Epaminonda's Blog.....: CARTOFILIE - MĂNĂSTIREA PASĂREA DIN BRĂNEȘTI, MĂNĂSTIREA CĂLDĂRUȘANI, LACUL PASĂREA ȘI ORAȘUL BUFTEA DIN JUDEȚUL ILFOV

Mai jos puteți admira câteva cărți poștale din județul Ilfov (Lacul Pasărea, Mănăstirile Pasărea și Căldărușani și orașul Buftei). Vă doresc lectură și vizionare plăcută!

1. Mănăstirea “Pasărea” din Brănești este un monument istoric și de artă aflat la o depărtare de 29 kilometri est de București, ctitorită la începutul secolului al XX-lea pe malul Lacului Pustnicu și la marginea pădurii cu același nume, parte din ceea ce erau odinioară Codrii Vlăsiei. Există mai multe legende care explică numele mănăstirii. Cea mai plauzibilă este aceea că numele i-ar veni de la stolurile de păsări care viețuiau în pădurea înconjurătoare.

Mănăstirea îi are ca ctitori pe arhimandritul Timotei, care a ridicat aici o biserică din lemn în 1813, și pe Sfântul Calinic de la Cernica. Biserica din lemn s-a prăbușit la cutremurul din 1838. Biserica mare a fost reconstruită de Sfântul Calinic, pe când era stareț la Mănăstirea Cernica, în anul 1846, în timp ce biserica din cimitir fusese ridicată tot de el la 1834.

În plan spiritual, Mănăstirea Pasărea este sora geamănă a Mănăstirii Cernica, nu doar pentru că au același sfânt ctitor, ci și după tipicul Sfântului Sava, după care se conduc amândouă mânăstirile. Mănăstirea are ca hram "Sfânta Treime" la biserica mare și "Adormirea Maicii Domnului" la biserica din cimitir și se poate lăuda cu o bogată colecție de artă veche bisericească: icoane, ceramică, broderii, precum și mulaje în ghips aparținând sculptorului G.D. Anghel - cel care a realizat statuia lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român – și care și-a trăit aici ultimii ani ai vieții, fiind înmormântat în cimitirul mânăstirii.

Cea mai de preț comoară a mânăstirii o reprezintă racla cu părți din Sfintele Moaște ale Sfântului Pantelimon, Sfântului Mucenic Mina și Sfântului Mercurie. Pictura a fost realizată de aceiași meșteri de la Cernica, Fotache și Nicolae Polovnicul. În atelierele mânăstirii funcționează ateliere de croitorie pentru veșminte preoțești, cruciulițe și icoane. În anul 1990, în mănăstire s-a construit un cămin, unde sunt îngrijiți 50 de bătrâni. Tot aici se află în construcție noua clădire a Seminarului monahal.

2. Buftea este un oraș satelit al capitalei, situat în județul Ilfov, care mai include și satul Buciumeni. Localitatea Buftea se află în câmpia Vlăsiei, în lunca râului Colentina, la 20 kilometri nord de București.

Orașul este străbătut de șoseaua națională DN1A care leagă între ele orașele Ploiești și București. Localitatea a primit statutul de oraș în anul 1968, fiind singurul oraș din fostul sector agricol Ilfov și cel mai vechi oraș din actualul județ Ilfov. Localitatea Buftea este atestată documentar pentru prima dată la 20 iuliea 1752. Datorită Prințului Barbu Știrbeu, aici s-a realizat Fabrica de Conserve (1903), Fabrica de Vată (1900), Școala profesională (1902), Liceul (1924), Biserica Sfânta Varvara (1934), Ateneu Popular (1934) și Biblioteca Populară (1924).

La recensământul din anul 2011 orașul număra 22178 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 88,84%, romi – 6,81% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională actuală a populației orașului se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 93,64% și restul – nedeclarată sau altă religie. Pe malul lacului Buftea se află Studiourile cinematografice Buftea, la care s-au produs de-a lungul timpului mai multe filme românești, și care acum este în proprietatea trustului Media PRO. În Buftea se află ansamblul fostului palat Știrbei, datând de la jumătatea secolului al XIX-lea, monument istoric de arhitectură de interes național. El cuprinde palatul propriu-zis, capela, parcul, turnul de apă și pavilionul de poartă. Palatul a reprezentat locul de reședință al lui Barbu Știrbei, fost domnitor al Țării Românești. În oraș sunt și alte obiective turistice de interes major.

3. Lacul Pasărea este format de apele pârâului cu același nume, care își trage izvorul din pădurea Buciumeni, de lângă Mogoșoaia și care se varsă în râul Dâmbovița, nu este un lac natural, ci s-a format prin zăgăzuire. Lacul se află pe raza satului Pasărea din comuna Brănești, județul Ilfov.

Numele lacului a provenit de la numărul impresionant de păsări care viețuiau odinioară pe marginea lacului. Pe vremuri era un lac foarte bogat în pește, păsări sălbatice, dar și stufăriș, papură și trestie, un loc strategic foarte bun de refugiu în vremuri de răstriște. Pe malul lacului se află Mănăstirea Pasărea, construită în anul 1813 de stolnicul Grigore Asan. Cei care vor să scape de oraș și să se recreeze în aer liber se pot refugia, pe malul Lacului Pasărea, un lac, potrivit pentru plimbările cu barca sau pentru pescuit, fiind unul din puținele lacuri din vecinătatea orașului București amenajate pentru agrement. Pe malul acestui lac este construit și un complex turistic cu terasă în aer liber, restaurant și spații de joacă.

4. Mănăstirea Căldărușani este o mănăstire ortodoxă românească situată în comuna Gruiu, județul Ilfov, pe malul lacului Căldărușani. De fapt este un ansamblul de monumente istorice, format din: Biserica "Sf. Dimitrie", Biserica "Sf. Ioan Evanghelistul", în cimitir,Pinacoteca și Biserica "Sf. Varvara" și "Duminica Tuturor Sființilor".

Mănăstirea Căldărușani este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Țara Românească. Conform cu prima sa istoriografie (1870), scrisă de Casian Monahul, mănăstirea a fost ctitorită în anul 1638 de către domnitorul Matei Basarab. Domnitorul muntean, aflat în conflict cu Vasile Lupu al Moldovei, trecând prin aceste părți, hotărăște să zidească pe locul unui vechi schit de lemn o mănăstire din piatră.

Despre existența unei sihăstrii la Căldărușani înainte de 1637 mărturisește și un hrisov din 1615, emis în cancelaria voievodului Radu Mihnea. Matei Basarab va ridica în mijlocul Codrilor Vlăsiei o adevărată cetate, înconjurată pe trei laturi de un lac. Biserica mare a mănăstirii, în plan treflat, cu trei turle, cu hramul Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, poartă aceeași amprentă arhitecturală ca și biserica Mănăstiruu Dealu și cea a Mănăstirii domnești de la Curtea de Argeș. Paul de Alep, însoțitorul Patriarhului Macarie al Antiohiei în Țările Române, face, în 1653, următoarea descriere a mănăstirii: „Este înconjurată de o apă fără sfârșit și fără fund, are hramul Sf. Dumitru și se numește Căldărușani...” Numele mănăstirii provine de la configurația locului, care are aspectul unei căldări. Prin vestita sa școală de copiști, Căldărușaniul a contribuit din plin în veacurile trecute la crearea limbii române literare. Cea mai fecundă perioadă din istoria mănăstirii rămâne totuși sfârșitul secolului al XVIII-lea, când, sub păstorirea Sf. stareț Gheorghe de la Cernica (canonizat în anul 2005), aceasta devine unul din principalele focare de duhovnicie și cultură ale arealului românesc. În 1834, tipografia Ungrovlahiei de la București va fi mutată la metocul Cocioc al Mănăstirii Căldărușani, împlinindu-se astfel dorința Sf. Mitropolit Grigore Dascălul (canonizat în anul 2006), nevoitor un timp în această mănăstire. În 1778 a fost înființată o școală de pictură frecventată și de Nicolae Grigorescu în anii 1854-1855.

