Epaminonda's Blog.....: BLINDENMARKT

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură din localitatea austriacă BLINDENMARKT,

bundeslandul AUSTRIA INFERIOARĂ, dar și câteva

trimiteri poștale ilustrate

Palatul Hubertendorf

Plaja

Școala

Gara

Biserica Sfânta Ana

Arhitectură locală

Trimiteri poștale ilustrate

xxx

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O PASTILĂ DE UMOR

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

____________xxx____________

CÂTEVA MEDALII ȘI

INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc

Încoronării lui Gabriel Bethlen - administrația orașului Sibiu

Medalia de mai sus a fost dedicată de administrația orașului Sibiu încoronării lui Gabriel Bethlen ca principe al Transilvaniei. Ea este realizată din metal comun, are forma rotundă cu diametrul de 24,8 milimetri. În câmpul central al aversului medaliei este aplicată o inscripție pe șase rânduri: ”VERA / SALVS / CHRI / STVS TVA SCE / PTRA SALVTE / CORONET / 1613” ceea ce s-ar putea traduce “Cristos, adevărata mântuire, să încoroneze sceptrul tău cu mântuirea”. Anul de pe ultimul rînd are în jur trei motive ornamentale. Pe revers, între două cercuri periferice, cel exterior perlat, este aplicată inscripția: “ET FERAT AVSPICIIS PROSPERA VELA TVIS” tradus “Și Dumnezeu să aducă puterilor tale vânt favorabil”, cu un motiv ornamental jos. În câmpul central al reversului este redată stema orașului Sibiu.

Gabriel Bethlen (în maghiară Gábor Bethlen) (născut în anul 1580 la Ilia, actualul județ Hunedoara și decedat în anul 1629 la Alba Iulia) a fost principe al Transilvaniei între anii 1613 – 1629. Începând cu anul 1619 el a fost liderul al mișcării anti-habsburgice din estul și nordul Ungariei în contextul războiului de 30 de ani, în care Transilvania s-a situat de partea puterilor oponente Sfântului Imperiu Romano-German.

Insigna A.G.V.P.S.

(Asociația generală a vânătorilor și pescarilor sportivi)

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S.) este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, care reprezintă, în plan intern, interesele a peste 150 de asociaţii afiliate, în care sunt înscrişi peste 90% din vânătorii români şi peste 80% din pescarii cu domiciliul sau rezidenţa în România, iar în plan extern, interesele tuturor vânătorilor şi pescarilor sportivi din ţara noastră. Data de 5 iunie 1919 reprezintă momentul constituirii „Uniunii Generale a Vânătorilor”, iar cea de 26 mai 1922, data de naştere a „Uniunii Generale a Vânătorilor din România”. Această formă de organizare a suferit mai multe transformări și convulsii până să ajungă la formatul de astăzi. Au fost perioade când au existat și organizații paralele în acest domeniu de activitate.

Insigna A.N.C.M.R.R. - Al.I.Cuza - Patrie, onoare, demnitate

(Asociația națională a cadrelor militare în rezervă și retragere)

Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” este continuatoarea nobilelor tradiții ale structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere atestate legal din 1925, precum şi moştenitoarea patrimoniului deţinut de acestea. Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere ( A.N.C.M.R.R.) este persoană juridică de drept privat, de utilitate publică, independentă democratică, apolitică, nonprofit şi deschisă. Deviza Asociaţiei: ,,Patrie, onoare, demnitate”. Sediul central al acesteia este în Palatul Cercului Militar Naţional din strada Constantin Mille, nr.1, Sector 1, Bucureşti. A.N.C.M.R.R. este o structură asociativă, constituită prin liberul consimţămînt al cadrelor militare în rezervă şi în retragere, provenite din Ministerul Apărării Naţionale. A.N.C.M.R.R. are structuri în toate cele 41 judeţe ale ţării şi în sectoarele Capitalei. Asociaţia funcţionează sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate şi sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Preşedinte de Onoare al A.N.C.M.R.R. Asociaţia nu este angajată politic şi nu desfăşoară activităţi în favoarea sau defavoarea vreunui partid sau organizaţie politică. Poate însă solicita sprijinul acestora în iniţierea, susţinerea sau promovarea unor legi şi acte normative ce vizează protecţia socială a cadrelor militare în rezervă şi în retragere. Scopul acestei asociații este următorul; Reprezintă şi apără drepturile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, ale familiilor acestora, în relaţiile cu M.Ap.N., cu celelalte autorităţi şi instituţii publice, centrale şi locale, precum şi cu organizaţii similare din ţară şi străinătate. În spiritul devizei asumate, realizează cerinţele cultivării patriotismului, înfăptuirii aspiraţiilor membrilor săi în domeniul militar şi de protecţie socială.

Insigna A.S. (???)

Cu referire la insigna de mai sus nu am găsit nicio informație despre cine a emis-o sau ce ar putea să reprezinte. Având în vedere că se cunosc mai multe insigne ce conțin literele mari A și S aș putea fi tentat să cred că acestea reprezintă o asociație studențească sau o asociație știintifică. Cu atât mai mult despre insigna de mai sus aș putea să-mi închipui prin extensie că reprezintă o asociație silvică (de ce nu?). Dacă ai altă părere, cititorule, îndrăznește și scrie la rubrica “comentarii” de la sfârșitul acestei postări. Mulțumesc!

Alexandru Ioan Cuza - 24 ianuarie 1859

Urmare a Războiului Crimeii (1853-1856) ţările române scapă de ocrotirea supărătoare a Rusiei, rămân încontinuare sub suzerantitate otomană dar, sub garanţia puterilor semnatare; Marea Britanie, Franţa, Sardinia şi Imperiul Otoman. Potrivit art.24 al Tratatului de la Paris, semnat în urma Războiului Crimeii, divanurile ad-hoc din cele două ţări române au fost chemate să decidă asupra organizării lor politice şi constituţionale. La 7 octombrie 1857 Kogălniceanu înaintează Divanului Ad-hoc al Moldovei o listă-propunere cu; “cele întâi, cele mai mari, mai generale şi mai naţionale dorinţe ale ţării, sub garanţia colectivă a Puterilor:”

- Respectarea drepturilor Principatelor şi îndeosebi a autonomiei lor…

- Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România

- Prinţ străin cu moştenirea tronului …

- Neutralitatea pământului Principatelor

- Puterea legiuitoare încredinţată unei Adunări obşteşti care să reprezinte toate interesele naţiei

Propunerea este acceptată cu 82 voturi pentru şi 2 împotrivă. Pe data de 9 octombrie 1857 şi Divanul Ad-hoc al Munteniei primeşte o listă de propuneri aproape identice cu cele din Moldova. Necesitatea realizării unirii principatelor este prezentată în detaliu în Actul dezvoltător al Adunării Ad-hoc din 9/21 octombrie 1857; “Lumea întreagă ştie astăzi că totdeauna strădaniile necurmate ale locuitorilor ambelor principate au fost să recâştige unitatea natională; că ei au fost şi sunt un singur popor, omogen, identic; că au aceiaşi origine, acelaşi nume, aceiaşi limbă, aceiaşi religie, aceiaşi tradiţie, aceiaşi istorie, aceleaşi instituţii, legi, obiceiuri, moravuri, aptitudini, interese, aceleaşi păsuri, bucurii, speranţe, suveniruri, aspiraţii, cugetări, instincte, aceiaşi ursită, aceiaşi misiune, acelaşi geniu şi acelaşi suflet”.Dorinţele exprimate de cele două Divane au fost studiate de către Puterile garante şi apobate doar parţial. Nu s-a acceptat un principe din dinastie străină ci doar fiu din tată moldovean sau valah. Pentru împăcarea intereselor Puterilor garnate potrivnice unirii (Turcia, Austria şi Anglia) dar şi al celor pentru (Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia) s-a acceptat un compromis. Ele urmau să poarte numele Principatele Unite Moldova şi Valahia, dar cu guverne şi adunări obşteşti separate. La Focşani urma să ia fiinţă o Comisie centrală, cu scopul de a pregăti proiecte de legi de interes comun, precum şi Înalta Curte de Dreptate şi Casaţie, comună ambelor principate. Alte câteva propuneri acceptate prin negociere directă cu puterile garante au fost;

- Aceiaşi organizare pentru miliţiile regulate, pentru ca la un moment dat acestea “să se poate uni într-o singură armie”

- Egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii

- Garantarea libertăţii individului

- Acces liber şi egal la toate dregătoriile publice din ambele principate

- Acceptarea exproprierii doar în interes public şi cu despăgubiri corespunzătoare

- Anularea oricăror privilegii

- Îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor prin revizuirea legilor agrare

Se poate aprecia că s-au obţinut progrese însemnate, deşi, în fapt, unirea se realizase doar pe jumătate. Urma ca prin voinţă naţională şi multă înţelepciune să se realizeze şi cea de a doua jumătate a Unirii. Prin hotărârea Convenţiei de la Paris administraţia principatelor este dată în grija unor comisii temporare cu misiunea specială de a organiza şi desfăşura alegeri libere în fiecare principat. După oarecari frământări, la 5 ianuarie 1859, colonelul Alexandru Ioan Cuza este ales Domn al Moldovei. Iată o parte din jurământul lui Cuza făcut în faţa Adunării Obşteşti a Moldovei; “Jur în numele prea sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi credincios Constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate… ”. De adâncă profunzime şi simţire patriotică este mesajul lui Kogălniceanu după alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei;“Prin înălţarea ta pe tronul lui Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română… Alegându-te pe tine domn în ţara noastră am voit să arătăm lumii ceea ce toata ţara doreşte; la legi noi, oameni noi”. Ţara Românească a cunoscut şi mai mari fricţiuni în preajma alegerilor, existând o tensiune făţişă între tabăra unionişilor şi antiunioniştilor. Antiunioniştii munteni erau siguri că aici va fi ales fostul domnitor Gheorghe Bibescu, fiind organizat chiar şi banchetul victoriei lor în alegeri. Buzăul se prezenta ca o citadelă a mişcării unioniste. Într-un document din 25 aprilie 1857 se arăta că în districul Buzău existau două focare de reacţiune şi că prin muncă de lămurire acestea au fost aduse alături de marea mulţime, adeptă a unirii. Partidului La 24 ianuarie 1859 Partidul Naţional Unionist a obţinut marea victorie; colonelul Cuza ales Domn şi al Ţării Româneşti. Printr-un mesaj de suflet şi plin de înţelepciune tânărul deputat Vasile Boerescu îi convinge pe membrii Adunării din Bucureşti să se ridice la înălţimea de întemeietori de ţară punând Unirea ca fapt împlinit în faţa puterilor europene. Mitropolitul ţării, cu crucea într-o mână şi cu Evanghelia în cealaltă, le citeşte un adânc jurâmânt; “Jur că la vot nu voi fi povăţuit nici de interese personale, nici de şoapte străine sau de altă socotinţă ci numai şi numai de binele obştesc! ” Cei 64 de membri ai Adunării au votat secret, conform doar conştiinţei lor, cu 64 de voturi pentru acelaşi Domnitor în Ţara Românească, punând Europa în faţa unui fapt împlinit şi total neaşteptat. Clopote şi strigăte de bucurie cutremurau văzduhul. În semn de preţuire al izbânzii românilor, Kossuth, revoluţionarul maghiar de la 1848 arăta; “Aşa duh este de trebuinţă, ca un popor să-şi întemeiască o Patrie ori, dacă a pierdut-o, să şi-o redobândească”. Dubla alegere a lui Cuza, şi prin aceasta, Unirea Prinicpatelor, a fost recunoscută până la urmă te către toate puterile europene, chiar dacă unele au impus pretenţii, cel mai adesea formale, la presiunile Franţei şi ale lui Napoleon. Trei ani a domnit Cuza cu guverne şi camera legiuitoare separate, perioadă în care în Ţara Românească s-au schimbat 9 guverne iar Moldova 6, lipsa de aşezare statornică fiind vizibilă. Prin firmanul din 2 decembrie 1861 Cuza obţine încrederea sultanului pentru reorganizrea administrativă a principatelor, astfel că la 24 ianuarie 1862 camerele legiuitoare ale principatelor se reunesc la Bucureşti ca primul Parlament al statului - România. Prin Proclamaţia de la 11 decembrie 1861 Cuza arăta; “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt, dorit de generaţiile trecute, chemat cu căldură de noi, a fost recunoscut de Înalta Poartă şi de Puterile Garante. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.” După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne, fixând un cadru modern de dezvoltare al țării. Întâmpinând rezistență din partea guvernului și a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanți ai boierimii şi ai marii burghezii, precum și a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în anul 1863 un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstirești (decembrie 1863) și dizolvă Adunarea Legiuitoare (2 mai 1864). În același an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit o nouă constitutie și o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, și decretează (14 august 1864) legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universităţi din țară, respectiv cea de la Iaşi – 1860 – şi cea de la Bucureşti – 1864. Cuza are un merit incontestabil în organizarea armatei naţionale. Prin Legea rurală din 14/26 august 1854 peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol, iar aproape alți 60.000 de săteni au primit locuri de casă și de grădină. Țăranii împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul de stat, rezultând astfel o lărgire a bazei de impozitare. Fragmentarea terenurilor și lipsa utilajelor agricole moderne au dus la scăderea producției agricole în următorii ani, dar repartizarea ei a fost mai echitabilă. Reforma agrară din 1864, a cărei aplicare s-a încheiat în linii mari în 1865, a satisfăcut în parte dorința de pământ a țăranilor, a desființat servituțile și relațiile feudale. Dupa desființarea Adunării Legiuitoare (2 mai 1864) Cuza pierde sprijinul partidelor politice și, pentru a putea guverna, se înconjoară de o camarilă formată din funcționari corupți.Regimul personal instituit de Cuza după 2 mai 1864 a provocat nemulțumirea liberalilor radicali, care ulterior s-au aliat cu conservatorii, fapt ce a slăbit pozițiile domnitorului în stat. Nemulţumiţii, alături şi de câţiva militari carierişti, l-au constrâns pe domnitor să abdice în februarie 1866. De reţinut este faptul că domnitorul nu a luat niciun fel de măsuri împotriva curentului reacționar, ci, într-un discurs, chiar se arăta dispus să renunțe la tron în favoarea unui principe străin precum prevedea una din dorințele divanelor ad-hoc din anul 1857. Pe 13 februarie 1866, împreună cu soţia şi cei doi copii, părăseşte Bucureştiul. A fost instituită o locotenenţă domnească alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie. Conducerea guvernului a revenit lui Ion Ghica; apoi Senatul și Comisia au proclamat ca domnitor pe Fillip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, dar acesta nu a acceptat coroana.

Provizoratul locotenenței domnești a luat sfârșit abia după ce Carol de Hohenzolern - Sigmaringen a acceptat să devină principe al României, la 10 mai 1866. Această abdicare silită putea avea consecințe grave pentru România, pentru că:

- după înlăturarea lui Cuza, ţăranii au început să se teamă că reforma agrară nu va mai avea loc

- la 3 aprilie 1866 la Iași a avut loc o demonstrație (orchestrată de Rusia) a mişcării separatiste care a cerut anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și a promovat un candidat necunoscut la tronul Moldovei.

- Poarta Otomană a mobilizat armata la Dunăre, pentru a interveni în România, motivând că unirea a fost recunoscută doar pe timpul domniei lui Cuza.

Cursul evenimentelor a demonstrat că poporul român a intrat pe linia făuririi statului national unitar roman, care se va înfăptui peste câteva zeci de ani, la 1 decembrie 1918. Este adevărat că o parte a teritoriilor româneşti este şi acum departe de tulpina ţării. Mă încearcă un sentiment de lehamite când vad că unii dintre politicienii noștri actuali, folosind tema aducerii şi a acestor teritorii la trupul actualei Românii, cerşesc ceva notorietate publică şi un pumn de voturi. Să reținem sloganurile de pe unele 2 medalii dedicate Unirii de la 1859; “Dumnezeu apără România” și „Prin unire vom ajunge la fericire.”

Cumva nouă ne mai rămâne ceva de făcut pentru realizarea visului de veacuri al românilor, acela de unire a tuturor teritoriilor românești într-un singur stat? Tocmai când scriam aceste rânduri, un catren despre spiritul de unitate și coeziune al românilor mi-a venit în minte. Blogul fiind al meu, catrenul tot al meu, iată că și tu vizitatorule poți citi acest catren:

Vorbe mari nu vreau să-ndrug;

Scoatem țara din vâlcea

Trăgând cu toții la jug

...Unii HĂIS și alții CEA!

Alexandru Ioan Cuza (născut la 20 martie 1820 în Bârlad şi decedat la 15 mai 1873 în Heidelberg, Germania) a fost primul domnitor al Principatelor unite şi al statului naţional România. Acesta a participat activ Revoluţia de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii, pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern. După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi prim-ministru al României), iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, reforma învăţământului, care au fixat un cadru modern de dezvoltare al ţării. Întâmpinând rezistenţă din partea guvernului şi a Adunării Legiuitoare, alcătuite din reprezentanţi ai boierimii şi ai marii burghezii, precum şi a bisericii, în înfăptuirea unor reforme, Cuza formează, în 1863, un guvern sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, care realizează secularizarea averilor mânăstireşti şi dizolvă Adunarea Legiuitoare. În acelaşi an, Cuza supune aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă constituţie şi o nouă lege electorală, menită să asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează legea rurală concepută de Kogălniceanu. În timpul domniei lui Cuza a fost conceput codul civil şi cel penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar şi au fost înfiinţate primele universităţi din ţară, respectiv cea de la Iaşi, care azi îi poartă numele, şi cea de la Bucureşti. Tot în această perioadă a fost organizată şi armata naţională. Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.

___________ooOoo___________

PERSONALITĂȚI POLITICE

PE BANCNOTELE LUMII