Epaminonda's Blog.....: MONUMENTELE EROILOR BUZOIENI

Cilibia este o comună din județul Buzău, care include și satele: Gara Cilibia, Mânzu, Movila Oii și Poșta. Comuna se află la o distanţă de 19 km de municipiul Buzău, în estul județului, în Câmpia Bărăganului, pe malul drept al râului Buzău, fiind străbătută de șoseaua națională DN2B care leagă între ele orașele Buzău și Brăila. Această șosea se ramifică în Cilibia cu drumul județean DJ203I spre orașul buzoian Pogoanele și mai departe spre județul Ialomița. Prin comună trece și calea ferată Buzău-Brăila, care este deservită de gara Cilibia. La recensământul din anul 2011 comuna număra 1864 locuitori în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 91,3%, romi – 5,47% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Cilibia astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 96,72% și restul – nedeclarată sau altă religie.

În anul 1952, preotul Stelian Manea a ridicat în memoria eroilor o cruce din piatră cioplită. Recent, în anul 2000, din iniţiativa preotului Constantin Nicolae-Marius, a fost ridicată, în cimitir, lângă biserica satului Cilibia, cu hramul “Sfinţii Voievozi”, o cruce din ciment mozaicat, pe care este înfăţişată, în relief, Maica Domnului cu Pruncul în braţe. O placă de marmură are înscrisă inscripţia “Veşnică pomenire eroilor neamului”. Pe o alta sunt reprezentate însemnele naţionale şi ale armatei. Nu sunt înscrise pe monument numele eroilor satului.

În cimitirul satului Mânzu există o cruce simplă din piatră, pe un postament din ciment. Pe ea este aplicată inscripția “Pentru eroii căzuţi pe câmpul de luptă, pentru patrie şi neam”, fiind înscrise numele a cinci eroi din Primul Război Mondial şi nouă din Al Doilea Război Mondial.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

__________xxx__________

O MEDALIE ȘI
CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

100 * Centenarul unirii Bucovinei cu țara * 100

1918 - 28 noiembrie - 2018

Bucovina – „Țara Fagilor” este numele dat Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de austrieci în 1775 după ce regiunea a devenit provincie a Imperiului Habsburgic. La data de 28 Noiembrie 1918, la Cernăuți s-a desfășurat – în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan – Congresul general al Bucovinei. Cu majoritate zdrobitoare de voturi, Congresul a votat „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. Era al doilea mare moment al Marii Uniri, după ce Basarabia se unise cu Patria-Mamă. După Cernăuţi, toate privirile românilor se îndreptau către Alba Iulia, unde urma să aibă loc ultimul act din procesul de desăvârşire al României Mari.În Anul Centenarului, ne aducem aminte de cuvintele emoționante ale poetului bucovinean Vasile Posteucă: „Dacă ne luăm răgazul să poposim un pic pe pragul cernit al Ţării Fagilor, ziua de 28 Noiembrie 1918 este o carte deschisă a durerii şi măririi neamului nostru. Şi primele cuvinte ale acestei cărţi ne spun că fără Bucovina n-avem ţară. Bucovina, cu Putnele, Suceviţele, Voroneţurile şi Cosminele ei, este însăşi inima istoriei noastre. Căci Bucovina nu este graniţă, ci vatră, inima unui neam. Leagănul unei istorii. Şi vatra, inima, nu poate fi dată nimănui, niciodată. (…) Credem prea mult în viitorul de aur al neamului, ca să nu profeţim învierea bisericilor lui Ştefan cel Mare şi împlinirea din nou a geografiei româneşti. Avem nevoie de această integritate geografică pentru a ne de măsura în istorie, pentru a crea o cultură şi a dărui lumii, înnebunite de materie şi de dominaţie lumească, o spiritualitate nouă, în sens profund creştin şi omenesc (…). Să ne oprim o clipă în loc şi să ascultăm chemarea pământului cu mânăstiri şi fagi. Să răzvidim glasul criptei de la Putna la 28 Noiembrie”.Contextul european în care Bucovina se unește cu România este dominat de mari prefaceri. Puterile Centrale ies înfrânte din Primul Război Mondial și capitulează rând pe rând, spre sfârșitul anului 1918: Bulgaria în 29 septembrie, Turcia în 30 octombrie, Austro-Ungaria în 3 noiembrie. Austro-Ungaria intră într-un proces de dezintegrare, iar o serie de state, componente ale imperiului, își proclamă independența în a doua jumătate a anului 1918: Cehoslovacia în 28 octombrie, Ungaria în 2 noiembrie, Austria în 12 noiembrie, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor în 24 noiembrie. În 3 octombrie/16 octombrie împăratul Carol I lansează un manifest, Către popoarele mele credincioase, prin care anunța federalizarea imperiului Austro-Ungar. Această decizie era ultima încercare de a salva de la pierire un imperiu aflat în agonie. Profitând de slăbiciunea imperiului, Consiliul Național Ucrainean a convocat Adunarea Națională Constituantă, la Liov, în 19 octombrie 1918. Adunarea a proclamat independența teritoriului ucrainean din Austria-Ungaria, inclusiv nord-vestul Bucovinei. Reacția românilor din Bucovina a fost imediată. În 14 oct/27 oct 1918, Iancu Flondor și Sextil Pușcariu au organizat Adunarea Națională la Cernăuți la care au participat reprezentanți ai românilor, primari și foștii deputați ai dietei bucovinene. Adunarea a adoptat o moțiune prin care era proclamată unirea Bucovinei integrale cu celelalte provincii românești, într-un stat național independent. A fost înființat și un Consiliu Național, alcătuit din 50 de persoane, aflat sub președenția lui Iancu Flondor, care să se ocupe de înfăptuirea unirii. Câteva zile mai târziu, pe 3 noiembrie, ucrainienii bucovineni au organizat o adunare, ca răspuns celei românești, în care au proclamat alipirea unei mari părți din Bucovina noului stat ucrainean. În susținerea acestora, Rada de la Liov a mobilizat militari, care au luat poziții de apărare în pozițiile cheie ale Bucovinei.

Luând act de acțiunile părții ucrainiene, Consiliul Național Român a cerut sprijin militar Guvernului României și a convocat, pentru 15/28 noi 1918, Congresul general al Bucovinei. La Congres au participat 74 de delegați ai Consiliului Național Român, 13 delegați ai ucrainienilor, 7 ai germanilor, 6 ai polonezilor. Dionisie Bejan a citit în plen o Moțiune care prezenta caracterul românesc al Bucovinei și cerea “unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, regatul României”. Moțiunea a fost adoptata cu entuziasm, singurii care au votat împotriva unirii cu România fiind reprezentații ucrainieni. Congresul a stabilit ca o delegație, formată din Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Ion Nistor și Eudoxiu Hurmuzachi, să-i prezinte, la Iași, Regelui Ferdinand actul prin care Unirea Bucovinei cu România era pecetluită.

Centenarul alipirii Bucovinei de către Austria

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1875 cu ocazia centenarului alipirii Bucovinei de către Austria. Medalia este confecționată din argint și are forma rotundă cu diametrul de 42,9 milimetri. Pe avers în câmp este reprezentată Maria Tereza stând pe tron, cu fulgerul în mâna dreaptăm primește omagiul Bucovinei reprezentată de o femeie drapată, în picioare, purtând coroană turelară, ținând în mâna dreaptă un scut, iar cu stânga un copil. Semicircular periferic este aplicată insripția: “IN MEMORIAM SOLLEMNIVM SAECVLARIVM BUCOVINAE CVM AVSTRIA CONIVNCTAE” (În amintirea centenarului solemn al Bucovinei unite cu Austria). În exergă și orizontal sunt aplicate inscripțiile: “MDCCCLXXV” (anul 1875) și “J.TAUTENHAYN” (numele gravorului). Pe revers în câmp, între două ramuri, de laur și stejar, unite cu o panglică la partea de jos, sunt reprezentate două scuturi apropiate, surmontate de boneta princiară, cu stema Bucovinei (dextra) și Austriei (senestra). Deasupra circular periferic este aplicată inscripția: “AVSTRIAE GRATA BVCOVINA” (Bucovina recunoscătoare Austriei).

Cedarea nordului Moldovei către Imperiul Habsburgic a avut loc într-o epocă în care atât Austria, cât şi Rusia, avansau spre sud-estul Europei spre teritoriile ocupate sau dominate de Turcia. Lovitura dată Moldovei a venit în urma războiului ruso-turc dintre 1768 şi 21 iulie 1774, încheiat prin Tratatul de la Kuciuk-Kainargi. În timpul ostilităţilor, şi Moldova, şi Ţara Românească fuseseră ocupate de trupele ruseşti, iar armatele habsburgice fuseseră în alertă. Aşa cum se întâmplase şi la începutul secolului, elitele politice româneşti au încercat să folosească conflictele dintre cele trei imperii, iar la negocierile de pace de la Bucureşti şi Focşani, din 1773, au cerut din nou ca Înalta Poartă să respecte autonomia Principatelor: domnii să nu mai fie înlocuiţi decât motivat, tributul să fie limitat la cel oficial, iar jurisdicţia raialelor turceşti de la Dunăre să nu se extindă. Aceste revedincări au fost asumate de Rusia la finalul conflictului. Ambasadorul ţarului la Constantinopol urma să îi reprezinte şi pe români. Era primul pas spre plasarea Moldovei şi a Ţării Româneşti sub jurisdicţia colectivă a Marilor Puteri. La Viena, împăratul Iosif al II -lea şi mama sa, împărăteasa Maria Tereza, agreau ideea neutralităţii Principatelor româneşti. Dar Austria îşi dorea un coridor care să unească Transilvania de Galiţia poloneză. Acest coridor era nordul Moldovei. Cancelaria vieneză l-a cerut Turciei, deşi sultanul, potrivit tratatelor, ar fi trebuit să apere, nu să fragmenteze Moldova. Domnitorul fanariot Grigore Ghica al III-lea s-a opus raptului. A plătit cu viaţa. Alexandru Grigore Ghica este considerat un fel de erou al Bucovinei. Deşi a avut o domnie foarte scurtă, deşi era domn fanariot şi ar fi trebuit să respecte cuvântul stăpânului, să pupe papucul sultanului, cum se mai face şi astăzi din nefericire, el nu a voit să facă acest lucru şi a încercat să salveze atât cât se mai putea salva. Şi chiar a încercat să respingă trimişii habsburgilor în Bucovina. Din nefericire pentru el, Maria Tereza, care avea bune relaţii la Stanbul, s-a plâns sultanului. Acesta a trimis un înalt funcţionar otoman - Capugi Başa, aducătorul de cap, asta însemna - Ahmed îl chema, cu care Alexandru Ghica era chiar în relaţii bune. Dar acesta l-a omorât la Iaşi, respectând porunca stăpânului şi dând exemplu şi în viitor celor care ar fi încercat să nu respecte poruncile împărăţiei de la Constantinopol. Practic, Ghica e un erou, dar ce şi-au dorit Poarta, şi mai mult decât atât, habsburgii, s-a întâmplat prin ocuparea Bucovinei, pe care au ţinut-o până în 1918. Kara Ahmed, spun mărturiile vremii, a sosit la Iaşi pe 30 septembrie 1777, şi pretextând o răceală, l-a invitat insistent pe domnitor să îl viziteze. Deşi venise înconjurat de gardă, Vodă Ghica a intrat singur la aşa-zisul bolnav. „Înăuntru rămăseseră deci singuri singurei Vodă Grigore Ghica şi Ahmed Capugiul străjuiţi afară la uşă de doi ostaşi cu puştile încărcate... Un singur lucru e sigur, că Aga Ahmed l-a omorât pe Grigore Ghica cu mâna lui. Moldovenii din odaia cafelelor şi doctorul grec din camera lui Hafiz au auzit deodată gălăgie, ţipete, o scurtă luptă, probabil un horcăit... şi gata. Când puterile creştine au cerut explicaţii pentru decapitarea domnitorului, Kara Ahmet a răspuns că Alexandru Ghica s-a opus mazilirii, că era un trădător şi că de aceea a fost nevoit să îl ucidă. Peste o zi, la 1 octombrie 1777, la Cernăuţi, notabilii români, în frunte cu boierul Ilie Herescu, şi în prezenţa guvernatorului militar austriac, Gabriel von Spleny, au jurat credinţă împăratului de la Viena. Austria preluase - prin Convenţia din mai 1775 - 10.400 de km pătraţi, 4 oraşe, în jur de 300 de sate şi cătune, 70.000 de locuitori din care 48 de mii români, iar restul ruteni, armeni, ruşi şi evrei. Bucovina va fi administrată militar până în 1786, apoi va fi înglobată Galiţiei - moment de masivă colonizare a provinciei cu alte etnii: evrei, polonezi, ucrainieni, germani, armeni. Din 1849 şi până la realipirea la România, în 1918, Bucovina va fi provincie autonomă, subordonată direct împăratului de la Viena. Numele de Bucovina, de origine slavă, a fost folosit pentru prima dată în vechi documente ale Moldovei în 1392, dar a fost repus în circulaţie de austrieci, pentru a muşamaliza raptul. La fel va proceda Rusia, folosind numele de Basarabia pentru estul Moldovei, încorporat în 1812. Valurile de pătrundere a elementelor neromâneşti în Bucovina au fost diferite. Nu au venit toţi deodată, ci în funcţie de interesele Imperiului. Când s-a descoperit partea de mine din partea Iacobeniului au fost aduşi nemţi. Când au început să lucreze piatra din Dornişoara au adus nemţi şi cehi şi aşa mai departe. În funcţie de interes. Când a fost nevoie de exploatarea pădurilor au fost aduşi şi ruteni şi ucrainieni. Una dintre primele decizii ale guvernământului austriac a fost să diminueze importanţa Sucevei, vechea capitală a Moldovei şi să sporească forţa oraşului Cernăuţi, care a devenit nucleul politic şi economic al provinciei. Administraţia vieneză a adus investiţii masive, iar migraţia evreilor şi a nemţilor a multiplicat comportamentele de tip urban. Cum Bucovina a intrat în componenţa Austriei în vremea domniei luminate a lui Iosif al II-lea, atmosfera generală a fost una de toleranţă şi înflorire economică şi culturală. În a doua jumătate a sec. XIX, Vatra Dornei se va transforma într-o staţiune de lux. Din nefericire, multe din clădirile ridicate atunci sunt acum în paragină. Investiţia cea mai durabilă a guvernării austriece ţine însă de educaţie. În 1860, împăratul Franz Iosif aprobă ridicarea unei noi reşedinţe episcopale şi de învăţământ teologic la Cernăuţi. Proiectul - încredinţat marelui arhitect ceh Josef Hlavka - a fost inaugurat în mai multe etape până în 1875. Atât pentru arhitectură, cât şi pentru frescele care împodobeau sălile destinate solemnităţilor sau cursurilor, echipa arhitectului Hlavka a studiat îndelung mănăstirile din nordul Moldovei. Picturile au fost însă distruse în perioada sovietică.

Insigna - Comandamentul comunicațiilor și informaticii

Ministerul apărării naționale

Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii (index – U.M.02415 București) conduce unităţile militare subordonate pentru realizarea, exploatarea şi mentenanţa sistemului de comunicaţii şi informatic necesar armatei române la nivel strategic.

Este structura de nivel strategic pe linie de comunicaţii şi informatică a SMG, subordonată acestuia şi coordonată de locţiitorul şefului SMG. Are în subordine unităţile de comunicaţii şi informatică destinate realizării şi exploatării RMNC la nivelul strategic al conducerii operaţionale şi administrative a Armatei României.

Misiunile sale sunt;

Instalează, exploatează şi asigură mentenanţa sistemului de comunicaţii şi informatică, necesar conducerii, cooperării şi înştiinţării armatei la nivel strategic, la pace, în situaţii de criză şi la război, pe teritoriul naţional şi în teatrele de operaţii;
Asigură realizarea infrastructurii CIS a CNMC, managementul, operarea şi mentenanţa RMNC, precum şi interconectarea acesteia cu NGCS în punctele şi prin procedurile puse de acord cu NATO;
Asigură instalarea, utilizarea şi mentenanţa platformelor tehnice ale P.C. din RNI-PCS conform planurilor DCI/SMG;
Asigură managementul sistemelor criptografice şi materialele necesare realizării legăturilor criptate la nivelul SMG şi al structurilor subordonate;
Planifică şi conduce acţiunile unităţilor subordonate pentru îndeplinirea misiunilor ordonate;
Asigură preluarea, integrarea în sistemele proprii şi utilizarea resurselor şi serviciilor operatorilor naţionali (publici) precum şi ale altor operatori ai sistemelor de comunicaţii şi informatică ce acţionează pe teritoriul naţional, potrivit legii;
Participă la realizarea şi exploatarea sistemului de comunicaţii şi informatică integrat al Ministerului Aparării, prin implementarea graduală a arhitecturii tehnice şi informatice a sistemelor C4I2SR;
Creează şi gestionează rezervele operative şi strategice de tehnică şi materiale de comunicaţii şi informatică ale armatei;
Asigură implementarea standardelor militare ratificate, a doctrinelor, manualelor şi documentelor specifice domeniului.
Participă la întocmirea (elaborarea) şi execuţia planurilor de înzestrare/achiziţii în domeniul comunicaţiilor şi informaticii în cadrul Programului major "Statul Major General Conducere Strategică".

Traseul istoric al Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii, în cei 66 de ani de existenţă, a fost marcat de numeroase transformări şi adaptări la realităţile vremurilor. Procesul de transformare, abordat din punct de vedere ştiinţific, este un concept şi o doctrină pe care astăzi se sprijină efortul principal al statelor membre NATO de a modela structurile şi capabilităţile armatelor, pentru a putea răspunde adecvat riscurilor şi ameninţărilor actuale la adresa securităţii lor naţionale. Din această perspectivă, s-au căutat şi se caută şi în prezent soluţii optime de atingere a performanţei organizatorico-structurale a comandamentului (referindu-mă la ultimele două transformări din cele unsprezece parcurse de la înfiinţarea sa), astfel:

transformarea din 01.05.2006, care a avut ca scop esenţial punerea de acord a structurii Comandamentului Transmisiunilor cu misiunile şi atribuţiile ce îi reveneau odată cu aderarea României la NATO;
transformarea ce urmează a avea loc în acest an, şi care are ca scop ajustarea dimensiunii Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii în concordanţă cu normele generale acceptate în statele membre NATO pe linie de personal – raportul între numărul ofiţerilor, subofiţerilor şi personalului civil pe de o parte şi raportul între grade ale ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor pe de altă parte.

Constant, de-a lungul timpului, misiunea principală a comandamentului a rămas în esenţă aceeaşi: de a asigura suportul de comunicaţii şi informatică pentru conducerea activităţilor militare la nivel strategic pe timp de pace, criză şi război; numai coordonatele acestei misiuni au suferit modificările impuse de realităţile timpului şi bineînţeles modalităţile de îndeplinire a acesteia. Evoluţia continuă a realizărilor în domeniul comunicaţiilor şi-a pus amprenta an de an pe modul de acţiune al unităţilor subordonate pentru îndeplinirea sarcinilor, dar şi a concepţiilor elaborate la nivelul comandamentului. Începând cu anul 1997, odată cu înfiinţarea Direcţiei Comunicaţii şi Informatică în cadrul Statului Major General, competenţele, atribuţiile şi răspunderile Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii au suferit ultimele transformări majore ce au condus la actualul loc şi rol, şi anume acela de a realiza, exploata şi asigura stabilitatea Reţelei Militare Naţionale de Comunicaţii (RMNC) la nivelul conducerii strategice, utilizând eficient efortul unităţilor subordonate.

