Epaminonda's Blog.....: Ro - M

Aici se prezintă moneda românească de 1 ban din anul 1900, din timpul domniei regelui Carol I, care prezintă pe o față chipul acestuia iar pe cealaltă stema mare a Regatului României. Această monedă are diametrul de 15 milimetri, cântărește 1 gram și este confecționată dintr-un aliaj metalic compus din; cupru 95%, staniu 4% și zinc 1%. Pe aversul acesteia se prezintă stema mare a Regatului României, un spic de grâu, cerc perlat la exterior și inscripțiile; 1 BAN, ROMÂNIA, (anul) 1900 și (litera) B.

Reversul prezintă efigia regelui Carol I spre stânga, cerc perlat la exterior și inscripțiile; CAROL I REGE AL ROMÂNIEI și (numele gravorului – scris sub gât) KULLRICH. Această monedă s-a emis într-un tiraj de 20 milioane de exemplare. Deşi poartă sigla B, monedele de 1 ban din anul 1900 au fost bătute la Hamburg. Există o variantă cu litera R de la ROMANIA, întreruptă. Din anii 1883 şi 1888 sunt cunoscute variante mai degrabă teoretice ale monedei de 1 ban. În aceşti doi ani au fost bătute câte 500 de bucăţi care au fost aurite (deşi doar cele din 1888 în mod cert, cele din 1883 destul de probabil fiind doar de bronz neaurit) şi folosite ca mărţişor de casa regală şi pentru protocol. În prezent se pot găsi mai multe falsuri şi replici prezentate ca autentice ale pieselor din anii 1883 şi 1888.

Carol I, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (născut 10 aprilie 1839 la Sigmaringen şi decedat 10 octombrie 1914 la Sinaia) a fost domnitorul apoi regele României, care a condus Principatele Române şi apoi România, după abdicarea lui Alexandru Iona Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 şi 1914 a fost protector şi preşedinte de onoare al aceleiaşi instituţii. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti), Carol I a obţinut independenţa ţării, căreia i-a şi crescut imens prestigiul, a redresat economia şi a pus bazele unei dinastii. A construit la Sinaia castelul Peleş, care a rămas una dintre cele mai vizitate atracţii turistice ale ţării. După războiul ruso-turc, România a câştigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă, care să lege noua provincie de restul ţării.

În data de 7 decembrie 2015 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă dedicată împlinirii a 140 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei romano-catolice Sf. Iosif din București. Aversul monedei redă imaginea Catedralei Sf. Iosif din București, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „200 Lei“, stema României și anul de emisiune „2015“, iar reversul prezintă o imagine din interiorul Catedralei Sf. Iosif din București, inscripţia în arc de cerc „CATEDRALA SF. IOSIF - BUCURESTI“ și anul punerii pietrei de temelie „1875“.
Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominal - 200 lei, metal – aur, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru - 27 milimetri, greutate - 15,551 grame, calitate – proof, cant – neted, tiraj – 150 de exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 3400 lei.

