duminică, 30 noiembrie 2008

DESPRE PATRIOTISM

ZIUA NAŢIONALǍ A ROMÂNIEI
În conformitate cu articolul 12, alineatul 2. din Constituţia României, adoptată în anul 2003, data de 1 decembrie este ziua naţională a României. Această zi a fost adoptată anterior, prin Legea nr.10 din 31 iulie 1990.

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 delegaţi şi sprijinită de peste 100 000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care consfinţeşte unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul cu România.

Ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei pentru întregirea statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia 27 martie 1918 şi Bucovina 28 noiembrie 1918. Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma primului război mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa.


Rezoluţia votată de Marea Adunare Naţională proclama:
  • Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare
  • Egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională
  • Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic
  • Desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti
  • Reforma agrară radicală
  • Aceleaşi drepturi şi avantaje muncitorilor români ca şi muncitorilor din statele europene dezvoltate

Legea Unirii a fost ratificată prin decretul lege nr. 3631 din 11 decembrie 1918 de către regele Ferdinand I şi votată în unanimitate de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 29 decembrie 1919.

***

Astăzi mai există patriotism?

Să nu ne fie ruşine să ne afişăm, astăzi şi întotdeauna, cu insemnele naţionale ale statului nostru: stema şi steagul românesc.

SUS INIMA, ROMANI!



***

Alte date din calendar care au marcat ziua naţională a României:

23 AUGUST

23 august 1944 este o zi controversată din punctul de vedere al semnificaţiei politice. Timp de peste patru decenii (1848-1989), 23 august a fost ziua naţională a României, marcată cu serbări de stradă în toate oraşele, pionieri şi muncitori scoşi la defilare, flori şi eşarfe fluturate, cântece patriotice şi revoluţionare. La 23 August 1944 Regele Mihai I, într-o proclamaţie către ţară, anunţa ieşirea României din războiul împotriva naţiunilor unite, în timp ce mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi erau arestaţi. La putere era înscăunat un guvern format de noua coaliţie Blocul Naţional Democratic, din care făceau parte ţărăniştii, liberalii, social-democraţii şi comuniştii.
La 23 august 1944, România a intrat în sfera de influenţă a URSS, cu urmările ştiute.
După război, 23 august a devenit ziua naţională a României fiind sărbătorită cu fast, în fiecare an, de către regimul comunist.

10 MAI

Data de 10 mai, sărbatoarea regatului României, interzisă de comunişti şi ignorată de către autorităţile române de după 1989, este legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a ţării noastre:

  • Pe 10 mai 1866, Carol I de Hohenzollern - Sigmaringen soseşte la Bucureşti şi depune jurământul, ca şi conducător de ţară, în faţa parlamentului României.
  • Pe 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte parlamentul dezbătuse problema, Carol I proclamă solemn independenţa absolută a Romaniei.
  • Pe data de 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca rege al României, iar România a fost ridicată la rangul de Regat.
***

Conform tradiţiei abordez, şi aici, o poezie scrisă de un buzoian.
Este Bucur Chiriac, născut la 1 mai 1932, în sfântă zi de Paşte, la Buzău.

TESTAMENT

Am să-ţi las iubito după moarte
Visele mele strânse într-o carte.
Citindu-le, nu vreau să te întristez.
Clipele despărţirii şi somnul ţi-l veghez.

Să nu te sperii când vei visa o cruce,
E semn că în ţărână chipul meu se duce,
Va învia iubirea, se va preface-n stea,
Iar din adânc celestu, oricând te va vedea.

Poate-ntr-o dimineaţă ori blândă înserare
Ai să-mi auzi divina şi dulcea mea chemare
Nu sta pe gânduri triste, eu te aştept regeşte
La poarta-mpărăţiei, Divinul te-nsoţeşte.

Sa vina Mos Nicolae!
Oare am fost cuminte?

Niciun comentariu: