Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. În data de 20 octombrie 2014 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial două monede comemorative care omagiază personalitate lui Nicolae Milescu Spătaru. Pe aversul monedelor se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiunii „2014”; în partea de jos – inscripţia „...LEI” și urmând circumferinţa monedei,cu majuscule este gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul prezintă: în plan central – efigia lui Nicolae Milescu Spătarul; în partea de sus, urmând circumferinţa monedelor, cu majuscule este gravată inscripţia „NICOLAE MILESCU SPĂTARUL" și în partea de jos, anii de viaţă „1636-1708”. Monedele au următoarele caracteristici tehnice:

Cea de aur: seria – Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ștefan cel Mare și Sfânt” din municipiul Chișinău, data emiterii – 20 octombrie 2014, valoarea nominală - 100 lei; calitatea – proof, compoziția – aur, puritatea – 99,99%, greutatea – 7,8 grame, forma – rotundă, diametrul – 24 milimetri, marginea – zimțată și tirajul – 1000 exemplare.

Cea de argint: seria – Aleea Clasicilor din Grădina Publică “Ștefan cel Mare și Sfânt” din municipiul Chișinău, data emiterii – 20 octombrie 2014, valoarea nominală - 50 lei; calitatea – proof, compoziția – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 13 grame, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, marginea – zimțată și tirajul – 500 exemplare.

