vineri, 13 septembrie 2024

CSEPEL - UNGARIA

 Mai jos admiri și alte poze reprezentând monumente de cultură
și arhitectură din localitatea maghiară CSEPEL, azi cartier al
orașului BUDAPESTA, din vremuri diferite, câteva trimiteri 
poștale ilustrate, o insignă și o medalie locale. 
Stadionul Beke
Podul
Portul
Biserica romano catolică Nașterea Maicii Domnului
Monumentul eroilor
Parcul industrial
Trimiteri poștale
Arhitectură locală
Insignă locală
Medalie locală
 
xxx

O PASTILĂ DE UMOR 
 
O EPIGRAMĂ PROPRIE
O VORBĂ DE DUH
DE LA UN ÎNAINTAȘ
UN DIALOG EPIGRAMATIC
UN CAREU 
DEFINIȚII REZOLVAT
 
______________xxx______________

 CÂTEVA 
MEDALII ȘI INSIGNE
DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.  

Asociația sportivă Energoutilaj București (E.U.) 
Asociația sportivă Energoutilaj a funcționat pe lângă întreprinderea cu același nume din municipiul București ce își avea sediul pe Strada Acțiunii, la nr.26. Energoutilaj a fost fondata in 1949 si in ultimele sase decenii a fost principalul prestator de servicii cu utilaje de santier pentru majoritatea proiectelor de constructii civile si industriale din Romania. Din 2004, Energoutilaj a devenit o societate cu capital integral privat.
 
Societatea se ocupă cu închirierea macaralelor de mare tonaj și cu transportul de mărfuri din România. După privatizare firma este controlată de fondul american de investiții Broadhurst Investments (47,79 din acțiuni) și Electropatataj București ( 23,71% din titluri). În anul 2007 firma ave ao cifră de afaceri de 8,5 milioane lei și un venit net de 2,6 milioane lei. Recent, pentru suma de 6 milioane de euro, firma a fost preluată de compania Deme Macarale Oradea, devenind ELJ Automotive SA sucursala București.
 
C.C.F.S. - Campion orașul București
Comitetul pentru Cultura Fizica si Sport (C.C.F.S.) a fost un organism național rezultat din transformarea O.S.R. (Organizația Sportului Românesc) care a condus o perioadă de timp sportul românesc (9 august 1949 – 2 iulie 1957). Sub conducerea C.C.F.S. isi mai desfasurau activitatea Institutul de Educatie Fizica si scolile medii tehnice de cultura fizica. Acest organism avea filiale teritoriale și locale care funcționau pe lângă primăriile regionale, raionale sau comunale. Pentru rezultate meritorii obținute în activitatea sportivă competitorii primeau insigne robuste strident colorate, încărcate cu simboluri comuniste, dar și diplome, care tot așa, erau divers colorate și cu multe simboluri comuniste pe ele. CCFS a funcționat pe lângă Consiliul de Miniștri și în data de 2 iulie 1957 este transformat în  Uniunea pentru Cultura Fizica si Sport (U.C.F.S.) - organizatie obsteasca, de masă pentru conducerea, indrumarea si controlul educatiei fizice si sportului din Romania.
A.S.E. - 1965 - 1980 (Academia de studii economice) București
Facultatea de economie generală  
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii Economice din București a luat ființă în baza unei legi care a fost promulgată de către Carol I prin Decretul Regal nr. 2978 din data de 6 aprilie 1913, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale". Actuala denumire datează din anul 1967, de-a lungul anilor instituția a pregătit zeci de generații de economiști, contribuind la afirmarea și dezvoltarea învațământului, științei și culturii economice din România. Academia de Studii Economice din București este atașată tradiției gândirii libere, libertății academice, recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și principiului supremației legii. ASE este una dintre cele cinci universități românești de elită care fac parte din consorțiul „Universitaria” care colaborează și cooperează în domeniul învățământului superior și cercetării științifice. Universitatea oferă programe de studii acreditate la nivel național la nivel de licență, masterat și doctorat în diverse domenii. Istoricul Academiei de Studii Economice din București (ASE) a fost marcat de numeroase evoluții și schimbări, care au adus îmbunătățiri semnificative și dezvoltări în cadrul instituției. Înființată la 6 aprilie 1913, prin Decret Regal, sub denumirea de "Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale" (AISCI), instituția a avut un parcurs de dezvoltare continuă. În anul 1921, mai precis la 19 august, AISCI a dobândit dreptul de a organiza doctoratul, o etapă importantă pentru consolidarea calității academice. O altă schimbare semnificativă a avut loc în 1927, când au fost introduse două niveluri de pregătire: licența, cu o durată de trei ani, și doctoratul, cu o durată de cel puțin un an. În același timp, anul preparator a fost introdus în anul universitar 1929-1930, fiind ulterior integrat în anii de studii în 1936. În 1935, AISCI a trecut din subordinea Ministerului Comerțului și Industriei în cea a Ministerului Instrucțiunii Publice, oferind astfel o nouă direcție instituției. În anul 1947, în urma fuzionării cu Academia de Studii Cooperatiste, a devenit „Academia de Studii Comerciale și Cooperatiste”. În 1948 Academia de Științe Comerciale și Cooperatiste și-a schimbat numele în „Institutul de Științe Economice și Planificare” (ISEP). Anii următori au adus noi inovații în planurile de învățământ ale ASE, precum introducerea educației fizice și sportului ca disciplină obligatorie în planurile de învățământ în 1951 sau implementarea învățământului fără frecvență începând cu anul universitar 1951-1952. În anul 1952, Institutul de Științe Economice și Planificare devine V. I. Lenin, iar din anul 1958 în „Institutul de Științe Economice” (ISE). În 1957, a fost instituită durata de cinci ani pentru studiile la zi, valabilă pentru toate facultățile, consolidând astfel programul de pregătire academică. În 1967, „Institutul de Stiințe Economice” (ISE) și-a schimbat denumirea în „Academia de Studii Economice” (ASE). ASE avea urmatoarele facultați: Ecomomia producției, Calcul economic si cibernetică economică (nou inființata), Comerț (cu o noua secție: Economia comerțului exterior), Finanțe, Contabilitate, Economie generală. Continuând cu anul universitar 1968-1969, învățământul seral a fost introdus, extinzând astfel posibilitățile de acces la educație pentru un număr mai mare de studenți, iar din anul 1971, s-au introdus cursurile postuniversitare. Odată cu anul 1991, învățământul de lungă și scurtă durată (colegii) a fost introdus, asigurând astfel accesul la educație pentru un număr mai mare de tineri. În 1993, a fost introdusă structura învățământului organizat pe cicluri (module), iar în anul următor, în 1994-1995, au fost adăugate studiile aprofundate (un an, după licență), dezvoltând astfel gama de programe educaționale. În 1997, ASE a fost recunoscută ca Instituție Organizatoare de Doctorat (IOD), consolidându-și astfel poziția în cercetare și dezvoltând programele de pregătire doctorală. Începând cu anul universitar 1998-1999, învățământul la distanță a fost introdus sub numele de "Învățământ Economic Deschis la Distanță," oferind o modalitate flexibilă de studiu pentru cei interesați. În anul 2000-2001, au fost adăugate programele de masterat, completând astfel oferta de programe de studii.Un moment important în istoria ASE a fost anul 2005, când a fost implementat procesul Bologna, aducând alinierea la standardele europene de învățământ și creând structura cu trei niveluri: licență (3 ani), masterat (2 ani) și doctorat (3 ani). În anul 2011 a fost introdus un nou model de doctorat, concentrat exclusiv pe cercetare. În cadrul instituției sunt următoarele facultăți:
  • Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare in limbi străine
  • Facultatea de Administrație si Management Public
  • Bucharest Business School (Școala de Afaceri)
  • Facultatea de Bussines și Turism
  • Facultatea de Cibernetică, Statistică si Informatică Economica
  • Facultatea de Contabilitate si Informatică de Gestiune
  • Facultatea de Drept
  • Facultatea de Economie Agroalimentară si a Mediului
  • Facultatea de Economie Teoretică si Aplicată 
  • Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori
  • Facultatea de Management,
  • Facultatea de Marketing,
  • Facultatea de Relații Economice Internaționale
Academia Ștefan Gheorghiu 
Academia „Ștefan Gheorghiu” a fost o instituție de învățământ superior afiliată P.C.R., specializată în studii social-politice în perioada guvernării comuniste din România. Sistemul totalitar administrat de partid nu admitea nici cea mai mică disesiune și avea nevoie de cadre de partid cu un limbaj și concepție comune, instruite în ideologia și filosofia marxist-leninistă. Domeniul de activitate al academiei consta în pregătirea cadrelor de partid și a administrației de stat, implicate în conducerea activității social-politice și economice, ca și în jurnalistică sau cultură pentru manipularea opiniei publice și propagandă. Decretul 121/17 martie 1970 preciza că instituția are scopul de a „ organiza, îndruma și coordona întreaga activitate de cercetare în domeniul științelor sociale.” Leonte Răutu,, rectorul Academiei „Ștefan Gheorghiu” între 1972 și 1981, declara în 1975 că un absolvent de succes trebuie să știe că: „Fiecare cadru de conducere, indiferent de domeniul specializat în care își desfășoară activitatea, este, în primul rând, un militant revoluționar, un om politic care acționează neabătut pentru înfăptuirea politicii interne și internaționale a P.C.R., dă dovadă de devotament fără margini față de partid, față de patrie, față de națiunea noastră socialistă, aplică în viață principiile eticii și echității socialiste, ale umanismului socialist”. La inițiativa Anei Pauker PCR a înființat la 21 martie 1945 Universitatea Muncitorească a P.C.R., penrtru ca din 10 februarie 1946 să poarte numele Șrefan Gheorghiu. Între anii 1952 -1966 s-a numit Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheor­ghiu” având durata de studii de 3 ani. În perioada 1966 – 1989 instituția s-a numit Academia de științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român în 1966. Sediul instituției este situat pe Bulevardul Iuliu Maniu (fost Bulevardul Armata Poporului) nr. 1-3, edificiul (prima construcție în stil brutalist din București), aici funcțioând astăzi Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnice – București. Ministerul Învățământului a hotărât de asemenea echivalarea studiilor politice la Academia “Ștefan Gheorghiu” cu cele de la ASE, absolvenții Academiei “Ștefan Gheorghiu” primind diplome de economiști.
 
Clubul sportiv școlar nr.5 București - volei 
Voleiul este un sport în care două echipe, separate de un fileu înalt, trebuie să treacă mingea pe deasupra acestuia, folosind doar mâinile, cu scopul de a face ca mingea să atingă terenul advers. Fiecărei echipe îi sunt permise doar trei loviri pentru a trimite mingea către terenul celeilalte echipe. Un punct se câștigă dacă mingea atinge terenul advers sau dacă nu respectă regula celor trei atingeri. O echipa de volei este alcătuită din 6 jucători. Se joacă 3 seturi câștigătoare din 5, fiecare set a câte 25 de puncte; în caz de egalitate 24 - 24 se continuă setul până în momentul în care una din cele două echipe obține o diferență de 2 puncte (29 - 27, 31 - 29 etc). În cazul în care este nevoie de jucarea ultimului set pentru desemnarea câștigătorului, acesta se joacă până la 15 (sau până la o diferență de două puncte).  
 
Clubul Școlar nr. 5, București, înființat în 1969, a pregătit de-a lungul anilor numeroși sportivi cu rezultate extraordinare la concursurile naționale și internaționale. Păstrând tradiția, își propune nu doar să promoveze mișcarea în rândul copiilor și tinerilor din ziua de astăzi, ci și să se asigure că le oferă alternative viabile de performanță și rezultate semnificative. La Clubul Sportiv Școlar nr. 5 se organizează cursuri de box, handbal, atletism, culturism, judo, karate, lupte și baschet, nu doar pentru adulți, ci și pentru copii. Sub îndrumarea antrenorilor experimentați, dornici să îi învețe și să îi instruiască pe copiii curioși, aceștia vor descoperi faptul că sportul are numeroase beneficii nu doar de ordin fizic, ci și emoțional. De asemenea, se organizează periodic și concursuri la care pot participa membrii clubului sportiv.
 
Dracula - Taekwondo-IT - Clasa mondială E2 
Medaliile prezentate aici au fost realizate de către compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferite participanților și sau câștigătorilor la competiția bucureșteană de arte marțiale – stilul Taekwondo. Taekwondo transcris și ca Taekwon-Do sau Tae Kwon Do) este o artă marțială coreeană caracterizată în special prin lovituri înalte cu piciorul și lovituri cu pumnul. Taekwondo este unul dintre sporturile naționale coreene, practicat de peste 2000 mii de ani, reprezentând unul dintre cele mai vechi arte marțiale. Recent intrat în categoria sporturilor olimpice, practicarea acestui sport în întreaga lume este structurată și administrată de către Federația Mondială de Taekwondo. În România practicarea acestui sport se realizează sub coordonarea Federației Române de Taekwondo, la conducerea căreia astăzi (anul 2023) se află Constantin Apostol, maestru internațional 7 DAN. Conform regulamentului  internațional, lupta dintre cei doi sportivi ai meciului de taekwondo este caracterizată de lovituri în mare parte ale membrelor inferioare, punctate corespunzător de către sistemul electronic pus la dispoziție, dar și de arbitri, iar lovitura cu pumnul trebuie să fie precisă și conform regulamentului pentru a fi punctată. Sportivii poartă echipamente de protecție pe cea mai mare parte a corpului (cască de protecție dotată cu senzori electronici, protecție dentară, vesta dotată cu senzori pentru punctare, protecții pentru antebrațe, mănuși, tibiere și metatarsiene dotate cu senzori electronici pentru a fi realizată punctarea loviturilor.) Meciurile sportivilor sunt atent coordonate de către arbitri. Aceștia sunt în număr total de trei pe suprafața de luptă, unul central, menit să stabilească ordinea meciului prin acordarea penalizărilor corespunzătoare, ceilalți doi stând în colțuri opuse alte saltelei, ținând în mână judge box-ul, un dispozitiv pentru acordarea anumitor tipuri de puncte, în funcție de lovitura fiecărui sportiv în parte. La masa suprafeței există un arbitru care se ocupă de partea tehnică a meciului de taekwondo, lucrând la sistemul incorporat într-un dispozitiv. Un alt arbitru ține evidența fiecărui meci în parte pe o hârtie specială, în cazul unei posibile erori la nivelul echipamentelor. Ultimul arbitru, este cel de la Video-Replay, un sistem de contestare a deciziilor luate.
 
Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, iar mai jos pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură bucureștene, din vremuri diferite, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate.
 
Palatul Principelui Barbu Știrbey
Casa Grigore Capșa
Palatul Bragadiru
Palatul Dacia - România (Strada Lipscani)
Palatul doamnei Crețulescu
Palatul Dunărea
Palatul Episcopal Catolic
Palatul Ionel I.C. Brătianu
Palatul Jandarmeriei 
(azi I.G.P. - Inspectoratul general al Poliției)
Palatul Monitorul Oficial
Palatul Gr.C.Cantacuzino
Palatul Liga Culturală
Palatul Societății funcționarilor publici 
Palatul Cotroceni
Palatul Justiției
Palatul Cassei
Palatul domnului Al.G.Florescu
Bulevardul Gen.Magheru
Bulevardul Colței
Muzeul național al țăranului român Dimitrie Gusti
Muzeul satului și de artă populară - Dumitra - Alba - XIX

___________ooOoo_________

O ACȚIUNE ROMÂNEASCĂ
ÎN LIMBA ENGLEZĂ
CU CUPOANE DETAȘABILE 
 
MINERVA (Roumania) 
Oil Company Limited - 25 acțiuni
Detaliu vignetă de pe o felicitare franceză
Detaliu vignetă de pe un set de 6 cupoane
de raționalizare a bunurilor de larg consum
din vremea războiului civil spaniol
con_dorul@yahoo.com
MOUSAIOS - 13.09.2024

Niciun comentariu: