Epaminonda's Blog.....: BROMBERG

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând aspecte din localitatea

austriacă BROMBERG, bundeslandul AUSTRIA INFERIOARĂ,

câteva trimiteri poștale, vederi generale, din timpuri diferite

și o insignă locală.

Școala

O intrare în localitate

Trimiteri poștale

Vederi generale

Insignă locală

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN CATREN REPLICĂ

UNEI STROFE DIN POEZIA

"OMUL DE ZĂPADĂ"

DE NICOLAE CHIȘCARU

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

__________xxx__________

O MEDALIE, CÂTEVA

PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL BRAȘOV

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Antonie Plămădeală - Mitropolit al Ardealului 1982

Ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu - Sâmbată de Sus

Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus - 2003

10 ani de la sfințire

Această medalie este opera gravorului Mihai Fetița

de la Monetăria Statului - București

I.P.S. Antonie Plămădeală s-a născut la 17 noiembrie 1926, în Basarabia, la Stolniceşti, judeţul Lăpuşna, şi a primit la botez numele de Leonida. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj. A intrat în monahism şi, între 1949-1956, a fost deţinut politic, fiind apoi scos din monahism şi nevoit să fie muncitor în diferite întreprinderi. Începând cu anul 1968, şi-a reluat activitatea de cleric, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti. În anul 1970 a plecat în Marea Britanie unde, un an mai târziu, şi-a luat doctoratul în teologie la Heythrop College din Oxford. În 1979 a fost episcop al Buzăului şi din 1982 arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului. Ca mitropolit al Ardealului, s-a distins printr-o intensă activitate de refacere a lăcaşurilor de cult, întemeieri de muzee, restaurări ale unor seminarii şi de ocrotire a monumentelor religioase, istorice şi de artă. Remarcabilă a fost şi activitatea de afirmare a Ortodoxiei peste hotare, prin susţinerea unor cursuri şi participarea la numeroase seminarii şi colocvii internaţionale. Dăruit Bisericii naţionale şi având vocaţie de ctitor, IPS Antonie Plămădeală s-a impus în cultura românească prin numerose lucrări de istorie a culturii, cu deosebire de istorie a Bisericii Ortodoxe Române. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1992. A murit la Sibiu, după o lungă şi grea suferinţă, la data de 29 august 2005.

Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, judetul Brasov se afla pe valea raului Sambata, la poalele Muntilor Fagaras si este renumita ca loc de reculegere, mangaiere si intarire sufleteasca pentru credinciosii si vizitatorii ce se roaga ori poposesc in acest locas sfant. Poporul roman, care "s-a nascut crestin", are prin aceasta manastire, ca si prin celelalte foarte multe manastiri ortodoxe din Romania, cea mai trainica punte de legatura a tuturor romanilor, de-o parte si de alta a Carpatilor. Istoria Manastirii Brancoveanu incepe din secolul al XVII-lea. In anul 1654 satul si mosia din Sambata de Sus au intrat in stapanirea lui Preda Brancoveanu, boier de loc din sudul Carpatilor, care a construit o bisericuta din lemn pe valea raului. Pe locul acesteia, in jurul anului 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti intre anii 1688-1714, a zidit in piatra o manastire. La sfarsitul secolului al XVII-lea Transilvania abia scapase de incercarile principilor calvini de a o calviniza. Atacurile au continuat insa asupra punctului principal de rezistenta, credinta ortodoxa a romanilor, urmarind-se, de fapt, deznationalizarea lor. Pentru a intari si a salva Ortodoxia romana de noul pericol al catolicizarii, aparut prin trecerea Transilvaniei sub stapanirea Habsburgilor (1683), domnitorul Constantin Brancoveanu a intemeiat la Sambata de Sus o manastire ortodoxa, pentru a da marturie in timp despre unitatea de neam si credinta a romanilor de pe ambele versante ale Carpatilor. Persecutiile religioase ale stapanirii austro-ungare au facut mii de victime printre romani. Schimbarea credintei stramosesti a romanilor ar fi condus usor la pierderea identitatii lor nationale. Romanii ortodocsi au incercat sa reziste, fiind ajutati in primul rand, de catre bisericile si manastirile lor. Din aceasta cauza a inceput calvarul distrugerii manastirilor si bisericilor din Transilvania. Mai mult de 150 de manastiri au fost distruse de generalul vienez Bukow. Multa vreme administratia austro-ungara nu s-a atins de Manastirea Brancoveanu. Dupa decapitarea domnitorului Constantin Brancoveanu de catre turci, in anul 1714, Curtea din Viena a tinut seama mai intai de mostenitoare, doamna Marica, sotia acestuia, si apoi de faptul ca mai ramasese in viata un nepot al domnitorului. In anul 1785, profitand de imprejurare, Viena, la cererea administratiei catolice, a trimis pe generalul Preiss, care a daramat manastirea brancovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica a fost adusa in stare de ruina. Manastirea Brancoveanu, ultimul mare bastion al apararii Ortodoxiei in Tara Fagarasului, zidita intre anii 1696 - 1698, a fost distrusa in anul 1785. Dupa daramarea manastirii, palatul brancovenesc din Sambata de Sus, aflat la 10 kilometri departare de manastire, a fost locuit vremelnic de urmasi ai familiei Brancoveanu. Acestia au stapanit domeniul pana la reforma agrara din anul 1922, cand Ministerul Domeniilor a predat Mitropoliei din Sibiu domeniul brancovenesc impreuna cu ruinele si toata incinta Manastireasca de la Sambata de Sus. In decursul celor 140 de ani de parasire in ruine de la data distrugerii, se cunosc mai multe incercari de restaurare a manastirii. Cinstea de a deveni al doilea ctitor al Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus i-a revenit Mitropolitului Dr. Nicolae Balan, care a inceput restaurarea bisericii in anul 1926. Sfintirea a fost facuta in anul 1946, dupa razboi.