Nicolae Milescu s-a născut în 1636 în județul Vaslui. În timpul vieții, acesta s-a semnat mereu în documente – Nicolae Spătarul, numele de Milescu a fost adăugat mai târziu după ce a ieșit la iveală cronica lui Ion Neculce tipărită de Mihail Kogălniceanu în 1845. De aceea, este posibil să fi auzit deja de el cu numele de ”Nicolae Spătarul”. În ceea ce privește educația sa, Nicolae Spătarul a frecventat cursurile Școlii Domnești de la Iași (înființată de Vasile Lupu, 1639). Este foarte probabil ca, în cadrul orelor frecventate la școală, viitorul spătar să fi dovedit calități intelectuale deosebite. Ele au atras atenția profesorilor și prin ei a lui Vasile Lupu care l-a sprijinit financiar pentru a învăța mai departe la Marea Școală a Patriarhiei din Istanbul. Despre Milescu s-a spus întotdeauna că a fost un curios amestesc de cultură bizantină și occidentală și asta s-a datorat în mare parte educației primite la Istanbul. Aici, boierul moldovean a studiat limba latină, greaca și a intrat în contact cu ideile Renașterii. Tot acestei perioade i se datorează și cunoștințele pe care le avea de teologie, filosofie și istorie. Respectându-se limitele cerute de contextul politic și religios, în această școală se putea învăța, discuta și aprofunda scrierile lui Platon, Aristotel și ale celorlalți gânditori greci, latini și medievali la orele de filosofie, logică, etică, cosmologie, literatură în paralel cu textele patristice prezentate la cursurile de teologie. Toate cursurile se predau și se discutau în latină și greacă, dar discuțiile libere se purtau în italiană. La întoarcerea în Moldova a deținut funcția de grămătic – secretar al domnului Gheorghe Ștefan. Asta l-a făcut pe Nicolae Milescu direct sau indirect, să cunoască intensa activitate diplomatică desfășurată de Țara Moldovei în vremea lui Gheorghe Ștefan. În timpul noului domn, Grigore Ghica (1658-1659), Nicolae Milescu este ridicat la rangul de spătar (al doilea spătar). După trecerea lui Grigore Ghica în Țara Românescă, Nicolae Milescu își urmează protectorul plecând de la Iași la București. Numărându-se printre favoriții domnului, în relații foarte bune cu familia Cantacuzino, este înălțat în degătorie – fiind numit mare spătar – pe care și-o va adăuga la prenume întreaga viață, în final transformând-o în patronimicul Spafariov, Spafarii. Numele lui Nicolae Milescu este accepat de toți istoricii literaturii vechi ca al traducătorului primei variante în limba română a Vechiului Testament, ce a fost întegrată mai tarziu în textul Bibliei de la București. Milescu a folosit pentru traducere textul Bibliei traduse de protestanți la Frankfurt, în 1597. După 1668, Nicolae Milescu pleacă în Rusia la curtea țarului Alexei Mihailovici Romanov (1645-1676). La curtea țarului a fost profesor de la latină și greacă pentru mai mulți boieri și fii de boieri, printre care Artimon Matveev (om cu mare influență la Moscova) și prințul Golițîn. În această perioadă a tradus și a scris mai multe lucrări pentru cancelaria țarului inspirat de reforma începută de Matveev. Pe 3 martie 1675, părăsește Moscova însărcinat de țar să conducă o misiune diplomatică în China împăratului Kang Ci, din dinastia Quing. Scopul era: cercetarea imensului teritoriu al Siberiei, stabilirea unor relații comerciale – mătăsuri și pietre prețioase din China și blănuri din Rusia, găsirea unei limbi accesibile de comunicare între cele două puteri; să medieze conflictele de la granița aflată în jurul râului Amur, alcătuirea unei hărți, aducerea unor meșteri pentru construcția de poduri și drumuri; trebuia să descrie amănunțit drumul și imperiul chinez.Tot în această perioadă traduce, în 1661, ”Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinței noastre”. Aceasta reprezintă prima traducere integrală a unui text patristic, direct după un original grec. Traducerea deține și o serie de însemnări personale ale spătarului. Și tot în 1661 traduce primul poem filosofic în limba română: Despre rațiunea dominantă. Este probabil ca între 1662-1664 să fi fost reprezentant al domnilor români la Istanbul. În această perioadă se pare că a lucrat la traducerea Vechiului Testament. Milescu este considerat primul european cult, cu orizont larg și înțelegere profundă, care a străbătut Siberia, despre care a oferit informații în detaliu în scrierile sale – despre râuri, așezări, popoare; descrierea Lacului Baikal. Ajunge în China în 1676 și, după 30 de zile de călătorie pe teritoriul țării, a ajuns la Beijing. Nu i s-a dat voie să călătorească prin oraș, însă ajunge să îi cunoască pe iezuiții din oraș, care se bucurau de trecere la curtea imperială. Împăratul i-a acordat 3 audiențe și, spre surprinderea sa, la prânzul la care a fost invitat, a fost servit cu vin, ce era făcut în fiecare an pentru împărat de către iezuiți. Influența lui va crește odată cu călătoria în China dintre 1675-1677, când va fi recunoscut ca un specialist în afacerile cu Orientul și un punct de reper pentru toți cei care erau interesați de China – căpătând mare faimă în cercurile europene. După revenirea din China, spătarul s-a căsătorit, se pare, cu o moscovită cu care a avut doi fii ce apar mai târziu în armata țarului. După 37 de ani de muncă în serviciul diplomatic al țarului, Nicolae Milescu s-a stins din viața în 1708. Așa cum ne spune cronicarul: ”Și au trăit Cârnul până la cea de a doua domnie a lui Mihai vodă Racoviță și atuncea au murit. Care mare cinste i-au făcut împăratul la moartea lui și mare părere de rău au avut după dânsul, că era trebuitoriu la acele vremi.”

2. În data de 20 octombrie 2014 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care omagiază personalitatea Tamarei Ciobanu. Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiunii „2014”; în partea de jos – inscripţia „50 LEI” și urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul prezintă: în plan central – pe fundalul unor note muzicale efigia Tamarei Ciobanu și în partea de sus, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia „TAMARA CIOBANU” şi anii de viaţă „1914-1990”.

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Personalități, data emiterii – 20 octombrie 2014, valoarea nominală - 50 lei; calitatea – proof, compoziția – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 13 grame, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, marginea – zimțată și tirajul – 500 exemplare.

Tamara Ciobanu (născută Taratanskaia) a fost una din cele mai cunoscute cântărețe de operă și muzică populară din a doua jumătate a secolului al XX-lea din Moldova, care s-a născut la data de 22 noiembrie 1914 și a decedat la data de 23 octombrie 1990. Între anii 1945 – 1951 a fost solistă a Radiodifuziunii din Republica Moldova, între anii 1951 – 1973 a fost solistă a orchestrei de muzică populară Fluieraș. Între anii 1973 – 1980 a fost conferențiară la Catedra de Canto a Academiei de muzică “Gavriil Musicescu”. A interpretat rolul Tatianei în opera Evgheni Oneghin de P.I.Ceaikovschi și rolul lui Cio-Cio-San din opera cu același nume de G. Puccini. Din 1972 a fost Președinte a Societății muzical-corale din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Pentru meritele sale a fost distinsă cu titlu de Artistă a poporului în URSS și în anul 1950 a primit premiul de Stat al URSS. Urmare a turneului de la Moscova din 1950 este aleasă deputat în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice și i se deschide drumul spre marile scene ale lume: Tirana, Praga, Montreal etc.La unul din concertele Tamarei Ciobanu în România a asistat și Mihai Sadoveanu. În timp ce aceasta evolua pe scenă, scriitorul și-a sprijinit capul în mâini și a șoptit: “Dumnezeiește, Dumnezeiește.”
3. În data de 20 octombrie 2014 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă care omagiază personalitatea lui Dumitru Matcovschi.Pe aversul monedei se prezintă; în plan central - Stema Republicii Moldova; în partea de sus – anul emisiunii „2014”; în partea de jos – inscripţia „100 LEI” și urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia „REPUBLICA MOLDOVA”. Reversul prezintă: în plan central – efigia lui Dumitru Matcovschi, imaginea stilizată a pomului vieţii şi o carte; în partea de sus, urmând circumferinţa monedei, cu majuscule este gravată inscripţia „DUMITRU MATCOVSCHI” și în partea de jos – anii de viaţă „1939-2013".

Moneda are următoarele caracteristici tehnice: seria – Personalități, data emiterii – 20 octombrie 2014, valoarea nominală - 100 lei; calitatea – proof, compoziția – argint, puritatea – 99,9%, greutatea – 13 grame, forma – rotundă, diametrul – 28 milimetri, marginea – zimțată și tirajul – 1000 exemplare.

Dumitru Matcovschi a fost este un poet din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, unul din pilonii mișcării de renaștere națională la începutul anilor 1990, care s-a născut la data de 20 octombrie 1939 în satul Vadul Rașcov, județul Soroca în familia unor plugari și a decedat la data de 26 iunie 2013 la Chișinău. După studiile primare şi secundare, în 1956 devine student la Institutul Pedagogic "Ion Creangă" din Chişinău, facultatea "Istorie şi Filologie". Ultimul an de studii (1960-1961) îl are la Universitatea de Stat din Chişinău din cauza fuzionării acestor două instituţii universitare. În anii 1966-1970 a fost redactor-şef adjunct la saptămânalul "Cultura". Debutul editorial se produce în 1963 prin placheta de versuri "Maci în rouă". În 1969 apare volumul de versuri "Descîntece de alb şi negru", care imediat după apariţie este interzis de cenzura sovietică, considerat subversiv. Cartea, în varianta iniţială, aşa şi nu a mai văzut lumina tiparului. Urmează o rodnică perioadă de activitate literară. Opera lui Dumitru Matcovschi o demonstrează plenar. Un moment tragic era cat pe ce sa-i curme viaţa la 17 mai 1989, fiind strivit de un autobuz. Se presupune că accidentul fusese unul organizat, avînd în vedere tumultul de evenimente de deşteptare naţională din perioada dispariţiei Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi proclamării independenţei de Uniunea Sovietică. Urmează o lungă perioadă de recuperare fizică şi morală, la Chişinău, Moscova şi Bucureşti. Suportă peste douăzeci de intervenţii chirurgicale. Condiţia fizică şi vigoarea bărbătească de înainte îi este redusă de paralizie. Suferinţa nedreaptă însă i-a călit şi mai mult conştiinţa. În anii de avînt ai mișcării de eliberare națională (1987-1989) s-a manifestat ca publicist redutabil. Tot atunci a revigorat revista Nistru, în 1988 schimbîndu-i denumirea în "Basarabia" și fiind redactorul-șef al acestei publicații pînă în 1997. Este recunoscut pe plan internaţional de critica literară drept unul din marii poeţi ai Republicii Moldova. De-a lungul anilor a editat peste 50 volume: poezii: Melodica, Grîul, Axa, Patria, Poetul şi balada, Tu, dragostea mea, Veşnica toamnă, proză: Duda, Bătuta, Toamna porumbeilor albi, Focul din vatră, dramaturgie, inclusiv în limbile rusă şi lituaniană, piese de teatru: Preşedintele, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul vieţi, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata. În 1993 are loc premiera filmului televizat de lung metraj "Troiţa". În acelaşi an are loc premiera spectacolului "Destinul", după piesa "Ioan Vodă cel Viteaz" de D. Matcovschi, la Teatrul Naţional "M. Eminescu" din Chişinău. Un compartiment bogat al poeziei matcovschiene îl constituie lirica de dragoste. Sinceritatea sentimentului, simplitatea monologului autoricesc, sonoritatea imaginilor, puritatea și valoarea etică a mesajului comunicat de scriitor asigură textelor lui o originalitate excepțională, care n-a putut să nu se bucure de atenția compozitorilor. Multe din poeziile sale au fost puse pe note şi au devenit şlagăre de la chiar prima audiţie, de compozitori ca regretaţii Ion Aldea-Teodorovici şi Petre Teodorovici precum şi de Eugen Doga, Mihai Dolgan, Mircea Oţel, Constantin Rusnac. La ora actuală numai Grigore Vieru poate concura cu el în privința contribuției la dezvoltarea cântecului de estradă est-prutean. Liceul din comuna Vadul-Raşcov, de la 1 septembrie 2003, poarta numele poetului Dumitru Matcovschi.

xxx

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

O PASTILĂ DE OMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

_________xxx_________

O MEDALIE ȘI

CÂTEVA INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Insigna - Regele Ferdinand și Regina Maria

În amintirea încoronării MM. LL. Maria 1921 Ferdinand

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei.

Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit următorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris.

Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Coroana regală a României s-a confecţionat din oţelul unuia dintre tunurile turceşti capturate de români la Plevna, în timpul războiului din 1877. Tunul era unul foarte modern pentru vremea sa, fiind de fabricaţie germană, marca Krupp. Coroana de oţel a României a fost confecţiontă la Arsenalul Armatei, situat pe Dealul Spirii. Decizia de a se confecţiona o coroană de oţel, în locul uneia de aur, are o înaltă semnificaţie politică şi filosofică, reflectând, în acelaşi timp şi concepţia lui Carol I despre monarhia modernă. Aceasta are forma obişnuită a coroanelor regale: un cerc frontal din oţel decorat cu romburi şi perle din oţel. De la marginea superioară a cercului se ridică opt fleuroane mari continuate cu opt cercuri perlate care se unesc în mijloc într-un glob în care se află Crucea "Trecerea Dunării". Cu aceeaşi coroană s-a încoronat şi Regele Ferdinand, la Alba Iulia, în anul 1922.

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )

Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Coroana purtată de regina Maria la încoronarea de pe 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia a fost executată la Paris, de casa de bijuterii „Falize”, după desenele pictorului Costin Petrescu. Acesta a folosit ca sursă de inspiraţie coroana purtată de Doamna Elena - Despina (soţia lui Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521, fiica despotului sârb Iovan Brancovici), aşa cum apare ea zugrăvită în tabloul votiv al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Braţele coroanei sunt evazate, fiind terminate în vârfuri cu crini. Coroana este bătută cu pietre scumpe. Pe laterale are câte un pandantiv, cu câte un disc de care atârnă câte trei şiruri de mărgele, terminate cu câte o cruce gamată. Pe cele două discuri sunt reprezentate stema României şi a Marii Britanii (aceasta din urmă ca un omagiu adus originii britanice a reginei Maria). În vârful coroanei se găseşte o cruce gamată. Din punct de vedere artistic, coroana aparţine aşa-zisului „stil 1900”. Coroana are aproape 2 kilograme, cu diametrul la bază de 17,5 centimetri şi cu înălţimea de 18 centimetri. În prezent ea este expusă în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie, la Bucureşti. Această coroană a costat la timpul ei aproximativ 65000 de franci fiind asigurată în prezent pentru suma de 25 milioane de euro.

Insigna - Gențiana

Gențiana este o planta declarata monument al naturi aflată pe cale dispariție. Ea creste spontan din zona de campie pana la cea subalpina, la marginea padurilor. Se adapteaza greu daca este scoasa din mediul sau. De aceea e de preferat daca va doriti o Gentiana sa cumparati plante produse in pepiniere. Gentiana infloreste frumos pe timpul verii daca are conditiile necesare. Are nevoie de multa apa pentru a creste bine. Asigurati-va ca nu lasati pamantul sa se usuce intre doua udari. In perioada de inflorire, trebuie fertilizata o data la doua saptamani. Se simte bine la soare, dar tolereaza si semiumbra. Are nevoie de soluri argiloase sau argilo-nisipoase, bogate in humus. Exista si specii cum e Gentiana angustifolia care prefera ternurile calcaroase. Majoritatea speciilor au o rezistenta buna la iernare. Se inmulteste prin semințe dar acestea germineaza greu. Au nevoie de o perioada de frig inainte de a fi semanate. De aceea este recomandabil sa fie puse in pamant toamna tarziu, afara, pentru ca frigul iernii sa le ajute sa rasara in primavara. Exista specii foarte mici, de doar 10 cm cum este Gentiana acaulis si Gentiana verna, dar si unele care ajung la o jumatate de metru cum e Gentiana asclepiadea.

Jeton - Berăria Antoniu

Bun pentru cinci sticle bere

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată.

Insigna - Monitor BTT - FRSB - ONT România

(Biroul de turism pentru tinere)

(Federația română de schi biatlon)

(Oficiul național de turism)

Până la instaurarea comunismului, turismul românesc organizat se desfăşura prin intermediul asociaţiilor şi cluburile de turism existente. Primul Club Alpin a luat fiinţă în Braşov la 10 mai 1873. Cea mai veche asociaţie este S.K.V. – Siebenbürgischer Karpaten Verein, înfiinţată la Sibiu la 28 noiembrie 1880 şi dizolvată în 1944. Această asociaţie a avut cei mai mulţi membri (germani, români, maghiari şi alte naţionalităţi) şi cele mai multe secţii, a construit cele mai multe drumuri şi cabane (59), a editat 56 de Anuare, a înfiinţat un corp de călăuze brevetate şi primele echipe de salvare în munţi. La 2 aprilie 1926 a luat fiinţă Turing-Clubul României, având mai multe secţii în ţară. A construit cabane, a efectuat marcaje turistice şi a publicat Calendar săptămânal, transformat în Enciclopedia Turistică Românească. Sub egida T.C.R. au apărut şi alte publicaţii. Grupul Alpin Brav, transformat în 1937 în Clubul Carpatin Român, a fost înfiinţat de câţiva elevi de la liceul Mihail Viteazul, căpătând personalitate juridică la 18 martie 1936. Acesta a construit cabana Brav, devenită Caraiman. Asociaţia turistică România Pitorească a luat fiinţă în Bucureşti la 21 mai 1930. A construit cabana Ciucaş, a tipărit un an revista România Pitorească şi apoi Buletinul România Pitorească. Clubul Alpin Român s-a construit la 18 martie 1934. A construit Căminul Alpin – Buşteni, un refugiu la intrarea în Valea Coştilei şi şi-a cumpărat un sediu în Bucureşti. A tipărit Buletinul Alpin şi apoi Buletinul Clubului Alpin Român. A practicat alpinismul şi căţărarea, înfiinţând în 1938 prima şcoală de căţărare modernă în România, fiind organizat pe trei secţii. Asociaţia Piatra Craiului a fost creaţia unui pensionar militar. A închiriat de la călugări cabanele „Decebal” şi „Bucegi”, din apropierea peşterii Ialomiţei.