Mănăstirea deține o bogată pinacotecă, care are la bază colecția de artă a Mitropolitului Ghenadie Petrescu. Vechea sală a tronului domnitorului Matei Basarab, din Mănăstirea Căldărușani, adăpostește acum Sala Tezaurului. Pictura bisericii mari este restaurată de Dimitrie Belizarie în anul 1911. Între anii 1950 și 1958 biserica mănăstirii a fost restaurată de Prea Fericitul Justinian Marina. Începând cu anul 1992, sub stăreția arhimandritului Lavrentie Gâță, se ridică o nouă stăreție. În prezent, au loc ample lucrări de restaurare la clădirile aflate în afara cetății. Biserica din cimitir, cu hramul Sf. Ioan Evanghelistul, datează din anul 1804, fiind ctitorită de frații Toma și Constantin Crețulescu

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

________xxx________

CÂTEVA MEDALII
ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Doctor D. Em. Paulian
10 ani de activitate ca medic primar 1923 - 1933
Serviciul neurologic din Institutul central
de boli nervoase mintale și endocrine

Demetru Em. Paulian a fost un medic român care s-a născut în anul 1887 și a decedat în anul 1949. De-a lungul vieții a îndeplinit următoarele funcții: preparator al laboratorului de zoologie medicală, Intern al Spitalelor Eforiei, Extern al spitalului Brâncovenesc, etc O vreme a condus Serviciul neurologic din Institutul central de boli nervoase mintale și endocrinieine.

Institutul central de boli nervoase mintale și endocriniene, denumire actuală Institutul National de Neurologie si Boli Neurovasculare Bucuresti este o institutie de interes public national, in domeniul public al statului, cu personalitate juridica, in administrarea si subordinea Ministerului Sanatatii Publice, ce este situat pe Șoseaua Berceni, la nr.10 -12, Sector 4. Institutul aee un numar de 300 de paturi, avand ca obiect de activitate asistenta medicala, cercetarea stiintifica si invatamantul medical de specialitate, o bogata traditie recunoscuta pe plan national si international si un personal universitar de inalta tinuta stiintifica. Misiunea sa este de a oferi servicii de sanatate specifice care sa rezolve problemele de sanatate ale pacientilor in cel mai bun si eficient mod posibil. Obiectul de activitate al Institutului, este clinic national cu adresabilitate intregii populati a tarii, asigurand prin personalul sau inalt calificat:

Asistenta medicala de specialitate in domeniul neurologiei si neurochirurgiei vasculare,
Asistenta de urgenta neurovasculara, unica in tara,
Invatamantul superior medical,
Cercetare stiintifica de un inalt nivel.

Premiu I - Dare la semnu - militară 24 iulie 1871

Produsul medalisitic de mai sus este o medalie premiu oferită în cadrul unui concurs militar de dare la semn (tir) ce a avut loc în data de 24 iulie 1871. Medalia este confecționată din bronz aurit, cu variante de argint și bronz, având forma aproximativ rotundă și diametrul de 27 milimetri. Pe avers, în câmp central, într-o cunună de stejar este redată emblema societății de dare la semn (țintă având deasupra o caschetă, cu două carabine încrucișate așezate în spate), deasupra arcuit “JULIE 24” ia dedesubt similar “1871”. Pe revers este aplicată o legendă pe trei rânduri, între două steluțe, sus și jos: “PREMIU I / DAREA LA SEMNU / MILITARĂ”.

Federaţia română de tir sportiv este forul tutelar care conduce, organizează şi dezvoltă acest jos sportiv în România. Această federaţie este responasibilă de organizarea tuturor competiţiilor sportive de tir, la toate nivelurile de vârstă şi pregătire, în toate structurile societăţii româneşti. Pe data de 7 februarie 1934 se înființează Federația Română de Tir (F.R.T.), urmând ca doi ani mai târziu, F.R.T. să se afilieze Uniunii Internaționale de Tir (U.I.T.). În data de 29 iunie 1946 Banca Națională a României cumpără de la Societate, terenurile donate de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza și donează Societății de Dare la Semn 65 de hectare din Pădurea Băneasa, ceea ce va deveni mai târziu poligonul Tunari, în prezent Poligonul de Tir Sportiv "Iosif Sârbu". La Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952 - ediția a XII- a) au participat 69 de țări, România fiind la a treia participare unde trăgătorul Iosif Sîrbu avea să deschidă drumul medaliilor de aur olimpic pentru țara noastră. În anul 1955, România organizează primul Campionat European de Tir la Poligonul Tunari. F.R.T. își schimbă denumirea în Federația Română de Tir Sportiv (F.R.T.S.) în anul 1999. Sus am aplicat logo-ul Federaţiei române de tir sportiv. După descoperirea utilizării prafului de pușcă la armele de foc, începând cu secolul al XII- lea, perfecționarea tehnicilor de mânuire a armelor a fost o preocupare primordială în rândul militarilor și, implicit, a aristocrației momentului. Armele de foc nu au fost folosite doar pe plan militar ci și în activitățile de agrement și vânătoare. În acest fel, apare o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea calităților tehnice și de manevrabilitate ale armelor, fapt ce a dus la crearea unor structuri organizatorice ce aveau ca rol formarea deprinderilor specifice utilizării eficiente a acestora. La jumătatea secolului al XVII- lea, în anul 1640, la Lucerna în Elveția, se înființează prima Societate de Tir din lume. Ulterior, numărul societăților, organizațiilor și al cluburilor de gen, în care își desfășurau activitatea de pregătire majoritatea trăgătorilor, începe să crească considerabil în toate regiunile din Europa. În anul 1741 sunt organizate primele concursuri de tir organizate de către Regimentul Regal de Infanterie în câmpia de nord a Aradului, pentru ofițerii regimentului. În anul 1831 s-a constituit Asociația Cetățenescă de Tir din Municipiul Arad. În ceea ce privește dezvoltarea sportivă a tirului, în afară de contribuția laturii militare, un deosebit aport la această dezvoltarea a venit din partea unor societăți de vânătoare, în cadrul cărora erau organizate cursuri de pregătire a vânătorilor și care își desfășurau activitatea pe mai multe domenii de vânătoare de la Arad, Săvârșin, Șiria, Șiman, Chișinău-Criș și Pecica. Pe data de 5 mai 1862, ia ființă prima societate de tir, la nivel național, denumită: "Societatea Română de arme și dare la semn" având sediul stabilit la București, iar la numai un an de la înființarea ei, "Societatea Română de arme și dare la semn" avea un număr de 120 de membri și 5 membri de onoare. Pe data de 9 septembrie 1865, prin înaltul Decret Domnesc nr.1147, publicat în Monitorul Oficial nr.200 din 11/23 septembrie, sunt aprobate și recunoscute oficial statutele Societății Române de arme și dare la semn. În urma acestui decret, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza donează societății din terenul Mânăstirii Radu – Vodă – teren trecut în patrimoniul statului – o suprafață de 47514 mp , pentru a-l folosi drept poligon de tir cu condiția ca acest teren să nu fie înstrăinat. Terenul donat s-a adăugat la cel pe care societatea îl avea deja în folosință și care era poziționat în zona Clubului Progresul. Prima participare a unor trăgători români la un concurs internațional a fost în anul 1919 la Le Mans – Franța, unde românii au cucerit locul doi. La acest concurs au participat trăgători de elită din toate țările aliate în primul război mondial. În anul 1924, România participă la Jocurile Olimpice de la Paris cu un lot de trăgători, unde Constantin Tomescu ocupă locul 18.

Ion Kalinderu - Administratorul Domeniului Coroanei

Funcționarii Domeniului Coroanei -

omagiu respectatului lor șef cu prilejul

împlinirii a xxv de ani de administrare

a domeniului de la înființare 1884 - 1909

Medalia de mai sus este dedicată lui Ion Kalinderu, administratorul domeniilor coroanei. Produsul medalistic este confecționat din bronz, are forma aproximativ rotundă și diametrul de 67 milimetri. Pe avers în câmpul medaliei este redat bustul din față a celui omagiat și circular periferic la partea superioară a medaliei este aplicată inscripția: “ ION KALINDERU ADMINISTRATORUL DOMENIULUI COROANEI”. Pe revers este redat un peisaj rural, cu inscripția pe circumferință în semicerc – pe două rânduri: “FUNCȚIONARII DOMENIULUI COROANEI – OMAGIU RESPECTATULUI LOR ȘEF CU PRILEGIUL / ÎMPLINIRII A XXV ANI DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI DE LA ÎNFIINȚARE, 1884 – 1909.”

Ion Kalinderu, nume complet Ioan Lazăr Kalinderu, născut Calenderoglu, cunoscut ca Iancu Kalinderu, Ioan Kelenderu, Ioanŭ Calenderu sau Jean Kalindéro, a fost un jurist, silvicultor și publicist român, confident al regelui Carol I care a slujit timp de treizeci de ani ca administrator al domeniilor coroanei (douăsprezece moșii și doi munți din Carpații Meridionali: Clăbucetul Taurului și Caraiman) și timp de trei ani ca președinte al Academie Române (1904 - 1907). El s-a născut în data de 28 sau 29 decembrie 1840 la București și a decedat la data de 11 decembrie 1913. Kalinderu a fost simpatizant al Partidului Național Liberal, cu care a debutat în politică în anii 1880. Deși a studiat Dreptul, Kalinderu a rămas în istorie ca și consilier juridic al lui Carol, ajutându-l și în negocieri directe cu naționali liberali și conservatori și a fost luat în considerare de mai multe ori pentru funcția de prim ministru. În calitate de administrator al domeniilor coroanei, Kalinderu și-a impus viziunea de îmbunătățire a spațiului rural, a înființat ferme model și industria căminelor, promovând alfabetizarea și artele și încurajând antreprenoriatul. Pe lângă proiectul său agrar și munca sa socială, Kalinderu a jucat un rol semnificativ în promovarea alpinismului și o silvicultură modernă, a înființat stațiunea Bușteni și a creat propriul său muzeu de artă. Kalinderu a fost deosebit de preocupat de construirea și refacerea clădirilor religioase ortodoxe de pe domeniul regelui, implicându-se personal în restaurarea și refacerea bisericii din Bâlteni – Periș. Deși alte activități în afara celei de administrator al domeniilor regale, sau suținerea dezvoltării agriculuturii și silviculturii au fost criticate de contemporani a fost recompensate cu câteva distincții românești și străine: Marea Cruce al Ordinului Steaua României, Legiunea de Onoare ca Marele Ofițer, Marele Cordon al Ordinului lui Osmanieh, etc. Viitoarea regină Maria a fost mai mult amuzată de Kalinderu, descriindu-l ca fiind "mic, rotunjor, cu o barbă tunsă scurt și cu un nas de proporții pronunțate semitice; avea în unul din ochi o sclipire vicleană care arăta o deșteptăciune din cale afară de ageră. Ea și-a amintit o vizită cu el la Castelul Windsor, unde "era cu adevărat nostim să vezi pe măruntul gentilom foarte mulțumit de sine, prinzând toate cu privirea, cântărind, judecând, luând măsura oamenilor și a lucrurilor, cu acel ochi mic, pătrunzător, aproape viclean". Chiar și atunci când a fost prezentat Reginei Victoria ochiul lui "rătăcea prin toate părțile, temându-se, parcă, să nu-i scape ceva". Când i s-au arătat comorile de la Windsor, le-a observat "cu aerul de superioritate al unui cunoscător, al unui om care se pricepe la colecțiile de preț". Așa cum remarcă regina, "înfățișarea încrezută și mulțumită de sine" a lui Kalinderu a devenit "o ispită neobosită pentru caricaturiști".

Insigna sportivă - F.R.B.V. (Federația română de baschet-volei)

Baschetul este unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume; se caracterizează prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, prin talia înaltă și calitățile fizice deosebite ale sportivilor, toate acestea implicate într-o luptă sportivă care pretinde spirit de echipă și de sacrificiu, inteligență și rezistență nervoasă. Punctele sunt marcate prin aruncarea mingii (ochire) prin coș de sus; echipa care acumulează mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă. Mingea poate fi făcută să înainteze pe teren prin driblare sau pasând-o altor coechipieri. Actele fizice nesportive sunt penalizate și există restricții asupra modului în care este folosită mingea. De-a lungul timpului, în baschet s-au dezvoltat tehnicile obișnuite de ochire, pasare și driblare, dar și de poziționare a jucătorilor, precum și structurile ofensive și defensive. De obicei, jucătorii cei mai înalți vor ocupa centrul sau una dintre cele două poziții de înaintare, iar jucătorii mai mici de statură sau cei care au viteză și cele mai bune abilități de mânuire a mingii, vor ocupa poziția de pază. În timp ce baschetul competițional are niște reguli bine stabilite, numeroase variante de baschet s-au dezvoltat pentru jocurile ocazionale. În anumite țări, baschetul este un sport popular, cu mulți spectatori.

Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri. O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24 - 24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).

Insigna - Direcția de audit intern

Ministerul Apărării Naționale

Direcţia Audit Public Intern este structura specializată care execută misiuni de audit public intern asupra tuturor activităţilor din entităţile cuprinse în structura organizatorică a Ministerului Afacerilor Interne cu privire la formarea şi utilizarea fondurilor publice şi a patrimoniului public, precum şi la buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor ministerului. Mai jos admiri un ecuson al acestei instituții.

Direcţia Audit Public Intern îşi desfăşoară activitatea în baza planului anual de audit public intern aprobat şi a cadrului legal de referinţă cunoscut, respectiv:

Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, republicată, cu completările și modificările ulterioare;

Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1086/2013;
Normele privind coordonarea și desfășurarea proceselor de atestare națională și de pregătire profesională continuă a auditorilor interni din sectorul public și a persoanelor fizice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1259/2012;
Normele privind înființarea comitetelor de audit intern aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.554/2014;
Codul privind conduita etică a auditorului intern, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.252/2004.

Direcţia Audit Public Intern are în componenţă 4 servicii centrale şi 8 structuri teritoriale de audit intern în oraşele Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj Napoca, Iaşi, Braşov, Constanţa, direcţia aflându-se în subordinea directă a ministrului afacerilor interne. Sub aspect metodologic şi de specialitate Direcţia Audit Public Intern se află în coordonarea Unităţii Centrale pentru Armonizarea Auditului Public Intern (U.C.A.A.P.I.) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Mai jos admiri fanionul de prezentare al acestei instituțiii.

Principalele atribuții ale direcției sunt:

elaborează/actualizează normele metodologice privind exercitarea activităţii de audit public intern specifice M.A.I., cu avizul U.C.A.A.P.I.;
elaborează/actualizează ghiduri procedurale și metodologii de lucru bazate pe standarde internaționale și buna practică, cu aprobarea directorului D.A.P.I., în vederea abordării într-un mod unitar a misiunilor de audit public intern în M.A.I.;
elaborează proiectul planului multianual de audit public intern şi, pe baza acestuia, proiectul planului anual de audit public intern;
ublic intern de asigurare sau misiuni de consiliere, inclusiv audituri ad-hoc, aprobate de ministrul afacerilor interne, la structurile aparatului central al ministerului, precum şi la instituţiile şi structurile aflate în subordinea ministerului;
efectuează misiuni de evaluare a activităţii desfăşurate de către structurile direcţiei, cât şi de către compartimentele de audit public intern constituite în cadrul entităților publice din domeniul instituţiei prefectului aflate în subordinea ministerului;
informează U.C.A.A.P.I. despre recomandarile neînsuşite de către conducatorul unităţii, precum şi despre consecinţele acestora;
raportează periodic, atât conducerii ministerului, cât şi la U.C.A.A.P.I., la cererea acesteia, datele ce privesc constatările, concluziile şi recomandarile rezultate din activitatea de audit public intern a direcţiei;
elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern.