Epaminonda's Blog.....: FILATELIE – 50 DE ANI DE LA ALIPIREA DOBROGEI

Cu ocazia jubileului de 50 de ani de la alipirea Dobrogei la țara noastră (în urma Păcii de la San Stefano și a Congresului de la Berlin, ambele din 1878), Administrația Poștelor a lansat în dat de 1 octombrie 1928 emisiunea filatelică “50 de ani de la alipirea Dobrogei”. Cele 4 modele ale seriei de 7 mărci au fost machetate de cunoscutul pictor L. Basarab și au fost tipărite la Fabrica de Timbre București, în tehnica heliogravurii, pe hârtie albă cu filigran XI (ondulat, vertical) într-un tiraj de 200000 de serii.

Unirea Dobrogei cu România a avut loc în urma Războiului de Independență din 1877-1878, fiind consfințită prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie (1 iulie stil vechi) 1878. În schimbul Dobrogei, România a trebuit să cedeze Rusiei Basarabia de Sud, pe care o obținuse în urma Războiului Crimeei (1856). Unirea Principatelor Române, la 24 Ianuarie 1859, sub sceptrul lui A.I.Cuza, fusese necesarul semnal politic pentru toți românii din afara hotarelor noului stat modern. Pentru cei din Dobrogea se punea problema chestiunii drepturilor naționale în interiorul Imperiului Otoman. Balcanii fierbeau.

La 4 aprilie 1877, România și Rusia au încheiat, la București, o convenție semnată de consulul rus Dimitri Stuart (cu aprobarea țarului Alexandru al II-lea) și de premierul român de la acea dată, Mihail Kogălniceanu, permițând armatelor ruse să traverseze teritoriul nostru spre Balcani, spre Turcia, de fapt, cu condiția de a respecta integritatea teritorială a statului român. Prea puțin interesați de integritatea noastră, cum era de așteptat, rușii își doreau, de fapt, cucerirea a cât mai mult din Imperiul Otoman (numit “Bolnavul Europei”), a zonei Mării Negre (controlul Dunării) până la Constantinopol (controlul strâmtorilor Bosfor/ Dardanele) și Marea Mediterană.

Sub pretextul că independența României nu era recunoscută și că aliatul rus îi va reprezenta corect interesele, delegatul român - colonelul Arion - nu a fost admis la negocierile de la Kazanlîk, care au precedat tratatul preliminar de la San Stefano (în apropiere de Adrianopol). Partea rusă încerca să creeze impresia cum că Imperiul Otoman nu putea fi atât de umilit încât să fie pus să trateze cu foștii vasali. Fapt este că, la conferința de pace de la Berlin din 1878, s-a decis ca Rusia să-i recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța și mica Insulă a Șerpilor, preluând, în contrapartidă, județele din sudul Basarabiei care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeei - Ismail, Cahul și Bolgrad.

În toamna anului 1878, autoritățile române s-au retras din cele trei județe, iar la 1 octombrie 1878, Rusia a ocupat Basarabia de Sud, conform dispozițiilor Tratatului de la Berlin. În același timp, partea română a început pregătirile pentru unirea Dobrogei cu România. La 15 octombrie s-au alocat fondurile necesare reorganizării, iar în paralel s-a stabilit o delegație română pe lângă comisia europeană însărcinată cu fixarea frontierei româno-bulgare. Împreună cu reprezentanții armatei, Domnitorul a stabilit strategia de ocupare militară. La 14 noiembrie 1878, Carol I dădea următoarea proclamație către dobrogeni: “Locuitori de orice naționalitate și religie, Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân - de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnați de un Stat unde nu voința arbitrară, ci numai legea dezbătută și încuviințată de națiune hotărăște și ocârmuiește. Cele mai sfinte și mai scumpe bunuri ale omenirii: viața, onoarea și proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituții pe care ne-o râvnesc multe țări străine.

Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre și nimeni nu le va putea lovi, fără a-și primi legitima pedeapsă… Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menține ordinea și, model de disciplină, de a ocroti pașnica voastră viețuire. Salutați dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertății, drapelul dreptății și al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituțională, va primi o organizație definitivă, care va ține seama de trebuințele și moravurile voastre, care va așeza pe temelii statornicite poziția voastră cetățenească. Iubiți țara la a cărei soartă este lipită de acum și soarta voastră.” După restabilirea suveranității statului român și evacuarea rusească, România se regăsea cu 240 km de fațadă maritimă, împreună cu portul Constanța, care îi deschidea drumul către mările și oceanele lumii și implicit să intre în legături economice, politice și culturale cu întreaga lume. Congresul de la Berlin consacra recunoașterea internațională diplomatică a independenței de stat, pe care România și-o proclamase cu un an mai înainte. Enormă importanță prezintă faptul că, prin înlăturarea atât a suzeranității otomane, cât și a tutelei marilor puteri garante, România și-a dobândit egalitatea juridică cu toate statele suverane. Totodată, însă, pentru redarea unei imagini cât mai exacte a efectelor pe care această reuniune internațională le-a avut asupra țării noastre, nu putem face abstracție nici de limita sa principală, anume: neînsoțirea recunoașterii independenței de garantarea neutralității.

Referindu-se la acest aspect, Mihai Eminescu nota: “Negreșit că independența în condițiunile în care ne este acordată, fără garanție de neutralitate, nu cum îi este acordată Belgiei, este departe de a corespunde așteptărilor țării, și poziția noastră trebuie să inspire cu atât mai mare îngrijire, cu cât nici o voce amică nu s-a ridicat în Congresul de la Berlin în favoarea României spre a o feri de sacrificiul ce i se impunea. Căci atât de greu e zdruncinată deja România prin evenimentele din urmă și consecințele lor, încât chiar și numai perspectiva unei noi conflagrații nu poate decât a ne inspira grija cea mai mare. Noi credem că este mai mult decât imprudent din parte-ne de a ne pune chiar cestiunea: în ce parte a balanței am arunca și noi forțele noastre în cazul vreunui conflict”.

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

RÂSU' - PLÂNSU'

UN DIALOG EPIGRAMATIC

______________xxx______________

CÂTEVA MEDALII

ȘI INSIGNE ROMÂNEȘTI

Informații generale despre medalistică și subiectul ei de studiu, MEDALIA, poți citi în articolul “Le Havre – Franța”.

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă și culoare, confecționat din materiale diverse, preponderent metalice, purtat la reverul hainei, la șapcă, pălărie sau bască și care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenența unei persoane la o organizație, la un club, la o asociație,etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenența la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizație politică, civică, religioasă, de identificare asociații, de nivel pregătire-calificare, de participant la unele manifestări sportive, culturale, artistice și de altă natură, etc.

Regele Carol I (1866 - 1914)

Muzeul Național Regele Ferdinand I

Carol I – domnitor și primul rege al României (20 aprilie 1839 Sigmaringen – 10 octombrie 1914 Sinaia) - este omul de la care a pornit totul: familia regală, statul modern, țara independentă și suverană. Rând pe rând, an de an, sub domnia acestui rege european, România a dobândit instituţii, modernitate şi statornicie. După refuzul contelui Philippe de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, de a primi Tronul României opţiunea românilor de a-și alege principe străin s-a îndreptat spre Principele Carol de Sigmaringen. Brătianu îl anunţa pe principe, la Sigmaringen, că fusese ales Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, prin plebiscitul desfăşurat între 2/14 şi 8/20 aprilie 1866. În favoarea lui Carol fuseseră exprimate 685969 de voturi, iar împotrivă doar 2248. Coincidenţa făcea ca 20 aprilie să fie ziua de naştere a Principelui Carol, care devenea Domnitor al Principatelor Române Unite chiar în ziua în care aniversa 27 de ani. Plebiscitul este recunoscut de către Marile Puteri după o jumătate de an, la 24 octombrie 1866. La 28 aprilie 1866, proaspăt aleasa Adunare Constituantă a votat aproape unanim aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării: 109 voturi pentru şi 6 abţineri. Domnitorul Carol ajunge în ţara sa de adopţie după o călătorie aventuroasă, de la Sigmaringen până la Turnu-Severin. Vaporul în care Suveranul călătorea, alături de Brătianu, a trecut de Porţile de Fier la 8 mai 1866, iar la ora patru după-amiaza Carol I a văzut drapelul românesc fluturând la Turnu-Severin. Principele Suveran a intrat în capitala ţării la 10 mai 1866, a primit cheile oraşului Bucureşti, a depus jurământul de credinţă în faţa Adunării Constituante şi a fost proclamat Domnitor al Principatelor Române. Elita politică din Principatele Române împlinea, astfel, vechea dorinţă a aducerii pe Tronul ţării a unui principe străin, capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional. Domnitorul Alexandru Ioan I însuşi era convins de necesitatea înlocuirii sale cu un principe străin. La 10 mai 1866, Carol I rostea următorul legământ: “Ales de către naţiune Domn al românilor, mi-am părăsit fără a sta la îndoială, și patria, şi familia, pentru a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, eu am devenit român. Acceptarea plebiscitului îmi impune, o ştiu, mari datorii. Sper că îmi va fi dat să le duc până la capăt. Vă aduc o inimă credincioasă, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini către noua mea patrie şi acel neînvins respect către lege, pe care l-am cules în exemplul alor mei. Cetăţean astăzi, mâine, de va fi nevoie, soldat, eu voi împărtăși cu voi soarta cea bună ca şi pe cea rea.”Prin simpla sa prezenţă, prin demnitatea apartenenţei la una dintre cele mai ilustre familii ale Europei, dar şi graţie curajului personal, Principele Suveran Carol a zdruncinat definitiv ultimele rămăşiţe simbolice ale vasalităţii faţă de Imperiul Otoman. Vizita sa la Constantinopol, în octombrie 1866, în cursul căreia s-a comportat faţă de Sultan ca un şef de stat, şi nu ca un vasal, a confirmat procesul ireversibil de ruptură faţă de Poartă. Aceeaşi demnitate o va arăta Carol şi aliatului rus din Războiul de Independenţă. Atunci când Țarul Alexandru al II-lea ameninţă, în 1878, după încheierea războiului, cu dezarmarea armatei române, în cazul în care România s-ar fi opus anexării sudului Basarabiei de către ruşi, Carol I îi răspunde că trupele române vor putea fi nimicite, dar nu dezarmate. În timpul lungii sale domnii, Regele Carol I a pus bazele României ca stat modern pe harta Europei. În anul 1875, bugetul ţării ajungea la cifra de 100 de milioane de lei, dublul celui din 1866, iar în 1903, la 218 milioane. Între anii 1865 şi 1874, suprafaţa arată a crescut cu o treime. În 1890, producţia de cereale a ţării a fost de 3 700 000 de tone; în anul 1903, aceasta ajungea la 5 500 000 de tone. Între anii 1880 şi 1914, România a exportat 80 de milioane de tone de cereale, situându-se printre cele mai importante ţări exportatoare de cereale din lume (a doua din Europa, după Rusia, şi chiar pe primul loc la exportul de porumb, înaintea Statelor Unite)13. Numărul întreprinderilor industriale mai mari a crescut, între 1866 şi 1877, de la 39 la 17314. România avea şi importante zăcăminte de petrol care o plasau, în jurul anului 1900, printre primele trei ţări producătoare de ţiţei din lume, după Statele Unite şi Rusia. Leul românesc era o monedă puternică, echivalentă cu francul francez şi care putea fi utilizată ca valută forte peste tot în Europa. Populaţia a crescut, iar procesul de industrializare şi urbanizare a fost constant.În ciuda tuturor frământărilor politice, uneori violente, a demagogiei, corupţiei şi lipsei de măsură a unora dintre politicieni, Carol I a reuşit să consolideze sistemul de partide şi să impună alternanţa la Guvernare a celor două mari partide structurate după model occidental şi conduse de bărbaţi politici de mare anvergură: Partidul Naţional Liberal (reprezentat prin I.C. Brătianu, Dumitru C. Brătianu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Kretzulescu, Dimitrie A. Sturdza, Ion Bălăceanu, Ion Ghica, Vasile Boerescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Fleva, Spiru Haret, V.A. Urechia, Emil Costinescu, Nicolae Ionescu, Vasile Lascăr)15 şi Partidul Conservator (cu lideri ca Manolache Costache Epureanu, Petre P. Carp, Lascăr Catargiu, Petre Mavrogheni, Gheorghe Gr. Cantacuzino, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Nicolae Filipescu, generalul Manu). Prosperitatea şi stabilitatea au adus o dezvoltare fără precedent a culturii, artelor şi ştiinţei. În timpul domniei lui Carol I, scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Alecsandri, Ion Ghica, Odobescu, Slavici, Macedonski, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, George Coşbuc, Octavian Goga, Şt.O. Iosif, I.Al. Brătescu-Voineşti, Al. Vlahuţă modelează limba literară; B.P. Hasdeu, A.D. Xenopol, Mihail Kogălniceanu, Constantin Erbiceanu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Vasile Pârvan, Constantin Giurescu, Nicolae Iorga scriu istoria naţională; de filologie se ocupă Ovid Densuşianu, Sextil Puşcariu, Ion Bianu; Simion Mehedinţi creează şcoala de geografie; Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu-Motru şi Vasile Conta disciplinează gândirea şi ridică nivelul cultural al societăţii; se afirmă compozitorul George Enescu, pictorii Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, sculptorul Karl Storck, actorii Matei Millo, Aristide Demetriade, fotograful Carol Popp de Szathmáry; ştiinţele beneficiază de nume ca Spiru Haret, P.S. Aurelian, Anghel Saligny, Carol Davila, Grigore Antipa. Apar societăţi culturale, se publică reviste. În această perioadă funcţionează „Junimea“, vârful efervescenţei intelectuale şi al schimbului liber de idei, care editează revista „Convorbiri literare”. O enumerare ca aceasta nu ar putea să acopere niciodată diversitatea şi dinamismul acestei elite a spiritului românesc. Pionierat şi consolidare, geniu şi meticulozitate, dispute şi dialog sunt câteva dintre trăsăturile elitei românești din acea vreme, vie şi plină de resurse. România şi-a consolidat statutul de putere regională şi de „arbitru balcanic“ prin participarea victorioasă la cel de-al doilea război balcanic, încheiat la 28 iulie/10 august 1913 cu semnarea Tratatului de la Bucureşti, prin care România obţinea Cadrilaterul. Regele Carol I a primit bastoane de mareşal atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, care l-a şi vizitat în România, în 1914, şi care avea să sfârşească tragic, împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor. Carol este descris, în literatura vremii ca un bărbat mai degrabă mic de statură, dar de o mare demnitate. A impus respect într-o lume plină de incertitudini şi a făcut din micul său regat un stat respectat şi stabil. A fost un suveran distant, sever şi măsurat, bucurându-se de o autoritate excepţională. A avut vocaţie de lider şi a condus România în momente politice şi istorice dificile, pe care le-a traversat plin de curaj. Întemeietorul Regatului român a murit la Sinaia, în ziua de 27 septembrie 1914, la ora cinci şi treizeci de minute dimineaţa. Avea şaptezeci şi cinci de ani, dintre care domnise patruzeci şi opt. Carol I a fost înmormântat la Curtea de Argeş, locul ales de el ca necropolă a familiei regale a României. Să ne amintim împreună câteva date din timpul domniei regelui Carol I:

A domnit 48 de ani (cea mai lungă domnie din istoria noastră)
Numai venirea pe tronul vacant a unui principe dintr-o prestigioasă dinastie europeană a salvat fragila construcţie instituţională începută la 1859 de oameni de stat patrioţi.
În timpul domniei lui, România obţine independenţa faţă de Imperiul Otoman, devenind astfel un stat suveran.La data de 29 iunie / 11 iulie 1866: Adunarea Constituantă adoptă prima Constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate ale timpului.
În anul 1867 se introduce sistemul monetar naţional, în anul 1870 fiind bătute în țară primele monede de aur, argint și aramă, odată cu înființarea Monetăriei Statului.
În anul 1867 Principatele Unite au pavilion separat la Expoziţia Universală de la Paris.
La data de 15 septembrie 1867, Carol I devine membru de onoare al Societății Academice Române, instituită prin Decret Domnesc în 1867, devenită Academia Română, la 30 martie/12 aprilie 1879. Protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române între 1879 şi 1914, regele a lăsat acesteia, prin testament, suma de 600 000 de lei.
În anul 1867, ia fiinţă şcoala Normală „Carol I“, finanţată din caseta personală a Domnitorului.
La data de 11 mai 1868 este înfiinţată Societatea Filarmonică Română.
La data de 31 octombrie 1869 se inaugurează oficial linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureştilor, Gara Filaret. În 1906, reţeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
În timpul domniei Regelui Carol I se inaugurează Palatul Universității din București (14 decembrie 1869), Palatul Universității din Iași (21 noiembrie 1897) și Teatrul Național din Iași (1 decembrie 1896).
La data de 25 septembrie 1872 se inaugurează Gara de Nord din Bucureşti (numită, până în anul 1888, „Gara Târgoviştii“).
Anul 1872 marchează începutul funcţionării Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie din Bucureşti şi al Şcolii fiilor de militari din Iaşi.
La data de 26 decembrie 1872 este introdus în Bucureşti tramvaiul cu cai.
La data de 15 decembrie 1875 îşi începe activitatea Banca de Bucureşti (cu capital francez). La data de 4 iulie 1876 este fondată Societatea Naţională de Cruce Roşie a României.
În anul 1879 a fost dată în folosinţă prima linie de cale ferată care a legat Transilvania de Bucureşti, prin inaugurarea liniei Ploieşti – Predeal şi joncţiunea cu calea ferată Braşov – Predeal.
La data de 17/29 aprilie 1880 se înfiinţează Banca Naţională a României, a 16-a bancă centrală din lume.
Între anii 1880–1883 este amenajat cursul Dâmboviţei.
În anul 1882 este introdus iluminatul electric la București.
La data de 1 decembrie 1882 se deschide Bursa din București, în clădirea Camerei de Comerț din strada Doamnei. În Monitorul Oficial al României din luna decembrie a anului 1882 au fost publicate cotațiile bursiere ale primelor companii românesti tranzacționate.
La data de 25 septembrie 1883 are loc inaugurarea Castelului Peleş din Sinaia, leagănul Dinastiei române, ridicat de Regele Carol I cu bani provenind din caseta personală.
În anul 1884 este introdusă, în Bucureşti, prima linie telefonică.
La data de 1/13 mai 1885 este recunoscută autocefalia Bisericii Ortodoxe Române de către Patriarhatul Ecumenic de la Constantinopol.
În anul 1885 se deschide Grădina Botanică la Cotroceni.
La data de 23 aprilie 1887, Catedrala mitropolitană Iași este sfințită, în prezența Familiei Regale a României.
În anul 1888 este inaugurat Ateneul Român.
La data de 14 martie 1895 se inaugurează, în Bucureşti, Fundaţiunea Universitară „Regele Carol I“, actuala Bibliotecă Centrală Universitară „Regele Carol I“.
În septembrie 1895 a fost inaugurat Podul Carol I de la Cernavodă, construit la inițiativa regelui. La data aceea, podul peste Dunăre era cel mai lung pod din Europa continentală.
La data de 8 iunie 1897 se aşază piatra fundamentală a Palatului „Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie“, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima şedinţă a Consiliului de Administraţie în noul sediu având loc la 15 iunie.
În 1901 este inaugurat Palatul Poştelor din Bucureşti (actualul Muzeu Naţional de Istorie a României).
La data 27 ianuarie 1903 este fondată, la Bucureşti, „Confederaţia Patronală UGIR (Uniunea Generală a Industriaşilor din România)“, ce îşi propunea dezvoltarea economică şi modernizarea societăţii româneşti.
În anul 1904, România ocupă locul al patrulea în Europa, în raport cu numărul populaţiei (după Elveţia, Germania şi Suedia), la numărul de telegrame trimise (peste 2 milioane şi jumătate).
La data de 6 iunie 1906 are loc inaugurarea Expoziţiei Naţionale Române din Bucureşti. În anul 1906, sub domnia lui Carol I se construiesc 40 de spitale rurale, dintre care unele sunt în funcţiune şi astăzi.
În 1908 se înfiinţează „Observatorul Astronomic“ cu planetariu („Observatorul Popular“).
La data de 1 decembrie 1912 a fost întemeiată ,,Federaţiunea Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), care cuprindea douăsprezece comisii (atletism, fotbal, rugby, scrimă, ciclism, tir, canotaj, tenis, natație, gimnastică, oină, sporturi de iarnă). Primul președinte al federațiunii a fost Principele moștenitor Ferdinand..

Muzeul Militar Național din București a fost înființat în data de 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ștefănescu-Amza. Premergător constituirii acestui muzeu a fost înființat în 1893 un muzeu al artileriei. În anul 1919 Ministerul Agriculturii și Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor. împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expozițiile și patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea și exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 și, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre și izbucnirea celui de-al doilea război mondial au dus la întreruperea activității muzeului. La data 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul militar central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Școli de infanterie și cavalerie din strada Izvor, nr.137. În perioada anilor 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în anul 1985, instituția s-a mutat în actualul sediu din strada Mircea Vulcănescu, nr. 125-127. Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 și, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din anul 1990 instituția a revenit la titulatura de Muzeul Militar Național. În sălile sale, muzeul găzduiește o expoziție de istorie străveche, Colecția de arme albe și de arme de foc, colecția de machete (fortificații și tehnică militară), o bibliotecă cu carte și reviste pe teme militare. În curtea muzeului sunt expuse piese de artilerie și diverse tipuri de tehnică militară de infanterie și de aviație. La intrarea în curte se află Monumentul eroilor Regimentului 21 Infanterie, operă a sculptorului Spiridon Georgescu. Muzeul militar național are filiale locale și în alte orașe ale României precum;Oradea (inaugurat în anul 1971), Constanța (inaugurat în anul 1985) și Bacău (inaugurat în anul 1997). În prezent, patrimoniul Muzeului Militar Naţional este alcătuit din peste 300000 de obiecte tridimensionale şi materiale documentare şi este valorificat în modalităţi diverse, atât în expoziţii permanente şi temporare ale muzeului şi filialelor sale, cât şi prin participarea la proiecte culturale comune cu instituţii de profil militar sau civile, din ţară şi străinătate. Muzeul Militar National este una din cele mai mari institutii de profil din Romania, având o suprafață de 22150 metri pătrați, fiind și din acest punct de vedere în topul muzeelor românesti. Muzeul este astfel organizat; pavilionul A – secțiile de istorie militară veche, medie, modernă, contemporană și Lapidarium; pavilionul B – colecțiile de uniforme și armament, sala de expoziții; pavilionul C - biblioteca și laboratorul de restaurare, depozite, ateliere; pavilionul D - administrația‚ muzeului; pavilionul C1 – sectia de aviatie; pavilionul F – colectia de atelaje și trăsuri; parcul de artilerie, tancuri și auto. Patrimoniul Muzeului militar București este compus din 1280000 repere, fiind astfel organizat: 27 de colectii: armament de foc, uniforme romanesti, uniforme straine, ordine, medalii, plachete, insigne, numismatica, arheologie, drapele, obiecte religioase, artilerie si inzestrare artileristica; 22 de colectii documentare: clisee de patrimoniu, carte curenta, periodice, fotografii originale, manuscrise si scrisori, stampe, desene, carte veche, fondul “Cultul Eroilor”. Iată câteva dintre piesele de patrimoniu ale muzeului;

Idolul neolitic de la Reșca;
placuța votivă reprezentand prototipul Cavalerului Trac de la Polovragi;
un vas de ceramică cu provizii și inscripții paleocreștine de la Copăceni;
o bombardă din secolul al XV-lea descoperita la cetatea de la Giurgiu;
costumele lui Nicolae Pătrașcu Vodă și ale soției sale;
arme albe și de foc provenind din armurerii celebre, rarități pe plan național sau mondial; săbiile lui Constantin Brancoveanu, Gh. Racoczy al II-lea, Grigore Al. Ghica, Alexandru Ioan Cuza, Carol I, Ferdinant I, Carol al II-lea, Mihai I, ale generalilor Gh. Magheru, Iosif Bem, Eremia Grigorescu.

Dintre raritățile pe plan mondial amintesc:

revolverul inventat de căpitanul Vasile Dimancea;
șenileta Malaxa tip UE;
tunul antitanc Reșița cal.75 mm;
autotunul TACAM R-2;
obuziere de mare putere pe cale ferată Skoda cal. 420 mm – unicat in lume.

Colecția aeronautică deține, pe lânga diferite tipuri de avioane și elicoptere: Fleet 10 G; Nardi; IAR 316 B; capsula navei spațiale Soiuz 40, unicat în România. Din colecția de uniforme și piese de echipament amintesc: uniformele care au aparținut regilor Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea; uniforme și ținute ale membrilor familiei regale- reginelor Elisabeta și Maria, principeselor Elisabeta, Mărioara și Ileana, principilor Carol, Nicolae; uniforme și piese de echipament ale mareșalilor Al. Averescu, C-tin. Prezan și Ion Antonescu, generalilor Gr. Cantilli, Carol Davila, Eremia Grigorescu, Ion Dragalina, Nicolae Dăscălescu, Leonard Mociulschi, Corneliu Teodorini, Vasile Milea, Victor Atanasie Stănculescuși altor ofițeri și generali. Colecția de ordine, medalii și insigne deține o serie de piese rare între care pot fi enumerate: colanele ordinelor Carol I, Serviciul Credincios, Casa Domnitoare, Steaua României; ordinele Mihai Viteazu, Pius al IX-lea (Vatican), Filip cel Mărinimos (Hessa-Darmstadt), Cristos (Portugalia), Leul și Soarele (Persia), Leopold (Belgia), Spadei (Suedia / Norvegia), Baii (Anglia), Legiunea de onoare (Franța), Coroana Italiei, Mauriciu și Lazăr (Italia), Phoenix (Grecia), Cavaler al Crucii de Fier (Germania) si multe altele. Colecția de drapele cuprinde numeroase piese valoroase, dintre care drapelul domnesc din timpul lui Constantin Ipsilanti, drapelele și stindardele unităților militare de la 1830 până în prezent, pavilioane regale și drapele străine.

Cupa U.T.C. - 89 - aruncarea greutății

(Uniunea Tineretului Comunist)

Uniunea Tineretului Comunist (cunoscută și prin acronim U.T.C.) a fost organizația de tineret şi rezerva de militanţi a Partidului Comunist Român. Sus am aplicat stema Uniunii Tineretului Comunist din România, iar mai jos carnetul de membru și drapelul U.T.C..

În timpul Republicii Populare Române, organizaţia s-a numit Uniunea Tineretului Muncitor (acronim U.T.M.) Ea a fost întemeiată în anul 1922. În anul 1967 număra 2250000 de membri, adică 11,78% din populația României. Prin Uniunea Tineretului Comunist s-a urmărit înregimentarea tineretului din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. Tineretul era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. Ideologii comunişti împărtăşeau credinţa că orice ființă umană poate fi transformată radical în urma unui intens proces de manipulare prin propaganda de masă. Această credinţă a comuniștilor era întărită de supoziţii sumbre despre natura umană şi a societăţii. Exista siguranța că, pe scară largă, la nivel social, utilizând instrumente coercitive şi de control, omul poate fi schimbat, supus, subordonat, mai ales tineretul în formare. Marxism-leninismul amesteca fascinaţia faţă de mulţime cu teama şi neîncrederea faţă de aceasta. Acest lucru se observă foarte bine în atitudinea faţă de tineri. Din cauza legăturilor slabe cu vechiul regim, aceștia apăreau ca ipostazierea perfectă a „omului nou” şi ca masă de manevră ideală. Totuși, erau trataţi cu infinită suspiciune. Reţeaua de organizaţii comuniste s-a întins cu precădere spre categoriile de populaţie de care regimul îşi lega interesele. Totodată, acestea erau suspectate ideologic: tinerii, ţăranii, intelectualii, soldaţii şi muncitorii. După spusele lui Lenin, pentru regimul comunist, aceste organizaţii aveau menirea de a funcţiona pe post de „curele de transmisie” între Partidul Comunist şi popor. Stalin a adoptat aceleaşi idei. El considera că, din rândul organizaţiilor de masă, trebuie să facă parte: asociaţiile fără partid ale femeilor, organele de presă, uniunile de tineret, sindicatele, cooperativele, organizaţiile de fabrică şi uzină. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist din România a fost constituită după modelul sovietic. Prin această organizaţie se reuşea îndoctrinarea masivă a tinerilor, precum şi implicarea acestora în activităţile regimului. Se urmărea ca, după terminarea studiilor, tineretul să servească partidului. Uniunea Tineretului Comunist a fost o organizație de tineri creată de către Partidul Comunist din România. Prin aceasta se urmărea înregimentarea tineretului român, din fabrici, universități, școli, unități militare, în vederea transformării acestuia într-un susținător fidel al regimului dictatorial. În cadrul UTC, tineretul român era supus unei educații în spiritul marxist-leninist și unui învățământ politic. Se încerca chiar anularea gândirii individuale a tinerilor. Aceștia luau cunoștință numai despre realizările mult exagerate ale partidului. În mai toate scrierile din perioada comunistă, cu privire la Uniunea Tineretului Comunist, se evidenția importanța pe care aceasta o juca în rândul tuturor tinerilor. UTC se afla sub conducerea Partidului Comunist Român. Conducerea comunistă aprecia UTC ca fiind acea organizație care reușește mereu să-și găsească loc în fruntea luptei maselor de tineri. Aceștia, alături de întregul popor, au acţionat pentru afirmarea năzuinţelor de unitate şi independenţă naţională, de progres social şi prosperitate economică a patriei.

Aruncarea discului este considerată ca fiind una dintre cele mai vechi probe atletice, care a apărut ca necesitate, în viața de zi cu zi a oamenilor, pusă în slujba procurării hranei și apărării. Aruncarea discului a facut parte din programul Jocurilor olimpice antice înca din anul 776 î.e.n. și a fost imortalizată de către marele sculptor în vestita sa lucrare ,,Discobolul" din secolul al V-lea î.e.n, care s-a păstrat până în zilele noastre. Discul avea atunci o formă lenticulară, fiind confecționat din lemn, piatră sau bronz, cu o greutate între 2 și 6,5 kg și un

diametru de 20 -36 cm. Izvoarele istorice atestă că în anul 478 î.e.n. grecul Phazllos din Creta a aruncat cu un disc de 5,25 kg la distanța 26,17 metri. Aruncarea discului poate fi considerată o probă specific grecească, întrucat ea nu s-a mai întâlnit la alte popoare). Cu ocazia Jocurilor olimpice din 1906 sustinute la Londra, s-a definitivat forma si dimensiunile discului instalatiilor. El cântareste 2 kg, cercul are un diametru de 2,50 m si s-a introdus aruncarea cu elan (cu utilizarea forței centrifuge), cu o piruetă. Valoarea rezultatelor a crescut de-a lungul timpului, de la 47,56 m, în 1912, considerat ca fiind primul record mondial înregistrat de H. Duncan, la 51,73 m în 1930 de către Krenz, la 60,56 m de către Silvester în 1960, la 70,66 m de către Mac Wilkins în 1970. Dintre sportivii de valoare ai Romaniei ce au contribuit la ridicarea prestigiului atletismului

românesc amintim pe: Lia Manoliu care aparticipat la patru olimpiade și a câștigat medalia de aur la Ciudat deMexico, 1968 și două medalii de bronz, una la Roma în 1960 și alta la Tokio în anul 1964, Argentina Menis, medalie de argint la J.O. de la Munchen - 1972, Florența Crăciunescu - medalie de bronz la J.O. de la Los Angeles și pe Nicoleta Grasu care a câștigat medalia de bronz la Campionatele Europene de la Budapesta din anul 1998. Recordurile României sunt astăzi deținute la bărbați de către Iosif Noghi cu un rezultat de 68,12 metri (Zaragoza, 22.05.1983) și la femei de către Daniela Costian cu un rezultat de 73,84 m (Bucuresti, 30.04.1998).

De-a lungul secolelor, marii artiști ai lumii au lăsat omenirii moșteniri culturale neprețuite. Arta sculpturii a dat naștere unor capodopere care, prin măreția, valoarea și spectaculozitatea lor, au devenit faimoase. Discobolul lui Miron este o capodoperă a Antichității grecești, ce datează din perioada 460 - 450 Î.Hr. Din păcate, originalul grecesc din bronz nu mai există, însă a devenit celebru prin numeroasele copii realizate în marmură de către artiști din Imperiului roman, atât la scară reală, cât și redimensionate. Celebra sculptură exprimă forța și energia atletică în cel mai armonios și echilibrat mod. Deși, în prezent, se consideră că poziția aruncătorului este nefirească și reprezintă o manieră ineficientă de a arunca discul, sculptura constituie un model de rigurozitate în redarea fiecărui mușchi încordat de pe corpul atletului.

AlgoRitmiC - 17 decembrie 2023

Gimnastică ritmică, dans, balet by Cristina Faur

Produsul de mai sus este o medalie specială realizată de compania privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferită participanților și / sau câștigătorilor la Competiția de Gimnastică ritmică, Dans și Balet “Algo Ritmic”.

AlgoRitmiC este un grup de fetițe constituit în anul 2012 în cadrul Clubului Sportiv Banu Sport din municipiul Timisoara. Astăzi grupul numără 160 de fetișe înscrise în cele 7 grupe pe nivele de vârstă și performanță. Antrenoarea-coregraf a grupului este Cristina Faur, fostă componentă a lotului național de gimnastică ritmică, absolventă a liceului de coregrafie, absolventă a facultății de educație fizică și sport- secția gimnastică ritmică.

Gimnastica ritmică este o ramură a gimnasticii, fiind singura disciplină sportivă exclusiv feminină. A devenit probă olimpică în 1984. Programele de gimnastică ritmică se desfășoară pe muzică, durează între 60 și 120 de secunde și sunt notate de 3 echipe de arbitri. Practicanții folosesc cinci articole de echipament în programul lor: o pereche de măciuci, o panglică, o coardă, o minge și un cerc. La categoriile mai mici există și fără obiect. Gimnastele pot concura individual, într-o echipă sau cu ansamblul. Primul concurs de gimnastică ritmică din România s-a desfășurat în anul 1956.

Jeton - Autocamioane S. 440 Nr. 158

Jetoanele sunt piese din metal sau alte materiale nemetalice, asemănătoare ca formă şi ca dimensiune monedelor și sunt folosite pentru declanșarea unui automat de muzică, pentru procurarea unor băuturi sau mici obiecte, ori pentru acces într-o anume incintă, etc. Pe unele jetoane este înscrisă chiar şi o valoare, sau numele unei firme, magazin, localitate, etc. În cazuri deosebite jetoanele sunt folosite şi ca număr de ordine. În mod cu totul special ele au fost precursoarele monedelor metalice, fiind folosite pentru efectuarea unor plăţi pe plan local şi uneori ele reprezintau o sumă încasată de membrii unor consilii de administraţie ale unor societăţi, pentru participarea la ședinţe, şi care, ulterior, erau schimbate la casierii în monedă adevărată. Jetonul de mai sus se pare că a fost emis la comanda Întreprinderii de Autocamioane Brașov și servea ca garanție pentru sculele și echipamentul de protecție primit de orice muncitor la angajare în această unitate economică, desigur contra unei anumite sume de bani. La trecerea la pensie muncitorul își preda toate sculele, echipamentul de lucru (protecție) și jetonul, primindu-și înapoi banii pe care i-a dat la angajare și fișa de lichidare. Astfel exista o evidență clară asupra sculelor și echipamentului de lucru distribuit personalului muncitor și se manifesta grijă sporită pentru păstrarea acestora. Aceste jetoane erau inscripționate cu numele întreprinderii, codul secție dar și al locului de muncă.

Uzina de autocamioane Brasov, denumire actuală S.C. ROMAN S.A. a luat fiinţă în anul 1921, sub numele de ROMLOC - FABRICA DE LOCOMOTIVE ŞI VAGOANE. În anul 1936 fuzionează cu uzina ASTRA, prima fabrică de vagoane şi motoare. Începând cu anul 1940 îşi modifică denumirea în SOCIETATEA ASTRA Fabrica Română de Vagoane, Motoare, Armament şi Muniţiuni. Opt ani mai târziu, în 1948, Societatea Astra Braşov primea numele de STEAGUL ROŞU pe care l-a păstrat până în anul 1990, şi producea vagoane, utilaje pentru industria minieră şi siderurgică, maşini, unelte şi rulmenţi. În anii următori se fac retehnologizări pentru ca în 1954 aici să se producă primul camion românesc SR-101. SR sunt iniţialele de la numele fabricii din Braşov: Steagul Roşu, devenită ulterior: Întreprinderea de Autocamioane Braşov, Autocamioane Braşov şi Roman SA. Primele camioane produse acolo au purtat acest nume. În august 1953, Guvernul a dispus uzinei Steagul Roşu realizarea în serie a primelor autocamioane româneşti. În a doua jumătate a aceluiaşi an, a început pregătirea fabricaţiei de autocamioane, iar la data de 1 mai 1954, un lot de autocamioane româneşti au defilat la demonstraţia… oamenilor muncii. Începerea producţiei de autocamioane a însemnat o etapă importantă în dezvoltarea uzinei deoarece a marcat trecerea de la producţia variată şi de serie mică la una unică de serie mare. Acest lucru a dus la ridicarea nivelului tehnic al uzinei şi la cristalizarea unei concepţii unitare în dezvoltarea ulterioară acesteia. Astfel, în 1960, uzina se adaptase deja la producţia de autocamioane. Efortul de profilare a uzinei pentru fabricarea autocamionului SR 101 a tins spre ridicarea la o capacitate comună a sectoarelor care realizau în principal piesele, subansamblele şi ansamblele camionului. Alegerea unui model care să constituie prototipul autocamionului ce urma să intre în producţia de serie nu a fost o treabă uşoară. Era necesar, în primul rând, ca acest tip de autocamion să nu ridice probleme tehnologice şi constitutive deosebite. În al doilea rând, trebuia să corespundă necesităţilor imediate pentru care urma să fie realizat. Din aceste considerente s-a convenit să se ia ca model autocamionul sovietic ZIL 150. Autocamionul SR 101 a reprezentat un produs deosebit de rezistent, uşor de condus în exploatare şi, deci, corespunzător nivelului profesional şi tehnic al personalului de exploatare şi întreţinere existent atunci. Motorul SR 101 şi şasiul SR 101 au fost întrebuinţate şi la realizarea unor autovehicule pentru nevoile imediate ale economiei. Astfel, au fost realizate autobasculante, autocisterne, autobuze TV, iar o parte din subansamblele de la autoşasiul SR 101 s-au folosit la realizarea primelor troleibuze româneşti. Numărul de autocamioane furnizate de uzină parcului naţional, până la sfârşitul anului 1969, a fost de 107.466, din care 54.224 SR 101. Cu toate rezultatele obţinute în exploatare, schimbarea tipului de autocamion era inevitabilă, datorită faptului că autocamionul SR 101 de 4 tone era depăşit ca nivel tehnic. Parcul naţional de autocamioane era dotat în majoritate cu autocamioane de 4 tone, acestea având în 1950 o pondere de 70% din total. În urma unor studii, s-a ajuns la concluzia că era necesară proiectarea unor noi tipuri de autocamioane de 3 şi 5 tone echipate cu motor de 8 cilindri în V, cu parametrii tehnici la nivelul construcţiilor de pe piaţa mondială. După acest succes mult mediatizat de conducerea comunistă a ţării, schimbări se fac în continuare. Între 1959 şi 1961 se proiectează şi se pregăteşte autocamionul CARPAŢI de 3 tone, iar în anul 1962 se produce autocamionul CARPAŢI de 2,5 tone. În 1964, uzina braşoveană proiectează şi produce autocamionul BUCEGI de 5 tone, care era menit să asigure necesarul pentru multele şantiere ale patriei, scop atins cu mult succes. Dar producţia de aici trebuia să ţină pasul cu piaţa europeană, aşa că în anul 1971 se produc primele autocamioane cu motoare diesel în licenţă MAN Germania. În anul 1990 uzina îşi schimbă denumirea în SC Roman S.A. iar în 1994 se organizează pe divizii. În 1999 este fabricat primul autocamion cu motor Euro 2 românesc. În anul 2000, pe poarta fabricii iese camionul cu numărul 750.000. În luna noiembrie 2002, Roman SA producea autocamioane cu motor Euro 3. Din mai 2004, după realizarea privatizării au fost luate decizii strategice care au permis ca S.C. ROMAN S.A. Braşov să producă autovehicule civile cu un nou design şi complet modernizate, autovehicule militare cu multe echipamente performante, inclusiv blindaje conform STANAG, autobuze urbane cu podea complet coborâtă, autobuze interurbane şi turistice. În noiembrie 2008 aici s-a realizat primul tractor U 650 şi primul motor de tractor, iar în august 2009 a fost fabricat primul lot de tractoare U 650 pentru Egipt. Produsele realizate în prezent sunt dotate cu motoare Euro 5 iar printre dotarile de varf se afla un nou computer de bord de concepţie proprie.

C.T.A. (Cercul tehnico aplicativ) - artilerie

Cercurile tehnico aplicative (C.T.A.) erau forme de pregătire specială în cadrul formațiunilor de pregătire militară a tineretului pentru apărarea patriei (P.T.A.P.). Pentru a înțelege contextul apariției formațiunilor PTAP să nu uităm că, urmare a creării NATO (1949), la 14 mai 1955, din inițiativa Uniunii Sovietice, apare al doilea bloc militar (Pactul de la Varșovia, semnat de toate statele comuniste) în scopul apărării colective împotriva unei agresiuni externe. Cu toate acestea, la data de 20 august 1968 o forță militară a Pactului de la Varșovia (formată din 23 divizii sovietice și 6 din partea altor țări comuniste) invadează Cehoslovacia pentru a înăbuși mișcarea reformatoare de acolo, împotriva URSS. E de reținut că România nu a participat la această acțiune, supărând rău de tot “prietenul de la răsărit”. O invazie asemănătoare celei din Cehoslovacia era iminentă și în România. La data de 15 noiembrie 1968 în România s-a adoptat Legea nr. 33 care a instituit pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Conducerea acestei pregătiri a fost încredințată UTC-ului, sprijinit de mai multe structuri administrative, militare și civile. Toți băieții și fetele cu vârste incluse între 18 – 20 ani erau incluși în formațiunile de PTAP. Pregătirea consta în pregătire militară generală, cunoașterea armelor de nimicire în masă și a modului de protecție împotriva lor, apărare locală antiaeriană, pregătire sanitară și de prim ajutor precum și pregătire de specialitate, în cadrul cercurilor tehnico-aplicative de pe lângă unitățile militare. Tinerii purtau pe timpul pregătirii o uniformă albastră asemănătoare cu cea a gărzilor patriotice (dar care era kaki) iar manualele după care se pregăteau erau asigurate de către Ministerul Apărării Naționale. Adeseori se organizau tabere și concursuri pe tematici specifice. Pentru stimularea tinerilor participanți la pregătire se acordau diplome, medalii, insigne și alte stimulente.

Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei. Legea nr.18 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Tratatului cu privire la forţele militare convenţionale în Europa stipulează că termenul artilerie înseamnă sistemele de mare calibru capabile să lovească obiective terestre, în primul rând prin executarea de foc indirect. Asemenea sisteme de artilerie asigură sprijinul de bază cu foc indirect pentru formațiunile de arme întrunite. Sistemele de artilerie de mare calibru sunt tunurile, obuzierele, piesele de artilerie combinând caracteristici de tunuri și de obuziere, aruncătoarele și sistemele multiple de lansare proiectile reactive cu calibru de 100 mm și mai mare.

Ecranul - 10

Ecranul a fost și încă este o revistă românească de cultură cinematografică și teatrală. Primul număr al revistei a apărut în anul 1929, ea numindu-se o vreme “Scena și Ecranul” pentru ca în zilele noastre să se numească “Ecran Magazin”. Îmi amintesc cu plăcere că, tânăr fiind, alergam pe la chioșcurile de ziare, să-mi procur aceste reviste, dar publicația Cinema, pentru a citi despre actorii îndrăgiți și a le admira fotografiile.

____________ooOoo____________

PERSONALITĂȚI CULTURALE

PE BANCNOTELE LUMII