Epaminonda's Blog.....: PREBUZ

Mai jos admiri și alte fotografii reprezentând monumente de cultură și

arhitectură din localitatea cehă PREBUZ, regiunea KARLOVY VARY ,

câteva trimiteri poștale ilustrate dar și o insignă locală.

Cabana

Casa de la nr. 203

Casa de la nr.168

Casa de la nr. 110

Casa de nr. 46

Statuia Sfântului Bartolomeu

Centrul localității

Ruinele Stației de epurare

Trimitere poștală

Vedere generală

Insignă locală

xxx

O PASTILĂ DE UMOR

O EPIGRAMĂ PROPRIE

O VORBĂ DE DUH

DE LA UN ÎNAINTAȘ

UN DIALOG EPIGRAMATIC

___________xxx___________

CÂTEVA

MEDALII ȘI INSIGNE

DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

Informaţii generale despre medalistică şi subiectul ei de studiu, MEDALIA, poţi citi în articolul "Le Havre - Franţa".

INSIGNA este un obiect mic, foarte variat ca formă şi culoare, confecţionat din materiale diferite, preponderent metalice, purtat la piept, la şapcă, pălărie sau bască şi care indică, prin imagini reprezentative sau simboluri grafice, apartenenţa unei persoane la o organizaţie, la un club, etc. Există insigne sportive pentru fani și apartenenţa la un club, de identificare localitate, de identificare societate comercială, de identificare grup, organizaţie politică, civică, religioasă, de identificarea asociaţii, de nivel de pregătire-calificare, de participant la manifestări sportive, culturale, artistice şi de altă natură, etc.

Dr. Alexandru Rusu 1884 - 1963

Episcopul Maramureșului 19630 -1948

Episcopia greco-catolică de Maramureș - Baia Mare

Aniversare - 120 de ani de la naștere

22 noiembrie 1884 - 2004

Alexandru Rusu a fost unul din liderii rezistenței antisovietice din România comunistă, arestat și exterminat în detenție, ulterior fiind beatificat de papa Francisc (anul 2019). El s-a născut la data de 22 noiembrie 1884 la Șăulia, comitatul Turda-Arieș și a decedat la data de 9 mai 1963 la Penitenciarul Gherla. Din anul 1930 a fost episcop al nou înființatei Episcopii Greco-Catolice a Maramureșului iar în anul 1946 a fost ales mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, nerecunoscut ca atare de Guvernul Petru Groza. A făcut studii gimnaziale la Bistrița, Târgu Mureș și Blaj între anii 1896 – 1906, unde a promovat maturitatea, după care a fost trimis la studii teologice la Universitatea din Budapesta unde a devenit doctor în teologie (1910). La 20 iulie 1910 a fost hirotonit preot, iar apoi a fost numit profesor titular al catedrei de Teologie Dogmatică din cadrul Academiei Teologice din Blaj. De asemenea, a predat și la Liceul “Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj. În perioada 1925 – 1930 a fost rector al Academiei Teologice de la Blaj, A fost redactor al revistei „Cultura Creștină” de la Blaj, precum și redactor, apoi director al ziarului „Unirea”, care apărea la Blaj, în care a publicat numeroase articole și studii. Între anii 1918 – 1920 a îndeplinit funcția de secretar general în resortul Culte al Consiliului Dirigent și deputat ales, iar din 1931 după instalarea ca episcop de Maramureș, a fost senator de drept, în Parlamentul României. Episcopul Alexandru Rusu s-a ocupat cu organizarea Eparhiei Maramureșului, numirea membrilor capitulului, reorganizarea protopopiatelor, formarea clerului în academiile teologice ale celorlalte episcopii, la cluj și Oradea. A făcut vizitații canonice. A condus eparhia de Maramureș cu o competență deosebită, cu mult curaj și zel apostolic. A asigurat ordinea și demnitatea în activitatea pastorală a preoților și credincioșilor pe care îi păstorea. În anul 1940 întreaga eparhie a Maramureșului, cu excepția câtorva parohii rutene din Vicariatul Bucovinei, a intrat sub administrația maghiară a regimului Horthy. Episcopul a rămas la datorie, înfruntând greutățile și vicisitudinile autorităților fasciste. În data de 18 octombrie 1948, prin decret guvernamental, nu a mai fost recunoscut în funcția ce o deținea și ulterior a fost arestat. Și în detenție el și-a păstrat demnitatea de apărător al bisericii. În anul 1956, a redactat împreună cu episcopii Iuliu Hossu și Ioan Bălan un memoriu în sensul repunerii în drepturi a Bisericii Române Unite cu Roma, pe care l-au transmis autorităților comuniste din România, iar în copii, a fost difuzat în străinătate. Acest memoriu a fost sprijinit prin mii de semnături ale credincioșilor greco-catolici din întreaga țară. Pentru toate aceste "încălcări ale legii" a fost făcut responsabil un grup de clerici și credincioși, în frunte cu episcopul Alexandru Rusu. În anul 1957 Tribunalul Militar din Cluj l-a condamnat pe Alexandru Rusu la 25 de ani de muncă silnică, „pentru instigație și înaltă trădare”. A fost întemnițat la Gherla, în celula nr. 10, de la subsol, unde s-a comportat cu aceeași demnitate.

Insigna sportivă - F.C.M. Baia Mare (Fotbal Club Municipal)

Amintirile despre echipa de fotbal F.C. Baia Mare, stârnestc nostalgie în rândul iubitorilor sportului rege. Deşi în prezent joacă în liga a III-a, în urmă cu mai bine de 30 de ani, echipa ţinea piept cu succes numelor importante din fotbalul internaţional precum Real Madrid sau Fiorentina. Fondat în anul 1948 de către managerul trustului Phoenix Baia Mare, de-a lungul timpului echipa a cunoscut mai multe nume, precum C.S.M. Baia Mare, Metalul Baia Mare, Energia Trustul Minier Baia Mare, Minerul Baia Mare, C.S.M. Baia Mare, F.C. Baia Mare, F.C. Maramureş Baia Mare, cel din urmă fiind F.C. Maramureş Universitar, nume pe care îl păstrează şi astăzi. Iniţial meciurile echipei se disputau pe stadiunul Phoenix, urmând ca mai apoi, la decizia autorităţilor şi cu ajutorul muncii voluntare a cetăţenilor să se ridice stadionul Dealul Florilor, considerat la vremea respectivă unul dintre cele mai moderne din ţară. Unul dintre cele mai importante nume legate de echipă a fost cu siguranţă cel al lui Viorel Mateianu. Fiind un antrenor de excepţie acesta a reuşit să mobilizeze echipa astfel încât în anul 1978 aceasta a promovat în liga I, reuşind să câştige meciuri contra Stelei, a echipei Dinamo sau Universitatea Craiova. De asemena jucători cu renume naţional şi chiar internaţional au jucat pentru clubul maramureşean. Printre aceştia se numără Necula Răducanu, Vasile Zavoda, Anton Weissenbacher, Francisc Zavoda, jucătorii şi ai echipei Steaua, Mircea Sasu jucător şi pentru Dinamo Bucureşti dar şi Vasile Gergely care printre altele a jucat pentru Hertha B.S.C. Berlin, Leontin Grozavu a evoluat şi la F.C. Saarbrücken şi multi alţii. Două dintre meciurile care au făcut din echipa băimăreană o adevărată valoare internaţională au fost cele jucate împotriva Fiorentinei şi a celor de la Real Madrid. Băimărenii au reuşit o performanţă greu de egalat cu cele două echipe. Împotriva Fiorentinei au obţinut o victorie de 3-1, iar cu Real Madrid au obţinut un egal pe „Dealul Florilor“. Deşi în prezent clubul F.C. Baia Mare este desființat au fost două încercări nefinalizate (2010 și 2012) de reînființare a unui alt club care să preia tradițiile marii echipe băimărene. La Baia Mare încă se păstrează speranţă într-un viitor strălucit în fotbal.

Matei Corvin

Produsul medalistic de mai sus amintește despre un eveniment dureros din istoria națională – Răpirea Ardealului – prin dictatul de la Viena (1940). Este o medalie realizată de ocupantul maghiar dar eu am adus-o aici pentru că pe ea este prezentat chipul regelui Matei Corvin și nicidecum pentru a aduce vreun elogiu acestui eveniment, așa cum s-ar putea înțelege la o primă vedere.

Potrivit legendelor vremii, Matei Corvin s-a născut în noaptea dintre 23 și 24 februarie 1443, la Cluj în Casa Matia. Casa Matia din centrul orașului Cluj-Napoca, inițial cunoscută ca și „Casa Stefan Kolb”, este unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură din Cluj și unicul palat clujean din epoca de tranziție de la stilul gotic la cel renascentist. El a primit la botez numele de Matia, datorită faptului că s-a născut în ajunul zilei de 24 februarie, zi în care după calendarul catolic se comemorează Apostolul Matia. Mama lui Matei Corvin era Elisabeta Szilágy, contesă ce făcea parte din familia de nobili maghiari Szilágy, cu rădăcini în Comitatul Sălaj, iar tatăl lui era Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, descendentul unui cneaz valah. Tatăl lui Matei Corvin a murit în 11 august 1456, de ciumă, iar după moartea lui oligarhia maghiară a revenit la putere. Ladislau Postumul a fost ales conducătorul nominal în locul lui Iancu de Hunedoara, însă adevărații conducători erau familiile maghiare Garai, Ujlaki și Cillei. Grija celor trei familiii era să combată influența familiei Huniade. Astfel, ei au convins pe tânărul rege Ladislau, să ordone inculparea pentru omucidere și condamnarea la moarte prin decapitare a lui László (Ladislau Corvin), fiul cel mare al lui Iancu de Hunedoara. Fiul cel mic al lui Iancu, Matei Corvin, încă un copil, a fost și el, datorită intrigilor, curând aruncat în închisoare. După mai timp a început războiul civil, iar Ladislau Postumul rege a fugit în Boemia, luând pe micul Matei Corvin cu el. Erzsébet Szilágyi, soția lui Iancu de Hunedoara, a organizat armatele fidele soțului său și a reușit să pună capăt războiului civil, învingând armatele marii nobilimi. Regele Ladislau Postumul a murit în condiții suspecte în Cetatea din Praga la data de 23 noiembrie 1457, iar mai mulți dintre cei ce-l determinaseră să-l condamne pe Ladislau de Hunedoara au fost uciși din ordinul Elisabetei sau al lui Mihai Szilágyi. Dieta Națională a fost reunită la Buda să aleagă noul rege, iar în prezența armatelor lui Huniadi, cantonate pe Dunărea înghețată, a fost ales rege Matei Corvin, în vârstă de 14 ani, care trebuia să fie răscumparat și adus de la Praga. Matia Corvin a devenit rege al Ungariei la vârsta de 14 ani şi a condus ţara timp de peste trei decenii, între 1458 şi 1490. Regele Boemiei, George Podiebrad, a acceptat să îl elibereze doar în schimbul promisiunii că se va căsători cu fiica sa, Ecaterina. Matia Corvin a promis și s-a ținut de cuvânt. A urcat pe tronul Ungariei și s-a dovedit unul dintre cei mai capabili conducători. Însă după ce Matei Corvin a devenit rege Frederic de Habsburg i-a reproșat că nu are origini regale, ci că are un tată român. Conform legendelor vremii, când i se reproșa că nu are origini regale, Matei Corvin, la rândul său făcea trimitere la originile sale române. După moartea socrului său, în urma unui război cu Polonia, a devenit și Rege al Boemiei. S-a războit și cu împăratul Frederic de Habsburg, de la care a obținut vaste teritorii în Austria, inclusiv Viena. Matia Corvin a purtat campanii împotriva Imperiului Otoman în Valahia și Moldova, Serbia și Bosnia. Relațiile sale cu voievozii români Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare au fost fluctuante. El l-a arestat pe Vlad Țepeș, însă apoi a susținut reîntoarcerea sa pe tron. Ștefan cel Mare a devenit vasalul lui Matia Corvin, care i-a dăruit peste 80 de sate în Transilvania. Ștefan cel Mare a devenit, astfel, unul dintre cei mai importanți proprietari feudali din Transilvania. Matia Corvin a creat și cea mai mare bibliotecă din Europa, după cea de la Vatican. Matei Corvin domnea asupra unor teritorii care se întindeau de la vest de Viena până în Transilvania și din Silezia până la Marea Adriatică. Marea nobilime nu s-a împăcat cu prezenţa lui Matei Corvin pe tronul Ungariei şi a încercat mereu să găsească o cale pentru a-l detrona. Conform unei legende, marii nobili ar fi reuşit să-şi pună planul în aplicare cu ajutorul reginei Beatrice, prima soție a regelui. Medicul reginei îl trata pe regele Matei de reumatism, otrăvindu-l cu plumb. Astfel, regele Matei a murit încet, prin otrăvire, înainte să ajungă la vârsta de 50 de ani. Varianta oficială spune că regele a murit la 6 aprilie 1490, la Viena, după un banchet în timpul căruia i s-a făcut rău. Moartea sa a reprezentat dispariţia de pe scena politică a Ungariei medievale a ultimei personalităţi regale. Matia Corvin a fost una dintre marile personalităţi din istoria Transilvaniei şi a Europei, deşi el nu a fost privit cu aceeaşi fascinaţie şi simpatie cu care era privit tatăl său, însă în vremea domniei sale, Ungaria a cunoscut cea mai vastă întindere din istoria sa. SURSA – NET: https://www.monitorulcj.ro/arta-cultura/96957-ziua-de-23-februarie-1443-jumatate-de-secol-de-la-nasterea-lui-matei-corvin-la-cluj

Pe fondul aprecierilor lui Hitler că „România a fost, timp de câteva decenii, aliatul activ și hotărât al oponenților Reichului german”, la 4 iulie 1940 este numit guvernul Ion Gigurtu, având în componență și câțiva miniștri legionari. Succesul Moscovei a determinat Budapesta să reclame revizuirea granițelor cu România în Transilvania. Puterile Axei au sugerat părților implicate să-și rezolve problemele prin negociere directă sau “arbitraj” mijlocit de dictatorii Hitler și Musolini. Dată fiind natura „arbitrilor”, în limba română se folosește consistent termenul de dictat de la Viena, în timp ce în alte limbi este incă folosit termenul moștenit din perioada nazistă, de arbitraj. Cedările teritoriale românești au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile externe și incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu și a cercurilor conducătoare românești de a angaja acțiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare națională. Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deși se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte, ci va consimți treptat la toate pretențiile revizioniste formulate. La 15 iulie 1940, Hitler îi adresează regelui Carol o scrisoare cu caracter ultimativ, avertizând asupra „gravelor primejdii la care s-ar expune dacă nu ar da curs cererii sale” de a începe tratative cu Ungaria și Bulgaria în vederea revizuirii frontierelor. Ion Gigurtu a declarat la radio că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa progermană și aderarea totală a României la Axa Berlin-Roma. La 26 iulie 1940, la întâlnirea cu Hitler de la Berghof, Gigurtu a remis scrisoarea de răspuns a regelui Carol II, prin care acesta accepta cererea Germaniei de a se începe tratative. Negocierile prin intermediul reprezentanților Germaniei și Italiei au început la 16 august 1940 la Turnu Severin. Ungaria a pretins circa 69.000 km² din suprafața României, la care guvernul român a răspuns oferind un schimb de populație și o serie de rectificări minore ale granițelor. În final, negocierile de la Turnu Severin au eșuat și se părea că disputa româno-ungară se va muta pe câmpul de luptă. Armata maghiară a primit ordin să fie pregătită pentru declanșarea atacului la 28 august. S-au produs numeroase acțiuni provocatoare pe frontieră, aviația maghiară pătrunzând în spațiul românesc până la Brașov, și bombardând aeroportul civil din Satu Mare. Germania era însă interesată să păstreze pacea în regiune, deoarece avea nevoie de exporturile acestor țări pentru necesitățile de război. Miniștrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) și Ungariei au fost convocați la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părților preacceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. În dimineața zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abținere), în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor granițe. Au votat “pentru”: Constantin Argentoianu, Alexandru Vaida Voevod, Gheorghe Mironescu, Nicolae Păiş, I. Moţa, Corneliu Zelea Codreanu, IPS Nicodim Munteanu – Patriarhul României, Victor Gomoiu, Gheorghe Tătărescu, Gheorghe Mihail, Ion Gigurtu. Comunicatul Casei Regale evidenţia: “Conferinţa de la Viena determinată de iniţiativa Germaniei şi Italiei…s-a desfăşurat în condiţiile în care România trebuie să aleagă între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui”. În cursul zilei de 30 august 1940, cei doi miniştri de Externe ai Axei, Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano, în prezenţa delegaţiei României, compusă din Mihail Manoilescu, V. Pop, cât şi a Ungariei, formată din Csaky Istvan şi Teleky Pall, comunică hotărârea lor, prin care România este obligată să cedeze Ungariei un teritoriu în suprafaţă de 43.492 kmp, cu o populaţie de 2.267.000 locuitori, din care peste 1.300.000 de români. Trasarea noii frontiere a fost supervizată personal de Hitler, interesat de regiunea petroliferă a Prahovei, astfel că noua graniță ajungea la doar câteva zeci de km de ea. Miniștrii de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, și cel al Italiei, Galeazzo Ciano, au comunicat separat decizia lor delegațiilor din România și Ungaria la 30 august 1940, în Palatul Belvedere din Viena. Noua linie de demarcaţie dintre cele două ţări trebuia fixată pe teren de către o comisie româno-ungară. Linia de demarcaţie între cele două state includea pentru Ungaria următoarele localităţi: Salonta, Oradea, Huedin, Feleacu, Târgu Mureş, Odorhei, Sfântu Gheorghe, urmând direcţia nord-vest, pe crestele Carpaţilor Orientali, până la 4,9 km sud de Izvoarele Mureşului. Trupele române trebuiau să părăsească teritoriul cedat, pe etape, în decurs de 15 zile. Prin acest dictat impus ţării noastre, românii care urmau să rămână în teritoriul dobândit de Ungaria, căpătau cetăţenia noului stat. Într-un interval de 6 luni puteau să opteze pentru păstrarea cetăţeniei române dar în interval de 1 an erau obligaţi să treacă în România. Despre acest eveniment trist, istoricul Silviu Dragomir consemna: “… în forma sa actuală teritoriul Transilvaniei atribuit Ungariei prin Diktatul de la Viena are aspectul unui pumnal înfipt în inima României”. SURSA-NET: https://www.unitischimbam.ro/dictatul-de-la-viena/

Insigna sportivă - Minaur

Minaur Baia Mare este o echipă de fotbal din municipiul Baia Mare, ce activează în cadrul clubului multidisciplinar Clubul Sportiv Minaur, și evoluează în prezent în Liga a II-a. Echipa s-a fondat în anul 1948 sub numele CSM Baia Mare (1948-1950 și 1958-1962). Echipa s-a mai numit: Metalul Baia Mare (1950 - 1956), Energia Trustul minier Baia Mare (1956 -1957), Minerul Baia Mare (1957-1958 și 1962 - 1975), F C Baia Mare (1975-1985 și 1998 - 2010), F C Maramureș Baia Mare (1985 - 1998), F C M Baia Mare (2012 - 2016) și C S Minaur Baia Mare (2017 - prezent). Informații documentare spun că, în 1898, în Baia Mare este adusă prima minge de fotbal de către englezul George Johnson, angajat al Direcției Minelor, acesta inițiind un grup de tineri în practicarea acestui joc devenit foarte repede popular. În Baia Mare, primele jocuri de fotbal au fost organizate încă din anul 1901. Acest lucru a fost posibil datorită unor împrejurări foarte interesante. Primul certificat de naștere oficial al fotbalului din Baia Mare vine din vara anului 1903, unde exista neoficial un club de fotbal Fotbal Club Baia Mare. În cadrul Federației Societăților Sportive din România s-a introduce sistemul campionatelor naționale, prin urmare și în Baia Mare s-a reînființat 1 iunie 1921 clubul sportiv sub nume Fotbal Club Baia Mare. În anul 1947 prin fuziunea cluburilor Phoenix Baia Mare, și Minaur Baia Mare, echipa a fost redenumită F.C Baia Mare. Prin această fuziune, palmaresul clubului Phoenix Baia Mare, aparține echipei F.C Baia Mare. Echipa și-a disputat meciurile de acasă pe stadionul Viorel Mateianu, denumire veche – Dealul Florilor. Sintetic palmaresul echiei se prezintă astfel: 10 sezoane în Liga I, 56 sezoane în Liga a II-a, 13 sezoane ăn Liga a III-a și 2 sezoane în Liga a IV-a Maramureș. După sezonul 1982 – 1983 a întîlnit în turul unu al Cupei Cupelor redutabila echipă Real Madrid, de care a eliminată după scorurile de 0-0 la Baia Mare și 5-2 la Madrid.

Insigna - A.C.S. Fotbal Recea 2013 (Asociația Club Sportiv)

A.C.S.F. Comuna Recea – Asociația Club Sportiv Fotbal Comuna Recea, a fost un club de fotbal românesc semi profesionist, cu sediul în comuna Recea, județul Maramureș. Echipa a fost fondată în 2013 și a promovat în Liga a III-a la sfârșitul sezonului 2014–15, după un play-off de promovare împotriva Voinței Cetate, câștigătoare a seriei județului Bistrița-Năsăud. Chiar dacă a fost fondat în anul 2013, pe logo-ul clubului a apărut anul 2015 ca an al înființării, acesta fiind anul în care clubul a fost reorganizat legal și și-a schimbat numele, din AS Comuna Recea în ACSF Comuna Recea. După ce a retrogradat în vara anului 2021 din Liga a II-a înapoi în Liga a III-a a fost desființat. Echipa a jucat meciurile de acasă pe stadionul local inaugurat pe data de 9 mai 2018, având o tribună acoperită, de 600 de locuri, un teren acoperit cu iarbă (vezi poza de mai sus) și un al doilea teren de antrenament. Costul total al construcției, a fost de 300.000 euro.

Recea (în limba maghiară - Lévárdfalva) este o comună din județul Maramureș care include și satele: Bozânta Mică, Lăpușel, Mocira și Săsar, fiind situată la 5 km distanţă de municipiul Baia Mare , pe drumul european E 58. La recensământul din anul 2011 comuna număra 6000 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior (anul 2002 – 5591 locuitori) dintre care: români – 92,51%, maghiari – 3,88%, romi – 1,06% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei maramureșene Recea astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 84,15%, reformați – 3,46%, penticostali – 2,41%, greco catolici – 5% și restul – nedeclarată sau altă religie.

Baia Mare este un municipiu, cel mai mare oraș și reședința județului Maramureș. Orașul este un important centru urban și industrial din nord-vestul României, situat la poalele Carpaților Orientali, numărând aproximativ 120000 de locuitori. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al cancelariei regelui Carol Robert, dezvoltându-se ca centru aurifer în secolele 14 - 15. Sus am postat stemele interbelică, comunistă și actuală ale orașului iar dedesubt pozele câtorva monumente de cultură și arhitectura băimăreană, dar și câteva trimiteri poștale ilustrate, din perioade diferite, din acest oraș.

Școala primară nr.2

Școala economică

Sanatoriul Wagner

Palatul politico-administrativ

Gara veche

Direcțiunea minelor

Dealul viilor

Casa unui miner

Casa unui pădurar

Hotel - Carpați

Județul Maramureș este situat în regiunea istorică Transilvania, în nordul României. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ este alcătuit din patru zone (etno - folclorice) distincte: Țara Chioariului, Țara Lăpușului, Țara Maramureșului și Țara Codrului. Județul se întinde pe o suprafață de 6304 kilometri pătrați, numără aproximativ 512000 de locuitori și are reședința în municipiul Baia Mare. Ca subunități administrative județul este compus din 2 municipii - Baia Mare, Sighetul Marmației, 11 orașe - Baia Sprie, Borșa, Vișeul de Sus, Târgul Lăpuș, Șeini, Cavnic, Ulmeni, Săliștea de Sus, Dragomirești, Șomcuța Mare, Tăuții-Măgheruș și 63 de comune. Sus am postat harta și stemele interbelică, comunistă și actuală ale județului Maramureș, iar dedesubt pozele câtorva monumente de arhitectură și cultură, trimiteri poștale ilustrate și vederi generale, din perioade diferite, din acest județ.