Epaminonda's Blog.....: LUI DIMITRIE CANTEMIR - OMAGIUL NUMISMATICII, MEDALISTICII, FILATELIEI ȘI AL ARTEI SCULPTURALE

Dimitrie Cantemir a fost un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. În două rânduri a fost și domn al Moldovei (lunile martie – aprilie 1639 și perioada anilor 1710 - 1711).

Dimitrie Cantemir s-a născut în localitatea Silișteni, azi Dimitrie Cantemir, județul Vaslui în data de 26 octombrie 1676 și a decedat la Harkov, azi Ucraina, în data de 21 august/1 septembrie 1723. A fost fiul domnului moldovean Constantin Cantemir, după moartea acestuia fiind proclamat domn al Moldovei, dar neconfirmat de către Poartă.

Următorii ani și i-a petrecut la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al fidelității). A însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta. Cât a stat la Constantinopol a studiat la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a universității de la Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor cunoașterea tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. A învățat aici limbile orientale: turca, persana și araba, literatură muzică și religia islamică.

Cât a locuit în Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia sa (1700). În anul 1699 s-a căsătorit cu fiica voievodului Șerban Cantacuzino, Casandra. Nunta a avut loc la Iași în data de 9/19 mai 1699. Cu soția Casandra a avut șase copii (patru băieți: Matei, Constantin, Șerban, Antioh ;i două fete: Maria și Smaranda). După moartea Casandrei s-a căsătorit cu Anastasia Ivanovna Trubețkaia, care i-a mai dăruit încă o fiica, pe Ecaterina-Smaragda.

În anul 1710 a fost numit pe tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus condus de Petru cel Mare. Prin tratatul încheiat la Luțk (13/24 aprilie 1711), țarul Rusiei se angaja să ajute la eliberării Moldovei de sub dominația turcă și să garanteze integritatea granițelor. Tratatul conținea 17 articole. Prin Tratat se stipula că domnia sa va rămâne pe viață, iar Scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie. Articolul al XI-lea prevedea retrocedarea la Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.

Cantemir a fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi fiind împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu consideră că încă din tinerețe, D. Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale. În Encyclopedia Britannica,ediția a IX-a, se menționează că Petru cel Mare a refuzat să-l predea pe aliatul său către turcii victorioși la Stănilești și l-a luat cu el în Rusia.

Dimitrie Cantemir a stat în Rusia doisprezece ani, până la moarte, în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile dăruite de țar, care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva, Moscova, fiind înconjurat de oștenii moldoveni, țăranii liberi și mazilii care l-au urmat pe domn în exil. A devenit consilier secret al lui Petru I pentru problemele Orientului și membru al senatului (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal, satul Dmitrovska, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a. A fost investit cu titlul de" Principe Serenissim al Rusiei" prin ucazul lui Petru cel Mare de la 1 august 1711.

A contribuit la cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. În anul 1714, Dimitrie Cantemir devine membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, ulterior cunoscută sub numele de Academia din Berlin. La 11 iulie 1714, Academia îl acceptă în rândurile sale și îi acordă diploma de membru, semnată de vicepreședintele Johann Carol Schott, în absența președintelui Academiei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. Subiect al documentării biografice este și afilierea sa formală la un ordin inițiatic tradițional, susținută atât prin elemente ezoterice prezente în opera sa, cât și de surse indirecte. A murit în Rusia în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din biserica Sf. Nicolae din Moscova, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”

În scurta sa domnie, Dimitrie Cantemir a făcut unele reforme, pentru anumite pături sociale mai puțin bogate:

Scăderea “birului steagului”, adică darea ce se lua la domnie nouă, ca să plătească cheltuielile steagului de domnie de la turci.
Desființarea deseatinei (deseatină = dijmă, a zecea parte din produse, în special din stupi), care privea în special boierimea mică, crescători de albine.
Privilegiul pentru breasla mișeilor calici din Roman,
Privilegiul pentru breasla cioclilor din Iași,
Privilegiu "jupânesele sărace" văduve etc
Reluarea pentru țară a unor mănăstiri închinate patriarhiei din Ierusalim.â
A constituit câteva unități militare din rândul păturii mijlocii (boiernași și slujitori) care mai înainte luptase ca mercenari în armate străine.

