Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 2 noiembrie 2015 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circulație o monedă care celebrează Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” din Muzeul satului – Chișinău. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2015”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central – Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” și inscripțiile; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule “BISERICA DE LEMN” și în partea de jos urmând circumferinţa monedei, cu majuscule “ADORMIREA MAICII DOMNULUI”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 50 lei; seria – locașuri sfinte, calitate - proof; metal – argint, puritate – 99,9%, greutate – 16,5 grame, diametru – 30 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 500 exemplare.

Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” din Muzeul satului – Chișinău este una dintre cele mai vechi și mai înalte biserici de lemn din Republica Moldova, ce a fost recent restaurată. Biserica a fost ctitorită în anul 1642 de către răzeşii din Hirişeni la mănăstirea Hârjauca. În anul 1821, mănăstirea şi-a strămutat vatra, iar biserica a fost transferată pe teritoriul satului Hirişeni, astăzi raionul Teleneşti, unde a servit locuitorilor până în anul 1928. Atunci a fost construită o altă biserică, de piatră, cea de lemn servind ca paraclis de cimitir. În anul 2009 biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost transferată la Chişinău. Din păcate, după 12 ani în care a rămas fără acoperiş pe ploi şi ninsori, biserica, construită din lemn, se afla într-o stare avansată de degradare, rezistenţa acesteia fiind extrem de şubredă. Pentru a o restaura, a fost nevoie de o muncă meticuloasă, înfăptuită de o echipă de restauratori cu experienţă în domeniul dat, experienţă căpătată la transferarea şi restaurarea bisericii de lemn din satul Palanca, raionul Călăraşi. Lucrările s-au făcut în conformitate cu proiectul elaborat de arhitecţii Eugen Băzgu şi Sergiu Vornicov. Arhitecţii au fost foarte atenţi la faptul ca aspectul bisericii să fie păstrat în conformitate cu cel iniţial. Astfel, pe partea exterioară se pot vedea cu ochiul liber vechile bârne, păstrând plăcuţele cu numerele fixate pentru a se păstra ordinea lor la demontare şi la montarea pe locul nou, iar acoperişul înalt ne duce imediat cu gândul la vechile biserici de lemn din Moldova medievală. Biserica are înălțimea maximă de 27 de metri și este construită în stilul architectonic moldovenesc nordic.

2. În data de 2 noiembrie 2015 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circulație două monede (50 și 100 lei) care celebrează trecerea a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Stere. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2015”; în partea de jos - inscripţia „… LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central – imaginea lui Constantin Stere și inscripțiile; în partea dreaptă anii de viață „1865-1936” și în partea de sus, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule “CONSTANTIN STERE”.

Moneda de 100 lei are următoarele caracteristici tehnice; seria –personalități, calitate: proof; metal – aur, puritate – 99,99%, greutate – 7,8 grame, diametru – 24 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 300 exemplare.

Moneda de 50 lei are următoarele caracteristici tehnice; seria – personalități, calitate: proof; metal – argint, puritate – 99,9%, greutate – 13 grame, diametru – 28 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 500 exemplare.

Constantin Stere sau Constantin Sterea a fost un om politic, jurist, care s-a născut la data de 1 iunie 1865 în satul Ciripcău. ținutul Soroca, Gubernia Basarabia,Imperiul Rus și a decedat la data de 26 iunie 1936 în localitatea Bucov, județul Prahova, Regatul României. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892). La întoarcerea din surghiun se stabilește la Iași unde-și face studiile la Facultatea de drept. În 1897 susține teza de licență, în 1901 începe cariera de pedagog de la gradul de profesor suplinitor iar în 1913 a fost ales rector. În 1916 își dă demisia și pleacă la București. Timp de 40 ani a desfășurat activitate publicistică remarcabilă fiind fondatorul și conducătorul revistei "Viața românească", apărută la 1 martie 1906. A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România. A făcut parte din partidul liberal, a înființat partidul țărănesc, a luptat pentru organizarea politică a țărănimii, dar carieră politică nu a putut face. A militat pentru înfăptuirea cerințelor esențiale ale revoluției burghezo-democratice: reforma agrară și votul universal. Personalitate deosebit de complexă, cu activitate multilaterală — jurist, profesor, ideolog, gazetar, scriitor și om politic — Constantin Stere s-a situat pe linia unei tradiții vechi și nezdruncinate, a intelectualului angajat. Sfârșitul vieții și-l petrece retras și izolat de frământarile politice la Bucov, județul Prahova. Sensul retragerii lui Constantin Stere în conacul de la Bucov este sensul unei totale renunțări la mediul politic al regimului burghezo-moșieresc de la care nu mai putea aștepta nimic.În 2010 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

3. În data de 2 noiembrie 2015 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circulație o monedă care celebrează Conacul Pommer din localitatea Țaul. Aversul monedei prezintă în plan central - Stema Republicii Moldova și inscripțiile; în partea de sus – anul emisiunii „2015”; în partea de jos - inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei - cu majuscule „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul monedei prezintă în plan central – imaginea Conacului Pommer și inscripțiile; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule “CONACUL POMMER” și în partea de jos urmând circumferinţa monedei, cu majuscule “CONACE BOIEREȘTI”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice; valoarea – 50 lei; seria – conace boierești, calitate - proof; metal – argint, puritate – 99,9%, greutate – 16,5 grame, diametru – 30 milimetri, forma – rotundă, cant – zimțat și tiraj – 500 exemplare.

Conacul cu parcul dendrologic Andrei I. Pommer este un monument de arhitectură de importanță națională, situate în satul Țaul, raionul Dondușeni, Republica Moldova, construit la începutul secolului al XX-lea. Conacul a fost construit pe terenurile din partea de sud a satului, cumpărate de bancherul Andrei Pommer (1851–1912) de la micii proprietari localnici. . În perioada anilor 1901 – 1912 au fost finalizate anexele și amenajat cel mai mare parc din Basarabia. Parcul, cu suprafața de 46 hectare a fost amenajat de renumitul arhitect-peisagist Ipolit Vladislavschi-Padalko.Numai rețeaua sa de drumuri cuprindea 15 kilometri.

Parcul reprezintă una dintre cele mai reușite lucrări ale arhitectului-peisagist, apreciat de societatea înaltă de atunci. Colecția dendrologica reprezintă circa 150 de specii de arbori, arbuști și liane, dintre care peste 100 de forme sunt exotice. În 1980 aici începe să activeze un sanatoriu care trata bolile reumatice și ale aparatului locomotor. Mare parte din parc a rămas totuși în patrimoniul Liceului agricol. Până în anul 1945, moștenitorii bancherului nu au făcut niciun fel de modificări în interiorul conacului. La începutul anului 1960 au fost construite spații de locuit și de studii pentru folosința Liceului agricol Ulterior clădirea a suferit intervenții, anexele inițiale și alte elemente arhitecturale din parc fiind demolate. Totuși, complexul de la Țaul este cel mai bine păstrat dintre conacele de la începutul sec. al XX-lea.

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

_________xxx_________

CÂTEVA

INSIGNE ȘI MEDALII

DIN JUDEȚUL BIHOR

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Înfrățirea Oradea - 25 ani 1949 - 1974

Înainte de 1989, Întreprinderea Înfrăţirea din Oradea a fost una dintre cele mai căutate uzine de maşini unelte din lume. Decenii la rând, produsele realizate aici erau exportate pe cinci continente. Înfiinţată în 1948, Întreprinderea Înfrăţirea din Oradea a ajuns în anii comunismului un colos industrial, care producea maşinilor unelte de mare precizie. Piesele și maşinile fabricate aici erau exportate în 55 de țări: "R.F.G., Elveţia, Franţa, China, Japonia, Peru, Iran și alte ţări lumii, întreprinderea având peste 5000 de angajați. La Oradea erau propuse soluţii tehnice şi inovaţii care sunt și acum sunt dorite de firme importante din străinătate. În aceste condiții, producția a crescut exponențial, iar sumele încasate de România erau fabuloase. Adusă în pragul falimentului, fabrica a fost vândută în 2003, când noul proprietar a plătit ceva mai mult de 2 milioane de euro pentru aproape 70% din acțiuni. În anii următori, activitatea firmei s-a mutat în Beiuș, la 60 de kilometri distanță, iar terenul a fost vândut. Cumpărătorii au început să demoleze unele construcții și să construiască pe locul eliberat un mall.

Matriță - Olimpia Oradea

Olimpia Oradea se pare că a fost un club de rugby. Alte informații despre clubul Olimpia Oradea nu s-au găsit. Rugby, scris și rugbi este un sport cu mingea, originar din Anglia. Numele jocului provine de la orașul englez omonim, locul unde s-au formalizat prima dată regulile acestui sport. Mingea cu care se joacă rugby-ul este de formă ovală, motiv pentru care sportul mai este uneori numit „sportul cu balonul oval”. Cele două variante principale sunt rugby în 15 sau rugby în 8 jucători.Rugby se joacă pe un teren dreptunghiular având dimensiunile de 144×70 metri maximum, de cele mai multe ori acoperit cu gazon. „Butul” (poarta), sub formă de H, este constituit din doi stâlpi paraleli de 3,4 metri în înălțime, la o distanță de 5,6 metri, cu o bară transversală aflată la 3 metri de sol. Un meci durează 80 de minute, în două reprize de 40 de minute și o pauză de 15 minute. Obiectivul jocului este de a câștiga puncte prin: purtarea și culcarea mingii în terenul de țintă advers (eseu); trimiterea mingii cu piciorul printre buturile adverse; eseu: 5 puncte; transformarea eseului: 2 puncte drop-gol (lovitură de picior căzută): 3 puncte; lovitura de pedeapsă: 3 puncte. Mingea se poate pasa numai înapoi cu mâna, sau și înainte, dacă este lovită cu piciorul. Echipa adversă poate să recupereze mingea printr-un placaj. De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulți jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii și îl blochează la pământ. Prima atestare documentară a practicării oficiale a sportului rugby în România este menţionată de către Dumitru Manoileanu (fost jucător, antrenor, teoretician al jocului) la 8 septembrie 1913. Cum şi alte izvoare au menţionata data propusă de Manoileanu, dată recunoscută şi de Federaţia Română de Rugby, considerăm ca 8/21 septembrie 1913 este data naşterii oficiale a sportului cu balonul oval în România. La acea dată s–a întâmplat primul meci în care Tennis Clubul Român a jucat cu Sporting Club. Cum, întâlnirea s–a terminat cu un scor egal (3–3), cele două echipe s–au întâlnit din nou, în 13 octombrie. De data aceasta Tennis Clubul Român a învins cu scorul de 6 –0, din 2 încercări. Punctajul acelor vremuri acorda 4 puncte pentru un drop–gol şi 3 puncte pentru o încercare sau transformarea unei lovituri de pedeapsă. Transformarea unei încercări era 2 puncte. Meciurile s–au desfăşurat pe un teren aflat pe Şoseaua Bonaparte (astazi Iancu de Hunedoara).

Insignă ciclism - N.T.C. 1928 (Trup și suflet)

N.T.C. se pare că a fost un vechi club de ciclism din municipiul Oradea. Ciclismul este, în sensul larg al cuvântului, deplasarea pe sol folosind mijloace de transport puse în mișcare de mușchii omului, cu precădere bicicletele. Ciclismul se împarte în două categorii: de plăcere și disciplină sportivă de sine stătătoare. Ciclismul sportiv este condus de Uniunea Ciclistă Internațională, cu sediul în Elveția. Sportul ciclism înseamnă organizare riguroasă dar și investiții însemnate în echipamentele de concurs. Printre primii locuitori ai Capitalei, care au folosit bicicleta ca mijloc de locomotie, se numarau si cateva personalitati ale vremii: N. Velescu, dr. V. Urechia, Al. Vlahuta, B. Delavrancea si Al. Macedonski. In aceasta perioada, ciclistii care doreau sa organizeze concursuri dupa modelul occidental au importat biciclete cu roata mare in fata, numite bicicle. In ultimul deceniu al secolului trecut, sporeste numarul societatilor de ciclism, apar primele curse, primele velodromuri. Inca din 1886 fusesera infiintate cluburile cicliste ”Velocitas” si ”Huniade”, iar in anul 1889 “Asociatia de ciclism” din Arad. Cursa de debut din Bucuresti, care are loc in 1891 pe distanta Otopeni – Baneasa de 10 km, este castigata de D. Dumitrescu, unde se inalta astazi Arcui de Triumf. O data cu inmultirea societatilor cicliste, se impune necesitatea coordonarii si organizarii ritmice a activitatii cicliste. In consecinta, in 1891 se infiinteaza ”Clubul velocipedistilor” din Bucuresti care va organiza un concurs oficial. In 1893, se fac intreceri pe velocipede in cadrul unei serbari de binefacere, destinate ajutoarelor oferite sinistratilor inundatiilor de la periferia Capitalei. De acum, ciclismul romanesc fusese confirmat ca o activitate sportiva, motiv pentru care se infiinteaza ”Clubul ciclistilor” in 1896 si ”Uniunea velocipedica a Romaniei” in 1897, care se dorea sa detina prerogativele unei federatii nationale. In 1900 ia nastere ”Uniunea Ciclistilor Excursionisti” si apare prima revista ciclista lunara din tara noastra, intitulata ”Bicicleta”. Inca din 1894 functiona prima scoala de invatare a mersului pe bicicleta, in spatiul pietei Victoria si al soselei Kiseleff din zilele noatre. Pe campul acestei scoli va fi amenajata o pista pe pamant lunga de 250 m, cu o turnura usor ridicata la inaltimea de cca 1,50 m. Apare, asadar, primul, velodrom din Romania, denumit ”Victoria”, proprietatea lui Alois Pucher, langa atelierul de reparat biciclete. In aceste conditii, pe langa ciclismul de sosea, apare si cel de velodrom. Pentru ca tribunele velodromului erau neincapatoare si ciclistii evoluau invaluiti de praful pistei, a aparut nevoia de a construi un nou velodrom, mai incapator si cu anexe sanitare. Initiatorul acestui proiect a fost directorul ziarului “Universul”, Luigi Cazzavillan si, totodata, reprezentant in Romania al unei fabrici italiene dc biciclete (firma ”Bianchi”). El a construit un splendid veledrom cu pista de lemn, lunga de 333,33 m si lata de 6 m. Arena a fost ridicata pe soseaua Kiseleff, in dreapta Arcului de Triumf. Inaugurarea velodromului s-a facut in 1896, prilejuind o bogata activitate ciclista de velodrom, unde au concurat ciclisti din Germania, Austria, Ungaria. In 1898, velodromul a fost demontat si pista vanduta ca lemn de foc pentru a se acoperi datoriile la fisc, ramase neachitate dupa moartea fondatorului. Dupa o intrerupere indelungata, timp in care cursele de viteza s-au desfasurat pe aleile din parcuri si la hipodrom, ciclismul de pista isi va relua activitatea o data cu construirea velodromului de la Galati (1923), din initiativa lui Ernest Flacs, presedintele Clubului Ciclist Galati. De asemenea, este consemnata existenta unui velodrom la Craiova, unde s-au derulat concursuri intre ciclistii bucuresteni si craioveni in anii 1896-1898. Dezvoltarea ciclismului de sosea si de pista, reteaua tot mai mare de concursuri si aparitia mai multor cluburi cu acest profil in Capitala si in teritoriu, au creat conditii pentru infiintarea FR de Ciclism. Acest eveniment, care are loc in 26 aprilie 1931, succede existenta celor doua nuclee organizatorice, care la vremea respectiva si-au asumat rolul de conducere si organizare a ciclismului romanesc. Aceste nuclee au fost: Uniunea Velocipedica a Romaniei (1897) si Comisiunea de Ciclism (1912) din cadrul Federatiei Societatilor Sportive din Romania (FSSR).

Insigna sportivă - Minerul B S

Insigna de mai sus pare a fi una sportivă reprezentând un club sportiv minier (asociație sportivă) din localitatea bihoreană Borș. Nu am găsit niciun fel de informații despre existența vreunui club sportiv Minerul în Borș așa că îți prezint câteva date despre localitatea bihoreană Borș.

Borș este o comună din județul Bihor care include și satele: Santăul Mare, Santăul Mic și Sântion. Localitatea este situată la o depărtare de 5 kilometri de municipiul Oradea, fiind punc de frontieră înspre Ungaria pe DN1. La recensământul din anul 2011 comuna număra 3946 locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 11,17%, maghiari – 85,88% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei Borș astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 8,84%, romano catolici – 13,76%, reformați – 69,96%, penticostali – 1,54%, baptiști – 1,34%, martorii lui Iehova – 1,39% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Eliberarea orașului Oradea 5 iunie 1692

Medalia de mai sus s-a bătut în anul 1692 și omagiază Eliberarea orașului Oradea. Medalia este confecționată din argint are forma rotundă și un diametru de 36,8 milimetri. Pe cant este marcată cu înscrisul: “AVSTRIACIS MAGNUS FERT TRANSSILVANIA GRATES” (Transilvania aduce mari mulțumiri austriecilor). Pe avers este reprezentată Dacia, femeia ăn picioare, drapată, sprijinindu-se de o stâncă, ținând în mâna dreaptă o ramură de palmier, iar în stânga un corn al abundenței și avându-l la picioare la spate pe Cupidon care ține pe cap o fructieră plină. În față un alt Cupidon ține deasupra capului o seceră și câteva spice. Deasupra este aplicată inscripția: “DACIA FELIX” (Dacia fericită). Pe revers se distinge cetatea Oradea, pe vârful a trei biserici se distingându-se câte o semilună. Pe o panglică desfășurată în partea de sus scrie: “GROSS. WARDEN” (Oradea Mare). Suplimentar, în exergă este aplicată pe trei rânduri legenda: “AVSPICIIS LEOPOLDI M(agni) / DEDIT(ione) CAPT(a) D(ie) 5.IVN(iis ) / A(nno) 1692” (Sub auspiciile lui Leopold cel Mare a fost luată prin predare în ziua de 5 iunie a anului 1692).

5 iunie 1692 marchează ziua eliberării cetății și orașului Oradea/ Várad/ Wardein de sub ocupația otomană care a durat 32 de ani. Evenimentul se înscrie în contextul Războiului de 15 ani dintre Liga Sfântă și Imperiul Otoman, confruntare marcată de ridicarea Asediului Vienei la 12 septembrie 1683. Pierderile suferite de turci în bătălia de la Kahlen Berge le diminuează substanțial puterea militară, astfel că în următorii ani coaliția creștină eliberează pe rând fortificațiile și cetățile Szigetvár, Eger, Kanizsa, Székesfehérvár, Szeged. Începând cu luna martie a anului 1692 avansul trupelor aliate către răsărit permite instituirea unei blocade a Cetății Oradea de către forțele maghiare aliate cu elemente sârbe și curuți dezertori din tabăra lui Thököly Imre dinspre malul de miazănoapte a Crișului Repede, cunoscut și astăzi ca Olosig/ Olaszi (Italiană). Schimburile de focuri de artilerie care au loc cu apărătorii turci ai cetății produc numeroase victime și în rândurile asediatorilor, între care și căpitanul Császári Tésla Mihály. Colonelul Horváth János mai are însă la dispoziție numeroși ofițeri cu experiență: căpitanul Deák Ferenc, locotenenții-majori Badori Pál, Csányi Mihály și Győri János precum și locotenenții Gődény Pál, Lévai István, Szabó János, Hevesy György și Nagy István, cu ajutorul cărora reușește să-i mențină pe otomani sub presiune. Zilele Eyalet-ului Varat sunt numărate…La 12 aprilie 1692, în urma unui ordin venit direct de la Viena, sunt mobilizate suplimentar câteva regimente maghiare și austriece cantonate în zonă încă din timpul iernii. Pe 29 aprilie sosește în tabăra de la Oradea cel care avea să devină principalul artizan al victoriei aliaților creștini, contele Donat Johann Heißler von Heitersheim. Fost prizonier al lui Thököly Imre (aliatul turcilor) în urma înfrângerii de la Zărnești din 11 august 1690, recent eliberat și avansat imediat de către împărat la rangul de General de Cavalerie, Heißler este avid de răzbunare și hotărât să-i alunge pe turci. Îi vine în ajutor și un morar bătrân, fost martor la căderea orașului în anul 1660, care-i dezvăluie metoda prin care poate fi drenată apa din șanțul cetății. Evacuarea apei permite asediatorilor să pregătească minarea zidurilor, lucrare deosebit de dificilă, executată sub tirul cvasi-permanent al inamicului și terminată la data de 30 mai. Generalul Heißler pregătește atacul final pentru ziua de 5 iunie, asalt care însă nu mai are loc! Exploziile doboară zidul minat al cetății în așa fel, încât molozul rezultat umple șanțul pe o porțiune suficient de largă pentru a permite trecerea asediatorilor. Comandanții otomani Abdi Latif și Ibrahim Pașa capitulează în fața unei situații fără ieșire. Generalul acceptă evacuarea sub escortă militară la Belgrad a celor 4 mii de supraviețuitori, între care vreo 2 mii de civili, în schimbul predării de către turci a Cetății Oradea. Victoria coaliției este răsplătită cu o pradă de război constând din 64 de tunuri, 70 tone de pulbere, peste 3 mii de ghiulele și o cantitate însemnată de alimente. Sfârșitul dominației otomane în Europa Centrală avea să fie consfințit câțiva ani mai târziu prin Tratatul de la Karlowitz încheiat la 26 ianuarie 1699.

Oradea, mai demult Oradea Mare, (în maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel'ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino) este reședința și cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Oraşul este menţionat pentru prima dată la 1113, având în prezent o populaţie de aproximativ 206000 de locuitori. Sus am postat steagul si stema actuală a municipiului Oradea precum și câteva monumente de cultură și arhitectură orădene din vremuri diferite.

Sinagoga ortodoxă izraelită

Prefectura

Banca națională română

Liceul Mihai Eminescu

Biserica premonstratensă

Cafeneaua Royal

Școala specială de jandarmi și Cazinoul ofițerilor

Casa Ponyar

Exploatarea de var

Facultatea de medicină

Gara

Hotelul Pannonia și Teatrul

Hotelul Vulturul negru

Podul metalic îngust peste Criș

Monumentul Imre Szacsvay

Palatul de Justiție

Palatul episcopal greco catolic

Palatul episcopiei unite

Școala de cadeți

Castelul Degenfeld Schomburg

Castelul Zichy

Biserica evanghelică

Primăria

Biserica reformată

Universitatea

Județul Bihor este situate în provincia istorică Crișana, în nord-vestul României și are reședința în orașul Oradea. Județul se întinde pe o suprafață de 7544 kilometri pătrați și numără aproximativ 575000 de locuitori. Din punct de vedere administrativ-teritorial județul este format din; 4 municipii – Oradea, Beiuș, Marghita și Salonta; 6 orașe – Aleșd, Nucet, Săcuieni, Ștei (fost Dr.Petru Groza), Valea lui Mihai, Vașcău precum și 90 de comune. Sus am postat stemele actuale și comuniste ale județului iar jos câteva fotografii reprezentând monumente de arhitectură bihorene, din vremuri diferite, câteva frumoase locuri de vizitat pe aceste meleaguri dar și unele cărți poștale ilustrate.