplasat pe Valea Trotușului, pentru a stabili locul de amplasare al unui oraș și al unui mare combinat industrial. Din această echipă a făcut parte și geograful Vintilă M.Mihăilescu. A fost preferat Oneștiul, deoarece: este amplasat la locul de întâlnire a Trotușului cu cei mai importanți afluenți ai săi: Cașin, Oituz și Tazlău; este situat la o convergență de drumuri în patru direcții principale: Brașov, via Târgu Secuiesc, prin Pasul Oituz, spre Târgu Ocna, Slănic Moldova, Comâneșt, Moinești, Miercurea Ciuc, prin Pasul Ghimeș-Palanca, spre Bacău și spre Adjur; este așezat într-o zonă bine populată; este așezat într-un relief format dintr-un șes, clădit din pietrișuri de gresie, în pătură groasă, acoperite cu luturi, constituit din două terase, una mai înaltă și una mai joasă. Prin Hotărârea Consiliului de Miniștrii Nr.1635/1952 se prevedea ca în regiunea Bacău, raionul Târgu Ocna, să se construiască Grupul Industrial Borzești și orașul muncitoresc aferent, Onești. Zona industrială a fost construită la nord - est de fostul sat Borzești, între calea ferată și râul Trotuș, suprafața ei depășind-o pe cea a celorlalte zone ale orașului. Ca urmare a acestei Hotărâri, din anul 1952, încep să se construiască coloniile pentru muncitorii constructori și apoi s-au săpat temeliile primelor blocuri. Orașul Onești s-a construit în șase etape, etape distincte și azi după stilul construcțiilor. În prima etapă (1952- 1960) s-a construit pe vatra fostului sat Onești, cartierul Tineretului și Cașin, axat pe două bulevarde, b-dul Republicii și b-dul Oituz, cu o orientare convergentă spre nord-est, la podul de peste Cașin, de unde, în continuare, se face legătura cu gara feroviară. În etapa a doua (1961-1965), s-a construit primul nucleu masiv, în b-dul Oituz - locuințe, unități comerciale, spital, unități de învățământ - și s-a realizat legătura dintre cartierele din prima etapă cu sectorul ,,Piața Centrală” și b-dul Republicii. Etapa a treia (1966-1970) a reprezentat un proces de compactare în intervalul dintre râurile Cașin, Trotuș și Oituz și o creștere a orașului pe verticală. Un moment important îl marchează conturarea centrului, prin construcția Casei de Cultură și a hotelului Trotuș. În etapa a patra (1971-1975), s-a continuat extinderea orașului spre sud -vest, în lungul terasei inferioare a Cașinului, cu ansambluri de blocuri și s-au făcut amenajări pentru deschiderea lucrărilor în cartierul Mărășești. Etapa a cincea (1976-1980), a dus la întregirea cartierului de locuințe de la vest de Casa de Cultură și s-a încheiat cartierul Victor Babeș. Etapa a șasea (1981-1990), a dus la construirea de locuințe în cartierul Mărășești, pe axa Adjud-Târgu Ocan și se încheie lucrările de modernizare în cartierul Malu. Principalele monumente ale orașului sunt:

Monumentul Eroilor, închinat Războiului de întregire a Neamului 1916-1919
Monumentul eroilor Regina Maria se află în apropierea Primăriei Onești și este închinat eroilor căzuți în Războiul de Întregire a Neamului 1916 - 1919.
Monumentul Eroilor Sovietici - căzuți în luptele cu armata germană în august 1944.
Monument al eroilor din Onești - construit în anul 1925

Ca monumente istorice și de arhitectură (socialistă și modernă) amintesc:

Fântâna arteziană Cristal de Sare (1988) și Casa de Cultură a Sindicatelor
Conacul Ruset Rosno (Maria Bogdan), monument istoric situat pe Calea Mărășești, actual complex Stejarul;
Clubul elevilor (conacul Alecu Aslan), casa ultimului proprietar, colonelul Miclescu;
Stejarul - monument de artă - lucrare a sculptorului Paul Vasilescu 1967);
Maternitatea - lucrare de artă realizată în anul 1964 de către Ion Vlad, amplasată pe fațada Spitalului Municipal Onești;
Zimbrul - monument de artă ridicat de sculptorul Ion Vlad în anul 1964, a fost situat în zona gării;
Basorelieful Muncitorii - lucrare de artă socialistă realizat în anul 1961 de Nicolae Enea, situat pe strada George Călinescu;
Trecut și prezent istoric - basorelief socialist situat pe Bulevardul Oituz, lucrare a artistului Cristea Grosu în 1965;
Statuie de bronz Elan Gimnastic - lucrare de artă socialistă amplasată în fața Hotelului Trotuș, sculptor Gheorghe Baratchi;
Monumentul Voivodul - lucrare de artă modernă realizată de artistul plastic Eremia Grigorescu și arhitect Ioan Goia în anul 2000;
Grup statuar Nadia Comăneci - lucrare realizată de artistul plastic Eremia Grigorescu și arhitect Ioan Goia în anul 1999;
Monument Mihai Eminescu - lucrare realizată de artistul plastic Eremia Grigorescu în anul 2000;
Bustul lui Ștefan cel Mare – Borzești- lucrare din bronz realizată în anul 1936.

Alte atracții turistice ale orașului sunt: Biserica Adormirea Maicii Domnului – Borzești, Crucea eroilor de pe Dealul Perchiu, Muzeul Municipal de Istorie, Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae, Muzeul de cultură și artă religioasă – Borzești.

Stema - Bacău

Produsul medalistic de mai sus este o insignă ce redă într-o formă puțin schimbată stema actuală a municipiului Bacău (câmpurile colorate în roșu și albastru inversate dar și un înscris la partea inferioară).

Actuala Stema a municipiului Bacău s-a stabilit de către autoritățile locale și aprobat de către guvern în preajma aniversării a 600 de ani de atestare documentară a orașului. Stema o are pe Maica Precista în partea inferioară, ocrotitoarea orașului, iar în partea superioară se găsesc cerbul și brazii, primele

simboluri heraldice ale Bacăului. În partea inferioară culoarea aleasă este roșu. Culoarea roșie este specifică stemelor din Moldova, iar albastrul, ce se regăsește în zona superioară, este culoarea imediat următoare ca semnificație conform codului culorilor și a normelor heraldice. Cele două zone sunt despărțite de un brâu ce reprezintă vocația constructivă a orașului Bacău, aspirațiile sale către viitor. Cele șapte turnuri din partea superioară simbolizează faptul că Bacăul este municipiul reședință de județ.

Consiliul județean (CJ) este autoritatea administrației publice locale din România, constituită la nivel județean, pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale. Printre atribuțiile consiliului județean se regăsesc stabilirea impozitelor și taxelor județene, elaborarea programelor de dezvoltare economico-socială și de administrare a teritoriului. Șeful unui consiliu județean are nevoie de aprobarea consilierilor pentru a iniția negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului. Instituțiile consiliului județean și a prefectului au fost înființate în anul 1864.

Stema județului Bacău este reprezentată de un scut triunghiular cu marginile rotunjite, care cuprinde un munte de sare despicat în două culori. În partea stângă se află un soare stilizat, pe fond argintiu iar în partea dreaptă, pe fond roșu, se află o semilună argintie. Semnificație elementelor însumate ale stemei sunt următoarele:

Cei doi aștri semnifică fertilitatea solului și credința în biruință.
Muntele de sare evocă activitatea de extragere a sării, fiind cel mai vechi element heraldic pentru ținutul și județul Bacău

Stema actuală a fost aprobată de consilierii județeni în martie 2008 și de către Guvernul României pe 20 august 2008.

Poliția Primăriei Bacău

Poliția Primăriei, așa cum reiese și din denumire se subordonează Primarului localității, este o structură militarizată de pază și ordine, cu misiuni apropiate cu cele ale Poliției Române. De-a lungul vremii ea s-a numit Corpul Gardienilor Publici, Poliția Comunitară, în prezent numindu-se Poliția Locală. Mai jos prezint evoluția misiunilor ce revin acestei structuri.

În conformitate cu Legea nr. 26/1993 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Corpului gardienilor publici, gardienii publici erau obligaţi:
a) să cunoască locurile şi punctele vulnerabile din perimetrul postului, pentru a preveni producerea oricăror fapte de natură să aducă prejudicii obiectivelor păzite;
b) să păzească obiectivul şi bunurile primite în pază şi să asigure integritatea acestora;
c) să permită accesul în obiectiv numai în conformitate cu reglementările legale şi dispoziţiile interne; să efectueze controlul la intrarea şi ieşirea din incinta unităţii a persoanelor, mijloacelor de transport, materialelor şi altor bunuri, conform planului de pază;
d) să ia toate măsurile ce decurg din consemnul postului încredinţat pentru prevenirea producerii de incendii, explozii, furturi, tâlhării, acte de tulburare a ordinii publice, distrugeri sau degradări de bunuri şi alte asemenea fapte, realizând supravegherea permanentă a zonei de care răspund;
e) în cazul săvârşirii unor infracţiuni, producerii unor calamităţi sau altor evenimente negative în zona de care răspund, să ia primele măsuri de salvare a persoanelor şi bunurilor, de conservare a urmelor, de identificare a făptuitorilor şi a martorilor oculari, să anunţe cel mai apropiat organ de poliţie, să solicite sprijinul posturilor vecine şi al populaţiei şi să asigure paza bunurilor;
f) să sesizeze organele de poliţie în legătură cu orice fapte de natură a prejudicia avutul beneficiarului, iar, la cerere, să le dea concursul pentru îndeplinirea misiunilor acestora;
g) să păstreze secretul de stat şi de serviciu;
h) să poarte armamentul din dotare, uniforma şi însemnele distinctive numai în timpul serviciului.

În conformitate cu legea 371/2004 Poliţia Comunitară avea următoarele obligații:

a) asigură ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de pază şi ordine publică, previne şi combate încălcarea normelor legale privind curăţenia localităţilor şi comerţul stradal, precum şi alte fapte stabilite prin hotărâri ale consiliului local;
b) asigură paza obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat stabilite de consiliul local, conform planurilor de pază şi ordine publică;
c) asigură însoţirea şi protecţia reprezentanţilor primăriei ori a altor persoane cu funcţii în instituţiile publice locale la executarea unor controale sau acţiuni specifice;
d) participă, după caz, la asigurarea fluenţei traficului rutier, cu ocazia efectuării unor lucrări de modernizare şi reparaţii ale arterelor de circulaţie;
e) asigură supravegherea parcărilor auto, a unităţilor şcolare, a zonelor comerciale şi de agrement, a pieţelor, a cimitirelor şi a altor locuri stabilite prin planurile de pază şi ordine publică;
f) constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale, conform legii, pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii şi liniştii publice, curăţenia localităţilor, comerţul stradal, protecţia mediului înconjurător, precum şi pentru faptele care afectează climatul social, stabilite prin lege, hotărâri ale consiliului local sau dispoziţii ale primarului;
g) participă la asigurarea măsurilor de ordine, cu ocazia adunărilor publice, mitingurilor, manifestărilor cultural-artistice şi sportive organizate la nivel local;
h) intervine, împreună cu organele abilitate, la solicitarea cetăţenilor, pentru aplanarea stărilor conflictuale, prinderea unor făptuitori, rezolvarea unor cazuri sociale, stabilirea situaţiilor de fapt sesizate şi rezolvarea acestora;
i) acţionează, împreună cu poliţia, jandarmeria, pompierii, protecţia civilă şi alte autorităţi prevăzute de lege, la activităţile de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de incendii, explozii, avarii, accidente, epidemii, calamităţi naturale şi catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente;
j) controlează modul de depozitare a deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel şi de respectare a igienizării zonelor periferice şi a malurilor cursurilor de apă, sesizând primarul cu privire la situaţiile de fapt constatate şi la măsurile ce trebuie luate în vederea îmbunătăţirii stării de curăţenie a localităţii;
k) comunică, în cel mai scurt timp posibil, organelor abilitate datele cu privire la aspectele de încălcare a legii, altele decât cele stabilite în competenţa sa, despre care a luat la cunoştinţă cu ocazia îndeplinirii misiunilor specifice;
l) însoţeşte, în condiţiile stabilite prin regulament, funcţionarii primăriei la executarea unor controale şi la punerea în executare a unor hotărâri ale consiliului local sau, după caz, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, asigurând protecţia acestora şi prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii publice;
m) verifică şi soluţionează, în limitele legii, sesizările asociaţiilor de proprietari sau locatari privind săvârşirea unor fapte prin care se încalcă normele legale, altele decât cele cu caracter penal;
n) sprijină Poliţia Română în activităţile de depistare a persoanelor care se sustrag urmăririi sau executării pedepselor, precum şi a persoanelor dispărute;
o) în localităţile de frontieră sprijină unităţile Poliţiei de Frontieră Române în activităţi de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale;

Conform Legii nr. 155/2010 care reglementeaza activitatea politiei locale, politistii locali au atributii in următoarele domenii: ordine si liniste publica, circulatie, disciplina in constructii si afisaj stradal, protectia mediului, activitate economica și evidenta populatiei. Legea il obliga pe polițiștii locali sa participe, alaturi de institutiile abilitate, la activitati de salvare si evacuare a persoanelor si bunurilor periclitate de calamitati naturale ori catastrofe, precum si de limitare si inlaturare a urmarilor provocate de astfel de evenimente. De asemenea, el trebuie sa identifice cersetorii, persoanele fara adapost sau copii lipsiti de supravegherea si ocrotirea parintilor si sa ii incredinteze serviciului public de asistenta sociala, care sa le rezolve situatia mai departe. Politistii locali sunt cei care se asigura ca stapanii unor caini agresivi sau periculosi (cum sunt considerati cei din rasele pitbull, rottweiller, dog argentinian, mastiff sau ciobanesc caucazian) isi respecta toate obligatiile pe care le au vizavi de cresterea si ingrijirea acestora, fiind abilitati sa sanctioneze proprietarii care incalca prevederile legale. Totodata, politistii locali sunt cei care constata contraventii si aplica sanctiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convietuirea sociala, pentru faptele constatate in raza teritoriala de competenta. În cadrul poliţiei locale se organizează:

structura de ordine şi linişte publică şi pază a bunurilor;
structura din domeniul circulaţiei pe drumurile publice;
structura de disciplină în construcţii şi afişajul stradal;
structura de protecţie a mediului;
structura de activitate comercială;
structura cu atribuţii pe linie de evidenţă a persoanelor.

Municipiul Bacău, în latină Bacovia, în maghiară Bako, în germană
Barchau şi în poloneză Bakow, supranumit orașul lui Bacovia, este reședința și totodată cel mai mare oraş din judeţul Bacău, provincia Moldova, România, fiind situat pe râul Bistriţa. Suprafața municipiului este de 43 kilometri pătrați, iar populația este de aproximativ 177000 de locuitori. Bacăul își are stramoșii până în comuna primitivă, mai precis în paleoliticul superior cam 5000 de ani în urmă. În perimetrul Pieței Revoluției s-a descoperit un racloir de silex negru-vinețiu de formă trapezoidala, obiect folosit la vânătoare. Acest obiect de silex mărturisește primele exemple de comerț, deoarece acest material nu se gasea prin aceasta zona, deci era adus din depărtări. O altă prezență umană în vatra localității, s-a descoperit cu ocazia săpăturilor pentru Pasajul Margineni. La opt metri adâncime, muncitorii găsesc urmele unei așezări din epoca mijlocie a bronzului - Cultura Monteoru. Cu puțin timp în urmă se știa că prima atestare documentară a localității este de pe tipul lui Alexandru cel Bun, 6 octombrie 1408. Însă pe baza unei indelungate cercetări de arheologie, Bacăul a mai îmbătrânit. Cercetătorul Ștefan S. Gorovei demonstrează că Bacăul are actul de naștere între anii 1391 - 1432 pe timpul domniei lui Petru Mușat. În anul 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400 aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă şi actuală ale municipiului Bacău, iar dedesubt pozele câtorva inconfundabile monumente ale arhitecturii și culturii băcăuane, din vremuri diferite.

Camera de Comerț și Industrie

Biblioteca județeană

Fațada Manea

Fabrica de bere Grivel

Casa memorială George Bacovia

Biserica armeană

Biserica catolică

Catedrala Sfântu Nicolae

Liceul Principele Ferdinand

Casa de Cultură

Bacău este un judeţ în regiunea Moldova din România, care are suprafața de 6603 kilometri pătrați, numără aproximativ 700000 de locuitori, având reşedinţa în municipiul Bacău. Principalele cursuri de apă sunt: Siret, Bistrița, Trotuș, Tazlău, Berheci, Zeletin, iar principalele lacuri sunt: Bălătău (baraj natural), Belci, Poiana Uzului (alimentare cu apă), Racova, Gârleni, Șerbănești și Lilieci (hidroenergetice). Ca subunităţi administrative judeţul Bacău are 3 municipii - Bacău, Moinești, Onești, 5 oraşe - Buhuși, Comănești, Dărmănești, Slănic Moldova, Târgu Ocna şi 85 de comune. Sus am postat harta și stemele veche, interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Bacău, din vremuri diferite, alte frumoase locuri de vizitat în acest județ, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.