Epaminonda's Blog.....: Ro - M

1. În anul 1883 Statul român a pus în circulație moneda de 5 lei cu chipul de profil, a regelui României Carol I, cu barbă și perciuni. Pe aversul monedei, în interiorul unui cerc perlat la exterior, este reprezentată stema mare a Regatului României, încadrată de cifra 5 și litera L mare de tipar, reprezentând valoarea monedei – 5 lei, în partea din dreapta jos un spic de grâu, anul emiterii monedei – 1883 și “B” (simbolul monetăriei unde s-a turnat moneda). Pe revers, în cadrul unui cerc perlat la exterior, este reprezentată efigia regelui spre stânga și inscripțiile: “CAROL I REGE AL ROMÂNILOR” (circular pe marginea monedei) și KULLRICH (numele gravorului – sub gât). Pe muchie în relief este aplicată inscripția: “PATRIA ȘI DREPTUL MEU”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoarea nominală – 5 lei, anul emiterii – 1883, material compoziție – argint 90% și cupru 10%, forma – rotundă, diametrul – 37 milimetri, greutatea – 25 grame, cant – zimțat, tiraj – 570000 exemplare și gravor – Kullrich.

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ:“Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României.
2. În data de 30 aprilie 2018, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă din aur cu tema Mihai Viteazul, precursor al Marii Uniri. Aversul monedei redă scena intrării lui Mihai Viteazul în Alba Iulia (după tabloul realizat de Constantin Lecca),

inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018” iar reversul monedei prezintă portretul lui Mihai Viteazul (după portretul realizat la Praga de către Egidius Sadeler, în anul 1601) şi inscripțiile „MIHAI VITEAZUL” și ,,PRECURSOR AL MARII UNIRI”.

Caracteristicile monedei sunt următoarele: metal: aur; valoare nominală: 100 lei; puritate: 90%; formă: rotundă; diametru: 21 milimetri; greutate: 6,452 grame; calitate: proof; margine: zimțată, tiraj – 250 exemplare și preț unitar de achiziție (fără TVA) – 1695 lei.

Mihai Viteazul sau Mihai Bravu (născut în anul 1558 la Târgu de Floci şi decedat la data de 9 august 1601 în Turda) a fost bănișor de Strehaia, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă, în anul 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale care formează România de astăzi: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutațiile petrecute în conștiința românească. Domnitorul care a reușit să stăpânească pentru scurt timp, la 1599-1600, cele trei țări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. Realitatea istorică este mult mai nuanțată decât cea cunoscută de publicul larg. Pe scurt, Mihai Viteazul ar putea fi caracterizat în felul următor (a se reține că nu a purtat titlul de "Domn" decât în Țara Românească):

1593-1599 este Domn al Țării Românești;
Între octombrie 1599 și iunie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești și al Ardealului;
În perioada iunie 1600 - septembrie 1600 a fost Stăpânitor al Țării Românești, al Ardealului și Moldovei, adunate împreună sub "unirea personală" a lui Mihai; în cazul Moldovei îl înscăunează de fapt pe fiul său;
Între septembrie 1600 - noiembrie 1600 a fost Domn al Țării Românești;
Între februarie 1601- august 1601 a fost comandant militar în slujba Imperiului Habsburgic.

Deși istoria asociată cu Mihai Viteazul este cunoscută publicului larg drept "unire", termenul este dus prea departe. În realitate, toate cele trei țări își păstrează instituțiile de conducere de dinainte - Dieta (Transilvania) și sfaturile boierești în țările extracarpatice, își păstrează legile, cutumele și procedurile fiecăreia în vigoare. Mihai nu "unifică" nici armatele. Având în vedere că domnitorul Moldovei - Ieremia Movilă și guvernatorul Transilvaniei – cardinalul Andrei Bathory s-au îndepăratat de Sfânta Alianță și s-au apropiat de cancelarul polonez Jan Zamoyski intenționând a-l îndepărta pe Mihai Viteazul de pe tronul Țării Românești, domnitorul muntean a acționat rapid și eficient. Cu permisiunea împăratului Rudolf al II-lea intervine în Transilvania pentru a sparge cercul de adversități ce-l împresura. După victoria asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Șelimbăr – 18/28 octombrie 1599) își face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortăreței de la episcopul Demetrius Naparagy. În primăvara anului 1600, Mihai și-a dat seama de pericolul pe care îl reprezenta influența în Moldova a regatului polonez care refuzase să facă parte din Liga Sfântă fiind un aliat tacit al Imperiului Otoman. Ceea ce a determinat însă decisiv hotărârea lui Mihai de a declanșa o campanie preventivă în Moldova, au fost pregătirile făcute de către Sigismund Bathory, aflat de la începutul anului 1600 la Suceava, pentru recucerirea Transilvaniei, cu sprijinul lui Jan Zamoyski și al lui Ieremia Movilă. La 1 mai 1600 Mihai își așeză tabăra la Prejmer. La 6 mai Mihai în fruntea oastei sale trece munții, dar nu pe drumul obișnuit, unde știa că îl așteaptă dușmanul, ci urcându-se pe munții cei mai grei. Bătălia decisivă se dă la Bacău, Mihai îl învinge pe Ieremia Movilă și realizează astfel, prima unire a țărilor române. Ieremia Movilă a fugit, găsind refugiu, împreună cu familia sa la Hotin. La 1 iunie 1600, Mihai se afla la Iași și boierii moldoveni au fost puși să jure în numele cârmuitorului celui nou. Contextul internațional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine (imperiile habsburgic, polonez și otoman) vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță. Acestea au acționat fățiș dar și pe ascuns pentru pentru împiedicarea proiectului voievodului Mihai Viteazul. La 19 august 1601 este asasinat mișelește de un grup de mercenari, dar rămâne întrebarea “Unde erau atunci gărzile sale personale?”

