Epaminonda's Blog.....: BUDSZENTMIHALYI

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură

și arhitectură din localitatea maghiară BUDSZENTMIHALYI,

municipiul TISZAVASVARY, județul SZABOLCS-SZATMAR-BEREG

și câteva vechi trimiteri poștale ilustrate.

Școala și Biserica reformată

Castelul Olah Tibor

Castelul grofului Desewffy

Biserica catolică

Piața Kossuth

Trimiteri poștale

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza"

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 137 din 25 februarie 1991 se înfiinţează Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", instituţie militară de învăţământ superior cu autonomie universitară, subordonată ministrului de interne, în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" se înfiinţează:

Facultatea de Poliţie, echivalentă cu studii juridice superioare;
Facultatea de Psihosociologie;
Facultatea de Pompieri, echivalentă cu studii superioare în domeniul tehnic, profilul construcţii

Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 1/ 05970 din 15 decembrie 1991, în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" se înfiinţează Facultatea de Jandarmi, echivalentă cu studii juridice superioare; Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 04817 din 01 februarie 1992, în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" se înfiinţează Facultatea de Arhivistică, care face parte din structura acestei instituţii de învăţământ superior. Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 04874 din 31 iulie 1992, în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" se înfiinţează Facultatea de Grăniceri, echivalentă cu studii juridice superioare; Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", denumită în continuare Academia, înfiinţată în baza Hotărârii Guvernului României nr. 137/1991, este este instituţie de învăţământ superior acreditată, din reţeaua de învăţământ de stat, cu personalitate juridică, parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ militar, de ordine şi siguranţă publică. Academia este organizată și funcționează subordinea Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.), în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, iar structura organizatorică a instituției și numărul de posturi sunt aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. I/1835/2021 din 14.06.2021. Principalele elemente de structură ale Academiei, cu atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea programelor de studii universitare și postuniversitare, sunt următoarele:

Facultatea de Poliţie;
Facultatea de Pompieri;
Facultatea de Arhivistică;
Departamentul de Studii Doctorale;
Colegiul Naţional de Afaceri Interne;
Centrul IFR / ID (Învățământ cu Frecvență Redusă și Învățământ la Distanță);

Aceasta instituție este precursoarea altor forme de pregătire a polițiștilor (denumire veche – milițieni), după cum urmează:

1949 - Școala de ofițeri miliție din București
1951 - Școala centrală de ofițeri miliție din București
1953 (aprilie) - Școala pregătitoare ofițeri miliție din București
1953 (iunie) - Școala Ministerului Securității Statului nr.7 din București
1957 - Școala M.A.I. nr.2 din București
1960 – Centrul școlar M.A.I.
1962 - Școala militară de ofițeri M.A.I.
1972 - Școala militară de ofițeri a Ministerului de Interne
1990 - Școala militară superioară de ofițeri a Ministerului de Interne

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul de mai sus este confecționat din alamă, are forma rotundă, cu diametrul de 18 milimetri. Nu există informații despre modul de folosire al jetonului.

Jetonul - Parcul Grozăvelși P.M. - 1 leu

Parcul Grozăvești se află în sectorul 6, lângă Universitatea Politehnica, la un pas de Palatul Cotroceni. Are opt hectare acoperite de copaci uscați, buruieni înalte și dese și alei înguste și crăpate. Din cele opt hectare, mai puțin de două sunt administrate de Primăria Sectorului 6. Cea mai mare parte din teren este privată.

A.S.E. (Academia de Studii Economice)

Facultatea de comerț exterior

Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de către Carol I prin Decretul Regal nr. 2978 din data de 6 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale". Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învațământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. ASE este una dintre cele cinci universități românești de elită care fac parte din consorțiul „Universitaria” care colaborează și cooperează în domeniul învățământului superior și cercetării științifice. Universitatea oferă programe de studii acreditate la nivel național la nivel de licență, masterat și doctorat în diverse domenii. Istoricul Academiei de Studii Economice din București (ASE) a fost marcat de numeroase evoluții și schimbări, care au adus îmbunătățiri semnificative și dezvoltări în cadrul instituției. Înființată la 6 aprilie 1913, prin Decret Regal, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale" (AISCI), instituția a avut un parcurs de dezvoltare continuă. În anul 1921, mai precis la 19 august, AISCI a dobândit dreptul de a organiza doctoratul, o etapă importantă pentru consolidarea calității academice. O altă schimbare semnificativă a avut loc în 1927, când au fost introduse două niveluri de pregătire: licența, cu o durată de trei ani, și doctoratul, cu o durată de cel puțin un an. În același timp, anul preparator a fost introdus în anul universitar 1929-1930, fiind ulterior integrat în anii de studii în 1936. În 1935, AISCI a trecut din subordinea Ministerului Comerțului și Industriei în cea a Ministerului Instrucțiunii Publice, oferind astfel o nouă direcție instituției. În anul 1947, în urma fuzionării cu Academia de Studii Cooperatiste, a devenit „Academia de Studii Comerciale și Cooperatiste”. În 1948 Academia de Științe Comerciale și Cooperatiste și-a schimbat numele în „Institutul de Științe Economice și Planificare” (ISEP). Anii următori au adus noi inovații în planurile de învățământ ale ASE, precum introducerea educației fizice și sportului ca disciplină obligatorie în planurile de învățământ în 1951 sau implementarea învățământului fără frecvență începând cu anul universitar 1951-1952. În anul 1952, Institutul de Științe Economice și Planificare devine V. I. Lenin, iar din anul 1958 în „Institutul de Științe Economice” (ISE). În 1957, a fost instituită durata de cinci ani pentru studiile la zi, valabilă pentru toate facultățile, consolidând astfel programul de pregătire academică. În 1967, „Institutul de Stiințe Economice” (ISE) și-a schimbat denumirea în „Academia de Studii Economice” (ASE). ASE avea urmatoarele facultați: Ecomomia producției, Calcul economic si cibernetică economică (nou inființata), Comerț (cu o noua secție: Economia comerțului exterior), Finanțe, Contabilitate, Economie generală. Continuând cu anul universitar 1968-1969, învățământul seral a fost introdus, extinzând astfel posibilitățile de acces la educație pentru un număr mai mare de studenți, iar din anul 1971, s-au introdus cursurile postuniversitare. Odată cu anul 1991, învățământul de lungă și scurtă durată (colegii) a fost introdus, asigurând astfel accesul la educație pentru un număr mai mare de tineri. În 1993, a fost introdusă structura învățământului organizat pe cicluri (module), iar în anul următor, în 1994-1995, au fost adăugate studiile aprofundate (un an, după licență), dezvoltând astfel gama de programe educaționale. În 1997, ASE a fost recunoscută ca Instituție Organizatoare de Doctorat (IOD), consolidându-și astfel poziția în cercetare și dezvoltând programele de pregătire doctorală. Începând cu anul universitar 1998-1999, învățământul la distanță a fost introdus sub numele de "Învățământ Economic Deschis la Distanță," oferind o modalitate flexibilă de studiu pentru cei interesați. În anul 2000-2001, au fost adăugate programele de masterat, completând astfel oferta de programe de studii.Un moment important în istoria ASE a fost anul 2005, când a fost implementat procesul Bologna, aducând alinierea la standardele europene de învățământ și creând structura cu trei niveluri: licență (3 ani), masterat (2 ani) și doctorat (3 ani). În anul 2011 a fost introdus un nou model de doctorat, concentrat exclusiv pe cercetare. În cadrul instituției sunt următoarele facultăți:

Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare in limbi străine
Facultatea de Administrație si Management Public
Bucharest Business School (Școala de Afaceri)
Facultatea de Bussines și Turism
Facultatea de Cibernetică, Statistică si Informatică Economica
Facultatea de Contabilitate si Informatică de Gestiune
Facultatea de Drept
Facultatea de Economie Agroalimentară si a Mediului
Facultatea de Economie Teoretică si Aplicată
Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori
Facultatea de Management
Facultatea de Marketing
Facultatea de Relații Economice Internaționale

B.N.R.- 130 de ani (Banca Națională a României)

Produsul medalistic de mai sus este o insignă realizată în anul 2010 la comanda Băncii Naționale a României pentru a omagia 130 de ani de existență a acesteia. Insigna are forma rotundă, cu diametrul de 18 milimetri, având pe margine un cerc și în interior în relief sigla BNR, iar în partea inferioară o bandă lată de 3 milimetri în care se află înscrisul “130 DE ANI”. Insigna a fost realizată în patru variante: tombac, tombac vopsit în negru, argint și aur. Reversul este anepigraf și este prevăzut cu ac închis.

La data de 11 aprilie 1880 Principele Carol I a promulgat legea prin care se înfiinţa Banca Naţională a României, prescurtat B.N.R. Acest eveniment a fost relizat în urma demersurilor făcute de preşedintele Consiliului de Miniştri, I.C.Brăteanu, care la data de 27 februarie 1880, a depus în Parlamentul României proiectul legii constitutive a Băncii Naţionale a României. Banca Naţională a României a emis de-a lungul anilor mai multe insigne, dar ţinând cont de faptul că nu are nicio evidenţă în acest sens, va prezint aici trei dintre emisiunile insignografice ale acesteia. După 1970, a fost emisă o insignă, executată din tombac, sub formă rotundă, emailată, cu diametrul de 24 mm, având pe exterior o coroană circulară cu lăţimea de 3 mm, pe fond alb/galben-auriu apărând înscrisul „BANCA NAŢIONALĂ A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA”. În centrul insignei se află cladirea Palatului B.N.R. de culoare albă pe fond albastru deschis, iar în partea inferioară pe fond galben-auriu, apare unul din înscrisurile 12-83; S-191 sau P. Reversul nu are inscripţii şi este prevăzut cu un ac de siguranţă. Banca Națională a României are sediul central în centrul vechi al Capitalei, fiind compus din două construcţii unite, dar ridicate în perioade diferite având trăsături specifice. Eu prezint aici doar câteva informații despre Palatul vechi al BNR, cu intrarea principală din Strada Lipscani. În ciuda tentativei lui Alexandru Ioan Cuza de a crea o monedă naţională – romanatul – dezvoltarea economică a României s-a conturat după instaurarea monarhie şi mai ales după cucerirea independenţei (1877). În 1874 se construieşte pe Podul Mogoşoaiei (care va fi ulterior redenumită Calea Victoriei) Palatul CEC, o primă puternică instituţie bancară. În aprilie 1880, se hotărăşte înfiinţarea BNR, care va funcţiona pentru câţiva ani în nişte camere improprii. Aceste lucruri, precum şi apropierea de tot centrul economic bucureştean (reprezentat de hanuri, hoteluri, ziare şi tipografii) din zona Lipscanilor, determină statul român să cumpere hanul lui Şerban Vodă pentru a construi o clădire reprezentativă pentru Banca Naţională. La data de 26 februarie 1882, proiectul pentru construcţia acestei clădiri a fost încredinţat arhitecţilor francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron, formaţii la Ecole de Beaux Arts din Paris. Decizia se poate explica prin faptul că stilul eclectic cu influenţe franceze reprezenta direcţia urbanistică a Bucureştiului de la sfârşitul sec. XIX. Piatra de temelie a fost pusă la 12 iulie 1884, iar lucrările s-au desfăşurat sub atenta supraveghere a inginerului arhitect Nicolae Cerchez, asistat de arhitectul E. Băicoianu. În ziua de 1 iulie 1890, construcţia a fost, în linii mari, finalizată. Palatul a cunoscut o perioadă de activitate febrilă, polarizând în jurul său multe alte sedii de bănci şi societăţi de asigurări. În sală de marmură, actual Muzeu al BNR-ului, se găsea o masă mare, de lemn masiv, cu călimări, tocuri, sugative, pentru completat titluri, unde clienţii putea să completeze actele necesare şi să obţină banii depuşi. Clădirea adăposteşte şi lucrări de artă de o însemnată valoare, precum tablouri semnate de Nicolae Grigorescu şi Eugen Voinescu. Sala de Consiliu este una din cele mai luxoase încăperi, fiind decorată cu motive florale şi geometrice din stucaturi aurite, dotată cu mobilier în stil Ludovic al XIV-lea cu scaune în piele de Cordoba, candelabre masive din bronz şi draperii de brocart roşu-purpură cu broderii în fir de aur, adăpostind pe pereţi patru picturi monumentale, încastrate în rame masive de stucatură.

Jubileul Corului german din București

În secolele XII şi XIII imigrează în Transilvania germanii din regiunea Mossel-Franconia. În mijlocul secolului XIX, un grup de Surori Cântăreţe şi învăţători, care făceau parte din Fraţii şcolilor creştine, se aşează în Bucureşti în anul 1852, venind din Nimfenburg Bavaria. În acelaşi an se infiinţează; Bukarester Deutsche Liedertafel (Corul German din Bucureşti), care poate fi considerat prima asociaţie corală germană în acest spaţiu, argumentată şi de insigna corului care consfiinţeşte anul 1852 ca an de constituire, cum era obiceiul şi atunci. Dacă traducem ad literam cuvintele: „liedertafel” avem: masa de cântări; iar „liederkranz” avem panou de cântări, ceea ce se aplică actualmente ca şi cor musical. Corul German din Bucureşti a avut iniţial o activitate de socializare, concertele şi spectacolele se desfăşurau în săli mari unde lumea şedea la mese unde se mânca, bea, fuma şi se purtau discuţii, înainte de 1900 s-a renunţat la activitatea de socializare . Prezenţa la concerte şi spectacole a devenit mai sobră, tot acum apărând aşa zişii „spectatori elevaţi”. În 1900 Corul German din Bucureşti avea sediul în Str. Biserica Enei şi avea următoarea conducere: preşedinte - C.Weinlicht; Vicepreşedinte - Th.Binder; casier - J.A Reprencht; secretar - H.Zeuder; economist - G.Hoph si G.Waber; arhivist - E.O.Zeuner; Profesor de muzică - E.Jakosch; substituţi: A.Dimitriu, E.A.Lessel, C.Mueler şi Rab. Corul a avut o activitate continuă cu mici întreruperi până în 1943, fiind în acelaşi timp o pepinieră pentru muzicieni, cântăreţi, instrumentişti şi alţi artişti. Întrucât asociaţiile corale erau constituite din bărbaţi, totuşi în 1878 la Bucureşti se înfiinţează un cor de dame, mişcare care se desfiniţează prin 1919, când apar coruri mixte. În 1902 se serbează la Bucureşti 50 de ani de activitate a Corului German din Bucuresti. Istoric în 1867 se constituie Federaţia Corală Germană recomandând constituirea de Federaţii Corale Germane teritoriale. Astfel că în anul 1892 se constituie Federaţia Corală Germană în România, coordonând activitatea artistică a germanilor din Valahia şi Moldova. Tot în 1892, din iniţiativa formatiei corale „Hermania” din Sibiu se constituie: Siebenburghische Deutsche Sangherbund (Federaţia Corurilor Germane din Transilvania) în 14 august 1892, iar statutul cu 14 paragrafe a fost aprobat de ministerul de interne în 10 decembrie 1892. Kronstadter Deutsche Liederkranz (Corul German din Brasov) se constitue în I885. Este interesant că Muzeul Braşovului acum câtiva ani nu avea această insignă, ea apare în cinci variante de culoare şi formă în cele doua cataloage ale insignelor săseşti editate în 2018. Produsul medalistic prezentat aici este insigna „BUKARESTER DEUTSCHE LIEDERTAFEL Damenchor Jubileum 1878-1903” (Corul German din Bucureşti, corul de dame, jubileu 1878-1903). Este o insignă elaborată în 5 culori şi trei planuri, având înălţimea de 44 mm şi lăţimea maximă 38 mm cu o greutate de 20,23 gr. Prim-planul insignei este un cerc metalic de 15 mm diametru, situat în centrul câmpului insignei, colorat cu email albastru pe două rânduri de litere excizate avem textul: „DAMEN COR” şi dedesubt „JUBILEUM”. Planul doi: deasupra cercului avem din tombac aurit o harfă stilizată având trei coarde. Planul trei sau corpul insignei, nu are forma scutului care se obisnuia, astfel că în cimier avem un spaţiu liber acoperit de harfa metalică şi capetele cununelor. Din mediana stângă pleacă o bandă semicirculară colorată cu email alb având excizate literele mari de jos în sus: „BUKARESTER” acoperind cununa de stejar, din partea dreaptă mediană pleacă o bandă semicirculară care acoperă cununa de măslin, fiind de asemenea colorată cu email alb şi care are excizate literele mari „DEUTSCHE” de sus în jos. Câmpul insignei are în partea de sus colorată cu email negru, partea mediană este umplută cu email roşu, iar partea de jos este din tombac galben care se prelungeşte formând un vârf în partea de jos a insignei. Din partea stângă jos pleacă o cunună de stejar care merge până la harfă, în partea dreaptă pleacă o cunună de măslin înconjurând corpul insignei până la harfă. În câmpul inferior, galben, din mijlocul marginii stângi pleacă o bandă semicirculară, care ajunge în partea dreaptă sub cununa de măslin, banda colorată cu email alb la cald având litere mari excizate de la stânga spre dreapta „LIEDERTAFEL” în partea inferioară sub „LIEDERTAFEL” avem două rânduri de numere incuse „1878” şi sub acesta „1903” anul jubileului. Revers: anepigraf, vechiul sistem de prindere pe orizontală a fost înlocuit, lipindu-se între cele două fire ale harfei un sistem de prindere cu două aripi basculante, pentru purtare la butoniera hainei.

