Epaminonda's Blog.....: INFO NUMIS MONDO

1. Între 1920 si 1939, pe harta Europei a existat un mic oraş stat, scuza folosită de către Germania pentru invazia Poloniei și declanșarea celui de-al doilea război mondial. Cunoscut în prezent ca Gdansk, oraș polonez pe țărmul Mării Baltice, orașul liber Danzig a fost o invenție a marilor puteri învingătoare în Marele Război. Îndeplinirea promisiunii făcute Poloniei de acces la Marea Baltică, suprapusă peste divergența anglo-franco-americană legată de cui ar trebui să aparțină orașul Danzig, a dus la crearea "coridorului polonez" între acesta şi Germania, iar orașul (și aproape 2000 km2) a fost desprins de Germania şi declarat zonă liberă, sub protecția Ligii Națiunilor (prima versiune a ONU), în uniune vamală cu Polonia şi fără suzeranitate. La momentul respectiv germanii reprezentau peste 90% din populație, iar la est Danzig se învecina tot cu Germania, enclava Prusia de Est cu capitala la Königsberg, actuala enclavă Kaliningrad. Oraşul pendulase de-a lungul istoriei între Polonia, Prusia, temporar Rusia şi mai fusese "oraș liber" după cucerirea napoleoniană, între 1806 și 1814, până la reanexarea de către Prusia şi includerea ulterioară în Imperiul German. "Amsterdam-ul Estului" beneficiase aproape tot timpul de un grad de autonomie, datorită importanței strategice dată de controlul gurii Vistulei. După anexarea nazistă şi începutul războiului a urmat persecuția asupra polonezilor şi evreilor, apoi ocupația sovietică (care au şi oprit o fâșie din estul teritoriului) şi exodul germanilor din oraşul devenit acum polonez.

În perioada de oraș liber interbelic, Danzig a emis monede pe sistemul 1 gulden = 100 pfennig, inclusiv câteva notgeld-uri în 1920. Moneda prezentată mai sus este 1 gulden 1923, bătută în argint într-un singur an. Pe o față este stema orașului, aproape nemodificată din 1457, cu doi lei care susțin un scut, pe care sunt două cruci și o coroană. Deasupra este o stea cu cinci raze, iar sub o linie este anul. Pe cealaltă față, o corabie cu pânze şi o altă stea separă denominarea, dedesubt fiind numele orașului: "Freie Stadt Danzig" (Oraşul Liber Danzig), cu o scriere sugerând alfabetul gotic. Moneda a fost emisă într-o cantitate consistentă pentru un oraș de sub 400.000 locuitori, fiind emise 3,5 milioane monede, dar dintre acestea un milion au fost topite pentru a emite alte monede în 1927. SURSA - NET – Atlasul banilor - Bogdan Jovi - 05.04.2021

2. Bancnota suvenir de 0 Euro, cu reprezentarea chipului domnitorului moldovean Ștefan cel Mare este realizată în una din imprimeriile acreditate de către Banca Centrală Europeană, având caracteristici de securitate similare bancnotelor reale și un design unic, atrăgător, asemănător, dar nu confundabil cu acestea.

Proiectul de promovarea a obiectivelor turistice și marilor conducători, renumiți în întreaga lume este o inițiativă, marcă înregistrată apărută în Franța în anul 2015. De-a lungul timpului, pe aceste bancnote suvenir au apărut celebrele obiective precum: Sagrada Familia (Barcelona, Spania), Domul din Köln (Germania), Castelele de pe Valea Loarei, Poarta Brandenburg (Berlin, Germania), Arcul de Triumf (Paris, Franța). În România, mai sunt și alte obiective care apar pe celebrele bancnote: Cetatea de scaun a Sucevei, Palatul Culturii din Iași, Cetatea Alba Carolina, Masivul Bucegi, Castelul Carei, etc Aici prezint prima bancnotă suvenir de 0 euro – ce reprezintă o mare personalitate a Europei – legendarul Ștefan cel Mare și Sfânt – domnitor al vechii provincii românești – Moldova. Dacă pe revers sunt prezentate importante monumente europene de cultură și arhitectură (Sagrada Familia – Spania, Colosseumul – Italia, Poarta Brandemburg – Germania și Turnul Eiffel - Paris) pe avers este prezentat chipul din profil al viteazului domn moldovean.

Ștefan al III - lea, supranumit Ștefan cel Mare a fost un domnitor al Moldovei, care s-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a decedat la 2 iulie 1504 la Suceava. Alexandru cel Bun a avut mai mulţi fii şi nepoţi, iar Ştefan cel Mare este nepot de fiu al lui Alexandru cel Bun. Însă, după obiceiul ca marii boieri să aleagă succesorul la tron între fiii şi nepoţii fostului voievod, a fost uns Ştefan domn, punându-se capăt unei perioade de lupte interne. Iar Ştefan cel Mare nu era nici măcar fiu legitim, ci, cum se spunea, fiu din flori, fiu nelegitim, şi prin urmare i-afost mai greu să acceadă la tron. Totuşi avea calităţi excepţionale, nu numai de vitejie, dar şi de chibzuinţă şi de organizare, şi, spre fericirea Moldovei, în general a românimii, a avut o domnie lungă de 47 de ani. Este cea mai lungă domnie înainte de cea a regelui Carol I în veacurile noastre. Se urcă pe tron în 1457, deci la un an după Vlad Ţepeş în Muntenia, şi domneşte până în 1504. Moşteneşte o ţară în plină organizare, dar care din punct de vedere economic începea să se dezvolte mai cu seamă datorită împrejurării că reprezenta o regiune de tranzit între Europa centrală, Polonia şi porturile de la Marea Neagră. Iar faptul că Moldova avea două porturi importante, Chilia şi Cetatea Albă, îi aducea o substanţială sursă de venituri, prin vămi. Chilia - după cum am spus - fusese a domnilor munteni, în înţelegere cu regii unguri. Ştefan cel Mare e cel care o cucereşte de la munteni, atrăgându-şi prin aceasta duşmănia lui Matei Corvin. Ştefan cel Mare este, pentru mica lui ţară, un voievod bogat prin vămile pe care le ia de pe urma comerţului internaţional. Vom vedea şi tragedia care va decurge din pierderea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, a acestor două cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă. Se tot spune că Ştefan cel Mare s-a bătut mereu cu turcii. Nu e chiar adevărat. S-a bătut împotriva tuturor celor care voiau să-i ştirbească relativa independenţă. Astfel s-a bătut şi cu Matei Corvin care, supărat că Ştefan luase Chilia de la munteni şi unguri, a venit să-l silească să redevină vasal al regelui Ungariei, îl bate pe Matei Corvin la Baia, şi-l sileşte să treacă îndărăt Carpaţii. Mai târziu va avea să lupte şi împotriva polonezilor. Dar, bineînţeles, ce a rămas mai viu în memoria populară au fost luptele sale cu turcii, în special în 1475, când Moldova este invadată de o mare armată otomană condusă de Soliman paşa, cel mai mare general al turcilor. Nu uitaţi că suntem sub domnia lui Mahomed (sau, în turcă, Mehmet) al II-lea care a cucerit Constantinopolul, deci momentul de maximă putere pe care o atinge Imperiul Otoman. Iar mica armată a lui Ştefan cel Mare învinge armata turcă la Vaslui. Faima lui Ştefan trece peste graniţe; cronicarul polonez Dlugosz spune că este cel mai mare domnitor din toată Europa, iar Papa îl proclamă „Athleta Christi”, adică „Atletul lui Cristos”. Din păcate, turcii, furioşi din pricina acestei înfrângeri, revin după un an cu însuşi Mehmet al II-lea în fruntea lor. În plus, îi îndeamnă pe tătarii din Crimeea şi din actuala Ucraină să atace Moldova de la răsărit. De data asta, pentru a se putea apăra împotriva năvalei tătarilor, mai toţi răzeşii din actuala Basarabie părăsesc armata lui Ştefan cel Mare pentru a se duce să-şi apere vetrele. Ştefan cel Mare rămâne cu mica lui armată formată aproape numai din boieri, slujitorii lui, şi din câteva cete din oraşe. Este învins la Războieni, în 1476. Totuşi, se retrage mai la nord, iar Mehmet al II-lea nu reuşeşte să cucerească cele două puternice cetăţi, din care mai puteţi vedea şi astăzi ruine, la Suceava şi la Cetatea Neamţului. După ce a pârjolit ţara, pentru ca turcii să nu se mai poată aproviziona, Ştefan cel Mare rămâne voievod al Moldovei, iar Mehmet al II-lea se retrage. După această aventură — ca să zic aşa —, Ştefan cel Mare îşi dă seama că trebuie să se înţeleagă cu turcii, dar, din păcate, lucrurile se înrăutăţesc, căci câţiva ani mai târziu, în 1484, o nouă campanie a lui Baiazid al II-lea are drept scop, de data aceasta, cucerirea celor două porturi despre care am vorbit, Chilia şi Cetatea Albă. Şi cele două cetăţi cad, probabil printr-o trădare a genovezilor care erau înăuntru şi care şi-au dat seama că nu se mai putea lupta împotriva Imperiului Otoman, nefiind suficient de bine ocrotiţi de un mic voievod creştin. Pierderea, prin trădare, a Chiliei şi a Cetăţii Albe a reprezentat o catastrofă pentru dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au început să sărăcească oraşele mari, şi Moldova nu s-a mai putut dezvolta cum s-a dezvoltat Transilvania, cu cetăţi, cu târgoveţi bogaţi, cu comerţ de tranzit etc. Anul 1484 reprezintă un moment, economic şi politic, crucial pentru dezvoltarea ţărilor române. Ştefan cel Mare rămâne pe tron până la bătrâneţe. Se mai bate cu regele Poloniei, iar legenda Dumbrăvii Roşii povesteşte că, în urma luptelor, au murit atâţia polonezi din şleahtă, încât se făcuse câmpia roşie, şi prizonierii au fost puşi să are trăgând ei înşişi plugurile. Aceste întâmplări se pare că sunt adevărate. Deci chiar pe vremea lui Ştefan cel Mare, domnul şi dregătorii din sfatul lui îşi spun că nu sunt ajutaţi cu adevărat de regii creştini, turcul e departe, promite ocrotire împotriva altor duşmani, nu vine să construiască moschei la noi în ţară, ne lasă să fim autonomi, adică să avem regimul nostru, cu boierimea noastră, cu bisericile noastre — şi-atunci ne înţelegem cu turcul, plătindu-i doar un tribut pe an. La început acest tribut a fost uşor, şi în Muntenia şi în Moldova, dar foarte curând tributul a crescut, pe măsură ce turcii, opriţi în fructuoasele lor cuceriri, au avut mai mare nevoie de bani. Aici începe nenorocirea celor două principate. Prima jumătate a veacului al XVI-lea este într-adevăr perioada când Imperiul Otoman îşi atinge, cu o repeziciune uimitoare, întinderea maximă: în anii 1516-l517 otomanii au cucerit Siria şi Egiptul, apoi Arabia, iar sub Soliman zis Magnificul (1520-l566) turcii cuceriseră Ungaria, şi în Africa ajung până la graniţa Marocului. Cu vremea însă, aceste cuceriri, exploatate cu nemiluita, nu mai sunt „rentabile”, ci se transformă într-o povară. De aceea ţările române, cu pământul lor rodnic, cu mari turme de oi şi cirezi de bovine, au devenit indispensabile vistieriei împărăţiei, şi mai cu seamă aprovizionării capitalei Constantinopol. Ştefan cel Mare se zice că a clădit o biserică în fiecare an sau după fiecare izbândă, astfel încât s-au numărat 47 de biserici clădite de el. Între frumoasele mânăstiri din Bucovina câteva sunt ctitoria lui, însă majoritatea zugrăvelilor, picturilor exterioare aparţin unei epoci imediat următoare, când pe tronul Moldovei se află un fiu al său, Petru Rareş.(Sursa - Net - Horia Dumitru Oprea)

3. În primăvara anului 2024 Monetăria Paris pune în circulație noi monede de 10, 20 și 50 Euro-cenți, cu avers modificat, marcând finalul unui eșec care a costat-o până la 1,6 milioane de Euro. În noiembrie 2023, Monetăria primește acordul conducerii pentru a bate noi monede de 10, 20 și 50 Euro-cenți. Noile monede trebuie să fie gata până în data de 7 decembrie 2023 pentru a putea fi prezentate Ministrului Economiei care urma să viziteze Monetăria. În paralel cu lansarea producției, Comisiei Europene (CE) îi sunt trimise spre aprobare noile designuri. Stupoare însă, CE respinge noile propuneri în data de 1 decembrie 2021, motivând că stele ce reprezintă UE nu sunt ușor identificabile. Evident, toate monezilor au fost distruse (27.000.000 de buc.), costul operațiunii fiind estimat între 760.000 – 1.600.000 Euro. Deși regulile UE permit schimbarea aversului național la fiecare 15 ani, acest lucru se face cu aprobare prealabilă, situația din Franța fiind un exemplu clar de încălcare a regulamentelor. În final, la data de 21 decembrie 2023 se primește acordul CE pentru designul refăcut și monedele încep să fie bătute.

Moneda de 10 cenți prezintă portretul lui Simone Veil, prima femeie Președinte la Parlamentului European, supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz, luptătoare pentru drepturile femeilor, om politic francez.

Simone Veil a fost o politiciană de origine franceză, care s-a născut la data de 13 iulie 1927 la Nisa și a decedat la data de 30 iunie 2017 la Paris. Supraviețutoare a holocaustului, a intrat în magistratură ca înalt funcționar până la numirea sa ca ministru al Sănătății, în mai 1974. În acest post, între altele, a sprijinit adoptarea „Legii Veil”, promulgată la 17 ianuarie 1975, care depenalizează recurgerea de către o femeie la întrerupere voluntară a sarcinii. Din 1979 până în 1982 a fost prima președintă a Parlamentului European, nou ales prin vot universal. A fost Ministru de Stat, ministru al Afacerilor Sociale, al Sănătății și al Orașului, și numărul doi în guvernul Balladur. Din 2008 a fost membră a Academiei Franceze.

Moneda de 20 cenți o prezintă pe Josephine Backer cântăreață, dansatoare și actriță de origine americane, devenită membră a Rezestenței franceze, feministă și luptătoare împotriva discriminării rasiale. A fost inclusă în anul 2021 în Pantheonul francez.

Josephine Baker (născută Freda Josephine McDonald) a fost o dansatoare, actriță și cântăreață franceză de origine americană, care s-a născut la data de 3 iunie 1906 la Saint Louis, Misouri, SUA și a decedat la data de 12 aprilie 1975 la Paris. A participat la cel de-al doilea război mondial de partea aliaților, susținând prin acțiuni de spionaj Rezistenaț franceză condusă de Charles de Gaulee .A fost prima americancă decorată cu distincția Croix de guerre.

Moneda de 50 cenți o prezintă pe Marie Skolodowska Curie, de origini poloneze, naturalizată în Franșa, dublă câștigătoare a premiului Nobel, cercetătoare în domeniul radioactivității.

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel (fizică și chimie), care s-a născut la data de 7 noiembrie 1867 la Varșovia și a decdat la data de 7 iulie 1934 la Sancellemoz, Franța. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie și mama unei laureate a Premiului Nobel (Iren Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Eve Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice. Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea. Reversul monedelor a rămas neschimbat, fiind cel cunoscut. SURSA - NET – Atlasul banilor - Bogdan Jovi

4. Loteria națională a statului european Spania a emis o serie de bilete de loterie prin care popularizează farurile spaniole.

Aici se prezintă un bilet de loterie din data de 3 noiembrie 2007 prin care se popularizează Farul Punta de Teno.

Farul Punta de Teno este un far activ din municipiul Buenavista del Norte din Insula Canare - Tenerife. Actualul far a fost al doilea care a fost construit pe promontoriul stâncos și îngust Punta de Teno, care este punctul cel mai vestic al insulei. Este unul dintre cele șapte faruri care marchează coasta Tenerife și se află între Farul Punta Rasca la sud-est și farul modern Buenavista la nord-est. Primul far a fost finalizat în 1897, ca parte a primului plan de iluminat maritim pentru Canare. Construit într-un stil similar cu alte faruri ale secolului al XIX-lea din Canare, farul era format dintr-o clădire cu un singur etaj, văruită în alb, cu rocă vulcanică întunecată folosită pentru detaliile zidăriei. Semnalele luminoase erau lansate dintr-o cameră cu felinare aflată în vârful unui turn de zidărie înalt de opt metri, atașat de partea dinspre mare a casei, cu vedere la Oceanul Atlantic. Vechiu far a funcționat până în anul 1978 când s-a construit un far nou. Noul far, care a fost construit lângă farul vechi, a intrat în funcțiune pentru prima dată în 1978. Este format dintr-un turn cilindru înalt de 20 metri, vopsit în alb cu benzi roșii, care susține galerii gemene și un felinar cu cupolă albă. Cu o înălțime focală de 60 metri deasupra nivelului mării, lumina poate fi văzută pe 18 mile marine. Caracteristica sa de lumină este alcătuită dintr-un model de trei fulgere de lumină albă la fiecare douăzeci de secunde. Farul este întreținut de autoritatea portuară din provincia Santa Cruz de Tenerife fiind alimentat cu energie solară.

5. Cea mai mare insulă din lume, dacă Australia este considerată continent, este Groenlanda. Numele de "pământul verde", dat încă de prin 986 de către islandezul-norvegian Eric cel Roşu nu pare să caracterizeze foarte reușit un teritoriu acoperit în proporție de 81% de gheață. Colonizată sporadic de norvegieni, insula aparține regatului danez, rămânând în posesia coroanei daneze după separarea Norvegiei de Danemarca în anul 1814. Mica populație de aproximativ 56 mii locuitori (estimare din 2020) folosește monedele daneze. În 1926 s-a încercat introducerea unei monede separate pentru această (la momentul respectiv) colonie, monedele având caracteristici identice cu cele din Danemarca, dar cu un design specific.

În imagine este moneda de 25 øre 1926, sistemul fiind similar celui danez: 100 øre = 1 krone. Pe o față este reprezentat un urs polar, simbolul Groenlandei, care apare și pe stema acesteia, dar într-o postură bipedă. Valoarea este deasupra, iar dedesubt anul, separat de literele GS, acronimul de la Grønland Styrelse = administrația Groenlandei, denumirea completă apărând pe cealaltă față, în jurul stemei daneze. Pe lateralele ursului mai apar inițialele celor doi gravori: Hans Christian Nielsen şi Gunnar Jensen, inițialele gravorilor fiind o obișnuință pe monedele daneze. Monedele sunt din aliaj de cupru-nichel, inițial fiind emise 310.000 exemplare. Interesant este că în 1940-1941, 50.000 exemplare au fost scoase din circulație şi trimise la monetăria din New York pentru a primi o gaură centrală, în încercarea de a evita confuzia cu monedele daneze de o coroană, care nu mai erau emise din argint și aveau dimensiuni relativ similare. SURSA - NET – Atlasul banilor - Bogdan Jovi

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

UN CAREU

DEFINIȚII REZOLVAT

____________xxx____________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL MEHEDINȚI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Podul lui Dumnezeu - Ponoarele - România

Biserica Sfântu Nicodim

Zona carstică Ponoarele este reprezentativă pentru județul Mehedinți prin frumusețea, diversitatea și tradițiile păstrate până în ziua de azi, mândrindu-se cu fenomene carstice foarte interesante şi rare în acelaşi timp, spre exemplu Podul lui Dumnezeu, singurul pod natural circulabil din Europa. De o parte şi de alta a podului s-au născut legende, despre pod, despre peşteri, precum şi despre lacuri care apar şi dispar – lacurile carstice Zătonul Mare și Zătonul Mic. Multe dintre legendele legate de apariţia acestor fenomene carstice au o conotaţie religioasă.

Podul lui Dumnezeu (Podul Natural de la Ponoarele) este unicul pasaj rutier natural funcțional la nivel național, traversat de DJ 670 (Baia de Aramă – Drobeta Turnu-Severin), fiind un vestigiu al Peșterii Podului ce a rezultat prin surparea tavanului acesteia. Este cel mai mare pod natural al țării și al doilea ca mărime din Europa (30 m lungime, 13 m lățime, 22 m înălțime și 9 m grosime), dar singurul din lume deschis traficului rutier (inclusiv de mare tonaj). Ca alcătuire petrografică prezintă o structură masivă de calcare stratificate în bancuri de 1-2 metri, arcada din aval aflându-se într-o stare de conservare mult mai bună decât cea din amonte. Se cunosc mai multe legende cu referire la acest monument al naturii:

Din bătrâni se povestește că aici locuia Dracul, oamenii rugându-se lui Dumnezeu să-i scape de el. Atunci, Dumnezeu, a lovit cu palma în tavanul peșterii, unde locuia Diavolul, care s-a prăbușit peste intrare. Dar Dracul a scăpat, ieșind pe cealaltă gură a peșterii și s-a agățat cu ghearele de vârful Dealul Pe;terii. Dracu s-ar fi urcat apoi pe o stâncă, ce-i poartă numele: Stânca Dracului.
Altă legendă spune ca podul ar fi fost construit de Dumnezeu pentru ca Sfântul Nicodim să treacă prin Tismana după ce oamenii l-au alungat din comună, punându-i în traistă o găină cu gâtul tăiat, o pâine și un cuțit, acuzându-l de furt. Pe la anul 1370 călugărul era în căutarea unei cascade care i s-a arătat în vis și deasupra căreia trebuia să construiască o mănăstire. Din Ponoarele a plecat la Tismana, unde a ridicat o frumoasă mănăstire. Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele, să fie fără pești și să o înghită pământul. Și chiar așa s-a întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit 8 mori,iar în ea nu trăiește nici un pește.
O altă legendă spune că podul a fost construit de Hercule.

Ponoarele este o comună din județul Mehedinți, care include și satele: Băluța, Bârâiacu, Brânzeni, Buicani, Ceptureni, Cracu Muntelui, Delureni, Gărdăneasa, Gheorghești, Ludu, Proitești, Răiculești, Șipotu și Valea Ursului. La recensământul din anul 2021 comuna număra 2249 locuitori, în scădere față de recensămâmtul anterior (anul 2011 – 2425 locuitori) dintre care: români – 95,2% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei mehedințene Ponoarele astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 93,24%, baptiști – 1,07% și restul – nedeclarată sau alte religii. Principalelea atracții turistice ale comunei sunt:

podul lui Dumnezeu
biserica din lemne
complexul carstic Ponoarele
câmpul de Lapiezuri
lacul Zăton
peștera Ponoarele
peștera Bulba
pădurea de liliac (cea mai întinsă din țară – cca 20 ha)
cheile Băluței

La capitolul evenimente, ”Sărbătoarea liliacului”, organizată încă din anul 1961 la nivel local, a luat amploare, adunând participanți din toate colțurile țării care se bucură de momentul înfloririi liliacului din pădurea declarată rezervație științifică dar și de explozia naturii, la început de primăvară. Festivalul folcloric ”Ponoare, Ponoare”, un alt eveniment local recunoscut la nivel național, descoperă noi talente muzicale an de an. De asemenea, Ponoarele se identifică și prin confecționarea iei, femeile din sat ducând mai departe tradiția de mult uitată în alte zone rurale. Turiștii pot achiziționa ii cusute manual prin intermediul celor două ateliere locale.

După tradiție, biserica din Ponoarele a fost făcută de Sf. Nicodim de la Tismana, la sfârșitul secolului al XIV-lea. Despre ruine ale unei biserici de lemn, veche de 600 de ani, a scris, în 1894, N.D. Spineanu.

Potrivit Catagrafiei mănăstirilor și bisericilor din județul Mehedinți la 30 martie 1840, prima biserică din Ponoare, cu hramul Sf. Nicolae, este atestată la 6 de(kem)vrie 7204 (= 1695), fiind ridicată pe proprietate megieșească de către Pârvu Buce, Radu Răduică, Ilaș Curuicu și Miloș Crăciunescu. Alte informații o datează la 1673 sau 1676 cu același hram, Sf. Nicolae, ca la 1695. Ctitor G. Piciulescu, proprietar din Baia de Aramă. O inscripție cu litere chirilice, de pe un stâlp din dreapta ușii, precum și o icoană cu Sf. Ioan Botezătorul ar plasa construcția bisericii la anul 1762. În anul 1892, biserica era descrisă ca fiind de lemn, cu tâmpla zugrăvită din vechime, restul spoită cu var. A fost plasată pe locul vechii biserici de lemn, “chiar acolo sub Steiul Ponorii, unde se spune că a fost altădată vatra satuluiˮ, fiind construită la o dată ce nu poate fi precizată. Locul unde a fost amplasată a făcut să mai fie numită și “bisericuța de sub steiˮ, iar după ctitorul tradițional, ˮbisericuța lui Nicodim“. Avea o lungime de 7 m și lățimea de 5 m. și era în formă de corabie, din lemn de stejar. Se știe că a fost reparată mai întâi în 1887. În 1891 s-a cerut iarăși canonică învoire, de astă dată pentru repararea acoperișului, la care se angajau să contribuie și locuitorii din Băluța, Episcopia dând aviz pozitiv, în iulie 1892, după terminarea lucrărilor (acoperiș refăcut cu șiță, spălat cu var la interior și exterior, boltă din scândură refăcută și revopsită, ferestre mărite), s-a cerut dezlegare de sfințire, dar Episcopia a răspuns că biserica urma să fie redeschisă numai după zugrăvire. În 1970 i s-a pus acoperiș de tablă peste cel existent, din șiță.

Cu timpul devenind neîncăpătoare, în anul 2018, s-a construit o nouă biserică, din piatră și cărămidă, în centrul civic al comunei, într-o poiană de unde se vede, în panoramă, Podul lui Dumnezeu. Această biserică este în formă de cruce, lungă de 20 m și lată de 9 m. Arhitect: Marius Oroveanu. În anii 2011-2013 a fost pictată de Ion Borloveanu, pictor bisericesc din Ponoarele, în tehnica fresco.

(MEVA) Drobeta Turnu Severin 1875 - 1975

Meva Drobeta Turnu Severin este o companie producătoare de vagoane de marfă din România. Istoria companiei începe în anul 1882, prin înființarea Atelierului de reparații vagoane și locomotive la Turnu Severin.

Între anii 1960 – 1968 a funcționat împreună cu Șantierul Naval din localitate, formând prin fuziunea cu acesta, unitatea Uzinele Mecanice. În anul anul 1991 a fost transformată în societate pe acțiuni, pentru ca în anul 1999 să fie achiziționată de Trinity Industriels și în anul 2002 de Internațional Railway Sistems. În acel moment, cifra de afaceri a MEVA se ridica la aproximativ 12 milioane euro. În anul 2008 cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la suma de 89,4 milioane euro, profitul net fiind de 1,8 milioane euro.

Set 2 insigne - Clubul sportiv Severin (Gaz metan Severin)

CS Turnu Severin, pe scurt CS Severin, denumire alternativă - CS Gaz Metan Severin (inițial Gaz Metan CFR Craiova), a fost un club de fotbal din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Clubul Gaz Metan CFR Craiova a luat naștere în vara lui 2007 prin fuziunea grupărilor Gaz Metan Podari și CFR Craiova. Găzarii promovaseră cu un an în urmă în liga a treia, în timp ce feroviarii tocmai câștigaseră barajul de promovare în cel de-al treilea eșalon. Pentru fuziune ambele tabere au făcut sacrificii: Gaz Metan a rupt acordul de colaborare cu Școala de Fotbal Gică Popescu, care oricum nu funcționa așa cum își dorea conducerea echipei din Podari, iar CFR Craiova a cedat locul de-abia câștigat în Liga a treia echipei Știința Malu Mare. După ce s-au finalizat discuțiile și s-au semnat actele, noul club Gaz Metan CFR Craiova și-a stabilit obiectivul: promovarea în Liga a II-a. Considerat o utopie de majoritatea oamenilor de fotbal craioveni, dat fiind lipsa omogenității și tinerețea lotului. Galben-vișinii au început ca din pușcă întrecerea, însă pe parcurs au fost depășiți de Internațional Curtea de Argeș, încheind sezonul regulat pe locul doi în clasament. Poziția i-a dus la barajul de promovare de la Alba Iulia, unde trupa lui Cristian Boldici nu a putut depăși Avântul Reghin și ACU Arad, ratând accederea în Liga a II-a. După sezonul excelent, mulți prevedeau un recul în anul competițional 2008/2009. Nu a fost așa, galben-vișinii strângând rândurile în jurul lui Boldici și Luță și încheind turul la opt puncte distanță de urmăritoarea FC Caracal. În retur, Gaz Metan CFR a reușit să-și mențină prima poziție în clasament, și în al doilea an de la înființare a reușit o performanță remarcabilă: promovarea în Divizia B. Cu o nouă conducere tehnică, formată din Jerry Gane, Dragoș Bon și Ionel Luță, Gaz Metan CFR Craiova face o figură frumoasă pe a doua scenă fotbalistică a țării, reușind să rămână neînvinsă zece jocuri la rând, la mijlocul campionatului. Jucătorii exponențiali ai clubului de la Depou erau căpitanul Ionuț Pătrană, Octavian Nicola, Eugen Rioșeanu, fost în lotul lui FC Național, George Feleagă – fost căpitan al Universității Craiova, Sorin Chivu, Laurențiu Preda și Alin Vigariu. În sezonul 2009-2010 a avut cel mai bun parcurs în Cupa României, fiind însă eliminată de CFR Cluj în optimile de finală. În sezonul 2011-2012 aceasta și-a schimbat denumirea în Gaz Metan Severin, aceasta mutându-se de la Craiova pe stadionul Municipal din Turnu-Severin (20322 locuri). Echipa are un parcurs bun în campionat reușind să termine sezonul pe locul 3.Profitând de faptul că FC Politehnica Timișoara nu primește licența, echipa reușește să promoveze pentru prima dată în Liga I. În sezonul 2012-2013 odată cu promovarea în Liga I echipa își schimbă denumirea în CS Turnu Severin însă nu reușește să evite retrogradarea întorcându-se după numai un singur an în Liga a II-a. La scurt timp după retrogradare, echipa a fost dizolvată, lăsând Drobeta-Turnu Severin, fără un club de fotbal pentru a doua oară în ultimii doi ani. Echipamentul tradițional de joc al echipei era colorat în alb și albastru, diverse combinații.

Cupa Electroputere - Strehaia 1969

Strehaia este un oraș din județul Mehedinți, România. Orașul este situat la 25 kilometri de Filiași, pe malul râului Motru, în partea de nord–est a Piemontului Bălăciței (sau Platforma Strehaiei), la 140–160 m altitudine, pe terasele inferioare de confluență a râului Hușnița cu Motrul. Este o așezare amintită în documente datând din secolul al XV–lea. În epoca medievală a fost, pentru o perioadă, reședința banului, care fusese mutată de la Drobeta Turnu-Severin din cauza deselor atacuri turcești. Bănia a fost însa mutată, din nou, într-un timp relativ scurt, la Craiova. De atunci, Strehaia a rămas o localitate preponderent agricolă. Fostă reședință episcopală și chiar scaun bănesc, orașul a fost în anul 1821 martorul luptelor pandurilor lui Tudor Vladimirescu cu Potera Domnească. Localitatea este cunoscută prin vechiul său târg de vite, menționat încă înainte de anul 1653. Sus am postat stema actuală a orașului Strehaia și o poză a mănăstirii din localitate. Acest oraș include și localitățile: Ciochiuța, Comanda, Hurducești, Lunca Banului, Slătinicu Mare, Slătinicu Mic, Menți, Motruleni și Stâncești. Strehaia este un important nod feroviar și rutier. Centru comercial și cultural, cu unele funcții administrative, în Strehaia se găsesc unități ale industriei (confecții îmbrăcăminte, coop de consum etc.). Cel mai important obiectiv turistic este cetatea și Mănăstirea Strehaia (sec. XV), ctitorită de boierii Craiovești. În pădurile situate la nord de Strehaia se găsesc cele mai mari colonii de broaște țestoase Testudo hermani din Oltenia. Specia este ocrotită prin lege. La recensământul din anul 2021 orașul număra 9059 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 10506 locuitori), dintre care: români – 72,26%, romi – 14,28% și restul – necunoscută sau alte etnii. Componența confesională a orașului mehedințean Strehaia astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși - 84,72% și restul – nedeclarată sau altă religie. Strămoșii actualilor romi de la Strehaia sunt foștii robi ai mânăstirii din localitate, pe care Matei Basarab i-a dat lăcașului de cult în anul 1650, în timp aici formându-se o puternică comunitate de romi căldărari. Deasupra se prezintă stema și primăria orașului Strehaia.

Istoria orientării turistice isi are originile la sfarsitul secolului al XIX-lea in Suedia. Termenul original de orienteering, corespondentul englezesc al orientarii turistice, a fost folosit pentru prima oara in 1886 si inseamna traversarea unui teren necunoscut cu ajutorul unei harti si a unui compas. In Suedia, orientarea s-a dezvoltat din antrenamentele militare ale navigarii pe teren intr-un sport de competitie adresat intai ofiterilor militari, apoi civililor. Prima competitie de orientare sportiva destinata ofiterilor a vaut loc pe 28 mai 1893 in Stockholm. Prima competitie deschisa publicului s-a tinut in Norvegia pe 31 octombrie 1897, langa Oslo. Primul concurs international s-a tinut in anul 1932, intre Suedia si Norvegia, tot langa Oslo. Inca de la inceput, locatiile pentru orientare turistica au fost alese in principal pentru frumusetea naturala sau creata de oameni. Sportul si-a castigat popularitatea in timpul anilor ’30. Pana in 1934, peste un sfert de milion de suedezi erau practicanti iar orientarea turistica s-a extins si in Finlanda, Elvetia, Ungaria si Uniunea Sovietica. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sportul s-a extins in intreaga Europa dar si in Asia, America de Nord si Oceania. In 1959, in Suedia a avut loc o conferinta internationala la care au participat reprezentanti din 12 tari ale lumii. Ca urmare a acestei conferinte, in anul 1961, 10 organizatii naționale europene de orientare fondeaza IOF (International Orienteering Federation). Pana in 2006, 67 de organizatii nationale de orientare sportiva erau membre ale IOF. In 1962, are loc primul Campionat European de Orientare, organizat in Norvegia, la care participa 9 tari, iar in 1966, se desfasoara primul Campionat Mondial de Orientare eveniment la care au participat 12 tari. In Romania, orientarea s-a desfasurat si inainte de 1989, in mod organizat si fara ca cineva sa fie fortat sa o practice. Nu exista o federație națională de orientare turistică dar exista FRTA (Federatia Romana de Alpinism si Turism) in cadrul careia erau mai multe comisii printre care si Comisia Centrala de Orientare. Aceasta comisie se ocupa cu organizarea Campionatelor de Orientare din Romania si urmarea desfasurarea Cupelor organizate la nivel national de catre cluburile din tara. Data de 26 Octombrie 1947, este considerată ziua de naştere a orientării turistice din România. La această dată, după ce luase la cunoştinţă de orientarea turistică din Ungaria, Davidhazy Coloman Arad, organizează sub egida Organizaţiei Sportului Popular ( OSP) şi a Societăţii de Gimnastică din Arad, primul concurs de orientare turistică din România, organizat pe dealurile din împrejurimile Lipovei. La prima ediţie a Cupei Zarandului din 1947, au luat parte 15 echipe mixte compuse din câte 3 turişti, din sindicatele şi şcolile din Arad, pe parcursul unei singure etape de zi. Acest eveniment a reprezentat de fapt nasterea acestei discipline sportive in tara noastra. Disciplina sportivă Orientare turistică înseamnă deplasare (mers vioi și alergare, câțiva kilometri buni) prin păduri, prin trasee necunoscute dar marcate, folosind doar busola și o harta sumară a locului.

Jeton - L.B. Cafe Regal - T. Severin

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Produsul de mai sus are valoarea de 10 (nu este precizat dacă sunt bani sau lei) și fost realizat la comanda proprietarului Cafenelei Regal L.B. din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Nu există informații precise despre acest L.B., cafeneaua sa și modul de folosire al jetonului dar se poate presupune că era folosit ca mijloc de garantare a veselei ori tacâmurilor folosite de clienți. În momentul în care un client comanda ceva de mâncat sau băut el achita în plus suma de 10 (bani - lei) ca garanție pentru vesela (tacâmurile) primite. După ce servea el își preda la casă toate tacâmurile sau vesela folosită, reprimindu-și banii. Se manifesta astfel o mai mare grijă față de veselă (tacâmuri), aceste obiecte nemaifiind lăsate pe oriunde, sparte sau sustrase. Acest jeton a fost realizat de renumitul gravor Carniol Fiul.

Maraton Via Transilvanica 2023

viatransilvanica.com

Produsul de mai sus este o medalie aparte realizată de compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor competiției sportive Maratonul Via Transilvanica. Maratonul este o probă sportivă de alergare pe distanță lungă, cu o distanță oficială de 42,195 km, care se aleargă de obicei pe șosea. Evenimentul este numit după legenda soldatului grec Phidippides, un mesager care a adus la Atena vestea victoriei din Bătălia de la Maraton. Acuratețea istorică a acestei legende este pusă la îndoială, fiind contrazisă în special de relatările lui Herodot.Maratonul a fost unul dintre sporturile de la Jocurile Olimpice moderne din anul 1896, deși distanța nu a fost standardizată până în 1921. Mai mult de 800 de astfel de curse se desfășoară în întreaga lume în fiecare an, marea majoritate a concurenților fiind sportivi amatori. Maratoanele mai mari pot avea zeci de mii de participanți. Competiția este organizată de Organizația non guvernamentală Tășuleasa Social și Compania de energie alternativă Datacor. ONG-ul Tășuleasa Social a finalizat în 2022 amenajarea unui drum cu o lungime de 1400 kilometri, care pornește de la Putna, unde se odihnește Ștefan cel Mare, străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și ajunge până la Drobeta-Turnu Severin - unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol.

Via Transilvanica este un drum curajos fiindcă ne face să redescoperim repere și să vorbim despre cine suntem noi cu adevărat, de la firul de iarbă de la malul Dunării până la crestele munților. Via Transilvanica este identitate. Pentru că ne oferă șansa să ne cunoaștem mai bine istoria și astfel să ne înțelegem mai bine pe noi - ca nație. Competiția este structurată pe mai multe probe iar participarea se face cu achitarea unei taxe:

maraton (39,55 kilometri, elevație 1567 metri, taxă 250 lei)
semi maraton (22 kilometri, elevație 915 metri, taxă 200 lei)
drumeție (10 kilometri, taxă 50 lei)
mountain-bike (39,5 kilometri, elevație 1567 metri, taxă 250 lei)
cross (10 kilometri, taxă 150 lei)
e-bike (39,5 kilometri, elevație 1567 metri, taxă 250 lei)

Toată competiția se bucură de organizare impecabilă, asigurare materială completă și personal tehnic și medical specializat. Cel mai mare câștig al participanților este parcurgerea unor peisaje de vis, revedera unor importante monumente de cultură și arhitectură de pe traseu și nu în ultimul rând fortificarea organismului propriu.

Drobeta-Turnu Severin (denumire până în anul 1972 - Turnu Severin) este un municipiu, port la Dunăre și reședința județului Mehedinți. Localitatea s-a dezvoltat în apropierea castrului roman Drobeta, devenind dintr-un punct strategic inițial un oraș de răscruce a drumurilor pe uscat și pe apă care duceau la nord și la sud de Dunăre. În timpul antichității romane, a devenit primul centru urban din regiune și al treilea din provincia Dacia, după Sarmisegetusa și Apullum. În timpul împăratului roman Hadrian orașul a fost declarat municipiu (în anul 121), în momentul în care populația atinsese 14000 de locuitori. În timpul lui Septimiu Sever a fost ridicat la rangul de colonie (în anul 193), ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetățenii Romei. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întindea pe 60 de hectare și era locuită de aproximativ 40000 de locuitori. Castrul a fost distrus de barbari și reconstruit în mod treptat în timpul antichității târzii, încetându-și definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.Hr. În evul mediu a fost construită de regatul maghiar cetatea Severin, care a fost distrusă la 1526 de Imperiul Otoman. Pe 23 aprilie 1833 a fost întemeiat din nou Turnu Severin, domnul Alexandru Dimitri Ghica fiind Acela care a emis actul înființării orașului. Planul inițial al orașului a fost gândit de arhitectul Xavier Villacrosse, secundat de inginerul Moritz von Ott, prin grija domnitorului din acel moment, Barbu Știrbei. În anul 1841, capitala județului s-a mutat de la Cerneți la Turnu Severin. În prezent localitatea numără aproximativ 93000 de locuitori. Mai jos admiri câteva monumente de cultură și arhitectură dar și câteva trimiteri poștale ilustrate din Drobeta Turnu Severin.

Biserica Grecescu

Baia Comunală

Parcul (Casele Aurel)

Biserica catolică

Administrația financiară

Biserica maioresei

Gara

Bustul regelui Carol I

Turnul de apă

Casele Popescu

Județul Mehedinți este situat în sud-vestul României, regiunea Oltenia-Banat. Reședința județului este municipiul Drobeta -Turnu Severin. Există două posibile origini ale cuvântului Mehedinți: una latină, ce ar deriva din anticul "mediam", colonie romană de lângă localitatea "Mehadia" (Caraș-Severin) sau maghiară: "méhészkedés" - stupărit ("méhek" însemnând albină). Imaginea albinelor în heraldica ținutului regiunii Mehedințiului pare să confirme cea de-a doua origine etimologică. Conform istoricului Bogdan Petriceicu Hașdeu, în a sa Istorie Critică a Românilor, numele de Mehedinți vine de la Mehedinski, un termen slav desemnând teritoriul din jurul orașului Mehadia, oraș aflat pe teritoriul județului vecin Caraș Severin, la granița cu Mehedințiul. Ca subunități administrative județul are în compunere 2 municipii – Drobeta Turnu Severin și Orșova, 3 orașe – Strehaia, Vânju Mare și Baia de Aramă precum și 60 de comune. Sus am postat stema și harta județului. Mai jos admiri câteva frumoase locuri de vizitat în acest județ.