Placheta - Festivalul coral Ghe. Dima - Brașov 1972

În frumosul oraș de la poalele Tâmpei are loc anual Festivalul Coral Internaţional Gheorge Dima, de la Braşov. Prin inițiativa aceasta se dorește readucerea în circuitul internațional a competiției corale care a existat la Brașov în perioada 1974-1993 și al cărei nume este menționat în portofoliul de activitate al multor ansambluri corale de prestigiu. Competiția este deschisă tuturor formațiilor corale camerale (max. 36 membri) și grupurilor vocale, din țară și străinătate. Festivalul este organizat pe două categorii: muzică religoasă, piese obligatorii din creația compozitorului Gheorghe Dima, și muzică laică, piese obligatorii din creația compozitorului Gheorghe Dima. Pentru fiecare dintre cele două categorii, programul ce urmează a fi prezentat în concurs trebuie să se încadreze între cel puțin 14 minute și cel mult 17 minute de cântat efectiv. Este recomandat ca cel mult o piesă sa poată fi interpretată cu acompaniament minimal, de până la trei instrumente. Organizatorii pot pune la dispoziție un pian. Restul programului trebuie executat exclusiv a cappella. Cel puțin una dintre piesele prezentate trebuie să fie în limba nativă a ansamblului participant. Este recomandat ca piesele să fie variate din punct de vedere stilistic și caracterial. Jurizarea se va face de către un juriu format din 5 membri, recunoscuţi naţional şi internaţional.

Gheorghe Dima (cunoscut și ca George Dima) a fost un compozitor, dirijor şi pedagog român (născut la Braşov în anul 1847 și decedat la Cluj în anul 1925). Studiile muzicale şi le-a realizat în străinătate: la Baden, Viena, Graz și Leipzig. Iniţial a evoluat ca solist pe scenele operelor din Klagenfurt şi Zürich (1873-1874), ulterior devenind profesor de muzică la Braşov (1874-1878), dirijor al Reuniunii române de gimnastică şi cîntări din Braşov (1875-1879,1899-1914), dirijor şi director muzical al Reuniunii române de muzică din Sibiu (1880-1899), profesor de muzică la Seminarul Andreian din Sibiu (1883-1889). Tot la Sibiu a activat şi ca dirijor al Societăţii Hermannstädter Männergesang Verein (1885-1888) şi ca profesor de muzică la Şcoala civilă de fete „Astra” din Sibiu (1892-1899). Spre sfârşitul vieţii devine profesor de ansamblu coral şi primul director al Conservatorului din Cluj (1919-1925), care mai târziu avea să-i poarte numele. Gheorghe Dima a cules, a prelucrat şi a publicat folclor muzical şi a avut o activitate intensă ca dirijor, pianist acompaniator şi cântăreţ de lieduri. De mare importanţă este şi faptul că a tradus în limba română librete de operă, texte de cantate, oratorii, versuri de lieduri. Gheorghe Dima a fost unul dintre cei mai importanţi animatori ai vieţii muzicale din Transilvania de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Din punct de vedere componistic, el este cel care a conturat tipul baladei vocal-simfonice (balada pentru bas, mezzo-soprană, cor mixt şi orchestră Mama lui Ştefan cel Mare, pe versuri de Dimitrie Bolintineanu, 1884), dar a excelat în repertoriul coral şi vocal, fiind considerat unul dintre primii maeştri ai polifoniei corale româneşti. Gheorghe Dima a impus în creaţia corală naţională genul madrigalului, tratându-l liber, într-o manieră concertantă, scriitura sa contrapunctică distingându-se prin caracterul cantabil al vocilor. În multe cazuri, sursele sale de inspiraţie au fost folclorul orăşenesc şi melodiile vechi româneşti, orientare prezentă şi în lucrările pentru voce şi pian, autorul nefăcând apel la citatul melodico-ritmic, ci recreând folclorul într-o manieră personală. Corurile sale sunt caracterizate de o substanţă sonoră densă, de o armonie expresivă, cromatizată, legătura cu sursele tradiţionale de inspiraţie păstrându-se mai mult la nivel melodic şi ritmic. În privinţa muzicii corale, menţionăm cele zece caiete de Cântece populare şi melodii vechi româneşti, publicate la Bucureşti. În evoluţia muzicii vocale camerale româneşti, lucrările lui Gheorghe Dima se identifică momentului de apariţie a primelor capodopere. Valoarea liedurilor sale rezidă în mare parte în originalitatea armonizărilor şi în expresivitatea acompaniamentului pianistic, întotdeauna pus în acord cu semnificaţiile textului şi cu cele ale liniei melodice. Popularitatea acestora se datorează atât măiestriei compozitorului în stilizarea folclorului, cât şi faptului că partitura vocală nu este deosebit de pretenţioasă din punct de vedere tehnic, dar pune un mare accent pe expresie. Majoritatea cântecelor şi liedurilor sale sunt scrise pe versuri de Eminescu, autorul făcând dovada unui rafinat simţ al conţinutului poetic al textului.

Insigna - Brigada 2 Vânători de munte "Sarmizegetusa"

Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa" este o mare unitate tactică destinată N.A.T.O., specializată în lupta în teren muntos - împădurit, având în structură unităţi şi subunităţi luptătoare, de sprijin (de luptă şi logistic), operaţionalizate, cu grad ridicat de mobilitate, destinată să execute acţiuni militare şi non-militare, cu toate forţele sau cu parte din forţe, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, în cadrul unor structuri operaţionale NATO, UE sau iniţiativelor regionale în subordinea Comandamentului Diviziei 1 Infanterie „Dacica”.

Structura organizatorică a brigăzii asigură desfăşurarea şi perfecţionarea instrucţiei personalului unităţilor şi subunităţilor conform standardelor NATO, menţinerea nivelului de operaţionalizare şi executarea misiunilor specifice, pe teritoriul naţional, în zona de responsabilitate încredinţată sau în afara teritoriului naţional, cu unele structuri. Potrivit Înaltului Decret nr. 1674 din 12.05.1923, începând cu 1 iulie 1923, se înfiinţează, în garnizoana Bistriţa, Divizia 2 Vânători de Munte. În perioada 1923-1940 zona de dislocare a Diviziei 2 Vânători de Munte a fost stabilită în nordul României, în masivele muntoase ale Bucovinei, Maramureşului şi în partea de nord a Carpaţilor Orientali. În baza prevederilor Înaltului Decret nr. 1688 din 1 aprilie 1937, Divizia 2 Vânători de Munte a primit denumirea de Brigada 2 Mixtă Munte. La 30 iunie 1941, Brigada 2 Mixtă Munte a trecut la ofensivă, în cadrul Corpului de Munte, pe direcţia Cernăuţi – Hotin, a participat la forţarea fluviilor Nistru, Bug şi Nipru, ajungând la 10 octombrie 1941 pe litoralul Mării Azov, iar după o scurtă refacere în ţară a participat la acţiunile de luptă din stepa Nogai, munţii Caucaz şi peninsula Crimeea. Începând cu 15 martie 1942 au intrat în vigoare noile state de organizare, potrivit cărora Brigada 2 Mixtă Munte a primit vechea denumire avută până în 1937, adică Divizia 2 Vânători de Munte. Începând cu luna august 1944, Divizia 2 Vânători de Munte s-a reorganizat şi a asigurat introducerea în luptă a Armatei a 4-a, în zona Gilău – Buru şi după ce în septembrie 1944 a participat la eliberarea oraşului Cluj, a primit ordin să înainteze pe direcţia Gilău – Huedin – Oradea. La 30.10.1944, potrivit Anexei 3 la Instrucţiunea nr. 70200 a Marelui Stat Major, Divizia 2 Munte a fost desfiinţată pentru a doua oară după 21 de ani de activitate. La numai două zile, pe data de 03.11.1944, prin Instrucţiunea nr. 70200 bis s-a anulat prevederea din prima instrucţiune, iar Divizia 2 Munte nu a mai fost desfiinţată. La 7 noiembrie 1944, Divizia 2 Vânători de Munte a primit ordin să treacă Tisa. Sfârşitul anului 1944 îi găseşte pe vânătorii de munte în timpul luptelor grele pentru alungarea adversarului aflat în spaţiul dintre masivele Bukk – Matra. Dedesubp am postat ecusonul acestei structuri militare.

După eliberarea Ungariei, militarii Diviziei 2 Vânători de Munte au acţionat în munţii Tatra pentru eliberarea Cehoslovaciei, la sfârşitul războiului fiind regrupaţi la nord de oraşul Brno în zona Polna, Zaborna, Dobrutov. Dintre toate diviziile Armatei României, Divizia 2 Munte a avut de suportat cea mai grea situaţie după dictatul de la Viena. Pe parcursul celor 6 ani de război Divizia 2 Vânători de Munte a avut cele mai mari pierderi umane şi materiale. De patru ori a plecat la luptă cu efectivele complete (18.500 militari) şi tot de atâtea ori s-a întors victorioasă, dar cu efectivele la mai puţin de 50% din cele iniţiale, fără a considera completările efectuate aproape la fiecare 2 – 3 luni de campanie. Tot această mare unitate a dat ţării pentru apărarea pământului străbun cel mai însemnat tribut de sânge.La 13 iunie 1945 unităţile Diviziei 2 Vânători de Munte încep marşul înapoi către ţară şi la 20 iulie ating frontiera de vest a ţării, ajungând ca la 13 august 1945 să fie dislocate în garnizonale de dislocare la pace. În baza ordinului Marelui Stat Major nr. 0025715 din 29.11.1951, Divizia 2 Vânători de Munte a primit denumirea de Divizia 14 Vânători de Munte. Prin Ordinul nr. C.L. 00898 din 30.04.1958 al Marelui Stat Major au intrat în vigoare noi state de organizare pentru Divizia 14 Vânători de Munte, aceasta revenind la denumirea de Brigada 2 Vânători de Munte. La 14 aprilie 1961, prin Ordinul C.L. 0020, se desfiinţează ultima mare unitate de vânători de munte din structurile Armatei României – Brigada 2 Vânători de Munte. Conform Ordinului Marelui Stat Major nr. C.L. 001196 din 17.11.1964 se reînfiinţează Brigada 2 Vânători de Munte cu comandamentul şi subunităţile de brigadă în garnizoana Braşov şi batalionul 21 Vânători de Munte în garnizoana Predeal. În luna decembrie a aceluiaşi an au fost subordonate Brigăzii 2 Vânători de Munte Cabana Vânătorilor de Munte din Diham şi Atelierul de reparat schiuri din Braşov, iar în cursul anului 1965 au fost înfiinţate Batalioanele 20 şi 22 Vânători de Munte în garnizoanele Ghimbav şi respectiv Sfântu Gheorghe. În perioada ce a urmat reînfiinţării, Brigada 2 Vânători de Munte a continuat instruirea militarilor, a participat la aplicaţii, tabere de instrucţie şi concursuri aplicativ militare unde a obţinut rezultate remarcabile. Potrivit H.C.M. nr. 1330 din 21.10.1974, Brigăzii 2 Vânători de Munte i s-a atribuit numele de “Sarmizegetusa”.

În timpul Revoluţiei din decembrie 1989, militari din Brigada 2 Vânători de Munte au participat la acţiuni în garnizoanele Braşov, Sfântu Gheorghe şi Bucureşti. În timpul acestor acţiuni au murit 10 militari în termen şi au fost răniţi 8 ofiţeri şi subofiţeri şi 29 militari în termen. În perioada de după decembrie 1989, organizarea structurală şi subordonarea Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” au fost într-o continuă dinamică, impusă de cerinţele modernizării Armatei României şi în concordanţă cu opţiunile militare ale poporului şi statului român. În anul 2000 s-a desfiinţat Batalionul 20 Vânători de Munte din Ghimbav, Batalionul 30 Vânători de Munte din Câmpulung Muscel a fost subordonat brigăzii, iar Divizionul 206 Artilerie a fost redislocat din garnizoana Hălchiu în garnizoana Ghimbav. La 01 aprilie 2001 se înfiinţează, ca unităţi în compunerea brigăzii, Divizionul 228 AA Mixt şi Batalionul 229 Logistic. Ulterior, începând cu 01 martie 2003, Batalionul 22 Vânători de Munte “Cireşoaia” a trecut în subordinea Brigăzii 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu”. Procesul de reorganizarea structurală a Brigăzii 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” s-a finalizat odată cu trecerea în subordinea brigăzii, la 1 martie 2003, a Bazei 4 Instrucţie din Curtea de Argeş şi transformarea acesteia, la 01.05.2003, în Batalionul 33 Vânători de Munte. În afara transformărilor structurale care au caracterizat ultimii 14 ani, Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” a participat la activităţi de instruire în comun, în ţară şi străinătate, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, precum şi la aplicaţii multinaţionale. Începând cu anul 2005 subunităţi şi unităţi din Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” participă la misiuni în teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan, iar în anul 2012 Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmizegetusa” a dislocat în teatrul de operaţii Afganistan o structură de stat major constituită din comandamentul brigăzii ca Element de comandă şi stat major şi Batalioanele 21 şi 33 Vânători de Munte, constituite în batalioane de manevră având ca arie de responsabilitate provincia Zabul, Afganistan.

Insigna - Secția numismatică Brașov

Prima stemă a orașului Braşov a fost realizată în anul 1353, şi consta dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoţită de o floare de crin, dispusă pe un scut de tip francez vechi, albastru.

În anul 1429 a apărut pe stemă şi trunchiul de copac, aşezat sub coroană, ambele dispuse pe un scut de tip spaniol (portughez, flamand), albastru. Împreună aceste simboluri sugerează prin grafică numele cetăţii din acele vremuri, respectiv Corona.

Actuala stemă a municipiului, valabilă din anul 1996, şi pe care o regăsim şi pe insigna, are un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii, reprezentând cele 13 comune ale Ţării Bârsei (Apaţa, Bod, Bran, Cristian, Crizbav, Dumbrăviţa, Feldioara, Hălchiu, Măieruş, Prejmer, Sânpetru şi Vulcan), care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi – simbolul puterii, dispuse pe un scut azuriu de tip francez vechi. Scutul este timbrat la partea superioară de o coroană murală din argint, formată din şapte turnuri – însemn specific pentru municipiile reşedinţă de judeţ. În partea de jos, pe o panglică Gules (roşie), este aplicat înscrisul DEO VINDICI PATRIÆ (,,Pentru Dumnezeu, apărător al patriei”). Semnificaţia de ansamblu a stemei este ,,Înţelepciunea şi puterea conduc de-a pururi Cetatea. Culoarea albă, pe care este dispusă stema municipiului, reprezintă culoarea steagului Braşovului (alb –argintiu). Cele două culori, roşu şi albastru, prezente pe conturul insignei, sunt cele pe care le regăsim pe steagurile breslelor braşovene. Prima breaslă braşoveană a fost înfiinţată în anul 1424, şi a aparţinut blănarilor. De-a lungul vremii au apărut noi bresle astfel că în anul 1798 Braşovul număra 43 de bresle, deservite de 1227 meşteri, din care amintesc: breasla arămarilor, arbaletrierilor, arcaşilor, archebuzierilor, argintarilor, armurierilor, aurarilor, blănarilor, brutarilor, cizmarilor, cojocarilor (tăbăcarilor), cositorarilor, curelarilor, cuţitarilor, fierarilor, franzelarilor, lăcătuşilor, lânarilor, măcelarilor, olarilor, pantofarilor, pălărierilor, postăvarilor,săbierilor, scutarilor, turnătorilor de tunuri, ţesătorilor etc. De menţionat că aceste bresle aveau misiunea de a întreţine pe timp de pace câte un bastion din cele şapte ale Cetăţii Braşovului, iar în timp de război – de a le apăra. Breslele trebuiau să pregătească 20 de luptători şi un armurier, gata oricând să apere 21 bastioanele. Cele şapte bastioane vor purta numele breslei care le deserveşte: Bastionul Aurarilor, Curelarilor, Fierarilor, Funarilor, Postăvarilor, Tăbăcarilor şi Ţesătorilor. Datele tehnice ale insignei sunt: formă - ovală, dimensiuni – 20 x 18 milimetri, pin pentru prindere pe spate, confecţionată din zamac (aproximativ 92% zinc, aliat cu aluminiu, magneziu şi cupru) și tiraj – 100 exemplare. Insigna s-a realizat la firma orădeană SC ACCESORII PROD SRL.

Era la început de veac XX. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent S.N.R. are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva.

Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Insigna - Steagul Roșu AB (Autocamioane Brașov)

Asociaţia Sportivă „Steagul Roşu ” Braşov este continuatoarea defunctei FC Braşov, echipă cu 46 de ani de prezenţă pe prima scenă fotbalistică a ţării. Această asociație este o echipă de fotbal fondată de către suporteri pe data de 14 iulie 2017, în prezent jucând în Liga a IV-a. Echipa joacă meciurile de acasă pe Stadionul Tineretului, construit în anul 1936 cu numele “Regele Carol al II-lea”.

Brașovenii mai folosesc și Stadionul ICIM din cartierul Astra, pentru meciuri amicale și pentru antrenamentele din timpul săptămânii.

Placheta - 1235 - Brașov - 2005

Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cronstadt sau Brassov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Braşov, România precum şi mare centru turistic, industrial, cultural. Potrivit recensământului din anul 2002, a avut o populație de 284596 locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară. Tradiția și cronicile calendarelor brașovene consideră anul 1203 ca an „în care s-a început zidirea Brașovului”, deși documente și izvoare sigure nu confirmă această dată. Primul act păstrat care a fost emis în Brașov, purtând mențiunea expresă: „Datum in Braso”, a fost emis de regele Ladislau al IV-lea în anul 1288. Deasupra am postat stemele vechi, interbelică, comunistă şi actuală ale oraşului, drapelele de la anul 1600 şi actual al oraşului precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din orașul Brașov, dar și câteva trimiteri poștale, din vremuri diferite.

Universitatea Transilvania

Turnul Sfatului

Biserica neagră

Cafeneaua Transilvania

Cazarma

Dealul Străjii

După ziduri

Gara veche - Brașov

Gimnaziul catolic

Gimnaziul ortodox

Hotelul ARO Palace

Hotelul Continental

Palatul de finanțe

Palatul de finanțe și Palatul poștal

Palatul poștal

Poarta Ecaterina

Primăria

Statuia lui Honterus

Vila Kertsch

Vederi Brașov

Panorama Brașov

Brașov este un judeţ din România aflat în sud-estul Transilvaniei, care include regiunile istorice Ţara Bârsei, Ţara Făgăraşului şi Altland-ul săsesc. Situat în partea centrală a țării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului Carpatic, judeţul Braşov deține 2,3% din suprafața țării, adică 5351 kilometri pătrați, numără aproximativ 630000 de locuitori şi are capitala în oraşul cu acelaşi nume - Braşov. Ca subunităţi administrative judeţul are în compunere 4 municipii - Brașov, Făgăraș, Săcele și Codlea, 6 oraşe - Predeal, Zărnești, Râșnov, Victoria, Rupea, Ghimbav şi 43 de comune. Deasupra am postat stemele interbelică, comunistă şi actuală ale judeţului, precum şi pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județul Brașov, alte frumoase locuri de vizitat precum și trimiteri poștale din vremuri diferite.