Din opera lui Cantemir amintesc doar câteva lucrări:

Divanul sau Gâlceva înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul – scrisă în română și greacă și tipărită la Iași în anul 1698 – considerată ca o primă lucrare românească originală de gândire religioasă.
Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Iamgo - Icoana de nezugrăvit a științei sacrosante) - lucrare filosofică, un fel de împăcare între știință și religie, între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie și științele oculte. Cantemir cunoaște și pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui: teoria cunoașterii, teoria atomilor și a originii materiei, etc.
Istoria ieroglifică - considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare.

Istoria Creșterii și Descreșterii Imperiului Otoman, redactată în latină – o istorie a imperiului otoman, tradusă și în limbile engleză , franceză și germană. În această lucrare Dimitrie Cantemir se referă la o serie de fapte privind viața cotidiană, obiceiurile și tradițiile turcilor, ca de exemplu ceremoniile primirii ambasadorilor la Înalta Poartă, sărbătorirea bairamului, ritualul circumciziunii etc. În cursul expunerii Dimitrie Cantemir citează o serie de proverbe și zicători turcești. Deosebit de interesante sunt detaliile asupra instituțiilor statale și publice otomane, asupra armatei, vieții din palatul imperial, monedelor turcești, instituțiilor de învățământ, despre viața ecleziastică, muzică, literatura populară etc.
Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor și în română – o istorie a românilor de la Traian până în pragul celei de a doua "descălecări" sau întemeierea principatelor.
Descrierea Moldovei, scrisă în latină, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea se constituie în prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei. Opera are trei părți: prima este consacrata descrierii geografice, partea a doua se ocupă de politică iar partea a treia este dedicată religiei și culturii moldovenești.

Personalitatea lui Dimitrie Cantemir în viziunea altor personalități ale lumii:

Cronicarul Ion Neculce: “că așa arăta de bun și de blând încât tuturor le era ușa deschisă și era nemăreț de vorovea cu toți copii”.
George Călinescu: „un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru.”
Encyclopædia Britannica, ediția a 11-a, vol. 5, articolul Dimitrie Cantemir se menționează: „Demetrius or Demeter Cantemir was known as one of the greatest linguists of his time, speaking and writing eleven languages, and being well versed in Oriental scholarship.” (Dimitrie Cantemir a fost unul dintre cei mai mari lingviști ai vremii sale, vorbind și scriind curent în unsprezece limbi și fiind bun cunoscător al bursei).

Ioan Verdeș: „cea mai strălucitoare şi mai uimitoare personalitate a culturii române medievale”
Nicolae Iorga: “ primul mare intelectual român de tip european specialist în probleme orientale”

Dimitrie Cantemir a fost un cărturar de mare erudiţie, istoric, filozof, geograf, etnolog, muzicolog, personalitate enciclopedică - ale cărui educaţie, cultură şi recunoaştere europeană au marcat destinul culturii româneşti. Numele său a fost atribuit multor străzi din localități ale României (București, Constanța, Timișoara, Oradea, Baia Mare, Craiova, Suceva, Vaslui dar și Buzău) și Republicii Moldova (Chișinău). În sudul Republicii Moldova există orașul și raionul Cantemir. Numeroase instituții de educație și cultură din ambele țări îi poartă de asemenea numele (licee – București, Iași, Dărăbani, liceu militar – Breaza, Universitatea independentă creștină din București, Universitatea ecologică din Iași, etc). Biblioteca din Ungheni (Republica Moldova) poartă numele marelui savant.

În anul 1975, în România a fost turnat un film artistic de lung metraj, intitulat Cantemir și Muschetarul român, în regia lui Gheorghe Vitanidis,

iar în Republica Moldova, în 1973, Dimitrie Cantemir de Vlad Ioviță și Vitali Kalashnikov.

În aprilie 2003 un parc din Istanbul a primit numele lui Dimitrie Cantemir. La 25 iunie 2007, președintele României a inaugurat la Istanbul Muzeul Dimitrie Cantemir, aflat în Casa Cantemir din cartierul Fener, unde cărturarul a locuit. O surpriză plăcută vine din partea autorității bancare a provinciei basarabene din estul Nistrului (Transnistria), cu pretenții de autonomie, dar nerecunoscută de multe state ale lumii.

Printre cupiurile care au circulat și încă mai circulă pe teritoriul acestei provincii sunt și două cupiuri de 100 ruble transnistrene, emise în anii 2000 și 2007, care prezintă chipul lui Dimitrie Cantemir. Figură ilustră a începutului secolului al XVII-lea, bun prieten al țarului Petru cel Mare, Dimitrie Cantemir a fost repede adoptat în anul 1711 de poporul rus. Faptul că Transnistria l-a așezat alături de țarina Ecaterina a II-a și poetul ucrainian Taraș Sevcenco, nu poate decât să ne onoreze. Mai jos admirăm piese filatelice produse în România, Republica Moldova dar și URSS.

Deși pe mulți dintre noi ar putea să deranjeze prezența românească peste hotare, afirmând că ne sunt furate valorile, va trebui să vedem în aceasta un mijloc de publicitate. Dar pentru aceasta va trebui să fie promovat și de organizațiile românești pentru a nu afla din alte surse despre “cneazul” Dimitrie Cantemir.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DUEL EPIGRAMATIC

________xxx________

O MEDALIE

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN JUDEȚUL GALAȚI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Matriță - Dunărea Galați

Dunărea Galați a fost un club de fotbal din orașul Galați. Clubul a fost înființat în 1970 și de-a lungul timpului a avut diverse denumiri: FCM Galați, Dunărea CSU Galați, Gloria CFR Galați, Constant CFR Galați și Dunărea Galați. În anul 2014 clubul s-a desființat din cauza problemelor financiare.

Cea mai bună performanță din istoria clubului este calificarea în finala Cupei Românieiîn anul 1976 (în timp ce echipa se afla în Divizia B), pierdută cu 1-0 în fața echipei Steaua București. Echipa a jucat pe stadionul Dunărea,de 23000 locuri, având culorile tradiționale ale echipamentului de joc în rosu și albastru. Deasupra am postat două logo-uri ale clubului gălățean de fotbal - Dunărea (Dunărea CSU sau FCM Dunărea).

Insigna vechime 7 ani - Regimentul 8 Călărași Galați

Insignele militare regaliste pentru vechime contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit insemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntrerupă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor insemne de vechime era şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi.

Călărașii au constituit o armă (specialitate militară) în armata românească veche. De obicei ei luptau călare.

Insigna - Festivalu tineretului - Galați - 29-30.VI.1957

În perioada de început a regimului comunist din România s-a instituit moda Festivalurilor anuale ale tineretului, pe regiuni administrative.

Erau acțiuni cultural artistice și sportive de amploare, forme ale propagandei timpului, care omagiau noua orânduire (cea comunistă) instaurată în România și care au precedat Festivalul național “Cântarea României” și Competiția sportivă națională „Daciada”. S-a mers până acolo încât s-a creat o concurență între regiunile țării pentru cea mai grandioasă acțiune cultural-artistică și sportivă. Cu această ocazie se băteau insigne, din metal mort, încărcate de simboluri comuniste care se distribuiau gratuit tuturor membrilor participanți la aceste acțiuni dar și publicului spectator.

Liceul V. Alecsandri Galați - MDCCCLXVII (1867)

Centenar 1867 - 1967

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” este o unitate de învățământ preuniversitar de nivel liceal din municipiul Galați. Acesta își desfășoară activitatea într-o clădire monument istoric situată pe Strada Nicolae Bălcescu, la nr. 41. Cel care a fost inițiatorul înființării la Galați a acestui locaș de învățământ a fost cărturarul V.A.Urechia, secretar general la Ministerul Cultelor și al Instrucției Publice la acea vreme (noiembrie 1867). Prin inspirația și la stăruințele acestuia, și pentru a se conforma dispozițiilor Legii învățământului din 1864, care prevedea înființarea măcar a unui gimnaziu în fiecare capitală de județ, Dimitrie Gusti - ministrul cultelor, a decis înființarea, pentru început, a unui gimnaziu cu patru clase. Problema numelui instituției a fost pusă prima dată în discuție la Conferința profesorilor din 17 septembrie 1892, când se marcau solemn cei 25 de ani de la înființarea acesteia. În octombrie 1892 se aprobă, prin ordinul ministerului nr. 211 seria E din 16 octombrie 1892 publicat în Monitorul Oficial, ca liceul să poarte numele de Liceul „Vasile Alecsandri”. De la întemeierea sa, gimnaziul/liceul, a fost nevoit să se mute de mai multe ori, în diverse case, proprietate personală. Au fost folosite circa 4 locuințe până ce, în martie 1890, liceul s-a mutat în localul de azi, situat în fosta stradă Berthelot (anterior Mavromol), la nr.73.

Construcția a început în septembrie 1888, sub ministrul Titu Maiorescu, și s-a terminat în martie 1890. Inițial au existat 5 corpuri de clădire. Clădirea principală era de formă pătrată, construită în jurul unei curți de onoare. Două săli din această clădire au adăpostit inițial Bibliotreca V.A.Urechia. De asemenea, în afară de clase, mai exista în acest corp central, într-o prelungire spre apus, un amfiteatru și un laborator de chimie. Locuințele servitorilor erau într-o clădire situată la stradă, în partea de sud, iar locuința directorului era în partea de nord. În fundul curții era situată sala de sport. Începând cu anul 1913, liceul va găzdui „Universitatea Populară” a orașului Galați, instituție științifică, culturală și artistică. Pe durata Primului Război Mondial, clădirea liceului a fost rechiziționată pentru Spitalul militar nr.191, la dispoziția Crucii Roșii și a armatei (15 august 1916 - 16 mai 1918). Cel de-al II-lea Război Mondial (1941-1944) și-a pus puternic amprenta pe liceul „Vasile Alecsandri”. Localul a fost transformat în spital militar, profesorii au fost mobilizați pe front, iar numărul cursanților s-a redus. După terminarea războiului liceului i se retrage titulatura și este transformat în liceu teoretic de 11 clase, pentru ca în perioada 1948–1961 să devină „Școala medie teoretică mixtă” de 10 și 11 clase. Abia în 1965 instituția își recapătă denumirea - Liceul teoretic „Vasile Alecsandri”. Enumăr mai jos numele câtorva mari personalități ce au făcut liceul aici: Gheorge Țițeica, Virgil Madgearu, Camil Ressu, Iorgu Iordan, Florin Ștefănescu-Goangă, Dimitrie Cuclin, Eremia Grigorescu, Temistocle Popa, Ionel Fernic, Ovidiu S. Crohmălniceanu, etc. Liceul dispune de o bogată bază materială ce constă în: 37 săli de clasă, 12 laboratoare și cabinete specializate, seră, sală sport, sală fitness, 2 terenuri de sport, cabinet medical, amfiteatru pentru 200 persoane, și bibilotecă ce numără aproape 30000 volume.

Insigna - Liceul tehnologic Elena Caragiani - Tecuci

Elena Caragiani-Stoinescu s-a născut la data de 13 mai 1887 în oraşul Tecuci, judeţul Galaţi şi a decedat la data de 29 martie 1929 în Bucureşti, fiind prima femeie aviator din România. Fiica medicului de origine macedoneană Alexandru Caragiani şi a Zeniei Radovici şi-a susţinut lucrarea de licenţă în Ştiinţe Juridice, în anul 1903. Îndrăgostită de pilotaj, a început să se intereseze de zbor la cei specializaţi în domeniu, cum ar fi cumnatul său, locotenentul Andrei Popovici. Primul zbor îl face în anul 19012, împreună cu profesorul său de echitaţie, Mircea Zorileanu, posesor al unui brevet de pilotaj eliberat în Franţa. Se înscrie în „Liga Aeriană”, şcoala de pilotaj condusă de prinţul George Valentin Bibescu, fiind singura femeie cursant, fapt care a stârnit indignare. Lecţiile de pilotaj le-a luat cu Constantin Fotescu, căpitanul Nicu Capşa şi Mircea Zorileanu pe avioane de tip „Farman”, „Wright” sau „Santos Dumont”, speciale pentru antrenament. La terminarea cursurilor, cererile pentru obţinerea brevetului de pilot civil adresate ministerelor Învăţământului şi Apărării i-au fost respinse de către spiru Haret şi generalul Crainiceanu, fapt care o determină să plece în Franţa. Se înscrie la Şcoala Civilă de Aviaţie din Mourmelon le Grand, în Champ de Chalon, condusă de Roger Sommer, dă toate examenele şi primeşte, la vârsta de 27 de ani, Brevetul Internaţional de Pilot Aviator, cu nr. 1591, eliberat în 22 ianuarie 1914 de Federaţia Aeronautică Internaţională. Refuzată cu ostentaţie în ţară, s-a angajat, mai întâi ca reporter al unui important cotidian francez, mergând în Caraibe, Mexic sau America de Sud, apoi corespondent de război pentru un trust de presă mexican. După intrarea României în război, în 1916, Elena Caragiani-Stoenescu a solicitat, pe rând, să participe, în calitate de pilot, la apărarea ţării, sau să transporte răniţi în spitale, să aprovizioneze cu medicamente sau materiale punctele sanitare de pe front cu avionul, dar este refuzată. Înscrisă în Crucea Roşie ca infirmieră, participă alături de Maria Ventura la îngrijirea răniţilor români, într-un spital de campanie din Bucureşti şi, după retragerea armatelor şi instituţiilor româneşti în Moldova, organizează, împreună cu sora ei, un punct sanitar la casa părintească de la Tecuci. După încheierea războiului s-a căsătorit cu avocatul Virgil Stoenescu, împreună cu care s-a stabilit la Paris. A profesat ziaristica în Franţa, Mexic, S.U.A., ţări din Africa sau Asia, repartizându-i-se în special evenimente aeriene. Bolnavă grav de ftizie, a revenit în ţară. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu.

Mai sus se prezintă un avion Bleriot cu care Elena Caragiani - Stoinescu a făcut mai multe zboruri.

Liceul tehnologic “Elena Caragiani” din municipiul Tecuci este o unitate de învățământ liceal situat pe Strada Costache Racovita, la nr. 20 BIS. Aici se formează viitori meseriași și specialiști în profilul tehnic (tehnicieni mecatroniști și tehnicieni întreținere și reparații în transporturi), profilul industrie textilă și pielărie (tehnician designer vestimentar și tehnician în industria textilă), profilul electric (tehnician electrotehnist) și profilul turism alimentație (tehnician în turism).

Municipiul Galați este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați situat în sudul Moldovei în apropierea frontierelor cu Republica Moldova și Ucraina. Conform ultimului recensământ din 2011, populația orașului era de 249732, fiind al 8-lea oraș din țară ca număr de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre – Main – Rin. Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni. Prima menționare documentară a orașului Galați (pe atunci târg) datează din anul 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Sus am postat stema actuală și primul sigiliu al târgului Galați, iar jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Galați, din vremuri diferite.

Complexul muzeal al științelor naturii

Turnul de televiziune

Prefectura

Biserica Precista

Biserica greacă Agora

Muzeul de arte vizuale

Palatul navigației fluviale

Palatul CFR

Casa memorială Alexandru Ioan Cuza

Vila Cuza Vodă[

Teatrul muzical N.Leonard

Biblioteca județeană V.A.Urechia

Colegiul naționala Costache Negri

Casa de cultură

Catedrala ortodoxă

Hotelul Galați

Teatrul Dramatic

Hotelul Turist

Primăria

Gara

Banca națională

Biserica grecească

Casa Jon Negoescu

Casa Kalavrezo

Casa Costake G.Plesnilă

Casa Simion Gheorghiu

Casa Helder

Casele Cheoca

Cripta eroului necunoscut

Curtea de apel

Institutul Notre Dame de Sion

Palatul Episcopiei

Hotelul Dunărea

Restaurantul Pescarul

Spitalul militar de urgență Aristide Serfioti

Spitalul județean

Teatrul pentru copii Guliver

Universitatea Dunărea de Jos

Galați este un județ situat în sudul provinciei istorice Moldova, România, cu reședința în orașul cu același nume. Județul Galați face parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (împreună cu județele Vrancea, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea), din Euro regiunea Dunării de Jos (alături de raioanele din sudul Republicii Moldova și vestul Ucrainei) precum și din Zona Economica Libera Galați-Giurgiulești-Reni. Acest județ are suprafața de 4466 kilometri pătrați și numără aproximativ 536000 de locuitori. Ca subunități administrative județul are în compunere; 2 municipii – Galați și Tecuci, 2 orașe – Târgu Bujor și Berești precum și 61 de comune. Sus am postat stemele comunistă și actuală precum și harta județului Galați, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, din vremuri diferite și alte frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri.