Epaminonda's Blog.....: MONEDE EURO FINLANDEZE DE COLECȚIE

1. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui J.K.Paasikivi. Pe aversul monedei este reprezentată stilizat o carte deschisă pe care sunt desenate profilurile câtorva case de locuit și inscripțiile: FINLAND și SUOMI (numele țării în limbile engleză și finlandeză), 5 EURO (valoarea monedei) și 2017 (anul emiterii monedei). Pe reversul monedei, circular pe marginea monedei, între două cercuri continue, este aplicată inscripția JUHO KUSTI PAASIKIVI (numele personajului) și anii între care a trăit 1870 – 1956.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – președinți finlandezi, data emiterii – 14.08.2017, valoarea – 5 euro, forma – rotundă, diametrul – 27,25 milimetri, greutatea 9,8 grame, material compoziție – aliaj cupru/nichel/aur nordic, calitate – proof și UNC și tiraje – 30000 bucăți UNC și 6000 bucăți proof.

Juho Kusti Paasikivi a fost primul ministru al țării (1918 și 1944 – 1946) și președinte al statului între anii 1946 – 1956, care s-a născut la data de 27 noiembrie 1870 și a decedat la data de 14 decembrie 1956. A exercitat o puternică influență în economia și politica finlandeză pentru aproape 50 de ani, fiind modelatorul politicii externe după cel de-al doilea război mondial.

2. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui U.K.Kekkonen. Pe aversul monedei este reprezentată stilizat o carte deschisă pe care sunt desenate profilurile câtorva case de locuit și inscripțiile: FINLAND și SUOMI (numele țării în limbile engleză și finlandeză), 5 EURO (valoarea monedei) și 2017 (anul emiterii monedei). Pe reversul monedei, circular pe marginea monedei, între două cercuri continue, este aplicată inscripția URHO KALEVA KEKKONEN (numele personajului) și anii între care a trăit 1900 – 1986.

Urho Kaleva Kekkonen a fost un politician finlandez ce a ocupat postul de prim ministru al Finlandei (1950 – 1953, 1954 – 1956) și mai târziu de președinte al Finlandei (1956 - 1981), care s-a născut la data de 3 septembrie 1900 și a decedat la dat de 31 august 1986.

3. Moneda euro finlandeză de colecție de mai jos omagiază personalitatea lui M.H.Koivisto. Pe aversul monedei este reprezentată stilizat o carte deschisă pe care sunt desenate profilurile câtorva case de locuit și inscripțiile: FINLAND și SUOMI (numele țării în limbile engleză și finlandeză), 5 EURO (valoarea monedei) și 20187 (anul emiterii monedei). Pe reversul monedei, circular pe marginea monedei, între două cercuri continue, este aplicată inscripția MAUNO HENRICK KOIVISTO (numele personajului) și anii între care a trăit 1923 – 2017.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – președinți finlandezi, data emiterii – 19.11.2018, valoarea – 5 euro, forma – rotundă, diametrul – 27,25 milimetri, greutatea 9,8 grame, material compoziție – aliaj cupru/nichel/aur nordic, calitate – proof și UNC, tiraje – 30000 bucăți UNC și 6000 bucăți proof și designer – Tero Lounas.

Mauno Henrik Koivisto a fost prim ministru al Finlandei (1968 – 1970, 1979 - 1982) și președinte al statului (1982 - 1994), care s-a născut la data de 25 noiembrie 1923 și a decedat la data de 12 mai 2017. A fost primul social democrat ales președinte.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

_________xxx_________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA INSIGNE

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - A II-a Expoziției internațională

de radio și aero-chimie - București 1930

În anul 1928 și-a început activitatea Radiodifuziunea română. În anii următori activitatea a cunoscut o dezvoltare și extindere însemnată, aceasta și datorită pasiunii ce o arăta regele Carol al II-lea pentru acest domeniu al tehnicii de avangardă. Insigna de mai sus s-a emis în anul 1930 pentru a marca organizarea în București a celei de-a doua Expoziții internaționale de radio și aero-chimie. Se știe că transmisiunile prin radio și aero-chimia era două domenii apropiate armatei. Insigna este rotundă, cu diametrul de 25 milimetri și este confecționată din metal comun emailat. În câmpul insignei se disting: un aparat de radio, o stație radio și o mască contra gazelor. Fondul insignei este roșu iar inscripțiile și imaginile sunt conturate în alb și negru. Pe verso este fixat un ac de prindere al insignei la rever. Piesa documentează un eveniment important referitor la un domeniu economic ce a cunoscut o dezvoltare susținută în perioada anilor 1930 – 1940.

Campionatul calului de arme - București 1934

Vechimea echitaţiei sau a călăriei, care se confundă cu începuturile istoriei poporului român, se explică prin caracterul ei utilitar, militar şi sărbătoresc. Calul a făcut parte indisolubilă din oştirile voievozilor şi domnitorilor care şi-au apărat cu preţul vieţii pământurile strămoşeşti. Documentul care atestă preocuparea pentru organizarea de concursuri ecvestre este "Anaforaua Sfântului Cârmuitoru nr. 51" din 1841, care încuviinţa "oarecari regule pentru îmbunătăţirea soiurilor vitelor, prin care să statornicească nu numai Ipodromii la Iaşi, Fălticeni şi Galaţi, ci şi premii pentru caii ce s'ar deosebi în alergări". Desfăşurarea a tot mai numeroase întreceri determină apariţia la Iaşi, în 1851, a "Reglementului alergărilor de cai, de unu comitetu de încurajare pentru reproducerea (plodirea) şi îmbunătăţirea rasei cailor", iar în 1862 a unui nou regulament, de data aceasta sub egida Jockey Clubului Român, înfiinţat la 5 ianuarie 1875. Pentru organizarea primelor concursuri sportive din ţările româneşti nu s-au găsit documente doveditoare. În 1847, la Iaşi, apare, însă, o broşură denumită "Despre ipodromie sau alergări de cai", care conţine informaţii privind organizarea şi desfăşurarea curselor de cai şi despre îmbunătăţirea rasei cailor (I. Todan, 1970). Unirea Principatelor, precum şi scăderea numărului de cai de rasă, au dus la deplasarea centrului de greutate al hipismului românesc la Bucureşti, unde, în 1871, ia fiinţă "Societatea Equestră Română", care, după patru ani, îşi va schimba denumirea în Jockey Club, continuând să-şi aducă o substanţială contribuţie la dezvoltarea hipismului nostru, prin organizarea de concursuri, prin editarea unor materiale de popularizare pentru îmbunătăţirea rasei cailor în România. Apariţia primelor societăţi ecvestre în ţara noastră şi organizarea de numeroase concursuri, începând de la jumătatea veacului trecut, au avut consecinţe importante pentru hipismul românesc, susţine 'Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului. În plus, construirea hipodromurilor de la Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Brăila, Craiova, Botoşani, Târgovişte, Giurgiu şi altele a dus la apariţia unor competiţii mai întâi de dresaj, apoi de concurs complet şi sărituri. De aceea, în aceste oraşe au apărut şi primele societăţi hipice care, ulterior, s-au numărat printre membrele fondatoare ale Federaţiei Equestre Române. În apariţia şi dezvoltarea călăriei româneşti, un rol important a revenit şcolilor de cavalerie. Printre cele mai vechi din România se află "Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie" înfiinţată la Bucureşti în 1847 şi "Şcoala Militară de Cavalerie" de la Iaşi (1875). Un moment important de referinţă al istoriei călăriei din ţara noastră îl constituie înfiinţarea, în anul 1872, a "Şcolii Speciale de Cavalerie" din Bucureşti, al cărei sediu se afla la cazarma Malmaison. Din păcate, după patru ani, ea îşi încetează activitatea, până în 1883, când se reînfiinţează, fiind amplasată în clădirea "Şcoalei de Aplicaţie şi Geniu" din Calea Griviţei.

Concursurile hipice (naţionale şi internaţionale) din perioada 1909-1912, şi anii 1914, 1915 şi 1919 scot în evidenţă valoarea călăreţilor români în probele de dresaj, sărituri şi sărituri în înălţime, vânătoare călare. După Primul Război Mondial, concursurile hipice se reiau în 1922. În anul următor se amenajează un nou hipodrom la Floreasca, pe lângă cele două de la Băneasa, primul construit în 1906. După 1924, se dispută anual concursul hipic naţional. Datorită performanţelor călăreţilor militari, această ramură sportivă îşi dobândeşte notorietate internaţională, între 1935 şi 1940, echitaţia din România atinge apogeul. În afară de concursul hipic naţional, apare o altă competiţie importantă ce se va numi "Campionatul calului de arme", care a debutat la Bucureşti în 1925, a continuat tot aici în 1926, apoi la Sibiu (1927, 1928), la Galaţi (1929), Craiova (1930), Iaşi (1932), Bucureşti (1933), Braşov (1935), Timişoara (1936), Arad (1937) şi Constanţa (1938). Deci Campionatul calului de arme a fost o competiție sportivă în disciplinele ecvestre (curse de cai, dresaj, sărituri peste obstacole etc.)

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (275 sau 280 – decedat 303 D.Hr.) este un sfânt pomenit de aproape toate bisericile tradiționale, anual în data de 23 aprilie. Patron al unui important număr de țări, regiuni și orașe ale lumii, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadochia, regiune a Turciei de astăzi, într-o familie creștină. Legenda spune că s-a înrolat în armata romană, parcurgând ierarhia militară și remarcându-se prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de către împăratul Dioclețian în anul 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

Insigna - Steaua București

Fotbal Club Steaua București, cunoscut ca Steaua București sau simplu Steaua, este un club de fotbal românesc, care evoluează în liga I. Este clubul românesc cu cel mai mare succes fotbalistic pe plan național și internațional. De-a lungul istoriei, Steaua a câștigat cele mai multe campionate, cupe și super cupe ale României. La data scrierii prezentului articol - noiembrie 2012 - palmaresul naţional al clubului este următorul: 23 de titluri de campioană naţională, 21 de cupe ale României şi 5 super cupe ale României. Steaua a fost prima echipă din estul Europei și singura din România care a câștigat Cupa Campionilor Europeni, și a doua echipă est-europeană și singura din România care are în palmares Super Cupa Europei. Fondat pe 7 iunie 1947 ca „ASA București” (Asociația Sportivă a Armatei București), clubul și-a schimbat de mai multe ori numele, până la stabilirea numelui „Steaua” în anul 1961. Din punct de vedere istoric, Steaua este cunoscut ca și clubul sportiv al Armatei Române. Cu toate acestea, departamentul de fotbal s-a separat de clubul sportiv în anul 1998. Din acel moment, singurele legături ale clubului de fotbal cu Armata sunt tradiția istorică și stadionul Ghencea, care încă este proprietatea Ministerului Apărării Naţionale. De-a lungul timpului, echipa a avut mai multe steme, datorită diferitelor schimbări de proprietari și de regimuri. Logoul actual a fost adoptat în 2003 și este o variantă redesenată a blazonului folosit de club între anii 1974 și 1991. Steaua a jucat multe meciuri pe stadionul Ghencea, inaugurat în anul 1974 şi care are capacitatea de 28365 locuri. Ultimile meciuri ale Stelei s-au desfăşurat pe ultramodernul stadion Arena naţională, construit pe locul vechiului stadion 23 august. Din 2017 clubul se numește FCSB.

Cinescoape București - România 1969

Electrofar București - România 1949

Uzina de cinescoape din București a fost una dintre cele mai moderne unități economice de producție din România. Ea era situată în cartierul bucueștean Pipera, Strada Dimitrie Pompei, nr. 9, și a fost inaugurată în data de 9 octombrie 1970, în prezența conducătorului statului – Nicolae Ceaușescu. Conducerea Partidului Comunist a hotărât să ridice acolo industria electrotehnică, să fie o platformă industrială de elită. Ceea ce s-a și întâmplat, începând cu anul 1965. Astfel până în anul 1989 au apărut și alte întreprinderi apropiate ca domeniu de activitate (televizoare, calculatoare, echipamente periferice pentru calculatoare, etc). Uzina de cinescoape fabrica tuburi cinescop pentru televiziune alb-negru cu diagonala de 47 cm, 59 cm, 61 cm, 65 cm și unghi de deflexie 110 grade, cu autoprotecție la implozie, tuburile fiind fabricate după licență Corning Glass Works (SUA) și Standard Electrik Lorenz (RFG). Mai departe însă, Uzina de cinescoape exporta tuburile cinescop prin ISCE Electronum București (Str. Gabriel Peri nr. 2). Electrofar a fost o altă fabrică cu înaltă tehnologie din București ce producea cândva becuri (lampi fluorescente). În anul 1994 fabrica a fost cumpărată de compania Luxten al cărei patron era cetățeanul român de origine canadian Zoltan Boszormeny, care ulterior a cumpărat și Fabrica de contoare AEM din Timișoara. În august 2009, proprietarii Luxten erau Claudiu Nicolae Rădulescu, Ionel Pepenica și Olimpia Moica.

150 ani de la înființarea primelor cursuri de inginerie

în limba română în București - octombrie 1968

1818 - Școala lui Gheorghe Lazăr

1864 - Școala de ponți și șosele, mine și arhitectură

1867 - Școala de poduri, șosele și mine

1881 - Școala națională de poduri și șosele

1920 - Școala Politehnică din București

1948 - Institutul Politehnic din București

Primele cursuri de inginerie s-au inaugurat în anul 1818 la Școala Sfântul Sava din București.”Veniţi toţi din toate părţile şi de toată starea” era chemarea din gazeta ,,Înştiinţarea" adresată de Gheorghe Lazăr către ,,de toată cinstea vrednică tinerime". Gheorghe Lazăr, un inginer şcolit la Sibiu, Cluj şi Viena, patriot şi vizionar, cerea: ,,după ce au privit celelalte popoară şi limbi, care toate se află bine împodobite cu şcoli mari şi Academii de ştiinţe strălucitoare, chiar în limbile lor, pentru procopsirea tinerilor, trebuie să aibă şi aici o şcoală mai de treabă, o Academie cu ştiinţă, chiar în limba maicii sale". Școala românească de ingineri ne-a dat nume grele: Ion Heliade Rădulescu, Ion Petrache Poenaru, Anghel Saligny, Ion C. Brătianu, Nicolae Vasilescu-Karpen, Costin D. Neniţescu, oameni care şi-au adus contribuţia la întemeierea, organizarea şi promovarea învăţământului superior românesc.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din București, de acum sau altădată și alte frumoase locuri de vizitat.