Ro - M - oN 42

În acest articol al seriei Ro - M - On îţi prezint câteva interesante proiecte de monede româneşti. Ele au fost realizate dar nepuse în circulaţie.

Aceasta este moneda de 1 leu xxx - Clădirea Băncii Naţionale a României, sediul vechi. Nu se cunosc alte date, informaţii sau carcateristici despre această monedă.

În centrul vechi al Capitalei, se ridică monumentalul palat al Băncii Naţionale a României, care este compus din două construcţii unite, dar ridicate în perioade diferite având trăsături specifice. Despre secţiunea nouă, voi vorbi mai detaliat într-un viitor post. Acum nu amintesc decât că planurile ei au fost elaborate de un colectiv de arhitecţi conduşi de arhitectului Ion Davidescu. Piatra de temelie a fost pusă în 1937, iar construcţia efectivă s-a realizat cu precădere în anii celui de-al doilea război mondial. Partea veche însă este reprezentată de latura dinspre strada Lipscani (poză, în dreapta), fiind o un efect al contextului istoric de după Unirea de la 1859. În ciuda tentativei lui Alexandru Ioan Cuza a crea o monedă naţională – romanatul – dezvoltarea economică a României s-a conturat după instaurarea monarhie şi mai ales după cucerirea independenţei (1877). În 1874 se construieşte pe Podul Mogoşoaiei (care va fi ulterior redenumită Calea Victoriei) Palatul CEC, o primă puternică instituţie bancară. În aprilie 1880, se hotărăşte înfiinţarea BNR, care va funcţiona pentru câţiva ani în nişte camere improprii. Aceste lucruri, precum şi apropierea de tot centrul economic bucureştean (reprezentat de hanuri, hoteluri, ziare şi tipografii) din zona Lipscanilor, determină statul român să cumpere hanul lui Şerban Vodă pentru a construi o clădire reprezentativă pentru Banca Naţională. La data de 26 februarie 1882, proiectul pentru construcţia acestei clădiri a fost încredinţat arhitecţilor francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron, formaţii la Ecole de Beaux Arts din Paris. Decizia se poate explica prin faptul că stilul eclectic cu influenţe franceze reprezenta direcţia urbanistică a Bucureştiului de la sfârşitul sec. XIX. Piatra de temelie a fost pusă la 12 iulie 1884, iar lucrările s-au desfăşurat sub atenta supraveghere a inginerului arhitect Nicolae Cerchez, asistat de arhitectul E. Băicoianu. În ziua de 1 iulie 1890, construcţia a fost, în linii mari, finalizată. Palatul a cunoscut o perioadă de activitate febrilă, polarizând în jurul său multe alte sedii de bănci şi societăţi de asigurări. În sală de marmură, actual Muzeu al BNR-ului, se găsea o masă mare, de lemn masiv, cu călimări, tocuri, sugative, pentru completat titluri, unde clienţii putea să completeze actele necesare şi să obţină banii depuşi. Clădirea adăposteşte şi lucrări de artă de o însemnată valoare, precum tablouri semnate de Nicolae Grigorescu şi Eugen Voinescu. Sala de Consiliu este una din cele mai luxoase încăperi, fiind decorată cu motive florale şi geometrice din stucaturi aurite, dotată cu mobilier în stil Ludovic al XIV-lea cu scaune în piele de Cordoba, candelabre masive din bronz şi draperii de brocart roşu-purpură cu broderii în fir de aur, adăpostind pe pereţi patru picturi monumentale, încastrate în rame masive de stucatură.  

Aceasta este moneda de 5 lei 1992 - Frunze de stejar. Nu se cunosc alte date, informaţii sau carcateristici despre această monedă.  

Aceasta este moneda de 100 lei 1999 - Stema României. Nu se cunosc alte date, informaţii sau carcateristici despre această monedă. Faţa monedei pe care este aplicată stema statului s-a folosit la alte valori de monedă româneşti, puse în circulaţie. 

Stema României a fost adoptată de cele doua Camere ale Parlamentului, reunite in sesiunea din 10 septembrie 1992 şi constă într-un vultur sau acvilă, pe un scut, avînd aripile deschise; în cioc ține o cruce iar în gheare o spadă și un sceptru. Între aripile protectoare se află un scut împărțit în cinci părți cuprinzând stemele celor 5 regiuni istorice :

• Stema Ţării Româneşti - vultur sau acvilă cu capul conturnat, având în cioc o cruce, la dreapta un soare, la stânga o lună cari nou. Prima versiune este atestată pe un document din data de 20 ianuarie 1368 emis de domnul Vladislav I.

• Stema Olteniei - În 1872 pe emblema Principatelor Unite a fost introdus separat, în afara vulturului  Munteniei și bourului moldovenesc și simbolul Olteniei, pe un fond roșu, un leu încoronat ieșea dintr-o coroana antică și o stea, totul din aur. Din 1921 ea a căpătat forma de azi,în cartierul al treilea, pe fond roșu, un leu ieșind dintr-un pod (podul de la Drobeta, ambele de aur).

• Stema Moldovei  - capul de bour căruia îi este asociat o stea, o lună crai-nou și o roză, fiind atestat pe hrisovul din 30 martie 1392, dat de domnul Roman I

• Stema Transilvaniei - scut împărțit în două câmpuri: în câmpul superior era o jumătate de acvilă, cu zborul desfăcut, ieșind din linia de demarcație, iar în câmpul inferior, turnuri de cetate, ultimele amintind de vechiul nume al Transilvaniei, Siebenburghen ("Șapte cetăți"), nume atestat din anul 1296. Stema Transilvaniei este atestată din secolul al XVI-lea.

• Banatul, Crișana și Maramureșul nu au avut steme, dar pe 23 iunie 1921, a fost stabilit ca stema Olteniei să fie atribuită și Banatului iar stema Transilvaniei să fie atribuită și Crișanei și Maramureșului.

• Stema Dobrogei constă din doi delfini afrontați, pe fond de azur, dispuși cu capul în jos.

Stema de astăzi este o combinație a celor două proiecte prezentate Parlamentului, inspirate din stema Regatului României. Cele două proiecte veneau (doar aparent) în contradicție cu opțiunea republicană. Chiar dacă Acvila României apărea încoronată, era vorba despre Coroana de Oţel, care reprezintă însemnul Independenței și al Suveranității depline ale României. Coroana de Oţel a fost turnată din țeava unui tun turcesc, capturat în Rîzboiul de Independenţă, reprezentând astfel un însemn al Independenței căpătate prin luptă, deci un trofeu de război. Crucea de deasupra coroanei nu era o cruce simplă, ci era crucea decoraţiei Trecera Dunării.

***

LOCUŢIUNI,

MAXIME ŞI CUGETĂRI,

ÎN LIMBA LATINĂ

1. Natura abhortet a vacuo. – Natura are oroare de vid.
2. Ne quid nimis. – Nimic mai mult.
3. Nec Hercules contra plures. – Nu este un Hercule cine luptă cu o droaie.

____________xxXxx___________

CÂTEVA INSIGNE ŞI

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia, 

poţi citi în articolul 

LE HAVRE - FRANŢA

Crucea rosie (Crucea regina Elena)

Insignă - Regatul României - 1941

 Insigna Crucea roşie (Crucea regina Elena) s-a acordat întregului personal medical nespecializat participant în primul război mondial. 

Crucea comemorativă a celui de al II - lea război mondial - medalie

Tradiţia instituirii unor decoraţii comemorative minore, medalii sau cruci, pentru războaiele purtate de diferitele state europene, datează de la începutul secolului al XIX-lea şi a fost uzitată atât de Imperiul Rus cât şi de numeroase alte ţări. Aceste decoraţii se acordau, în general, tuturor celor care au participat la operaţiunile militare respective sau au contribuit la susţinerea luptelor. Unele din primele medalii comemorative create, au fost şi printre cele dintâi decoraţii pe care unii români le-au căpătat, fiind vorba de “volintirii” care au luptat, în cadrul armatei ruse, contra otomanilor în războaiele din 1806-1812 şi 1828-1829. O primă decoraţie românească bazată pe acest principiu a fost Medalia comemorativă a “Apărătorilor Independenţei” instituită prin Înaltul Decret nr.1422/1878, distincţie care s-a conferit tuturor militarilor, indiferent de grad, atât celor care au participat direct la operaţiunile militare cât şi cei care au asigurat serviciile de pază în interiorul ţării, funcţionarilor civili care au asigurat diferite servicii pentru armată, medicilor civili care au îngrijit răniţii şi bolnavii din campanie precum şi altor persoane care au adus servicii în domeniile enunţate. Tot în 1878, prin Decretul nr.2141, se include printre decoraţiile de război româneşti şi Medalia comemorativă a războiului din 1877-1878 care a fost conferită de ţarul Rusiei tuturor militarilor români care au participat la operaţiunile de la Plevna, medalie care se acordase, conform unei tradiţii de jumătate de secol, întregului efectiv al armatei imperiale ruse participant la campania contra Turciei, atât celui care a operat în Balcani cât şi celor care au acţionat în Caucaz. Referitor la Medalia comemorativă rusă trebuie spus că, pentru români, panglica nu era pliată pentagonal, aşa cum o purtau ruşii, ci dreptunghiular, după modelul românesc, folosit de altfel în toate ţările din vestul Europei. De asemenea este de amintit că ea a fost dată “la schimb” deoarece anterior, trupelor ruse care au acţionat la Plevna sub comanda supremă a domnitorului Carol, le-a fost conferită o altă decoraţie comemorativă românească, Crucea trecerea Dunării, instituită prin Înaltul Decret nr.617/1878. Respectiva cruce s-a acordat exclusiv trupelor sau funcţionarilor civili care le-au deservit, precum şi medicilor civili şi personalului sanitar care au acţionat la sud de Dunăre. Pentru doamnele care au organizat ambulanţe şi spitale de campanie, au sprijinit prin donaţii sau activităţi directe îngrijirea răniţilor şi a bolnavilor din campanie, dar şi pentru medicii care au acţionat în aceste ambulanţe private, a fost instituit, prin Înaltul Decret nr.227/1878, o altă cruce comemorativă, Crucea Elisabeta. Ambele cruci comemorative, şi Trecerea Dunării şi Elisabeta, aveau aceeaşi formă, asemănătoare celei ale noului ordin, Steaua României: o cruce repetată, cu braţele egale de câte 43 mm, late de 6 mm, având bordura înălţată şi lisă iar mijlocul granulat, cu un inel central înălţat care crează un medalion; pentru prima distincţie, materialul din care era confecţionată decoraţia era oţelul şi fondul granulat era vopsit în negru, pentru a doua decoraţie, metalul folosit era bronzul aurit. În medalioanele create de inelele centrale erau fie cifra domnitorului, la Trecerea Dunării, fie cea a Elisabetei, la a doua, iar pe partea opusă era milesimul “1877” şi “TRECEREA DUNĂREI,” respectiv “ALINARE ŞI MÂNGĂIERE” şi milesimul “1877-1878”. Panglica crucii Trecerea Dunării era din rips moarat roşu închis cu două benzi late negre, pentru militari, iar pentru civili panglica, mai îngustă, era neagră cu două dungi subţiri, marginale, roşii. Crucea Elisabeta avea panglica albastru deschis cu câte o dungă aurie la margini şi, pentru doamne, se purta pliată sub formă de fundă. Abolirea tuturor decoraţiilor româneşti tradiţionale, inclusiv a celor decernate pentru fapte de arme pe frontul de vest, a determinat instituirea, în preziua sărbătoririi a cinci ani de la actul de la 23 august, a unei medalii, “Eliberarea de sub jugul fascist” (Decretul nr.809/1949). Bineînţeles că această nouă decoraţie nu mai avea nimic în comun cu vechile însemne comemorative ale războaielor României ci era “inspirată” din cele sovietice. Era o piesă circulară, având pe avers efigiile unui ostaş român şi a unuia sovietic şi, marginal, denumirea medaliei; pe revers, într-o cunună de lauri întreruptă de siglele “R.P.R.”, era scris “ÎN SLUJBA POPORULUI MUNCITOR”. Prima adevărată medalie comemorativă pentru militarii români care au luptat în a doua conflagraţie mondială a fost Crucea comemorativă a celui de al II - lea război mondial, instituită prin Legea nr. 68 din 15 iulie 1994 Această lege este deosebit de importantă deoarece marchează începutul revenirii la sistemul tradiţional de decoraţii pe care l-a avut România şi. în acelaşi timp, face dreptate tuturor militarilor care au luptat pentru ţară, indiferent pe ce front şi în ce perioadă. Ca formă, se reia tradiţia crucilor din 1877-1878 şi 1916-1918, acum fiind vorba de o cruce de Malta, confecţionată din oţel oxidat, cu bordurile înălţate şi lise şi un cerc central; mijlocul este haşurat şi vopsit negru. Pe avers, în medalion, este acvila românească cruciată iar pe revers milesimul “1941-1945”. Panglica, dreptunghiulară, este din rips, în dungi alternative negre şi albastru deschis. În anul 2000, odată cu votarea Legii nr. 29 privind sistemul naţional de decoraţii al României, importanţa ierarhică a “Crucii Comemorative a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945” sporeşte, ea fiind încadrată în rândul decoraţiilor de categorie naţională. Tot în acel an, prin Ordonanţa de Urgenţă nr. posesorilor acestei distincţii care nu au primit o altă decoraţie de război, li se acordă de o indemnizaţie lunară echivalentă cu 25% din solda de bază a unui sublocotenent, completându-se astfel prevederile Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război. 

    Aici admiri un brevet de acordare al acestei medalii.  

Principele Dimitrie Gr. Ghika,

născut 1816, decedat 1897,

funcţionarii publici 

preşedintelui lor de onoare 

Dimitrie Ghica (născut la 31 mai 1816 în Bucureşti şi decedat la data de 15 februarie 1897 tot în Bucureşti) a fost prim-ministru al României din partea Partidului Conservator între anii 1868 şi 1870. Este fiul domnitorului Grigore Dimitrie Ghica, al Ţării Româneşti.

În memoria principelui Dimitrie Grigore Ghika,

fost Prim Ministru, 

Preşedinte al Senatului şi Camerei, 

Prim efor al spitalelor civile,

Preşedinte al Creditului financiar rural,

Preşedinte şi fondator al Crucii Roşii,

DACIA, ROMÂNIA, PATRIA

funcţionarilor publici, etc, etc.

Născut la 30 mai 1916,

decedat la 15 februarie 1897

Această medalie este confecţionată din bronz şi are diametrul de 50 mm.

_________________ooOoo__________________

Comore - Acţiune - 100 franci xxx

Compagnie des Comores

Câteva vignete de pe bancnotele statelor americane 

de dinainte de proclamarea independenţei SUA 

con_dorul@yahoo.com