Stema municipiului București

Stema municipiului București a fost adoptată de Consiliul General al Bucureștiului prin Hotărârea 76 din iunie 1993. Într-un scut roșu este înfățișat Sfântul Dumitru aureolat și în poziție pedestră, purtând vestimentația specifică legiunilor romane și atributele unui sfânt militar: sulița și crucea. Scutul este plasat pe pieptul unei acvile de aur, care poartă o cruce în cioc și o coroană deschisă desupra capului. Ciocul și ghearele acvilei au culoare roșie, purtând în ghiara dreaptă o sabie de argint cu mâner de aur, iar în cea stângă un sceptru în aceeași cromatică.În partea inferioară a scutului este prezentată o eșarfa tricoloră pe care stă scrisă deviza: PATRIA ȘI DREPTUL MEU. Întreaga reprezentare este plasată într-un scut albastru; deasupra se află o coroană murală de argint, formată din 7 turnuri crenelate. Deasupra coroanei murale se găsește o acvilă cruciată, în zbor deschis. Semnificația elementelor heraldice ale stemei este următoarea:

Sfântul Dumitru, patronul orașului București.
Acvila cruciată este însemnul cel mai important al statului român. Acvila își are sorgintea și simbolistica romană și face referire la originea latină a poporului nostru și la continuitatea sa. Crucea purtată în cioc atestă că răspândirea creștinismului în Dacia s-a făcut și prin intermediul coloniștilor romani, fenomen produs în mod natural și nu printr-un act de autoritate al puterii centrale.
Coroana deschisă, purtată de acvilă, este coroana lui Mircea cel Bătrân,nume ilustru legat de istoria orașului și în vremea căruia a devenit Capitala de tranziție a Țării Românești.
Sabia din ghiara dreaptă a acvilei evocă necontenita luptă de apărare, iar Sceptrul din partea stângă simbolizează suveranitatea națiunii române.
Deviza: PATRIA ȘI DREPTUL MEU, înscrisă pe eșarfa tricoloră, este utilizată din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ca semn al legăturii firești dintre libertatea individuală și statutul politic al țării.
Panglica tricoloră subliniază rolul pe care l-a avut tricolorul în cadrul evenimentelor din luna decembrie 1989 și statutul acestui centru urban în cadrul dezvoltării spiritualității românești.
Coroana murala, semn al centrelor urbane, simbolizeaza locul pe care orasul il ocupa in ierarhia administrativa a tarii. Cele 7 creneluri semnfica statutul de municipiu al Bucurestilor;
Acvila cruciată în zbor deschis, plasată deasupra întregii compoziții, arată că orașul a fost încă din epoca feudală „Cetate de scaun”.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură precum și alte locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată.