Epaminonda's Blog.....

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea portugheză SILVES, câteva trimiteri poștale

ilustrate, dar și o insignă și o medalie locale.

Primăria

Catedrala

Fabrica

Castelul

Fântâna

Vedere generală

Trimiteri poștale

Insignă locală

Medalie locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

POTRIVITE ȘI ATRIBUITE

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

UN DIALOG EPIGRAMATIC

____________xxx____________

CÂTEVA

INSIGNE ROMÂNEȘTI

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Maria - Principesă a României

Produsul medalistic de mai sus este o plachetă care omagiază personalitatea Principesei Maria a României, viitoare regină, soția regelui Ferdinand. Piesa are dimensiunile de 97 x 80 milimetri și este confecționată din alamă. Placheta este opera renumitului gravor maghiar Tony Szirmai. Între anii 1907 - 1913 acesta a realizat la Paris mai multe plachete de alamă sau alamă argintată, care prezintă chipul Principesei Maria. Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pământ şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )
Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Nava școală - Mircea

Nava școală Mircea a fost construita in perioada anilor 1938-1939 la Santierul Naval "Blohm und Woos" din Hamburg, Germania. Nava scoala MIRCEA este un velier clasa A tip bark , cu trei arbori, inalta de 44 de metri, cu 23 de vele ce insumeaza o suprafata velica totala de 1850 metri pătrați. Numele navei provine de la vestitul voievod MIRCEA cel BATRAN ce a carmuit Tara Romanesca intre anii 1386 si 1418, sub a carui domnie navigatia autohtona si comertul efectuat pe mare au cunoscut o mare dezvoltare, vasele romanesti navigand, inca de pe atunci, nu numai in Marea Neagra, ci si in Marea Egee si Marea Mediterana, fapt care i-a adus numele de "Domn pana la Marea cea mare". Nava are in prova, sub bompres, un galion, reprezentndu-l pe domnitor imbracat cu bluza albastra, mantie rosie si purtand pe cap coroana, simbol al domniei.La 27 aprilie 1939 a avut loc ceremonia ridicarii pavilionului national, iar pe data de 1 mai 1939, nava MIRCEA a intrat in serviciul Marinei Militare. MIRCEA a intrat in portul Constanta pe data de 17 mai 1939, fiind salutat de oficialitati, de tinerii elevi ai Scolii Navale, de navele aflate in port, intre care si vechiul bric adus de la Galati pentru a preda stafeta pregatirii marinaresti noii nave. La 3 iulie 1939, MIRCEA pleaca in primul sau mars de instructie in Marea Mediterana unde face escale in porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger si Alexandria. Declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial avea sa insemne, pentru nava-scoala MIRCEA, inceputul unei lungi perioade, de peste 25 de ani, in care nu a mai executat marsuri de practica de lunga durata si de reprezentare a Marinei Militare si a Romaniei in afara Marii Negre.Conducerea Marinei Militare a decis, pentru siguranta, ca MIRCEA sa fie dus, la 19 februarie 1941, la Braila, pe bratul Arapu. Aici a stationat pana in vara anului 1944, continuand insa sa fie utilizat ca nava-scoala. La inceputul lunii septembrie 1944, nava-scoala MIRCEA si alte nave romanesti au fost preluate de sovietici sub forma de captura si incadrate in flota proprie din Marea Neagra. In urma repetatelor interventii ale autoritatilor romane, oficialitatile sovietice au decis ca nava-scoala sa fie retrocedata Romaniei. Astfel, doi ani mai tarziu, la 27 mai 1946, s-a desfasurat in portul Constanta festivitatea de preluare a navei-scoala MIRCEA de la echipajul sovietic si reincadrarea ei in Marina Romana. Intre anii 1946 si 1947, nava a beneficiat de unele lucrari de reparatii, cu preponderenta la arborada. Marsurile de instructie s-au reluat in anul 1947, prin voiaje scurte in Marea Neagra. MIRCEA executa marsuri de instructie de-a lungul litoralului romanesc al Marii Negre, pana in anul 1959, cand s-a pus problema reducerii fortelor armate si, implicit, a unui numar de nave. MIRCEA a fost inclus in categoria celor ce trebuiau dezafectate. La interventia unor cadre responsabile din Marina Militara, nava este salvata, prin incadrare intr-o alta unitate, si transformata in nava-baza a Divizionului 129 Nave Auxiliare din Mangalia. In anul 1963, in urma unor reglementari favorabile dintre guvernul roman si cel american, pe adresa conducerii statului a venit o invitatie pentru MIRCEA din partea Presedintelui Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy, de a vizita porturi americane si de a participa la o serie de festivitati. Invitatia, desi nu a fost onorata, a atras totusi atentia Primului Secretar al Partidului Comunist Roman, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un an mai tarziu, in 1964, Comandantul Marinei Militare, Viceamiralul Martes Grigore, a avut o idee salutara si a ordonat ca MIRCEA sa fie incadrat in dispozitivul navelor militare participante la festivitatile ocazionate de Ziua Marinei Romane. Cu aceasta ocazie, s-a hotarat ca MIRCEA sa fie reparat si modernizat, pentru a-si relua locul sau unic de nava-scoala si de reprezentare. Incepand cu 24 august 1966,nava MIRCEA este supusă
unor ample lucrari de reparatii, dotare si modernizari chiar la șantierul unde a fost construită. În urma reparațiilor nava și-a schimbat fața:

Ea dispunea de spatii adecvate pentru croitorie, cizmarie si frizerie si, nu in ultimul rand, de biblioteca si laborator foto.
Mobilierul si dotarile atat la nivelul cazarmilor echipaj, cat si la partea de subduneta a fost complet refacut, nava avand careuri pentru maistri militari, aspiranti, cabine pentru ofiteri si oficialitati, precum si doua apartamente de protocol.
La pupa navei, sub duneta, s-a reamenajat, in conditii deosebite, salonul navei, unde au avut loc pe parcursul timpului nenumarate activitati protocolare, la bord fiind prezenti sefi de state si personalitati de marca ale vietii politice si reprezentanti militari de cel mai inalt rang.
Infirmeria navei era, de asemenea, foarte bine echipata, dispunand de toate facilitatile pentru a se asigura inclusiv interventia chirurgicala sau stomatologica, nava dispunand de doua paturi antiruliu, in salonul adiacent infirmeriei.
La partea de masina, cea mai importanta modificare a constituit-o inlocuirea motorului principal cu unul de generatie noua, acesta permitandu-i navei si in prezent o manevrabilitate buna si o viteza de circa 10 Nd.
Au fost montate patru grupuri diesel-generator de puteri diferite cu tablou automat de conectare in bare, caldarina automatizata pentru apa calda la bord si pentru incalzire, instalatie de desalinizare a apei de mare, instalatie de aer conditionat pentru salonul navei, apartamentele de protocol si cabina comandantului, hidrofoare automatizate de apa dulce si apa sarata, pompe de asieta si santina performante.

Primul mars de receptie are loc la 20 septembrie 1966 in Marea Nordului, iar la 6 octombrie a fost semnat actul de receptie. La 10 octombrie 1966, sub comanda comandorului Alexandru Hirjan, MIRCEA porneste spre tara, ajungand in portul Constanta pe data de 7 noiembrie 1966. Incepand cu anul 1967, nava-scoala MIRCEA executa marsuri internationale de scurta si lunga durata pana in anul 1976, cand devine prima nava a Marinei Militare ce executa traversada Oceanului Atlantic pentru a reprezenta Romania la cel mai important eveniment pe care poporul si statul american se pregateau sa-l sarbatoreasca la 4 iulie 1976, Bicentenarul Independentei. Intre anii 1977 si 1994, nava-scoala MIRCEA executa marsuri in Marea Neagra si Marea Mediterana, conform planurilor de instruire practica a studentilor, dar si de reprezentare. In toata aceasta perioada, nava a fost foarte bine intretinuta de un echipaj de exceptie care, prin competenta si devotament, a purtat pavilionul romanesc pe marile si oceanele lumii. Timpul isi pune insa amprenta si nava are nevoie de reparatii capitale, motiv pentru care intre 31 iulie si 6 august 1994, MIRCEA executa ultimul mars de instructie in Marea Neagra, inainte de intrarea in santier. Astfel, la 4 octombrie 1994, nava MIRCEA a pornit spre Santierul Naval Braila pentru modernizare. La 26 aprilie 2002, incepand cu ora 09.00, in Santierul Naval din Braila a avut loc festivitatea prilejuita de plecarea navei-scoala MIRCEA in probele de receptie. Incepand cu acelasi an, nava-scoala MIRCEA reia marsurile de instructie si de reprezentare atat in Marea Neagra, cat si in Marea Mediterana si Oceanul Atlantic.La bordul navei s-au pregatit marinari destoinici, profesionisti pe drumul fara pulbere, infruntand capriciile marii. Echipajul si cadetii, ce s-au instruit pe MIRCEA, au privit de fiecare data cu emotie si mandrie steagul scump al patriei fluturand in inalturi.Nimeni nu se indoieste ca MIRCEA este un real ambasador al Fortelor Navale si al poporului roman in lume. MIRCEA nu este doar o scoala a cunostintelor marinaresti, ci si un bastion al calirii caracterelor, al increderii si solidaritatii celor ce l-au servit de-a lungul celor 70 de ani.

Insigna - Crucea Roșie

La data de 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti. Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila.

Primul preşedinte al Crucii Rosii Romane a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897. La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanta a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare. Pe baza solidaritatii ce uneste Societatile Nationale surori, prima misiune a Crucii Rosii Romane avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor raniti, indiferent de tabara din care faceau parte. Sus am postat logo-ul Crucii Roşii Române. Intre anii 1888 si 1892, societatea si-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregatirea surorilor de caritate. In 1891, s-a infiintat scoala permanenta pentru infirmiere, iar un an mai tarziu s-a infiintat un spital scoala cu 10 paturi. Profitand de o perioada de pace, Crucea Rosie Romana a continuat sa se organizeze si sa se pregateasca, atat din punct de vedere material, cat si din punctul de vedere al personalului, pentru a putea fi in masura sa actioneze cat mai eficient in cazuri de necesitate. In 1913, in timpul celui de-al doilea razboi balcanic, personalul Spitalului Mobil al Crucii Rosii Romane a acordat asistenta militarilor bolnavi de holera pe teritoriul statului bulgar. Odata cu reintoarcerea trupelor in tara, holera asiatica s-a intins si in Romania, afectand un numar mare de oameni din judetele Romanati, Dolj si Teleorman. Crucea Rosie a fost si de aceasta data solicitata de autoritati si a intervenit cu corturi de mare capacitate, materiale sanitare si cu echipe medicale, reusind sa ingrijeasca si sa salveze mii de bolnavi. In scrisoarea de multumire adresata presedintelui Crucii Rosii Romane de atunci, Alexandru Marghiloman, dr. Laugier, medicul sef al judetului Dolj, scria: ”Cu multumire constat ca au stins complect epidemia de holera in cel mai scurt timp posibil, dand totdeodata ingrijiri constiincioase si pricepute bolnavilor”. Crucea Rosie avea in acea perioada echipe medicale mobile, dar si un laborator de bacteriologie, unde au fost efectuate peste 7000 de analize medicale, ”interesand populatia a 44 de comune contaminate cu holera”.Prin Statulul Crucii Rosii, adoptat in 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societatii. De aceea, in 1906, au pus bazele “Societatii de Cruce Rosie a doamnelor din Romania”, prima presedinta aleasa fiind Irina Campineanu. Societatea activa in paralel cu cea infiintata in 1876 si se ocupa cu strangerea de fonduri pentru ajutorarea in caz de razboi si calamitati, pregatea personal voluntar, coopta doamne devotate din aproape toate orasele tarii. In 1915, Adunarea Generala a Societatii Nationale de Cruce Rosie a aprobat fuziunea celor doua entitati. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al carei patronaj se afla Crucea Rosie la acea vreme, a adresat romanilor urmatorul mesaj: „Crucea Rosie, nadejdea tuturor in timp de pace, ca si in razboi, nu trebuie sa piara. Cu totii, de la mic la mare sa o sprijinim cu evlavie, cu insufletire, cu nesfarsita dragoste”. Misiunea principală a Crucii Roșii din România este asistarea persoanelor vulnerabile in situatii de dezastre si de criza. Prin programele si activitatile sale in beneficiul societatii, contribuie la prevenirea si alinarea suferintei sub toate formele, protejeaza sanatatea si viata, promoveaza respectul fata de demnitatea umana, fara nicio discriminare bazata pe nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta sociala sau politica. În activitatea societăților de Cruce Roșie (Semilună Roșie) există șapte principii fundamentate: umanitate; impartialitate; neutralitate; independenta; voluntariat; unitate și universalitate. Principiile Fundamentale au fost adoptate in mod oficial in anul 1965, la Viena, in cadrul celei de a 20-a Conferinte Internationale a Crucii Rosii. De atunci, ele sunt citite in deschiderea tuturor reuniunilor oficiale ale Crucii Rosii si Semilunii Rosii. In cadrul Miscarii, Comitetul International al Crucii Rosii are rolul de a promova si de a urmari respectarea Principiilor Fundamentale de catre toate componentele Miscarii. Cele sapte principii alcatuiesc un intreg indivizibil. Desi partile depind una de cealalta, fiecare dintre ele are propriul sau rol. Ele pot fi privite ca o piramida care ar fi distrusa daca una din partile sale s-ar prabusi sau ar fi inlaturata.

Insigna - Justiție militară

Despre justiţia militară ca instituţie distinctă, primele atestări sunt cuprinse în pravilele ostăşeşti din anul 1772, acestea fiind primele „legi militare” şi sunt de origine bizantină. În anul 1832 prin „Regulamentul Organic” au fost adoptate dispoziţii privind justiţia militară, care avea competenţa de a soluţiona infracţiuni comise de militarii de toate gradele şi de funcţionarii armatei. După anul 1852 s-a adoptat „Condica Penală Ostăşească” care cuprindea 475 de articole şi prevedea că toate instanţele erau compuse din ofiţeri, iar în anul 1873 a fost adoptat „Codul Justiţiei Militare” aplicat până în 1937, când a fost adoptat un nou cod al justiţiei militare creându-se sistemul cu consiliile de disciplină, tribunalele militare, curţile militare de casaţie şi justiţie şi curţile marţiale. Aceste din urmă curţi funcţionau numai pe timp de război. După cel de-al doilea război mondial organizarea instanţelor şi procuraturilor militare a fost reglementată prin Legea nr. 7/1952. În anul 1993 s-a realizat o nouă reglementare pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare, respectiv Legea nr. 54/1993, care se completa cu dispoziţiile Legii nr. 92/1992 privind organizarea judiciară. Nici această din urmă reglementare nu a fost compatibilă cu exigenţele unei societăţi democratice, fapt pentru care a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, astfel că instanţele şi parchetele militare au fost integrate în sistemul judiciar unitar reglementat prin Legea nr. 304/2022. În prezent actele normative care stau la baza funcţionării instanţelor militare sunt:

Constituţia României - art.125 alin.(1), conform căruia „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”;
Legea nr.304/2022 - Capitolul 1, art.2 alin.(2) lit.e) potrivit căreia: „Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: ... instanţe militare” şi Capitolul 3 - Instanţele militare;
Hotărârea nr. 554/26 aprilie 2006 a Guvernului României referitoare la numărul maxim de posturi pentru instanţele militare;

S-au instituit proceduri noi care exclud posibilitatea de a deveni magistrat militar fără a activa în această calitate mai întâi la instanţe şi parchete civile, a aspectului că activitatea de înfăptuire a actului de justiţie se desfăşoară în temeiul aceloraşi texte de lege (penale, procedural-penale, civile, procedural-civile etc.), a împrejurărilor că sistemul militar nu trebuie să aibă influenţă asupra judecătorilor militari, atribuţiile acestui sistem fiind limitate prin legi numai la ceea ce priveşte latura materială - pentru plata salariilor, a pazei instanţei, a avansărilor în gradele militare următoare, prin Legea nr. 247/2005 s-a reuşit normalizarea situaţiei în sensul de a nu mai exista o lege separată pentru instanţele şi parchetele militare, cea nouă consfinţind existenţa justiţiei militare ca parte integrantă a justiţiei române.

Conform art.39 din Codul de procedură penală, Curtea Militară de Apel judecă în primă instanță infracţiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 şi 438-445, săvârşite de militari;

art. 394. Trădarea
art. 395. Trădarea prin transmiterea de informaţii secrete de stat
art. 396. Trădarea prin ajutarea inamicului
art. 397. Acţiuni împotriva ordinii constituţionale
art. 399. Acţiunile ostile contra statului
art. 400. Spionajul
art. 401. Atentatul care pune în pericol securitatea naţională
art. 402. Atentatul contra unei colectivităţi
art. 403. Actele de diversiune
art. 404. Comunicarea de informaţii false
art. 405. Propaganda pentru război
art. 406. Compromiterea unor interese de stat
art. 407. Divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională
art. 408. Infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională
art. 409. Constituirea de structuri informative ilegale
art. 410. Nedenunţarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale
art. 411. Cauze de reducere a pedepsei
art. 412. Sancţionarea tentativei
art. 438. Genocidul
art. 439. Infracţiuni contra umanităţii
art. 440. Infracţiuni de război contra persoanelor
art. 441. Infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi
art. 442. Infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor
art. 443. Utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă
art. 444. Utilizarea de mijloace interzise în operaţiunile de luptă
infracţiunile privind securitatea naţională a României, prevăzute în legi speciale, săvârşite de militari;
infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi de procurorii militari de la parchetele militare care funcţionează pe lângă aceste instanţe;
infracţiunile săvârşite de generali, mareşali şi amirali;

Jetonul - Cărămidăria Mircea și Popper - 1 LEU

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Piesa de mai sus este un jeton foarte obosit (șters) care permite a se citi cu greu pe o față – Cărămidăria Mircea și Popper, iar pe cealaltă – 1 LEU. Nu se știe nimic despre această cărămidărie, unde a existat, cât a funcționat, și nici despre modul de folosire al jetonului. Se poate presupune că această cărămidărie avea o cantină unde serveau masa muncitorii. Se poate presupune de asemeni că acești muncitori își comandau meniul și pe lângă valoarea mâncărurilor, mai dădeau 1 leu primind în schimb un astfel de jeton. După ce mâncau, dacă doreau să își recupereze leul ei predau toată vesela folosită și jetonul, primindu-și înapoi leul. Astfel personalul cărămidăriei manifesta mai multă grijă pentru vesela primită. Se înțelege că jetonul era așadar un fel de mijloc de garanție.

Mărturie de botez - Zoe I. Manolescu - născută în anul 1903

Botezat în Isus Hristos de Ana V. Zotescu - septembrie 14

Mărturiile de botez (în special cele vechi) sunt piese metalice de forma unor monede, medalii, sau jetoane care se conferă copilului și nașilor săi de botez, însemn de respect și amintire. Adeseori acestea sunt confecționate din argint și au forme diferite (în general rotunde, dar si ovale sau chiar poligonale). Mai întotdeauna pe aceste piese este consemnat numele copilului botezat, al nașilor săi de botez, dar și data nașterii și botezului copilului. Adeseori pe mărturiile de botez se gravează și unele imagini (chipul unui bebeluș dezbrăcat, un preot care scufundă bebelușul în scăldătoare sau un porumbel (reprezentând sfântul duh) care se coboară asupra scăldătorii în care este scufundat (botezat) copilul.

_____________ooOoo_____________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