Epaminonda's Blog.....: CASALMAGGIORE

Mai jos am postat și alte fotografii reprezentând monumente de

cultură și arhitectură, din vremuri diferite, din localitatea italiană

CASALMAGGIORE, provincia LOMBARDIA și o vedere generală.

Deasupra am postat un certificat de acțiuni al unei

bănci din această localitate.

Poduri peste râul Po

Strada Gării

Strada Martelli

Sanctuarul Madonna della Fontana

aspecte din interior

Turnul Estense

Piața Garibaldi

Restaurantul Lido

Panoramă peste râul Po

Panorame

Domul Sf.Ștefan

Domul Sf.Ștefan - vedere interior

Gara

Biserica Sf.Francisc

Biserica veche

Poduri peste râul Po

Podul feroviar

Podul rutier

Arhitectura locală

Trimiteri poștale

Vedere generală

Insignă locală

xxx

UN DIALOG EPIGRAMATIC

O VORBĂ DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

O PASTILĂ DE UMOR

____________xxx____________

CÂTEVA
PLACHETE ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL PRAHOVA

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Muzeul "Conacul Bellu" Urlați

Georges de Bellio 1828 - 1894

Muzeul “Conacul Bellu” din Urlați este un monument istoric și de arhitectură, construit în stilul arhitectonic vechi românesc, la jumătatea secolului al XIX-lea. El aparține Muzeului Județean Prahova și este situat pe strada Orzoaia de Sus, la nr.2. A fost casa familiei baronului Alexandru Bellu, care în anul 1926 a donat-o Academiei Române. În 1953 complexul a intrat în patrimoniul muzeal. Din 1954 a funcționat ca muzeu regional, până când a intrat în componența Complexului Muzeal Prahova. Muzeul adăpostește un patrimoniu mixt de artă plastică și decorativă, etnografică (ceramică, țesături, unelte, covoare românești din secolul al XIX-lea), cărți rare în ediții de lux, picturi din secolul al XIX-lea, faianță, mobilier stil din diverse epoci, artă orientală și extrem-orientală (vase și stampe japoneze, vase de aramă, mobilier), icoane și arme din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Mobilierul expus a aparținut aproape în totalitate familiei Bellu. Tot din colecția Bellu sunt tablourile: Portret de bărbat de Pavel Dincovici, Țărancă de Eugen Maximovici (1857-1926), Bătrân cerșetor de Theodor Aman, icoane, candelabre, sfeșnice, vasele orientale, o statuetă de bronz – copie – Venus din Millo, un cap de copil din lut, un cap de satir (divinitate rustică din mitologia greacă) din plumb, o casetă de farmacie, precum și valoroase litografii realizate de Caro, Popp de Szatamry la jumătatea secolului al XIX-lea. Remarcabile sunt unele elemente arhitecturale precum: coloane și capiteluri, chenare de uși și ferestre sculptate în piatră din veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea.

Urlați este un oraș din județul Prahova care include și localitățile; Arioneștii Noi, Arioneștii Vechi, Cherba, Jercălăi, Orzoaia de Jos, Orzoaia de Sus, Schiau, Ulmi, Valea Bobului, Valea Crângului, Valea Mieilor, Valea Nucetului, Valea Pietrei, Valea Seman și Valea Urloii. La recensământul din anul 2011 populația orașului număra 10541 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români - 93,84%, romi - 1,29% și restul - necunoscută. Din punct de vedere confesional, structura populației se prezintă astăzi aproximativ astfel: ortodocși – 94,15% și restul – nedeclarată. Documentar Urlațiul este atestat pentru prima oară într-un hrisov semnat de Neagoe Basarab, la data de 16 martie 1515, prin care voievodul întărea mai multe ocine mănăstirii Snagov și în care printre martori se afla și boierul Oancea din Urlați. E de notorietate că pe aceste meleaguri a deșinut terenuri părinții pașoptistului Nicolae Bălcescu. Orașul Urlați este situat pe Drumul Vinului și face parte dintr-un areal bogat in vestigii istorice de mare importanță, înconjurate de un cadru natural de o frumusețe deosebită, caracteristică regiunii viticole Dealu Mare. Acest atu ii confera o serie de oportunitati din punctul de vedere al atractivității turistice.

Georges de Bellio, în limba română George Bellu, a fost un colecționar de artă și un medic homeopatic român, care s-a născut la data de 20 februarie 1828 la București și a decedat la data de 26 ianuarie 1894 la Paris, unde a trăit din 1851. Venind din nobilimea armaniană și românească, cu o mare avere, a fost patron și unul dintre primii admiratori ai impresionismului, frecventând pictori precum Manet, Monet, Pissarro, Sisley sau Renoir. Se știe că marele Renoir a pictat un portret lui Bellu. Marele iubitor de artă – George Bellu – nu se mulțumea doar să achizioneze opere ci își susținea financiar prietenii pictori. Între el și marele Monet s-a legat de asemeni o pritenie profundă și pentru toată viața. Se știe că a achiziționat două și din operele acestul mare pictor (Monet). Terenul pe care se află Cimitirul bucureștean Bellu este o moștenire din partea lui Barbu Bellu, rudă cu George Bellu.

Placheta - Muzeul memorial ''Cezar Petrescu'' Bușteni
40 de ani 1967 - 2007
Muzeul județea de istorie și arheologie Prahova

Casa memorială „Cezar Petrescu” din Bușteni este o secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, fiind situat pe strada Tudor Vladimirescu, nr.1. Clădirea-monument istoric a fost construită în anul 1918 de familia avocaților Elena și Dionisie Hobilescu, care a locuit-o temporar, până în 1937, când a fost cumpărată de Cezar Petrescu, care a locuit aici cu familia în perioada 1937 - 1961. Muzeul memorial “Cezar Petrescu" din Bușteni s-a deschis la 17 decembrie 1967, în casa în care scriitorul s-a statornicit în anul 1937. Interiorul casei, păstrând neștirbit vechiul stil: mobilier rustic, scoarțe vechi, ceramică românească, statui și tablouri, peste 10000 de volume de carte, ziare și reviste, dezvăluie la Cezar Petrescu două trăsături majore: prețuirea pentru arta populară și marea-i pasiune pentru carte. La intrarea în muzeu vizitatorul este întâmpinat de semne ale prieteniei lui Cezar Petrescu cu artiștii plastici ai epocii: statuile celor trei martiri Horia, Cloșca și Crișan, dăruite scriitorului de sculptorul Oscar Han, sau tablouri semnate Iser, Jiquidi ori Demian. Sufrageria ilustrează prin obiectele expuse aici, dragostea scriitorului pentru arta populară și bunul gust: mobilier lucrat în stil popular, ceramică din Transilvania, o icoană pe sticlă. Două tablouri semnate Bilțiu- Dăncuș completează acest interior. In biroul de primire, mobilierul a fost comandat special după gustul scriitorului, covorul a fost realizat în cel mai autentic stil oltenesc și perdelele lucrate ornamental pe pânză topită. Biblioteca numără peste 1700 volume, majoritatea în limba franceză. Etajul al II-lea al casei reprezintă locul unde scriitorul se retrăgea să lucreze. Camera de lucru (biroul de iarnă) păstrează masa de lucru a scriitorului, fotoliul și uneltele zilnice de scris, scrumiera (a fost un fumător pasionat), ibricul și serviciul de cafea. Biroul de vară era reprezentat de veranda, unde pe masa de lucru a rămas un ultim articol, iar alături, pe o măsuță rotundă, veghează și astăzi serviciul de cafea, alături de țigări și medicamente. Cu excepția dormitorului, în toate încăperile de la acest nivel al casei, sunt biblioteci, adăpostind cele 10000 volume, cât numără biblioteca scriitorului.

Bușteni este un oraș din județul Prahova, care mai include localitatea Poiana Țapului, fiind situat la 135 km depărtare de București. Altitudinea medie a orașului Bușteni este de 850 m. Este una din cele mai populare stațiuni de munte, oferind panorame spectaculoase, o mulțime de oportunități și activități de vacanță, de la schi la excursii montane. La recensământul din anul 2011 orașul număra 8894 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 94,33% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională a populației orașului astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 93,22% și restul – nedeclarată sau altă religie. Practic nu există un document care să ateste cu siguranță începuturile localității. Sursele vremii amintesc doar că pe la sfârșitul veacului al XVII-lea „nici vorbă nu era de vreun sat”. Cel mai important an este 1782, când domnitorul Mihai Șuțu înființează, cu 24 de familii de scutelnici ai Mnăstirii Sinaia, primul cătun - Izvorul, care va fi la originea apariției viitoarelor așezări de mai târziu. Pe la 1790 se spune că locul unde Valea Cerbului se varsă în râul Prahova, se numea „La Bușteni”, terenul nefiind locuit, dar aglomerat cu buștenii cărați de ape, de aici și numele viitoarel localități – Bușteni. Enumăr mai jos câteva atracții turistice ale acestei localități; Crucea de pe Caraiman, Casa-muzeu Cezar Petrescu, Castelul Cantacuzino, Biserica Domnească și Mănăstirea Caraiman. E de notorietate faptul că localitatea are un mare potențial turistic, atât iarna cât și vara.

Cezar Petrescu (1892 – 1961) a fost un romancier, nuvelist, traducător și gazetar român, redactor la Adevărul, Dimineața, Bucovina, Țara nouă, Voința, fondator și codirector, alături de Pamfil Șeicaru, al revistei social-politice și culturale Hiena. A scris romanul în 2 volume – Întunecare.

Insigna - Liceul Militar Dimitrie Cantemir 1964 Breaza 2014

Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” a fost înfiinţat la data de 4 iunie 1912 la Mănăstirea Dealu (Târgovişte). Din 1929 s-a numit Liceul Militar „Nicolae Filipescu”. În noiembrie 1940 a fost transferat la Predeal unde funcţionează până în 1948. A dat ţării în cei 36 de ani de existenţă 33 de promoţii însumând 1282 de absolvenţi. După război, în anul 1949, liceul a fost reînfiinţat la Roman. În 1950 a fost redislocat la Predeal, unde a funcţionat încă 4 ani. În 1953 a absolvit prima promoţie după război. Din 1954 este dislocat în oraşul Breaza, pe Bulevardul Republicii la nr.75. La 4 iunie 2007, la aniversarea a 95 de ani de existenţă, şeful Statului Major al Forţelor Terestre conferea colegiului „Emblema de Onoare a Forţelor Terestre”. Cu acelaşi prilej, instituţiei i-a fost înmânat Steagul de identificare. Pe 4 iunie 2012, la împlinirea a 100 de ani de nobilă şi demnă existenţă, Drapelul de luptă al colegiului a fost decorat cu Ordinul “Virtutea Militară în grad de Cavaler”, cu însemn pentru militari, de pace. Încadrat armonios în învăţământul preuniversitar românesc, Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” s-a transformat, începând cu anul şcolar 2014-2015, în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, conform ordinului nr. 3280/10.04.2014, emis de ministrul Educaţiei Naţionale. De-a lungul a peste un secol de existenţă, Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” a dat ţării peste 13000 de absolvenţi, cuprinşi în 92 de promoţii, a căror reuşită confirmă şi consolidează valoarea acestui lăcaş militar de învăţământ, cultură şi educaţie. Cei mai mulţi au îmbrăţişat şi s-au remarcat în cariera militară, peste 200 fiind avansaţi la gradul de general. Alţi absolvenţi au devenit academicieni de renume, medici militari şi civili excepţionali, miniştri, ambasadori, profesori universitari, cercetători ştiinţifici. Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” se prezintă ca o instituţie de învăţământ preuniversitar performantă a Armatei României, care asigură însuşirea temeinică a cunoştinţelor ştiinţifice, de cultură generală şi militară necesare elevilor pentru a putea continua studiile în instituţiile militare de învăţământ superior şi postliceal.

Breaza este un oraș din județul Prahova, zona subcarpatică. Localitatea a fost declarată stațiune balneo-climaterică încă din anul 1928. Prima atestare documentară a localității nparvine din anul 1503, când în Registrele Brașovului este amintit negustorul Neagoe din Breaza. La Breaza a funcționat vamă cu Ardealul între anii 1834 până în anul 1852, când a fost mutată la Predeal. La recensământul din anul 2011 populația orașului număra 15938 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002), dintre care: români – 96,84% și restul – necunoscută sau altă etnie. Structura confesională aproximativă a populației orașului se prezintă astăzi astfel: ortodocși – 95,98% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Dimitrie Cantemir (născut 26 octombrie 1673 şi decedat 21 august 1723) a fost domn al Moldovei (martie - aprilie 1639 şi 1710 - 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic şi scriitor moldovean. S-a născut într-o familie nobilă, în localitatea Silişteni, comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui. Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având încredere în el, dar noul domn-cărturar a încheiat la Luţk, în Rusia, la 2/13 aprilie 1711 un tratat secret de alianţă cu Petru cel Mare, în speranţa eliberării ţării de sub dominaţia turcă şi precizând integritatea graniţelor şi faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. În politica externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi şi a fost împotriva transformării ţăranilor liberi în şerbi. După numai un an de domnie (1710-1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce creştinii au fost înfrânţi de turci la Stănileşti, pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu familia sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei şi Franţei la Înalta Poartă) şi a desfăşurat o activitate ştiinţifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu feudal şi a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la cartografierea Rusiei şi a lucrat în sistem Mercator. Colecţia sa de hărţi, scrise în latină, se află în Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor, susţinând latinitatea limbii şi a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că limba româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referinţă fundamentală pentru corifeii Şcolii Ardelene. A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714. În opera lui Cantemir, influenţată de umanismul renaşterii şi de gândirea înaintată din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. Este considerat până astăzi unul dintre marii umanişti ai Europei. Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică, în zona Derbent 1723 şi a fost înmormântat în Rusia, la Dimitrovka, în biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale. Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, repatriate graţie lui Nicolae Iorga, în 1935.

Insigna - Școala de schi Sinaia

Sinaia este un oraș situat în județul Prahova, România, pe valea Pahovei, la poalele Munților Bucegi, cunoscut mai ales datorită importanței sale turistice. Orașul este situat la circa 60 kilometri nord-vest de Ploiești și la 50 kilometri sud de Brașov. Altitudinea medie a orașului este de 880 de metri, orașul numărând aproximativ 10500 de locuitori. În secolul al XVII-lea această zonă era nelocuită. Primii locuitori care s-au stabilit în pădurea virgină de aici au fost călugării mănăstirii Sinaia, ctitorită între anii 1690-1695 de către Marele Spătar Maihail Cantacuzino, precum și niște scutelnici care se ocupau cu paza mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea a fost denumită astfel după călătoria spătarului în Palestina și Peninsula Sinai. Sus am postat stema orașului iar dedesubt pozele câtorva clădiri interesante din Sinaia.

Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc.

Insigna - Expo fotbal Ploiești 1985

Manifestarea numismatică culturală și sportivă “EXPO FOTBAL” s-a permanentizat la Ploiești prin inițiativa și strădania inimosului localnic Manu Nicolae. Acesta era un mare pasionat de sport, în special fotbal, și medalistică, în special insignografie. Și astfel din 26 iunie 1982, în orașul aurului negru românesc – Ploiești, au loc anual întâlniri și expoziții ale iubitorilor de fotbal și de insigne sub genericul EXPO FOTBAL PLOIEȘTI.

Municipiul Ploiești este unul dintre marile orașe ale României și reședință a județului Prahova, fiind situat la 60 de kilometri depărtare de București. Municipiul Ploiești se găsește în apropierea regiunii viticole Dealul Mare-Valea Călugărească și are acces direct la Valea Prahovei, cea mai importantă zonă de turism alpin din România. Ploieștiul este un important nod de transport, situându-se pe drumurile care leagă capitala București de provinciile istorice Transilvania și Moldova. este supranumit „capitala aurului negru”, orașul fiind vechi centru al industriei petroliere, având patru rafinării și alte industrii legate de această ramură (construcții de mașini, echipamente electrice, întreținere). Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă faptul că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din anul 1567, semnat de către domnitorul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului Ploieșți precum și fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură din Ploiești, din vremuri diferite.

Halele

Muzeul de istorie

Liceul Mihai Viteazul

Muzeul de artă

Muzeul Ion Luca Caragiale

Palatul Culturii

Hotelul Berbec

Liceul Petru și Pavel

Gara de Sud

Strada Franceză

Strada Golești

Palatul administrativ

Prahova este un județ aflat în regiunea istorică Muntenia din România.Este cel mai populat județ din România (cu excepția capitalei București, oraș aflat în vecinătatea sa, la sud) deși este doar al 33-lea din țară ca suprafață. Județul se întinde pe o suprafață de 4716 kilometri pătrați, numără aproximativ 830000 de locuitori și își are reședința în municipiul Ploiești. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Ploiești și Câmpina, 12 orașe - Azuga, Băicoi, Boldești - Scăieni, Breaza, Bușteni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Sinaia, Slănic, Urlași, Văleni de Munte și 90 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Prahova precum, iar mai jos fotografiile câtorva monumente de cultură și arhitectură, din județul Prahova, câteva cărți poștale ilustrate dar și alte frumoase locuri de vizitat în acest județ.