Epaminonda's Blog.....: MONUMENTE ALE EROILOR BUZOIENI

Chiojdu (în trecut, Chiojdu Mic sau Chiojdu din Bâsca) este o comună a județului Buzău, care mai include și satele: Bâsca Chiojdului, Cătiașul, Lera, Plescioara și Poienițele. Comuna se află în Munții Siriu, pe cursul superior al râului Bâsca Chiojdului, fiindstrăbătută de șoseaua județeană DJ102L, care o leagă spre sud-est de-a lungul râului Bâsca Chiojdului de Calvini și mai departe de Cislău și Buzău și spre sud-vest de comunele prahovene Starchiojd și Bătrâni și mai departe de Vălenii de Munte și Ploiești. Pe teritoriul comunei se află aria protejată Pădurea cu tisă. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3509 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 98,2%, și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Chiojdu, astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 94,95%, adventiști de ziua a șaptea – 3,02% și restul – necunoscută sau altă religie. Conform legendei, satul Chiojdu a fost înființat simultan cu satul Starchiojd, de către fiii unui tătar (după alte surse, român ardelean) așezat aici în vechime. În zona comunei s-au stabilit de-a lungul secolelor români ardeleni din Sita Buzăului, care s-au organizat în ceata de moșneni sitilești, denumiți ulterior izbășoi (după ce un reprezentant al lor a devenit izbață al moșiei Roma Spătărească de la București a spătarului Cantacuzino). Pe teritoriul comunei Chiojdu se află un monument istoric clasificat drept monument de arhitectură de interes național – Casa cu blazoane, din spatele școlii de la Chiojdu, clădire datând din secolul al XVIII-lea, ce face obiectivul acestei prezentări. Chiar în satul Chiojdu sunt și trei monumente istorice de interes local: Casa Vasile Codescu din secolul al XIX-lea, gospodăria Traian Drăgulin (cuprinzând casa, poarta și zidul), datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea și monument memorial sau funerar- Crucea de piatră de la 1712, din curtea bisericii.

Lângă biserica satului Bâsca Chiojdului, având hramul “Înălţarea Domnului” se află o cruce din piatră, aşezată pe un postament în trepte din acelaşi material, pe care este săpată inscripţia, “Glorie eroilor căzuţi pentru independenţa, integritatea şi suveranitatea patriei”, urmată de numele acestora, ilizibile, se pare, din cel de-al doilea război mondial.

În centrul civic al satului Chiojdu se înalţă un monument în formă de obelisc, aşezat pe un postament în trepte, ce are la partea superioară un vultur din bronz cu o cruce în cioc, autor fiind Anton Lazuscheievici. Anul inaugurării: 1937. Pe faţadă are montate două plăci cu inscripţii: „Glorie eroilor neamului românesc” şi “În amintirea eroilor comunei Chiojdu morţi în zăzboiul de întregirea neamului. Patria recunoscătoare”. Pe laturi sunt fixate plăci de marmură pe care sunt înscrise numele eroilor din Primul Război Mondial, printre care şi căpitanul Giurescu C. Ion din “Regimentul 75 Infanterie, mort la Turtucaia”.

În faţa bisericii din satul Lera, având hramul ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică” a fost ridicată o cruce latină pe care este reprezentat, în relief, Iisus Hristos crucificat. Crucea este aşezată pe un postament din beton pe partea din față a acestuia fiind fixate două plăci cu inscripţii şi nume de eroi. Ansamblul este protejat de lanţuri de metal fixate pe stâlpi de ciment. Inscripţia ne arată că această cruce a fost “Ridicată în amintirea tatălui meu Dumitru Cheşcă şi ai celorlalţi eroi ai satului Lera de către fiica Florica şi soţul ei Octavian Popescu. Glorie eternă celor căzuţi în războiul din 1939 - 1945”.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Ion I. C. Brătianu

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1891 pentru a marca personalitatea lui Ion I. C. Brătianu. Este o medalie confecționată dintr-un aliaj de alamă și argint, cu toartă, de formă aproximativ rotundă, cu diametrul de 30 milimetri fiind operea gravorului Theodor Radivon. Pe avers este redat bustul frontal al lui Ion C. Brătianu cu inscripția circulară: “JON C. BRĂTIANU. PITEȘCI. 1821 4 MAI 1891 FLORICA” (Datele se referă la locul și data nașterii și morții politicanului). Pe revers pe nouă rânduri este aplicată o inscripție ce amintește principalele sale realizări și anii importanși ai vieții: “JON C. / BRĂTIANU / ÎNTEMEIETORUL / STATULUI ROMÂN / 1821 / 1848 – 1859 – 1866 / 1877 – 1878 / 1881 - 1891”; pe margine, notația: “IN MEMORIA MARELUI ;I ILUSTRULUI PATRIOT ROMÂN”.

Ion I. C. Brătianu a fost un inginer și mare om politic român, care s-a născut la data de 20 august 1864 în satul Florica (astăzi orașul Ștefănești), din județul Argeș și a decedat la data de 24 noiembrie 1927 la București. Într-o vreme a fost chiar președintele Partidului Național Liberal și, din 1923, membru de onoare al Academiei Române. A fost de 3 ori Ministru de Interne, de 2 ori Ministru al Apărării Naționale, de 2 ori Ministru al Afacerilor Externe și de 5 ori Prim-ministrul al României - mai mult decât oricine altcineva.

Insigna - LAR - Liniile Aeriene Române

L.A.R este prescurtarea de la Liniile Aeriene Române - a doua companie aeriană națională din România, creată în principal pentru zboruri charter și de linie aeriană turistică incluzivă, pe lângă Compania aeriană națională românească - TAROM. Această companie a existat între anii 1975 și 1997, angajând o flotă de aeronave BAC 1 - 111. Zborurile companiei aeriene LAR au transportat în principal agenții de vacanță către și dinspre stațiunile românești de la aeroporturile situate în toată Europa.

Insigna - Festivalul pionieresc Litoral

Organizația Pionierilor a fost o organizație comunistă a copiilor români de vârstă școlară (8-14 ani). Era precedată de apartenența la organizația Şoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist. La sfârșitul celui de al doilea război mondial ia naștere organizația „Pionierii României”, pentru care a fost creată în 1945 revista „Înainte”.

Insigna de pionier

Doi ani mai târziu, în 1947, pionierii au fost încadrați în UAER - Uniunea asociațiilor de elevi din România. Pe 30 aprilie 1949, într-o ședință festivă la care a participat toată conducerea de partid și stat, 500 de copii au rostit, în incinta Teatrului Giuleşti (pe atunci Palatul cultural Gheorghe Gheorghiu-Dej), angajamentul de pionier. În perioada 1949-1966 mișcarea pionierească a fost subordonată Uniunii Tineretului Comunist.Mai jos e reprezentată o revistă Star spre viitor a pionierilor și șoimilor patriei, editată de Consiliul Național al Organizației Pionierilor. C.C. al P.C.R. va adopta, la plenara din aprilie 1966, hotărârea: „Cu privire la îmbunătățirea activității Organizației Pionierilor”, prin care se stabilea ca aceasta să aibă organe de conducere proprii (consilii pionierești la diferite nivele, în frunte cu Consiliul Național al organizației).

În luna noiembrie a aceluiași an, a avut loc prima conferință națională a Organizației Pionierilor, la care au fost adoptate principalele documente statutare: „Statutul unităților și detașamentelor de pionieri din Republica Socialistă România” și „Regulamentul Consiliilor Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România”. În 1984, la aniversarea a 35 de la crearea organizației, aceasta avea 2695000 membri. În Statutul Organizației Pionierilor din Republica Socialistă România era foarte clar stipulat faptul că este o organizație revoluționară de masă a copiilor, uniunea tuturor detașamentelor și unităților de pionieri din Republica Socialistă România, care îi ajută pe pionieri să cunoască și să înțeleagă politica Partidului Comunist Român, îi mobilizează să participe, după puterile lor, la înfăptuirea acesteia."Organizația Pionierilor educă școlarii în spiritul patriotismului socialist, al dragostei și devotamentului nemărginit față de poporul nostru, față de Republica Socialistă România, față de Partidul Comunist Român, ajută pe toți copiii să cunoască tradițiile și trecutul glorios de luptă ale poporului și ale clasei muncitoare pentru eliberare națională și socială, să îndrăgească frumusețile și bogățiile țării, le cultivă mândria patriotică pentru realizările obținute în construcția socialismului." Intrarea în cadrul organizației se făcea într-un cadru festiv, prin rostirea următorului angajament: „Eu, ...(numele si prenumele), intrând în rândurile Organizației Pionierilor, mă angajez să-mi iubesc patria, să învăț bine, să fiu harnic și disciplinat, să cinstesc cravata roșie cu tricolor." Imnul (neoficial al) organizației era "Am cravata mea, sunt pionier". În orașele mari s-au constituit case ale pionierilor. La București Palatul Cotroceni a fost Palat al Pionierilor în perioada 1949-1976, iar în 1985 a fost inaugurată noua clădire a Palatului Pionierilor (astazi Palatul naţional al copiilor). Organizația Pionierilor acorda distincții individuale și colective. Cele individuale erau: tresele, titlurile „Pionier de frunte”, „Cutezătorul”, „Pionier fruntaș în munca patriotică”, „Meritul pionieresc” și insigne pe genuri de activitate. Cele colective constau în diplome cum ar fi: „Unitate fruntașă”, „Detașament fruntaș” și „Grupă fruntașă”.

Deasupra am postat uniforma, ecusonul, cravata, centura, eghileții și drapelele Organizației de pionieri.Primii care au avut ideea inregimentarii ideologice a copiilor si chiar au pus-o in practica au fost fascistii italieni. In "Noua Roma" anuntata de Mussolini dupa preluarea puterii in Italia la 22 octombrie 1922, baietii au fost inregimentati pe categorii de vârsta in patru organizatii fasciste, toti fiind purtatori de uniforme si insigne si trebuind sa se supuna unor ritualuri specific militare: "Fiii lupului" pentru baieteii de la patru la opt ani, "Ballila" pentru cei intre opt si 14 ani, "Avantguardisti" pentru adolecentii intre 14 si 18 ani si, in fine, "Giovanni Fascisti" pentru tinerii peste 18 ani, inainte de a deveni membrii ai partidului fascist italian. Cei ce si-au trait copilaria si adolescenta in anii comunismului vor recunoaste cu usurinta cum "Fiii Lupului" au devenit "Soimii Patriei", "Ballila" s-au numit "Pionieri", iar "Avantguardisti" si "Giovanni Fascisti" au fost sursa de inspiratie a viitorilor utecisti, care, spre deosebire de modelul fascist italian, nu au avut o uniforma proprie.

Orice clasa forma un detasament de pionieri, la fel cum orice scoala generala forma o unitate de pionieri, iar structurile se esalonau ierarhic pâna sus, in umbra "conducerii superioare" a partidului comunist. Desigur, nu doar comunistii români au preluat si amplificat modelul fascist de indoctrinare a tinerilor: nazistii au creat mult mai celebra organizatie "Hitlerjugend", care a dat jertfe perfect fanatizate chiar si pe ruinele fumegânde ale Berlinului, iar sovieticii au dat fenomenului inrolarilor comsomoliste o dimensiune de masa si un caracter obligatoriu. In România comunista, a nu fi mai intâi pionier ("Soimii patriei" au aparut ulterior) si apoi membru al UTC echivala cu o cvasiexcludere de facto din comunitatea scolara, cu povara unui paria, stigmatizat pentru intreaga cariera viitoare. Sigur, era ceva foarte, extrem de grav in privinta respectivului daca nu era membru sau, si mai rau, fusese exclus din rândul pionierilor sau al utecistilor, deoarece chestia asta ramânea definitiv "la dosarul" nefericitului. Uniforma de pionier, cu toate accesoriile si eghiletii specifici diferitelor functii ierarhice de "conducere" (comandant de detasament, comandant de unitate etc.), ceremoniile ritualice cu trompete si formule de raport, juramintele de credinta si angajamentele urlate in public, defilarile si serbarile in fata parintilor, taberele de vara cu regim preferential si program special, muncile patriotice prestate ostentativ au fost ingredientele menite sa transpuna in viata retetele leniniste de "spalare a creierului". In conditiile in care orice alternativa era interzisa in epoca, sistemul a functionat cateva decenii bune, dar, contrar tezelor leniniste, doar pe moment: liderii politici actuali ai fostelor tari cu regim comunist au fost inevitabil pionieri, utecisti si majoritatea chiar membri ai partidului comunist. (Sursa Net – Calin Hentea).

Insigna - Fruntaș

După instaurarea comunismului în România, regimul a instituit un amplu ansamblu de măsuri de convingere-impunere-schimbare a conștiinței cetățenilor. Se vorbea despre “formarea omului nou, constructor și apărător devotat al cuceririlor revoluționare ale poporului.”Se cerea astfel o eficiență sporită în toate domeniile de activitate dar și economii de orice fel, la sânge”. În acest scop s-a instituit un sistem stufos de insigne și decorații pentru distingerea oamenilor cu merite în aceste domenii. Aceste distincții acopereau toate domeniile de activitate, erau confecționate de metal mort, fiind strident colorate și încărcate cu simboluri comuniste. În acest sens s-au organizat festivaluri și concursuri ale elevilor și pionierilor prin care se preamăreau realizările partidului comunist la putere. Din această categorie face parte și insigna de mai sus.

Insigna - Pentru merite deosebite

Jandarmeria română

Jandarmeria Română este structura militară cu atribuții în menținerea și restabilirea ordinii și liniștii publice, transportul și paza valorilor, bunurilor și materialelor periculoase, cât și paza și apărarea obiectivelor de importanță deosebită. Jandarmeria Română este subordonată Ministerului Internelor și Administrației publice. Jandarmeria a fost fondata în anul 1893 și refondată după căderea comunismului, în anul 1990. Sus este postat logo-ul Jandarmeriei romane, iar mai jos admiri câteva uniforme ale jandarmeriei interbelice.

Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând "Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi". Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Ca urmare, legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe). La fiecare ţinut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga cât o companie la Isprăvnicia Iaşului şi la Poliţia Capitalei (Iaşi). În total, 14 companii de jandarmi ce totalizau un efectiv de 1433 jandarmi călări şi pedeştri. Totodată, în această lege se stabilea Jandarmeriei următoarele misiuni: privegherea siguranţei publice, ţinerea unei bune orânduieli şi ducerea la îndeplinire a legilor. În ceea ce priveşte executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria execută un serviciu ordinar, care se realizează zilnic, pe baza regulamentelor sale şi un serviciu extraordinar, pe care îl execută la solicitarea autorităţilor. De asemenea, se prevedea pentru executarea serviciului extraordinar, constituirea de subunităţi mobile. În perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Jandarmeria a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional modern român. Astfel, odată cu transformarea Regimentului de jandarmi în Legion de jandarmi, începe şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonanţei nr.896 din 20 iunie 1864. Apoi, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864 Jandarmeria este organizată pe principii noi, scoasă de sub administraţia Ministerului de Interne şi subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente. Legea Jandarmeriei din 1850 şi Regulamentul jandarmilor de oraş din 1665 au constituit principalele documente pe baza cărora şi-a organizat şi desfăşurat activitatea Jandarmeria, iar în perioada următoare au fost documentele care au stat la baza elaborării de noi legi şi regulamente. Perioada 1866-1867 se caracterizează prin transformări în sistemul de apărare al ţării în anii 1868, 1872, 1874 şi 1877, având drept rezultat modernizarea şi pregătirea armatei române, care prin strălucite fapte de arme, în Războiul pentru independenţă al României din 1877-1878 s-a acoperit de glorie, consfinţind independenţa. În anul 1893 s-a aprobat Legea pentru organizarea Jandarmeriei rurale iar în anul 1908 Legea Jandarmeriei.

Insigna 7 ani vechime - Regimentul 2 Călărași

Insignele militare regaliste pentru vechime contineau simboluri ale regalităţii şi se deosebeau de la o unitate la alta, pe când în regimul comunist, dar şi în prezent se emiteau şi se emit insemne (ordine sau medalii) unice, ca reprezentare grafică, pe toata armata, împărţite în trei clase (1, 2 şi 3) pe care se înscria şi se înscrie vechimea neîntrereupă în muncă de 5, 10, 15, 20 de ani sau mai mult. Este necesar de precizat că acordarea acestor insemne de vechime era însoţită şi este însoţită de o mică majorare a retribuţiei lunare sau de o avansare în grad la exceptional (dacă persoana era bine văzută, a se înţelege - apreciată, de către şefi. Unitățile militare de călărași au făcut parte din cavaleria teritorială. Tot în cadrul cavaleriei teritoriale intră şi “jandarmii de Basarabia”, dar aceştia, au avut mereu o situaţie distinctă. Călăraşii au alcătuit cavaleria rezervei armatei sau cavaleria armatei teritoriale. Din punct de vedere organizatoric aceştia se împărţeau la fel ca regimentele de cavalerie permanentă. Însă, fiind armată teritorială, fiecare escadron era afectat unui judeţ iar patru escadroane formau un regiment. Serviciul în aceste regimente, pentru trupă şi o parte a efectivelor de subofiţeri şi brigadieri se efectua “cu schimbul” fiind împărţit pe câte trei ture. Mai exact, într-un ciclu de instrucţie, această trupă cu schimbul făcea serviciul prin rotaţie câte o săptămână sub arme, fiind în restul timpului, adică trei săptămâni, lăsaţi la vatră. Însă, atunci când le venea rândul, erau obligaţi să se prezinte la escadron pentru continuarea serviciului. Ţinând cont de faptul că nu existau trupe pentru serviciul de ordine publică şi pază interioară, jandarmii fiind numai în Bucureşti şi Iaşi, călăraşii executau şi serviciul de pază şi ordine publică în teritoriu, aşa cum făcuseră vechii dorobanţi călări de unde îşi trăgeau sorgintea. Aici aducem în discuţie şi pe “jandarmii de Basarabia”. Aceştia încep să-şi piardă individualitatea în cadrul armatei, fiind încadraţi acum în Regimentul 5 Călăraşi, nemaiavând uniformă diferită şi nemaifiind consideraţi jandarmi, denumirea rămânând doar una de amintire, ce în documente apare doar pentru dezambiguizare. Aceştia acum încep să funcţioneze cu numele de călăraşi permanenţi, deoarece, deşi erau încadraţi în arma călăraşilor, îşi păstrează caracterul de serviciu permanent din motiv de teritoriu cu populaţie mică de unde se putea face recrutarea. Tot în cursul războiului, din raţiuni de trupă escadroanele călăraşilor se restrâng sau se schimbă între ele. Mai jos redăm uniformele călăraşilor.

Acum să vorbim şi despre cavaleria miliţiilor. Miliţiile trebuiau în caz de conflict să preia rolul unităţilor teritoriale în zona lor de dizlocare în momentul în care aceste unităţi din urmă plecau în campanie. Conform legii de la 1872 trebuia să se formeze un escadron de miliţii pe lângă fiecare regiment de călăraşi, de unde se întâlneşte şi denumirea de “călăraşi miliţieni”. Acestea erau trupe ce fie nu fuseseră trase la sorţi pentru armata regulată sau teritorială, fie satisfăcuseră deja stagiul militar, trecuseră de vârsta primei recrutări şi acum serveau în aceste unităţi. Cadrele ofiţereşti veneau din ofiţerii demisionari sau retraşi din armata activă. Concentrările se făceau de două ori pe an, iar pentru cei vârsnici, doar odată pe an, timp de 15 zile.

_______ooOoo_______

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE