DESPRE PROMISIUNE SI DEVOTAMENT

Într-o casă din oraşul Nazaret îşi duceau viaţa de zi cu zi un bărbat şi o femeie, pe numele lor Ioachim şi Ana. Ei nu duceau lipsă de nimic, şi totuşi ceva le lipseau, nu aveau şi nu puteau avea copii.
Prin rugăciuni la bunul Dumnezeu, post şi milostenie au primit şi acest dar. Au născut o fetiţă şi, fericiţi, au botezat-o Maria. Astfel promiteau ei înainte de a o avea pe Maria: "Doamne, de ne vei da noua un prunc noi îl vom închina bisericii tale pentru toata viaţa, numai sa nu ne laşi sterpi şi neroditori, spre ocara lumii".
Împlinindu-se trei ani de la naşterea Mariei, parinţii Ioachim şi Ana nu au uitat promisiunea pe care au facut-o lui Dumnezeu, înainte de a se naşte fiica lor. Aducându-şi aminte de promisiune, pe când fetiţa Maria avea doar trei ani, s-au hotarit sa o dea bisericii. Hotarând astfel au adunat toţi vecinii şi toate rudele lor pentru a se sfatui în acest sens. Au adunat multe fetiţe nevinovate şi curate, de o vârsta sau chiar mai mari decât fiica lor, pentru a o conduce pe Maria la Ierusalim cu faclii aprinse în mâini, cu cântari şi cu psalmi. Şi astfel au mers cale de 150 km, timp de trei zile încontinuu.
Pe drum toata lumea se întreba şi minuna: „Unde merge aceasta adunare?”
Era o adunare de oameni cinstiţi, atât de stralucitoare, ca o adunare de stele, iar în mijloc stralucea ca luna de pe cer, preacurata fecioara Maria. Şi să nu credeţi ca erau singuri ci, în chip nevazut, mergeau şi îngerii lui Dumnezeu, care, la fel, cântau şi petreceau pe sfânta fecioara Maria.Ajunsi la Ierusalim au avut parte de o mare minune. Deoarece biserica avea cincisprezece trepte înalte, parinţii au vrut sa o ia de mâna şi sa o ajute sa urce treptele bisercii, dar întarita de harul duhului sfânt, fecioara s-a desprins din mâna parinţilor şi din grupul însoţitoarelor şi a zburat pe trepte ca o porumbiţa nevinovata, ca o pasare a raiului, ajungând la ultima treapta unde o aşteptau în veşminte de aur preoţii bisericii şi marele prooroc Zaharia.

Zaharia, ştiind de la Dumnezeu cine este aceasta dumnezeiasca fecioara, a luat-o în braţe, a introdus-o în biserica, a închinat-o şi apoi a facut un lucru nepermis oamenilor de rând, au intrat în spatele celei de a doua catapetesme. Ca prooroc, Zaharia ştia chiar de la Dumnezeu ca aceasta copila este mai sfânta decât sfânta sfintelor, pentru ca ea va naşte, pe Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu.
La templul lui Solomon din Ierusalim fecioara a trait doisprezece ani. Templul avea 90 de camere, era construit pe trei nivele, la parter stateau vaduvele cu credinţa curata în Dumnezeu, la etajul unu barbaţii curaţi şi cu credinţa iar la etajul 2 fecioarele curate şi credincioase.
Preacurata Maria a fost dusa într-una din camerele destinate fecioarelor şi data în grija fecioarelor mai mari.
Luminata de Duhul Sfânt fecioara a învaţat toata Scriptura, precum şi lucrul de mâna, fiind iubita de toţi pentru înţelepciunea sa.
Cât era ziua de lunga, în rapire şi extaz cugeta şi se ruga adânc lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc. În zorii zilei dormea putin, apoi iar mergea la rugaciune. Statea în genunchi de la ceasul al treilea pâna la al noualea, când mergea la camera fecioarelor pentru a lucra cu mâinile. Ea nu s-a hranit cu mâncare pamântesca ci numai cu hrana cereasca adusa de Arhanghelul Gavriil de la ceruri.
Astfel a petrecut Preasfânta Fecioara Maria la templu. Ardea cu dragoste necontenita pentru Dumnezeu.
Intrarea Maicii Domnului în Biserica a fost primul semn din rânduiala bunavoinţei lui Dumnezeu de a ne mântui.
Maica Domnului ne învaţa cum sa ne rugam, cu câta evlavie trebuie sa mergem la biserica şi în ce fel sa traim pe pamânt pentru a dobandi împaraţia cerurilor. Sa laudam deci pe Nascatoarea de Dumnezeu şi sa rostim cu credinţa aceasta scurta rugaciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, mântuieşte-ne pe noi!"

***

Iti ofer acum o frumoasa poezie scrisa de poetul buzoian Gheorghe Ceausu (9 septembrie 1915 - 23 august 1973

VIORILE TRISTE

Şi eu am iubit, se-nţelege
Şi setea iubirii nici azi nu s-a stins
Deşi ani la număr cam mulţi mă bătură
Şi fără-ndurare la tâmple m-au nins.
Dar nu ştiu de ce ades mi-au murit
Garoafele roşii, cu trupul subţire
Au poate prea bine să nu fi-ngrijit
De ele ?... Nici eu nu mai ştiu astăzi bine
De-aceea mi-s triste viorile, triste
Şi lacrimi închid uneori, cântul lor....

...Pot bine cânta şi viori, poate triste
Că nu s-or opri nicicând la răscruci
Să-nalţe fântâni plângătoare sau cruci
Ci-n marele cântec cântul lor s-o topi
Cum flacăra lămpii în zorii de zi
Firesc se topeşte-n marea lumină
O gamă menită, tot firesc, să-mplinească
Acea armonie a inimii noastre
Atât de profound şi bogat omenească....

***

***

Sa fim sanatosi! Cu bine!