Epaminonda's Blog.....: MONEDE COROANE CEHE DE COLECȚIE

1. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la fondarea Universității Tehnologice din Brno. Pe aversul monedei se prezintă, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) – în cadrul un dreptungi - și mai jos înscrisurile: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării, “200 Kc” - valoarea monedei și nomograma monetăriei naționale cehe. Pe reversul monedei este reprezentat un ornament decorativ și înscrisul: VUT - VYSOKÉ UČENÍ TECHNICKÉ V BRNĚ - 1899 – 1999 ceea ce s-ar putea traduce: prescurtarea numelui univeristății în limba cehă, UNIVERSITATEA TEHNOLOGICĂ BRNO, anii fondării universității și emiterii monedei.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 16.09.1999, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (20000 buc) și proof (3200 buc) și designer – sculptor Jiri Harcuba.

Universitatea Tehnologică Brno, în limba cehă Vysoké učení technické v Brně - prescurtare în cehă VUT, este o apreciată universitate cehă. Fiind fondată în 1899 și oferind inițial un singur curs de inginerie civilă, a devenit o universitate majoră cehă, cu peste 24000 de studenți înscriși la 8 facultăți și 2 institute universitare. Instituția asigură pregătirea studenților în variate domenii de activitate: tehnice, științifice, economice și arte.
2. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la nașterea lui Ondřej Sekora. Pe aversul monedei se prezintă, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) – în cadrul un dreptungi - și mai jos înscrisurile: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării, “200 Kc” - valoarea monedei și nomograma monetăriei naționale cehe. Pe reversul monedei este reprezentat un greiere ținând în mâini un buchet de flori, înscrisurile: “ONDREJ SEKORA” (numele personajului) și “1899 - 1999” (anii nașterii personajului și emiterii monedei) și monograma gravorului.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 22.09.1999, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (20000 buc) și proof (3200 buc) și designer – Jaroslav Bejvl.

Ondřej Sekora a fost un pictor, ilustrator, scriitor, jurnalist și entomolog (preocupat de studierea insectelor) ceh, care s-a născut la data de 25 septembrie 1899 și a decedat la data de 4 iulie 1967. Este cunoscut mai ales ca autor al cărților pentru copii. Sekora a fost, de asemenea, unul dintre primii propagatori ai rugby-ului din Cehoslovacia.

3. Moneda de mai jos marchează trecerea a 100 de ani de la nașterea lui Vítězslav Nezval. Pe aversul monedei se prezintă, câteva reprezentări grafice din stema statului național ceh (leul ceh și vulturii Moraviei și Sileziei) – în cadrul un dreptungi - și mai jos înscrisurile: ”REPUBLICA CESKA” – numele țării, “200 Kc” - valoarea monedei și nomograma monetăriei naționale cehe. Pe reversul monedei este reprezentat chipul de profil stilizat al personajului înscrisurile: “VITEZSLAV NEZVAL” (numele personajului) și “1899 - 1999” (anii nașterii personajului și emiterii monedei) și monograma gravorului.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: data emiterii – 17.05.2000, valoarea – 200 coroane, forma – rotundă, diametrul – 31 milimetri, greutatea – 13 grame, compoziția – argint, calitatea – BU (20000 buc) și proof (3200 buc) și designer – Ladislav Kozak.

Vítězslav Nezval a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori avangardiști cehi (poet, dramaturg, romancier, scenarist, lingvist și traducător) din prima jumătate a secolului al XX-lea și un co-fondator al Mișcării suprarealiste din Cehoslovacia. El s-a născut la data de 26 mai 1900 și a decedat la data de 6 aprilie 1958.

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

________xxx________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Odioasa dictatură a căzut. Glorie patriei libere

Slavă poporului erou - 22 decembrie 1989

Insigna de mai sus s-a executat la Monetăria Națională la comanda Frontului Salvării Naţionale. Caracteristicile tehnice ale insignei sunt: metal compoziție – aluminiu, forma – rotundă, diametru - 3 centimetri, greutate – 9 grame, emailată - la rece. În plan central se află harta României pe care sunt suprapuse culorile tricolorului. Pe cele trei culori, aşezate orizontal, se află, în partea de sus, înscris cu majuscule, cuvântul ROMÂNIA, iar în partea de jos, înscris cu litere de mână, cuvântul libertate. Pe banda din mijlocul tricolorului se află o mână cu degetele arătător şi mijlociu în formă de V, de la Victorie. În exergă se află următoarea inscripţie: “ODIOASA DICTATURĂ A CĂZUT * SLAVĂ POPORULUI EROU * GLORIE PATRIEI LIBERE * 22 DECEMBRIE 1989”. Pe revers este atașat un ac tip agrafă pentru prindere la rever. În 1989 majoritatea statelor din estul Europei aveau să se debaraseze de comunism – în urma unor ample procese reformatoare în Ungaria şi Polonia, printr-o ,,revoluţie de catifea” în Cehoslovacia, prin înlăturarea paşnică de la conducere a liderilor comunişti (lovituri de stat) în Bulgaria şi RDG sau printr-o revoluţie sângeroasă în România. Revoluţia română din decembrie 1989 a fost declanşată în vederea prăbuşirii regimului lui Nicolae Ceauşescu şi înlocuirea lui cu un regim socialist reformat, după model gorbaciovist. Dar iată o prezentare cronologică a evenimentelor revoluției anticomuniste românești, fără partipiuri politice, găsită pe net, autor Stela Vasilița, la adresa: http://www.rador.ro/2014/12/12/revolutia-romana-din-decembrie-1989/. Pe data de 14 decembrie 1989, la Iaşi, organizaţia clandestină „Frontul Popular Român” încearcă să organizeze o adunare în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu şi a condiţiilor grele de viaţă. Intervenţia autorităţilor şi a forţelor de ordine, care au blocat zona şi au arestat liderii, a făcut ca acţiunea să eşueze. Pe data de 15 decembrie, la Timişoara, în Piaţa Maria, enoriaşi ai Bisericii Reformate protestează împotriva deciziei de evacuare din locuinţă şi parohie a pastorului László Tökés. Spre miezul nopţii, manifestanţii care protestau au fost împrăştiaţi de organele de Securitate. La Timişoara, încă din 16 decembrie dimineaţa, enoriaşii lui Laszlo Tökés revin în faţa locuinţei acestuia.

Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc. Pastorul László Tökés este evacuat cu forţa din locuinţă pe data de 17 decembrie, ora 4.00. Dimineaţa sosesc la Timişoara grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri. Generalul Vasile Milea, ministrul apărării, ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc (ora 10:00) marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare. La ora 13:30 ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni. Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean al PCR. Protestatarii au aruncat pe fereastră şi au dat foc documentelor partidului, broşurilor de propagandă şi altor simboluri ale puterii comuniste. Este înălţat primul drapel cu gaură la mijloc. La Bucureşti începe, la ora 16:30, şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR în vederea reprimării de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor de la Timişoara. La ora 16:38, soseşte la Timişoara Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. În jurul orelor 17:00, împotriva demonstranţilor sunt folosite tancuri cu apă şi gaze lacrimogene. Are loc o teleconferinţă cu toţi primii secretari ai Comitetelor judeţene PCR, la care participă şi comandanţii de garnizoane militare. Ceauşescu dă ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. La ora 18:00, generalul Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major şi prim-adjunct al ministrului apărării naţionale, preia conducerea forţelor aparţinând MapN. Începe să se tragă în mulţime. Sunt construite baricade. Acţiunile violente se extind: sunt atacate obiective militare de către persoane care practic n-au nici o legătură cu manifestaţiile. La ora 18:45 Generalul Vasile Milea transmite ordinul „Radu cel Frumos” pentru judeţului Timiş, care presupunea „alarmă de luptă parţială”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război. Pe 18 decembrie, Nicolae Ceauşescu îi convoacă la reşedinţa sa din strada Primăverii pe oamenii cheie ai conducerii de stat (generalul Marin Neagoe, seful Direcţiei a V-a de securitate şi gardă, generalul Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de interne şi generalul Iulian Vlad, şeful DSS) şi obţine de la ei promisiunea că va fi deschis focul asupra demonstranţilor. Ceauşescu pleacă apoi (ora 9:30) pentru o vizită oficială de prietenie de 3 zile în Republica Islamică Iran (îi lasă la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu). La Timişoara s-a decretat legea martială, care interzice populaţiei să circule în grupuri mai mari de două persoane. Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, fluturând drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Alţi 500 de manifestanţi li se alătură, cântând “Deşteaptă-te române!”. S-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav. Generalul Mihai Chiţac a ordonat (la ora 18:30) folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei din Timişoara. În faţa Spitalului Judeţean, grupul numeros de cetăţeni care vrea să-şi recupereze morţii este împrăştiat cu grenade lacrimogene (ora 19:15). La morga Spitalului Judeţean, la ora 23:00, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe „Operaţiunea Trandafirul”, de sustragere a cadavrelor (43) şi transportarea lor la Crematoriul Cenuşa de la Bucureşti spre a fi incinerate. În 19 decembrie la Timişoara, marea majoritate a întreprinderilor din oraş îşi încetează activitatea. Muncitorii din întreprinderile “6 Martie”, “Elba”, “Solventul” şi “Azur” declanşează acţiuni de protest. Un angajat de la Uzinele Mecanice din Timişoara porneşte sirena aeriană. A fost semnalul pentru mii de timişoreni să iasă din nou în stradă. Radu Bălan şi Ştefan Guşă au vizitat muncitorii din fabricile timişorene, dar au eşuat în a-i determina să-şi continue munca. La presiunea muncitorilor, generalul Guşă le promite că Armata nu va trage în ei. Manifestanţii scandează „Armata e cu noi!”. Generalul Guşă ordonă trupelor să intre în cazărmi. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii. În data de 20 decembrie la Timişoara, 100000 de protestatari au ocupat Piata Operei (astăzi „Piata Victoriei”) şi au început să strige sloganuri anti-guvernamentale: „Noi suntem poporul!”, „Armata e cu noi!”, „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!”. În foaierul Operei din Timişoara are loc, la ora 13, constituirea Frontului Democratic Român (FDR). În clădirea Consiliului Judeţean, un Comitet Cetăţenesc redactează primele liste cu revendicări, printre care: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere. Revendicările sunt înaintate primului-ministru Constantin Dăscălescu şi lui Emil Bobu, sosiţi la Timişoara (ora 14.30) din ordinul Elenei Ceauşescu; Sub presiunea mulţimii, o parte a revendicărilor sunt acceptate (au fost eliberaţi majoritatea deţinuţilor arestaţi în zilele precedente), la celelalte se promite că va răspunde Ceauşescu personal. Pe baza listelor de revendicări, seara este elaborată Proclamaţia FDR, primul program al Revoluţiei Române. După-amiaza şi seara manifestaţiile se extind şi în alte localităţi din judeţul Timiş: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolaul Mare, Deta. Reîntors din Iran Nicolae Ceauşescu ţine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine (SUA, URSS şi Ungariei). La ora 19:00 Nicolae Ceauşescu se adresează populaţiei, prin intermediul Televiziunii, şi condamnă manifestaţiile de la Timişoara. El aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş, care intră în vigoare de la ora 23:00. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Aproape de miezul nopţii, Nicolae Ceauşescu convoacă la sediul CC al PCR din Bucureşti pe reprezentanţii ambasadei URSS pentru a le cere retragerea agenţilor sovietici din Timişoara. În noaptea de 20 spre 21 decembrie muncitori din Craiova, Calafat, Băileşti şi Caracal au fost îmbrăcaţi în uniforme de gărzi patriotice, înarmaţi cu bâte şi trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara spre a înăbuşi revolta. Ajunşi acolo şi înţelegând despre ce este vorba, aceştia au fraternizat cu timişorenii. În ziua de 21 decembrie, la Timişoara, la ora 9:00, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Român. La Bucureşti, în Piaţa Republicii, la ora 12:00 începe mitingul cerut de Ceauşescu cu scopul de a înfiera tulburările de la Timişoara şi de a vorbi despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele cercurilor străine la integritatea şi independenţa ei. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. Transmisia radio-tv este întreruptă. Oamenii s-au regrupat în Piaţa Universităţii. Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi. În jurul orei 17:00 mureau primii oameni în apropierea Sălii Dalles. În zona Hotelului Intercontinental se ridică o baricadă în faţa Restaurantului Dunărea (ora 22:00).

Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei cu tancuri şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Soldaţii aveau ordin să tragă. În noaptea dintre 21 şi 22 decembrie, 49 de oameni au murit, 463 au fost răniţi, iar 1245 au fost arestaţi, torturaţi şi bătuţi la Jilava. De asemenea, au loc manifestaţii la Arad, Sibiu şi Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Reşiţa, Făgăraş etc. Pe 22 decembrie dimineaţa, la primele ore, mari coloane de manifestanţi provenind de la principalele întreprinderi ale Bucureştiului se îndreaptă spre centrul oraşului. Înaintarea lor este oprită de baraje formate din trupe de miliţie, securitate şi armată în apropierea sediului CC al PCR. Nicolae Ceauşescu organizează o şedinţă cu câţiva generali, în timpul căreia îl acuză pe generalul Milea de trădare, care, mai târziu, este găsit împuşcat. Generalul Victor Atanasie Stănculescu este numit ministru al apărării naţionale, în locul lui Milea şi dă ordin tuturor unităţilor militare aflate în Bucureşti să se retragă în cazărmi. Radioul şi Televiziunea transmit un comunicat prin care anunţă sinuciderea „trădătorului Milea”, precum şi instituirea stării de necesitate pe teritoriul României. În faţa celor peste 100.000 de demonstranţi din faţa Comitetului Central, Nicolae Ceauşescu mai încearcă să vorbească mulţimii de la balconul clădirii. Se scandează lozinci anti-ceauşiste, iar acesta este huiduit. Manifestanţii ocupă Piaţa Palatului şi forţează intrarea Comitetului Central. În jurul orei 12:06, soţii Ceauşescu părăsesc clădirea Comitetului Central cu un elicopter. În jurul orelor 15:00 sunt arestaţi lângă Târgovişte, iar la ora 18:30 cuplul prezidenţial ajunge în unitatea militară 01417 din Târgovişte, unde vor rămâne sub pază militară până la judecarea şi execuţia lor. Sediile Radioului şi cel al Televiziunii sunt ocupate de manifestanţi. Radioul transmite în direct evenimentele. Televiziunea s-a transformat în canalul de comunicare al revoluţionarilor. Între orele 14:15 şi 16:00, unităţi ale armatei sunt trimise să asigure paza unor obiective importante din Capitală: Televiziunea Română, Casa Scânteii, sediul Comitetului Central, Banca Naţională, Radiodifuziunea Română, Palatul Telefoanelor, alte instituţii şi unităţi de interes strategic. Conform ordinelor primite, blindatele arborează tricolorul, iar militarii poartă brasarde tricolore. La ora 19:30, la Televiziune se anunţă arestarea soţilor Ceauşescu, iar după ora 23 este citit de Ion Iliescu la Radio şi Televiziune un ”Comunicat către ţară” – Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, primul document al Revoluţiei Române. La Bucureşti, după orele 18:00 şi în tot cursul nopţii de 22 spre 23 decembrie unităţi militare şi alte obiective strategice (Televiziunea, sediul Comitetului Central, unitatea militară care păzea Palatul Primăverii etc) sunt atacate de grupuri diversioniste, înregistrându-se numeroşi morţi şi răniţi. În schimbul de focuri din Piaţa Republicii, trăgându-se din clădirea fostului Palat Regal ce adăpostea Muzeul de Artă spre clădirea CC al PCR şi asupra mulţimii din piaţă, este incendiată clădirea Bibliotecii Centrale Universitare şi distrusă o parte a Palatului Regal. Pe data de 23 decembrie dimineaţa, soldaţi în termen şi ofiţeri de la o unitate militară din Câmpina au fost trimişi, îmbarcaţi în trei autobuze, să apere Aeroportul Internaţional Otopeni unde au fost omorâţi, acţiunea soldându-se cu 39 de morţi şi numeroşi răniţi. La Bucureşti, seara, şapte ofiţeri şi subofiţeri, între care şi col. Gheorghe Trosca, şeful statului-major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, sunt ucişi într-un schimb de focuri cu militarii care apărau sediul MApN. Membrii USLA fuseseră trimişi de generalul Nicolae Militaru, ministrul apărării, la sediul ministerului pentru a întări dispozitivul de apărare. Elicopterul care-i aducea în Bucureşti, în stare de arest, pe generalii Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al IGM şi Velicu Mihalea, adjunct al şefului IGM, este doborât. La Timişoara, sute de mii de oameni sărbătoresc în centrul oraşului căderea lui Ceauşescu. Continuă atacurile asupra obiectivelor apărate de armată. În ziua de 24 decembrie la Bucureşti tancuri, TAB-uri, soldaţi patrulau pe străzi. În zonele centrale ale oraşului, la Universitate, Piaţa Victoriei sau Gara de Nord, încă se trăgea şi se duceau lupte oarbe între presupuşii „terorişti”, militari şi revoluţionari.

Consiliul Frontului Salvării Naţionale proclamă Victoria Revoluţiei şi anunţă încetarea completă şi imediată a focului pe tot teritoriul ţării. Armata este declarată singura instituţie a statului care poate deţine arme de foc, persoanele care intraseră în posesia unor arme urmând să le predea până la 25 decembrie la ora 17:00. Ion Iliescu semnează decretul de înfiinţare a „Tribunal Militar Excepţional”, care urma să-i judece pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. În dimineața zilei de 25 decembrie, la radio şi televiziune sunt transmise colinde şi, în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Catedrala Patriarhală.Procesul soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu a început la ora 13:20 şi s-a terminat în jurul orei 14:40, în garnizoana 01417 din Târgovişte. Soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi le-a fost confiscată averea. Sentinţa a fost executată în jurul orei 14:50. La scurt timp după execuţie, pe postul naţional de televiziune s-a citit comunicatul privind execuţia soţilor Ceauşescu. Ostilităţile „teroriştilor” încetează aproape în totalitate. Numărul victimelor revoluţiei a fost de 1142 decedaţi şi 3138 răniţi (conform evidenţelor din anul 2005 întocmite de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), dar s-a estimat de către procurorii militari care au anchetat cazul revoluţiei că numărul lor ar putea fi sensibil mai mare decât cifrele cunoscute oficial. La 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 multe întrebări au rămas neelucidate pe deplin. Evenimentele au început ca o revoltă spontană sau au fost provocate de forţe (interne/externe?) care urmăreau înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la putere? A fost o revoluţie sau o lovitură de stat? A fost un atac terorist provocat de agenturile străine? Cum se explică numărul mare de victime ucise cu gloanţe ţintite direct în cap? Dar faptul că răniţi superficial au murit în mod suspect la spital? România a fost supusă unui război electronic? Generalul Milea s-a sinucis sau a fost asasinat? Generalii Guşe şi Stănculescu sunt eroi sau criminali? De ce parte a baricadei a acţionat misteriosul general Vlad, fostul şef al Securităţii? De ce mulţi din cei care ştiau adevărul despre anumite evenimente au dispărut? etc

Iancu de Hunedoara

Medalia de mai sus omagiază personalitatea lui Iancu de Hunedoara și a fost bătută în anul 1452. Este confecționată prin turnare dintr-un metal comun, are forma aproximativ rotundă cu diametrul de 49 milimetri. Pe avers sunt următoarele reprezentări grafice: în câmp bustul din față, ușor întors spre dreapta al lui Iancu de Hunedoara, purtând armură de cavaler, coif și o spadă pe umărul drept și pe circumferință la partea superioară inscripția: “IOAN.HUNIAD.GUBERN.UNGARI” (Ioan Huniade, guvernator al Ungariei). Pe revers sunt alte reprezentări grafice: în câmp simbolurile consacrate ale Transilvaniei (pe ramura unui copac un corb cu un inel în cioc, iar sub ramură un leu rampant, limbat, cu coada pe spate, oferind corbului o coroană cu nouă fleuroane) și periferic circular la partea superioară inscripția: “LEO ET CORBUS BINI (???) AN. DOM. MDDDDLII.”

Iancu de Hunedoara (1407 - 1456) a fost o personalitate dominantă a istoriei româneşti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei în anul 1441, guvernator al regatului Ungariei între 1446-1453, apoi căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei între 1453-1456. A scris file de glorie în istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfăşurat o activitate diplomatică şi militară intensă în anii în care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dând asalturi decisive asupra ultimei rămăşiţe a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru închegarea unei coaliţii creştine care să oprească înaintarea otomanilor cu o oaste de cruciadă şi a fost cel dintâi comandant de oşti din Europa care a reuşit să îl înfrângă pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad în anul 1456. A fost tatăl regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei.

Sigismund Bathory

Medalia de mai sus omagiază personalitatea lui Sigismund Bathory și a fost bătută în anul 1595. Este o medalie unifață din metal comun, de formă rotundă, cu diametrul de 39,6 milimetri. În anul 1595 și-a extins autoritatea asupra Moldovei și Țării Românești, realizând prima uniune a principatelor, așa numitul plan dacic. În anul 1595 împreună cu Mihai Viteazu înving pe turci la Giurgiu. În anul 1601 la Guruslău este învins de trupele lui Mihai Viteazu și George Basta. În câmpul central al feței avers este redat bustul lui Sigismund Bathory și semicircular notația: “BATHOROI SIGISMUNDUS,”

Sigismund Báthory, în maghiară Zsigmond Báthory (născut 1572 sau 1573 și decedat la data de 27 martie 1613 la Praga) a fost fiul lui Cristofor Bathory și al Elisabetei Bocskai și principe al Transilvaniei. Istoria consemnează faptul că el a încercat să realizeze prima unirea a Transilvaniei cu Țara Românească și cu Moldova, conform așa numitului “plan dacic”. A ocupat în patru rânduri tronul Transilvaniei prin alegeri sau cu forța armată (1581 – 1594; 1594; 1594 – 1598 și 1598 - 1599). De fiecare dată conjunctura internațională nefavorabilă l-a făcut să abdice. Dieta Transilvaniei l-a ales ca principe la vârsta de doar 9 ani. Mai jos admiri blazonul familiei princiare Sigismund Bathory. \În anul 1593 imperiul otoman declară război habsburgilor, Sigismund fiind somat să se alăture oștii otomane, dar el decide să se alăture Ligii Sfinte. Astfel obține nemulțumirea elitelor transilvane și este nevoit să renunțe la tron în favoarea vărului său Andrei Bathory. Ajutat de unchiul său, căpitanul de Oradea, Ștefan Bocskai, revine pe tronul principatului Transilvania ucigând pe toți cei care au simpatizat cu turcii. În anul 1595 s-a aliat cu împăratul Rudolf al II-lea, devenind principe imperial. Promițând privilegii special secuilor, reușește să-I atragă de partea sa, ulterior extinzându-și autoritatea și asupra Moldovei și Țării Românești. Împreună cu Mihai Viteazu, în data de 20 octombrie 1595, administrează o înfrângere severă turcilor la Giurgiu. În anul 1596 oastea creștină este învinsă de către turci la Keresztes. Din cauza eșecului militar dar și din viața personală, Sigismund a abdicat pentru a doua oară, și a plecat la Praga pentru scaunul princiar al Principatelor Oppeln și Ratibor, cedând Ardealul soției sale. În anul 1598 Sigismund revine pe neașteptate și reocupă tronul Ardealului, iar după un an a renunță din nou, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory. După moartea lui Andrei este reales din nou Principe al Ardealului. După ce a fost învins la Guruslău de oastea imperială (formată din trupele lui Basta și Mihai Viteazu a fugit în Moldova și în 1602 a renunțat pentru a patra și ultima dată la principatul Transilvaniei și s-a retras în Boemia.

Campionatul național schi-alpin 1970

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Insigna - Concursul artistic studențesc 1964

Asociaţiile studenţeşti erau deosebit de importante pentru întregul sistem comunist. Profesorii erau direct implicaţi în educarea „viitorilor patrioţi” ai statului. Toate aceste rigori se năşteau din teama de răzvrătire a tineretului, cu sprijinul cadrelor didactice. Studenţii erau principalul pericol, deoarece au reuşit să surprindă regimul prin organizarea de manifestaţii şi de mişcări anticomuniste. Fiecare organizaţie de înrolare a tineretului avea sarcinile bine trasate sau stabilite, că fiecare activitate organizată era supusă unei verificări şi unui control sever din partea autorităţilor comuniste. Nici cadrele didactice nu erau scăpate de privirea partidului, fiind puse sub supraveghere, pentru că ele constituiau elementul formator. Profesorii erau direct implicaţi în educarea „viitorilor patrioţi” ai statului. Toate aceste rigori ale comuniştilor se năşteau din teama de răzvrătire a tineretului, cu sprijinul cadrelor didactice. Studenţii erau principalul pericol, deoarece au reuşit să surprindă regimul prin organizarea de manifestaţii şi de mişcări anticomuniste. Asociaţiile studenţeşti au fost create pe baza Hotărârii Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din iunie 1956 ca o măsură de îmbunătăţire a muncii politico-educative în rândul studenţilor. Acestea erau organizaţii profesionale ale studenţilor care aveau sarcina de a se ocupa de activitatea cercurilor ştiinţifice studenţeşti, de activitatea cultural-artistică şi sportivă în rândul studenţilor, precum şi de a rezolva probleme gospodăreşti şi de asistenţă socială ale studenţilor, sub conducerea organelor şi organizaţiilor de partid şi cu îndrumarea nemijlocită a organelor şi organizaţiilor Uniunii Tineretului Muncitoresc - UTM. Întreaga activitate culturală din cadrul asociaţiilor studenţilor a fost controlată şi îndrumată în mod activ şi permanent de către organele de partid şi ale UTM. Pentru viaţa culturală studenţească şi, în general vorbind, pentru întreaga activitate a asociaţiilor studenţilor, Plenara Comitetului Central a PMR din 9-13 iunie a constituit un prilej însemnat de analiză, de orientare politică şi ideologică şi de control asupra eficacităţii politice a muncii culturale desfăşurate de asociaţiile studenţeşti. Asociaţiile studenţeşti trebuiau să ducă, aparent, o intensă activitate creatoare. Partidul Comunist sublinia, de câte ori avea ocazia, că după 23 august 1944 studenţimea „progresistă democrată”, încadrată în Uniunea Tineretului Comunist-UTC, a participat alături de întregul popor la lupta pentru democratizarea şi refacerea economică a ţării, pentru instaurarea şi întărirea regimului democrat-popular. Activitatea culturală din cadrul asociaţiilor studenţilor era încredinţată unor studenţi sau absolvenţi, în marea lor majoritate, utemişti şi membri de partid sau candidaţi la această funcţie, cu o pregătire politică sau ideologică corespunzătoare. Instruirea culturală a studenţilor se făcea de către cadre calificate în această direcţie, recomandate de secţia culturală a sfatului şi de casa de creaţie. }n acest cadrul general se organizau periodic diverse spectacole sub forma unor Concursuri artistice sau Festivaluri ale tineretului studențesc prin care se elogia activitatea Partidului Comunist Român și se exprima atașamentul la politicile acestuia. Asociaţiile Studenţeşti, asemenea tuturor organizaţiilor de înregimentare al tineretului, erau obligate să participe la activităţi impuse de linia partidului. Partidul Comunist Român urmărea stabilirea de legături puternice între toate instituţiile de înregimentare a tineretului, precum şi organizarea unor acţiuni şi activităţi comune, pentru ca tineretul să fie controlat mai uşor, iar impactul evenimentelor să fie mai mare. Prin urmare, Uniunea Aociaţiilor Studenţeşti, Casa de Cultură a Studenţilor şi UTM colaborau în vederea sărbătoririi unor zile importante, de exemplu: Ziua Marinei, Ziua Muncii, Ziua Aviaţiei. Comuniştii urmăreau înrolarea tuturor studenţilor în cadrul Asociaţiilor Studenţeşti, pentru a putea urmării cu atenţie activităţile desfăşurate de aceştia. Din pretenţiile enunţate de autorităţile comuniste asupra asociaţiilor studenţeşti reiese foarte clar interesul de a manipula studenţimea română şi a o transforma într-un susţinător real, cea mai relevantă fiind: obligaţia de a cultiva în conştiinţa fiecărui student scopul moral înalt pentru care trebuia să se pregătească fiecare, şi anume acela de a fi folositor patriei noastre în vederea construirii socialismului.

_________ooOoo_________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ

CU CUPOANE DETAȘABILE