Activitatea acestor asociaţii a fost în general alpinismul. Ele au fondat în 1934 Federaţia Societăţilor de Turism şi Alpinism, iar din februarie 1936, data înfiinţării O.N.T. (Oficiul Naţional de Turism), în parte au fost patronate şi de acesta. În cadrul O.N.T. au existat Birouri județene și Birou național de turism pentru tineret (B.T.T.).

Asociația sportivă Flamura Roșie

Campionatele inter-sectoare 1956

Nu am niciun fel de informații despre Asociația sportivă Flamura Roșie,

denumire generală, deși este cunoscut faptul că în municipiul Arad a existat cândva un club sportiv cu denumirea Asociația sportivă Flamura Roșie – Arad. Atletismul apare in Romania la sfarsitul secolului XIX, la initiativa studentilor care studiau in tarile occidentale. In timpul vacantelor, acestia promovau atletismul organizand competitii de alergari, sarituri si aruncari. Primul concurs organizat de atletism are loc in 1882 la Bucuresti, cu participarea elevilor de la liceele Sf. Sava si Matei Basarab. Treptat, creste interesul pentru activitatea sportiva, in general, si atletism, in particular. Se organizeaza curse care atrag un numar mare de concurenti, se contureaza o literatura de specialitate si sunt organizate competitii pe criterii de varsta. Mai mult, cu prilejul serbarilor scolare sunt introduse intreceri la alergari si sarituri la mai multe licee din diverse orase. In 1912, se infiinteaza Comisia de atletism, alergari pe jos si concursuri, parte din Federatia Romana a Societatilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federatiei Romane de Atletism (F.R.A.), a 19-a federatie pe lista mondiala, care in 1923 se afiliaza la I.A.A.F.(Federația international de atletism amator).

Primele campionate naționale ale Romaniei sunt organizate in 1914, la 16 probe, si se adreseaza doar barbatilor. Un an mai tarziu, in 1915, se inaugureaza la Bucuresti primul teren de atletism, pe locul care devine ulterior Stadionul Tineretului. Abia din 1922, femeile vor avea propriile competitii, iar trei ani mai tarziu vor fi organizate primele Campionate Nationale feminine, precum si primele Campionate pentru juniori. In 1928, la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, o delegatie a Romaniei formata din 10 atleti si 2 atlete participa pentru prima data la o astfel de competitie, iar in acelasi an debuteaza Campionatele Universitare din Romania. In 1930, la Atena, atletii romani se claseaza pe locul al doilea, la prima editie oficiala a Jocurilor Balcanice, iar in 1934, la editia inaugurala a Campionatelor Europene, participa 4 atleti romani. In 1937, F.R.A. organizeaza, pentru prima data in Romania, Jocurile Balcanice, iar in 1948 debuteaza seria Campionatelor Internationale ale Romaniei, nelipsite din Calendarele Anuale ale F.R.A.. Incepand cu anul 1952, atletii romani participa cu regularitate la toate marile competitii mondiale si europene si scriu, cu fiecare medalie, istoria atletismului romanesc.

Capac de canalizare - Oradea

Conectați la grijile zilei trecem cu roțile mașinilor sau cu picioarele peste gurile de canalizare, care adeseori sunt acoperite cu niște capace care prezintă interes pentru colecționarii numismați sau medaliști din toată lumea.