Epaminonda's Blog.....: Mo - M

1. Începând cu 23 decembrie 2022, Banca Națională a Moldovei a pus în circulație o monedă comemorativă ca mijloc de plată și în scop numismatic. Moneda face parte din seria „Sărbătorile, cultura, tradițiile Republicii Moldova, având tema “Arhitectura vernaculară în piatră”.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – Sărbătorile, cultura, tradițiile Republicii Moldova
tema – Arhitectura vernaculară în piatră
valoarea nominală – 50 lei
forma – rotundă
diametrul – 35 milimetri
greutatea – 22 grame
metal compoziție – argint
puritate – 99,9%
margine – zimțată
calitate - proof
tiraj – 300 exemplare

În câmpul central al aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu se prezintă Stema Republicii Moldova, în partea de sus – anul emiterii “2022”, în partea de jos, sub o linie, pe două rânduri orizontale – valoarea “50 LEI” și periferic circular - inscripțiile: “REPUBLICA” (pe partea stângă) și ”MOLDOVA” (pe partea dreaptă). Inscripția 50 LEI este încadrată de inscripțiile: “Ag 999” – în stânga și “22,0 gr”, reprezentând materialul, puritatea și greutatea monedei. În câmpul central al reversului și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, se prezintă imaginea unor elemente color arhitectonice ale curții și casei tradiționale moldovenești (porți, prag, prispă etc) construite în stil vernacular, iar deasupra, cu litere majuscule, pe trei rânduri orizontale, este aplicată inscripția: “ARHITECTURA VERNACULARĂ ÎN PIATRĂ”.

Arhitectura vernaculară în piatră este un stil de arhitectură locală autentică, al cărui circuit social încurajează păstrarea străvechilor tradiții și reconstituirea spațiului cultural național. Arhitectura vernaculară este arhitectura caracterizată prin utilizarea materialelor și cunoștințelor locale, de obicei fără supravegherea arhitecților profesioniști. Arhitectura vernaculară reprezintă majoritatea clădirilor și așezărilor create în societățile preindustriale și include o gamă foarte largă de clădiri, tradiții de construcție și metode de construcție. Clădirile vernaculare sunt de obicei simple și practice, indiferent dacă sunt case rezidențiale sau construite în alte scopuri. Deși a cuprins 95% din mediul construit din lume în 1969, arhitectura populară tinde să fie trecută cu vederea în istoriile tradiționale ale designului. Nu este un stil specific, deci nu poate fi distilat într-o serie de modele, materiale sau elemente ușor de digerat. Datorită utilizării metodelor de construcție tradiționale și a constructorilor locali, clădirile vernaculare sunt considerate parte a unei culturi regionale. Arhitectura vernaculară poate fi pusă în contrast cu elita sau arhitectura politicoasă, care se caracterizează prin elemente stilistice de design încorporate intenționat în scopuri estetice care depășesc cerințele funcționale ale unei clădiri. Termenul vernacular înseamnă „intern, nativ, indigen”; din verna, adică „sclav nativ” sau „sclav nativ”. Termenul este împrumutat din lingvistică unde vernacular se referă la utilizarea limbajului, specifică unui moment, loc sau grup. Arhitectura vernaculară este descrisă ca un mediu construit care se bazează pe nevoile locale; definit de disponibilitatea anumitor materiale indigene regiunii sale; și reflectă tradițiile și practicile culturale locale. În mod tradițional, studiul arhitecturii vernaculare nu a examinat formal școlarizarea de arhitecți dar în loc de abilitățile de proiectare și tradiția constructorilor locali, cărora li s-a acordat rareori vreo atribuire pentru lucrare. Mai recent, arhitectura vernaculară a fost examinată de designeri și industria construcțiilor într-un efort de a fi mai conștient de energie cu designul și construcțiile contemporane - parte a unui interes mai larg pentru design sustenabil. Arhitectura vernaculară nu trebuie confundată cu așa-numita arhitectură „tradițională”, deși există legături între cele două. Arhitectura vernaculară are la bază un concept care cuprinde domenii de studiu arhitectural incluzând arhitectura aborigena, indigenă, ancestrală, rurală și etnică și este în contrast cu arhitectura mai intelectuală numită arhitectură politicoasă, formală sau academică.
2. Începând cu 23 decembrie 2022, Banca Națională a Moldovei a pus în circulație o monedă comemorativă ca mijloc de plată și în scop numismatic. Moneda face parte din seria „Evenimente istorice” și are ca temă “100 ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari”.

Principalele caracteristici tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – Evenimente istorice
tema – 100 ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari
valoarea nominală – 100 lei
forma – rotundă
diametrul – 35 milimetri
greutatea – 22 grame
metal compoziție – argint
puritate – 99,9%
margine – zimțată
calitate - proof
tiraj – 300 exemplare

În câmpul central al aversului, în interiorul unui cerc liniar continuu se prezintă Stema Republicii Moldova, în partea de sus – anul emiterii “2022”, în partea de jos, sub o linie, pe două rânduri orizontale – valoarea “100 LEI” și periferic circular - inscripțiile: “REPUBLICA” (pe partea stângă) și ”MOLDOVA” (pe partea dreaptă). Valoarea 100 LEI este încadrată de înscrisurile: “Ag 999” (materialul din carte este confecționată moneda – argint - și puritatea acestuia) și “22 gr” (greutatea monedei). În câmpul central al reversului și tot în interiorul unui cerc liniar continuu, pe fundalul hărții României Mari sunt redate efigiile Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, în partea de sus pe două rânduri orizontale este aplicată inscripția: “100/ANI”, la partea de jos orizontal este aplicat anul emiterii monedei - 2022 și periferic circular este aplicată inscripția: ”ÎNCORONAREA REGELUI FERDINAND I ȘI A REGINEI MARIA CA SUVERANI AI ROMÂNIEI MARI”.

Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrnd armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit pănă atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).

Coroana de oţel a regilor României este simbolul independenţei şi al întregirii ţării având începuturile în anul 1881. În acel an, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a instituit o comisie în componenţa căreia, alături de Theodor Aman, se regăseau istoricii Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Odobescu şi Grigore Tocilescu. Misiunea fundamentală a acelei comisii a fost aceea de a stabili forma pe care urmau să o primească însemnele regalităţii, inclusiv coroana regală. Ulterior, Theodor Aman a fost însărcinat cu desenarea coroanei şi sceptrului primului suveran al României; schiţa în tuş în care sunt reprezentate însemnele regalităţii se află în patrimoniul muzeului din Bucureşti care poartă numele artistului, scrie Muzeul Național de Istorie a României pe pagina de socializare a instituției. Coroana de oțel a fost folosită pentru prima dată de Carol I cu prilejul încoronării ca rege şi a proclamării Regatului României în ziua de 10/22 mai 1881. Primul rege al României şi-a manifestat dorinţa ca această coroană să fie confecţionată la Arsenalul Armatei, din oţelul unuia dintre tunurile capturate de armata română în confruntarea cu trupele turceşti la Plevna, în anul 1877. Un fapt care trebuie amintit este acela că la încoronarea din 1881 coroana de oțel a avut mai mult un rol simbolic: a fost sfințită, la Mitropolie, pe 9/21 mai, dar regele Carol I nu a purtat-o! De altfel, încoronarea în sine poate fi considerată atipică: nu s-a desfășurat în biserica Mitropoliei, ci într-un spațiu special amenajat în afara acesteia; Mitropolitul Primat și cel al Moldovei au dat binecuvântarea solemnă, dar suveranul nu a dorit, din motive religioase (era catolic convins), să fie încoronat și uns de un înalt prelat ortodox. Gestul său avea și un alt substrat, Carol I dorind să arate că a ajuns rege prin forțele proprii. Ulterior, coroana de oțel și cea a reginei Elisabeta au fost aduse, de preşedinţii Corpurilor legiuitoare, în Sala Tronului. În discursul său, Regele a declarat „…Cu mândrie dar primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”. În nicio imagine din perioada domniei sale (fie că vorbim de fotografii, cărți poștale sau alte reprezentări artistice), primul rege al României nu apare cu coroana de oțel pe cap. Un aspect semnificativ a fi menţionat este acela că amintita coroană s-a regăsit, încă din prima zi a proclamării Regatului României şi până în momentul abdicării Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, pe stema naţională a ţării noastre. Coroana regală, respectând normele heraldice, are în compunere un cerc frontal de oţel, ornamentat cu pietre oblonge, rombice şi perle tot din oţel. În partea superioară a cercului au fost aplicate opt ornamente mari, sculptate în formă de frunză (fleuroane), alternate prin opt figuri mai mici având în partea superioară perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă spre mijlocul coroanei opt lame înguste, de formă arcuită, împodobite cu mărgăritare, care se unesc într-un glob în care este montată crucea „Trecerii Dunării”. Toate elementele coroanei sunt din oţel, chiar şi perlele, numai căptuşeala interioară este din catifea purpurie.

Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna. Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”

TESTAMENTUL REGINEI MARIA

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,

eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,

care rămâne pentru noi o mare taină.

Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,

aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,

chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … ) Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Coroana purtată de regina Maria la încoronarea de pe 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia a fost executată la Paris, de casa de bijuterii „Falize”, după desenele pictorului Costin Petrescu. Acesta a folosit ca sursă de inspiraţie coroana purtată de Doamna Elena - Despina (soţia lui Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521, fiica despotului sârb Iovan Brancovici), aşa cum apare ea zugrăvită în tabloul votiv al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Braţele coroanei sunt evazate, fiind terminate în vârfuri cu crini. Coroana este bătută cu pietre scumpe. Pe laterale are câte un pandantiv, cu câte un disc de care atârnă câte trei şiruri de mărgele, terminate cu câte o cruce gamată. Pe cele două discuri sunt reprezentate stema României şi a Marii Britanii (aceasta din urmă ca un omagiu adus originii britanice a reginei Maria). În vârful coroanei se găseşte o cruce gamată. Din punct de vedere artistic, coroana aparţine aşa-zisului „stil 1900”. Coroana are aproape 2 kg, cu diametrul la bază de 17,5 centimetri şi cu înălţimea de 18 centimetri. În prezent ea este expusă în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie, la Bucureşti. Această coroană a costat, la timpul ei, aproximativ 65000 de franci fiind asigurată în prezent pentru suma de 25 milioane de euro.

Regina Maria și Regele Ferdinand au venit cu trenul regal de la București în dimineața zilei de 15 octombrie 1922. Au fost întâmpinați la gară de premierul Ionel Brătianu și primarul orașului din Alba Iulia. De la gară, familia regală a fost transportată în două calești trase de cai până la catedrală, unde a fost așteptată de zeci de mii de oameni. Regina Maria era îmbrăcată „într-o rochie auriu-roșiatică, cu o mantie de catifea roșie pe umeri, căptuşită cu albastru şi argintiu, purtând pe cap un voal auriu strâns pe frunte cu o panglică de aur”. În cadrul ceremoniei de încoronare, Regele Ferdinand a primit coroana regală de la președintele Senatului și și-a așezat-o singur pe cap. A ridicat apoi coroana de aur a reginei și a sărutat-o pe frunte pe Maria: „Eu am îngenuncheat în fața lui Nando (n.a. Ferdinand), care a pus greaua coroana pe capul meu, în vreme ce toate clopotele au sunat și acele salve de salut regal au fost trase”. În acel moment miile de oameni aflate în fața catedralei au izbucnit în ovații pe fundalul Imnului Național intonat de fanfarele militare prezente la marele eveniment. Suveranii României au urcat apoi la un balcon de unde au salutat mulțimea venită să-i vadă. Festivitatea a fost urmată de un dineu oficial la care au participat aproximativ patru sute de invitați, printre care reprezentanți ai caselor regale ale Angliei, Italiei, Spaniei, miniștri plenipotențiari din diverse țări și figuri militare de talie europeană. După terminarea dineului, Regele Ferdinand și Regina Maria au dat onorul celor peste cincizeci de mii de soldați participanți la parada militară ce a început în partea de vest a cetății de la Alba Iulia. A doua zi, pe 16 octombrie 1922, festivitățile au continuat la București. Mai întâi alaiul regal a trecut pe sub Arcul de Triumf, au urmat apoi Te Deum-ul de la Mitropolie și defilarea prin Piața Universității, în fața statuii lui Mihai Viteazul.
3. În data de 29 noiembrie 2023 Banca Națională a Republicii Moldova a lansat în circuitul numismatic mondial o monedă comemorativă cu tema 100 de ani de la nașterea lui Igor Vieru. Pe avers, în interiorul unui cerc periferic continuu este reprezentată Stema națională a Republicii Moldova și înscrisurile: “50 LEI” pe două rânduri orizontale sub stemă și o linie orizontală, iar periferic circular: “REPUBLICA 2023 MOLDOVA Ag 999 16,5 g”. Pe revers și tot în interiorul unui cerc periferic continuu, este reprezentat portretul lui Igor Vieru și sunt inscripționați anii lui de viață “1923 - 1988” iar pe fundal este reprezentată pictura sa – Moara de vânt din Cernoleuca.

Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:

seria – personalități
tema – 100 de ani de la nașterea lui Igor Vieru
valoare nominală - 50 lei;
material compoziție – argint
titlu – 99,9%
forma – rotundă
diametrul – 30 milimetri
greutatea – 16,5 grame
calitatea – proof
cantul – zimțat
tirajul - 250 exemplare.

Igor Vieru a fost un pictor basarabean născut la data de 23 decembrie 1923 în satul Cernoleuca, raionul Dondușeni și a decedat la data de 24 mai 1988. El aparține generației de mijloc a pictorilor moldoveni, care a pus bazele unor tendințe noi, moderne în pictura moldovenească, adică o viziune artistică asupra lumii, corespunzătoare realității contemporane. Aceste principii noi de creație ale pictorului se trag din împletirea organică a realului cu poezia, pictura tradițională fiind privită dintr-un unghi care nu-l împiedică a o înțelege pe plan superior de revalorificare. Receptiv la tot ce e legat de plaiul natal, Igor Vieru a devenit un rapsod al plaiului și al vieții țăranului moldovean. Impunându-se publicului iubitor de artă mai ales prin tablourile cu temă rustică, Vieru a executat lucrări cu factură plastică, trecute prin filiera imaginativă a unui artist experimentat și de o înaltă tensiune creatoare. În ultimele sale opere se face tot mai pronunțat elementul metaforic, care îi lărgește spațiul artistic. din anul 1944 lucrează un timp învățător, pentru ca încă de pe atunci să se manifeste drept un entuziast și pasionat educator al gustului estetic la elevi. Face primii pași spre creația sa artistică executând o galerie de picturi mici pe sticlă asemenea diapozitivelor. Acestea reprezentau diferite imagini cu tematică foarte variată, care ilustrau lecțiile petrecute la școală și contribuiau la dezvoltarea imaginației și gustului copiilor. Dorința de a deveni plastician l-a făcut însă să abandoneze meseria de învățător și să uite de acele miniaturi. Pentru întregirea studiilor în artă, în 1946 se înscrie direct în anul III la Școala de Arte Plastice din Chișinău, șa facultatea pictură. După absolvirea ei în 1949, devine profesor de desen la Școala Pedagogică din Călărași, ca după doi ani să revină la Cernoleuca, unde va preda limba franceză. În 1953 Igor Vieru participă la expoziția republicană cu pânza Ion Creangă ascultând poveștile lui moș Bodrângă, care îl atestă ca pictor stăpân pe mijloacele de expresie. Datorită acestui tablou, este primit după patru ani în rândurile membrilor Uniunii artiștilor plastici din URSS. Ceva mai târziu este numit director al Muzeului de Arte Plastice din Chișinău, iar mai apoi expert al comisiei de atestare a lucrărilor de artă pentru expozițiile din cadrul Ministerului Culturii al RSSM. În 19363, datorită activității fructuoase în domeniul artelor plastice, pictorului Igor Vieru i se conferă titlul de maestru emerit în artă din RSSM. Deținând diferite funcții, Igor Vieru colaborează activ cu editurile chișinăuene, participă la toate expozițiile republicane, precum și la cele unionale și de peste hotare, își împărtășește cunoștințele sale în ale compoziției și culorilor elevilor de la Școala de Arte Plastice „I. E. Repin” și pregătește o promoție la Școala Medie-Internat Republicană de Pictură. Este înmormântat în localitatea natală.
Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de o companie străină pentru a celebra Castelul Corvinilor din municipiul Hunedoara. Pe una din fețe este redată una dintre imaginile cele mai cunoscute ale castelului hunedorean, iar pe revers sunt redate aproape impecabil stemele celor cinci provincii istorice românești (Țara Românească, Moldova, Transilvania, Dobrogea și Oltenia) încadrând o acvilă stilizată, cu aripile desfăcute și o cruce în cioc, ce face trimitere la stema României, dar care seamănă mai mult cu pajura de pe stema Germaniei, creând o oarecare confuzie în rândul colecționarilor români. Caracterisiticile tehnice ale medaliei sunt:

seria – Istoria românilor
preț unitar de achiziție prin comand on-line – 208,9 lei
metal – cupru înnobilat cu aur pur
greutate - 26 grame
forma – rotundă
diametrul – 38,61 milimetri
tiraj – 5000 exemplare
calitate - proof

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

__________xxx__________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL HUNEDOARA

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Castelul Corvinilor - 1446 - Istoria României

CASTELUL HUNIAZILOR (CORVINILOR sau CORVINEȘTILOR) este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane (fortificații cilindrice sau poligonale, construite de obicei la colțurile unei fortărețe.) și un donjon (turnul principal și cel mai bine fortificat).

Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost construit în secolul al XIV-lea pe locul unui vechi castru roman, pe malul râului Zlaști, fiind dăruit de către regele Sigismund I de Luxemburg cneazului Voicu, tatăl lui Iancu de Hunedoara. Intrând în posesia lui Iancu de Hunedoara, castelul suportă un amplu process de modernizare și amplificare a fortificațiilor în perioada anilor 1440 – 1453. Castelul este lipsit de perimetre secundare de apărare, reieșind de aici concluzia că a fost folosit mai mult ca reședință nobiliară. În cadrul acestei modernizări se include construirea Sălilor Dietei și a Cavalerilor, a Turnurilor Capistrano (după numele unui vestit călugăr) și al Buzduganelor precum și a Bastionului alb. Ulterior castelul intră în posesia lui Matei Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara, care construiește o nouă aripă în stil renascentist – loggia cu picturi ilustrând un aspect din viața nobiliară, respectiv legenda corbului. Pe blazonul familiei Corvinilor este reprezentat un corb care ține în cioc un inel de aur. Legenda spune că Ioan de Hunedoara era fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei la vremea respectivă) care s-a îndrăgostit de o femeie pe nume Elisabeta din Țara Hațegului. Pentru a nu exista discuții pe marginea acestui fapt, regele ar fi aranjat o căsătorie între aceasta și Voicu (un viteaz din zonă). Pentru a fi recunoscut copilul când merge la curtea regală Sigismund de Luxemburg i-a dăruit și un inel de aur. Însă inelul de aur a fost într-o zi furat de un corb. După multe peripeții Ioan de Hunedoara a recuperate inelul, însă povestea a fost aflată și de rege care a hotărât să facă don corbul cu inel în cioc un element al blazonului familiei Corvinilor. În curtea castelului, nu departe de capelă, se află o fântână adâncă de 30 de metri despre care se spune că ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, în schimbul promisiunii că vor fi eliberați dacă vor ajunge la startul de apă. După 15 ani, când s-a ajuns la apă, stăpânii castelului nu s-au ținut de promisiune. Legenda spune că inscripția de pe zidul fântânii înseamnă “Apă aveți, dar suflet, nu.” În realitate inscripția se traduce astfel “Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”. Matei Corvin lasă castelul lui Ioan Corvin, după care urmează o perioadă în care se succed o serie de proprietari care dețin castelul pentru interval limitate de timp. Unul dintre proprietarii care a făcut transformări majore în aspectul castelului a fost principele transilvan Gabor Bethlen care a construit două etaje pe aripa sudică și unul pe aripa nordică. De-a lungul timpului castelul a fost devastate de mai multe incendii fiind restaurant de mai multe ori; 1870 - 1880 (cu sprijinul arhitecților Steindl Imre și Schulek Frigyes), 1965 – 1970 și 1993 – 1995. Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susținut de patru piloni masivi de piatră, plasați în albia râului Zlaști, lăsând în curtea husarilor și nișa care adăpostește statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, protectorul podurileo și al trecerilor peste ape. Primul obiectiv major este Turnul nou de poartă, de formă rectangular, turn care impresioanează prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spațiu boltit, fiind remarcată prezența locului de gardă, unde este și o vatră de foc, aici aflându-se astăzi casa de bilete. De aici se ajunge ușor în închisoarea castelului, cu ușa sa masivă din lemn. Loggia Matia se află la ieșirea din Turnul nou de poartă, în partea stângă, fiind considerată cea mai nouă manifestare, în domeniul arhitecturii, a Renașterii. La etajul Loggiei se păstrează unica pictură laică în frescă din Transilvania acelei perioade, precum și Camera de Aur, spațiu ce adăpostește expoziția “Obiecte din colecția Muzeului Castelului Corvinilor - Hunedoara”. Capela este plasată pe latura estică a castelului, accesul aici fiind posibil prin scara interioară a Loggiei Matia, ajungându-se în tribuna capelei. Monumentul are un farmec aparte datorat stilurile diverse de construcție, a prezenței unor inovații în plan militar și civil, precum și vieții tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani. Castelul impresionează prin prezența sa, ce domină municipiul Hunedoara, air pentru cei atrași de Evul mediu, castelul reprezintă un monument singular în România și printre cele mai atractive din spațiul european. Camera domnițelor este plasată la etaj, deasupra turnului nou de poartă și coridorului de intrare în castel. Inițial turnul a avut doar un nivel de apărare și din secolul al XVII-lea s-a realizat camera doamnelor din castel. Aici se poate admira mobile din secolul al XIX-lea, în stil eclectic, compus din masă, servantă și dulap. De aici, traversând Scara Spirală, se intră în Sala Dietei, plasată la etajul Palatului Mare, construită în stil gotic, interiorul ei fiind modificat radical în secolul al XVII-lea de către Gabro Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră și compartimentarea ei cu încăperi mai mici cu funcționalități diverse. Revenind în curtea interioară, circuitul continuă cu vizitarea fântânii, care este însoțită de prezentarea unei inscripții, plasate pe unul dintre contraforții capelei. De aici se vizitează terasa de artilerie, ușor modificată în secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasă perspectivă spre groapa urșilor, Palatul Nordic, capela și curtea fântânii, dar și spre oraș. Ultimul obiectiv este Sala Cavalerilor, una dintre cele mai interesante spații laice din Transilvania secolului al XV-lea. Aici funcționează expoziția de tehnică militară, cu piese aparținând perioadei extinse (secolele XV - XIX). Aici se poate citi o inscripție cu referire la momentul construcției acestei săli. Din expoziția de tehnică militară se iese prin expoziția de etnografie, se coboară scara de lemn spre primul nivel al Palatului Sudic, în atelierele meșteșugărești care deserveau administrația minieră. De aici se iese din nou în curtea interioară a castelului, iar în partea dreaptă se intră pe coridorul de la parterul Turnului vechi de poartă, turn de formă rectangular, prevăzut cu două niveluri de apărare. Acest turn a fost pictat în frescă pe vremea lui Matei Corvin, urme ale acestei picture putând fi admirate și azi pe latura nordică a turnului. Acest castel este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. (Sursa NET – Ofical Media – Stejărel Ionescu)

Consiliul Local și Primăria municipiului Petroșani

1968 - 2008 - 40 de ani de la declararea ca municipiu

Produsul de mai sus este o medalie realizată în anul 2008 la Monetăria Statului din București, la comanda Consiliului local și Primăriei municipiului Petroșani, județul Hunedoara, pentru a marca trecerea a 40 de ani de la declararea orașului ca municipiu. Pe una dintre fețele medaliei este reprezentată clădirea Primăriei din Petroșani, deasupra a două ramuri înfrunzite, unite la partea inferioară, iar pe cealaltă față este redată stema municipiului Petroșani încadrată de câte o ramură de măslin și una de stejar, împreunate la partea inferioară. Medalia este confecționată din tombac, într-un tiraj de 200 exemplare și are forma rotundă cu diametrul de 50 milimetri. Piesa este executată în tehnica proof după designului semnat Tiberiu Kelemen.

Stema municipiului Petroșani, potrivit anexei nr. 5, HG. nr. 790/1999, se compune dintr-un scut „scartelat pieziș”. „În primul cartier, pe fond roșu, o floare-de-colț (floarea-reginei), de argint. În cartierele doi și trei, pe fond de azur, câte un brad natural. În ultima partițiune, pe roșu, o carte deschisă, naturală, pe care broșează două ciocane încrucișate, negre. Scutul este timbrat de o coroană murală formată din cinci turnuri crenelate de argint. Semnificația elementelor însumate ale stemei sunt:

brazii și floarea-reginei evocă relieful muntos al zonei;
cartea deschisă amintește existența în acest municipiu a unicului institut din țară care pregătește cadre cu studii superioare în domeniul industriei miniere; În această instituție au fost pregătiți ingineri minieri încă din anul 1948, fiind singura instituție dedicată acestui grup de specialiști (cu excepția unei scurt perioade între anii 1950-1952 când și la București a funcționat o instituție similară). Institutul de Mine din Petroșani, numit uneori și Institutul Cărbunelui sau Industriei Carboniere, avea două facultăți: de Mine și de Electromecanică Minieră. Absolvenții săi lucrau în numeroase întreprinderi miniere. Și astăzi instituția își continuă tradiția de peste 70 de ani.
cele două ciocane încrucișate – simbolul mineritului – evidențiază tradiția medievală a acestei activități economice;
coroana murală, însemn al centrelor urbane, vorbește despre unitatea obștii”.

Primăria este sediul administrației locale a municipiului Petroșani (instituția Primarului și a Consiliului local), având sediul în Strada 1 Decmebrie 1918, la nr. 93. Nu s-au găsit alte informații despre Primăria municipiului Petroșani. Petroșani (în maghiară Petrozsény, în germană Petroschen) este un municipiu din judeţul Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 34300 de locuitori și este situat la 100 kilometri sud față de reședința județului - Deva. Aici se află sediul Companiei Naţionale a Huilei, care cuprinde mai multe exploatări miniere. Istoria orașului Petroșani începe undeva pe la anul 1640, unde douăzeci de iobagi din Petros pot fi considerați primii locuitori ai acestui ținut. Comuna a purtat de la bun început numele de „Petroșeni”. Prima mențiune a Petroșanilor, ca localitate, ne parvine din anul 1788. În această perioadă, locotenent-colonelul prusac Gotze face o călătorie în Orient și se întoarce din Turcia prin țările române. În cartea sa, „Călătoria de la Postdam la Constantinopole” amintește și de Petroșani.

Set 4 insigne - Drumeții veterani - Gropa Seacă - 1998

Turismul este o activitate relaxantă, mult apreciată de locuitorii Văii Jiului - mari amatori de drumeţii şi buni cunoscători ai frumuseţilor naturii. În anul 1986, la sfârşitul verii, un grup de pasionaţi şi împătimiţi ai drumeţiilor montane, în frunte cu Aurel Dula şi Vasile Pollak, propun organizarea unei întâlniri anuale a veteranilor în ale drumeţiilor montane. La prima întâlnire care a avut loc în 1986 s-a hotărât ca următoarele să aibă loc la o cabană din munţii care înconjoară cu dărnicie Valea Jiului; întâlnirile nu erau însoţite de competiţii sportive, iar spre amintire veteranii vor primi câte o insignă, al cărei desen să reproducă o floare din bogata floră a munţilor noştri. Cu excepţia unei singure variante, toate piesele au fost bătute la Monetăria Statului Bucureşti, sunt ovale şi au dimensiunile 36/26 mm şi, cum este normal, unele piese sunt mai reuşite, în schimb, altele lasă de dorit. Aceste piese insignografice au fost gndite și proiectate de către: Nicolae Lazăr, Ion Liciu, Viorel Stroie, Dumitru Antonoiu, Tiberiu Kelemen și Iuliu Hornak. Ediţia a XIII-a a avut loc la Cabana Groapa Seacă. Pe piesă apare doar un peisaj montan distingându-se prezența Florii de colț și a Gențianei. Insigna a apărut în cinci variante de culoare, iar pe chenar apare înscrisul DRUMEŢII VETERANI - GROAPA SEACĂ 1998.

Floarea de colț este o specie de plantă declarată monument al naturii încă din anul 1933. Floarea de colț (Leontopodium alpinum) – o adevarată perlă a munților noștri, de o frumusețe aparte și totodată cea mai rară din întreaga floră montană, crește în munții calcaroși, în pajiștile de pe versanții abrupți și însoriți sau pe stâncării. Întâlnită în România pe stâncile aproape inaccesibile omului din Munții Vrancei, Munții Bucegi, Munții Făgărașului, Munții Maramureșului, Rodna, Obcinele Bucovinei, Masivul Ceahlău, Retezat, Godeanu, floarea de colț este simbolul iubitorilor de drumeție la munte. În tradiția populară românească, reprezintă un simbol al dragostei și se spune că bărbații își demonstrau dragostea, îndemânarea și curajul, culegând o floare de colț de pe stâncile ascuțite ale munților și oferind-o iubitelor. Această ”steluță” este, totodată, simbolul tinereții, al tuturor virtuților și harurilor sufletului omenesc. Din cer, peste crestele munților și peste colții de stâncă aplecați peste văgăuni și prăpăstii, se pornesc ploi de steluțe albe, catifelate. Sunt florile zânelor, care împodobesc munții. Floarea de colț, denumire alternativă Floarea reginei este o specie de plante erbacee, perene, din genul Leontopodium, familia Asteraceae. Planta este înaltă de 5 – 20 centimetri și are inflorescența compusă din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase. Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori, încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori. Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de înflorire este iulie - august. Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci.

Gențiana este o planta declarata monument al naturi aflată pe cale dispariție. Ea creste spontan din zona de campie pana la cea subalpina, la marginea padurilor. Se adapteaza greu daca este scoasa din mediul sau. De aceea e de preferat daca va doriti o Gentiana sa cumparati plante produse in pepiniere. Gentiana infloreste frumos pe timpul verii daca are conditiile necesare. Are nevoie de multa apa pentru a creste bine. Asigurati-va ca nu lasati pamantul sa se usuce intre doua udari. In perioada de inflorire, trebuie fertilizata o data la doua saptamani. Se simte bine la soare, dar tolereaza si semiumbra. Are nevoie de soluri argiloase sau argilo-nisipoase, bogate in humus. Exista si specii cum e Gentiana angustifolia care prefera ternurile calcaroase. Majoritatea speciilor au o rezistenta buna la iernare. Se inmulteste prin semințe dar acestea germineaza greu. Au nevoie de o perioada de frig inainte de a fi semanate. De aceea este recomandabil sa fie puse in pamant toamna tarziu, afara, pentru ca frigul iernii sa le ajute sa rasara in primavara. Exista specii foarte mici, de doar 10 cm cum este Gentiana acaulis si Gentiana verna, dar si unele care ajung la o jumatate de metru cum e Gentiana asclepiadea.

Cabana Groapa Seacă este situata in Masivul Parâng, pe cheile Jiețului, în drumul spre Transalpina Ski Resort și spre șoseaua Transalpina. Accesul la cabana se face pe Drumul National 7A, la 18 kilometri depărtare de localitatea Petroșani. Cabana Groapa Seacă are 14 camere în total, toate cu baie proprie, din care: 8 camere matrimoniale, 3 camere de 3 locuri, un apartament (1 pat matrimonial și o canapea extensibilă) și 2 camere de câte 5 locuri, deci în total sunt 39 de locuri, are generator propriu de curent si nu exista semnal de telefonie mobila sau internet. Restaurantul dispune de două săli de mese, cu o capacitatea 60 de persoane. Se pot organiza nunți restrânse, precum și alte petreceri private. Cabana are în dotare o saună în aer liber și un ciubăr cu apă caldă, care se încălzesc la cerere, contra cost. Cabanierul poate fi contactat la nr de telefon: 0766 337 077.

Întreprinderea de tricotaje Petroșani - 1988

Pe fondul unor nemulțumiri, la Lupeni, în perioada 3-5 august 1977 a avut loc prima grevă din perioada comunistă. Greva a avut și un pronunțat caracter economic, greviștii solicitând și crearea de locuri de muncă pentru soțiile și fiicele minerilor. Urmare a cestor cerințe, la Petroșani și Vulcan s-au înființat fabrici de textile. Fabrica din Petroșani a angajat peste 500 de persoane, fabricând doar produse tricotate, dintre care 90% la export. Astăzi fabrica poartă numele SC Tricotexim Fashion SRL fiind situată pe Strada Lunca, la nr. 117. La împlinirea unui deceniu de la înființare Fabrica de tricotaje din Petroșani a decis să bată o insignă jubiliară. Insigna este confecționată din aluminiu eloxat galben, are forma rotundă și diametrul de 2 centimetri. În centrul câmpului insignei este redată litera mare V, în culoarea albastră, cu tente de roșu și galben, și dedesubt o ramură de măslin de culoare aurie. Pe marginea insignei este o bandă albastră pe care este aplicată inscripția 1978 * ÎNTREPRINDEREA DE TRICOTAJE * 1988 * PETROȘANI.

Exploatarea minieră (E.M.) Livezeni

În anul 1994, Regia Autonomă a Huilei emite un set de insigne, câte una pentru fiecare unitate componentă. Insigna minei Livezeni, care are un desen identic cu al celorlalte unităţi miniere, are o formă circulară cu un diametru de 22 milimetri. Centrul insignei reprezintă ciocanele încrucişate. În partea inferioară a insignei, sub ciocane, sunt frunzele de laur. În partea superioară, pe un semicerc de culoare neagră, este aplicată inscripţia E.M. Livezeni. Sistemul de prindere al insignei este de tip broşă.

Exploatarea Minieră (E.M., întreprinderea, mina) Livezeni, este o unitate economică de extragere a cărbunelui din subteran, ce are sediul central în Strada Lunca, nr.153, în municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara. Primele sondaje în câmpul minier Livezeni s-au făcut de către Societatea anonimă română pentru exploatarea minelor de cărbuni Petroşani, cu sediul în Bucureşti, începând cu anul 1893, sondaje care vor fi reluate între anii 1955-1956. Începând cu anul 1967 se lucrează la deschiderea minei Livezeni, prin deschiderea Puţului Est. Prima capacitate de producţie de la Livezeni a fost pusă în funcţie în august 1972 – an în care mina a produs 50000 tone de cărbune. Rezervele de cărbune ale minei sunt estimate la 22,6 milioane tone de cărbune. În anul 2008 producția de cărbune a minei Livezeni a fost de 314000 tone. Persoana juridică care administrează în prezent mina Livezeni este Compania Națională a Cărbunelui, ce a luat ființă în anul 1998.

Sportslocker everything you need

Straja - România 1 - 5 februarie 2023

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de către compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților (copii și tineri) la tabăra de schi Sportslocker de la Straja, județul Hunedoara. Schiul este un sport de iarnă care constă în coborârea unor pante înzăpezite pe schiuri prinse de ghetele echipamentului individual. El cuprinde mai multe discipline sportive din care amintesc; schi fond, schi alpin, slalom, sărituri cu schiurile etc. În România, sporturile de iarnă au o istorie duală. La Bucureşti şi în restul Vechiului Regat patinajul, schiul, bobul, hocheiul pe gheaţă au apărut în mediile aristocratice. Un rol esenţial a revenit Familiei Regale. Membrii acesteia puteau fi văzuţi nu doar ca practicanţi, ci şi ca patroni şi dezvoltatori ai lor. Astfel, prinţul-moştenitor Carol a patronat Federaţia Societăţilor Sportive din România, fondată în 1912, care a inclus de la bun început dezvoltarea sporturilor de iarnă printre obiectivele sale. Viitorul rege Carol al II-lea era el însuşi un schior pasionat, numeroase fotografii arătându-l în această postură, împreună cu fiul său, Mihai, pe atunci Mare Voievod de Alba Iulia. Ceilalţi membri ai Familiei Regale împărtăşeau pasiunea pentru schi. Ca studentă a Academiei Naţionale de Educaţie Fizică, principesa Ileana lua parte la taberele de iarnă de la Predeal, găsind, în coborârile alături de colegi, un simbol: traseul trecea peste vechea frontieră austro-ungaro-română. În iarna anului 1930, logodna cu prinţul Anton de Habsburg a fost anunţată oficial tocmai în mijlocul colegilor din tabăra de iarnă a A.N.E.F. Dar principele Nicolae a fost cel care a alcătuit chiar un Manual de schi. Tehnica alpină pentru toţi, publicat la Bucureşti, în 1940. În Transilvania, începuturile sporturilor de iarnă au fost legate de Siebenbuergische Karpaten Verein (S.K.V.), o organizaţie a minorităţii germane, fondată la 28 noiembrie 1880, la Sibiu. S.K.V. era succesoarea Siebenbürgische Alpenverein, înfiinţată în 1873, sub impactul societăţilor alpine din Austria (fondată în 1862) şi Germania (1869). „Explorarea“ Munţilor Carpaţi era scopul declarat al societăţii, căreia i se datorează, de altfel, şi primele trasee de turism montan din România.

Straja este o stațiune montană, aparținând administrativ de orașul Lupeni și se află la o altitudine de 1445 metri. Accesul în stațiune se poate face din orașul Lupeni, pe un drum montan asfaltat cu o lungime de 8 km sau cu ajutorul telegondolei. Stațiunea dispune de 7 pârtii de schi, 5 dintre ele fiind dotate cu instalații nocturne și de telescaun. Stațiunea este una relativ nouă, fiind declarată stațiune abia în anul 2002. Iată câteva atracții turistice culturale din stațiune:

Schitul Straja este un schit ortodox cu hramurile: Înălțarea Sfintei Cruci și Sfinții Împărați Constantin și Elena, aflat în apropierea Crucii Eroilor.
Schitul cuprinde o bisericuță din lemn și câteva chilii și datează din 1999. Intrarea în schit se face printr-un tunel artificial de 57 de metri, unde există icoane ale sfinților dispuse după zi și lună conform calendarului creștin-ortodox.
Crucea Eroilor cu o înălțime de 18 metri și o lățime de 9 metri, este un monument închinat celor 800 de ostași care s-au jertfit în primul război mondial.
Drumul Crucii este o procesiune cu 14 popasuri, fiecare popas făcându-se în dreptul unui ansamblu, troiță plus basorelief reprezentând scena respectivei opriri.

Procesiunea este efectuată din anul 2000 și este realizată de preoți ortodocși. Mascota stațiunii este un urs bătrân numit Baloo, care trăiește într-un țarc la intrarea în stațiune.

Deva este un municipiu și reședință a județului Hunedoara, România. Are o populație de aproximativ 57000 de locuitori. S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”.Prima atestare documentară a existenței localității Deva datează din anul 1269, fiind menționată prin cuvintele latine castro Dewa. Pe hărțile medievale ea apare fie sub numele de Deva sau Dewan. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale municipiului Deva, iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din municipiul Deva, din vremuri diferite, dar și alte frumoase locuri de vizitat din acest oraș.

Banca Națională

Biserica greco ortodoxă

Biserica reformată

Cazinoul

Cetatea

Hotel Central și Primăria

Sinagoga

Biserica romano catolica

Vederi

Casa Dr. Groza

Județul Hunedoara este situat în provincia istorică Transilvania, România, pe cursul mijlociu al râului Mureș, în vecinătatea Munților Apuseni. Specific acestui județ este faptul că își are reședința în municipiul Deva și nu în Hunedoara. Județul se întinde pe o suprafață de 7063 kilometri pătrați și numără aproximativ 486000 de locuitori. Ca subdiviziuni administrative județul este compus din 7 municipii - Deva, Brad, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petroșani și Vulcan, 7 orașe - Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani și 55 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Hunedoara, dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectură din acest județ, vederi generale și trimiteri poștale ilustrate de acum sau din alte timpuri.