Epaminonda's Blog.....: GRENADA

5 şilingi 1920

GRENADA

Este o colonie britanică, insulă, situată în Oceanul Atlantic, sud estul Mării Caraibelor, care şi-a câştigat independenţa la data de 7 februarie 1974.

Suprafaţa insulei este 344 km.p., populaţia numără 89500 locuitori iar, capitala funcţioneză în oraşul Saint George’s.

Deviza naţională unanim acceptată este: Ţara, poporul, lumina!

Începând cu anul 1981, urmare a Tratatului de la Basseterre, alături de alte state, face parte din uniunea politică şi financiară Statele caraibiene de est, confederaţie cu bancnotă unică însă personalizată prin sufixare la serie cu o literă majusculă (cazul statului Grenada - litera G).

Stema oficială de-a lungul timpului:

1875 – 1903

1903 – 1974

1974 – prezent

Steagul oficial de-a lungul timpului:

1875 – 1903

1903 – 1967

1967 – 1974

1974 - prezent

Pe aversul bancnotei aplicate aici este reprezentat Regele George al V-lea al Marii Britanii, nume real George Frederick Ernest Albert, care a trăit în perioada anilor 1865 – 1936 şi a condus în perioada anilor 1910 – 1936.

***

DOUĂ EPIGRAME

DIN VIAŢĂ

de Ion Moraru - Galaţi

DE LA VORBE LA FAPTE

Când îl auzi vorbindu-ţi, juri

Că-i om ce face cât vreo şapte…

La limbă are bătături

De cât vorbeşte despre …fapte!

UNUI PARLAMENTAR

Născut cândva prematur, fără voce,

Părinţii-au zis că-I un copil precoce

Şi aşa a fost, că azi, la unison,

Toţi recunosc că e un … avorton!

____________xxXxx___________

CÂTEVA INSIGNE ŞI

MEDALII ROMÂNEŞTI

Informaţii generale despre medalistică

şi subiectul ei de studiu, medalia,

poţi citi în articolul

LE HAVRE - FRANŢA

Prizonier în România - Insignă

Vasile Alecsandri

Cel mai mare poet al renaşterii românismului

1821 - 1890

În al XXXIX-lea an domniei M.S. regelui Carol I

Fiind prim ministru G.Gr.Cantacuzino,

ministrul culturii şi instrucţiunii publice M.Vlădescu,

primarul Iaşului Gh.Lascăr,

statuie ridicată în Iaşi în 1905

Această medalie a fost confecţionată

din bronz şi are diametrul de 36 mm.

Vasile Alecsandri * 1821 - 1890

Marelui poet Alecsandri,

România recunoscătoare

Iaşi - 1906

Această medalie a fost confecţionată

din bronz şi are diametrul de 35 mm.

Vasile Alecsandri a fost un poet, prozator și dramaturg (născut 21 iulie 1821, Bacău — decedat 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Iaşi). Provine dintr-o familie boierească de mijloc. A studiat în casa părintească cu călugărul maramureșean Gherman Vida și la pensionul francez al lui Cușnim, apoi, între 1834 și 1839, la Paris, unde se consacră mai ales literaturii, după cîteva încercări nereușite în domeniul medicinei, în cel juridic și cel ingineresc. După înapoierea în Moldova, participă la toate inițiativele tovarășilor săi de generație: director al Teatrului din Iași împreună cu C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu. A luat parte la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactînd unul din documentele ei programatice și a petrecut un an de exil în Franța. Înapoiat în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Moldova şi Muntenia, se numară printre devotații lui Al. I. Cuza și e trimis de acesta în Franța, Italia și Anglia, pentru a determina marile puteri să recunoască faptul dublei sale alegeri. Deputat și ministru în mai multe rînduri, e ministru al României la Paris între 1885 și 1890. Ca scriitor, a debutat în 1840, cu nuvela Bucheti, publicată în "Dacia literară", și cu pieseta "Farmazonul din Hîrlău". După cîteva încercări în limba franceză, ca poet de limba română apare pentru prima dată în 1843 în Calendar pentru poporul românesc. Alecsandri e un scriitor angajat, inspirat de marile probleme ale epocii și, în același timp, un artist subtil, observînd lumea înconjurătoare fără scepticism, dar și fară exagerate iluzii, tinzînd în domeniul expresiei spre o senină clasicitate. Pastelurile, o parte din legende și proza memorialistică au rezistat cu succes trecerii timpului. Anii directoratului la Teatrul din Iași (1840-1842) sunt un exemplu al seriozității și puterii de muncă a tînărului scriitor. În istoria internă a personalității lui Alecsandri cîteva evenimente au jucat un rol determinant: dragostea pentru Elena Negri (sfîrsită tragic în 1847), care l-a încurajat în rolul de poet național, dar i-a deschis și sursele, chiar dacă nu foarte profunde ale lirismului intim. Alecsandri este cel mai cuprinzator dintre scriitorii generației sale, exprimîndu-i nu numai năzuințele patriotice, ci și descoperirile din continentul vieții intime și încercîndu-și puterile în aproape toate genurile și speciile literare fundamentale. Alecsandri călătorește cu diferite prilejuri prin Moldova, Muntenia, Bucovina și Transilvania, în partea europeană a Turciei, în Italia, Austria, Germania, Franța, Spania, Anglia, nordul Africii, din plăcere personală, pentru a o însoți pe Elena Negri, plecată în căutarea unei clime mai favorabile sănătații sale zdruncinate, sau cu însărcinări oficiale. Fiecare din aceste călătorii, lasă urme în creația sa, în proză sau în versuri și se tipărește pe ecranul experienței omenești ce-i definește personalitatea publică și intimă. Descoperirea poeziei populare, care are loc cu ocazia unei asemenea călătorii, va marca profund destinul său de scriitor și va avea consecințe incalculabile asupra întregii dezvoltări a literaturii noastre din secolul trecut și de mai tîrziu. Prin traducerile în limbile franceză, germană, engleză ale poeziilor populare sau ale unora din poeziile originale, Alecsandri se numară și printre primii noștri scriitori moderni a căror operă a devenit accesibilă străinătății. Poeziile, cărora autorul însuși le-a acordat, în conformitate cu gustul și cerințele epocii, calitatea principală în cuprinsul operei, au fost structurate, în cîteva cicluri mai mult sau mai puțin unitare sub aspectul tematicii, al principalelor caracteristici stilistice și al epocii în care au fost scrise. Primele sunt cele inspirate din poezia populară, "Doinele". Al doilea grup de poezii, "Lăcramioare", apărute pentru prima dată în volumul din 1853, cuprinde partea cea mai mare a poeziei erotice a lui Alecsandri, Jurnalul poetic al dragostei pentru Elena Negri, Lăcrămioarele demonstrează mai curînd muzicalitatea versului alecsandrinian, decît aderența lui la lirica de confesiune; expresia e de aceea adeseori stîngace. Ciclurile de poezii intitulate "Suvenire" (1853) și "Margăritarele" (1863) au mult mai puțină unitate decît cele precedente. Deceniul al șaptelea al secolului al XlX-lea reprezintă un moment de cotitură în viața și creația lui Alecsandri. Pastelurile, Legendele și Ostașii noștri lărgesc și aprofundează, în același timp, inspirația folclorică, ce va rămîne una din constantele creației sale. Pastelurile, poezii descriptive, apărute, în marea lor majoritate, mai întîi în Convorbiri literare reconstituie în cheie poetică succesiunea anotimpurilor într-un peisaj românesc. Poet grațios și echilibrat, discret, dar vibrînd în fața frumuseții, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii genuine, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă, Alecsandri rezistă cel mai bine trecerii timpului tocmai în asemenea poezii în care manifestă calitatea reală a talentului său, răspunzînd totodata unei nevoi de armonie înnăscută sufletului omenesc. T. Maiorescu, într-un text din 1886, sintetizează într-o formulă pregnantă și acceptabilă pînă azi însemnătatea operei lui în ansamblu: “În Alecsandri vibrează toată inima, toată mișcarea compatrioților săi, cîtă s-a putut întrupa într-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. Farmecul limbei române în poezia populară, el ni l-a deschis; iubirea omenească și dorul de patrie în limitele celor mulți dintre noi el le-a întrupat; frumusețea proprie a pămîntului nostru natal și a aerului nostru el a descris-o; […] Cînd societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iași și București, el a răspuns la această dorință, scriindu-i comedii și drame; cînd a fost chemat poporul să-și jertfească viața în războiul din urmă, el singur a încălzit ostașii noștri cu raza poeziei. A lui liră multicordă a rasunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocia lui. “ (Sursa - Net - Vlada Afteni)

Lui Vasile Alecsandri * 1821 - 1890

România recunoscătoare

Statuia ridicată în Iaşi - 22 mai 1905

în zilele M.S. regelui Carol I,

prim ministru fiind G.Gr.Cantacuzino,

ministrul instrucţiunii M.Vlădescu,

primar Gh.Lascăr

Această medalie a fost confecţionată

din argint şi are diametrul de 35 mm.

Statuia lui Vasile Alecsandri din Iaşi este un monument de bronz închinat poetului, prozatorului și dramaturgului român Vasile Alecsandri (1821-1890), care a fost realizat de către sculptorul polon de origine germană Wladimir C. Hegel și dezvelit la 15 octombrie 1906 în municipiul Iași. Inscripția de pe soclu, care conține și două basoreliefuri înfățișându-i pe doi dintre eroii legendari ai lui Alecsandri, sună astfel: „Poporul român, poetului său iubit, 1905”. Statuia este amplasată în fața Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi. Imaginea statuii lui Vasile Alecsandri din Iași este prezentată liric și într-unul din sonetele poetului Mihai Codreanu (1876-1957), sonet intitulat "Statuia lui Alecsandri":

„E viu în bronz. Pe fruntea lui senină
Ard razele superbei sale glorii,
Pe când răsar încet cu-ncetul zorii
Și umplu primăvara de lumină.

Atunci, cu inima de-avânturi plină,
Mărețul bard privindu-și cântătorii
Din țara lui de-acum îl prind fiorii Ș
i fruntea pentru-o clipă și-o înclină.

Apoi se reculege. Piedestalul
Îl simte parcă tremurând metalul
Și-Alecsandri, în auroră cântă…

Iar glasu-i, peste veacuri înainte,
Înalță-n cer cu pietate sfântă
Eternii lauri ai latinei ginte”.

___________ooOoo___________