Epaminonda's Blog.....: MINUNI ALE ARHITECTURII MONDIALE

1. Biblioteca “Geisel” a Universității San Diego din California este cea mai impunătoare clădire din campus. Clădirea a fost inaugurată în anul 1970 fiind opera arhitectului William Pereira.

Instituția de cultură conține peste 7 milioane de volume pentru a sprijini obiectivele educaționale și de cercetare ale universității. Clădirea a fost proiectată în jurul unui turn sferoid, pentru a rezista sarcinii de presiune. Este o clădire originală, distinctivă situată pe marginea unui canion. Arcadele clădirii, în combinație cu designul etajelor individuale, seamănă cu niște mâini care susțin un teanc de cărți. Arhitectul a conceput inițial o clădire cu schelet de oțel dar ulterior s-a oprit la un schelet de beton armat pentru a economisi costurile de construcție și întreținere. Această schimbare de material a prezentat o oportunitate pentru un design mai sculptural.

Turnul central al clădirii este un exemplu primordial al arhitecturii brutaliste. Clădirea are 8 etaje și o înălțime de 33,5 metri. Se zice că proiectarea clădirii nu a ținut cont de greutatea eventuală a cărților din bibliotecă, astfel încât la etajul al treilea a fost lăsat gol.

2. Clădirea radioului slovac este o clădire neconvențională din orașul Bratislava, Slovacia. Ea are forma unei piramide cu susul în jos.

Arhitecții acestui proiect au fost Štefan Svetko, Štefan Ďurkovič și Barnabáš Kissling. Clădirea s-a construit între anii 1967 – 1983. Clădirea are o înălțime de 80 de metri și are o sală de concerte de 522 de locuri, cu o orga mare de concert.

În anul 1984 clădirea a fost supusă unui test de rezistență pe care l-a trecut cu succes. Clădirea a fost inclusă într-o listă cu cele mai urâte 30 de clădiri din lume, dar încă este apreciată de mulți arhitecți ai lumii.

3. Monte Rosa Hütte (Cabana Muntele Roșu) este o cabană montană situată în apropiere de stațiunea Zermatt, Elveția, pe masivul Monte Rosa, deasupra ghețarului de frontieră Grenzgletscher, pe partea stâncoasă fără gheață, denumită Untere Plattje, la o altitudine de 2883 metri și aparține

Clubului alpin elvețian. Această cabană s-a inaugurat în anul 2009, fiind o construcție hi-tech, ecologică, construită din lemn, într-o carcasă de aluminiu, ce își auto asigură aproape în totalitate energia. Cabana a fost proiectată de arhitectul Andrea Deplazes de la compania ETH Zurich și inaugurată în septembrie 2009. Materialele de construcție și elementele prefabricate au fost transportate cu trenul până la Zermatt și de aici cu elicopterul, care a efectuat în jur de 3000 de curse. Clădirea poligonală cu cinci etaje a fost construită pe fundații din oțel inoxidabil, cu un interior spiralat din lemn, exteriorul fiind acoperit cu o carcasă de aluminiu. Clădirea este proiectată să obțină 90% din nevoile sale de energiei de la soare.

Excesul de energie este stocat în celulele bateriei cu plumb-regulat cu valve, care furnizează energie atunci când cerul este acoperit. Apa este colectată din ghețarii care în anumite perioade se topesc fiind și depozitată într-un rezervor de 40 metri cubi. Benzile de ferestre permit soarelui să încălzească aerul din interiorul clădirii în spirală cu redistribuirea energiei termice produse de vizitatori. În următorii câțiva ani, cabana va deveni o stație de cercetare pentru studenții de la compania ETH Zurich, fiind folosită pentru a investiga modul de utilizare eficientă a energiei și resurselor.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

___________xxx___________

CÂTEVA
INSIGNE ȘI MEDALII
DIN JUDEȚUL DOLJ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Liceul de matematică-fizică "Frații Buzești" Craiova

100 ani existență 1882 - 1982

Colegiul Național „Frații Buzești” este o importantă instituție de învățământ liceal din municipiul Craiova, situat pe strada Știrbei Vodă, nr.5. „Actul de naștere” al Gimnaziului „Frații Buzești” a fost semnat pe 9 ianuarie 1910, prin adresa Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, semnată de Spiru Haret. Inițial, Colegiul Național „Frații Buzești” de azi a funcționat sub titulatura de Gimnaziu real de Băieți (1882). S-a transformat apoi în liceu, pentru ca, în 1924, ministrul dr. C. Angelescu să semneze actul comemorativ și să pună piatra de fundament a edificiului școlii, pe fostul loc al familiei Haralambie, la o sută de metrii de Casa Băniei, reședința Marilor Bani ai Olteniei. În perioada următoare au fost înființate clase elementare (I-VII) şi clase de învățământ seral (V-VII, VIII-XI). Titulatura actuală, Colegiul Național „Frații Buzești” datează din 2 octombrie 1997, prin ordinul M.E.N. cu numărul 4982, ca o recunoaștere firească a statului de excepție pe care îl deține școala în cadrul sistemului educațional național.

Regele Carol I - Expoziția regională Craiova 1869

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1869 cu ocazia Expoziției Regionale Craiova. Este o medalie din bronz, de formă rotundă, cu diametrul de 58 milimetri, ce a fost gravată de Carniol. Pe avers este reprezentat chipul de profil spre dreapta a Regelui României Carol I și periferic circular în interiorul unui cerc continuu este aplicată inscripția: “CAROL I DOMN ALLU ROMÂNILOR”. În centrul câmpului reversului este aplicată pe șase rânduri inscripția: “ONOARE / ȘI / ÎNCURAGIARE / AGRICULTUREI / ȘI / INDUSTRIEI” și în cerc: “EXPOSIȚIUNE REGIONALĂ ÎN CRAIOVA 1869 ”. Totul este încadrat de o cunună alegorică din ramuri de stejar având desenat la partea inferioară un plug și la partea superioară un cap de berbec.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceiaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.

Matrice sigilară - Poliția orașului Craiova 1843

Matricea sigilară reprezintă obiectul confecţionat din material dur care, care are gravată o reprezentare şi un text ce-l individualizează pe posesor și care servește pentru realizarea amprentei sigilare. Sigiliul este amprenta rămasă pe suportul documentului (în ceară, hârtie, soluţie de aur, tuş sau fum) în urma aplicării unei matrici sigilare. Sigiliul este principalul mijloc de garantare a unor secrete şi de asigurare a autenticităţii unor acte. Sigilile rotunde reprezintă autoritatea unei instituții. Gravarea sigiliilor se poate face în adâncime (incizie), pentru sigilarea în ceară sau cocă, ori în relief (excizie), pentru sigilarea în tuş sau fum. Sigilografia (nume alternativ - sfragistica) a fost fondată în secolul al XVII-lea de Dom Mabillon, părintele erudiției moderne și dezvoltată în secolul al XIX-lea de către Louis-Claude Douët d'Arcq, un mare arhivist și istoric care, împreună cu echipa sa, a scos lucrarea Collection des sceaux des Archives de l'Empire. Franceză la origine, această disciplină nu a întârziat să se extindă în toată Europa, pretutindeni unde, încă din Evul Mediu, se impunea obiceiul de a valida documentele cu sigiliu. Câmpul sigilar este suprafaţa pe care se gravează reprezentarea grafică și textul unui sigiliu. Exerga este spaţiul de la marginea câmpului sigilar, de obicei cuprins între două sau mai multe cercuri (ce pot fi liniare, şnurate, perlate, etc.), în care se gravează textul matricei sigilare. Este important de reținut a nu se confunda sigilografia cu heraldica. Heraldica este disciplina auxiliară a istoriei care studiază stemele, blazoanele, etc.

Matrice sigilară de mai sus a fost executată pentru Poliția orașului Craiova în anul 1843. Această matrice este confecționată din alamă, are forma rotundă, cu diametrul de 34 milimetri și este gravată în incizie. În centrul câmpului sigilar al matricii este redată stema heraldică a Ţării Româneşti: acvila cruciată, redată din faţă, cu capul spre stânga, încoronată cu o coroană închisă, terminată cu glob crucifer, cu aripile deschise, poziţionate în jos, flancată de două ramuri de laur care se încrucişează sub ea. În exergă, circular, poate fi citită relativ ușor legenda în litere chirilice: Poliţia oraşului Craiova 1843.

C.S.(Clubul sportiv) Universitatea Craiova

Universitatea Craiova este unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România, fiind și prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei U.E.F.A.. Echipa s-a înscris după o perioadă de inactivitate în Liga a IV-a Dolj 2015 – 2016. Înființată în anul 1948, s-a numit inițial Clubul Sportiv Universitar Craiova și a aparținut Asociației Naționale a Studenților din România (A.N.S.R.). În anul 1950 a fost redenumită Știința Craiova, nume rămas și astăzi drag multora dintre suporterii Universității Craiova. Din anul 1966 până în prezent clubul se numește Universitatea Craiova. A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de Cupa Europeana la fotbal, în sezonul 1982 – 1983 și prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981 – 1982; de asemenea a fost prima echipă din România care a eliminat formații din Germania (Kaiserslautern) și Anglia (Leeds United). În sezonul 2004 – 2005 a retrogradat, după 41 de ani de prezență în prima divizie, dar a revenit numai după un an de exil în divizia secundă. Este supranumită "campioana unei mari iubiri", nume care reflectă popularitatea echipei. Această titulatură, devenită notorie, i-a fost dată de către Adrian Păunescu. Echipa joacă pe stadionul Ion Oblemenco din anul 1966, atunci fiind construit, inițial numindu-se stadionul Central. După moartea celui mai iubit dintre jucătorii echipei, Ion Oblemenco, s-a luat hotărârea ca stadionul să preia numele idolului din Bănie. Clubul a fost dezafiliat în 2011 de la FRF, astfel că în sezoanele 2011-2012 și 2012-2013 nu a participat în nicio competiție. Sus am postat logo-ul clubului de fotbal Universitatea din Craiova.

Insigna - Unitatea militară 01081 Craiova (transmisiuni)

50 ani - 1949 - 1 iulie - 1999

Insigna de mai sus s-a bătut pentru a marca semicentenarul Unității Militare 01081 Craiova, structura fiind înființată în anul 1949. Această unitate militară este de transmisiuni fiind situată pe Strada Caracal , la nr. 1.

Transmisiunile militare constituie un corp aparte de militari şi tehnica aferentă care destinate pentru transmiterea informaţiilor în timp de pace şi război. Fără comunicare nu se poate obţine victoria în luptă. Enumăr câteva dintre căile de comunicaţii militare; radio, telefon, telegraf, radio-releu, internet sau satelit.

Insigna - Craiova (stema comunistă)

Construit între anii 1907-1913 de către arhitectul Petre Antonescu, Palatul Administrativ din Craiova este cea mai reprezentativă clădire a orașului. Construcția s-a realizat pe fosta proprietate a familiei Hagiade, o familie de boieri din regiunea Olteniei. Lucrările de construcție au fost făcute de către inginerul italian Giovanni Battista Peressutti, prieten și coleg de școală cu Petre Antonescu. În anul 1915, Palatul Administrativ a găzduit Muzeul de Antichități și Etnografie al Olteniei și între anii 1916 -1919, în interior, își avea sediul Direcția de Căi Ferate Germane (în perioada ocupației germane).Astăzi, Palatul găzduiește cele mai importante instituții din județul Dolj: Prefectura și Consiliul Județean. Clădirea este construită în stil neo-românesc din cărămidă și beton armat. Planul clădirii, în formă de "E", dispune de două intrări, una principală, în est și una secundară, spre vest. Intrările sunt așezate pe cele două fațade ale clădirii, decorate în stil vechi arhitectural românesc. Clădirea este acoperită cu țiglă de culoare verde, cu accesorii și decorațiuni din tablă zincată. La interior, poziționată centrală, se află scara de onoare ce face accesul la încăperile principale ale clădirii. Deasupra acestei scări se află o cupolă uriașă, decorată în stilul reprezentativ palatului.

Municipiul Craiova (în germană Krajowa) 1718-1739) este reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei”. Conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298643 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Prima atestare documentară a orașului provine din anul 225, pe documentul istoric Tabula Peutingeriană. Sus este reprezentată stema municipiului Craiova şi jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale orașului, din vremuri diferite.

Banca națională

Biserica Sfântul Dumitru

Banca Olteniei

Monumentul Regelui Carol I

Casa Băniei

Biserica Mântuleasa

Administrația financiară

Banca Comerțului

Biserica Sfântul Ilie

Biserica Madona Dudu

Biserica Sfânta Treime

Casa de cultură

Casa Alexandrescu

Casa Iancu Pleșa

Casa Vălimărescu

Gimnaziul fiilor de militari

Hotelul Minerva

Institutul Arnold

Institutul Sfânta Maria (Călugărițe)

Liceul Carol I

Muzeul Aman

Palatul administrativ

Palatul Constantin Mihail

Palatul Dina Mihail

Palatul Justiției

Parcul Bibescu - Podul Suspendat si Castelul

Prefectura veche

Școala normală de băieți

Statuia lui Cuza

Vechiul Teatru Național

Palatul Vorvoreanu

Dolj este un județ în provincia istorică Oltenia din partea sudică a României, aflat în regiunea cea mai mănoasă și roditoare a Câmpiei Dunării și a Olteniei, într-o zonă ce a oferit, de-a lungul timpului, condiții de climă și mai ales sol, dintre cele mai prielnice. Județul se întinde pe 7414 kilometri pătrați, numără aproximativ 734000 de locuitori având capitala în municipiul Craiova. Din punct de vedere administrativ județul se compune din; 3 municipii - Craiova, Băilești și Calafat, 4 orașe - Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea precum și 103 comune. Sus am postat harta, stemele comunistă și actuală ale județului Dolj precum și pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din județ, din vremuri diferite.