Catedrala romano catolică „Sfântul Iosif" a fost construită între anii 1875 – 1883 după planurile arhitecților Friedrich Schmidt din Viena și Carol Benesch. Stilul construcției aparține istorismului și împrumută mai ales caracteristici ale stilului romanic, cu unele elemente gotice. Clădirea are 40 de metri în lungime și 22 metri pe lățime. Catedrala a fost consacrată de arhiepiscopul Ignatius Paoli, la data de 15 februarie 1884; au fost prezenți „toți preoții Arhidiecezei, toți seminariștii, întregul corp diplomatic acreditat la București, președintele Consiliului de Miniștri, președintele Senatului, primarul Capitalei și mulți alții. Mihail Kogălniceanu, impresionat de măreția lăcașului de cult catolic avea să declare în același an, de la tribuna Parlamentului, că „este cel mai frumos edificiu religios care există în România. Hramul catedralei a fost ales în cinstea Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Sărbătoarea hramului catedralei este anual în ziua de 19 martie. Piatra folosită la construcție a fost adusă din carierele de la Rusciuc (Bulgaria), iar cărămizile au fost achiziționate din București și localitățile învecinate. Lucrările de construcție au început în zona absidei altarului, cu ample amenajări pentru consolidarea terenului și ridicarea nivelului acestuia. Lipsa de fonduri și izbucnirea războiului pentru independență din 1877, a făcut ca lucrările să înainteze foarte greu, în etape, până în anul 1883. În toamna târzie a acestui an construcția a fost încheiată. La ridicarea palatului arhiepiscopal, în anul 1925, s-a construit un turn în care au fost montate cele șase clopote ale catedralei. Structura de rezistență a catedralei este pusă însă în pericol de construirea, începând cu finalul anilor '90 ai secolului XX, la mai puțin de zece metri de clădire a unui bloc de birouri, denumit Cathedral Plaza, clădire a cărei construcție a fost declarată ilegală în justiție.

Altarul principal al Catedralei a fost executat la Roma, din marmură albă de Carrara, după planurile arhitecților Friedrich Schmidt și Carol Benesch, și apoi montat la București de specialistul Niccolo Orassi. Tâmplăria tavanului aparent a fost executată la Brașov.Firma Mayer din Munchen a executat vitraliile originale, distruse la bombardamentele din data de 4 aprilie 1944, cele opt tablouri mari dintre ferestrele absidei cu scene din viața Sfântului Iosif și a Sfintei Familii, cele șapte medalioane de pe pereții navei centrale, mozaicul „Maica Domnului” și cei doi îngeri de deasupra portalului exterior al Catedralei, ca și sculpturile din lemn ale amvonului și ale băncii pentru Sfânta Împărtășanie. Pictura decorativă a navei centrale a Catedralei a fost executată de către Georg Roder din München, iar pictorul Fr. Elsner a executat pictura decorativă din capela baptisteriului și din navele laterale ale Catedralei. Îmbrăcarea în stucatură a colonadelor, stâlpilor și a pereților este opera atelierului italian al fraților Aterio. Vitraliile actuale sunt concepute și executate de cuplul Natalia și Ion Brodeală în 1980. Rozeta mare de deasupra orgii, vitraliul corului și cel al baptisteriului sunt executate în anul 1985 de artistul Dorin Dănilă. Policandrele de deasupra altarului principal și sfeșnicul pentru lumânarea pascală au fost cumpărate de la Paris. Orga catedralei este una dintre cele mai bune orgi de concert din România. Ea este acționată de un sistem electropneumatic, are 3 claviaturi, 3375 de fluiere, 54 registre principale și 36 registre auxiliare, cu posibilitățile ample de combinații necesare practicii concertante. Orga a fost construită și montată de firma L. Wegenstein din Timișoara, în anul 1930, înlocuind orga montată în 1892 de firma Merklin din Paris. Între octombrie 2009 și aprilie 2010 a fost restaurată de către constructorul de orgi elvețian Ferdinand Stemmer de la atelierul de orgi din Hărman (jud. Brașov). Catedrala este situată în Bucureşti, sectorul 1, strada General Berthelot la nr. 19.

În data de 21 decembrie 2015 Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic internațional o monedă cu tema Istoria aurului – Coroana reginei Maria. Aversul monedei redă coroana reginei Maria, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ și anul de emisiune „2015“, iar reversul monedei prezintă portretul reginei Maria purtând pe cap coroana din aur şi inscripția în arc de cerc „COROANA REGINEI MARIA“.
Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele: valoare nominal - 10 lei, metal – aur, puritate – 99,9%, formă – rotundă, diametru - 13,92 milimetri, calitate – proof, cant – zimţat, tiraj – 500 exemplare și preț unitar de vânzare fără TVA – 330 lei.

Majestatea Sa Maria, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg ;I Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit…

Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâiere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.

Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )

Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Coroana purtată de regina Maria la încoronarea de pe 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia a fost executată la Paris, de casa de bijuterii „Falize”, după desenele pictorului Costin Petrescu. Acesta a folosit ca sursă de inspiraţie coroana purtată de Doamna Elena - Despina (soţia lui Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521, fiica despotului sârb Iovan Brancovici), aşa cum apare ea zugrăvită în tabloul votiv al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Braţele coroanei sunt evazate, fiind terminate în vârfuri cu crini. Coroana este bătută cu pietre scumpe. Pe laterale are câte un pandantiv, cu câte un disc de care atârnă câte trei şiruri de mărgele, terminate cu câte o cruce gamată. Pe cele două discuri sunt reprezentate stema României şi a Marii Britanii (aceasta din urmă ca un omagiu adus originii britanice a reginei Maria). În vârful coroanei se găseşte o cruce gamată. Din punct de vedere artistic, coroana aparţine aşa-zisului „stil 1900”. Coroana are aproape 2 kg, cu diametrul la bază de 17,5 centimetri şi cu înălţimea de 18 centimetri. În prezent ea este expusă în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie, la Bucureşti. Această coroană a costst la timpul ei aproximativ 65000 de franci fiind asigurată în prezent pentru suma de 25 milioane de euro.

***

O PASTILĂ DE UMOR

VORBE DE DUH

DE LA ÎNAINTAȘI

___________xxx___________

O PLACHETĂ

ȘI CÂTEVA MEDALII

DIN JUDEȚUL BRĂILA

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

Conform DEX (Dicţionarului explicativ al limbii române), PLACHETA este o medalie pătrată sau dreptunghiulară, care, de obicei, are o singură faţă modelată cu desene, basoreliefuri sau inscripţii şi se oferă ca recompensă la concursuri, alte întreceri de orice fel sau în semn de recunoştinţă faţă de meritele unor personalităţi. Placheta face parte din categoria generală a medaliilor. Medalia îşi are originea în monedele comemorative. Este confecţionată cel mai adesea din metal (aur, argint, bronz, etc). Numele "medalie" derivă din latinescul metallum, fiind preluat de toate popoarele romanice - de italieni (medaglia), francezi (medaille) şi spanioli (edala).

Placheta - Hariclea Darclee 1860 - 1995 Muzeul Brăilei

S.N.R. (Societatea numismatică română) Secția Brăila

Hariclea Darclée (nume de familie original: Hariclea Haricli, născută la 10 iunie 1860 în Brăila şi decedată la 12 ianuarie 1939 în Bucureşti) a fost o soprană româncă, mare personalitate a muzicii clasice.Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat luarea numelui Darclée. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune pentru vocea ei Tosca, Pietro Mascagni Iris iar Alfredo Catalani La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg. La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Le Cid de Massenet, aplaudată chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. “Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimetea adesea scrisori de dragoste, îi scria: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau “Admir artista, iubesc însă femeia”. Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. Funeraliile din anul 1939, i-au fost finanțate de către ambasada Italiei, fiind înmormântată în Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Muzeul Brăilei s-a născut odată cu biblioteca publică a oraşului, fiind întemeiat la începutul anilor '80 ai veacului al XIX-lea. Atunci, mai precis la sfârşitul anului 1880, la 3 noiembrie, în Conferinţa profesorilor din cadrul gimnaziului real din Brăila 8 din cei 10 profesori: Şt. C. Hepites, I. Guliotti, Z. Deimeze, Iordan Dimitriu, I.C.Tacit, Pr. M. Guzianu, Drag. Constantinescu şi Atanasie Popescu - directorul acestei instituţii de învăţământ au hotărât să supună subscripţiei publice înfiinţarea unei biblioteci şi a unui muzeu pe lângă gimnaziu. Muzeul se poate vizita şi azi în Piaţa Traian la nr.3

Biblioteca județeană ''Panait Istrati'' - Brăila 1881 - 2001

S.N.R.S. Brăila (Societatea numismatica romana - Secția)

120 de ani de bibliotecă publică

520 de ani de atestare a ținutului Brăilei

La data de 23 august 1881 se promulgă, de către Regele Carol I, decretul nr. 2134, prin care se autorizează deschiderea şi funcţionarea, în urbea Brăila, a bibliotecii publice şi a muzeului ştiinţific. În anul 1908 biblioteca dispunea de două cataloage: un catalog alfabetic, pe registre şi unul tematic, pe fişe, întocmite de Atanasie Popescu, ia în anul 1919 iunie 1 se hotărăşte trecerea bibliotecii şi muzeului în administrarea Primăriei. În anul 1920 biblioteca publică este reorganizată atât din punct de vedere al colecţiilor, cât şi al evidenţei şi instrumentelor de informare (registre-inventar, catalog alfabetic şi catalog sistematic, pe fişe). În anul 1950 biblioteca comunală, a cărei titulatură alterna, în ultima vreme, cu Biblioteca Publică Brăila, primeşte denumirea de Biblioteca Populară “Flacăra Roşie”. În anul 1955 sediul bibliotecii era situat în imobilul din str. Călăraşilor nr. 27, unde funcţiona Palatul Culturii (azi: Universitatea Dunărea de Jos -Galaţi). În anul 1963 se înfiinţează biblioteci filiale în cartiere: Brăiliţa, 1 Mai (azi : Nedelcu Chercea) şi Radu Negru. În anul 1972 Consiliul Popular Municipal hotărăşte, datorită extinderii colecţiilor, dar şi a stării precare a Palatului Culturii, mutarea Bibliotecii într-un imobil situat în Piaţa Poligon nr. 4, iar în anul 1981 octombrie 14 biblioteca primeşte numele marelui scriitor brăilean Panait Istrati (Aviz nr. 5443/1981 al Comisiei Centrale de Denumiri). În anul 1994 – aprilie, biblioteca primeşte un nou spaţiu, cu o suprafaţă de aproape 2200 mp, cu titlu provizoriu, în Casa Tineretului (Calea Călăraşilor, 52); la început, aici funcţionează secţiile de împrumut la domiciliu, compartimentele de prelucrare a colecţiilor şi informare bibliografică, administraţia; sala de lectură continuă activitatea în imobilul din Piaţa Poligon nr.4. La data de 2 februarie 1996 Consiliul Local Municipal Brăila atribuie Bibliotecii, în folosinţă gratuită, imobilele din strada Belvedere numerele 3 şi 5, în vederea extinderii şi reorganizării. În luna mai 2000 sala de lectură şi depozitul general sunt mutate, din Piaţa Poligon nr. 4, în sediul din Casa Tineretului. Astăzi Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila îşi desfăşoară activitatea într-un spaţiu format din trei corpuri. Clădirile şi curtea interioară ocupă o suprafaţă de 3700 mp, delimitată de străzile Oituz, Piaţa Poligon, str. Belvedere. Corpul 1 este situat pe strada Oituz, Piaţa Poligon. Aceasta este o clădire de patrimoniu, ce apare în planul urbanistic al urbei în 1856, structurată pe două nivele; este construită în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, în stil neoclasic, sub forma unei case boiereşti, fiind ridicată şi locuită de familia Alexandrescu, importanţi negustori din portul Brăila; Picturile interioare sunt atribuite pictorului Petre Alexandrescu; Plafoanele sunt spectaculoase, pictate în diverse stiluri: rococo, grecesc, oriental. La parter predomină pictura în stil rococo, cu excepţia unei încăperi, camera maură, cu plafonul pictat în stil oriental. Coloanele de la parter sunt îmbrăcate în marmură, iar oglinda scării interioare este concepută în stil veneţian; Corpul 2 este situat pe strada Belvedere. Corpul 3 (corpul nou) este situat în Piaţa Poligon. Clădirea, a cărei construcţie a durat un an şi jumătate, a fost inaugurată în 12 septembrie 2013. Proiectul a fost realizat printr-un program de finanţare din partea Uniunii Europene, Programul Operaţional Regional 2007-2013, în valoare de 2,8 mil. euro. Construcţia, compusă din subsol şi 3 nivele se întinde pe o suprafaţă utilă de peste 2.300 mp. Aici funcţionează compartimentele tehnice (etajele 2,3), Sala de Lectură (et. 1), Mediateca, Ludoteca, Punctul de înscriere (parter). La subsol sunt depozitele secţiilor de împrumut, Depozitul general de Publicații aferent Sălii de Lectură şi Depozitul Legal. Sus este postat logo-ul și poza unuia dintre corpurile de clădire ale Muzeului Brăilei

Jubileu 625 Brăila

Festivalul minorităților naționale

Ediția a II-a 6 - 10 iunie 1986 Brăila

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Minorităţilor Naţionale a avut loc la Brăila în perioada 06 – 10.06.1996. Sub genericul „Suntem copii ai acestui pământ", manifestarea, a cărei artizană a fost lipoveanca Fedosia Jipa-Rubanov, inspector şcolar de specialitate din Brăila, s-a desfăşurat pe malul Dunării, la Brăila. Copii din 17 judeţe au evoluat pe scena amenajată pe faleza Dunării. Tineri de diferite naţionalităţi, păstrători şi continuatori ai tradiţiilor, s-au întâlnit în cântec şi dans, arătând celorlalţi crâmpeie din obiceiurile lor. Din partea Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România au participat grupul de mandolinişti „Верба" din Carcaliu (jud. Tulcea), condus de profesorul de istorie Feodor Leonte şi grupul vocal de fete şi băieţi „Молодая Россия" din Monolea (jud. Suceava) condus de profesoara de limba rusă maternă Nastasia Macarie, precum şi grupul vocal de elevi „Рябинушка" de la Şcoala Generală nr. 21 din Brăila, condus de profesorul de limba rusă Mihail Chirsanov.

C.P.L. - Brăila (Combinatul de prelucrare a lemnului)

Arta lemnului 1947 - 1987

Combinatul de prelucrare al lemnului (C.P.L.) din Brăila a fost o importantă unitate de prelucrare a lemnului, în vremurile comuniste, care producea de la mobilă şi plăci aglomerate fibrolemnoase până la chibrituri. Mobila confecționată aici era exportată pe bani frumoși în țări vest europene. Astăzi acest combinat este o ruină a oraşului de la Dunăre, din care se fură tot ce se mai poate. Sus am postat două logouri ale C.P.L. Brăila aplicate pe cutiile de chibrituri.

Întreprinderea de utilaj greu "Progresul" Brăila - România

A 50-a aniversare 1924 - 1974

Promex Brăila (fostă I.U.G.P. - Întreprinderea de Utilaj Greu Brăila) este unul dintre cei mai renumiți constructori de utilaje din România. Obiectul de activitate al firmei cuprinde proiectarea, producția și comercializarea de utilaje tehnologice pentru industria metalurgică (echipamente pentru cuptoare, oțelării, cocserii, laminoare), industria materialelor de construcții concasoare, reductoare, dozatoare, uscătoare, transportoare, construcții metalice complexe) și industria navală.

Insigna - I.U.G.P. 50 (Întreprinderea utilaj greu Progresul)

1924 - Brăila - 1974

Compania și-a început activitatea în anul 1921 sub numele de Societatea Franco-Română de Material de Drum de Fier, pe baza unei înțelegeri între 15 societăți bancare și industriale franceze și românești. Obiectul de activitate al societății era reparația materialului rulant de căi ferate și tramvaie, operațiuni metalurgice și de construcție mecanică, comerț pe cont propriu sau în comision de materiale industriale și de căi ferate.După război, compania a fost naționalizată, denumirea societății schimbându-se în Progresul Brăila. În același an, Progresul fuzionează cu fosta Regie Metalurgică Brăila, compania astfel rezultată schimbându-și denumirea din nou, la începutul anului 1949, în Grupul Mecano-Naval Progresul Brăila, înglobând o serie întreagă de companii mai mici din regiune. Pe lângă reparațiile de locomotive, grupul fabrica mașini alternative cu aburi, cu o putere de 900 CP, mașini și instalații auxiliare pentru dragările de mine, vinciuri pescărești, șalupe de viteză, motoare navale și turbine cu aburi.Primele utilaje de construcții apar în anul 1952, când este realizat un excavator cu cabluri, iar douăzeci de ani mai târziu, sub licență străină, este scos pe piață primul excavator hidraulic, alături de dragline hidromecanice, încărcătoare frontale, rulouri compactoare sau macarale graifăr. În anul 1991, prin hotărâre de Guvern, Întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul” Brăila își încetează activitatea, în locul ei înființându-se societatea comercială pe acțiuni Promex SA.

Promex - A 70-a 1924 - aniversare - 1994

Societatea numismatică română - Secția Brăila

1924 - Societatea franco - română

1948 - 1991 - I.U.G. Progresul

Promex Brăila - România - 1994

Începând cu anul 2003, societatea devine parte a grupului Uzinsider, companie cu capital integral românesc. Sus am postat cel mai recent logo al Societății Comerciale Promex din Brăila.

Brăila este un municipiu în sud-estul României și reședința județului cu același nume. Orașul este situat pe malul stâng al Dunării. Conform ultimelor estimări oficiale ale Institutului Național de Statistică, populatia orașului era, în anul 2009, de 211884 de locuitori, fiind al 10-lea oraș din țară după numărul de locuitori. Brăila este o veche așezare pe malul stâng al Dunării, apărând cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică și de călătorii spaniolă, "Libro del conoscimiento" (1350), dar și pe câteva hărți catalane (Angellino de Dalorto, 1325 - 1330 și Angelino Dulcert, 1339). Sus am postat stemele 1865 - 1918, interbelică, comunistă și actuală ale municipiului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Brăila, din vremuri diferite dar și o trimitere poștală.

Primăria

Prefectura

Strada Mihai Eminescu

Fântâna cinetică

Teatrul Maria Filotti

Palatul Agriculturii

Muzeul Brăilei - Secția de etnografie și artă populară

Ceasul din parcul central

Castelul de apă

Catedrala Nașterea Domnului

Casa memorială Panait Istrati

Faleza

Spitalul județean de urgență

Biserica greacă Buna vestire

Gara fluvială

Agenția N.F.R.(Navigația fluvială română)

Magazinul Unirea

Liceul Nicolae Bălcescu

Marele hotel Splendid

Piața Sfinții Arhangheli

Strada regală

Strada Călărași

Strada Galați

Strada Împăratul Traian

Proprietatea Dumitru Ionescu

Monumentul

Teatrul Passalacqua

Strada Victoria

Casa Verona

Cazarma gărzii comunale

Grădina publică

Fabrica română pentru cojitul orezului

Piața Dumitru Ionescu

Piața V.I.Lenin

Trimitere poștală

Județul Brăila este un județ din provincia Muntenia, partea de est a României, care își are reședința în orașul cu același nume. Județul se întinde pe o suprafață de 4766 kilometri pătrați și numără aproximativ 373000 de locuitori. Ca subunități administrative județul se compune dintr-un municipiu - Brăila, 3 orașe - Însurăței, Ianca, Făurei și 40 de comune. Sus am postat harta, stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură ale județului, din vremuri diferite, câteva trimiteri poștale ilustrate și alte locuri de vizitat în acest județ.