Epaminonda's Blog.....: JINDRICHUV HRADEC

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea cehă JINDRICHUV HRADECK,

în limba germană NEUHAUS, regiunea BOEMIA DE SUD,

câteva trimiteri poștale ilustrate și vederi aeriene dar și o

medalie și două insigne locale.

Pavilionul Rondell

Piața mare

Monumentul din Piața centrală

Hotelul Concertino

Castelul

Biserica Adormirea Maicii Domnului

Biserica baptistă Sfântul Ion

Biserica Sfântul Venceslaus

Arhitectură locală

Vederi aeriene

Trimiteri poștale

Set 2 insigne locale

Medalie locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNȚELEPT

_________xxx_________

CÂTEVA
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Colegiul național Gheorghe Lazăr 1860

Colegiul național Gheorghe Lazăr București

Colegiul Național Gheorghe Lazăr, în trecut Liceul Gheorghe Lazăr, este un liceu din centrul municipiului București. Localizat în colțul sudic al parcului Cișmigiu, colț cu Bulevardul Regina Elisabeta. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înființează pe 18 ianuarie 1860 al doilea gimnaziu în limba română din București și îi dă numele Gheorghe Lazăr, cel care ,,a restituat limba română în dreptul său de limbă de studiu și a fost reîntemeietorul școalelor naționale”. Ziua liceului se va sărbători de atunci la această dată, când școala și-a deschis porțile. "Monitorul Oficial nr.10, din data de 14 ianuarie 1860, Eforia Instrucțiunii publice face să apără următorul anunț: "Se dă în cunoștință publicului că luni, în 18 Ianuarie, la ora 10 dimineața se va celebra deschiderea noului gimnaziu, al lui Lazăr, în casele D-lui Gh. Macescu de la Jignita, Coloarea Roșie, No.35. Director, I. Maiorescu". Liceul a devenit foarte cunoscut și prin romanul Cișmigiu et Comp., scris de Grigore Băjenaru. Decretul înființării liceului poartă semnătura regelui Carol I și data de 20 mai 1890. În toamna lui 1890 se inaugurează noul local de lângă Cișmigiu. Noua construcție, proiectată de arhitectul F. G. Muntureanu, cu studii în Anglia, este o bijuterie arhitectonică, de o sobrietate elegantă, îmbinând mai multe stiluri: de la cel brâncovenesc până la cel neoclasic englez. Nu întâmplător Lazărul a fost comparat cu liceele pariziene din preajma Grădinii Luxembourg. Liceul Lazăr este, mai ales după 1900, unul dintre avanposturile reformei învățământului, inițiate de Spiru Haret. Sub autoritatea unor directori precum D. Mirescu, V. I. Păun sau Marin Dumitrescu și a unor profesori de elită ca Scarlat Demetrescu, V. Atanasiu, Simion Radian, Marcel Brândză, Eftimie Metaxa, Dimitrie Ionescu, liceul devine un centru de inițiative didactice extraordinare: înființarea unui muzeu (1920) și a unei biblioteci (1910), cea mai modernă sală de sport din Capitală (1905-1909), societatea sportivă „Viitorul” a elevilor lăzăriști (1901), organizația de cercetași (1913), corul și orchestra liceului (1860; 1876), echipele de teatru, dansuri și gimnastică, cercul de desen, serbările școlare fastuoase etc. În 1931 se construiește noua aripă dinspre Cișmigiu a liceului, la inițiativa adunării generale a părinților, fapt care a permis amenajarea noilor laboratoare, a elegantului amfiteatru, a bufetului de la demisol. Prin activitatea unor profesori de matematică, științe naturale și fizică-chimie, prin organizarea de cercuri științifice, prin activități experimentale, prin excursii de cercetare, se accentuează cu timpul latura „realistă” a liceului. Deși au existat între cele două războaie societăți de lectură, reviste școlare de prestigiu și cercuri literare, nu acestea au format specificul școlii. De exemplu, la cercul de matematică al profesorului I. Banciu s-a format matematicianul Dan Barbilian, premiat la toate concursurile „Gazetei matematice”. Activitățile extrașcolare sunt, probabil, cea mai frumoasă tradiție a lăzăriștilor, păstrată până astăzi. De pildă, orchestra liceului, condusă de profesorul Al. Nicolescu, prezintă între 1932-1943 numeroase concerte la Ateneul Român, pe scenele teatrelor, la Radio, câștigă medalii de aur la concursurile „Tinerimii române”. Aici se formează violonistul Mihai Constantinescu, prim maestru al Filarmonicii Române. O altă activitate de marcă este cea jurnalistică. Prima revistă a liceului a apărut în 1919, se numea „Zboruri” și a fost înființată de Camil Pestrescu. Revista încuraja eseul filozofic, poezia modernă cultivată la cenaclul „Sburătorul”, literatura de idei. Au urmat alte reviste și multe premii la concursurile specifice – „Pentru noi”, „Gânduri curate”, „O geană de lumină” (sub conducerea lui Al. Graur) și „Speranțe”, înființată de Alexandru Mitru și consolidată de Tudor Opriș, revistă cu o lungă carieră. Din 2010, revista colegiului se numește LZR și apare trimestrial. În epoca stalinistă, liceul a avut de suferit. Mai întâi, i s-a dat o cifră în loc de numele său de veche tradiție: a devenit Școala medie Nr. 22. A împărțit localul cu o nouă școală medie de fete și în 1949 liceul a fost tranferat, cu arhivă cu tot (tablouri ale foștilor directori, cărți, documente, plăci comemorative), la fostul liceu „Spiru Haret”, penrtu a face loc unui centru școlar de fete. Ce înseamnă spiritul lăzărist se vede din gestul mecanicului Gheorghe Dinu, care a salvat de la distrugere Cartea de Onoare a liceului, ascunzând-o în podul școlii. În 1955 ministerul decide revenirea la vechea denumire, reluarea în posesie a localului și înființarea școlilor mixte, așa încât lăzărișii și lăzăristele se întorc lângă grădina Cișmigiului. Lazărul cunoaște o nouă perioadă de strălucire în deceniile ’60 –’70, atât datorită selecțiilor severe la admitere, îmbunătățirii bazei materiale, cât și strădaniilor unui colectiv de profesori străluciți. Se înființează clase speciale de matematică, au loc activități culturale care au adus lauri lăzăriștilor (echipa de teatru, condusă de Emil Daisa; orchestra simfonică, dirijată de Pavel Vâșcu, cenaclul literar „Luceafărul”, susținut de Tudor Opriș, revista „Speranțe”) și sportive. Multipla campioană națională și olimpică Lia Manoliu se formează în acești ani, la liceul Lazăr, dar nu este singura: între 1961 și 1974 lăzărișii cuceresc multe cupe și diplome la baschet, atletism, canoe, gimnastică, yachting, călărie, tenis și numărând opt campioni naționali, balcanici și europeni de juniori. Începând cu anii 70, adie un vânt de pragmatizare a învățământului, de anexare a lui la revoluția industrială comunistă. Liceul se organizează în două trepte, cu examen de admitere în treapta a II-a, dar cu o exigență scăzută. În 1977, Lazărul devine liceu de matematică-fizică, însă are și numeroase clase industriale, așadar printre profesori apare o nouă categorie: inginerii cu specialitatea mecanică, electronică și electrotehnică. Lăzăriștii fac și ei învățământ politic, ore de practică în atelier, participă la concursul „Tehnium”, la sesiuni științifice de comunicări și referate pe tema „Învățământ – cercetare – producție”, la concursul sportiv „Daciada” și la „Cântarea României”. Și totuși, se poate: echipa de baschet băieți câștigă în 1984 titlul și cupa de campioni republicani (profesorii Traian Predețeanu și Gheorghe Dragomir). Și totuși, se poate: în 1983 profesorul Tudor Opriș reînființează Universitatea cultural-științifică, după o întrerupere de 35 de ani, menținând deschis orizontul de cunoaștere al elevilor. Au conferențiat la Lazăr, în acei ani, personalități ale culturii, științei și literaturii: Eugen Macovschi, Alexandru Graur, E. Carafoli, Dumitru Dumitrescu, N. Theodorescu, Romulus Vulcănescu, Ion Coteanu, Victor Sahini, Șerban Cioculescu, Augustin Z. N. Pop, I. Sălișteanu, Mircea Sântimbreanu, George Șovu ș. a. În 1985, serbarea prilejuită de împlinirea a 125 de ani a fost comparabilă, prin fast și prezența unor personalități, cu aceea a centenarului. Holurile de la parter au fost împodobite cu chipuri ale unor lăzăriști de seamă, s-a editat un număr festiv al revistei „Speranțe” (cu aprobare specială de la partid, fiindcă revistele școlare fuseseră interzise în anii cei mai grei ai dictaturii comuniste), au fost expuse documente și trofee de valoare – de exemplu, manuscrisul romanului „Cișmigiu & Comp.” al lui Grigore Băjenaru. Un puternic suflu democratic a străbătut școala după Revoluția anticomunistă din 1989. Lăzăriștii sunt în fruntea elevilor bucureșteni, constituind prima Asociație a Elevilor Liberi, ale cărei propuneri adresate Ministerului Învățământului au fost luate în considerație în realizarea reformei democratice a educației: depolitizarea, reducerea numărului de ore, introducerea informaticii, a literaturii universale, a limbii latine, a logicii și psihologiei ca obiecte de studiu, cursuri opționale de istoria artei, culturii și religiilor. Unii dintre ei au fost prezenți la kilometrul 0 al democrației în 1990, editând chiar un mic ziar de succes, „Piața Universității” (6 numere în redacția elevului Alexandru Baumgarten). Câteva realizări remarcabile ale perioadei 1990-1997 sunt: consolidarea radicală a bătrânului local al școlii, sub administrația directorului Nicolae Novac, afilierea liceului la UNESCO (1992); înfrățirea cu liceul francez „Jean Monnet” din Joué-les-Tours, protocol inițiat și consolidat de prof. Roxana Veleanovici (1991); acordarea titlului de Colegiu Național (1995).

Aeroteh Bucharest Romania since november 1990

Every day aeronautical quality

S.C. Aeroteh S.A. este o companie producătoare de tehnologie aerospațială și militară din România, cu sediul central în București, Sectorul 6, pe Bulavardul Iuliuu Maniu, la nr. 220 A. Compania s-a înființat în anul 1991 prin desprinderea din cadrul societății Turbomecanica din București. Pachetul majoritar de acțiuni este deținut de Dumitru Bănuț, care deține o participație de 58,75%. Titlurile Aeroteh se tranzacționează la Bursa de Valori București, la categoria nelistate, sub simbolul AER. Compania a încheiat anul 2006 cu o cifră de afaceri de 15,8 milioane lei și un profit net de 3,8 milioane lei. Numărul de angajați al companiei în anul 2010 a fost de 109. Aeroteh SA este societate pe actiuni, cu capital integral privat, de tip inchis, functionand conform Legii societatilor nr. 31/1990. AEROTEH SA este un important producator de echipamente hidraulice si pneumatice din Romania pentru industria de aviatie si unul din producatorii de echipamente hidraulice si pneumatice, cu grad inalt de complexitate si utilizari in domenii industriale de varf. Deasemenea, executa echipamente performante pentru sistemele de distributie, masurare si control a gazelor naturale destinate consumatorilor casnici si industriali. Domeniile de activitate ale companiei sunt:

Proiectare, dezvoltare, productie/reparatie, montaj, service si comercializare pentru:

echipamente hidraulice si pneumatice utilizate in sistemele de control si navigatie ale aeronavelor si motoarelor de aviatie;
echipamente complexe din sistemele de distributie ,transport, extractie, masurare si control a gazelor naturale ;
standuri de testare si verificare echipamente din domeniul de aviatie si distributie gaze naturale .

Lucrari de proiectare si executie sisteme de distributie gaze naturale ;
Lucrari de proiectare si executie, verificari si revizii instalatii de utilizare gaze naturale.
Lucrari de verificari metrologice pentru contoare si convertoare de volum pentru gaze naturale.

Insigna - Muzeul militar central

Muzeul Militar Național din București a fost înființat în data de 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ștefănescu-Amza. Premergător constituirii acestui muzeu a fost înființat în 1893 un muzeu al artileriei. În anul 1919 Ministerul Agriculturii și Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expozițiile și patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea și exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 și, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre și izbucnirea celui de-al doilea război mondial au dus la întreruperea activității muzeului. La data 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul militar central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Școli de infanterie și cavalerie din strada Izvor, nr.137. În perioada anilor 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în anul 1985, instituția s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu, nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 și, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din anul 1990 instituția a revenit la titulatura de Muzeul Militar Național. În sălile sale, muzeul găzduiește o expoziție de istorie străveche, Colecția de arme albe și de arme de foc, colecția de machete (fortificații și tehnică militară), o bibliotecă cu carte și reviste pe teme militare. În curtea muzeului sunt expuse piese de artilerie și diverse tipuri de tehnică militară de infanterie și de aviație. La intrarea în curte se află Monumentul eroilor Regimentului 21 Infanterie, operă a sculptorului Spiridon Georgescu. Muzeul militar național are filiale locale și în alte orașe ale României precum;Oradea (inaugurat în anul 1971), Constanța (inaugurat în anul 1985) și Bacău (inaugurat în anul 1997). În prezent, patrimoniul Muzeului Militar Naţional este alcătuit din peste 300000 de obiecte tridimensionale şi materiale documentare şi este valorificat în modalităţi diverse, atât în expoziţii permanente şi temporare ale muzeului şi filialelor sale, cât şi prin participarea la proiecte culturale comune cu instituţii de profil militar sau civile, din ţară şi străinătate. Muzeul Militar National este una din cele mai mari institutii de profil din Romania, având o suprafață de 22150 metri pătrați, fiind și din acest punct de vedere în topul muzeelor românesti. Muzeul este astfel organizat; pavilionul A – secțiile de istorie militară veche, medie, modernă, contemporană și Lapidarium; pavilionul B – colecțiile de uniforme și armament, sala de expoziții; pavilionul C - biblioteca și laboratorul de restaurare, depozite, ateliere; pavilionul D - administrația‚ muzeului; pavilionul C1 – sectia de aviatie; pavilionul F – colectia de atelaje și trăsuri; parcul de artilerie, tancuri și auto. Patrimoniul Muzeului militar București este compus din 1280000 repere, fiind astfel organizat: 27 de colectii: armament de foc, uniforme romanesti, uniforme straine, ordine, medalii, plachete, insigne, numismatica, arheologie, drapele, obiecte religioase, artilerie si inzestrare artileristica; 22 de colectii documentare: clisee de patrimoniu, carte curenta, periodice, fotografii originale, manuscrise si scrisori, stampe, desene, carte veche, fondul “Cultul Eroilor”. Iată câteva dintre piesele de patrimoniu ale muzeului; Idolul neolitic de la Reșca; placuța votivă reprezentand prototipul Cavalerului Trac de la Polovragi; un vas de ceramică cu provizii și inscripții paleocreștine de la Copăceni; o bombardă din secolul al XV-lea descoperita la cetatea de la Giurgiu; costumele lui Nicolae Pătrașcu Vodă și ale soției sale; arme albe și de foc provenind din armurerii celebre, rarități pe plan național sau mondial; săbiile lui Constantin Brancoveanu, Gh. Racoczy al II-lea, Grigore Al. Ghica, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinant I, Carol al II-lea, Mihai I, ale generalilor Gh. Magheru, Iosif Bem, Eremia Grigorescu. Dintre raritățile pe plan mondial amintesc: revolverul inventat de căpitanul Vasile Dimancea; șenileta Malaxa tip UE; tunul antitanc Reșița cal.75 mm; autotunul TACAM R-2; obuziere de mare putere pe cale ferată Skoda cal. 420 mm – unicat in lume. Colecția aeronautică deține, pe lânga diferite tipuri de avioane și elicoptere: Fleet 10 G; Nardi; IAR 316 B; capsula navei spațiale Soiuz 40, unicat în România. Din colecția de uniforme și piese de echipament amintesc: uniformele care au aparținut regilor Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea; uniforme și ținute ale membrilor familiei regale- reginelor Elisabeta și Maria, principeselor Elisabeta, Mărioara și Ileana, principilor Carol, Nicolae; uniforme și piese de echipament ale mareșalilor Al. Averescu, C-tin. Prezan și Ion Antonescu, generalilor Gr. Cantilli, Carol Davila, Eremia Grigorescu, Ion Dragalina, Nicolae Dăscălescu, Leonard Mociulschi, Corneliu Teodorini, Vasile Milea, Victor Atanasie Stănculescuși altor ofițeri și generali. Colecția de ordine, medalii și insigne deține o serie de piese rare între care pot fi enumerate: colanele ordinelor Carol I, Serviciul Credincios, Casa Domnitoare, Steaua României; ordinele Mihai Viteazu, Pius al IX-lea (Vatican), Filip cel Mărinimos (Hessa-Darmstadt), Cristos (Portugalia), Leul și Soarele (Persia), Leopold (Belgia), Spadei (Suedia / Norvegia), Baii (Anglia), Legiunea de onoare (Franța), Coroana Italiei, Mauriciu și Lazăr (Italia), Phoenix (Grecia), Cavaler al Crucii de Fier (Germania) si multe altele. Colecția de drapele cuprinde numeroase piese valoroase, dintre care drapelul domnesc din timpul lui Constantin Ipsilanti, drapelele și stindardele unităților militare de la 1830 până în prezent, pavilioane regale și drapele străine.

Insigna - Campion CMEFS București - atletism

(Consiliul municipal pentru educație fizică și sport)

În timpul regimului comunist au existat Consilii pentru Educaţie Fizică şi Sport, la nivelul fiecărei localităţi, judeţ dar şi la nivel naţional, care funcţionau pe lângă organele de partid şi care acţionau pentru un singur obiectiv politic strategic - formarea omului nou. Aceste consilii conduceau, coordonau, îndrumau şi controlau activitatea sportivă de masă în toate structurile şi la toate nivelurile organizatorice ale societăţii românești.

Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (FRA), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la IAAF. Primele Campionate Nationale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, FRA organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale FRA. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Teleconstrucția S.A București - România - 50 ani

Societatea comercială Teleconstrucția S.A. este o societate pe actiuni, cu activitatea principala: constructii retele telecomunicatii, retele apa, gaze, instalare echipamente telecomunicatii. Societatea are puncte de lucru în toată țara dar sediul central este situat în municipiul București, Sectorul 6, Strada Fânului, la nr.6.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și dedesubt fotografiile câtorva monumente bucureștene de cultură și arhitectură de acum sau altădată.