Forţele şi mijloacele actuale ale Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii sunt formate din resursele celor zece unităţi subordonate, grupate după misiuni astfel:

două unităţi de nivel regiment, una din ele dotată cu mijloace semistaţionare, iar cealaltă cu componente mobile pentru deservirea centrelor de comunicaţii şi informatică ale P.C. strategice la pace, criză şi război;
centrul de pregătire pentru comunicaţii şi informatică;
o unitate de tip batalion dotată cu componente mobile pentru misiuni de sprijin de comunicaţii şi informatică în teatrele de operaţii sau pe teritoriul naţional la pace, criză şi război;
patru unităţi de tip batalion pentru exploatarea centrelor de comunicaţii cu management local, regional şi general din compunerea RTP, situate în zona de responsabilitate şi a centrelor de comunicaţii şi informatică ale unor PC în situaţii de criză şi război;
un batalion de instrucţie pentru comunicaţii şi informatică;
o unitate de mentenanţă şi depozitare.

Conceptele de război bazat pe reţea NCW (Network Centric War) şi NNEC (NATO Network Enabled Capability) au pus în faţa Comandamentului Comunicaţilor şi Informaticii provocări deosebite pe linia execuţiei unor proiecte menite să implementeze treptat aceste abordări ale războiului modern. Realizarea sistemelor C4I2 SR în aceste condiţii înseamnă de fapt noi sisteme, echipamente şi servicii asigurate cu forţe proprii sau achiziţionate, cu cerinţe ce se schimbă de la o zi la alta în ritmul în care comunicaţiile şi tehnologia informaticii progresează. Pentru comandament, în această etapă, obiectivul principal îl constituie dezvoltarea permanentă a Reţelei de Transmisiuni Permanente (RTP) din RMNC, astfel încât facilităţile şi locaţiile oferite de aceasta să răspundă în permanenţă cerinţelor operaţionale. În acest sens, suntem preocupaţi de mutarea efortului activităţilor de la "asigurarea de sisteme sau reţele” la asigurarea de servicii integrate cu un accent deosebit pus pe: comunicaţiile în clar şi criptate de voce şi date, comunicaţiile multimedia-video criptate, transferul de imagine ş.a. Îndeplinirea rolului deosebit al Comandamentului Comunicaţiilor şi Informaticii în cadrul sistemului de comandă şi control al Armatei României, reliefat de atributul de principal realizator al subsistemului de comunicaţii şi informatică, nu poate fi îndeplinit decât aliniindu-ne la efortul general prin implementarea principiilor amplificării conectivităţii, amplificării benzii, asigurării şi amplificării accesului, asigurării şi amplificării securităţii şi al managementului centralizat şi integrat al resurselor CIS. Suntem deja puternic angrenaţi în implementarea conceptelor bazate pe soluţii tehnologice moderne: legături de date tactice (DTDL, Link 22, MIDS/JTIDS ş.a.), integrarea senzorilor (ISTAR), implementarea sistemelor de monitorizare a poziţiei forţelor (FFT), noi generaţii de sisteme de identificare, navigaţie şi sincronizare pentru platformele tactice dar şi fuziunea datelor la nivel operativ şi strategic. Comandamentul este puternic implicat în realizarea şi gestionarea principalelor elemente specifice ale domeniului comunicaţii şi informatică ale programului major de achiziţii "Statul Major General/Conducere Strategică”, aflat în responsabilitatea Statului Major General. Câteva componente ale acestuia, ce trebuie amintite ca fiind pe agenda zilei, sunt următoarele: extinderea sistemului CRONOS, echiparea cu mijloace de comunicaţii moderne a punctelor de comandă strategice, executarea lucrărilor de telecomunicaţii în locaţii fixe, achiziţia de fluxuri satelitare şi prin fibră optică, instalarea de terminale satelitare în diferite locaţii, modernizarea centrelor de management general, regional şi local ale RTP/RMNC, instalarea criptoarelor în toate locaţiile RMNC, dezvoltarea şi upgradarea Reţelei Radio Operative de Nivel Strategic (RRONS), dezvoltarea sistemului de videoteleconferinţă în locaţii fixe şi prin centre desfăşurabile (mobile), asigurarea de staţii de lucru securizate pentru reţelele de calculatoare, asigurarea softului de comunicaţii pentru principalele aplicaţii informatice în funcţiune (INTRAMAN, SCCAN, ASOC, CISANBC, SISAM etc), asigurarea de terminale criptate de voce tip DELTA, asigurarea MCID pentru utilizatorii de la categoriile de forţe şi celelalte comandamente, implementarea sistemului TETRA DIMETRA şi altele. Deasupra am postat logo-ul, fanionul și steagul de identificare al Comandamentului comunicațiilor și informaticii.

Connex GSM - Lumea e a ta

Dă-mi un telefon!

Connex, denumire actuală Vodafone, este o companie de telefonie mobilă în România. Până în anul 1996 în România n-a existat telefonie mobilă decât printr-o soluție oferită de Telefonica (operatorul spaniol) pe un sistem numit NMT 450, care arăta ca un telefon fix cuplat la un radio și o baterie de dimensiuni mari. În noiembrie 1996 Ministerul Comunicațiilor a anunțat câștigătorii celor două licențe de comunicații mobile puse la bătaie: companiile MobiFon și Mobil Rom. Pe 15 aprilie 1997 compania MobiFon a lansat rețeaua Connex. MobiFon avea ca acționar majoritar pe Telesystems International Wireless, un operator canadian, și ca acționari minoritari companii precum AirTouch Canada, Poșta Română, Ana Electronic, Logic Telecom și alții. Inițial telefonia mobilă a fost foarte scumpă: primele abonamente costă 12, 15 sau 20 de dolari, iar minutul de convorbire 0,4 dolari sau chiar mai mult, plus că un nou abonat plătea și o taxă de activare de 50 de dolari. În noiembrie 1997 s-a lansat pachetul Connez Go!, adică telefonia cu cartelă preplătită. În anul 1998 s-a lansat serviciului SMS. Tot în 1998 s-a înființat și ceea ce astăzi se numește Fundația Vodafone. În august 2000 Connex a lansat cartelele Kamarad, cartele pentru care puteai alege un număr preferențial pe care-l apelai cu un tarif mult mai mic. Soluția a prins foarte bine la cupluri sau familii numeroase. În noiembrie 2005 a început rebrandingul din Connex în Vodafone, pentru că Vodafone cumpărase, de-a lungul timpului, aproximativ 20% din acțiunile MobiFon. La data 31 iulie 2013 Vodafone și Orange semnează un acord pentru partajarea infrastructurii de rețea. Adică în loc să dezvolte fiecare de la zero rețeaua în viitor, unele lucruri se fac la comun. Cel mai bun exemplu ar fi că-și prind amândoi operatorii antenele de același turn metalic, nu construiește fiecare propriul său turn. Asta înseamnă reduceri de costuri, de birocrație, de timp de implementare și alte avantaje. La 30 septembrie 2017, Vodafone avea 9754823 de clienți, 40% fiind abonați, și o cifră de afaceri anuală de peste 700 de milioane de euro.

Mihai C.Șutzu - președinte al Societății numismatice române

de la 1903 - 1911

Medalia de mai sus se constituie într-un omagiu adus de către numismații români Președintelui Societății Numismatice Române – Mihail C. Șutzu, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 80 de ani. Pe avers este reprezentată efigia celui sărbătorit, privind spre dreapta, înconjurată de inscripția circulară: “MIHAIL. C. ȘUTZU. PREȘEDINTE. AL. SOCIETĂȚII. NUMISMATICE. ROMÂNE. DE LA 1903. 1911”

Mihail C. Șuțu a fost un istoric și numismat român, care a fost ales ca membru titular al Academiei Române. El s-a născut în data de 15/27 februarie 1841 în București și a decedat la data de 9 iulie 1933. În perioada 18 noiembrie 1899 - 31 decembrie 1904 a fost guvernatorul Băncii Naționale a României, iar între anii 1903 – 1911 a fost și Președintele Societății Numismatice Române. A scris mai multe articole de numismatică dintre care amintesc:

Sistemele monetare primitive din Asia Mică și Grecia
Studiu asupra monedelor bătute de Imperiul Roman
Monede din colecția noastră inedite sau mai puțin cunoscute din orașele antice dobrogene.

________ooOoo________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