Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE – JUDEȚUL IAȘI: ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ, BANCA NAȚIONALĂ ȘI BISERICA SFÂNTU ANDREI DIN ORAȘUȘ IAȘI, MĂNĂSTIREA ȘI SANATORIUL DIN COMUNA BÂRNOVA

1. Administrația financiară din municipiul Iași, destinație și denumire actuală – Hotel restaurant “Select”, este un vechi edificiu al orașului, astăzi situat pe Strada 14 Decembrie 1989, la nr. 2.

Situat în centrul istoric al orașului edificiul a fost construit în secolul al XIX-lea și se află în apropiere de monumente istorice și de zone de afaceri importante. Hotelul oferă stație de încărcare pentru vehicule electrice, un restaurant rafinat și o cofetărie.

Camerele sunt izolate fonic și decorate în stilul clădirii istorice în care se află, beneficiind de vedere fermecătoare spre centrul vechi al orașului. Restaurantul Cin Cin al hotelului servește o varietate de mâncăruri rafinate din bucătăriile spaniolă, italiană, franceză și românească într-un cadru elegant și relaxat. Restaurantul Barroco este special conceput pentru a găzdui o varietate de evenimente, de la petreceri private și nunți până la congrese și evenimente corporate.

Oaspeții se pot bucura de micul dejun în Sala de Fildeș. Patiseria Select de la proprietate oferă fursecuri, tarte, prăjituri și multe alte tentații dulci. Sala Mică și Sala Cold sunt disponibile pentru conferințe în cadrul hotelului. Este disponibil acces gratuit la internet. Proprietatea pune la dispoziție o parcare, WiFi gratuit inclus, camere pentru nefumători, bar și un bufet. În hotel sunt acceptate și animale de companie. Hotelul are camere twin (2 paturi de o persoană sau 1 pat dublu mare), cameră triplă (1 pat de o persoană și 1 pat dublu mare) și cameră dublă (1 pat mare dublu).

2. La mijlocul secolului al XIX-lea, lua fiinţă la Iași prima bancă de emisiune din țara noastră, Banca Naţională a Moldovei, care, conform statutului, avea „privilegiul exclusiv de a emite bilete”.

Instituția de credit și-a încetat activitatea repede, din cauza luptelor politice ale vremii, însă această experiență bancară a constituit un moment de referință în istoria economică a țării noastre, oferind o nouă viziune asupra comerțului și dezvoltării industriale. În plus, importanța economică a orașului Iași și statutul de fostă capitală au făcut ca înființarea sucursalei BNR de aici să fie prevăzută chiar în legea constitutivă a băncii din 17/29 aprilie 1880. Activitatea efectivă a Sucursalei BNR Iași a început, la 1/13 martie 1881, într-un spaţiu închiriat, situat pe strada Carol, în casele lui Dimitrie Cozadiu, căruia i s-a plătit o chirie de 2000 lei de la „1 ianuarie până la Sfântul Gheorghe 1881”. Principalele operațiuni ale băncii au fost cele de scont, care au avut o pondere semnificativă din totalul operațiunilor efectuate de BNR în anul 1883 (51% din numărul total al efectelor prezentate și 48% din cele admise pe țară). La trei ani după înființarea Sucursalei din Iași a băncii de emisiune, s-a hotârăt construirea primului local propriu. Astfel, în şedinţa din 13 iunie 1884, Consiliul general al Băncii Naţionale a aprobat achiziţionarea unui teren „împreună cu toate imobilele aflătoare pe el, situat în orașul Iassi, despărțirea III, Strada Mare nr. 45, față cu Biserica Catolică”, de la Artur Cantacuzino. Aici a fost ridicat sediul Sucursalei din Iași, după planurile arhitectului N. Cerchez, clădirea reprezentând un exemplu de arhitectură eclectică, ce îmbina elemente ale renașterii italiene cu cele ale clasicismului francez. Din păcate, aceasta a fost distrusă în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial.

Activitatea sucursalei din Iași a BNR a fost legată de câteva dintre cele mai importante evenimente din istoria țării noastre. În contextul războiului pentru reîntregirea neamului, când capitala României a fost mutată de la București la Iași din cauza ocupării de către armata germană a unei părți semnificative din teritoriul național, s-a decis și mutarea sediului central al BNR, precum și a tezaurului. Tot în acea perioadă, Sucursala Iași s-a implicat activ în viața orașului prin realizarea a numeroase acte de caritate pentru susținerea artiștilor, a ziariștilor și a elevilor aflați în refugiu în capitala moldavă, a cantinelor populare, pentru sprijinirea unor societăți de binefacere și repararea sediului Liceului Național, folosit ca spital pentru răniții din război. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, activitatea Sucursalei Iași a fost transferată pentru câteva luni la Râmnicu Vâlcea. Având sediul distrus în totalitate, operațiunile băncii s-au desfășurat în perioada următoare într-un imobil vecin, închiriat, dar impropriu bunului mers al activităţii unei instituţii bancare. În ideea remedierii acestei stări de fapt, arhitectul Radu Dudescu, șeful Serviciului arhitecturii din BNR, a început, în primăvara anului 1946, să proiecteze, împreună cu colegii săi, Nicolae Creţoiu şi Spiridon Spirescu, un nou local pentru Sucursala din Iaşi. Informat despre terminarea dărâmării vechiului imobil, Consiliul de administrație al BNR a încredințat, la 20 septembrie 1946, realizarea noului sediu Întreprinderilor Technice „Ing. Anton Șesan” din București. Ridicarea construcţiei s-a realizat neaşteptat de repede, având în vedere condiţiile epocii (lipsa materialelor şi mai ales inflaţia galopantă), iar în ianuarie 1948 clădirea era deja ridicată.

În presa vremii a fost apreciată pozitiv iniţiativa BNR de a construi noul sediu, titlul din ziarul OPINIA din data de 29 iunie 1947 fiind sugestiv: „Acolo unde au fost ruine se clădeşte un palat”. Terminată în 1949, clădirea are o arhitectură sobră, în stil neoclasic, apropiată ca factură de clădirea Operei din București. În același timp, s-a realizat o stilizare a acesteia, astfel încât să se poată încadra în vecinătatea monumentelor istorice ale orașului moldav. Sucursala Regională a Băncii Naţionale a României din Iaşi continuă să reprezinte şi astăzi în conştiinţa ieşenilor un simbol al stabilităţii economice şi al verticalităţii neamului românesc, fiind unul dintre reperele arhitecturale și istorice ale „Orașului celor șapte coline”.

3. Biserica „Sfântul Andrei” este o biserică ortodoxă din Iași, situată pe strada Sf. Andrei nr. 3. Biserica, aflată în apropierea Palatului Culturii, în partea dreaptă a acestuia, spre Podu Roș, a fost ctitorită în anul 1794 de preotul Ioan Buciumaș, ajutat fiind de un negustor, pe nume Neculai, pe locul unei vechi biserici de lemn, construită cu mult înainte.

Terenul unde se află astăzi biserica era denumit atunci Fânăria Domnească și aici s-au așezat, începând cu secolul al XVIII-lea, slujitori ai Curții Domnești (aflată în apropiere), slujbași și meșteșugari. Astfel, biserica a aparținut, în timp acestor bresle. Al doilea hram al bisericii se datorează prezenței aici, în anul 1886, a icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Mina. Între anii 1989 – 1996 biserica a fost reparată capital, a fost mărită și i s-a adăugat în curte un turn-clopotniță. La sfințirea din 1996 a lăcașului, de către ÎPS Mitropolit Daniel (actualul Patriarh), aici au fost prezente moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse în pelerinaj la Iași.

4. Mănăstirea Bârnova este o mănăstire de călugări amplasată în preajma municipiului Iași, în pădurile Podișului Central Moldovenesc, sub dealul Pietrăriei, în comuna Bârnova. La mănăstire se poate ajunge pe drumul spre Vaslui; imediat după Hanul “Trei Sarmale”, pe partea dreaptă, se desprinde un drum pe care se poate ajunge în satul Bârnova (10 km).

Mănăstirea Bârnova este situată într-un pitoresc cadru natural, printre copaci umbroși și împrejmuită cu ziduri puternice. Ea a fost ctitorită de domnitorul Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633), de la care își trage și denumirea, iar lucrările au fost terminate de domnitorul Eustație Dabija (1661-1666). Ansamblul Mănăstirii Bârnova a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași și este alcătuit din 5 obiective:

Biserica "Sfântul Gheorghe" - datând din perioada 1626-1629
Chiliile - datând din anul 1728
Ruinele din incintă - datând din secolul al XVII-lea
Turnul de la poartă - datând din secolul al XVII-lea
Zidul de incintă - datând din secolul al XVII-lea

În curtea mănăstirii se află un tei hibrid natural (Tilia x haynaldiana Simk.) (T. platyphyllos x T. tomentosa) cu o vârstă de aproximativ 660 de ani. Prima mărturie despre Mănăstirea Bârnova s-a păstrat de la cronicarul Miron Costin care a lăudat osârdia și strădania binecredinciosului voievod Miron Barnovschi-Movilă de a ridica noi locașuri bisericești. Pe lângă această mănăstire domnitorul Miron Barnovschi a ridicat și Mănăstirea Hangu din Munții Neamțului și a arătat o deosebită grijă față de Mănăstirea Dragomirna, ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimca. Începând din anul 1662, Mănăstirea Bârnova a fost închinată pe rând Patriarhiei Ierusalimului, Muntelui Athos și Muntelui Sinai, Patriarhiei din Constantinopol și Patriarhiei din Alexandria, fiind administrată de către călugării greci pe o perioadă de 200 de ani. În anul 1728 domnitorul Grigore al II-lea Ghica se mută vremelnic împreună cu toată curtea sa la Bârnova, mai ales spre a se feri din calea epidemiei de friguri care a bântuit Iașul în vremea domniei sale, ocazie cu care renovează unele clădiri. Mănăstirea Bârnova a avut multe moșii, printre care Buhaiul, Cascariu, Dumbrăvița, Puțineni (jud. Dorohoi), Bâlca, Păunești, Borșani, părți din Fierbinți și Haret (jud. Putna), Capotești, Petrești, Scânteia, Valea Satului, Belcești și Filozofu (jud. Vaslui), Iezerul de la Dorohoi etc. Urmare a Legii secularizării domeniile și bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului, iar biserica se ruinează. În anii 1875 și apoi 1902 s-au făcut unele lucrări de reparații și consolidare. În două perioade: 1908 – 1945 și 1950 – 1990 lăcașul de cult a avut statut de parohie, iar între anii 1945 – 1950 a fost mănăstire de maici. La intervenția Comisiei Monumentelor Istorice, între anii 1968-1970 s-au efectuat lucrări de restaurare a monumentului istoric. În acea perioadă s-a restaurat turnul clopotniță de la intrare și s-a înlocuit tabla de pe acoperișul bisericii cu tablă galvanizată. După 1991, prin grija mitropolitului Daniel, lăcașul de cult de la Bârnova își recapătă statutul de mănăstire de călugări. Ascunsă în codrii seculari ai Iașului, incinta Mănăstirii Bârnova este protejată de ziduri înconjurătoare de apărare, cu metereze. La poartă este un turn clopotniță, prin care se intră în Mănăstire. Atât clopotnița, cât și zidurile de incintă sunt lipsite de vreo inscripție. Biserica are o înfățișare exterioară măreață, fiind construită în plan triconc, cu două turle, din care una masivă, deasupra pridvorului și alta mai subțire, octogonală, ornamentată în exterior. Pentru prima dată în Moldova, la bisericile lui Miron Barnoschi-Movilă apare turnul-clopotniță lipit de biserică, amplasat deasupra pridvorului. Acesta schimbă și îngreuiază înfățișarea exterioară a bisericii în ansamblul ei. Turla de deasupra pridvorului este un element de fortificație, având la primul etaj o tainiță în care puteau fi ascunse odoarele bisericii la vreme de primejdie și la etajul al doilea o încăpere cu rol de apărare, având practicate în ziduri metereze pentru tras cu pușca. În această turlă se intra printr-o ușă secretă, ascunsă în epocă de spătarul unei strane bisericești din pronaos. De asemenea, se remarcă și prezența contraforturilor laterale masive pe colțurile pridvorului. Biserica Mănăstirii Bârnova este împărțită, conform tradiției bizantine, în pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul este dreptunghiular, sprijinit în exterior, la colțuri, de contraforturi masive. În interior are o boltă cu două calote, care sunt ornamentate de jur împrejur de torsade timbrate cu scuturi mici. Pronaosul are boltiri simple și este neornat. Între pronaos și naos lipsește peretele despărțitor, fiind înlocuit cu trei arcade și doi pilaștri groși, reprezentând una dintre caracteristicile arhitecturii bisericești din secolul al XVII-lea din Moldova. Naosul prezintă particularitatea de a transmite greutatea turlei pe zidurile laterale prin arcuri transversale. O catapeteasmă mare desparte naosul de altar. Biserica Mănăstirii Bârnova nu este pictată.

Mănăstirea Bârnova este înconjurată de un zid de incintă construit din piatră, cu o înălțime de circa 5 metri. Zidurile înconjoară mănăstirea din toate părțile, având o formă de patrulater cu laturile de 102 x 95 m, precum și o grosime de 1,35 m (la bază) și de 1,00 m (înspre partea superioară). Zidul era susținut de contraforturi pe toate laturile, dar în prezent s-au mai păstrat doar două dintre acestea pe latura de vest a incintei. În incinta mănăstirii se poate intra pe două căi de acces: pe sub turnul clopotniță de pe latura de est și printr-o poartă de mici dimensiuni practicată într-un turn de pe latura de vest, boltită sub un arc de piatră. Turnul clopotniță are două etaje; la parter se află o intrare boltită în incinta mănăstirii, la primul etaj se află tainița, având ferestre dreptunghiulare de dimensiuni mici, iar la al doilea etaj este camera clopotelor cu ferestre de dimensiuni mari, terminate la partea superioară în acolade. Acoperișul turnului are forma unui bulb alungit. Intrarea în turn se face pe o scară de zid aflată pe latura nordică. În curtea Mănăstirii se află Palatul Domnesc al doamnei Dafina, construit odată cu mănăstirea. În anul 1678 doamna Dafina Dabija a dăruit Mănăstirii Bârnova, unde era înmormântat soțul ei, mai multe sate lăsate de acesta cu limbă de moarte. Doamna Dafina a refăcut casa egumenească, locuind o perioadă în ea. Mănăstirea Bârnova, ca monument, se află în stare de ruină, propunându-se intervenții de primă necesitate:

scoaterea umidității din ziduri prin crearea unui dren interior pe axul subsolului și acoperire de protecție
asigurarea structurii portante prin adăugarea de schele-eșafodaj de susținere,
sprijiniri de rigidizare
injectări de plombe
completări ale zidurilor prăbușite.

În incinta mănăstirii, la mică distanță de absida altarului bisericii, se află niște ruine ale unor beciuri construite în secolul al XVII-lea. Tavanul beciurilor este boltit, el fiind confecționat din piatră. Stratul de pământ care le acoperea a fost îndepărtat cu prilejul efectuării lucrărilor de restaurare, dorindu-se ca beciurile să fie astfel mai bine puse în valoare.

Fiind complet neprotejate, există pericolul ca aceste beciuri să se surpe. În prezent, Mănăstirea Bârnova are două hramuri:

Sfântul Gheorghe (23 aprilie) — păstrat de la bisericuța de lemn
Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august) — de la Dabija Vodă

5. Bârnova, în trecut, Buciumi, este o comună a județului Iași care include și satele: Cercu, Păun, Pietrăria, Todirel și Vișan, fiind situată în sudul județului, în vecinătatea sudică a municipiului Iași.

Este străbătută de șoseaua națională DN24 care leagă Iașiul de Vaslui. La recensământul din anul 2011 comuna număra 5782 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 3935 locuitori), dintre care: români – 91,73% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Bârnova, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortdocși – 89,38%, romano catolici – 1,66% și restul – nedeclarată sau altă religie. În anul 1968, Bârnova a devenit comună suburbană a municipiului Iași, având componența actuală. În anul 1989, s-a renunțat la conceptul de comună suburbană, comuna fiind subordonată direct județului Iași. În comuna Bârnova se găsesc mănăstirile Bârnova (1626–1629) din satul Bârnova și Mănăstirea “Piatra Sfântă” (secolele al XVIII-lea–al XIX-lea) din satul Pietrăria, ambele ansambluri-monument istoric de arhitectură de interes național. În comună se mai găsesc încă trei monumente istorice dar de interes local: Sanatoriul TBC (sec.19) în satul Bârnova; Biserica “Învierea Domnului” (sec. 19 ) din satul Vișan și Biserica “Sfinții Apostoli” (1812) din satul Păun. Sanatoriul TBC din Bârnova este secția exterioară a renumitului Spital de Neuropsihiatrie “Socola” din Iași, aici fiind internați bolnavi foarte gravi, de cele mai multe ori în stare terminală.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Brașov 35 de ani de atunci - 15 noiembrie 1987

Piesele de mai sus sunt medalii speciale realizate de compania privată orădeană Alex Sztankovits. Ele s-au conferit câștigătorilor la o competiție brașoveană de ciclism sau poate cros pentru marcarea trecerii a 35 de ani de la Revolta populară anticomunistă a muncitorilor brașoveni, din data de 15 noiembrie 1987.

Revolta anticomunista de la Brasov, din 15 Noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anuntat prabusirea iminenta a comunismului in Romania. Primele proteste au început practic pe 14 noiembrie 1987, la Secția 440 „Matrițe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu. Era zi de salariu, iar muncitorii au primit doar jumătate din bani. Pe fluturașii de salariu, în dreptul rubricii „Rețineri” era scris cuvântul „social”. Fără să fie organizați dinainte, muncitorii au decis să nu mai lucreze, iar schimbul de noapte nici nu a pornit utilajele. Oamenii au încercat să obțină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, însă șeful de secție din acea noapte i-a tratat cu dispreț și a anunțat conducerea administrativă despre întreruperea lucrului abia la ora 5 dimineața. La ora 7.00 au sosit și muncitorii din schimbul I, așa că starea de agitație și protestele s-au amplificat. Muncitorii au spart geamurile sediului administrativ al uzinei, iar în jurul orei 8.00 circa patru mii de muncitori erau adunați la porțile acesteia. În jurul orei 11.00 ei au luat hotărârea să meargă la sediul Comitetului Județean al PCR, ca să se facă ascultați. La ieșirea din întreprindere, majoritatea protestatarilor ezită și se retrag, iar coloana care pornește spre Consiliul Județean al P.C.R. este alcătuită doar din circa 400 de oameni. Inițial demonstranții au scandat revendicări sociale: „Vrem mâncare și căldură!”, „Vrem banii noștri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină și căldură!” și „Vrem pâine fără cartelă!”. În dreptul Spitalului Județean, ei au cântat imnul Deșteaptă-te române!0 Ajungând în centrul orașului, coloanei de manifestanți i s-au alăturat mii de muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, fabrica Hidromecanica, elevi, studenți și alți locuitori. Din acest moment, protestul s-a transformat într-unul politic, iar oamenii au susținut ulterior că ar fi scandat sloganuri precum „Jos Ceaușescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” sau „Jos tiranul!”. Deja în timpul marșului, printre manifestanți s-au infiltrat membri ai Securității deghizați în muncitori, rolul lor fiind acela de a observa și de a reține figuri. Alții au rămas pe margine în ipostază de spectatori, fotografiind sau chiar filmând. Ajunsă în centrul orașului, mulțimea a luat cu asalt clădirea Comitetului Județean de Partid și sediul primăriei, „aruncând în piață portretele lui Ceaușescu și alimente de la cantina Partidului, bine aprovizionată”. Ziua de 15 noiembrie era una electorală, populația fiind chemată să valideze autoritățile locale din Brașov, rezultatele fiind hotărâte deja de activul de partid. În acel an de drastice raționalizări, pe protestatari i-a înfuriat în special să descopere pavoazarea festivă a clădirilor oficiale și abundența de produse alimentare pregătite pentru a celebra victoria în simulacrul de alegeri locale. Cei care au pătruns în clădirea Comitetului de Partid au găsit acolo produse care în acea perioadă erau considerate delicatese: salam de Sibiu, cașcaval, banane, portocale, Pepsi. Protestatarii furioși au distrus mobilier (ferestre, scaune, mese), aparatură (calculatoare, telefoane, televizoare) și au spart geamuri; pentru ei, aceste obiecte aparțineau comuniștilor și trebuiau înlăturate sau arse. Mulțimea nu s-a descărcat doar asupra mobilierului, ci a agresat și membri ai nomenclaturii brașovene, inclusiv pe primarul Calancea, acesta fiind bătut și fiindu-i spartă o arcadă. Unul din milițieni a fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală, iar uniforma i-a fost sfâșiată de mulțime.

Manifestanții au incendiat tot ce amintea de regimul comunist, iar un rug uriaș, alcătuit din înregistrări de propagandă și documente de partid, a ars ore bune în piața din centrul Brașovului. La sosirea serii forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat prin forță revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe „cazuri izolate de huliganism”, sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. După 1990 au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți au fost condamnați în urma unor procese ținute pe tot teritoriul României.

Sindicatul național Avram Iancu - Brașov 1921

Avram Iancu a fost un avocat transilvănean și revoluționar pașoptist, care s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta saumoarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând:"Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultima clipa.

Loja masonică La trei coloane Brașov

Produsul de mai sus este o medalie masonică aparținând lojei La trei coloane din municipiul Brașov, în limba germană – Zu den drei Saulen, în lima maghiară – 3 Oszlop. Se știe că această lojă a fost constituită la dat 30 iulie 1749 și a activat până prin anul 1794. Se pare că loja sub denumire maghiară ar fi fost reactivată sub obediență maghiară la data de 3 septembrie 1877. Medalia poate fi admirată în colecţiile Muzeului Francmasoneriei din Londra. Un alt exemplar al acestei medalii se află în colecţia particulară Horia Nestorescu-Bălceşti. Ea este confecţionată din metal aurit și are un inel de atârnare. Dimensiunile piesei sunt: înălțimea – 46 milimetri și lățimea de 42 milimetri. Aversul medaliei prezintă imaginea a trei coloane în stil corintic, fiecare pe un vârf muntos. Ansamblul aversului este încercuit de inscripţia „ZU DEN DREI SÆULEN 1783 - 1790 1877 3. SEPTB.”. Fragmentul inscripţiei ce include anii, este flancat în stânga de un compas pe un medalion oval şi în dreapta de un echer pe un medalion oval (ambele cunoscute simboluri masonice). Reversul medaliei reprezintă o coroană pe un suport de blazon (simbolul oraşului Braşov), acesta fiind amplasat pe un ancadrament radiant. Imaginea centrală este încercuită marginal de inscripţia „ORIENT KRONSTADT”.

Vorbind etimologic, Francmasoneria este o asociaţie a zidarilor (masoni) liberi (adjectivul ,,franc” desemna în Evul Mediu francez pe cineva scutit de dările feudale). Cuvântul franc-mason, încetăţenit la noi prin secolul al XVIII-lea de un cleric, vine prin filiera franceză; sensul termenului fiind identic şi în celelalte limbi europene: freemason în engleză, Freimaurer în germană şi liberi muratori în italiană. Situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali – căreia putem să-i spunem : breaslă - vine din faptul că membrii ei erau constructorii bisericilor şi catedralelor. Toate domurile şi catedralele artei gotice au fost ridicate de francmasoni între secolele X -XVII, aceasta fiind principala îndeletnicire a Francmasoneriei. Francmasoneria a fost, ca orice breaslă medievală, o societate secretă. Membrii ei aveau: parole, semne, vestimentaţie specială şi un alfabet secret. Exista de asemenea un ritual simbolic, un simbolism al obiectelor (mai ales al uneltelor de zidărie) şi un mit fundamental – mitul despre uciderea lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, care a fost ucis de trei calfe cu uneltele lor: rigla, cleştele (compasul) şi ciocanul de lemn (maiul), devenite apoi simboluri în Francmasonerie. De asemenea locurile în care a fost lovit Hiram au căpătat şi ele o valoare simbolică pentru masoni: gâtul – sediul vieţii materiale, inima – sediul sufletului şi fruntea sediul inteligenţei. În continuare voi enumera simbolurile masonice întâlnite pe insigne şi anume: ECHERUL şi COMPASUL, sunt simboluri de bază ale masoneriei, necesare pentru ridicarea unor edificii stabile şi drepte. Ele constituie alături de Biblie (simbolul Cărţii Sacre), cele trei Mari Lumini ale Masoneriei. Echerul este simbolul rectitudinii morale în conduită, ale cinstei şi onestităţii iar compasul, simbolul patimilor (lăcomie, mânie, judecată nedreaptă, intoleranţă, egoism), al cunoaşterii şi priceperii. Fără compas nu se poate alcătui un echer, iar fără un echer nu se poate construi un Templu. FIRUL CU PLUMB PENTRU NIVEL, este elementul echilibrului interior şi sugerează ideea ascensiunii stabile, liniare, trasând o linie verticală infinită care conduce la perfecţiune. Semnifică capacitatea de a construi un sistem de referinţă. CIOCANUL şi DALTA, semnifică necesitatea de a uni acţiunea cu gândul. Ciocanul reprezintă forţa voinţei iar dalta discernământul, inteligenţa şi fineţea. Combinarea celor două determină perfecţionarea treptată a operei. RIGLA, este emblema perfecţiunii şi a ordinii, este din timpuri străvechi instrumentul de comparaţie a mărimii de măsurare a armoniei proporţiilor. Este şi simbolul celor 24 de ore ale zilei, dintre care o parte trebuie dedicate gândului, una lucrului, una odihnei şi un celor care au nevoie de ajutor. MISTRIA, simbolizează binefacerea, precum şi dorinţa de al ajuta pe cel care are nevoie, exprimă bunătatea, caritatea dar şi voinţa fiinţei umane. DELTA, numită şi triunghiul lui Solomon. Are forma unui triunghi echilateral şi este reprezentarea geometrică a lui trei (principiul triplicităţii). În tradiţia creştină semnifică trinitatea iar în mai multe filozofii divinitatea ca perfecţiune. În Templu, Delta are în centru fie litera G, căreia i se dau mai multe interpretări (Dumnezeu – God, Cunoaştere – Gnosi, Geometrie, Geneza), fie tetragrama ebraică, fie schema pitagorică, fie ochiul divin – simbol al principiului creator, fie soarele – principiul luminos al vieţii. OCHIUL ATOTVĂZĂTOR, simbol al Divinităţii şi, prin analogie, al atributelor cele mai importante pentru om: iubirea, ştiinţa, dreptatea, şi mila. Una dintre cele mai importante reprezentări ale Ochiului Atotvăzător se găseşte pe bancnota de un dolar. Ea reproduce Marele Sigiliu al Statelor Unite. SOARELE şi LUNA, reprezintă alternanţa şi echilibrul între zi şi noapte între alb şi negru, între activitate şi repaos, dialectica contrariilor. Soarele simbolizează Masculinul, fiind de aceea simbolul Originii, al Începutului, al raţiunii care luminează tenebrele şi iluminează spiritele. Luna simbolizează Femininul, obscurul, intuiţia, caracterul schimbător al formelor. ZODIACUL, după etinomul grecesc, ,,cerc cu figuri animale” , era, conform definiţiei platonice, ,,imaginea cerului”. În masonerie zodiacul este folosit ca sistem simbolic şi nu are caracter divin sau astrologic, ci înfăţişează o viziune cosmologică a universului. ACACIA (SALCÂMUL), este cel mai important dintre simbolurile vegetale ale masoneriei simbolizând principiul nemuririi gradului de Maestru. Salcâmul este simbolul speranţei şi al existenţei sufletului dincolo de moartea fizică şi conservarea energiei indestructibile a vieţii. COLOANELE, simbolizează dualitatea. Prima coloană simbolizează elementul feminin, aerul, suflul ce alimentează viaţa, sensibilitate, înţelepciune iar a doua elementul masculin, focul, căldura vitală devoratoare, activitatea, suflu alchimiştilor. Din duplicitatea celor două se naşte dihotomia între vertical şi orizontal, între valorile terestre şi cele ale aerului, căutarea contrariilor şi principiilor complementare. Coloanele mai înseamnă perpendicularitate, stabilitate, echilibru, joc controlat al dinamicii între urcuş şi coborâşi. MOZAICUL, pavimentul cu dale albe şi negre este simbolul binarului, al opoziţiei între o entitate şi alta, între spirit şi materie, între adevăr şi fals, între bine şi rău, între frumos şi urât, sugerând în acelaşi timp şi dinamica compoziţiei între contrarii. LITERA ,,G”, simbol al geometriei şi unul dintre simbolurile lui Dumnezeu (God în limba engleză). Este asociat adesea cu echerul şi compasul alcătuind simbolul Masoneriei. Marea Lojă Națională din România (M.L.N.R.) a fost înființată în anul 1993 sub patronajul Marelui Orient al Italiei și la inițiativa unor cercuri masonice americane. La momentul înființări, mai exista încă o organizație masonică în România având același nume, înființată pe filieră franceză, care însă în anul 1996 a fost redenumită în Marea Lojă Națională Unită din România (MLNUR) iar în 2010 în Marea Lojă Națională Română 1880 (MLNR 1880). În anul 2001, o parte a MLNUR, s-a unit cu MLNR, dorind să unifice masoneria regulară recunoscută. Pe 24 ianuarie 2008, două mari organizații masonice, Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a României au fuzionat devenind MLNR, aceasta editând revista Atelierul Masonic. Temuta, admirata sau dezavuata, Francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului. Efervescenta masonica in Romania a atins o considerabila cota in perioada pasoptista, considerata de istorici o generatie de masoni. Sintagma este acoperita de adevar, daca luam in calcul ca cei vizati apartineau unor societati secrete literare si masonice de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau, Cernauti. Printre exponentii de seama, desavarsiti in lojile pariziene, ii gasim pe Balcescu, Rosetti, Kogalniceanu, Alecsandri, Cuza, Negruzzi si I.C. Bratianu. Sub regele Carol I, nu mai putin de 12 din 19 prim-ministri au fost masoni, ca si alti importanti oameni politici ai vremii. Acum, Francmasoneria romana a facut pasul catre Marea Loja Nationala. În fine, in perioada Romaniei Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, incadrat in loja "Ernest Renan", alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a. El a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale romanesti, inclusiv Basarabia. Numele altor oameni care se afla si astazi, ori s-au aflat pana nu demult, in primele randuri ale celebritatilor Masoneriei romanesti sunt: Petre Roman, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus, Gelu Voican Voiculescu, Dumitru Prunariu, Lucian Bolcas, Alexandru Ciocâlteu, Constantin Balaceanu Stolnici, Virgil Ardelean, Ioan Talpeş, Ovidiu Tender, Irinel Popescu, Alexandru Bittner, Razvan Teodorescu, Victor Babiuc, Gheorghe Zamfir, Crin Halaicu, Tudor Gheorghe, Florian Pittis si Adrian Severin. Ziaristul si muzeograful Horia Nestorescu-Balcesti, renumit pentru lucrarile sale de istorie a Masoneriei romane, afirma ca: "Romanii datoreaza Francmasoneriei faurirea Romaniei Moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran".Biserica Ortodoxa Romana este de cu totul alta parere. Prin Hotararea Sfantului Sinod din 1937, la concluziile Mitropolitului Nicolae al Ardealului, ramasa si astazi in vigoare, aceasta subliniaza in sapte puncte urmatoarea sinteza: "Este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un rol insemnat, avand un rit cvasi-religios, luptand impotriva conceptiei crestine, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala, laica. Este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta". Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon şi german Freimaurer care înseamnă „zidar,constructor liber“ şi reprezintă o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile şi catedralele în Evul mediu. Potrivit dicţionarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului ritanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“). Însă francmasoneria a funcţionat în secret doar atunci şi acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociaţie secretă, deşi prezintă asemănări cu Şcolile de Mistere din Antichitate. Însă, potrivit definiţiei date de masonii înşişi, masoneria este: „o asociaţie de oameni liberi şi de bune moravuri care conlucrează pentru binele şi progresul societăţii prin perfecţionarea morală şi intelectuală a membrilor săi.“ Despre Masonerie există două puncte de vedere: primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale şi metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credinţa într-o fiinţă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecţionarea omului, este compatibilă cu orice credinţă sau convingere sinceră şi nu ar trebui să apară probleme; al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanista. Lojele masonice sunt forme de organizare ale masonilor de oriunde.

Insigna turistică Bran (castelul)

Castelul Bran, situat între Munții Bucegi și Piatra Craiului, la 30 de kilometri de Brașov, este singurul punct turistic care atrage sute de mii de turiști datorită unei legende, Legenda Contelui Dracula, deși izvoarele spun ca Țepeș ar fi trecut o singură dată pe aici, în drum spre Brașov. Inițial Castelul Bran (în limba slavă «brana» înseamnă «poartă») a fost o fortăreață cunoscută sub numele de Dietrichstein, construită de Ordinul Cavalerilor Teutoni în anul 1212, care a fost cucerită de sași spre sfârșitul secolului al XIII-lea. Prima atestare documentară este din 1377 când brașovenii au primit, din partea lui Ludovic I d’Anjou, dreptul de a ridica cetatea pe locul fostei fortărețe. Apoi, între 1419-1424 a intrat în posesia lui Sigismund. La sfârșitul secolului al XV-lea a fost subordonată comitetului secuilor și sub domnia lui Iancu de Hunedoara a trecut sub conducerea voievodatului Transilvaniei. La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a României Mari, în semn de recunoștință din partea orașului Brașov pentru contribuția la Unirea cea mare de la 1918. Imediat după aceasta, timp de 7 ani, Castelul a intrat într-o perioadă de restaurare, sub conducerea arhitectului Curții Regale, Carol Liman. Acesta a conceput ansamblul ca o reședință de vară. Tot în această perioadă a fost construită și Casa de ceai. În timpul acestor lucrări, Castelul a fost dotat cu apă curentă de la o fântână săpată în stâncă, adâncă de 57 de metri și iluminat de la o uzină electrică cu turbină. De la această uzină au fost apoi electrificate, în 1932, satele Bran, Simon și Moeciu. Apoi, în 1938, Regina Maria a lăsat Castelul Bran drept moștenire Principesei Ileana, care l-a stăpânit până în 1948. După abdicarea Regelui Mihai și expulzarea Casei Regale, Castelul a intrat în proprietatea statului, fiind abandonat și devastat. Abia în 1956 a fost amenajat ca muzeu de istorie și arta medievală. În 1987, castelul a intrat în restaurare, lucrare terminată în linii mari în 1993. În 2006 Castelul a fost retrocedat lui Dominic de Habsburg, urmașul Principesei Ileana. În iarna lui 2007 noul proprietar l-a scos la vânzare. Deoarece consiliul Județean Brașov s-a arătat dispus să răscumpere Castelul, avocații care se ocupau de tranzacție au cerut prețul de 60 milioane de euro. După o anchetă efectuată de o comisie parlamentara concluzia a fost că retrocedarea Castelul Bran către Dominic de Habsburg nu s-a făcut cu respectarea tuturor prevederilor legale. În final, Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg în data de 1 iunie 2009, când avocații Casei de Habsburg și conducerea muzeului au semnat procesele verbale de predare-primire a castelului. Nepot al Reginei Maria și fiu al Principesei Ileana, Dominic de Habsburg a dobândit Castelul Bran la aproape șase decenii după ce familia sa a fost forțată de regimul comunist să părăsească țara, pe când el avea doar zece ani. După ce Ministerul Culturii și Cultelor a retras majoritatea obiectelor din Castelul Bran, acestea au fost înlocuite cu obiecte și mobilier care au aparținut familiei de Habsburg, printre cele mai prețioase fiind Coroana, sceptrul și un pumnal de argint care au aparținut Regelui Ferdinand, o fotografie-portret a Principesei Ileana cu semnătura acesteia, un acoperământ al patului Reginei Maria, câteva piese de mobilier, dar și o carte de oaspeți care a aparținut Reginei Maria aceasta fiindu-i dăruită, în 1920, de comunitatea brașovenilor și în care se păstrează impresiile tuturor personalităților din țară și străinătate ce au trecut pragul castelului de-a lungul a aproape trei decenii. Potrivit unui reprezentant al administrației Castelului Bran, în castel va fi amenajata și o sală de proiecții cu imagini ale Arhivei Naționale de Film despre istoria familiei regale și a castelului, o cameră a costumelor familiilor regale, precum și o sufragerie. În plus, în Turnul Rotund al castelului va fi amenajat un apartament de lux, pentru cei care vor să stea să petreacă o noapte în Castelul Bran. De asemenea, proprietarii castelului intenționează să restaureze Casa de Ceai a Reginei Maria, aflata în incinta domeniului Bran, care să fie apoi deschisă publicului. Într-una dintre camerele castelului, a fost amenajata și o cameră “Bram Stoker”, unde este prezentată legenda lui Vlad Țepeș (cunoscut și ca Vlad Dracul), precum și a mitului lui Dracula. În curtea Castelului este amenajat un muzeu al satului ce prezintă viața țăranilor din zonă, munca și tradițiile din zona Rucăr-Bran. În perioada sărbătorii Halloween, Castelul Bran este destinația preferata a turiștilor americani și englezi. O nouă atracție turistică oferită de noii proprietari este un număr de 10410 sticle de Merlot de Dealu Mare din 2007 botezat ad-hoc „Chateau Bran”, la 45 de lei sticla, și 1377 de sticle de Cabernet Sauvignon din același an și aceeași podgorie, la 160 de lei sticla „înnobilată” cu mențiunea „Reserve de l’Archiduc” și semnătura „Dominic”. „Ambele sortimente vor fi comercializate doar la Castelul Bran, sub denumirea «Chateau Bran. Revista americana Forbes a plasat Castelul Bran pe poziția a doua în rândul celor mai scumpe proprietăți din lume, cu o valoare estimata la 140 milioane dolari.

Uzinele Steagul Roșu - Orașul Stalin

Uzina de autocamioane Brasov, denumire actuală S.C. ROMAN S.A. a luat fiinţă în anul 1921, sub numele de ROMLOC - FABRICA DE LOCOMOTIVE ŞI VAGOANE. În anul 1936 fuzionează cu uzina ASTRA, prima fabrică de vagoane şi motoare. Începând cu anul 1940 îşi modifică denumirea în SOCIETATEA ASTRA Fabrica Română de Vagoane, Motoare, Armament şi Muniţiuni. Opt ani mai târziu, în 1948, Societatea Astra Braşov primea numele de STEAGUL ROŞU pe care l-a păstrat până în anul 1990, şi producea vagoane, utilaje pentru industria minieră şi siderurgică, maşini, unelte şi rulmenţi. În anii următori se fac retehnologizări pentru ca în 1954 aici să se producă primul camion românesc SR-101. SR sunt iniţialele de la numele fabricii din Braşov: Steagul Roşu, devenită ulterior: Întreprinderea de Autocamioane Braşov, Autocamioane Braşov şi Roman SA. Primele camioane produse acolo au purtat acest nume. În august 1953, Guvernul a dispus uzinei Steagul Roşu realizarea în serie a primelor autocamioane româneşti. În a doua jumătate a aceluiaşi an, a început pregătirea fabricaţiei de autocamioane, iar la data de 1 mai 1954, un lot de autocamioane româneşti au defilat la demonstraţia… oamenilor muncii. Începerea producţiei de autocamioane a însemnat o etapă importantă în dezvoltarea uzinei deoarece a marcat trecerea de la producţia variată şi de serie mică la una unică de serie mare. Acest lucru a dus la ridicarea nivelului tehnic al uzinei şi la cristalizarea unei concepţii unitare în dezvoltarea ulterioară acesteia. Astfel, în 1960, uzina se adaptase deja la producţia de autocamioane. Efortul de profilare a uzinei pentru fabricarea autocamionului SR 101 a tins spre ridicarea la o capacitate comună a sectoarelor care realizau în principal piesele, subansamblele şi ansamblele camionului. Alegerea unui model care să constituie prototipul autocamionului ce urma să intre în producţia de serie nu a fost o treabă uşoară. Era necesar, în primul rând, ca acest tip de autocamion să nu ridice probleme tehnologice şi constitutive deosebite. În al doilea rând, trebuia să corespundă necesităţilor imediate pentru care urma să fie realizat. Din aceste considerente s-a convenit să se ia ca model autocamionul sovietic ZIL 150. Autocamionul SR 101 a reprezentat un produs deosebit de rezistent, uşor de condus în exploatare şi, deci, corespunzător nivelului profesional şi tehnic al personalului de exploatare şi întreţinere existent atunci. Motorul SR 101 şi şasiul SR 101 au fost întrebuinţate şi la realizarea unor autovehicule pentru nevoile imediate ale economiei. Astfel, au fost realizate autobasculante, autocisterne, autobuze TV, iar o parte din subansamblele de la autoşasiul SR 101 s-au folosit la realizarea primelor troleibuze româneşti. Numărul de autocamioane furnizate de uzină parcului naţional, până la sfârşitul anului 1969, a fost de 107.466, din care 54.224 SR 101. Cu toate rezultatele obţinute în exploatare, schimbarea tipului de autocamion era inevitabilă, datorită faptului că autocamionul SR 101 de 4 tone era depăşit ca nivel tehnic. Parcul naţional de autocamioane era dotat în majoritate cu autocamioane de 4 tone, acestea având în 1950 o pondere de 70% din total. În urma unor studii, s-a ajuns la concluzia că era necesară proiectarea unor noi tipuri de autocamioane de 3 şi 5 tone echipate cu motor de 8 cilindri în V, cu parametrii tehnici la nivelul construcţiilor de pe piaţa mondială. După acest succes mult mediatizat de conducerea comunistă a ţării, schimbări se fac în continuare. Între 1959 şi 1961 se proiectează şi se pregăteşte autocamionul CARPAŢI de 3 tone, iar în anul 1962 se produce autocamionul CARPAŢI de 2,5 tone. În 1964, uzina braşoveană proiectează şi produce autocamionul BUCEGI de 5 tone, care era menit să asigure necesarul pentru multele şantiere ale patriei, scop atins cu mult succes. Dar producţia de aici trebuia să ţină pasul cu piaţa europeană, aşa că în anul 1971 se produc primele autocamioane cu motoare diesel în licenţă MAN Germania. În anul 1990 uzina îşi schimbă denumirea în SC Roman S.A. iar în 1994 se organizează pe divizii. În 1999 este fabricat primul autocamion cu motor Euro 2 românesc. În anul 2000, pe poarta fabricii iese camionul cu numărul 750.000. În luna noiembrie 2002, Roman SA producea autocamioane cu motor Euro 3. Din mai 2004, după realizarea privatizării au fost luate decizii strategice care au permis ca S.C. ROMAN S.A. Braşov să producă autovehicule civile cu un nou design şi complet modernizate, autovehicule militare cu multe echipamente performante, inclusiv blindaje conform STANAG, autobuze urbane cu podea complet coborâtă, autobuze interurbane şi turistice. În noiembrie 2008 aici s-a realizat primul tractor U 650 şi primul motor de tractor, iar în august 2009 a fost fabricat primul lot de tractoare U 650 pentru Egipt. Produsele realizate în prezent sunt dotate cu motoare Euro 5 iar printre dotarile de varf se afla un nou computer de bord de concepţie proprie.

Cupa Corona Brașov 2017 - polo pe apă

Polo pe apă este un sport nautic pe echipe. Se dispută între două echipe alcătuite din 7 jucători fiecare: 6 jucători de teren și un portar, pe banca de rezerve fiind încă maximum 6 jucători. Portarul este singurul jucător căruia i se permite să atingă mingea cu două mâini, să lovească mingea cu pumnul închis și să atingă fundul piscinei, dar nu i se permite să depășească mijlocul piscinei. Teoretic polo pe apă se aseamănă handbalului. Jocul de polo pe apă are durata a 4 reprize a câte 8 minute fiecare. Lungimea bazinului este de 30 m pentru bărbați și 25 m pentru femei, iar lățimea de 20 m. Adâncimea apei este de cel puțin 1,8 m. Este cel mai vechi sport de echipǎ jucat la toate edițiile Olimpiadelor sportive de varǎ, din anul 1900, de când a fost introdus ca sport olimpic.Britanicii sunt considerați părinții polo-ului pe apă, primul joc la ei având loc la 14 iulie 1876. În România, primele echipe de polo au apărut la Cluj, Timișoara și Târgu Mureș. În anul 1952, la Jocurile olimpice de la Helsinki, România este prezentă pentru prima dată cu o echipă de polo.

Prezint aici o istorie romanțată a simbolisticii vechii steme a orașului Brașov: Înainte de stabilirea germanilor in Transilvania, regele maghiar Solomon a purtat razboi împotriva cumanilor pe care i-a alungat în final peste graniță. La un moment al acestei lupte ploaie de săgeți se abăteau mai mult asupra regeleui deoarece el se făcea cel mai vizibil prin strălucirea coroanei pe care o purta pe cap, coroana dându-l de gol în fața inamicului. Înțelegând pericolul, regele și-a depus coroana pe trunchiul retezat al unui copac, mai precis peste buturuga ce rămăsese din falnicul copac, el nemaifiind atât de vizibil. Astfel a evitat regele Solomon potopul de săgeți și a reușit să se retragă, abandonându-și coroana în acea pădure. Coroana regală a rămas neobservată mulți ani pe trunchiul de copac, până când au găsit-o sașii. Aici teutonii au construit cetatea Brasovia și în jurul acesteia s-a constituit o comunitate umană. Pe locul unde s-a găsit coroana s-a ridicat primăria comunității care s-a denumit Kronstadt (Orașul coroanei). Mai tîrziu toate cladirile, drapelele și scuturile orașului s-au decorat cu coroana pe trunchiul de copac cu rădăcini. Mai tarziu s-a incercat interpretarea stemei: Radacinile acesteia reprezinta cele 13 comunitati rurale sasesti din Tara Barsei, ale caror locuitori, asemenea radacinilor, lucreaza in pamant si isi duc produsele la oras. Asa cum radacinile nu doar sustin trunchiul copacului, ci il si intaresc, pentru a nu putea fi doborat de furtuni, asa ajuta si comunitatile sasesti orasul si il feresc de pieire. Asa cum radacinile unui copac nu sunt observate, asa e trecuta cu vederea si munca tacuta a taranilor. Trunchiul puternic simbolizeaza orasul: scoarta aspra si tare se aseamana cu zidurile orasului si bastioanele. Coroana se aseamana cu regele. Pe trunchi, coroana poate sta in siguranta, asa cum si regele se poate baza pe sustinerea si loialitatea orasului Brasov si a sasilor.

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele unor monumente de cultură și arhitectură brașovene din vremuri diferite.

Statuia Dorobanților

Spitalul uzinelor de tractoare "Ernst Thalman"

Spitalul de stat nr.2

Pavilionul pompierilor

Prefectura, Palatul de justiție și Vila Schuller

Institutul Mecanic

Institutul biblic

Hotel Continental

Marele hotel ARO Palace

Gimnaziul mare greco ortodox

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 kilometri pătrați, numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele unor monumente de cultură și arhitectură din județ precum și alte locuri de vizitat în acest județ.