3. În data de 14 decembrie 2018 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă comemorativă cu tema 100 de ani de la naşterea lui Radu Beligan. Aversul monedei redă o compoziţie reprezentând spectacole de teatru și film, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2018”. Reversul monedei prezintă portretul actorului Radu Beligan și inscripţiile în arc de cerc „RADU BELIGAN” şi ,,100 DE ANI DE LA NASTERE”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: valoare nominală - 10 lei; compoziție - argint; puritate – 99,9%; formă – rotundă; diametru – 37 milimetri; greutate – 31,103 grame; calitate – proof; cant – zimțat; tiraj – 200 exemplare și prețul unitare de vânzare fără TVA – 345 lei / bucată.

Radu Beligan a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio, care s-a născut la data de 14 decembrie 1918 în localitatea Galbeni, comuna Filipești, județul Bacău și a decedat la data de 20 iulie 2016 la București. Pe linie maternă este grec de origine, pe linie paternă, fiind urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă. În anul 2004 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în data de 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor, ca fiind cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru.

În perioada 1969 – 1989 Radu Beligan a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, iar în perioada 1961 – 1975 a fost deputat în Marea Adunare Națională. În anul 1937 a absolvit ca șef de promoție al Liceul Internat Costache Negruzzi din Iași. În anii 1937 – 1938 a studiat Dreptul și Filozofia la București, apoi Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, profesoară Lucia Sturdza Bulandra - studii neterminate. A deținut următoarele funcții: profesor la Institutul de Teatru și Film: 1950 – 1965, director al Teatrului de Comedie din București: 1961 – 1969 și director al Teatrului Național București: 1969 – 1990. A fost președintele activ (1971) și apoi Președinte de onoare pe viață (1977) al Institutului Internațional de Teatru, membru al Cartelului Internațional de Teatru: 1967, membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, directorul general al artelor și literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franței și membru al Academiei Le Muse din Florența. Enumăr aici câteva dintre distincțiile primite de marele actor Radu Beligan: Artist Emerit al RPR – 1953, Ordinul Meritul Cultural, clasa I, 1967, Decorația regală Nihil Sine Deo a Casei Regale a României, 2013, Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan, Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofițer", Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale", 2003, Ofițer al Ordinului Național al Legiunii de Onoare a Franței, 2002, Trofeul Eugene Ionesco, 1999, Premiul Academiei Române, 1997, Premiul Academiei „Le Muse" din Florența, 1980, Artist Emerit 1953, Artist al Poporului 1962.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

________xxx________

O INSIGNĂ ȘI CÂTEVA

MEDALII ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ferdinand I al rege României - Dumnezeu cu mine

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

600 ani de la emiterea celei dintâi monete românești 1635 - 1965

Era începutul veacului al XX-lea. Cultura şi ştiinţa în România prinseseră aripi de zbor stabile şi de perspectivă, precizându-se domeniile şi principiile de activitate. Se trecea acum la culegerea primelor roade ale frământatului şi cu rol de pionierat secol al XIX-lea, când reprezentanţi de frunte ai renaşterii româneşti se dăruiau, cu întreaga lor fiinţă, intereselor naţionale. Unirea Principatelor şi marile reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza au deschis larg porţile afirmării învăţământului, ştiinţei şi culturii în România. Publicaţii şi societăţi de tot felul luau fiinţă, croindu-şi drum spre mintea şi inima românilor. În acest context de efervescenţă spirituală, o nouă ştiinţă specială se înfiripa în peisajul intelectual românesc. Informaţiile lui C. Bolliac din „Trompeta Carpaţilor”, referitoare la unele descoperiri monetare, dar mai ales lucrările lui D.A. Sturdza şi primele studii de specialitate ale lui M.C. Sutzu, precum şi alcătuirea unor colecţii monetare, aveau să se constituie ca temelie a ştiinţei numismatice din România. Începutul sec. XX va marca pentru numismatica din ţara noastră un moment de o reală însemnătate. Pe data de 28 decembrie 1903, la iniţiativa unui grup de entuziaşti şi pasionaţi ai acestei discipline, lua fiinţă Societatea Numismatică Română (S.N.R.). Adunarea Generală, în şedinţa sa inaugurală, a votat Statutele Societăţii şi a ales Comitetul de conducere în următoarea alcătuire: D.A. Sturdza, preşedinte de onoare; M.C. Sutzu, preşedinte activ; Gr. Tocilescu, vicepreşedinte; Al. Cantacuzino, secretar; lt. col. G. Iordăchescu, casier contabil; dr. G. Severeanu, subsecretar şi D. Panku, C. Alessandrescu, Carol Storck şi E.D. Mirea, membri. O dată cu adoptarea Statutelor se fixa şi ţelul principal al Societăţii, care îşi propunea „să dezvolte ştiinţa şi arta numismatică” în România." În prezent S.N.R. are filiale în aproape toate județele țării. Sus am postat logo-ul Societății Numismatice Române.

Atena era o zeiţă, una dintre cele mai mari divinități ale mitologiei greceşti, identificată de către romani cu zeița Minerva. Era zeița înțelepciunii, pe care grecii o mai numeau și Pallas Athena sau, pur și simplu, Pallas. Deasupra am postat o poză cu statuia zeiţei Atena care se găseşte la Muzeul Luvru din Paris.

Cercetările închinate numismaticii românești începute cu mai bine de un secol în urmă au stabilit în linii mari momentul aparițieie primelor monede în provinciile române: domnia lui Vlaicu Vodă (Vladislav I) în Țara Românească (16 noiembrie 1364 – circa 1377), Petru I Mușat în Moldova (circa 1373 – circa 1391) și Transilvania mai târziu după constituirea principatului autonom sub suzeranitate otomană (anul 1541). Deoarece primele monede feudale muntene sau moldovenești nu purtau data de emitere s-a pus problema determinării cu exactitate a momentului emiterii primei monede românești. Urmare a cercetărilor minuțioase desfășurate la Cabinetul de Numismatică al Academiei Române s-a stabilit cu precizie că data emiterii primei monede românești este parte a doua a anului 1365, sub domnia lui Vlaicu Vodă, în Țara Românească. Până în acest moment în Țara Românească circulau monede străine precum: perperii de aur bizantini și groșii bulgărești de argint. Noua monedă a Țării Românești a primit numele de ducat, așa cum reiese din documente ulterioare din vremea lui Mircea cel Bătrân. Această monedă s-a bătut în cantități apreciabile astfel că s-au descoperit tezaure de astfel de monede în diverse localitați ale Țării Românești dar și pe teritoriul statelor vecine.

Aceasta este o monedă din Muntenia - ducat - Vladislav (Vlaicu) I - din argint, de formă aproximativ rotundă cu diametrul de 20 mm şi greutatea de 1,1 grame. Pe aversul acesteia se distinge stema valahă - vultur pe coif cruciat de cavaler, iar la stânga acvilei o stea cu şase raze, dedesubt stindard cu cruce, peste cruce o bară transversală şi textul slavon: +IωVLA___DISLAV+ , iar pe revers stemă a Basarabilor: un scut timbrat de cruce cu braţe egale, despicat pe verticală în două câmpuri; patru fascii orizontale alternante în câmpul întâi, două haşurate încrucişat şi două curate, semilună în scădere în cîmpul al doilea; între cercul perlat interior şi cercul perlat exterior textul slavon +Iω VLADISLAVĂVOEVωD. Moneda a fost bătută de Vlaicu Vodă, primul domnitor român emitent de monedă. Desenul piesei este aparte, acvila muntenească fiind conturnată (întoarsă), privind adică spre dreapta heraldică - stânga privitorului. Aceasta este poziţia atipică şi implicit mai rară de reprezentare pentru stema din Ţara Românească. Luând în consideraţie greutatea şi diametrul piesei, moneda se cataloghează ca fiind ducat de tip comun muntean cu acvila conturnată. Se bănuieşte că această piesă aparţine celui mai vechi lot de monede bătut de Vlaicu Vodă. Piesa este bătută prin 1365, probabil la monetăria de la Curtea de Argeş. Tipul comun muntean se referă la gravura în sine (avers - revers), o faţă fiind cu stema ţării şi o faţă probabil cu stema personală a domnitorului, stemă derivată dintr-o stemă comună a familiei Basarabilor. Pe această a doua faţă apar cel mai adesea şi diverse însemne care sunt asociate cu monetăriile emitente. Monede cu aceste caracteristici au fost bătute practic de toţi domnitorii munteni din perioada de înflorire a principatului. Perioada monetăriei naţionale valahe căreia acest tip îi este caracteristic se întinde de la Vlaicu I (1364 - 1377) pînă la Basarab (cel Bătrîn) Laiotă (1473 - 1477, cu multe întreruperi). Emisiunile altor domni nu au reuşit să fie implementate efectiv în circulaţie. Perioada de funcţionare a monetăriei naţionale a fost deci relativ scurtă. Textele de pe monedele lui Vladislav (Vlaicu) I au fost scrise fie cu caractere chirilice, fie cu caractere latine. Aceasta foloseşte caractere chirilice.

