Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO GERMANE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos comemorează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui Peter Behrens. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană, iar periferic circular pe partea superioară este aplicată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND” (numele țării) iar pe partea inferioară sunt marcate inscripțiile: ”2018” - anul emiterii monedei, și “20 EURO” - valoarea monedei. Între cele două inscripții sunt prezentate două grupuri a câte șase stele, fiecare având câte cinci colțuri. În dreapta ghearelor pajurii se distinge litera A - simbolul monetăriei germane care a realizat moneda. Sub ghearele pajurii este aplicată inscripția “SILBER 925” – materialul argint cu titlul de 925. În câmpul central al reversului monedei și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentat chipul lui Peter Behrens având privirea orientată spre dreapta. Periferic circular pe partea superioară și dreaptă este aplicată inscripția: “150. GEBURTSTAG PETER BEHRENS” însemnând 150 de ani de la nașterea lui Peter Behrens. Undeva în dreapta jos se disting literele AS – simbolul gravorului care a realizat moneda.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice:

data emiterii – 13 septembrie 2018
valoarea – 20 euro
material compoziție – argint
titlu – 92,5%
forma – rotundă
diametrul – 32,5 milimetri
greutatea – 18 grame
calitate - proof și BU

Peter Behrens a fost un arhitect și designer german, care a fost un adevărat deschizător de drumuri în multe domenii ale arhitecturii și designului secolului al XX-lea, așa cum sunt, de pildă, domeniile designului și arhitecturii industriale. El s-a născut la data de 14 aprilie 1868 la Hamburg și a decedat la data de 27 aprilie 1940 la Berlin. Behrens a studiat pictura atât în orașul natal cât și în Dusseldorf și Karlsruhe între anii 1886 1889. În 1890 s-a căsătorit cu Lilly Kramer și s-a mutat la Munchen unde a lucrat ca pictor, ilustrator și legător de cărți într-un mod mai mult artizanal. În 1899 a acceptat invitația Marelui Duce Ernst-Ludwig al Hessen să se alăture unor artiști grupați în ceea ce se va numi Darmstadter Kunstlerkolonie (Colonia din Darmstadt a artiștilor), în care fiecare artist invitat a locuit în acea localitate experimentală și a primit pământ și ajutor financiar pentru a-și construi o casă după propriul său design. Acolo, Behrens și-a construit o casă proiectată integral de el însuși, incluzând nu numai arhitectura propriu-zisă, dar și interioarele, artefactele, mobilierul, picturile, decorarea interioară, etc. Proiectarea și realizarea acestei case sunt considerate ca fiind punctul de „inflexiune” al carierei sale artistice datorită părăsirii cercurilor artistice, puțin cam „ezoterice,” ale München-ului și schimbarea sa stilistică din zona variantei germane a Art Nouveau, numită Jugendstil, către un stil artistic mult mai sobru, mai auster, mai pragmatic și mai funcțional. În 1907 Behrens împreună alți arhitecți și constructori eminenți ai timpului, dar și 12 companii au creat prestigioasa organizație profesională a constructorilor și arhitecților germani, Deutscher Werkbund (DWB). Tot în 1907 AEG (Allgemeine Elektricitäts-Gessellschaft) l-a angajat pe Behrens în calitate de consilier artistic. În această calitate, Behrens a creat o întreagă personalitate totalmente diferită a corporației, creând logo-ul companiei, publicitatea acesteia și linii de produse având un anumit design, ceea ce a făcut din Behrens primul designer din istoria modernă a artei și arhitecturii. El a fost un adevărat pionier în tot ceea ce a făcut în arhitectură, design și construcții în prima jumătate a secolului al XX-lea.

2. Moneda de mai jos comemorează trecerea a 250 de ani de la nașterea lui Alexander von Humboldt. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană. În partea stângă pe două coloane sunt reprezentate câte șase stele, fiecare având cinci colțuri. La partea superioară și orizontal sunt marcate inscripțiile: “20 EURO” – valoarea monedei și “2019” – anul emiterii. Sub pajură pe patru rânduri orizontale sunt marcate inscripțiile: "SILBER 925" - material argint cu titlu 925, "BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND" - numele țării și "F" - simbolul monetăriei germane care a realizat moneda. În partea dreaptă a reversului monedei și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentat chipul din profil, privind spre stânga, al lui Alexander von Humboldt, peste care se disting semnătura indescifrabilă a personajului și o rețea de linii și cerculețe. Pe fundal în partea superioară a reversului sunt reprezentate niște animale preistorice. La partea superioară orizontal este marcată inscripția: “250. GEBURRSTAG” – 250 de la nașterea lui, iar la partea inferioară și tot orizontal este inscripționat numele personajului. Sub gâtul personajului sunt marcate literele “CT” – simbolul gravorului care a realizat moneda. În partea stângă a reversului pe patru rânduri verticale sunt marcate inscripțiile: “civilisations, cosmos, langue, cultura, lingua, cosmo, sprache, kultur, kosmos” – probabil câteva dintre domeniile în care a excelat personajul.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice:

data emiterii – 5 septembrie 2019
valoarea – 20 euro
material compoziție – argint
titlu – 92,5%
forma – rotundă
diametrul – 32,5 milimetri
greutatea – 18 grame
calitate - proof și BU

Alexander von Humboldt, nume complet - Friedrich Wilhelm Heinrich Alexander von Humboldt a fost un geograf și naturalist german care a contribuit la formarea geografiei ca disciplină științifică. El s-a născut la data de 14 septembrie 1769 și a decedat la data de 6 mai 1859. Von Humboldt a întreprins cercetări în mod personal având cunoștințe din domeniile fizicii, chimiei, geologiei, mineralogiei, vulcanologiei, botanicii, zoologiei, climatologiei, oceanografiei, astronomiei și demografiei. El a elucidat aspectele disputate Volta și Galvani referitoare la originea diferențelor de potențial electric și a stimulat orientarea spre fizică a matematicianului Gauss. Enumăr mai jos câteva dintre lucrările sale:

Le voyage aux régions equinoxiales du Nouveau Continent, fait en 1799-1804
Recueil d'observations zoologie et d'anatomie comparée
Ansichten der Natur
Nova genera et species plantarum
Cosmos
Recueil d'observations astronomiques

3. Moneda de mai jos comemorează trecerea a 300 de ani de la nașterea lui Johann Joachim Winckelmann. În centrul câmpului aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentată o pajură stilizată, cu aripile deschise, după modelul pajurii de pe stema națională germană, iar periferic circular pe partea superioară este aplicată inscripția: “BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND” (numele țării) iar pe partea inferioară sunt marcate inscripțiile: ”2017” - anul emiterii monedei, “SILBER 925” – materialul argint cu titlul 925, “20 EURO” - valoarea monedei și “F” – simbolul monetăriei germane care a realizat moneda. Pe părțile laterale și puțin mai jos sunt marcate grupuri de câte șase stele fiecare având cinci colțuri. În câmpul central al reversului monedei și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, este reprezentat chipul din profil al lui Johann Joachim Winckelmann privind spre stânga. Periferic circular pe partea stângă, superioară și dreaptă este aplicată inscripția: “300. GEBURTSTAG JOHANN JOACHIM WINCKELMANN” însemnând 300 de ani de la nașterea lui Johann Joachim Winckelmann. La partea inferioară, pe două rânduri orizontale sunt marcate inscripțiile: “1717 – 1768” – anii de viață ai personajului și “XY” – simbolul gravorului care a realizat moneda.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice:

data emiterii – 12 octombrie 2017
valoarea – 20 euro
material compoziție – argint
titlu – 92,5%
forma – rotundă
diametrul – 32,5 milimetri
greutatea – 18 grame
calitate - proof și BU
tiraj – 145000 exemplare

Johann Joachim Winckelmann a fost un istoric de artă și arheolog german, considerat „părintele arheologiei moderne” sau chiar „profetul și eroul fondator arheologiei moderne. El s-a născut la data de 9 decembrie 1717 și a decedat la data de 8 iunie 1768. Winkelmann a fost, de asemenea, un pionier al elenismului modern, fiind primul istoric de artă care a articulat limpede diferența dintre arta Greciei antice, a romanilor și cea greco-romană. Winckelmann a fost unul din fondatorii arheologiei științifice, fiind totodată primul care a aplicat categorisirea stilistică, în scrierile sale de istoria artei, de pe o bază largă, consistentă și sistematică. Din acest punct de vedere, mulți urmași profesionali de-ai săi îl consideră „părintele istoriei artei”. Influența sa decisivă asupra creșterii și cristalizării mișcării artistice a neoclasicismului, la sfârșitul secolului al XVIII-lea a fost în deplină consonanță cu enorma sa influență avută nu doar în arheologie și istoria artei, dar și asupra artei vestice vizuale, în general, așa cum sunt pictura și sculptura dar și asupra literaturii și filozofiei. În prezent Institutul Winkelmann al Universității Humboldt din Berlin este în întregime dedicat studierii arheologiei clasice. Winckelmann a fost homosexual și a adus în scrierile sale estetice homoeroticismul destul de limpede formulat. Această caracteristică a stilului său de scris de non-ficțiune a fost recunoscută de contemporanii săi, printre care se numără și Goethe.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Regele Carol I al României și împăratul Austro Ungariei - Francisc Josef,

cu ocazia venirii celui din urmă la București - 1890.

Produsul de mai sus este o medalie ce s-a realizat în amintirea unui important eveniment istoric - vizita în Regatul României a împăratului Austriei – Franz Josef (anul 1890).

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Franz Joseph I al Austriei a fost: împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei, rege al Croației, mare duce al Bucovinei, mare principe al Transilvaniei, marchiz al Moraviei, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în 1916. El s-a născut la data de 18 august 1830 și a decedat la data de 21 noiembrie 1916. Domnia sa de 68 de ani a fost a patra ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit și a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului. Între anii 1848 și 1867 Francisc Iosif a fost ultima persoană care a ocupat funcția de mare principe al Transilvaniei. La 8 iunie 1867, la Buda, în Biserica Matyas, Francisc Iosif a fost încoronat și ca rege apostolic al Ungariei (1867-1916) și în această calitate a aprobat legea privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, la 27 mai 1867, punând astfel capăt disensiunilor cu nobilimea maghiară, prin crearea unui stat dualist: Austro-Ungaria. În 1873, Francisc Iosif încheie cu Alexandru al II-lea, țarul Rusiei și, ulterior, cu Wilhelm I, împăratul Germaniei, Alianța celor trei împărați ca un acord consultativ între cele trei imperii. În 1892 a aprobat renunțarea la vechiul sistem monetar bazat pe creițari, florini și taleri și trecerea la un sistem monetar modern, compatibil cu cel al Uniunii Monetare Latine, bazat pe coroana austriacă (divizată în 100 de helleri). În data de 27 septembrie 1893 a inaugurat la Orșova (pe atunci, în Austro-Ungaria), împreună cu regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei, canalul navigabil de la Porțile de Fier. În aceeași zi a început o vizită oficială, de trei zile, în Regatul României. Francisc Iosif I a fost martorul primilor 2 ani din războiul ce avea să pună capăt, printre altele, și imperiului său. Motto-ul lui, ca suveran austriac, a fost: "Uniți întru putere" – nemțește: Mit vereinten Kräften – latinește: Viribus Unitis.

Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V.– Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei. Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou național de turism pentru tineret (B.T.T.).

Cel mai cuminte copil - 1 iunie

Produsul medalistic de mai sus este o altfel de insignă ce se pretează a fi conferită de oricare dintre părinți copilului lor care face fapte bune și are comportament ireproșabil. Insigna poate fi conferită de asemeni și de către educatoare copiilor din grupelor lor, cuminți, respectuoși și receptivi la nou, la sarcinile grădiniței. Se confirmă astfel faptul că oferirea unei astfel de insigne este o cale și un mijloc important și la îndemână prin care copii pot fi mobilizați pentru a fi și mai buni în sfera lor de activitate.

Ziua internațională a copilului este în multe țări o sărbătoare pentru copii care se sărbătorește la date diferite. În foarte multe țări, este sărbătorită la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului. În fosta URSS și în țările care i-au fost state satelit, data este 1 iunie, prima zi de vară în Emisfera Nordică. O parte din restul țărilor adoptă alte date. Ziua Copilului a început să fie marcată în a doua duminică a lunii iunie, în anul 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului din Chelsea, Massachusetts. El a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii. Leonard a numit această zi Ziua trandafirului, deși a fost mai târziu numită Duminică de flori și apoi Ziua Copilului. Ziua copilului a fost menționată oficial pentru prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, la care 54 de reprezentanți din diferite țări, au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului. După această conferință, multe guverne au introdus „Ziua copilului”. În Turcia Ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 23 aprilie 1920. În anul 1954 Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare Stat să dispună de o zi la așa-numita „Ziua copilului” (engleză Universal Children's Day) și de atunci sărbătorirea Zilei copilului s-a generalizat.

C.N.E.F.S. (Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport)

Pe fondul numeroaselor schimbări ale denumirii forului sportiv național și al modului de organizare a mișcării sportive naționale se înscrie și apariția (Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport (C.N.E.F.S.). Prin rezolutia adoptata la conferinta din 1967 in locul U.C.F.S. s-a infiintat Consiliul National de Educatie Fizica si Sport (CNEFS) organul central de specialitate, investit de stat cu atributii prevazute in Legea nr. 29 din 1967 cu privire la dezvoltarea activitatii de educatie fizica si sport. In cadrul C.N.E.F.S. isi desfasurau activitatea doua sectii: 1) Sectia sport de performanta si pregatire olimpica si 2) Sectia sport de masa si economica. În teritoriu, activitatea era condusa de Consiliile Judetene de Educatie Fizica si Sport (C.J.E.F.S.), subordonate C.N.E.F.S. In data de 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa evenimentele ce au condus la schimbarea vechiul regim, s-a infiintat un nou for conducator: Ministerul Sporturilor. Acesta nu avea sa functioneze decat câteva luni. Conform HG 994, la data de 3 septembrie 1990 a luat fiinta Ministerul Tineretului si Sporturilor. Acest organ conducator central al domeniului își desfășoară activitatea si in prezent dupa ce, pe parcursul ultimilor ani, organizarea si functionarea sa au suferit modificari si completari in urma intrarii in vigoare a numeroase Hotarari de Guvern.

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î.Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

Insigna - C.C.T.O. (probabil - Competiția Cercurilor de Turism și Orientare)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă ce s-a conferit câștigătorilor și / sau participanților la un concurs de orientare turistică. Se știe că în vremea regimului comunist în unele școli existau cercuri (cluburi) de turism orientare, care pe perioada vacanțelor școlare organizau atractive concursuri de orientare turistică, cultivându-se astfel copiilor dezvoltarea rezistenței fizice dar și a dragostei pentru natură, pentru frumusețile patriei. Se cunosc exemplare ale acestei insigne realizate și în altă ordine a culorilor.

Istoria orientării turistice isi are originile la sfarsitul secolului al XIX-lea in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii naționale europene de orientare fondeaza IOF (International Orienteering Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva erau membre ale IOF. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare, organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari. In Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de Orientare din Romania si urmarea desfasurarea Cupelor organizate la nivel national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub egida Organizaţiei Sportului Popular ( OSP) şi a Societăţii de Gimnastică din Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline sportive in tara noastra. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a locului.

Bonito Dance - U.D.S.R. (Uniunea Dansurilor Sociale din România)

Produsul de mai sus este o medalie aparte conferită câștigătorilor unei competiții de dans. Piesa este realizată de către firma privată orădeană Alex Sztankovits.

Bonito Dance este o școală particulară cu taxă și competiție de dans ce se desfășoară sub egida UDSR (Uniunea Dansurilor Sociale din România). În școală sunt cursuri pentru următoarele categorii de dansuri: balet clasic, neoclasic, dans de caracter, folclor, contemporan, dans liric, jazz, acro dance, aeo dance, estetic dance, ballroom & latin, dansuri caraibiene, dans internațional, dans tematic, fantezie coregrafică, dans modern, majorete, musical, show dance, MTV commercial, street dance. Cursanții sunt împărțiți pe categorii de vârstă: 4-6 ani, 7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani, 16-24 ani, peste 25 ani. Se organizează cursuri separate pentru: soliști, duete, triouri, grupe (4-10 dansatori) și formații (minim 11 dansatori). Taxe de înscriere practicate sunt: solist - 170 lei, duet, trio – 150 lei, grup, formație – 100 lei. Prin inregistrarea in competitiile UDSR, dansatorul beneficiaza de pachetele foto-video 100% gratuit. Școala este organizată pe niveluri de experiență:

Avansați – a. Dansatori care evoluiaza minim 3 ore saptamanal in studiouri private si au o experienta de minim 3 ani; b. PRO - Dansatori care evoluiază minim 4 ore saptamanal in studiouri private si au o experienta de minim 6 ani; Dansatori care evoluiază in cadrul scolilor si liceelor de specialitate si alte institutii ale statului avand vechime de minim un semestru de studiu
Intermediari - Dansatori care evoluiaza maxim 2 ore saptamanal in studiouri private si au o experienta in dans intre 1 an si 3 ani
Începători - Dansatori care evoluiază maxim 2 ore (120 minute) saptamanal in studiouri private si au o experienta in dans de maxim 1 an de zile

_________ooOoo_________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII