Epaminonda's Blog.....: ORCHIES

Mai jos am postat și alte fotografii cu monumente de cultură

și arhitectură din localitatea franceză ORCHIES, departamentul

NORD, regiunea NORD PAS DE CALAIS, din perioade diferite

de timp, câteva trimiteri poștale ilustrate, vederi generale,

vederi aeriene, un jeton, două insigne, o acțiune și un cec local.

Monumentul eroilor locali din primul război mondial

Gara

Castelul de apă

Chioșcul din Piața Gambetta

Proprietatea Bar

Biserica

Primăria

Piața Mare

Piața Beffroi și Biserica

Strada Bisericii și Biserica în reconstrucție

Strada Gării

Trecerea la nivel cu calea ferată

Turnul Diavolului

Vila Vignette

Vedere din aer

Vederi generale

Trimiteri poștale

Acțiune locală

Cec bancă locală

Set două insigne locale

Jeton local

***

O PASTILĂ DE UMOR

DIALOG EPIGRAMATIC

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

_________xxx________

CÂTEVA INSIGNE,

O MEDALIE ȘI O PLACHETĂ

DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Insigna - A.S. Aeronautica București (Asociația sportivă)

Naviga Amiral Murgescu

A.S. Aeronautica a fost o asociaţie sportivă de aviaţie cu vechi tradiţii din Bucureşti. În scopul confirmării şi recunoaşterii calităţii piloţilor români, asociaţia organizează un raid african cu trei avioane de şcoală peste continentul african.

Ioan Murgescu a fost un amiral român, care a îndeplinit funcția de comandant al Marinei militare române între anii 1874-1877, 1877-1879 și 1888-1901. El s-a născut la data de 27 martie 1846 în Buzău și a decedat la data de 5 martie 1913 în București. A fost înmormântat în Cimitirul Belu cu onorurile militare cuvenite, discursul de adio fiind rostit de către Ion I C Brătianu. În semn de omagiere a personalității sale, numele său este purtat de către prima navă românească de război construită în întregime în România, la Galați, în anul 1939, care a fost puitorul de mine "Amiralul Murgescu", de Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu" și de Școala cu clasele I-VIII "Viceamiral Ioan Murgescu" din comuna Valu lui Traian din județul Constanța.

Plachetă - Direcția medicală

Direcţia medicală este organul central de specialitate al Ministerului Apărării Naţionale care elaborează concepţia unitară pentru organizarea, dotarea şi funcţionarea sistemului de asistenţă medicală şi veterinară în armată, în timp de pace, în situaţii de criză sau de război, precum şi pentru perfecţionarea şi modernizarea continuă a activităţilor de asistenţă medicală, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, păstrării şi îmbunătăţirii stării de sănătate necesară menţinerii permanente a unei capacităţi ridicate de luptă a efectivelor armatei. Asigură îndeplinirea obiectivelor de parteneriat şi elaborează standardele militare operaţionale şi administrative în baza acordurilor de standardizare şi a publicaţiilor aliate în domeniul medico-militar, în scopul interoperabilităţii Armatei României cu structurile militare N.A.T.O.. În activitatea specifică Direcţia medicală cooperează cu structurile de conducere militare, Casa asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, Ministerul Sănatăţii Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi cu autorităţile civile care au responsabilităţi în activitatea de asistenţă medicală, sanitar- farmaceutică şi sanitar veterinară. Sus sunt postate două logo-uri ale instituției.

Insignă - Direcția medicală

Componentele domeniului de responsabilitate al Directiei medicale sunt urmatoarele:

a. Asigurarea medicală operaţională; - este parte integrantă a logisticii forţelor şi reprezintă ansamblul activităţilor de asistenţă medicală, evacuare medicală şi suprt logistic medical al efectivelor, în funcţie de cerinţele operaţionale, pe timpul generării, afluirii, derulării misiunilor în teatrele de operaţii, defluirii şi regenerării.

b. Asistenţa medicală profilactică şi curativă care se realizează prin:
    - asistenţă medicală ambulatorie;
    - asistenţă medicală primară;
    - asistenţă medicală spitalicească;
    - asistenţa medicală dentară;

c. Asigurarea farmaceutică şi de suport logistic medical pentru structurile medicale operaţionale cu: medicamente, materiale sanitar-farmaceutice şi dispozitive medicale, intră în competenţa structurilor specializate ale Direcţiei medicale, conform reglementărilor legale în vigoare, fiind finanţată integral de la bugetul de stat.

d. Asistenţa medicală de recuperare, urmăreşte refacerea stării de sănătate a personalului militar şi civil al armatei şi se asigură prin unităţi medicale de specialitate ale Ministerului Apărării.

e. Expertiza medico-militară; este o activitate medicală integrată şi multidisciplinară care cuprinde:
- expertiza medico-militară în procesul de selecţionare a persoanelor care optează pentru cariera militară;
- expertiza medico-militară a personalului Ministerului Apărării, este o componentă a activităţii de evaluare a stării de sănătate;

f. Inspecţia sanitară de stat şi inspecţia sanitară veterinară de stat, sunt activităţi profilactice specifice, de specialitate, finanţate integral de la bugetul de stat;

g. Cercetarea ştiinţifică medico-militară avînd ca obiective:

- protecţia medicală specifică şi nespecifică a militarilor şi a populaţiei civile împotriva efectelor armelor chimice, biologice, radiologice şi nucleare (C.B.R.N.);
- protecţia militarilor împotriva efectelor stresului fizic şi psihic prelungit;

h. Realizarea de produse farmaceutice destinate tratamentului şi profilaxiei bolilor produse de agenţii C.B.R.N. prin unităţile de producţie specializate, subordonate Direcţiei medicale şi/sau în colaborare cu alte unităţi de profil.

i. Învăţământul medico-militar şi managementul resurselor umane. Este un element esenţial în formarea personalului medical şi sanitar militar calificat şi capabil să îndeplinescă sarcinile specifice.

Funcţiile principale ale Direcţiei medicale:

Realizarea asistenţei medicale curativo - profilactice în armată, se desfăşoară prin următoarele formaţiuni medicale şi farmaceutice:
- Centrul de Medicină Diagnostic şi Tratament
- Spitalele militare teritoriale,
- Centrele medicale de sănătate din subordinea spitalelor militare;
- Centrele zonale farmaceutice şi centrale.

Funcţiile complementare ale Direcţiei medicale sunt:
- Elaborarea şi aplicarea programelor de sănătate în armată;
- Identificarea factorilor de mediu, inclusiv a celor cu risc profesional şi impact direct asupra stării de sănătate, precum şi elaborarea şi aplicarea măsurilor de protecţie.
- Asistenţa medicală recuperatorie a personalului din armată.
Atributiile direcției medicale sunt:

- organizarea, dotarea şi funcţionarea sistemului de asistenţă medicală şi sanitar veterinară în armată în timp de pace, în situaţii de criză sau de război şi managementul resurselor umane şi de mobilizare;

- elaborarea şi aplicarea programelor de sănătate în armată şi asigurarea pregătirii operative pentru luptă şi de specialitate;

- perfecţionarea şi modernizarea continuă a activităţilor de asistenţă medicală curativo-profilactică în armată;

- identificarea factorilor de mediu, inclusiv a celor cu risc profesional, cu impact direct asupra stării de sănătate, precum şi elaborarea şi aplicarea măsurilor de protecţie;

- realizarea expertizei medico-militare în Ministerul Apărării;

- asistenţa medicală recuperatorie a personalului din armată;

- coordonarea activităţii de învăţământ medico-militar, de cercetare ştiinţifică medicală şi medico-militară şi de informatică medicală;

- asigurarea cu materiale sanitar – farmaceutice, marketingul suportului medical (medicamente şi materiale sanitare, instrumente, aparate şi echipamente medicale, activităţi service) şi a asistenţei sanitar veterinare. Instituția este situată în București pe strada Institutul Medico-Militar, nr. 3-5, București.

Insigna - Cercul numismatic 5 ani C.C.A. 1976 - 1981

(Casa centrală a Armatei)

Numismatica (gr. numisma și lat. nummus, - monedă, ban) este știința auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile de monede, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt monedele confecționate și raporturile dintre diferitele categorii de monedă. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Monedele au apărut din timpuri străvechi, ca obiecte din materiale nemetalice folosite pe rol bani.

Palatul Cercul Militar Național este este o clădire din Bucureşti care găzduiește instituția centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum și de imagine, reprezentare și protocol. Lucrările pentru construcția Palatului Cercului Militar Național au început în anul 1911, deși terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ștefănescu și E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofițerilor din garnizoana București, organizație a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donații, subscripții și cotizații ale ofițerilor (circa 80%), precum și din subvenții de stat și împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Național a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăștinos.

George Enescu 1881 - 1955

2005 - Anul George Enescu

50 de ani de la trecerea în neființă a marelui muzician

George Enescu (născut 19 august 1881 în localitatea Liveni-Vârnav, azi George Enescu, județul Botoșani și decedat la data de 4 mai 1955 la Paris) a fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor. Este considerat cel mai important muzician român. Din creația sa amintesc; opera Oedip, Poema română, Rapsodiile române nr.1 și 2, Suitele orchestrale nr.1, 2 și 3, Simfoniile nr.1,2 și 3, Cvartetele pentru coarde nr.1 și 2, Sonatele pentru vioară nr.1, 2 și 3, Sonatele pentru violoncel nr.1 și 2, Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Cvintetele pentru pian nr.1 și 2, Sitele pentru pian nr. 1, 2 și 3, etc.

Ateneul Român este o sală de concerte din Bucureşti, clădire situată pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu (partea nordică a Pieței Palatului). Tot aici se află şi sediul Filarmonicii George Enescu. Edificiu-simbol al culturii nationale, Ateneul Roman, construit in inima Bucurestilor in perioada anilor 1886-1889, a devenit exponentul arhitectonic si spiritual nu doar al unui oras, al unei Capitale, ci al unei natiuni. Aici au conferentiat marile personalitati si savanti ai Romaniei, aici au concertat toti consacratii si tinerii artisti profesionisti ai tarii, aici au urcat pe podium multe formatii si solisti de nivel mondial, aici s-au lansat “in prima auditie“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expozitii ample, retrospective de pictura si sculptura ale maestrilor artei plastice nationale, aici s-au perindat regi si regine, oameni politici si oaspeti de seama de peste hotare spre a participa la evenimente de importanta nationala si universala intr-un cuvant, la Ateneul Roman s-au petrecut momente de anvergura istorica ce s-au inscris in cartea de aur a poporului nostru. Putini stiu astazi ca Palatul Ateneului Roman s-a cladit cu banii dintr-o subscriptie publica, in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), apelul adresat cetatenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societatii Ateneul Roman, sunand ca o chemare populara, printr-un slogan de-a dreptul comic si banal: "Dati un leu pentru Ateneu!". Ideea apelului s-a transformat surprinzator intr-o lectie de unitate, de trezire a constiintei nationale. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de un manunchi de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), cladirea de forma circulara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicarii unui circ. Inspirat din vechile temple grecesti, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular. La parter, impresionantul hol din marmura inglobeaza cele 12 coloane dorice de sustinere a salii de concerte. Patru scari monumentale in spirala de tip baroc din marmura de Carrara, desfasurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legatura cu sala si anexele (birouri, sali de repetitii, cabine pentru solisti si dirijor etc.). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter si doua randuri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o loja centrala) ofera o vizibilitate perfecta din orice colt si o auditie impecabila. Perfectiunea sunetului se datoreaza imensei cupole (bogat decorata) care "absoarbe" fondul instrumental si vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberatie catre auditori, cu intreaga gama de armonice pana la cele mai fine culori timbrale si nuante. Se pare ca acustica exceptionala a cavitatii sonore, proprii Ateneului Roman, aplasat sala printre cele mai reusite constructii de acest gen nu doar din Europa, ci din intreaga lume. Fresca, evocand istoria poporului roman in 25 de episoade, realizata timp de cinci ani de catre pictorul Costin Petrescu, orga instalata in 1939 in urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele imbunatatiri tehnice produse dupa cutremurele de pamant si bombardamentul din 1944, de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, dar mai ales modificarile din 1966-1967 (introducerea aerului conditionat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, largirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Roman intr-un complex arhitectural singular in centrul Capitalei. De peste o jumatate de veac, a devenit sediul Filarmonicii "George Enescu", iar din 1958 "Cartierul general" al Festivalurilor Internationale "George Enescu". Templu al artei si culturii romanesti, Ateneul Roman ramane, la cei 120 de ani, nu doar o cladire de patrimoniu universal, reprezentativa ca arhitectura pentru Romania si Balcani (cu trimitere la antichitatea greceasca), ci si un simbol de traditie spirituala a unui popor. Iar daca fundatia circulara initiala, nicicand nu a fost visata de fondatori, arhitecti si constructori ca forma ideala pentru un monument arhitectonic (au existat glasuri in epoca ce au criticat solutia tehnica insolita), iata ca timpul a harazit urmasilor culturii vechii Dacii sa devina o scena turnanta nu doar a istoriei, ci si a artei in contextul Europei. "Calare" pe trei secole (fundatia ecvestra s-a dovedit bazaltica), Ateneul Roman si-a deschis larg portile unor spirite universale luminate, ce si-au dat intalnire la Bucuresti, spre a se infrati cu autohtonii meleagurilor de la gurile Dunarii. Desi ctitorii au visat ca toate artele surori sa-si afle locul sub cupola acestui for cultural, totusi se pare ca putini si-au dat seama ca acustica naturala exceptionala a salii ofera doar muzicii un climat de afirmare plenara, singulara, devenind casa parinteasca pentru marile personalitati si talente ale lumii. A concerta pe podiumul Ateneului Roman din Bucuresti echivaleaza astazi in arta lirica cu aparitia pe scena Teatrului Scala din Milano. Templul din inima Capitalei, zidit in urma cu 120 de ani, s-a transformat in "cartea de vizita" nepieritoare a Romaniei contemporane. (autorul acestei prezentări - muzicolog Viorel Cosma)

Despre Fresca Ateneului Român. In sfera aceluiasi interes pentru decoratie intra si preocuparea constanta formulata de C. Exarhu si Al. Odobescu inca din 1888, de a se realiza o monumentala fresca pe peretele circular al salii, fresca ce trebuie sa evoce momentele cele mai importante ale istoriei noastre nationale, dar in acelasi timp sa creeze o imagine fidela a specificitatii sufletului romanesc.Propunand in anul 1901, un proiect in spiritul celor aratate mai sus pictorul Stefan Popescu dorea realizarea acestei picturi de 300 mp pe panza, considerand ca astfel nu va trebui sa fie inchisa sala pentru un timp. Dar lipsa de fonduri suficiente face ca proiectul sa taraganeze multi ani. In sfarsit, este acceptat proiectul prof. Costin Petrescu pentru realizarea unei fresce ce reprezinta in 25 de episoade momente importante din istoria romanilor. Fondurile au provenit din subscriptie publica. Lucrarea in lungime de 75 mp si latime de 3 m inceputa in 1933 in tehnica "al Fresco" va fi inaugurata la 26 mai 1938. Consideram ca este interesanta o succinta descriere a scenelor deoarece valoarea lor ideatica este net superioara valorii artistice, fapt ce nu ne surprinde avand in vedere caracterul programatic al lucrarii si necesitatea de a supune compozitia, desenul si culoarea spatiului oferit, intr-un ansamblu cu anumite coordonate plastice si decorative. Dar sa urmarim succesiunea episoadelor:

Traian patrunde in Dacia. Imparatul este prezentat in statul sau major, langa podul peste Dunare de la Turnu Severin.
Colonizarea Daciei. In fundal se vede monumentul de la Adam-Clissi. Legionarii patrund in Dacia.
Contopirea dacilor cu romanii este prezentata prin idila dintre o tanara daca si un soldat roman. Stela funerara reprezinta o piesa gasita in timpul sapaturilor de la Alba Iulia.
La orizont o sentinela romana strajuieste hotarul. Norii negri simbolizeaza apropiatele invazii barbare.
Invazia barbarilor.
Inceputul vietii romanesti patriarhale. Norii se risipesc, iar populatia coboara din munti si ridica locuinte si salas de inchinaciune.
Statornicirea: taranul roman isi pregateste armele: arcul si securea.
Descalecatul: de peste munti se iveste un cavaler calare, pe care populatia il primeste cu paine si sare.
Statul Militar: Mircea cel Batran parlamenteaza cu trimisii turci.
Statul Administrativ: in curtea Manastirii Moldovita, Alexandru cel Bun imparte dregatoriile statului.
Cruciada romanilor: Iancu de Hunedoara, Vlad dracul si Stefan al doilea ridica o oaste pentru izgonirea turcilor. In fundal apare castelul de la Hunedoara si Cetatea Poenari de la Arges. Figura lui Tepes Voda se zareste ca o umbra misterioasa.
Vremea lui Stefan cel Mare. Un taran isi face lance din fierul coasei. Stefan in fata Cetatii Sucevei primeste pe trimisii Papei care ii aduc spada si titlul de "Ostas al lui Christ".
Epoca de pace si credinta. Neagoe Basarab si familia sa ies din Biserica episcopala de la Curtea de Arges (deasupra lojii Romaniei).
Epoca lui Mihai Viteazul. Domnitorul intregitor al neamului se pregateste sa intre in Alba Iulia.
Epocile culturale: Matei Basarab, Vasile Lupu (in fundal Cetatea Targoviste si Biserica 3 Ierarhi), Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu (Manastirea Hurezu si mesterul ei Parvu Mutu).
Rascoala lui Horia, Closca si Crisan. Cei trei eroi sunt prezentati in fata bisericii de la Tebea (Tara motilor). Gheorghe Lazar apare ca un personaj de legatura intre acest episod si cel care reprezinta miscarea lui Tudor Vladimirescu.
Domnul Tudor in fruntea pandurilor intra in Bucuresti si primeste din partea politiei, zapis de consfintire a drepturilor cerute de Adunarea poporului. Alaturi apare episcopul Argesului si o cula, indicand originea lui Tudor Vladimirescu.
Anul 1848, in Transilvania cu Avram Iancu care porneste la lupta.
Anul 1848, in Tara Romaneasca si Moldova. Bonjuristii fraternizeaza cu taranii.
Alexandru Ioan Cuza improprietareste taranii. In planul al doilea apare Kogalniceanu.
Unirea Principatelor in 1859. Doua femei in costume nationale deapana acelasi fir.
Carol I si razboiul de independenta. Domnitorul primeste un steag capturat de la inamic. In scena apare si I.C. Bratianu.
Realizarea intregirii nationale: 1918. Pe front soldati intre sarme ghimpate.
Regele Ferdinand I si Romania Mare. La Alba Iulia regele si regina Maria. In suita apare generalul Berthelot. Toti trec prin fata unor femei ce simbolizeaza Vechiul regat, Transilvania, Basarabia si Bucovina.
Ultima scena ar fi trebuit sa-l reprezinte pe Carol al II-lea, fondatorul orasului modern, care alaturi de Mihai I coboara in mijlocul poporului pentru a patrona stiintele, literatura, artele si industria. Varianta aleasa ulterior reprezinta poporul cu steaguri, care sarbatoreste infaptuirea Romaniei Mari. Din punct de vedere plastic aceasta ultima scena este tratata diferit fata de restul frescei, culoarea fiind mai vie si desenul mult mai liber.

In ansamblu, fresca este realizata intr-o maniera oarecum libera, putand vorbi de un stil realist plat. Dominanta cromatica este rece, abundand in cenusiuri. De aici efectul general usor estompat, fara accente plastice deosebite. Aceste caracteristici ale frescei ar putea semnifica la prima vedere ca lucrarea este lipsita de interes artistic. Totusi, in ansamblul salii aceste date devin intr-un fel calitati, lucrarea ocupandu-si locul sau cu discretie, ca un fel de pandant al tonurilor calde de rosu si auriu din luxurianta bogatie decorativa a cupolei. Slujind frumoasei idei ca istoria nationala trebuie prezentata ca o carte deschisa, in care fiecare privitor sa gaseasca ceva din maretia trecutului si astfel sa mediteze la valorile spirituale, morale ale poporului nostru, fresca Ateneului este semnificativa pentru caracterul emblematic al monumentului.
Aleea cu sculpturi: În perioada antebelică, aleile Grădinii Ateneului erau împodobite cu 16 busturi care reprezentau mari oameni politici, de cultură sau artiști români. Din păcate, acestea nu s-au păstrat, pentru că au fost distruse în anii regimului comunist: Mihai Eminescu de Ion Georgescu, Mihail Kogălniceanu de W.C.Hegel, P.S.Aurelian de W. C. Hegel, Ion Ghica de Iordănescu, Traian Demetrescu de Filip Marin, Dumitru Georgescu Kiriac de Oscar Han, Ienăchiţă Văcărescu de W. C. Hegel, Constantin Esarcu de W. C. Hegel, Gavriil Musicescu de Miliţa Petraşcu, C.A. Rosetti de I. Georgescu, Vasile Urechea-Alexandrescu de W. C. Hegel, generalul Ioan Emanoil Florescu de I. Georgescu, Grigore Tocilescu, Gheorghe Dem Teodorescu de Carol Storck, C. I. Stăncescu de W. C. Hegel și Theodor Şerbănescu de Filip Marin. În prezent, în Grădina Ateneului este amplasată o singură statuie, cea a lui Mihai Eminescu, executată în bronz, în 1963, de sculptorul Gheorghe D. Anghel.
Filarmonica "George Enescu" este instituţia muzicală reprezentativă a României. Fondată în aprilie 1868, "Societatea Filarmonică Română", sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. Primul concert a avut loc în 15 decembrie acelaşi an, sub bagheta initiatorului sau. După inaugurarea palatului Ateneului Roman, la 5 martie 1889, concertele au inceput sa se desfasoare in aceasta sala, asa cum se intampla si in prezent, Ateneul Roman devenind emblema culturii romanesti si sediu al Filarmonicii. Lui Wachmann, care a condus prima orchestra simfonica permanenta pana in 1907, i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch. In perioada directoratelor lui George Georgescu (1920-1944; 1954-1964), repertoriul s-a modernizat iar Filarmonica a intrat in circuitul muzical international, prin participarea la primele turnee peste hotare si invitarea unor mari personalitati ale lumii muzicale interbelice, între care Jacques Thibaud, Pablo Casals, Igor Stravinski, Enrico Mainardi, Alfred Cortot, Maurice Ravel, Richard Strauss, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan şi mulţi alţii de calibru universal. Tot lui George Georgescu i se datorează înregistrări discografice de referinţă, ca de pildă integrala simfoniilor de Beethoven. Detalii abundente despre prima sută de ani de activitate apar în volumul „Filarmonica George Enescu din Bucureşti, 1868-1968”, semnat de muzicologul Viorel Cosma. După razboi, instituţia şi-a diversificat activitatea, sub mandatele lui Constantin Silvestri şi George Georgescu: se înfiinţează Corul academic, se constituie un valoros corp de solişti concertişti (instrumentişti şi cântăreţi), diverse ansambluri camerale (de la orchestra pana la trio cu pian). De numele lui George Georgescu se leagă şi concertele memorabile susţinute de Orchestra Filarmonicii, la primele ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu”. După moartea lui George Enescu, în 1955, Filarmonica iî poartă numele. La conducerea acestei instituţii muzicale s-au mai succedat: Mircea Basarab, Dumitru Capoianu, Ion Voicu, Mihai Brediceanu. După căderea regimului comunist, Filarmonica "George Enescu" a recâştigat din strălucirea de odinioară sub conducerea directorului general Cristian Mandeal şi a directorului artistic Nicolae Licareţ. În timpul mandatului dirijorului principal Cristian Mandeal (1991-2010), Orchestra Filarmonicii a realizat pe disc integrala lucrărilor simfonice de George Enescu şi de Johannes Brahms. Pe lângă concertele simfonice şi camerale curente (aproximativ 300 anual), Filarmonica a înregistrat zeci de discuri L.P. si C.D. şi a întreprins turnee de răsunet în Europa, Asia şi Extremul Orient, câştigându-şi astfel un binemeritat renume internaţional.

Placheta - Merite în activitatea cultural-artistică

Comitetul de cultură și educație socialistă

a municipiului București

Povestea culturii instituţionale din Epoca de aur a fost următoarea: În septembrie 1971, prin Decretul 301 al Consiliului de Stat, a fost înfiinţat Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (C.C.E.S.), care a avut drept structuri subordonate locale comitetele de cultură şi educaţie socialistă la nivel de judeţe, municipii şi oraşe. În noiembrie 1977, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a fost reorganizat potrivit hotărârilor Plenarei C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977, tot în baza unui Decret al Consiliului de Stat (nr. 442). Simultan aproape, în decembrie 1977, a fost emis şi setul de decizii privind desfiinţarea Comitetului de Stat pentru Presă şi Tipărituri (Decretul 472), modificarea Legii presei (Decretul 471), reorganizarea Radioteleviziunii Române (Decretul 473) şi a Agenţiei Române de Presă, Agerpres (Decretul 474). Toate aceste decizii legislative au avut drept obiectiv comun întărirea controlului de partid, concomitent cu subordonarea politică şi cenzura ideologică în scop propagandistic a principalelor instituţii de comunicare în masă şi cultură. Atributele cenzurii centralizate exercitate de fostul Comitet de Stat pentru Presă şi Tipărituri erau repartizate discret, dar eficient, C.C.E.S., Agerpres, Ministerului de Interne, Radioteleviziunii şi celorlalte redacţii jurnalistice sau editoriale. Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste a avut din 1971 şi până în 1989 trei preşedinţi: Dumitru Popescu, poreclit „Dumnezeu“ (15 septembrie 1971-8 noiembrie 1976), Miu Dobrescu (9 noiembrie 1976-28 august 1979) şi Suzana Gâdea, poreclită „Suzănica“ (29 august 1979-22 decembrie 1989), care erau în acelaşi timp şi membri ai Consiliului de Miniştri. Potrivit legii, C.C.E.S. era subordonat nemijlocit în primul rând Comitetului Central al P.C.R. (prin Comisia ideologică a acestuia) şi abia apoi Consiliului de Miniştri, deoarece, aşa cum se preciza în expunerea de motive a Decretului 301 din 1971, „educarea omului nou, profund devotat cauzei socialismului şi comunismului (...) cere desfăşurarea unei vaste activităţi politice şi cultural-educative, dirijarea într-o unică direcţie şi folosirea eficientă a tuturor mijloacelor de influenţare a conştiinţei de care dispune societatea noastră socialistă“. Principala sarcină a acestui minister al culturii ceauşiste era aceea de a iniţia „acţiuni menite să stimuleze creaţia în domeniul literaturii şi artelor, promovând operele literare, cinematografice, teatrale, muzicale şi plastice care, animate de spirit militant, răspund intereselor poporului, societăţii socialiste“, organizând şi controlând „activitatea consacrată îndeplinirii hotărârilor de partid şi de stat privind domeniul culturii pe întreg teritoriul ţării“. Încă din 1971, C.C.E.S. dispunea nu numai de toate aşezămintele de cultură (cluburi, case de cultură, cămine culturale, biblioteci), dar şi de Centrul Naţional al Cinematografiei (ulterior, Centrala Româniafilm), Centrala cărţii (ulterior, Centrala editorială), Centrala industriei poligrafice, Direcţia monumentelor istorice şi de artă. După reorganizarea din 1977, C.C.E.S. a înghiţit prin lege şi Muzeul de Artă al R.S.R., Muzeul Satului, Muzeul de Artă Populară, Muzeul de Istorie al R.S.R., precum şi Direcţia Patrimoniului Cultural Naţional. Practic, sub controlul şi îndrumarea directă a C.C.E.S. se aflau repertoriile teatrelor, orientarea ideologică şi artistică a filmelor, planurile editoriale şi producţia de carte, precum şi activitatea „tuturor publicaţiilor culturale, literar-artistice, pentru ca acestea să acţioneze ca mijloace eficiente de promovare a filozofiei materialist dialectice şi istorice a politicii Partidului Comunist Român“. Angoasa subconştientă faţă de autoritate a creatorilor de orice gen, cu alte cuvinte obsesia nemărturisită a autocenzurii, s-a datorat tocmai activităţii C.C.E.S. care, potrivit articolului 4 din Decretul 442 din 1977, putea controla prin sondaj, după apariţie, publicaţiile şi tipăriturile, pentru a stabili dacă a fost respectată Constituţia socialistă, Legea Apărării Secretului de Stat sau mai ales prevederile restrictive din art. 88 din Legea Presei, în condiţiile în care evaluările şi verdictele conform acestui articol erau arbitrare, subiective şi aleatorii.

Municipiul București este capitala României, reședința județului Ilfov și, în același timp, cel mai populat oraș al țării, centru industrial și comercial al țării. Populația de 1944367 de locuitori (estimat 1 ianuarie 2009) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiștii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăși patru milioane. Prima mențiune a localității apare în anul 1459. În anul 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale și mas-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă și elita bucureșteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are același nivel administrativ ca și un județ și este împărțită în șase sectoare. Deasupra am postat drapelul, stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului precum și câteva locuri frumoase ale Bucureștiului de acum sau altădată și chiar unele trimiteri poștale ilustrate.