Insigna - Energo Reparații 1952 - 1972

Societatea comercială Energoreparații serv SA proiecteaza, realizeaza si intretine ansambluri specifice centralelor electrice, produse pentru mecanizarea lucrarilor de reparatii, instalatii, subansambluri si piese de schimb pentru echipamente folosite in special in industria energetica, dar si in industria cimentului, industria miniera (cariera de suprafata), cat si in petrochimie. Sediul central al societății este situat în București, Sectorul 4, Șoseaua Berceni, nr. 104. Activitatea principală a societăii este fFabricarea de motoare si turbine (cu exceptia motoarelor pentru avioane, autovehicule si motociclete). Alte activități ale societății sunt:

Fabricarea altor masini de utilitate generala n.c.a.
Fabricarea utilajelor pentru extractie si constructii
Fabricarea de pompe si compresoare
Fabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice
Tratarea si acoperirea metalelor
Operatiuni de mecanica generala
Fabricarea articolelor din fire metalice; fabricarea de lanturi si arcuri
Fabricarea de suruburi, buloane si alte articole filetate; fabricarea de nituri si saibe

Mărturie de botez - Botezată Mona 1850

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se confer copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebeblușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul. Mărturia de botez de mai sus este un medalion oval prevăzut cu anou de prindere, confecționat din bronz și având dimensiunile 20 x 15 milimetri. Pe avers este reprezentat Sfântul Andrei în odăjdii bisericești cu mâinile încrucișate la piept. Reversul prezintă un text pe trei rânduri, din care primul arcuit: “BOTEZATĂ / MONA / 1850. ”

În religia creştină „apostol” este numele dat celor doisprezece discipoli ai lui Isus Hristos, misionari creştini de la începutul creştinismului. În ziua de 30 noiembrie a fiecărui an serbăm ziua sfântului apostol Andrei. Dar cine a fost el? Sfântul Andrei este apostolul care a creştinizat primul meleagurile noastre, fiind considerat patronul spiritual al românilor. El a fost frate cu sfântul Petru, ambii originari din Betsaida, localitate situată pe malul lacului Genezaret din Israel şi amândoi pescari. Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezatorul. Auzindu-l pe acesta spunând despre Isus: „Iată mielul lui Dumnezeu!“, a devenit primul apostol al domnului Isus. După învierea lui Isus şi coborârea Duhului Sfânt, apostolii au mai rămas câţiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50, apostolii s-au întâlnit şi au tras la sorţi pentru a decide unde va merge fiecare. Legenda spune că apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai intâi, Andrei l-a însoţit pe fratele său Petru prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp. Apoi ar fi continuat peregrinarea, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors in Grecia, consolidând comunităţile creştine existente acolo, ajungând, mai apoi, pâna în Peloponezul grecesc, în orasul Patras, unde a murit ca martir la 30 noiembrie anul 60, fiind rastignit pe o cruce în forma de X. Dupa moartea sa, relicvele s-au pastrat la mănăstirea Patas din Grecia. Este patronul Scoţiei (steagul scoţian reprezintă crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei, precum si a mai multor oraşe: Napoli, Ravenna, Brescia, Bordeaux, Brugge, Patras şi altele.Originea numelui Andrei vine de la cuvintele greceşti: andros - om, şi andieios - curajos, ceea ce, cumulat, înseamna bărbat vrednic, curajos şi energic. De aici s-au format şi nume feminine derivate precum: Andreea, Andruţa sau Andruca.

Emblemă coifură

Emblemele coifură sunt un fel de insigne purtate de către personalul militarizat din sistemul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești, pădurari, ceferisti, etc la caschetă, bonetă, bască, căciulă sau pălărie. Nu știu exact dar cred că această emblemă coifură este purtată la uniforma de serviciu de personalul ANAF (Agenția Națională de Administrație Fiscală).

_________ooOoo_________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

ÎN LIMBILE

ROMÂNĂ ȘI FRANCEZĂ